Contracte comerciale speciale

CONTRACTE COMERCIALE SPECIALE

Contractul de vanzare-cumparare comerciala

Notiunea contractului de vanzare-cumparare comerciala si caracterele sale juridice.

1. Caracterizare generala.

Contractele comerciale speciale sunt: contractul de vanzare-cumparare, contractul de mandat comercial, contractul de comision, contractul de consignatie contractul de report, contractul de cont curent.

Cele mai frecvente operatiuni comerciale sunt cele de vanzare-cumparare, de aceea contractul de vanzare-cumparare poate fi considerat reprezentativ in categoria contractelor comerciale speciale.

Contractul de vanzare-cumparare comerciala este strans legat de activitatea de productie de marfuri, constituind instrumentul juridic prin care se realizeaza circulatia marfurilor. Datorita importantei sale pentru activitatea comerciala, acest tip de contract face obiectul unei reglementari legale speciale. Regulile generale ale vanzarii si cumpararii comerciale, fiind aceleasi cu cele civile, se regasesc atat in Codul comercial cat si in Codul civil.

Ceea ce deosebeste vanzarea si cumpararea comerciala de cea civila este functia economica a contractului[1] si anume interpunerea bunurilor. Aceasta functie confera vanzarii si cumpararii caracter comercial.

Art. 3 C.com precizeaza actele juridice, faptele juridice si operatiunile pe care legea le declara ca fapte de comert. Sunt considerate fapte de comert cumpararile de producte sau de marfuri spre a se revinde fie in natura, fie dupa ce se vor fi lucrat sau pus in lucru, ori numai spre a se inchiria. Are aceeasi valoare si cumpararea spre a se revinde, de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit care circula in comert.

Potrivit art. 5 C.com, actele de vanzare a produselor pe care proprietarul sau cultivatorul le realizeaza de pe pamantul sau ori cultivat de acesta sunt acte juridice civile, nu si comerciale.

Trasatura caracteristica a vanzarii si cumpararii comerciale este intentia de revanzare. Daca respectiva cumparare nu a urmarit scopul revanzarii, actul este civil.

Intentia de revanzare sau inchiriere trebuie sa indeplineasca trei conditii:

a)      Sa existe la data cumpararii.

b)      Sa fie cunoscuta cocontractantului.

c)      Sa priveasca, in principal, bunul cumparat.

2. Definitia. O definitie a contractului de vanzare-cumparare comerciala nu se regaseste in Codul comercial roman, dar in temeiul art. 1, C.com, poate fi  preluata definitia din Codul civil, art. 1294.

Asadar, contractul de vanzare-cumparare comerciala este acel contract prin care o parte, denumita vanzator, se obliga sa transmita dreptul de proprietate asupra unui bun catre cealalta parte, denumita cumparator, care se obliga sa plateasca o suma de bani drept pret, in vederea revanzarii sau inchirierii respectivului bun.

3. Caracterele juridice. Din definitia de mai sus rezulta urmatoarele caractere juridice ale contractului de vanzare-cumparare comerciala:

a)      Contractul este bilateral - da nastere la obligatii ambelor parti contractante.

b)      Contractul este cu titlu oneros - ambele parti urmaresc obtinerea unor foloase patrimoniale.

c)      Contractul este cumulativ - existenta si intinderea  obligatiilor asumate de catre parti sunt certe si sunt cunoscute chiar de la momentul incheierii contractului.

d)      Contractul este consensual - se incheie prin simplul acord de vointa al partilor contractante.

e)      Contractul este translativ de proprietate - se transmite dreptul de proprietate asupra lucrului vandut de la vanzator catre cumparator.

Conditiile de validitate ale contractului de vanzare-cumparare comerciala.

Pentru a fi valabil incheiat, contractul de vanzare-cumparare comerciala trebuie sa indeplineasca conditiile cunoscute: consimtamantul, capacitatea, obiectul si cauza, valabile oricarui contract civil, cu particularitatile specifice activitatii comerciale.

1. Consimtamantul partilor. Promisiunea de vanzare.

Consimtamantul. Incheierea contractului de vanzare-cumparare comerciala implica un acord de vointa a partilor, in sensul transmiterii de la vanzator la cumparator  a dreptului de proprietate asupra unui bun, in schimbul unui pret dinainte stabilit. Conditiile care privesc manifestarea de vointa a partilor sunt cele analizate la contractul civil, in capitolul I al prezentei lucrari.

O discutie distincta o implica insa promisiun 848e46i ea de vanzare, cu aspecte tinand de latura comerciala a actului juridic.

Promisiunea de vanzare. In cazul in care incheierea contractului nu se poate realiza imediat prin oferta si acceptarea ofertei, intervine o asumare a obligatiei de catre parti pentru o incheiere ulterioara a contractului, fapt ce poarta denumirea de promisiunea de vanzare, unilaterala sau bilaterala.

