Contracte translative de proprietate

Contracte translative de proprietate

Contractul de vanzare-cumparare

Contractul de vanzare-cumparare civila

Definitie

Vanzarea-cumpararea este un contract prin care una dintre parti, vanzatorul, stramuta proprietatea unui bun al sau asupra celeilalte parti, cumparatorul, care se obliga in schimb a plati vanzatorului pretul bunului vandut (art. 1294 C. civ.).

Caractere juridice

Contractul de vanzare-cumparare este un contract bilateral (sinalagmatic), consensual, cu titlu oneros, comutativ si translativ de proprietate.

Vanzarea-cumpararea este un contract bilateral deoarece prin incheierea sa da nastere la obligatii reciproce intre partile contractante. Vanzatorul se obliga sa predea lucrul vandut si sa-l garanteze pe cumparator, iar cumparatorul se obliga sa plateasca pretul.

Incheindu-se prin simplul acord de vointa al partilor, fara indeplinirea unor formalitati si fara remiterea lucrului vandut si a pretului in momentul incheierii contractului, vanzarea-cumpararea este un contract consensual. In cazurile special prevazute de lege vanzarea devine un contract solemn. De exemplu, terenurile pot fi vandute numai daca actul a fost incheiat in forma autentica. De asemenea, pentru a fi opozabila tertilor, vanzarea terenurilor trebuie transcrisa in registrul de carte funciara.

Vanzarea-cumpararea este un contract oneros, fiecare parte urmarind echivalentul prestatiei sale. Daca vanzarea ar fi gratuita, atunci ar fi vorba de o donatie.

Contractul de vanzare-cumparare este si comutativ, deoarece existenta si intinderea obligatiilor reciproce sunt cunoscute de parti de la incheierea contractului.

Vanzarea-cumpararea este un contract translativ de proprietate din momen 949d33j tul incheierii lui. Aceasta inseamna ca prin efectul realizarii acordului de vointa si independent de predarea lucrului vandut si de plata pretului, se produce nu numai incheierea contractului ci si stramutarea dreptului de proprietate de la vanzator la cumparator. Pentru a opera stramutarea este necesara indeplinirea anumitor conditii: vanzatorul trebuie sa fie proprietarul bunului vandut; lucrurile sa fie determinate individual; lucrul vandut sa existe in prezent sau in viitorul apropiat; sa nu fie vorba de un termen care sa amane transferul proprietatii.

Conditiile de validare

Contractul de vanzare-cumparare este supus conditiilor de validitate general-aplicabile in materia contractelor: consimtamantul partilor, capacitatea acestora, un obiect determinat, o cauza licita.

Legea prevede unele incapacitati speciale: tutorele nu poate cumpara bunurile minorului; mandatarul nu poate cumpara bunurile pentru care a primit mandat de la vanzator sa le instraineze; administratorul nu poate cumpara bunurile incredintate gestionarii lor; magistratii nu pot cumpara bunurile litigioase etc.

Obiectul contractului de vanzare-cumparare il constituie, pe de o parte, lucrul vandut, pentru vanzator, si, pe de alta parte, pretul platit, pentru cumparator.

Lucrul vandut trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie in circuitul civil (comercial); sa existe in prezent sau in viitorul apropiat; sa fie determinat (precizat) sau determinabil, altfel contractul este lovit de nulitate absoluta; sa fie posibil si licit.

La randul sau pretul vanzarii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie stabilit in bani; sa fie determinat (cuantumul sa fie precizat de catre parti in momentul incheierii contractului) sau determinabil (la pretul zilei); sa fie sincer si serios, adica sa nu fie fictiv sau derizoriu.

Arvuna

Vanzarea se poate face si cu darea de arvuna, daca bunul nu se preda la incheierea contractului. Arvuna este o conventie accesorie vanzarii avand ca obiect o suma de bani pe care una din parti (cumparatorul) o da celeilalte parti (vanzatorului), cu ocazia incheierii unui precontract de vanzare-cumparare, ca o garantie ca se va perfecta contractul propriu-zis.

Arvuna se stabileste intre parti, de comun acord. Daca vanzarea nu se executa din culpa cumparatorului, acesta va pierde arvuna, iar daca va fi din vina vanzatorului, acesta va restitui arvuna indoit sau dupa cum au convenit. Este necesar ca arvuna sa fie stipulata ca atare, in mod expres, caci, in caz contrar suma respectiva este considerata ca avand caracterul unei executii partiale, cu semnificatia de acont sau avans de pret.

Partea care nu este in culpa are libertatea sa pretinda fie executarea silita a contractului, fie sa se prevaleze de clauza de arvuna si, dupa caz, sa pastreze suma primita sau sa pretinda inapoierea ei in valoare dubla.

