Contractul - notiuni generale si clasificare

CONTRACTUL - NOTIUNI GENERALE SI CLASIFICARE

Obligatiile civile si contractul civil. Notiune si reglementarea juridica

Obligatiile civile

Raportul juridic civil ca institutie a dreptului civil are in continutul sau norme ce reglementeaza drepturile subiective civile si obligatiile civile.

In literatura de specialitate, prin obligatia se intelege, in sens larg, raportul juridic in continutul caruia intra atat latura activa, care este dreptul de creanta ce apartine creditorului, cat si latura pasiva a acestui raport, care este datoria ce revine debitorului.

Matei Cantacuzino compara notiunea de obligatie cu aceea a dreptului de creanta, adica cu dreptul creditorului la o anumita prestatie din partea debitorului[1].

Alti autori considera obligatia ca fiind "acel raport juridic in virtutea caruia o persoana, denumita debitor, este tinuta fata de o alta persoana, denumita creditor, fie la o prestatie pozitiva, fie la o abstentiune"[2].

Prof.univ Ion. P. Filipescu defineste obligatia ca fiind "raportul juridic in temeiul caruia o persoana, numita debitor, este tinuta fata de o alta, numita creditor, la datoria de a da, de a face sau de a nu face ceva, sub sanctiunea constrangerii de stat in caz de neexecutare de buna-voie"[3].

Pentru creditor, raportul de obligatie apare ca un drept de creanta, iar pentru debitor apare ca o obligatie in sens restrans.

Potrivit Codului civil sunt izvoare ale obligatiilor: contractul, cvasicontractul, delictul, cvasidelictul si legea.

Contractul este acordul intre doua sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge intre dansii un raport juridic (art. 942 C. civil).

Cvasi-contractul este un fapt licit si voluntar, din care se naste o obligatie catre o alta persoana sau obligatii reciproce intre parti (art.986 C. civil)

Delictul este orice fapta a omului care cauzeaza altuia prejudiciu (art. 998 C. civil). Potrivit art. 999 C. Civil omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa, ceea ce constituie un cvasi-delict.

Legea este acel izvor de obligatii care nu necesita interventia unui fapt juridic, obligatiile luand nastere direct si nemijlocit din lege, ceea ce face ca legea sa fie un izvor imediat de obligatii.

Contractul civil

Dreptul romanesc cunoaste numeroase opinii privind asemanarea sau deosebirea dintre doua notiuni juridice de baza: contract si conventie. Matei Cantacuzino arata ca desi aceste doua notiuni par a fi sinonime, intr-un limbaj juridic corect trebuie facuta o distinctie. Astfel, contractul ar desemna acel acord de vointa care are drept scop de a da nastere la un raport de obligatie intre partile contractante, in timp ce conventia ar fi o notiune mai generala si ar desemna acel acord de vointa care urmareste reglementarea, modificarea, transmiterea sau stingerea unui raport de obligatii deja nascut.[4]

Pentru alti autori nu exista diferente, ambele notiuni fiind folosite in acelasi sens. Lipsa unor deosebiri intre cele doua notiuni este data de faptul ca in Codul civil nu se face nici o distinctie expresa, nefiind specificata ideea potrivit careia conventia ar fi genul iar contractul - o specie particulara a conventiei

Unii dintre autorii contemporani preiau conceptul lui Matei Cantacuzino, aratand ca conventia poate cuprinde orice acord intre persoane care vor sa dea nastere la un raport juridic, sa-l modifice sau sa-l stinga, pe cand contractul este un acord limitat, de obicei, la crearea unei obligatii.

Prof.univ. Ion P. Filipescu considera ca distinctia intre conventie si contract este lipsita de temei fata de dispozitiile Codului civil si defineste contractul ca fiind acordul de vointa, bi sau multilateral, prin care se nasc, se modifica sau se sting drepturi si obligatii, adica un raport juridic de obligatie.[5]

Conform Codului civil, in materie de contracte si obligatii contractuale, un rol important il are vointa partilor, care da legitimitate contractului incheiat, cu conditia de a nu aduce prin acesta atingere ordinii publice sau bunelor moravuri. Art.5 C. civil dispune ca "nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare, de la legile care intereseaza ordinea publica sau bunele moravuri".