Promisiunea unilaterala de vanzare este intalnita in cazul in care beneficiarul ofertei reuseste sa obtina de la ofertant promisiunea ca ofertantul nu va vinde bunul altcuiva, ci il va pastra pentru beneficiar. In baza acestei propuneri, beneficiarul isi rezerva dreptul de a-si manifesta ulterior consimtamantul de a cumpara respectivul bun sau, dimpotriva, de a-l refuza. Aceste manifestari de vointa ale promitentului si ale beneficiarului constituie consimtamantul unei promisiuni de vanzare. Prin urmare, promisiunea de vanzare este un antecontract care se incheie in vederea perfectarii ulterioare a contractului de vanzare-cumparare comerciala.

In cazul in care promitentul nu isi respecta obligatia asumata prin promisiunea unilaterala si, din aceasta cauza, incheierea contractului de vanzare-cumparare nu mai este posibila, el va raspunde fata de beneficiar.

Promisiunea bilaterala de vanzare este un antecontract prin care promitentul se obliga sa vanda, iar beneficiarul se obliga sa cumpere un anumit bun, in baza unui contract de vanzare-cumparare ce se va incheia ulterior.  Efectul promisiunii bilaterale nu este transmiterea imediata a proprietati asupra bunului, ci obligatia de a incheia un viitor contract. Daca una din parti nu isi respecta promisiunea, cealalta parte poate cere despagubiri.

Pactul de preferinta este un contract incheiat sub conditie potestativa simpla. Prin pactul de preferinta, promitentul nu se obliga sa vanda bunul, ci numai sa ii acorde preferinta beneficiarului promisiunii, in cazul in care s-ar decide sa vanda bunul respectiv. Pactul de preferinta, ca si promisiunea bilaterala de vanzare, nu poate avea ca efect transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului.

2. Capacitatea partilor.

Pentru incheierea valabila a contractul de vanzare-cumparare comerciala partile trebuie sa aiba capacitatea ceruta de lege.

Codul civil si Codul comercial consacra regulile si interdictiile valabile pentru incheierea unui contract comercial de vanzare-cumparare.

Art. 1306 C. civ stabileste principiul potrivit caruia "pot cumpara si vinde toti carora nu le este oprit de lege." Capacitatea este regula si incapacitatea este exceptia.

Codul civil instituie anumite incapacitati speciale in material contractului de vanzare-cumparare. Persoanele care intra sub incidenta acestor interdictii au capacitatea de a incheia contracte, insa nu contracte de vanzare-cumparare cu alte persoane prevazute de lege.

Principalele interdictii prevazute de Codul civil si Codul comercial sunt:

interdictia incheierii contractului de vanzare-cumparare intre soti (art. 1307 C. civ), sanctionata cu nulitatea relativa a contractului;

interdictia incheierii contractului de vanzare-cumparare intre tutore si minorul aflat sub tutela sa, nerespectarea avand drept consecinta nulitatea relativa a contractului(art.1308 pct.1, C. civ);

interdictia cumpararii de catre mandatari a bunurilor pe care au fost imputerniciti sa le vanda (art.1308 pct.2, C. civ);

interdictia de a cumpara de catre persoanele care administreaza bunurile statului, precum si de catre functionarii de stat, a bunurilor pe care le administreaza, respective a bunurilor care se vand prin mijlocirea lor (art. 1308, pct.3 si 4, C. civ).

interdictia incheierii contractului de vanzare-cumparare de catre persoanele care indeplinesc anumite functii in organele statului (art. 1309 C. civ), cum ar fi : judecatorii, procurorii si avocatii ce nu pot fi cesionari ai unor drepturi litigioase care sunt de competenta tribunalului judetean in a carui raza teritoriala isi exercita functia.

interdictia incheierii de catre prepus a unor operatiuni de natura comertului cu care este insarcinat. (art. 397 C.com). Interdictia este menita sa apare interesele comerciantului.

interdictia incheierii de catre asociati cu raspundere nelimitata a unor operatiuni care ar atinge interesele societatii comerciale. Legea permite efectuarea unor asemenea operatiuni  numai cu consimtamantul celorlalti asociati.

3. Obiectul contractului

Fiind un act juridic cu caracter sinalagmatic, contractul de vanzare-cumparare comerciala il obliga pe vanzator sa predea lucrul vandut, iar pe cumparator sa plateasca pretul stabilit.

LUCRUL VANDUT. Contractul de vanzare-cumparare comerciala poate avea ca obiect lucrurile mobile corporale sau incorporale, lucrurile prezente ori viitoare, lucruri determinate sau determinabile.

Oricare ar fi lucrul vandut, el trebuie sa indeplineasca anumite conditii, pentru a face obiectul contractului de vanzare-cumparare comerciala:

Sa nu fie un bun imobil, deoarece contractul de vanzare ar deveni act juridic civil si nu comercial;

Lucrul vandut sa se afle in circuitul civil (art. 1310 C. civ);

Lucrul sa existe in momentul incheierii contractului sau sa poata exista in viitor. Nerealizarea in viitor a lucrului nu afecteaza valabilitatea contractului incheiat ci numai executarea lui.