Partile sunt libere sa dea arvunei caracterul unei clauze de dezicere, adica o conventie de desfacere a contractului prin vointa uneia dintre ele. In acest caz, partea care si-a indeplinit obligatiile nu mai are dreptul de a opta pentru executarea silita a contractului, avand doar dreptul de a pastra arvuna sau de a restitui dublul acesteia, dupa caz. Clauza trebuie sa fie o manifestare de vointa clara si categorica, pentru a presupune o derogare de la principiul nerevocabilitatii unilaterale a contractelor bilaterale.

In cazul in care contractul se executa, arvuna se scade din pret.

Dreptul de preemtiune

In cazul in care proprietarul unui teren agricol din extravilan intentioneaza sa-l vanda, legea confera un drept prioritar la cumparare coproprietarilor, proprietarilor vecini, arendasului si statului.

Obligatiile vanzatorului

Vanzatorul are mai multe obligatii: sa predea cumparatorului lucrul vandut; sa conserve si sa asigure securitatea lucrului vandut pana la predarea lui cumparatorului; sa-l garanteze pe cumparator.

a) Predarea lucrului vandut. Aceasta obligatie presupune punerea de catre vanzator, la dispozitia cumparatorului, a lucrului vandut. Predarea lucrului trebuie facuta in starea in care se gasea in momentul vanzarii, deoarece in acel moment cumparatorul a dobandit proprietatea lui. De regula, lucrurile se predau in momentul incheierii contractului, dar partile pot conveni ca predarea sa aiba loc si la o data ulterioara.

Pana la predarea lucrului, vanzatorul trebuie sa-l conserve. Daca lucrul piere inainte de data predarii, datorita unui caz de forta majora, vanzatorul este exonerat de obligatia predarii.

Locul predarii. Predarea lucrului se face la locul unde se afla in momentul contractarii, daca lucrul este individual-determinat. In rest, predarea se face la domiciliul debitorului. Desigur, partile pot stabili prin vointa lor locul predarii.

Cheltuielile de predare (cantarire, numarare etc.) sunt in sarcina vanzatorului, iar cele de ridicare (incarcare, transport etc.) sunt in sarcina cumparatorului.

b) Obligatia de garantie decurge din obligatia vanzatorului de a face tot ce ii sta in putinta pentru a asigura cumparatorului stapanirea linistita (garantie contra evictiunii) si utila a lucrului vandut (garantie contra viciilor ascunse).

Evictiunea (deposedarea). Este pierderea totala sau partiala a posesiunii sau a proprietatii lucrului de catre cumparator, prin exercitarea dreptului pe care o terta persoana il pretinde asupra lucrului, drept care este de natura sa inlature pe acela al cumparatorului. In virtutea garantiei de evictiune, vanzatorul este obligat sa-l apere pe cumparator de tulburarile de drept din partea unei terte persoane si sa se infatiseze in fata instantei in calitate de garant, in cazul in care cumparatorului i s-a intentat o actiune judecatoreasca.

Daca, neputand sa-l apere, evictiunea s-a realizat, vanzatorul este obligat sa-l despagubeasca pe cumparator.

Evictiunea poate fi totala sau partiala, dupa cum pierderea posesiunii sau a proprietatii unui lucru de catre cumparator este ea insasi totala sau partiala. Cand evictiunea este totala, vanzatorul este obligat sa restituie cumparatorului pretul platit. In situatia in care evictiunea este partiala, cumparatorul are posibilitatea de a opta intre a cere desfacerea (rezolutiunea) contractului si plata unei despagubiri pentru valoarea pierduta.

Garantie contra viciilor ascunse ale lucrului. Vanzatorul raspunde daca lucrul vandut este impropriu intrebuintarii sau viciile ii micsoreaza valoarea de intrebuintare, incat cumparatorul, daca ar fi stiut nu l-ar fi cumparat ori platea un pret redus. Conditiile cerute pentru ca vanzatorul sa raspunda in aceasta situatie sunt urmatoarele: viciul sa fie ascuns, adica sa nu poata fi descoperit la prima vedere sau printr-o verificare atenta a sa; viciul sa fie grav, adica sa faca lucrul vandut impropriu folosirii conform destinatiei sale sau sa-i diminueze valoarea de intrebuintare; existenta viciului sa fi fost anterioara vanzarii si sa fi fost necunoscuta cumparatorului in momentul incheierii contractului.

Termen de garantie. Partile, prin conventia lor, pot stipula anumite termene de garantie. Intinderea lor variaza in functie de natura lucrului. In perioada de garantie, vanzatorul se obliga sa execute gratuit reparatiile sau chiar sa inlocuiasca lucrul, daca nu poate fi pus in stare de functionare prin reparare.