Principiul autonomiei de vointa confera deplina libertate contractuala, in sensul unei libertati de fond - libertatea de a introduce orice fel de clauze, chiar si neprevazute de lege, si a unei libertati de forma, conform principiului consensualismului contractelor.

O data acceptat de cele doua parti, contractul are putere de lege intre semnatari - pacta sunt servanta.

In legatura cu principiul autonomiei de vointa a partilor, autorii fac si cateva observatii. Unii autori sunt de parere ca libertatea partilor de a contracta este o iluzie daca partile contractante sunt inegale din punct de vedere economic, deoarece cel mai puternic poate impune celui mai slab diverse conditii stabilite dinainte (contractele de adeziune). De asemenea, daca partile au incheiat totusi un contract in conditii de egalitate, o data cu trecerea timpului contractul poate dezavantaja una din parti datorita modificarii conditiilor economice, independe 515i86f nt de vointa partilor (cresterea valutei, aprecierea leului, noi reglementari legislative pe piata muncii). Nu in ultimul rand trebuie tinut cont si de faptul ca contractul incheiat de parti in conformitate cu principiul autonomiei de vointa poate sa nu fie in acord cu interesul general ori de cate ori s-a acordat nejustificat precadere interesului particular al partilor.[6]

Interventia statului in vederea diminuarii acestor neajunsuri, desi este necesara,   trebuie facuta cu mare atentie deoarece ar limita principiul libertatii contractuale si eficacitatea vointei individuale.

CLASIFICAREA CONTRACTELOR

Clasificarea prezinta importanta pentru stabilirea regimului juridic aplicabil speciilor de contracte aferente fiecarui tip de contract. Contractele se pot clasifica in functie de diferite criterii.

Clasificarea contractelor dupa modul de formare.

Conform acestui criteriu, autorii deosebesc trei feluri de contracte: contracte consensuale, contracte solemne si contracte reale.

Contractul consensual este acela care se incheie in mod valabil prin simplul acord de vointa al partilor. Pentru acest gen de contract nu este necesara alta forma, consimtamantul liber exprimat al partilor fiind suficient pentru valabilitatea contractului. Forma scrisa a contractului nu este ceruta de lege ad probationem, insa ea poate fi realizata de parti, nu pentru valabilitate ci pentru a asigura proba privind incheierea si continutul contractului. Ca exemple de contracte consensuale sunt mentionate: contractul de vanzare-cumparare cu unele exceptii, contractul de inchiriere a bunurilor mobile, contractul de mandat.

Contractele solemne sunt acelea pentru a caror incheiere si valabilitate se cere nu numai acordul de vointa, ci si respectarea unei forme autentice. Inscrisul notarial se cere nu numai ad probationem ci si ad validitatem. Nerespectarea formei solemne duce la nulitatea absoluta a contractului. Ca exemplu contractul de arenda care este valabil si opozabil doar daca a fost incheiat in scris si a fost inregistrat la Consiliul local . Mai sunt considerate solemne urmatoarele contracte: donatia, ipoteca, vanzarea-cumpararea terenurilor conf. Legii 18/1991, art.46. In cazul contractului de tranzactie, forma scrisa, ca conditie ad probatione, nu face din acesta un contract solemn.

Contractele reale sunt acelea in care se pretinde, in afara de consimtamantul partilor, si remiterea materiala a unui lucru. Ca exemplu, contractul de comodat (art.1560 si urm. C. civil), depozitul (art.1591 si urm. C .civil), gajul (art.1718 si urm. C. civil), devin perfecte numai daca lucrul a fost efectiv remis in mainile comodatarului, depozitarului, creditorului.

Clasificarea contractelor dupa continutul lor.

Conform acestui criteriu, in literatura de specialitate autorii deosebesc doua feluri de contracte: contracte sinalagmatice si contracte unilaterale.

Contractul sinalagmatic sau bilateral este acela prin care se creeaza intre partile contractante obligatii reciproce, conform art.943 Cod civil. Astfel fiecare dintre parti este obligata catre cealalta sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva. Partile au calitatea atat de debitor cat si de creditor. Exemplu de contract sinalagmatic este contractul de transport de persoane.

Contractul unilateral nu se confunda cu actul juridic unilateral, fiind acel contract care da nastere la obligatii numai pentru una din parti, cealalta avand numai calitatea de creditor. Exemple de contracte unilaterale: contractul de gaj, contractul de depozit gratuit, contractul de imprumut.