Lucrul sa fie determinat sau determinabil. Aceasta conditie priveste stabilirea in contract a elementelor care permit concretizarea  obiectului obligatiei vanzatorului, indiferent de natura bunului.

Lucrul sa fie in proprietatea vanzatorului. In activitatea comerciala se vand deseori lucruri care nu sunt inca in proprietatea vanzatorului. Intr-o opinie, doctrina dreptului comercial a adoptat solutia anularii contractului in cazul in care vanzatorul a vandut lucrul altuia, eroarea cazand asupra calitatii de proprietar a vanzatorului si asupra obiectului contractului. Un alt curent in doctrina se bazeaza pe conceptia potrivit careia "Vanzarea lucrului altuia este valabila. Vanzatorul este obligat sa dobandeasca lucrul si sa il predea cumparatorului, in caz contrar raspunde de daune."[2]

PRETUL VANZARII. Pentru incheierea contractului de vanzare-cumparare comerciala, partile trebuie sa cada de acord asupra lucrului vandut si asupra pretului.

Pretul este suma de bani pe care cumparatorul o da vanzatorului in schimbul lucrului. Pentru a putea fi obiect al contractului de vanzare-cumparare, pretul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

Pretul sa fie stabilit in bani. Daca pretul nu consta intr-o suma de bani ci intr-un alt lucru sau prestatie, contractul incheiat nu este un contract de vanzare-cumparare ci un contract de schimb.

Pretul sa fie determinant sau determinabil. Pretul vanzarii trebuie convenit de catre parti in momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare (art.1303 C. civ). Codul comercial recunoaste valabilitatea vanzarii chiar cand nu s-a prevazut un pret in contract, daca partile au inteles sa se refere la adevaratul pret sau la pretul curent (art. 61 C.com). Intr-o opinie se considera ca, lipsind unul din elementele contractul de vanzare-cumparare, contractul este nul. Alti autori considera intemeiata opinia ca, daca vanzarea unei marfi care are un pret de bursa sau de piata este facuta fara referire la acest pret, se presupune ca s-a avut in vedere pretul curent. In cazul in care nu exista un astfel de pret, contractul nu poate fi considerat decat nul[3].

Pretul sa fie real, adica sa existe efectiv si sa se plateasca de catre cumparator. Daca pretul este fictiv sau derizoriu, nu este sincer si serios, contractul de vanzare-cumparare este nul.

Efectele contractului de vanzare-cumparare comerciala si obligatiile partilor.

1. Efectele contractului de vanzare-cumparare comerciala

Prin incheierea sa valabila, contractul de vanzare-cumparare comerciala poate produce efecte juridice. Principalul efect este transmiterea dreptului de proprietate de la vanzator catre cumparator. Totodata, din contractul de vanzare-cumparare se nasc si anumite obligatii in sarcina partilor, in legatura cu lucrul vandut si pretul vanzarii.

Potrivit Codului civil, de regula transmiterea dreptului de proprietate opereaza in momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare. Art. 1295 C. civ dispune: " Vinderea este perfecta intre parti si proprietatea este de drept stramutata la cumparator, in privinta vanzatorului, indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul nu se va fi predat si pretul inca nu se va fi numarat."  O data cu transmiterea dreptului de proprietate asupra lucrului se transmit si riscurile de la vanzator la cumparator. Exista si cazuri in care acest drept se transmite ulterior:

In cazul in care lucrul  vandut consta in anumite bunuri determinate generic. Transmiterea dreptului opereaza in momentul individualizarii bunurilor. Pana la individualizare, riscurile sunt suportate de vanzator.

In cazul in care lucrul vandut il formeaza anumite bunuri viitoare, bunurile materializandu-se ulterior prin recoltare, fabricare, etc.

In cazul contractului cu termen sau conditie, transmiterea dreptului de proprietate este amanata pana la indeplinirea conditiei sau implinirea termenului. Cand lucrul piere total, riscul il suporta vanzatorul; cand bunul piere partial, riscul il suporta cumparatorul, care primeste lucrul in starea in care se afla, dar plateste pretul convenit art. (1018 C. civ).

In cazul bunurilor determinate generic care circula de pe o piata pe alta prin intermediul carausului, individualizarea marfurilor se face la momentul predarii lor pentru transport, de catre vanzatorul-expeditor si caraus, in baza contractului de transport. Aceasta individualizare inseamna transferul dreptului de proprietate de la vanzator catre cumparator si al riscurilor. Daca in timpul transportului bunurile pier fortuit, riscul il suporta cumparatorul[4].