Obligatiile cumparatorului

Cumparatorul are doua obligatii: sa plateasca pretul si sa ia in primire lucrul cumparat.

a) Plata pretului se face la locul si la termenul stabilit prin contract. In lipsa unei clauze in acest sens, plata se face la locul si data predarii lucrului. Vanzatorul neplatit poate sa ceara desfiintarea vanzarii printr-o actiune in rezolutiune.

b) Luarea in primire a lucrului se face de catre cumparator in termenul si in conditiile stabilite prin contract. Daca cumparatorul nu ia lucrul in primire, vanzatorul il poate soma sau poate cere, la alegerea sa, rezolutiunea contractului.

Contractul de vanzare-cumparare comerciala

Caracterizare generala

Operatiunile de vanzare-cumparare sunt cele mai frecvente in activitatea comerciala. Contractul este folosit atat pentru producerea marfurilor, cat si pentru realizarea circulatiei marfurilor de la producator la consumator.

Sub aspectul structurii sale vanzarea-cumpararea comerciala este asemanatoare cu cea civila. Trasaturile specifice in varianta comerciala sunt urmatoarele: intentia de revanzare, limitarea obiectului vanzarii la bunuri mobile corporale si incorporale; atat cumpararea cat si revanzarea genereaza obligatii comerciale.

Intentia de revanzare

Caracteristica pentru vanzarea-cumpararea comerciala este intentia de revanzare: cumpararea este facuta cu scop de revanzare, iar vanzarea este precedata de o cumparare realizata in acelasi scop.

Intentia de revanzare trebuie sa indeplineasca anumite conditii: sa existe la data cumpararii; sa fie exprimata de cumparator; sa se refere, in principiu, la bunul cumparat.

Limitarea obiectului vanzarii

In conceptia Codului comercial, cumpararea si vanzarea comerciala pot avea ca obiect numai bunuri mobile nu si bunuri imobile, care intra sub incidenta legii civile. Acelasi caracter civil il au si actele de inchiriere a bunurilor imobile, ca si concesionarea lor. Aceasta solutie se bazeaza pe ideea protectiei actelor juridice privind bunurile de mare valoare. Solutia este depasita. In prezent sunt bunuri mobile de o valoare mai mare decat unele bunurile imobile.

Fac exceptie de la regula mentionata mai sus, operatiunile cu imobile inglobate intr-un fond de comert. Fondul de comert este constituit din bunuri mobile si imobile dar, sub aspectul naturii lor juridice, sunt considerate ca fiind bunuri mobile, incorporale.

Conditiile de validare a contractului sub aspectul specificitatii

Consimtamantul partilor imbraca, uneori, aspecte deosebite. Astfel, sunt situatii in care o afacere nu se poate incheia imediat. Partile se obliga amandoua sau numai una din ele sa perfecteze in viitor un contract de vanzare-cumparare definitiv.

Promisiunea unilaterala de a vinde sau de a cumpara este un antecontract care se incheie in vederea perfectarii in viitor a contractului de vanzare-cumparare propriu-zis. Promisiunea are valoarea unui contract. Promitentul, daca nu-si respecta obligatia asumata, va putea fi obligat la plata de daune-interese. In schimb, beneficiarul promisiunii are facultatea de a cumpara sau vinde, dupa caz, bunul care constituie obiectul promisiunii, fara ca aceasta sa implice din partea lui o raspundere. Este insa posibil ca, in schimbul dreptului de optiune ce i se confera, beneficiarul promisiunii sa se oblige la plata unei sume de bani.

Promisiunea bilaterala de vanzare-cumparare este o conventie care se distinge de promisiunea unilaterala prin aceea ca partile se obliga reciproc sa incheie impreuna, in viitor, un contract de vanzare-cumparare in anumite conditii. In acest caz oricare din parti poate cere obligarea partenerului la incheierea contractului. De aceasta data antecontractul de vanzare-cumparare genereaza doua obligatii distincte de afaceri si anume: una in sarcina promitentului vanzator iar alta in sarcina promitentului cumparator.

Antecontractul de vanzare-cumparare desi, in esenta sa, este un contract bilateral, nu trebuie totusi identificat cu contractul de vanzare-cumparare propriu-zis. Prin efectul sau nici vanzatorul nu a vandut si nici cumparatorul nu a cumparat. Ambele parti s-au obligat numai sa perfecteze o vanzare-cumparare in viitor in conditiile de pret convenite si cu privire la bunul asupra caruia au cazut de acord. Daca promitentul vanzator nu-si respecta obligatia si vinde lucrul unei alte persoane, beneficiarul promisiunii de cumparare nu poate cere predarea lucrului. Vanzarea incheiata cu alta persoana ramane valabila. El poate cere numai daune-interese.

Capacitatea partilor. In ceea ce priveste capacitatea partilor, regula este urmatoarea: pot cumpara si vinde toti acei carora nu le este oprit prin lege acest drept.

