Calitatea de comerciant a persoanei fizice

CALITATEA DE COMERCIANT A PERSOANEI FIZICE

Aspecte generale

Trecerea la economia de piata necesita printre altele reaparitia societatilor comerciale, dar si a comerciantilor particulari. Comerciantii pot fi persoane fizice sau persoane juridice (art. 7 Cod com. si art. 1 din Legea nr. 26/1990).

In temeiul Codului comercial, calitatea de comerciant se dobandeste in mod diferit, dupa cum este vorba de o persoana fizica sau o societate comerciala. Deosebire se explica prin caracterele specifice ale celor doua categorii de subiecti participanti la raporturile comerciale.

Dobandirea calitatii de comerciant

Aspecte generale

Potrivit art. 7 Cod com.: "sunt comercianti aceia care fac fapte de comert, avand comertul ca o profesiune obisnuita.". Din textul legii rezulta ca pentru a dobandi calitatea de comerciant, persoana fizica trebuie sa indeplineasca doua conditii: sa savarseasca fapte de comert si sa aiba comertul ca profesiune obisnuita.

Alaturi de cele doua conditii prevazute de art. 7 Cod com. trebuie sa se adauge o a treia conditie, aceea ca faptele de comert sa fie savarsite in nume propriu pentru a delimita pe comerciant de auxiliarii folositi de acesta in activitatea comerciala.

S-a pus problema daca printre aceste conditii necesare dobandirii calitatii de comerciant trebuie inclusa si conditia capacitatii, pentru ca cele mai numeroase acte de comert sunt acte juridice. Calitatea de comerciant impune conditia capacitatii persoanei in cauza, dar cu toate ca ea priveste savarsirea actelor juridice in general, une 949b13j ori este ceruta ca o conditie speciala pentru dobandirea calitatii de comerciant (ex.: Decretul-lege nr. 54/1990).

Actele juridice pot fi savarsite nu numai personal ci si prin reprezentare. Conform art. 13 Cod com. minorul poate continua comertul prin ocrotitorul legal, caz in care minorul are calitatea de comerciant, fara a avea capacitatea de a incheia acte juridice impuse de activitatea comerciala.

In doctrina s-a mai discutat daca, la conditiile art. 7 Cod com. nu ar trebui sa adaugam si conditia existentei autorizatiei administrative atunci cand legea prevede o atare cerinta (ex.: Decretul-lege nr. 54/1990). Autorizatia administrativa este necesara pentru exercitarea comertului, dar nu constituie o conditie pentru dobandirea calitatii de comerciant.[1]

Conditiile de dobandire a calitatii de comerciant

Avand in vedere cele aratate, consider ca pentru dobandirea calitatii de comerciant de catre o persoana fizica, sunt necesare a fi indeplinite trei conditii: savarsirea faptelor de comert obiective; savarsirea faptelor de comert ca profesiune; savarsirea faptelor de comert sa se faca in nume propriu. Aceasta conceptie a fost adoptata si in proiectul Codului comercial din 1938, care prevedea ca: "Sunt comercianti acei care fac acte de comert cu titlu profesional, in nume propriu, precum si societatile comerciale".

Savarsirea de fapte de comert obiective

Pentru a deveni comerciant persoana fizica trebuie sa savarseasca anumite fapte de comert obiective, care sunt prevazute de art. 3 Cod com.. Aceasta conditie se explica prin aceea ca, in conceptia Codului comercial roman numai savarsirea de fapte de comert obiective confera calitatea de comerciant (mercatore facit mercatores).

Deoarece dobandirea calitatii de comerciant atrage anumite consecinte juridice, s-a pus problema daca enumerarea facuta in art. 3 Cod com. are caracter limitativ sau explicativ (enuntiativ). Astfel, legiuitorul cand a redactat Codul comercial a trebuit sa aleaga intre o enumerare sau alta. Pentru ca prima cale avea dezavantajul evident de a fi imediat depasita datorita mobilitatii naturale a comertului s-a optata pentru calea enumerarii exemplificative.

Opinia dominanta in literatura de specialitate considera enuntarea facuta de art. 3 Cod com. ca avand caracter exemplificativ, lasand judecatorului dreptul de a hotari daca exista ratiuni identice de aplicare a regulii "ubi eadem ratio, ibi eadem solutio"[2]. Legea da posibilitatea ca un act sa intre in categoria faptelor de comert, daca, prin natura sa, el se va asemana cu unul din faptele de comert cuprinse in enumerarea legala.

Enumerarea din art. 3 Cod com. va putea fi completata numai printr-o analogie prudenta si fidela. Aprecierea unei fapte ca fiind "de comert" sau "civila" trebuie lasata la suverana apreciere a instantei judecatoresti. Aprecierea caracterului comercial trebuie facuta cu multa grija deoarece aceasta atrage aplicarea jurisdictiei comerciale.