In literatura de specialitate exista mentionata o categorie aparte de contracte, si anume contractele sinalagmatice imperfecte care sunt contracte unilaterale la origine, dar implica aparitia ulterioara a unei obligatii si in sarcina celuilalt cocontractant. De exemplu, obligatia care revine deponentului de a restitui depozitarului cheltuielile facute de acesta cu conservarea bunului depozitat, desi initial contractul de depozit era cu titlu gratuit.

Clasificarea contractelor dupa scopul urmarit de parti

Tinand seama de scopul urmarit, se deosebesc contracte cu titlu oneros si contracte cu titlu gratuit.

Contractul cu titlu oneros conform art. 945 Cod civil, este acela in care fiecare parte doreste sa-si procure un avantaj.

Contractul cu titlu gratuit sau de binefacere este acela in care una din parti voieste a procura, fara echivalent, un avantaj celelalte. (art.946 Cod civil).

Unii autori considera ca in anumite situatii titlul oneros se poate intrepatrunde cu titlul gratuit[8], deci distinctia dintre contractul cu titlu oneros si cel cu titlu gratuit nu apare ca foarte clara. Ca exemplu este prezentat contractul de donatie poate sa contina anumite sarcini pentru donatar care sa micsoreze caracterul gratuit al donatiei in masura existentei sarcinii, ori un contract de vanzare-cumparare poate sa ascunda un contract de donatie.

Exista si contracte prin esenta lor cu titlu gratuit, cum este contractul de comodat care, daca pentru folosinta lucrului se va cere un echivalent, contractul nu mai este de comodat ci este de alta natura (devine contract de inchiriere, spre exemplu). Alte contracte sunt indiscutabil cu titlu oneros, ca de exemplu: vanzarea-cumpararea, schimbul, inchirierea.

Clasificarea contractelor cu titlu oneros

Codul civil face distinctie intre contractul oneros comutativ si contractul oneros aleatoriu.

Contractul cu titlu oneros este comutativ atunci cand obligatia unei parti este echivalentul obligatiei celeilalte. Cu alte cuvinte, contractul este comutativ cand intinderea prestarii obligatiilor de care sunt tinute partile una fata de cealalta este certa si se cunoaste din chiar momentul incheierii lui. Astfel sunt vanzarea-cumpararea cu pret determinat, schimbul, inchirierea, antrepriza,

Contractul cu titlu oneros este aleatoriu cand echivalentul depinde, pentru una sau toate partile, de un eveniment incert. Astfel sunt: contractele de asigurare, contractele de renta viajera, contractele de intretinere pe viata.

Clasificarea contractelor cu titlu gratuit

Contractele cu titlu gratuit dezinteresate sunt acelea prin care se urmareste sa se faca un serviciu cuiva, fara a se micsora din patrimoniu, cum ar fi: mandatul gratuit, imprumutul fara dobanda, comodatul, fidejusiunea .

Liberalitatea este actul juridic prin care o valoare trece dintr-un patrimoniu in altul fara a se urmari un contraechivalent. Cel mai cunoscut exemplu de liberalitate este donatia. In cazul liberalitatilor conditiile de forma sunt mult mai severe.

Clasificarea contractelor dupa efectele produse

Contractele constitutive sau translative de drepturi reale sunt cele prin care se constituie sau se transfera un drept real. Acest tip de contract opereaza, prin el insusi, din momentul incheierii, transmiterea drepturilor reale.

Contractul generator de drepturi de creanta este acela care da nastere numai unor drepturi de creanta.

Contractele constitutive sau translative de drepturi se caracterizeaza prin aceea ca produc efecte din momentul incheierii lor in viitor, deoarece creeaza intre parti o situatie juridica noua, neexistenta anterior.

Contractele declarative de drepturi se caracterizeaza prin aceea ca recunosc situatii juridice preexistente. De aceea ele au efect nu numai pentru viitor, ci si pentru trecut. Exemplu: contractul de tranzactie, contractul de imparteala privind coproprietatea sau indiviziunea.

Clasificarea contractelor dupa modul de executare.