In dreptul comercial exista incapacitati speciale, specifice. De exemplu, interdictia incheierii de catre asociatii societatii cu raspundere nelimitata a unor operatiuni pe cont propriu sau pe contul altuia, care ar atinge interesele societatii comerciale de care apartin. La fel, interdictia prepusului de a incheia operatiuni comerciale pe contul sau, identice cu acelea cu care este insarcinat din partea patronului. Unele vanzari presupun obligatia obtinerii unei autorizatii prealabile, protectia consumatorilor etc.

Obiectul contractului. Bunurile care alcatuiesc obiectul contractului sunt diferite. O derogare de la dreptul comun (care in aceasta materie este dreptul civil) este manifestarea principiului transmiterii de drept a proprietatii, ca urmare a acordului de vointa intre vanzator si cumparator. In dreptul civil, odata cu transmiterea dreptului de proprietate asupra lucrului se transmit, de la vanzator la cumparator, si riscurile. Prin urmare, in caz de pieire a lucrului vandut, chiar inainte de predare, riscul va fi suportat de cumparator.

In dreptul comercial modern se considera ca, uneori, transferul proprietatii, ca o consecinta a acordului de vointe, nu este de esenta vanzarii-cumpararii. Vanzarile in care cumparatorul devine imediat, dupa incheierea contractului, proprietarul de drept al obiectului vandut, se restrang tot mai mult. Astfel, partile contractante pot prevedea expres ca vanzarea sa se faca prin amanarea transferului dreptului de proprietate pana la implinirea unui termen sau dupa realizarea unei conditii. Este cazul conventiilor de vanzare, sub conditie, a unor lucruri de uz casnic, cum ar fi mobila, frigiderul etc. Derogarea mentionata se incadreaza in principiile pragmatice ale comertului.

Lucrul care face obiectul vanzarii-cumpararii trebuie sa fie proprietatea vanzatorului. Aceasta este regula, insa, exista si situatii cand, in momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare comerciala, lucrul nu se afla in proprietatea vanzatorului, el urmand sa fie achizitionat ulterior. In cazul in care vanzatorul este de rea-credinta contractul este lovit de nulitate absoluta, pentru celelalte situatii se admite valabilitatea contractului de vanzare-cumparare.

Obligatiile vanzatorului

Obligatiile principale ale vanzatorului sunt: predarea marfurilor vandute in conditiile de livrare prevazute in contract (referitoare la termen, loc, cantitate, calitate), garantarea cumparatorului pentru lucrul vandut si informarea cumparatorului asupra produsului.

a) Obligatia de predare a marfii vandute. Predarea marfii poate fi reala sau simbolica.

Predarea reala se realizeaza cand bunurile sunt puse efectiv la dispozitia cumparatorului sau predate carausului, pentru a le transporta la destinatie.

Predarea simbolica se realizeaza prin inmanarea cheilor unui depozit unde se afla marfa sau inmanarea recipisei de depozit catre cumparator.

Bunurile se predau cumparatorului insotite de factura, in care sunt precizate elemente precum: cantitatea, calitatea, pretul.

Termenul de predare este cel convenit de catre partile contractante, iar daca el nu s-a stabilit, predarea se va face potrivit principiilor generale.

Exista situatii cand termenul de predare a lucrului vandut poate fi considerat esential de catre cumparator sau de ambele parti. Acest caracter este impus de natura bunului sau prin vointa partilor. Caracterul esential al termenului trebuie sa rezulte expres din contract. El poate rezulta si din imprejurari care sunt cunoscute de ambele parti. De exemplu, lucrul vandut il constituie o cantitate de legume (marfa perisabila).

Locul predarii. In principiu, predarea lucrului se executa la locul stabilit prin contract de catre partile contractante. Daca contractul nu cuprinde nici o prevedere in acest sens, predarea trebuie sa se faca la locul care a rezultat din natura operatiei. In situatia in care conditiile de mai sus nu sunt indeplinite, predarea se va face la locul in care vanzatorul isi are sediul comercial sau cel putin domiciliul ori resedinta, la momentul incheierii contractului.

b) Obligatia de garantie. Predarea lucrului vandut de catre vanzator implica si garantia pentru linistita stapanire a lucrului (evictiune) si pentru viciile lucrului.