Adoptand teza  care afirma caracterul enuntiativa al enumerarii faptelor de comert din art. 3 Cod com., doctrina si practica judiciara au recunoscut ca fapte de comert si alte acte si operatiuni care nu sunt prevazute expres in Codul comercial, (publicitatea, productia de film si televiziune etc.).

Editarea unei publicatii pur stiintifice nu poate fi considerata ca un act de comert. Insa un jurnal de informare generala are acest caracter, editorul fiind un comerciant de noutati. Producatorul unui film este ca jurnalistul: daca produce un film pentru a realiza un beneficiu prin metode comerciale el este comerciant. In orice caz, distribuitorii filmului si cei care exploateaza salile de cinematograf sunt comercianti, caci ei primesc o marfa pe care o revand altora sub o alta forma, in vederea obtinerii de beneficii.

In sprijinul solutiei caracterului enuntiativ al enumerarii din art. 3 Cod com. au fost aduse doua argumente:

a.       redactarea articolului care prevede ca: "Legea considera ca fapte de comert". Daca legiuitorul ar fi avut o enumerare restrictiva, imperativa, ar fi putut zice: "Sunt fapte de comert". In sensul solutiei caracterului enuntiativ s-a pronuntat si justitia: "Din art. 3 Cod com. reiese clar ca legiuitorul roman din 1887, temandu-se sa nu dea o definitie incompleta a actelor comerciale, s-a marginit in art. 3 Cod com. a enumera cateva exemple";[7]

b.      acest caracter al enumerarii din art. 3 Cod com. reiese si din reglementarea Decretului-lege nr. 54/1990. prin Hotararea de Guvern nr. 201/1990 pentru aplicarea normelor de aplicare a Decretului-lege nr. 54/1990 privind organizarea si desfasurarea unor activitati pe baza liberei initiative au fost stabilite niste categorii orientative de activitati economice permise organizarii si desfasurarii de catre intreprinzatorii particulari de Decretul-lege. Aceste activitati formulate cu luarea in considerare a realitatilor actuale, privesc producerea de marfuri si comercializarea lor, executarea de lucrari sau prestarea de servicii. Activitatile economice care se pot organiza si desfasura in baza Decretului-lege nr. 54/1990 sunt, in realitate, fapte de comert. Unele din aceste activitati isi gasesc corespondent in art. 3 Cod com., pe cand altele sunt activitati noi, impuse de cerintele societatii moderne. De aceea, art. 19 din Decretul-lege nr. 54/1990 prevede ca activitatea intreprinzatorilor avuti in vedere in acest act normativ se desfasoara cu respectarea dispozitiilor Codului comercial in masura in care, potrivit prezentului Decret-lege, nu se prevede altfel. Intrucat activitatile economice organizate si desfasurate de intreprinzatorii particulari sunt fapte de comert, raporturile juridice care izvorasc din exercitarea acestor activitati sunt guvernate de legile comerciale.

O alta problema ridicata a fost faptul ca, spre deosebire de Codul comercial italian din 1882 si Codul comercial francez din 1807, ce reglementeaza actele de comert, Codul comercial roman reglementeaza faptele de comert. In schimb, Legea nr. 31/1990, in art. 1, prevede: "In vederea efectuarii de acte de comert .", iar legea nr. 26/1990, in art. 1 prevede: ". sa ceara inscrierea in acelasi registru a mentiunilor privind actele si faptele.".

Legislatia romaneasca nu foloseste o terminologie unitara. Explicatiile date cu privire la 'faptele de comert' si la 'actele de comert', nefiind convingatoare, doctrina si jurisprudenta comerciala le-au considerat sinonime si le-au folosit astfel incat sa exprime conceptia Codului comercial.

In literatura juridica s-a explicat ca legiuitorul a voit sa reglementeze nu numai obligatiile rezultate din 'actele juridice', ci si din obligatiile izvorate din 'faptele juridice', intrand sub incidenta legislatiei nu numai contractele comerciale, ci si faptele ilicite: imbogatirea fara justa cauza, plata nedatorata, gestiunea de afaceri, precum si cele savarsite de comerciant in legatura cu activitatea sa comerciala,[8] si faptele ilicite savarsite de comercianti in legatura cu activitatea lor comerciala.

Pentru a duce la dobandirea calitatii de comerciant, savarsirea faptelor de comert obiective trebuie sa fie efectiva, adica sa depaseasca stadiul mental de intentie sau stadiul de declaratie publica neurmata de executare. Pentru obtinerea calitatii de comerciant nu este suficient deschiderea unei pravalii sau afisarea firmei in lipsa exercitiului efectiv al faptelor de comert obiective.