Contractele cu executare imediata sunt cele in care executarea are loc dintr-o data, la data fixata pentru aceasta (vanzarea unei case predabila la data incheierii contractului)

Contractele cu executare succesiva sunt acelea care cel putin pentru una din parti, se executa treptat, in timp (ex: contractul de inchiriere)

Partile pot conveni ca un contract sa se execute dintr-o data sau cu executie succesiva. In cazul neexecutarii sau executarii necorespunzatoare de catre o parte a obligatiei ce-i revine, sanctiunea va fi rezolutiunea pentru contractul cu executare imediata si rezilierea la contractul cu executare succesiva.

In cazul contractelor cu executare succesiva, nulitatea produce efecte numai pentru viitor.

Clasificarea contractelor dupa denumire.

Contractele numite sunt acelea care fac obiectul unei reglementari speciale si au o denumire prevazuta de lege, cum sunt: vanzarea-cumpararea, mandatul imprumutul.

Contractele nenumite sunt acelea care nu sunt prevazute si reglementate in lege, nu au o denumire speciala prin care sa poata fi deosebite. Aceste contracte constau fie in introducerea intr-un contract numit a unei clauze speciale care ii schimba cu totul natura juridica, fie in suprapunerea a doua sau mai multe contracte numite, din care rezulta contractul nenumit. In cazul contractelor nenumite partile trebuie sa-si reglementeze cuprinsul contractului; ele pot sa prevada daca li se aplica norme din contractele numite.

Clasificarea contractelor dupa corelatiile dintre ele

Contractele principale sunt acelea care pot exista singure, in mod independent, iar soarta lor nu este legata de aceea a altor contracte. Majoritatea contractelor sunt principale.

Contractele accesorii sunt acele contracte care insotesc unele contracte principale, de a caror soarta depind. In literatura de specialitate[9] se precizeaza ca accesoriu nu este contractul ci obligatiile care nasc din el, de exemplu obligatiunea fidejusorului de a garanta datoria altcuiva, obligatia constituitorului de gaj sau ipoteca de a garanta o anumita obligatie a sa ori a altei persoane.

Incheierea contractelor

Notiunea de incheiere a contractului

Incheierea  contractului inseamna realizarea acordului de vointa al partilor asupra clauzelor contractuale .

Elementul fundamental al contractului,  ca act juridic, este vointa juridica. Specialistii in drept considera ca actul juridic este manifestarea de vointa cu intentia de a produce efecte juridice. Sub aspect juridic, vointa este complexa, in structura sa intrand doua elemente: consimtamantul si cauza.

Principiile vointei juridice[11] sunt urmatoarele:

Principiul autonomiei de vointa, conform caruia partile pot incheia orice fel de act juridic civil , pot stabili asa cum doresc continutul, pot dispune modificarea sau incetarea actului juridic, toate acestea cu conditia sa fie respectate legea si bunele moravuri.

Principiul vointei reale, conform caruia vointa interna are intaietate asupra vointei declarate. Aceasta rezulta din urmatoarele: acordul de vointa are putere de lege intre partile contractante (art.969 C. Civ.), iar interpretarea conventiilor se face numai dupa intentia comuna a partilor contractante (art.977 C. civ); reglementarea viciilor de consimtamant  inseamna ca acestea produc efecte juridice numai daca consimtamantul este liber si constient (art.953-961 C. civ).

Conditiile esentiale pentru validitatea unei conventii sunt, conform Codului civil:

capacitatea de a contracta,

consimtamantul valabil al partii ce se obliga,

un obiect determinat,

o cauza licita.

Capacitatea de a contracta

Prin capacitatea de a incheia un act juridic se intelege aceea conditie (element) de fond si esentiala care consta in aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi si obligatii civile prin incheierea actelor de drept civil[12].

Capacitatea de a contracta nu se confunda cu discernamantul, deoarece in primul caz este vorba despre o stare de drept, iar in al doilea caz despre o stare de fapt.

Necapabili de a contracta sunt: minorii, interzisii si toti aceia carora legea le-a prohibit oarecare contracte. Pe langa incapacitatile legale, exista si incapacitati naturale. Discernamantul necesar nu exista in caz de betie, hipnoza, somnambulism, manie puternica. Lipsa de discernamant trebuie sa existe in momentul incheierii actului juridic si trebuie dovedita, deoarece regula este capacitatea si exceptia incapacitatea.