In contractul de vanzare-cumparare comerciala, vanzatorul raspunde, uneori, nu numai pentru viciile ascunse, ca in materie civila, ci si pentru viciile aparente (spre exemplu, situatia in care bunurile perisabile se transmit de pe o piata pe alta si cumparatorul preia direct marfa de la caraus). Cumparatorul poate sa constate viciile bunurilor la primirea lor efectiva. El are obligatia sa aduca la cunostinta vanzatorului viciile aparente, constatate in termen de doua zile de la primirea marfii. Legea permite prelungirea acestui termen cand el nu este suficient pentru cunoasterea viciilor aparente.

c) Obligatia de informare a cumparatorului. In tarile cu o economie de piata dezvoltata se contureaza si obligatia vanzatorului profesionist de a informa pe cumparator asupra tuturor conditiilor de contractare, a modului de folosire a bunului si asupra eventualelor pericole in manipularea bunului. De regula, informarea cumparatorului se realizeaza prin etichetarea si marcarea produsului si prin transmiterea prospectului sau a instructiunilor de folosire, in limba romana. Nesocotirea obligatiei de informare sau de sfatuire poate duce la angajarea raspunderii pentru repararea prejudiciului cauzat.

Obligatiile cumparatorului

Cumparatorul are, ca si la contractul civil, doua obligatii: plata pretului si luarea in primire a marfii.

a) Plata pretului. Cuprinde si obligatia de a lua masurile necesare referitoare la formalitatile prevazute in contract spre a permite plata pretului (virament, cec etc.).

Pretul este cel stabilit prin contract, determinat direct sau implicit.

Locul platii. Plata pretului se face la locul determinat de parti in contract. In absenta unei intelegeri a partilor, pretul trebuie platit la locul unde se preda lucrul vandut (prin urmare o exceptie de la regula generala potrivit careia plata se face la domiciliul debitorului).

Data platii pretului se stabileste de parti, prin contract. In lipsa unei stipulatii contractuale in acest sens, pretul trebuie platit in momentul predarii lucrului de catre vanzator, ca o derogare de la regula generala potrivit careia, in lipsa unui termen, plata se poate cere imediat.

Potrivit art. 43 C. com. cumparatorul este obligat sa plateasca dobanzi in toate cazurile de intarziere la plata pretului fara motive legale. Aceasta solutie este diferita de cea din materia civila, care impune plata dobanzilor numai in cazurile expres prevazute de Codul civil. Dobanda este datorata, in materie comerciala, de la data scadentei si pana la plata sumei care constituie pretul vanzarii.

b) Cealalta obligatie a cumparatorului este de a lua in primire marfa. Aceasta obligatie consta in indeplinirea oricarui act care poate fi cerut in mod rezonabil de cumparator, care sa permita vanzatorului sa efectueze livrarea.

Luarea in primire a lucrului vandut se face la data si locul convenite de parti in contract. Daca partile nu au stabilit un termen, predarea marfii se face, potrivit principiilor generale, imediat dupa realizarea acordului de vointa sau la cererea vanzatorului.

Consecintele nerespectarii obligatiilor contractuale

Obligatiile partilor trebuie executate in stricta conformitate cu clauzele contractului. Potrivit reglementarilor din Codul civil, neexecutarea obligatiilor contractuale de catre una din parti, da dreptul celeilalte parti de a cere, pe cale judecatoreasca, rezolutiunea contractului. In contract partile pot conveni printr-o clauza accesorie si implicita la rezolutiunea de drept a contractului, pentru neexecutarea obligatiei asumate de catre una din parti (pact comisoriu).

Regulile Codului comercial difera in acest domeniu. Cerintele activitatii comerciale presupun existenta unor reguli speciale privind rezolutiunea contractului de vanzare-cumparare comerciala.

Potrivit art. 67 C. com., cand mai inainte de expirarea termenului fixat pentru executarea contractului, una din parti a oferit celeilalte parti prestatia sa si aceasta nu si-o indeplineste pe a sa, atunci contractul se considera desfiintat in favoarea partii care isi executase obligatia. Prin urmare, rezolutiunea contractului se produce de drept, in materie comerciala, fara a fi necesara sesizarea instantei.

Pentru ca rezolutiunea de drept sa opereze este necesara indeplinirea mai multor conditii: una din parti sa faca oferta de executare inainte de implinirea termenului convenit pentru executarea contractului; cele doua obligatii (de predare a lucrului si plata pretului) sa aiba acelasi termen de executare; partea careia i s-a adresat oferta sa nu-si indeplineasca obligatia la termenul prevazut in contract. Partea in culpa datoreaza despagubiri pentru prejudiciu cauzat, pentru declansarea rezolutiunii de drept a contractului.

Negocierea clauzelor contractuale

Negocierea este practic absenta cand afacerile se incheie cu mare rapiditate. In celelalte situatii ea este, in general, prezenta ca o etapa obligatorie, complicata si cu desfasurare in timp.

Necesitatea negocierii. Negocierea apare mai des in urmatoarele situatii: s-a convenit un acord de principiu de a negocia contractul; contractul existent este susceptibil de renegociere, in privinta unor clauze, potrivit vointei exprimate la incheierea lui; obligatia renegocierii pretului este prevazuta de lege (de exemplu, art. 27 din Hotararea Guvernului nr. 1109/1992).