Inscrierea unei firme comerciale nu inseamna decat intentia de a face comert si nu constituie prin ea insasi o dovada a exercitarii comertului.[10]

Simpla inscriere a unei firme comerciale nu atribuie, in mod necesar si calitatea acelui comerciant acelui care a cerut aceasta inscriere.[11] Certificatul eliberat de Oficiul Registrului Comertului creeaza numai prezumtia ca respectiva persoana fizica are calitatea de comerciant, iar o astfel de prezumtie poate fi rasturnata printr-o proba contrara.

Savarsirea efectiva de fapte de comert nu trebuie inteleasa numai ca actiune

directa, acest lucru putandu-se realiza si indirect, prin intermediul altei persoane (de exemplu, a unui prepus). Savarsirea de fapte de comert trebuie inteleasa in sens juridic, adica asumarea de catre persoana respectiva a raspunderii pentru urmarile actelor savarsite direct ori indirect.[12]

Savarsirea de fapte de comert obiective trebuie sa aiba si 'caracter ilicit'. Astfel, comertul neautorizat cu arme si munitii, droguri, materiale radioactive, etc., nu confera celui care-l face calitatea de comerciant, ci pe cea de infractor. Actele si operatiunile contrare ordinii publice sau bunelor moravuri sunt nule si, ca atare, nu produc efecte.[13]

Calitatea de comerciant se dobandeste prin savarsirea de fapte de comert obiective numai daca actele sau operatiunile savarsite sunt fapte de comert obiective pentru persoana care le savarseste. Prin urmare, necomerciantul care participa la un raport juridic de natura comerciala, insa actul ori operatiunea are pentru el natura civila nu dobandeste pe aceasta cale calitatea de comerciant.

Dupa dobandirea calitatii de comerciant, toate actele si faptele juridice ale comerciantului sunt prezumate a fi comerciale (art.4 Cod com.).

Actele subiective la care se refera art.4 Cod com. dobandesc natura juridica de acte de comert nu ca urmare a calitatii lor proprii, ci datorita persoanei care le exercita si a profesiunii sale de comerciant. In desfasurarea activitatii sale profesionale, comerciantul nu efectueaza numai actele obiective prevazute de art.3 Cod com., ci si diferite alte operatii, respectiv acte de natura civila, pe care le exercita in folosul comertului sau. In acest mod vor putea fi declarate acte de comert si actele civile efectuate de comerciant. Pentru a nu exista nici o contradictie intre afirmatia conform careia din categoria actelor subiective de comert fac parte in mod virtual toate actele civile si precizarea facuta in art.4 Cod com., conform careia celelalte contracte si obligatii sa nu fie de natura civila, se impune a fi facute doua precizari:

a)      Codul comercial, cand foloseste afirmatia 'se socotesc ca fapte de comert celelalte contracte si obligatiuni' a instituit o prezumtie de comercialitate a contractelor sau obligatiilor efectuate de comerciant;

b)      rasturnarea prezumtiei simple, 'juris tantum', de comercialitate nu poate avea loc decat in cazul in care se probeaza urmatoarele: 'contractele si obligatiile' comerciantului sunt de natura civila sau ca natura civila a contractului rezulta chiar din act.[14]

Astfel sunt considerate civile urmatoarele acte juridice:

cele nepatrimoniale (casatoria, adoptia);

cele privind succesiunea;

cele privind obligatiile cetatenesti ca raporturi fiscale;

cele privind exercitiul normal al agriculturii taranesti;

actele personalitatii umane (numele, prenumele);

asigurarile de bunuri care nu fac obiectul comertului ori asupra vietii.

Tranzactia prin care doi comercianti sting un proces, nascut dintr-o vanzare comerciala este de natura comerciala pana la proba contrara, conform art.4 Cod com.[15]

Pretentiile de onorar ale unui avocat fata de o societate comerciala sunt de natura civila si nu comerciala, ele rezultand dintr-un contract de locatiune de servicii.[16]

Cumpararea sau inchirierea unei pravalii de catre un comerciant pentru comertul sau este de natura civila.

Prezumtia de comercialitate s-a fundamentat pe ideea unitatii si omogenitatii activitatii comerciale a comerciantului. Ea este inscrisa sub forma unei prelungiri a activitatilor enumerate de art.3 Cod com. a actelor obiective de comert, indicand caracterul comercial complex al comertului exercitat de comerciant. Prezumtia a fost stabilita in principal in interesul comerciantului pentru a i se garanta ca obligatiile asumate de el vor fi supuse normelor generale inscrise in Codul comercial. Ea a fost inspirata de grija fata de terti cu care comerciantul intra in raporturi de afaceri. Acestia sunt pusi in cunostinta de cauza asupra tratamentului juridic ce va fi aplicat contractelor ori obligatiilor nascute din raporturile incheiate de un comerciant.[18]