In cazul marfurilor care se transporta pe apa, momentul transmiterii proprietati este conditionat de sosirea in buna stare a vasului care a efectuat transportul (art. 63 C.com). Daca bunurile pier fortuit in cursul transportului, riscurile sunt suportate de catre vanzator, conf. art. 1018 C. civ. Acesta nu va avea dreptul la plata pretului, dar nici nu va fi obligat sa predea alte bunuri si nici sa plateasca despagubiri. In cazul avarierii marfurilor, consecintele sunt diferite: avariile intamplate in timpul transportului atrag rezolutiuna contractului daca marfurile sunt atat de deteriorare incat nu mai pot servi scopului pentru care fusesera destinate; daca avariile nu fac marfurile improprii intrebuintarii, cumparatorul este tinut sa le primeasca in starea in care se vor afla la sosire, insa cu o scadere de pret corespunzatoare.

2. Obligatiile vanzatorului

Potrivit Codului civil, vanzatorul are doua obligatii principale, la care se pot adauga si altele, stabilite prin acordul de vointa al partilor.  Cele doua obligatii principale sunt: obligatia de a preda lucrul vandut si obligatia de garantie.

a)      Obligatia de a preda lucrul vandut.

Prin predare se intelege punerea efectiva a lucrului la dispozitia cumparatorului, astfel incat acesta sa poata sa isi exercite toate prerogativele pe care i le confera dreptul de proprietate asupra lucrului. Bunul individual determinat trebuie predat in starea in care se afla in momentul incheierii contractului (art.1324 C. civ), iar in cazul bunurilor determinate generic, vanzatorul trebuie sa predea bunuri de calitate mijlocie (art.1103 C. civ). predarea bunurilor poate fi reala (bunurile sunt puse fizic la dispozitia cumparatorului) sau simbolic (prin recipisa de depozit, conosament).

Bunurile se predau cumparatorului insotite de factura din care sa reiasa calitatea, cantitatea, pretul, etc.

Predarea lucrului vandut trebuie sa se faca la termenul convenit de parti sau, daca nu exista un termen, imediat dupa incheierea acordului de vointa ori la cererea cumparatorului.

Cu privire la locul predarii, exista diferende in materie comerciala, fata de Codul civil. Art. 59 C.com. precizeaza ca: "Orice obligatie comerciala trebuie sa fie executata in locul aratat prin contract sau in locul care ar rezulta din natura operatiunii, ori din intentia partilor contractante". In cazul in care locul executarii nu este aratat in contract, predarea se va face la sediul comercial, domiciliul sau resedinta vanzatorului.

Cheltuielile ocazionate de predarea bunului vandut sunt suportate de catre vanzator, iar cheltuielile de ridicare a bunului sunt in sarcina cumparatorului.

b)      Obligatia de garantie

Pe langa obligatia de predare a lucrului, vanzatorul are si obligatia de garantie, sub mai multe aspecte.

Potrivit art. 1337 C. civ, vanzatorul raspunde pentru garantia linistitei folosinte a lucrului, adica pentru evictiunea totala sau partiala asupra lucrului, precum si pentru sarcinile care greveaza lucrul vandut si nu au fost declarate la incheierea contractului.

Evictiunea reprezinta "pierderea dreptului de proprietate asupra lucrului, total sau in parte, ori tulburarea cumparatorului in exercitarea dreptului de proprietate, rezultand din valorificarea de catre un tert a unui drept asupra lucrului vandut, drept care exclude dreptul dobandit de cumparator in temeiul contractului de vanzare-cumparare"[5]. In materie comerciala, cazurile de evictiune sunt foarte rare.

Codul comercial cuprinde cateva dispozitii privind obligatia de garantie a vanzatorului pentru viciile lucrului vandut. In conceptia Codului civil vanzatorul raspunde numai pentru viciile ascunse ale lucrului vandut, nu si pentru viciile aparente ale lucrului. Art. 70 C.com dispune: "Comparatorul unor marfuri sau producte provenind din o alta piata, este dator sa denunte vanzatorului viciile aparente in timp de doua zile de la primire, ori de cate ori un timp mai lung n-ar fi necesar din cauza conditiilor exceptionale in care se afla lucrul vandut sau persoana cumparatorului.

El este dator sa denunte viciile ascunse ale lucrului in primele doua zile de la descoperirea lor.

O data acest termen expirat, cumparatorul nu mai poate fi primit a reclama ceva pentru viciile lucrului vandut.

In contractul de vanzare-cumparare comerciala, vanzatorul raspunde nu numai pentru viciile ascunse, ca in materie civila, ci si pentru viciile aparente. Vanzatorul nu va raspunde pentru viciile aparente, chiar daca bunurile se transmit de pe o piata pe alta, daca cumparatorul a preluat personal bunurile de la vanzator.

Daca viciile aparente au fost aduse la cunostinta vanzatorului in termen, cumparatorul poate reclama viciile aparente in termen de 3 ani . Termenul curge de la data nasterii dreptului la actiune, adica de la constatarea viciilor aparente.

In privinta viciilor ascunse, Codul comercial reglementeaza numai termenul in care cumparatorul trebuie sa aduca la cunostinta cumparatorului viciile ascunse ale bunurilor. Acest termen este tot de doua zile socotit de la descoperirea viciilor. Si in acest caz, expirarea termenului decade pe cumparator din dreptul de a mai reclama viciile lucrului vandut.