Obligatia de a negocia sau renegocia nu se confunda cu obligatia de a incheia contractul.

Partenerii pot implica in negocieri o terta persoana.

Obiectul negocierii il constituie clauzele contractului ce se va incheia, indeosebi obligatiile pe care si le va asuma fiecare parte. Sunt susceptibile de clarificari prin negocieri: descrierea si aprecierea bunurilor imobile ce urmeaza sa fie vandute; cantitatea si calitatea bunurilor mobile ce urmeaza sa fie vandute; garantiile prezentate de vanzator privind calitatea marfurilor; actiunile ce se vor intreprinde daca bunurile livrate sunt inacceptabile; cand si unde se vor livra marfurile; pretul, cat si in ce conditii va fi platit; daca vanzatorul va putea mari pretul, ca urmare a cresterii preturilor de productie etc.

Economistii negociatori vor tine seama de mai multe recomandari: in contract fiecare obligatie asumata trebuie sa fie precis formulata; este bine ca fiecare clauza sa aiba acoperire in norme juridice; textul sa fie examinat de mai multe persoane, fara graba, pentru a inlatura orice inadvertenta; orice echivoc poate fi speculat de partea adversa si determina un proces; subtilitatile de limbaj nu au ce cauta in contractele comerciale; este necesar ca garantiile sa fie relativ usor accesibile; numarul documentelor sa fie limitat la strictul necesar.

Obligatii ale negociatorului. Negociatorul, urmarind propriul interes, trebuie sa fie, in acelasi timp, atent la interesul partenerului. Este in interesul partenerilor de afaceri sa se informeze reciproc. Astfel, vanzatorul este obligat sa-l informeze pe partener in cazul vanzarii produselor periculoase (adezivi, pesticide etc.)

Nesocotirea obligatiilor de informare sau de sfatuire poate duce la raspunderea pentru repararea prejudiciului astfel cauzat.

O alta obligatie a partenerului de negociere este loialitatea. Aceasta cuprinde mai multe aspecte, cum ar fi: sinceritatea declaratiilor de intentie privind afacerea; nefolosirea informatiilor primite de la partener in dauna lui etc.

Daca se considera ca negocierea va fi indelungata si complexa, partenerii vor elabora o conventie in care vor mentiona regulile conduitei lor in cursul negocierii. Conventia poate fi denumita in mai multe feluri: scrisoare de intentie, protocol de tratative, acord de principiu etc. Denumirile consacra asumarea obligatiei de a negocia, dar nu si obligatia de a incheia contractul.

Intreruperea tratativelor, fara motive serioase, cu rea-credinta si cu provocare de daune asupra partenerului este sanctionata.

Forme specifice de vanzare-cumparare comerciala

Diversitatea formelor

Comerciantii au ca scop cucerirea durabila a pietelor prin atragerea permanenta a unei clientele tot mai numeroase. Obtinerea unor profituri tot mai mari a impus o diversitate de tehnici juridice de cucerire a pietii. Cu titlu de exemplu, pot fi mentionate mai multe astfel de tehnici: vanzarile prin credit, cu daruri, prin corespondenta, la domiciliu, combinate, cu transporturi si asigurari etc.

Forme specifice de vanzare-cumparare comerciala de o deosebita importanta sunt: vanzarile prin burse si vanzarile prin licitatie.

Vanzarile prin burse

Definitie. Bursa constituie o institutie specifica economiei de piata ce are ca scop tranzactionarea marfurilor fungibile si a valorilor mobiliare prin intalnirea cererii cu oferta in cadrul unei proceduri speciale si sub supravegherea unei autoritati.

Rolul burselor. Bursele mijlocesc schimburile de valori fara ca acestea sa fie prezentate de vanzatori si examinate de cumparatori. Valorile susceptibile de negociere la bursa trebuie sa posede insusirea de a fi schimbate cu altele de acelasi fel si de aceeasi cantitate.

Absenta marfurilor la locul tranzactiei permite si realizarea unor operatiuni pur speculative, prin instrainarea titlurilor de valoare cumparate. Profiturile sunt obtinute din incasarile diferentelor de pret.

Activitatea bursiera este considerata un indicator al situatiei economice si un mijloc de influentare a preturilor mondiale. Dezvoltarea telecomunicatiilor usureaza legaturile dintre pietele lumii. Comerciantii au astfel posibilitatea sa cunoasca simultan situatia cererii si ofertei din majoritatea tarilor lumii.

Se poate concluziona ca bursele indeplinesc urmatoarele roluri: constituie o piata principala pentru marfuri sau valori prin concentrarea cererii si ofertei; faciliteaza incheierea rapida a tranzactiilor; asigura acoperirea din timp a nevoilor de materii prime; influenteaza nivelul preturilor ce se formeaza in afara burselor.