In temeiul art. 4 Cod com., sunt prezumate a fi comerciale toate obligatiile unui comerciant si cand izvorasc dintr-un cvasi-contract, dintr-un delict sau cvasi­delict.[19]

In analiza calitatii de comerciant, chestiunea daca actele savarsite sunt sau nu acte obiective de comert, e o chestiune de drept, supusa controlului instantei de recurs.[20]

Savarsirea faptelor de comert obiective ca profesiune

A doua conditie pentru dobandirea calitatii de comerciant consta din manifestarea psihologica a subiectului. Facand acelasi act in mod repetat, subiectul transmite imaginea sa de profesionist publicului, creeaza o opinie in acest sens. In consecinta, se cere ca savarsirea faptelor de comert sa aiba caracter de profesiune.

Savarsirea faptelor de comert are caracter profesional cand ea constituie o ocupatie, o indeletnicire permanenta pe care o exercita o anumita persoana.

Profesiunea trebuie privita ca o ocupatie serioasa, continua, de natura sa produca beneficii care sa permita usurarea rezolvarii nevoilor traiului respectivei persoane (nu ca hobby).

Astfel, profesiunea este si un mijloc de satisfacere a unor interese proprii, reprezinta un izvor de obtinere a resurselor necesare existentei. Deci, savarsirea faptelor de comert cu caracter profesional se face in scop de castig (finis mercatorum est lucrum).[22] Cu toate ca acest element nu este consacrat in terminis, el trebuie considerat subsumat notiunii de profesiune avuta in vedere de art.7 Cod com., deoarece nu este de conceput desfasurarea unei activitati comerciale fara intentia de a realiza un profit. Unii autori au considerat ca exercitarea comertului in scopul realizarii unui profit trebuie sa fie o conditie de dobandire a calitatii de comerciant de catre o persoana fizica. O astfel de opinie nu poate fi primita pentru ca art.3 Cod com. nu cere obtinerea de profit.

Caracterul profesional a fost afirmat si de instantele judecatoresti care au decis: 'Conditiunea esentiala a calitatii de comerciant este exercitarea actelor de comert in mod << profesional >>. Exercitarea mai multor acte comerciale in sine nu constituie, insa, profesionalitate, deoarece profesionalitatea consista in exercitarea actelor in asa mod incat sa formeze o ocupatiune perseverenta, sa fie un exercitiu asa de des si consecutiv, incat sa constituie oarecum o speciala conditiune de existenta si viata sociala.

Profesiunea este starea unei persoane care face din repetarea unor anumite acte ocupatiunea vietii sale si de la care ea cere resursele existentei sale sociale; nu exista profesiune in sensul Codului comercial, cand o persoana ca incercare, atrasa de ocaziuni favorabile ori pentru a realiza un venit incidental, incheie chiar mai multe acte comerciale'.[25]

Art. 7 Cod com. se refera la savarsirea faptelor de comert ca o profesiune 'obisnuita'. Avand in vedere ca notiunea de profesiune presupune caracterul obisnuit al savarsirii faptelor de comert, cerinta legii apare ca superflua. Ea trebuie inteleasa insa prin necesitatea sublinierii ca savarsirea accidentala a unor fapte de comert obiective nu este suficienta pentru dobandirea calitatii de comerciant.[26] In acest sens, art. 9 Cod com. prevede ca orice persoana care in mod accidental face o operatiune de comert nu poate fi considerata comerciant, cu toate ca operatiunea este supusa legilor comerciale. Deci, savarsirea izolata a unor fapte de comert obiective are ca efect nasterea unor raporturi juridice supuse legilor comerciale. Savarsirea unui singur act de comert nu confera celui care l-a facut calitatea de comerciant, legea cerand pluralitatea de acte.

Insa nu intotdeauna exercitarea mai multor acte de comert constituie si dovada profesiunii de comerciant.[28] Legea mai cere ca aceste acte sa fie savarsite in conditii care sa permita a se trage concluzia ca cel care le exercita isi face din aceasta o profesiune obisnuita. Intr-adevar, savarsirea unor fapte de comert obiective, conexe sau accesorii, nu ar putea atribui calitatea de comerciant deoarece aceasta operatiune nu poate constitui prin ea insasi exercitarea unei profesiuni.

Emiterea de cambii nu poate constitui o dovada a calitatii de comerciant, acest mod de constatare a unei datorii fiind frecvent din partea oricui contracteaza un imprumut la o banca sau la particulari.[31] Faptul de a cumpara si revinde actiuni nu confera calitatea de comerciant atata timp cat nu se face dovada ca asemenea operatiuni se faceau in mod repetat si obisnuit ca o profesiune a sa si in interesul altor persoane, pentru ca din efectuarea unor asemenea operatiuni sa se traga profit.