In cazul marfurilor care se transporta de catre caraus, viciile aparente ale marfurilor eliberate destinatarului se constata cu respectarea dispozitiilor din actele normative care reglementeaza contractul de transport.

3. Obligatiile cumparatorului

Fiind un contract bilateral, contractul de vanzare-cumparare comerciala da nastere la obligatii si in sarcina cumparatorului. Principala obligatie a cumparatorului o constituie plata pretului vanzarii. Pe langa aceasta obligatie, cumparatorul are si obligatia de a primi lucrul vandut si, in anumite cazuri, obligatia de a suporta cheltuielile vanzarii.

a)      Obligatia de plata a pretului

Comparatorul datoreaza pretul prevazut in contract, fiind vorba despre pretul determinat ori determinabil, pretul convenit ori cel dovedit in conditiile legii. In cazul unei actualizari a pretului, acesta poate fi facuta numai pe baza coeficientului cresterii inflatiei pe perioada intarzierii in executarea obligatiei, si nu pe baza cursului leu/dolar sau leu/euro.

Pretul se plateste la data convenita de parti in contract (art. 1362 C. civ). In lipsa unei stipulatii contractuale, pretul trebuie platit in momentul predarii lucrului de catre vanzator.  In cazul in care in contract s-a stipulat un termen pentru predarea lucrului, cumparatorul se poate folosi si el de acest termen, in sensul ca va plati pretul numai in momentul predarii lucrului.

Plata pretului se face la locul stipulat de parti in contract (art. 1361 C. civ). In absenta unei intelegeri a partilor, pretul se plateste la locul unde se preda lucrul vandut.

Legea permite cumparatorului sa suspende plata pretului, in cazul in care este tulburat printr-o actiune in revendicare (art. 1364 C. civ). Plata pretului  poate fi suspendata pana cand vanzatorul va face sa inceteze tulburarea sau va da cautiune cumparatorului.

Potrivit legii, cumparatorul datoreaza, pe langa pretul vanzarii, si dobanda pretului (art. 1363 C. civ) si Codul comercial stipuleaza in art. 43 ca cumparatorul este obligat sa plateasca dobanda in toate cazurile de intarziere la plata pretului. Dobanda este datorata de la data scadentei si pana la plata sumei care constituie pretul vanzarii.

Pretul poate fi platit conform invoielii partilor, printr-o singura prestatie sau in rate, cumparatorul fiind tinut sa achite la termen fiecare rata. Plata pretului poate fi dovedita de catre cumparator in conditiile art. 46 C.com. Dovada platii nu se poate face prin dispozitie de plata in copie, ci numai prin extrase de cont din care sa rezulte ca s-a facut efectiv plata prin virament.

b)      Obligatia de a lua in primire lucrul vandut.

Obligatia cumparatorului de a lua in primire lucrul vandut este direct legat de obligatia vanzatorului de a preda lucrul vandut, asigurandu-se astfel realizarea uneia dintre finalitatile contractului, aceea de punere a bunului in stapanirea de drept si de fapt a cumparatorului[7].

Luarea in primirea a lucrului vandut se face la data si locul convenite de parti in contract. Daca partile nu au stabilit un termen, preluarea bunului se va face potrivit regulilor generale, imediat dupa realizarea acordului de vointa sau la cererea vanzatorului. Daca in contract nu s-a prevazut locul de predare a lucrului, se vor aplica regulile stabilite prin art. 59 C.com.

c)      Obligatia de a suporta cheltuielile vanzarii

Potrivit art. 1305 C. civ, cheltuielile vanzarii sunt in sarcina cumparatorului, in lipsa unor stipulatii contrare. Prin cheltuieli ale vanzarii se inteleg cheltuielile realizate cu ocazia efectuarii operatiunilor legale de vanzare-cumparare ( ex: cheltuieli de redactare a contractului, achitarea diverselor onorarii, etc.) aceste cheltuieli sunt diferite de cheltuielile de predare (cantarire, masurare, numarare), care sunt in sarcina vanzatorului si cheltuielile de ridicare a lucrului care sunt in sarcina cumparatorului.

Intelegerea prealabila a partilor inlatura aplicabilitatea acestor principii.

4. Consecintele nerespectarii obligatiilor contractuale.

Obligatiile partilor trebuie executate in stricta conformitate cu clauzele contractului.  Potrivit legii, in cazul in care o parte nu isi executa obligatiile asumate, cealalta parte este indreptatita sa uzeze de exceptia de neexecutare, sa ceara rezolutiunea contractului ori sa ceara executarea obligatiei in cauza.

a)      Exceptia de neexecutare

In contractele sinalagmatice oricare dintre parti este indreptatita sa refuze sa isi execute obligatia proprie, cat timp cealalta parte nu isi executa obligatia corelativa.