Consimtamantul

Prin consimtamant se intelege aceea conditie esentiala, de fond si generala a actului juridic civil care consta in hotararea de a incheia un act juridic civil, manifestata in exterior.[13]

In materie de contracte consimtamantul reprezinta vointa interna de a incheia contractul, exteriorizata sau manifestata.

Pentru a fi valabil, consimtamantul trebuie sa intruneasca urmatoarele conditii:

Ø      Sa provina de la o persoana cu discernamant. Aceasta conditie decurge din caracterul constient al actului juridic; subiectul de drept civil trebuie sa aiba puterea de a aprecia efectele juridice pe care le produce manifestarea sa de vointa.

Ø      Sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice. Aceasta conditie provine din esenta actului juridic civil, care este o manifestare de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice ( a crea, a modifica sau a stinge un raport juridic civil concret. Conditia de valabilitate a consimtamantului nu este indeplinita atunci cand: manifestarea de vointa a fost facuta in gluma, din prietenie, curtoazie sau pura complezenta, sub conditie pur potestativa, cand manifestarea de vointa este prea vaga sau a fost facuta cu o rezerva mintala, cunoscuta de contractant.

Ø      Sa fie exteriorizat. Simpla manifestare de vointa nu este numai necesara ci si suficienta pentru ca actul civil sa se nasca valabil din punct de vedere al formei sale (principiul consensualismului). Pentru actele solemne se cere forma autentica. Modalitatile de exteriorizare a consimtamantului pot fi in scris; verbal; prin gesturi; prin fapte concludente.

Ø      Sa nu fie alterat de un viciu de consimtamant. Sunt vicii de consimtamant: eroarea, dolul, violenta si leziunea.

1. Eroarea consta in credinta gresita in care se poate gasi una dintre partile contractante in legatura cu contractul incheiat. Daca falsa reprezentare exista cu privire la existenta, natura sau efectele unui fapt, vorbim despre eroarea de fapt; daca falsa reprezentare exista cu privire la existenta ori intelesul unei norme juridice, vorbim despre eroarea de drept.

In raport de efectele pe care le produce, eroarea poate fi:

Eroare obstacol sau eroare destructiva de vointa. Eroarea impiedica formarea contractului, acesta fiind lovit de nulitate absoluta. Exista doua tipuri de eroare obstacol:

eror in negotio (asupra naturii contractului). Ex: o parte remite un lucru cu titlu de vanzare, iar cealalta crede ca il primeste cu titlu de donatie.

error in corpore ( asupra identitatii lucrului). Ex: una din parti crede ca vinde un anumit lucru, iar cealalta crede ca a cumparat un alt lucru.

Eroare viciu de consimtamant nu impiedica formarea consimtamantului, dar altereaza vointa partii ce a cazut in eroare si, prin urmare, atrage nulitatea relativa a contractului. Exista doua tipuri de eroare viciu de consimtamant:

error in substantiam (este cu privire la substanta lucrului).

error in personam (este cu privire la identitatea persoanei cu care se contracteaza)

Eroarea fara efecte asupra valabilitatii contractului se refera la eroarea asupra unor calitati nesubstantiale ale lucrului ce face obiectul contractului.

2. Dolul se refera la folosirea unor mijloace viclene de catre una din parti pentru a o determina pe cealalta parte sa-si formeze o credinta gresita, adica sa cada intr-o eroare, asupra unor fapte sau imprejurari de natura a o determina sa incheie un anumit contract (art.960 C. civ).

Dolul presupune doua elemente:

unul obiectiv, care consta in folosirea de mijloace frauduloase, comisive sau omisive;

unul subiectiv care consta in intentia  de a induce in eroare o persoana, pentru a o determina sa incheie contractul.

Pentru a fi in prezenta dolului trebuie indeplinite urmatoarele conditii:

mijloacele viclene grave sa fie determinante pentru incheierea contractului;

mijloacele viclene grave sa provina de la cealalta parte.

Conform art. 60, alin.2, Cod civil, dolul trebuie dovedit.

3. Violenta inseamna folosirea unor mijloace de constrangere asupra unei persoane pentru a o determina sa incheie un anumit contract. Mijloacele de constrangere pot fi de natura fizica, sau de natura morala de unde rezulta ca violenta poate fi fizica sau morala. In literatura de specialitate se apreciaza ca violenta este alcatuita din doua elemente: elementul obiectiv, exterior, care consta in amenintarea cu un rau si elementul subiectiv, constand in insuflarea unei temeri persoanei amenintate, ceea ce altereaza consimtamantul.

