Termenul - notiune si clasificare

Termenul - Notiune si clasificare

101. Notiune. Termenul (dies), ca modalitate a actului juridic civil, este acel eveniment viitor si sigur ca realizare, pana la care este amanata inceperea sau, dupa caz, stingerea exercitiului drepturilor subiective civile si a executarii obli­gatiilor civile corelative

Regulile generale referitoare la termen se gasesc in art. 1022 131j93b ‑1025 C.civ., dar exista reguli speciale atat in Codul civil (art. 1079, 1101, 1113, 1362), cat si in alte acte normative .

102. Clasificare. Termenul este susceptibil de clasificare in functie de mai multe criterii; vom prezenta aici pe cele mai importante.

1. Dupa natura efectelor produse, termenul este de doua feluri: suspensiv si extinctiv:

- termen suspensiv este acela care amana pana la implinirea sa inceputul exercitarii dreptului subiectiv civil si executarea obligatiei civile corelative (spre exemplu, acordarea unui imprumut pana la 1 octombrie anul viitor: pana la implinirea termenului, creditorul nu poate cere, iar debitorul nu poate fi obligat sa restituie imprumutul);

- termenul extinctiv este acela care amana pana la implinirea sa stingerea exercitiului dreptului subiectiv civil si executarii obligatiei corelative. In cazul termenului extinctiv, dreptul se exercita si obligatia se executa pana la implinirea termenului, cand ele inceteaza (spre exemplu, data mortii credirentierului in con­tractul de renta viagera constituie un termen extinctiv, art. 1639 si urm. C.civ.).

2. In functie de cunoasterea sau necunoasterea datei implinirii sale, la momentul incheierii actului juridic civil, termenul este cert sau incert:

- termenul cert este acela a carui data de implinire este cunoscuta chiar de la incheierea actului, fie prin fixarea datei calendaristice, fie in mod indirect, prin fixarea duratei termenului;

- termenul incert este acela a carui data de implinire nu este cunoscuta in momentul incheierii actului juridic, desi se stie precis ca evenimentul respectiv se va realiza.

3. In functie de izvorul sau, termenul este de trei feluri:

- termen voluntar sau conventional, stabilit prin acordul de vointa al partilor;

- termen legal, stabilit de legiuitor, care face parte de drept din actul juridic;

- termen judiciar, stabilit de catre instanta judecatoreasca (de pilda, termenul de gratie prevazut de art. 1101 C.civ., cand judecatorul poate sa acorde debito­rului, in considerarea situatiei sale patrimoniale, un termen pentru plata).

4. Dupa titularul beneficiului sau, termenul este de trei feluri:

- termen in favoarea debitorului, care reprezinta regula, potrivit art. 1024 C.civ.;

- termen in favoarea creditorului (cum este cazul depozitului, in care, de regula, termenul este stipulat in favoarea deponentului, art. 1616 C.civ.);

- termen atat in favoarea debitorului cat si a creditorului (termenul stipulat intr‑un contract de asigurare).

Aceasta clasificare prezinta interes practic, pentru ca numai cel in favoarea careia s‑a stipulat termenul poate sa renunte la beneficiul lui. Potrivit art. 1024 C.civ.: ,,Termenul este presupus totdeauna ca s‑a stipulat in favoarea debitorului, daca nu rezulta din stipulatie sau din circumstante ca este privit si in favoarea creditorului". Legea instituie aici o prezumtie relativa in favoarea debitorului , pentru ca, de obicei, termenul este stipulat in favoarea sa (presumtio sumitur ex eo quod plerumque fit). Creditorul este cel care are sarcina probei cand sustine ca termenul este in favoarea sa, iar ,,indoiala" va fi interpretata impotriva lui (art. 983 C.civ.) si in favoarea debitorului.