Exceptia de neexecutare constituie un mijloc de aparare care poate fi folosit atat de vanzator cat si de cumparator. Astfel, vanzatorul nu este obligat sa predea lucrul vandut in cazul in care cumparatorul nu plateste pretul si in contract nu s-a stipulat un termen pentru plata. Deci, daca fara a-si fi executat obligatia de plata a pretului, cumparatorul cere predarea lucrului, vanzatorul poate refuza predarea lucrului, invocand exceptia de neexecutare.

La randul sau, cumparatorul nu este obligat sa plateasca pretul daca vanzatorul nu preda lucrul vandut si in contract nu s-a prevazut un termen de predare. In consecinta, daca, fara a-si fi executat obligatia de predare a lucrului, vanzatorul cere plata pretului, cumparatorul poate refuza plata pretului, invocand exceptia de neexecutare.

b)      Rezolutiuna contractului

Neexecutarea obligatiilor din contractul de vanzare-cumparare poate avea drept consecinta rezolutiunea contractului, conform prevederilor Codului civil si Codului comercial.

Rezolutiunea contractului de vanzare-cumparare are loc in conditiile stabilite de art. 1020 si 1021 C. civ, cu precizarea ca instanta judecatoreasca careia i s-a cerut pronuntarea rezolutiunii nu poate acorda termen de gratie (art. 44 C.com). In cazul nerespectarii de catre cumparator a obligatiei de luare in primire a lucrului vandut, legea reglementeaza rezolutiunea de drept a contractului de vanzare-cumparare. Intrucat contractul este rezolvat in folosul vanzatorului, acesta poate dispune imediat de bunurile in cauza, pe care le poate vinde altei persoane.

Art. 67 din Codul comercial prevede : "Cand, mai inainte de expirarea termenului fixat pentru executarea conventiei, una din parti a oferit celeilalte predarea lucrului vandut sau plata pretului, si aceasta nu-si indeplineste la termenul fixat obligatia sa, atunci conditia rezolutorie se implineste de drept in favoarea partii care isi executase obligatia sa.

In lipsa de asemenea oferte sau de stipulatii exprese, rezilierea contractului se reglementeaza dupa dispozitiile Codului civil privitoare la conditia rezolutorie tacita.
           In amandoua cazurile cel in culpa raspunde de daunele-interese cauzate".

Din art. 67 C.com rezulta ca, pentru a opera rezolutiunea de drept a contractului, trebuie indeplinite trei conditii[8]:       

Ø      Una dintre parti sa faca oferta de executare a obligatiei proprii, prin orice mijloc.

Ø      Oferta de executare sa fie facuta inainte de implinirea termenului cuvenit pentru executarea obligatiei.

Ø      Cele doua obligatii sa aiba acelasi termen de executare.

Deoarece rezolutiunea contractului pentru nerespectarea termenului esential constituie o masura de favoare, partea in folosul careia s-a stipulat poate sa renunte la efectele rezolutiunii, cerand executarea chiar dupa implinirea termenului. Ea trebuie sa instiinteze cealalta parte in termen de 24 de ore de la expirarea termenului (art. 69 C.com).

c)      Executarea vanzarii

Satisfacerea intereselor partilor contractante este posibila prin folosirea unor mijloace care asigura executarea impotriva vointei partii care nu isi respecta obligatiile.  Aceste mijloace sunt: executarea silita, prevazuta de codul civil si executarea coactive, reglementata de Codul comercial.

Potrivit art. 1021 C. civ., partea in privinta careia obligatia nu s-a executat are alegerea sau sa sileasca pe cealalta parte a executa contractul, cand este posibil, sau sa ceara desfiintarea contractului cu daune interese. Executarea silita a contractului de vanzare-cumparare se realizeaza in conditiile generale ale dreptului comun.

Executarea silita, in conditiile dreptului comun, nu satisface cerintele de executare prompta a obligatiilor din contractul de vanzare-cumparare comerciala. Prin urmare, Codul comercial a instituit executarea coactiva. Astfel, daca vanzatorul nu isi executa obligatia de predare a lucrului, cumparatorul are dreptul "a face sa se cumpere lucrul de catre un ofiter public insarcinat cu asemenea acte". Aceasta  vine in sprijinul cumparatorului care are dreptul sa isi procure bunul de pe piata prin intermediul unui agent oficial. Aceasta executare este posibila numai atunci cand obiectul contractului il constituie un bun generic. In cazul unui bun individual determinat se apeleaza la executarea silita din dreptul comun.

Cand cumparatorul nu isi executa obligatia de a lua in primire bunul, vanzatorul are dreptul, fie sa depuna bunul la o casa acreditata de comert, pe socoteala si cheltuiala cumparatorului, fie sa vanda bunul. Vanzarea bunului se face prin licitatie publica. Daca pretul la care s-a vandut bunul este mai mic decat pretul stipulat prin contract, vanzatorul poate pretinde de la cumparator diferenta valorica.

d)      Raspunderea pentru nerespectarea obligatiilor

Pentru nerespectarea obligatiilor din contractul de vanzare-cumparare, va raspunde partea aflata in culpa, raspunderea putand fi sub forma penalitatilor sau sub forma despagubirilor.