In baza Legii nr. 52/1994 privind valorile mobiliare si bursele de valori, in noiembrie 1995 s-a redeschis bursa de valori in Bucuresti.

Clasificare. Bursele se pot clasifica dupa mai multe criterii. Dintre acestea cele mai importante sunt urmatoarele: varietatea tranzactiilor, obiectul de activitate, forma de organizare, modul de admitere a participantilor.

a) in raport de varietatea tranzactiilor, bursele se impart in: burse generale, in care se negociaza marfuri si hartii de valoare; burse specializate, in care se tranzactioneaza grupe de marfuri, anumite produse sau numai valori.

b) in functie de obiectul lor, bursele se clasifica in: burse de marfuri sau burse de comert, avand ca obiect de negociere marfuri, cereale, metale, produse energetice; burse de valori, avand ca obiect valori mobiliare; burse de devize, avand ca obiect de negociere valutele si devizele.

Cele mai cunoscute sunt bursele de marfuri, care se impart in generale si speciale, si bursele de valori mobiliare.

c) In functie de forma de organizare, se deosebesc bursele de stat, infiintate si administrate de stat, si bursele private, infiintate si administrate de particulari.

d) Dupa modul de admitere a participantilor, bursele se clasifica in: burse la care participarea nu este limitata sau se face pe baza unui bilet de intrare si burse la care sunt admisi numai cei care au calitatea de membri.

Bursele de valori sunt institutii publice financiare, autonome, la care se negociaza valori mobiliare sub forma de efecte comerciale si titluri financiare, deschise si permanente, prin mijlocitori oficiali, dupa o procedura speciala si sub supravegherea statului. Ele functioneaza pe principiile cererii si ofertei, in functie de care se formeaza cursul real al valorilor mobiliare, inscris in cota oficiala a bursei.

Valorile mobiliare pot fi actiunile, obligatiunile, precum si instrumentele financiare derivate sau orice alte titluri de credit, incadrate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare in aceasta categorie.

Bursele de marfuri sunt institutii autonome sau care functioneaza pe langa camerele de comert, specializate in operatiuni de vanzare-cumparare privind unele marfuri fungibile. Marfurile nu sunt prezentate cu ocazia negocierii, ci se afla in depozitele vanzatorului sau in depozite publice. Imprejurarea ca marfurile in cauza nu pot fi prezentate face ca negocierea lor sa aiba loc pe baza de indicatori (cantitate, calitate) si de mostre. Operatiunile de acest gen sunt intotdeauna la termen si nu la predare.

Organizarea burselor. Bursele sunt organizate sub forma societatilor pe actiuni. Capitalul social este divizat in actiuni si acestea dau dreptul de a participa la afaceri si nu la dividende. Ele au un local propriu in care se reunesc, cu regularitate, reprezentantii comertului, ai bancilor si alte persoane interesate.

Agentii de bursa. Bursa nu incheie afaceri in nume propriu. Operatiunile de vanzare-cumparare se perfecteaza de catre membrii bursei, care au rolul de intermediari profesionisti. Sunt doua categorii de agenti de bursa: brokerii si dealerii sau jobbeni. Brokerii sunt intermediari care primesc ordine de la persoanele din afara bursei. Ei sunt platiti din comisioanele pe care le incaseaza in urma tranzactiilor efectuate. Dealerii incheie operatiuni pe cont propriu insa legatura cu clientul o realizeaza prin intermediul brokerului. Castigul lor este format din diferenta de pret.

Operatiunile bursiere. Un interes deosebit prezinta tehnicile operatiunilor de bursa.

La bursa preturile se numesc "cotatii" sau "cursuri" iar nivelul lor se determina zilnic. Cotatiile se afiseaza in holul bursei si se publica in presa. Prin intermediul mijloacelor de comunicare moderne, cotatiile se inregistreaza si se transmit simultan in toata lumea.

Incheierea tranzactiilor la bursa se realizeaza in cadrul sedintelor care au loc zilnic.

Marfurile sau efectele de comert sunt inscrise oficial la bursa. Operatiunile sunt efectuate de un comitet special care stabileste limita valorica minima a acestora. Sub supravegherea sindicului bursei, brokerul (curtierul, in franceza) fixeaza cursul de deschidere si de inchidere. Tot el calculeaza si cursul sau pretul unitar al zilei.

Tranzactiile se incheie prin strigare publica de oferta si cerere a agentilor oficiali care se afla in jurul unui perimetru circular. Momentul perfectarii operatiunii este marcat de broker prin expresiile "am cumparat" si "am vandut".

La bursa exista doua categorii de operatiuni: operatiuni pe bani gata, cand livrarea marfii este imediata si operatiuni la termen. Tranzactiile la termen pot avea, fie un caracter efectiv, fie un caracter speculativ.