Este o chestiune de fapt daca actele pe care le face o persoana fizica, un comerciant, sunt considerate ca fiind savarsite in mod obisnuit, sau acte cu caracter izolat. Odata stabilit de instanta de fond ca actele nu se fac in mod obisnuit, instanta de recurs nu mai poate adopta o solutie contrara. In schimb, ea este supusa verificarii instantei de recurs daca faptele savarsite nu sunt de natura comerciala conform art.3 din Codul comercia1.[33] Chestiunea modului in care au fost exercitate actele (izolat, in mod repetat, ca o profesiune etc.) este o chestiune de fapt, sustrasa controlului cenzurii instantei de recurs.

Fiind o chestiune de fapt, in caz de litigiu, caracterul profesional sau accidental al savarsirii faptelor de comert poate fi dovedit cu orice mijloc de proba admis de lege.

Un indiciu al caracterului profesional al savarsirii faptelor de comert i1 poate constitui existenta unei intreprinderi, adica o organizare sistematica a factorilor de productie (resurse naturale, capital, munca) de catre un intreprinzator pe riscul sau, in vederea obtinerii unui profit. Existenta intreprinderilor poate rezulta din mai multe imprejurari de fapt: local, firma, auxiliari, publicitate etc.[35]

Conditia privind caracterul profesional al savarsirii faptelor de comert nu trebuie inteleasa in sensul unei activitati exclusive a persoanei in cauza.[36] De asemenea, nu se cere ca sa existe notorietate, si nici ca profesiunea sa fie principala. Aceasta observatie este deosebit de importanta pentru ca o alta interpretare ar crea posibilitatea unor comercianti de a se sustrage de la obligatiile profesionale dovedind ca pentru ei comertul nu este profesia principala.

Atunci cand cineva are mai multe profesiuni este comerciant chiar daca profesiunea de comerciant apare cu rol secundar in activitatea sa, fiind suficient ca profesiunea de comerciant sa fie obisnuinta, adica cu caracter de continuitate.[37]

Din cele aratate rezulta ca savarsirea faptelor de comert obiective are caracterul unei profesiuni daca exista doua elemente: un element de fapt (factum), care consta in exercitiul sistematic si repetat al unor fapte de comert obiective, si un element psihologic (animus), care se refera la intentia de a deveni comerciant, adica de a dobandi o anumita conditie sociala.[38] Elementul de fapt este hotarator pentru ca, din punctul de vedere al Codului comercial, este indiferenta dorinta unei persoane de a deveni ori nu comerciant, din moment ce ea savarseste fapte de comert obiective cu caracter profesional. Astfel, ea este si va ramane comerciant pana la incetarea efectiva a savarsirii de astfel de fapte.

Savarsirea faptelor de comert obiective in nume propriu

O persoana nu devine comerciant decat daca savarseste fapte de comert obiective cu caracter profesional in nume propriu, independent si pe riscul sau.[39] Din aceasta cauza, articolului 7 Cod comercial i s-au adus critici in privinta neinscrierii acestei conditii in textul legii. Aceasta conditie asigura delimitarea din punct de vedere juridic a comerciantului de auxiliarii folositi de acesta in activitatea sa (ei fiind reprezentanti ai comerciantului). Reprezentantii comerciantului savarsesc si ei fapte de comert cu caracter profesional, dar in numele si pe seama comerciantului (in timp ce comerciantul, savarsind fapte de comert in nume propriu, angajeaza numele si patrimoniul sau in raporturile cu tertii). Asadar, prepusul, comisii pentru negot, asociatii dintr-o societate comerciala, administratori societatii comerciale, directorii executivi, tutorele, judecatorul sindic, capitanul unui vas de comert nu dobandesc calitatea de comercianti. Este insa comerciant persoana care savarseste fapte de comert in nume propriu, dar pe seama altei persoane (ex.: comisionarul, in cadrul contractului de comision - art.405 si urm. Cod com.).

Delimitarea calitatii de comerciant de alte profesiuni indeplinite de persoanele fizice

Delimitarea profesiunii de comerciant de alte profesiuni este necesara pentru a stabili, in functie de fiecare caz concret, regimul juridic aplicabil.