Pentru a fi viciu de consimtamant, violenta trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

violenta intrebuintata trebuie sa expuna la un rau considerabil, iar nu la o mica neplacere de importanta minora. Amenintarea privind numai onoarea persoanei care contracteaza poate fi considerata ca suficienta pentru a constitui violenta - viciu de consimtamant.

mijloacele de constrangere sau amenintarea trebuie sa fie nelicite si nejustificate. Teama reverentiara care deriva din anumite raporturi de rudenie sau de dependenta nu constituie violenta (art.958 C. civ).

raul cu care se ameninta persoana in caz de violenta trebuie sa fie nu numai considerabil, ci si prezent (art.956 C. civ, alin 1)

Orice conventie facuta din eroare, dol sau violenta nu este nula de drept ci da loc numai actiunii in nulitate.

4. Leziunea - viciu de consimtamant inseamna paguba materiala pe care o sufera una din partile contractante datorita disproportiei vadite dintre valoarea prestatiilor din momentul incheierii contractului.

Specialistii considera ca in dreptul romanesc leziunea are un domeniu restras de aplicare, atat din punct de vedere al persoanelor care o pot invoca drept clauza de anulare, cat si din punct de vedere al actelor susceptibile de anulare pentru leziune. Sub primul aspect, leziunea priveste minorii intre 14 si 18 ani, adica minorii cu capacitate de exercitiu restransa. Sub cel de-al doilea aspect, sunt anulabile pentru leziune numai actele juridice civile care, in acelasi timp 1)sunt acte se administrare; 2) au fost incheiate e minorul intre 14 si 18 ani singur, fara incuviintarea ocrotitorului legal; 3) sunt lezionare pentru minor; 4) sunt comutative.

Obiectul

Prin obiect al actului juridic civil autorii romani inteleg ca fiind acea conduita a partilor stabilita prin respectivul act juridic civil, cu alte cuvinte actiunile sau inactiunile la care partile sunt indreptatite sau de care sunt tinute.

Potrivit art. 962 C. civ, obiectul contractului este acela la care partile sau numai una din ele se obliga. Prin urmare obiectul obligatiilor ce se nasc din contract poate consta intr-un fapt pozitiv - a da, a face, si unul negativ - a nu face.

Pentru a fi valabil, obiectul juridic civil trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

Ø      Obiectul sa fie determinat sau determinabil (art. 964 C. civ)

Daca obiectul contractului este un bun individual determinat  (res certa), obiectul este determinat. Daca obiectul contractului este un bun de gen (res genera), obiectul este determinabil cu conditia ca partile sa fi prevazut criterii in acest scop, adica pentru determinarea cantitatii. Consecintele juridice ale acestei determinari sunt urmatoarele:

La vanzarile care au ca obiect un bun cert, stramutarea proprietatii de la vanzator la cumparator se face prin simplul efect al acordului de vointa, adica in momentul incheierii contractului, pe cand la vanzarile ce au ca obiect un bun de gen, proprietatea se transmite de la vanzator la cumparator in momentul predarii bunului, deoarece in acel moment se poate face individualizarea.

In contractele cu obiect constand in bun cert,  pierderea lucrului ce formeaza obiectul contractului, adica al obligatiei derivand din el atrage, in mod inevitabil, stingerea obligatiei al carui obiect era, pe cand la contractele cu obiect constand intr-un bun de gen, pierderea lucrului ce face obiectul contractului, adica al obligatiei derivand din el, ramane fara nici o influenta asupra obligatiei, deoarece bunul poate fi inlocuit cu altul asemanator calitativ si cantitativ.

Ø      Obiectul sa existe

Daca bunul exista in momentul incheierii contractului, aceasta conditie se considera indeplinita. Bunul viitor poate fi obiect al contractului, cu exceptia succesiunii care inca nu a fost deschisa.

Ø      Obiectul sa fie in circuitul civil (art.963 C. civ).

Nu sunt in circuitul civil bunurile prevazute in art. 136 pct.3, respectiv bogatiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil, de interes national, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de legea organica si alte bunuri care fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.