Vanzarea prin licitatie

Notiune. Vanzarea prin licitatie constituie o piata speciala unde tranzactiile comerciale se efectueaza dupa o procedura aparte. Vanzatorul urmareste prin licitatie obtinerea unor preturi cat mai avantajoase pentru marfurile oferite. Cumparatorul, la randul lui, urmareste achizitionarea de marfuri si servicii de calitate superioara la preturi convenabile.

Trasaturile licitatiei. Licitatia prezinta mai multe caracteristici esentiale: marfurile sau mostrele se gasesc la locul unde este organizata licitatia; marfurile ce se liciteaza sunt netipizate si deci nu pot fi tranzactionate la bursa; programul de functionare a licitatiei nu este continuu.

Varietatea formelor de licitatie. Licitatiile sunt de mai multe feluri. In raport cu posibilitatile de participare licitatiile pot fi deschise (publice) sau inchise, limitate, restrictive, la care pot participa numai cei invitati.

Pregatirea licitatiei. Licitatia este pregatita printr-o publicitate efectuata prin inserarea de anunturi in presa, prin trimiterea de cataloage, prospecte sau invitatii persoanelor interesate.

Inaintea inceperii licitatiei, participantul trebuie sa depuna o cautiune care, in principiu, are forma unei garantii bancare.

Desfasurarea licitatiei. Sunt cunoscute doua tehnici de stabilire a pretului: tehnica pretului crescator (sistem englez) si tehnica pretului descrescator (sistem olandez).

La randul ei, tehnica pretului crescator se realizeaza prin modalitatea publica si nepublica.

In cazul modalitatii publice, licitatorul comunica pretul minim al obiectului, dupa care cumparatorii ridica pretul. Vanzarea are loc pe baza de strigare, iar marfa sau obiectul se atribuie cumparatorului care ofera pretul cel mai mare.

La modalitatea nepublica, ridicarea pretului se anunta de cumparator prin folosirea unor semne speciale, ceea ce duce la pastrarea secretului.

Licitatia prin tehnica pretului descrescator se realizeaza prin comunicarea pretului maxim, care, treptat, este redus pana se anunta o oferta. Cumparatorul care liciteaza primul devine cumparatorul marfii.

Incheierea licitatiei. Dupa adjudecarea marfurilor sau lucrurilor se incheie o nota de vanzare-cumparare, care indeplineste rolul unui contract scris. Cumparatorul achita pretul si va primi marfa sau bunul.

Licitatia electronica. Prin Ordonanta Guvernului nr. 20/2002 s-au introdus achizitiile publice prin licitatiile electronice. Utilizarea sistemului presupune existenta in dotarea institutiei sau a companiei, care se inscrie in sistem, a unui calculator conectat la Intemet, cu un program de tip browser.

Din pagina de deschidere a sistemului de achizitii, utilizatorul are optiunea, fie de a intra in pagina unde se tranzactioneaza produse standardizate, fie in pagina unde se tranzactioneaza produse complexe.

Prin Internet utilizatorul poate consulta regulamentul de functionare si poate vizualiza filmele de prezentare a pasilor pe care trebuie sa ii faca. Poate consulta, de asemenea, lista licitatiilor aflate in desfasurare.

Sistemul de achizitii electronice faciliteaza accesul la informatii, contribuind la transparenta functionarii institutiilor publice.

Contractul de schimb (trocul)

Notiune

Schimbul este un contract prin care partile isi transmit reciproc un lucru pentru altul. Este un schimb de proprietate. Partile se numesc copermutanti.

Fara a constitui o varietate a contractului de vanzare-cumparare, schimbului ii sunt aplicabile, in general, normele care reglementeaza acest contract. Partile trebuie sa cada de acord asupra obiectului pe care il vor schimba. Ele raspund de viciile ascunse ale lucrurilor schimbate si de evictiune.

Sulta

Daca valoarea lucrurilor schimbate este inegala, diferenta se compenseaza prin plata unei sume de bani, numita sulta. Nu se admite ca valoarea sultei sa depaseasca valoarea bunului schimbat pentru ca ar fi vorba de o vanzare-cumparare.

Domeniu de aplicare

Schimbul de locuinte constituie aplicarea cea mai frecventa a contractului se schimb.

Legea fondului funciar reglementeaza schimbul de terenuri intre persoanele fizice. Schimbul se face prin acordul acestora exprimat in forma autentica. Dispozitia este aplicabila si in cazul in care un teren se instraineaza in schimbul unui alt lucru decat teren. Atunci cand copermutantii sau numai unul din ei este persoana juridica cu capital majoritar de stat, schimbul de terenuri se poate face numai cu avizul Ministerului Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului.

Cheltuielile cauzate de incheierea contractului. Taxele fiscale de autentificare si de transcriere sau alte cheltuieli se suporta, in mod egal, de catre partile contractante, daca nu s-a convenit altfel.