Meseriasii

Un meserias este o persoana care, pe baza cunostintelor dobandite prin scolarizare sau practica, executa anumite operatiuni de prelucrare si transformare a obiectelor muncii sau presteaza anumite servicii. Elementul caracteristic al meseriei este munca personala, calificata a meseriasului asupra materiei ori in prestarea unor servii.[41]

Totusi, problema meseriasului trebuie privita sub doua aspecte:

daca meseriasul se limiteaza la a onora comenzile clientilor, cu materialele lor, activitatea este civila si deci supusa legii civile. In aceste conditii, el nu dobandeste calitatea de comerciant. Pentru a nu dobandi calitatea de comerciant, meseriasul trebuie sa se limiteze strict la o munca manuala, fara a utiliza munca salariata, fara a cumpara nici un bun care sa-l puna in lucru si nici aparatura consumatoare de energie;

daca meseriasul cumpara materialele si executa anumite produse pe care le vinde clientilor sau daca lucreaza ajutat de alte persoane, el savarseste fapte e comert, reglementate de art.3 pct. 1 sau pct. 9 Cod com., dobandind calitatea de comerciant in conditiile art.7 Cod com.

Astfel, croitorul care lucreaza cu materialul clientului nu este comerciant, ata si nasturii folositi avand un caracter accesoriu fata de elementul principal ­materialele. Daca el cumpara materialul, savarseste fapte de comert si devine comerciant. In acelasi mod, instalatorul care repara ventilul chiuvetei, ventilul fiind cumparat de client, nu este comerciant. Dar, daca el cumpara piesele de schimb necesare exercitarii meseriei, este comerciant.

In acelasi mod, jurisprudenta a decis ca are calitatea de comerciant tamplarul care cumpara material de tamplarie pentru a fi transformat in obiecte de lux[42] ca si fotograful care cumpara materiale pentru a produce si vinde fotografii.

Art. 1 din Legea nr.26/1990 prevede ca meseriasii nu sunt obligati sa se inregistreze in registrul comertului. Aceasta dispozitie trebuie interpretata in sensul scutirii de o obligatie profesionala, asemanatoare celei prevazute de art.34 Cod com. privind tinerea registrelor. Astfel, meseriasul care se limiteaza la exercitiul meseriei sale intra sub incidenta art. l alin.3 din Legea nr.26/1990. Daca, insa, savarseste fapte de comert cu caracter profesional, el dobandeste calitatea de comerciant, si, in aceasta calitate, este obligat sa se inmatriculeze in registrul comertului scutirea devenind inoperabilo. Urmeaza ca intr-un caz concret, pentru ca delimitarea in cele mai multe cazuri dintre profesiunea de comerciant si meserias este greu de facut, calificarea sa fie data de catre instanta de judecata.

Persoanele care exercita profesiuni liberale

In mod traditional, se admite ca persoanele care exercita profesiuni liberale nu au calitatea de comerciant, activitatea desfasurata de ele constand in punerea la dispozitia celor interesati a cunostintelor si competentelor lor, primind in schimb onorarii fara a urmari obtinerea de profit, onorarii ce nu vor rasplati efortul mintal si fizic depus. Chiar daca persoana respectiva cumpara si foloseste anumite materiale pentru exercitarea activitatii, se considera ca aceste acte sunt accesorii si, deci, persoana in cauza nu devine comerciant.

O caracteristica a profesiunilor liberale este atasamentul pe care i1 au clientii fata de persoanele care exercita aceste profesiuni (bolnavul fata de medic, justitiabilul fata de avocat etc.).

Avocatii

Art.4 din Legea nr.51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat consacra caracterul de profesie al acestei activitati: 'In exercitarea profesiei si in legatura cu aceasta, avocatul este protejat de lege'.

Avocatii pot fi considerati liber profesionisti in cea mai clasica forma a acestei notiuni datorita principiilor ce o guverneaza si care rezulta in mod expres chiar din primele articole ale legii:

art. l alin. l: "Profesia de avocat este libera si independenti, cu organizare si functionare autonome, in conditiile prezentei legi si ale statutului profesiei.";

art.2 alin. l: "In exercitarea profesiei, avocatul este independent si se supune numai legii, statului si regulilor eticii profesionale";

alin. 2: "Avocatul promoveaza si apara drepturile si libertatile omului".

O alta dispozitie care nu permite a se atribui calitatea de comerciant unui avocat este prevazuta in art.5 alin. l: "Profesia de avocat se exercita, la alegere, in cabinete individuale, cabinete asociate sau societati civile profesionale."

Caracterul de profesiune liberala a celei de avocat a fost recunoscuta inclusiv de catre Curtea Constitutionala.

Pentru a se pastra intacte demnitatea si independenta profesiei de avocat sunt incompatibile cu:

faptele personale de comert chiar cu ori fara autorizatie legala;

calitatea de asociat intr-o societate comerciala in nume colectiv, de comanditat intr-o societate in comandita simpla sau societate comerciala in comandita pe actiuni;

calitatea de administrator intr-o societate comerciala cu raspundere limitata ori intr-o societate comerciala pe actiuni;

calitatea de presedinte al consiliului de administrare ori membru in comitetul de directie al unei societatea comerciale.[45]

Cu toate acestea, un avocat, in mod neingradit, poate fi asociat sau actionar la o societate comerciala cu raspundere limitata orice societate comerciala pe actiuni sau in consiliul de administrare al unei societati comerciale pe actiuni.[46]

Notarii publici

Conform art.3 din Legea nr.36/1995 - Legea notarilor publici si a activitatii notariale: "Notarul public este investit sa indeplineasca un serviciu de interes public si are statutul unei functii autonome."