Raspunderea sub forma penalitatilor intervine atunci cand in in contractul de vanzare-cumparare s-a stipulat o clauza penala. Penalitatea este o suma de bani pe care partea vinovata de nerespectarea obligatiei trebuie sa o plateasca celeilalte parti, in cazul in care partile au prevazut aceasta prin contract.

In cazul in care s-a creat un prejudiciu prin nerespectarea clauzelor contractuale, partea in culpa trebuie sa plateasca despagubiri, in conditiile prevazute de Codul civil.

Varietati de vanzare.

1. Vanzarea dupa greutate, numar sau masura.

Aceasta vanzare are ca obiect anumite bunuri determinate generic, care apartin vanzatorului. Pentru a putea determina bunurile vandute este necesara o individualizare prin unul din procedeele adecvate: cantarire, masurare, numarare. Un astfel de contract de vanzare se considera incheiat in momentul in care partile s-au invoit asupra bunurilor si asupra pretului, cu toate ca bunurile nu au fost cantarite, masurate sau numarate. Dreptul de proprietate si riscurile nu se transmit insa de la vanzator catre cumparator decat in momentul individualizarii bunului sau determinarii pretului vanzarii.

Daca neexecutarea contractului este datorata pieirii fortuite a bunurilor, vanzatorul nu va fi obligat la plata de despagubiri.

§2. Vanzarea cu gramada (in bloc).

Obiectul vanzarii in bloc il formeaza anumite bunuri generice care sunt susceptibile de cantarire, numarare sau masurare, dar care sunt intr-un anume mod individualizate, iar pretul este determinat pe intreaga cantitate.

Contractul se considera incheiat atunci cand partile au cazut de acord asupra lucrului ce urmeaza sa fie vandut si asupra pretului de vanzare, cu toate ca bunurile nu au fost cantarite, numarate sau masurate ( art. 1295 C. civ).

Dreptul de proprietate si riscurile se transmit de la vanzator catre cumparator in momentul incheierii contractului.

3. Vanzarea pe incercate.

Sunt cazuri in care bunul care face obiectul vanzarii este supus unei incercari de catre cumparator sau de un expert pentru a putea vedea daca indeplineste conditiile sau are insusirile care sa-l faca apt folosintei in scopul in care este comercializat. Incercarea bunului este o conditie suspensiva. Partile pot prevede in contract un termen pentru incercare si pentru raspuns.

Bunul poate fi refuzat de catre cumparator doar daca in mod evident si obiectiv el este necorespunzator, si nu doar pentru ca nu ii place.

Contractul se incheie in momentul realizarii acordului de vointa asupra lucrului vandut si asupra pretului vanzarii.

Cu privire la efectele contractului, autorii [9] fac distinctie:

Ø      Pana la indeplinirea conditiei, dreptul de proprietate nu se transmite, deoarece contractul incheiat sub conditie suspensiva nu este translativ de proprietate.

Ø      La indeplinirea conditiei, aceasta are efect retroactive si deci cumparatorul este considerata ca a devenit proprietarul bunului din momentul incheierii contractului.

Ø      In cazul in care pana la realizarea conditiei, bunul a pierit fortuit, riscul il suporta vanzatorul.

5. Vanzarea pe gustate.

Vanzarea pe gustate nu se confunda cu vanzarea  pe incercate. Obiectul acestei vanzari il constituie bunuri care, inainte de a fi cumparate, pot fi degustate, pentru a verifica daca sunt "pe placul" celui care le cumpara.

Potrivit legii, in acest caz, vanzarea nu exista pana ce cumparatorul nu a gustat si nu a declarat ca bunul ii convine (art. 1301 C. civ.).

Prin urmare, in privinta bunurilor care se gusta inainte de a fi cumparate, contractul de vanzare-cumparare devine perfect prin gustarea si aprobarea bunului. Momentul transmiterii proprietati difera in functie de natura bunului - individual determinat sau generic.

6. Vanzarea cu plata pretului in rate.

Vanzarea cu plata pretului in rate este o varietate de vanzare reglementata prin lege speciala.

Vanzarea cu plata pretului in rate se incheie intre o societate comerciala si o persoana indreptatita, avand ca obiect bunuri stabilite prin lege. La incheierea contractului se plateste un acont, iar diferenta se achita in rate lunare, care se retin din salariu cumparatorului, de catre unitatea angajatoare a acestuia. 

7. Vanzarea drepturilor litigioase. Interdictia retractului litigios.

In conformitate cu prevederile Codului civil, pot face obiectul contractului de vanzare-cumparare si drepturile litigioase. Drepturile litigioase reprezinta acele drepturi in legatura cu care exista un litigiu in fata instantei judecatoresti sau o contestatie asupra lor, conform art. 1403 C. civ.

Deci, printr-un contract de vanzare-cumparare, denumit si cesiune, creditorul (cedentul) poate ceda unui tert (cesionarul), in schimbul unui pret, dreptul litigios pe care il are contra debitorului.