Caracterul profesional este statornicit in art.30: "Notarii publici isi exercita personal profesiunea." Pentru a demonstra ca notarul public nu este supus jurisdictiei comerciale, art.38 precizeaza ca el raspunde civil.

Conform art. 24 lit. a, exercitiul functiei de notar public se suspenda in caz de incompatibilitate, iar art.35 lit. b si lit. c stabilesc cazurile de incompatibilitate in domeniul activitatii comerciale:

desfasurarea unor activitatea comerciale, direct sau prin persoane interpuse;

calitatea de asociat intr-o societate in nume colectiv, de asociat comanditat in societatile in comandita simpla sau pe actiuni, administrator al unei societati cu raspundere limitata, presedinte al unui consiliu de administratie, membru al consiliului de conducere, director general sau director al unei societati pe actiuni, administrator al unei societati civile.

Medicii

Legea nr.74/1995 privind exercitarea profesiunii de medic, infiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romania prevede ca medicul nu este functionar public in timpul exercitarii profesiunii medicale prin natura umanitara si liberala a acesteia (art.3 alin.12).

Art.5 alin. l lit. c conditioneaza exercitarea profesiunii de medic de inexistenta vreunui caz de nedemnitate.

Astfel, exercitarea profesiunii de medic este incompatibila cu comertul cu produse farmaceutice (art7 lit. a). Aceasta dispozitie permite unui medic sa desfasoare o activitate comerciala care nu are ca obiect comertul cu produse farmaceutice. Dar exercitarea profesiunii de medic este incompatibila si cu oricare profesiune sau ocupatie de natura a aduce atingerea demnitatii profesionale de medic sau bunelor moravuri (art.7 lit. b). In acest caz, existenta sau inexistenta unei incompatibilitati cu o activitate comerciala care nu are ca obiect comertul cu produse farmaceutice se analizeaza de la caz la caz (de exemplu, un medic care vinde papuci la taraba in piata).

Nerespectarea dispozitiilor legii atrage raspunderea deontologica si disciplinara.

Farmacistii

Aceasta categorie de liberi profesionisti reglementata de Legea nr.81/1997 privind exercitarea profesiunii de farmacist, infiintarea, organizarea si functionarea Colegiului farmacistilor din Romania are o situatie asemanatoare cu cea a medicilor.

Profesiunea de farmacist este o profesiune liberala. Farmacistul nu este functionar public (art.3 alin. 4). Ea poate fi exercitata de catre o persoana daca nu se gaseste in vreunul dintre cazurile de nedeterminare prevazute de lege (art. 4 alin. 1 lit. c). Astfel, art.6 alin. l prevede ca exercitarea profesiunii de farmacist este incompatibila cu difuzarea si comercializarea altor produse in afara celor inregistrate si aprobate de Ministerul Sanatatii (lit. a) si cu oricare profesiune sau ocupatie de natura a aduce atingere demnitatii profesiunii de farmacist sau bunelor moravuri (lit. c). Dispozitiile de la lit. a permit unui farmacist sa desfasoare o activitate comerciala cu un alt obiect, dar aceasta trebuie sa respecte si dispozitiile de la lit. c.

Raspunderea angajata in cazul farmacistilor este de ordin deontologic si disciplinar.

Expertul contabil si contabilul autorizat

Ordonanta de Guvern nr.65/1994 privind organizarea activitatii de expertiza contabila si a contabililor autorizati prevede in art. 1: 'Profesia de expert contabil si de contabil autorizat se exercita de catre persoanele care au aceasta calitate in conditiile prevazute de prezenta ordonanta.'

Expertii contabili si contabilii autorizati pot sa-si exercite profesia individual ori in societati comerciale de expertiza contabila (art. 7 si art.10). Relatiile lor pre cum si cele ale societatilor comerciale de profit cu clientii se stabilesc prin contract scris de prestari servicii, semnat de ambele parti (art. 13). Din aceste prevederi rezulta ca, atunci cand exercita profesia individual, expertii contabili si contabilii autorizati nu dobandesc calitatea de comerciant, legea insa creandu-le posibilitatea asocierii sub forma unei societati comerciale.

Expertii contabili si contabilii autorizati primesc, pentru lucrarile efectuate individual, onorariile stabilite prin contract sau de catre organul care a dispus efectuarea lucrarii (art. 14). Expertii contabili si contabilii autorizati pot raspunde disciplinar, administrativ si penal (art.15) excluzandu-se raspunderea comerciala.

Agricultorii

Conform art.5 Cod com. nu sunt considerate fapte de comert vanzarile acelor produse pe care proprietarul sau cultivatorul le are de pe pamantul sau ori pe care le-a cultivat.

Intrucat vanzarea produselor agricole nu este fapta de comert, ci act juridic civil, inseamna ca agricultorii nu au calitatea de comercianti.[47] La fel ca in privinta meseriasilor, art. 1 din Legea nr.26/1990 prevede ca ei nu au obligatia de a se inmatricula in registrul comertului. Prin prisma prevederilor art.5 Cod com., agricultorii nu au calitatea de comerciant, iar dispozitia art. 1 din Legea nr. 26/1990 trebuie interpretata in sensul de excludere a acestei categorii de la aceasta obligatie.

Totusi un agricultor nu este impiedicat de lege sa savarseasca fapte de comert in conditiile art. 1 pct.1-2 Cod com. si sa devina comerciant, caz in care va fi tinut de toate obligatiile profesionale ale comerciantului. O exploatare agricola nu face comert daca cultivatorul de vita de vie sau de sfecla isi construieste propriile distilerii sau fabricute de zahar pentru a-si trata mai bine, in mai bune conditii, produsele. Insa, daca el cumpara de la vecini struguri sau sfecla, el devine comerciant, caci cumpararea in scopul revinderii constituie tocmai trasatura comerciantului.[48]

Dovada calitatii de comerciant

In caz de litigii, cel care invoca ori neaga calitatea de comerciant a unei persoane fizice trebuie sa administreze dovada in acest sens (actori incubit probatio ).[49]

Dovada se face prin oricare din mijloacele de proba enumerate la art.46 Cod com. (acte autentice, acte sub semnatura privata, facturi acceptate, corespondenta, telegrame, registrele partilor, martori, orice alt mijloc de proba admis de legea civila).

In cazul persoanei fizice, intrucat calitatea de comerciant se dobandeste prin savarsirea faptelor de comert obiective cu caracter profesional, inseamna ca aceasta calitate se poate proba numai prin prezentarea unor dovezi din care sa rezulte ca persoana in cauza a savarsit efectiv una sau mai multe fapte de comert, prevazute de art.3 Cod com., ca profesiune obisnuita si in nume propriu, cel ce face afirmatia ca o persoana este comerciant trebuie, potrivit Codului civil, sa o si dovedeasca.

Deci, calitatea de comerciant nu se considera probata fiind necesare dovezi privind existenta autorizatiei administrative de exercitare a comertului, titulatura de comerciant folosita in anumite inscrisuri, dobandirea unui fond de comert, plata unor impozite pe profit etc.[50]

Simpla notorietate privind situatia cuiva de comerciant nu e suficienta pentru a atribui calitatea de comerciant. Imprejurarea ca cineva isi atribuie calitatea de comerciant e inoperabila daca, in realitate, nu indeplineste conditiile cerute de art.7.[51]

Toate aceste elemente sunt simple prezumtii care pot fi combatute cu proba contrara. Ele ar putea fi folosite numai impreuna cu alte mijloace de proba din care rezulta exercitiul efectiv al comertului de catre persoana in cauza.

Deoarece proba calitatii de comerciant este o chestiune de fapt, o hotarare judecatoreasca prin care se constata aceasta calitate are efect relativ, neputand fi invocata in alt litigiu[52] si nu are autoritate de lucru judecat cu efect "erga omnes".

Incetarea calitatii de comerciant

In cazul persoanei fizice, de vreme ce calitatea de comerciant se dobandeste prin savarsirea unor fapte de comert obiective cu caracter profesional, inseamna ca persoana in cauza inceteaza sa mai aiba calitatea de comerciant in momentul in care nu mai savarseste fapte de comert ca profesiune.

Incetarea savarsirii faptelor de comert poate sa fie temporara si, deci, ea sa fie reluata. Pentru a avea efectul incetarii calitatii de comerciant trebuie ca incetarea savarsirii faptelor de comert sa fie efectiva si din ea sa rezulte intentia de a renunta la calitatea de comerciant.[54]

Orice alte fapte nu pot avea ca urmare pierderea calitatii de comerciant, decat daca sunt insotite de incetarea savarsirii faptelor de comert. Simpla radiere din registrul comertului nu produce ca efect incetarea calitatii de comerciant daca nu este insotita concomitent de renuntarea definitiva si completa de a mai efectua acte de comert.

Incetarea calitatii de comerciant, de regula, are loc. In mod voluntar, dar ea poate sa se produca si din alte cauze exterioare vointei sale (ex.: In cazul evaziunii fiscale, conform Legii nr.87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale si art.64-66 Cod penal).