Prin cumpararea unor drepturi litigioase, cesionarul urmareste un scop speculativ. Codul civil protejeaza pe debitor dandu-i posibilitatea de a pune capat procesului intentat contra lui prin plata catre cesionar a pretului platit cedentului, precum si dobanda si cheltuielile facute de catre cesionar (art. 1402 C. civ).

Operatiunea prin care debitorul il elimina din proces pe cesionar se numeste retract litigios.

Art. 45 C.com dispune: "Retractul litigios prevazut de art. 1402, 1403 si 1404 nu poate avea loc in caz de cesiune a unui drept derivand dintr-un fapt comercial. Prin urmare, drepturile litigioase care au ca izvor un fapt de comert pot face si ele obiectul unui contract de vanzare-cumparare.

Codul comercial nu accepta insa retractul litigios, deoarece se considera ca operatiunile speculative tin de natura activitatii comerciale[10]. Aceasta inseamna ca, daca dreptul litigios care face obiectul cesiunii are ca temei un act juridic pe care Codul comercial il considera fapt de comert, debitorul nu se poate elibera de obligatie prin exercitarea retractului litigios.

Practica judiciara

Obligarea unei societati comerciale la plata pretului marfurilor - Decizie nr.392 din18 februarie1997

Obligarea Societatii Comerciale 'Pacific Motors' S.A. la plata pretului marfurilor livrate si a dobanzii de 6,5% pe an.

Prin cererea de chemare in judecata, Societatea Comerciala 'Daewoo' Handels GmbH-Germania a solicitat obligarea paratei Societatea Comerciala 'Pacific Motors' S.A. la plata pretului marfurilor livrate si a dobanzii de 6,5% pe an.

Reclamanta a invocat ca parata a recunoscut ca ii datoreaza suma ceruta, pe care s-a angajat sa o plateasca in rate lunare, cu o dobanda de 6,5% pe an, pana cel mai tarziu la 31 decembrie 1994.

Prin sentinta nr. 710 din 7 aprilie 1995, Tribunalul Municipiului Bucuresti, sectia comerciala a admis exceptia de necompetenta invocata de parata si a respins actiunea ca gresit indreptata, retinand ca intre parti a intervenit, in mod valabil, o conventie de arbitraj, caz in care instantele judecatoresti de drept comun sunt necompetente a judeca litigiul ce face obiectul acestei conventii.

Curtea de Apel Bucuresti, sectia comerciala, prin decizia civila nr. 582 din 11 octombrie 1995, a respins apelul reclamantei, retinand ca prin Legea nr. 76/1992 nu s-a instituit un regim special, care sa deroge ori sa inlature efectele art. 340 si urm. din Codul de procedura civila.

In speta, reclamanta a declarat recurs, sustinand ca exceptia de necompetenta trebuie sa se solutioneze potrivit Legii nr. 76/1992 care, prin natura juridica a dispozitiilor sale, constituie o reglementare de drept public, cu aplicatiune teritoriala imperativa, ce prevaleaza asupra art. 340 din Codul de procedura civila.

Recursul nu este fondat.

In cadrul conventiei incheiata de parti s-a prevazut o clauza compromisorie, potrivit careia toate disputele, neintelegerile si diferendele ce pot izvori in legatura cu aceasta conventie vor fi definitiv solutionate pe calea arbitrajului, ce va avea loc la Paris, in conformitate cu regulile si conventiile Camerei de Comert International din Paris, guvernate de legea franceza.

Conform dispozitiilor legale cuprinse in Cartea IV 'Despre Arbitraj' din Codul de procedura civila, partile pot conveni sa solutioneze litigiile patrimoniale dintre ele pe calea arbitrajului, prin incheierea unei conventii arbitrale in scris, fie sub forma unei clauze compromisorii, inserate in contractul principal, fie sub forma unei intelegeri de sine statatoare, denumita compromis (art. 340, 343 si 343 din Codul de procedura civila).

Mai trebuie mentionat ca, potrivit art. 343, din Codul de procedura civila, incheierea conventiei arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competenta instantelor judecatoresti.

In situatia de fata, partile au incheiat o asemenea conventie arbitrala,sub forma unei clauze compromisorii necontestate, prin care au stabilit ca neintelegerile patrimoniale dintre ele sa fie solutionate de catre Camera de Comert International din Paris, ceea ce exclude pentru litigiul depus judecatii competenta instantelor de drept comun.

Sustinerile reclamantei, cu privire la Legea nr. 76/1992, in temeiul careia au fost formulate pretentiile ce constituie obiectul acestui litigiu, ar fi stabilit o competenta exclusiva a instantelor-judecatoresti in solutionarea unor astfel de cauze, nu pot fi primite deoarece legea mentionata nu poate prevede o alta competenta care sa prevaleze fata de reglementarile inscrise in Codul de procedura civila si Codul comercial.

Recursul reclamantei urmeaza a fi respins ca nefondat.

Curtea suprema de justitie. Sectia comerciala.

Decizie nr.392din18 februarie1997