Ø      Obiectul sa fie licit si moral

Codul civil prevede ca obiectul contractului nu poate fi contrar ordinii publice si bunelor moravuri. De asemenea, nu trebuie sa se incalce vreo dispozitie legala referitoare la obiectul contractului. Art.1303 C. civil precizeaza ca pretul contractului trebuie sa fie serios.

Ø      Obiectul sa fie posibil

Aceasta conditie este impusa de regula de drept potrivit careia nimeni nu poate fi obligat la imposibil. Ea trebuie inteleasa in sensul imposibilitatii absolute, adica obiectul obligatiei nu poate fi realizat de nimeni. Daca insa obiectul este imposibil numai pentru debitor, din diferite motive, pentru o alta persoana fiind posibil totusi, suntem in prezenta unei imposibilitati relative.

Imposibilitatea poate fi de ordin material sau juridic.

Ø      Cel ce se obliga sa fie titularul dreptului

Aceasta conditie este necesara pentru obiectul contractului constand in constituirea sau transmiterea de drepturi. Aceasta conditie decurge din principiul ca nimeni nu se poate obliga valabil la ceea ce nu are.

Ø      Obiectul contractului sa constea intr-un fapt personal al debitorului

Nici o persoana nu poate fi obligata decat prin fapta sa. Aceasta conditie este impusa de caracterul personal al actelor juridice. Promisiunea faptei altuia este lipsita de eficienta juridica, exceptie facand contractul de porte-forte.

Cauza (scopul)

Cauza contractului este scopul urmarit de catre parti cand se incheie contractul, adica rezultatul sau efectul catre care tind ele prin contractul incheiat.

In literatura de specialitate se admite, in general, ca in structura cauzei actului juridic civil intra doua elemente: scopul imediat si scopul mediat. Trebuie deosebite trei situatii: obligatia fara cauza, obligatia fondata pe o clauza falsa, obligatia fondata pe o cauza ilicita. In toate cele trei cazuri, contractele sunt lovite de nulitate absoluta.

Conditiile de valabilitate ale cauzei sunt

Ø      Cauza sa existe. Aceasta conditie este consacrata expres in art.966 C. civil, conform caruia "obligatia fara cauza nu poate avea nici un efect". In doctrina aceasta conditie a fost inteleasa diferit de specialisti.  Unii autori retin urmatoarele solutii:

cand lipsa cauzei se datoreaza lipsei de discernamant, lipsind atat scopul imediat cat si scopul mediat, intervine nulitatea relativa a actului juridic.

lipsa scopului imediat atrage nulitatea absoluta .

Ø      Cauza sa fie reala. Conditia este stipulata in acelasi articol 966 C. civil: "Obligatiafondata pe o cauza falsanu poate avea nici un efect." Cauza este falsa cand exista eroare asupra motivului determinant. Falsitatea atrage nulitatea relativa a actului juridic civil.

Ø      Cauza sa fie licita. Art. 966 C. civ prevede ca "Obligatia nelicita nu poate avea nici un efect." Mergand mai departe, Codul civil precizeaza ca : "Clauza este nelicita cand este prohibita de lege, cand este contrara bunelor moravuri si ordinii publice.  Unii teoreticienii considera ca ilicit poate fi doar scopul mediat, in timp ce pentru altii cauza este ilicita daca oricare din cele doua elemente ale sale contravine legii.

In ceea ce priveste proba cauzei, art. 967 C. civ. dispune ca un contract este valabil chiar daca nu arata cauza in mod expres, precum si ca este prezumata clauza pana la proba contrara. Deci valabilitatea clauzei este subintelesa.

Conditii de forma si alte cerinte legale privind incheierea contractelor

Pentru anumite categorii de contracte, cum ar fi cele solemne sau cele reale, trebuie indeplinite, pe langa conditiile de fond prezentate, unele conditii de forma. Uneori, conditii de forma sunt cerute ad validitatem si constau in forma autentica. Alteori conditiile de forma sunt cerute ad probationem. In al treilea rand, conditiile de forma pot fi cerute in scop de opozabilitate fata de terti, cum ar fi publicitatea imobiliara, notificarea cesiunii de creanta, darea de data certa inscrisului sub semnatura privata.

Realizarea acordului de vointa.

Realizarea acordului de vointa al partilor, adica incheierea contractului, presupune o perioada de elaborare a contractului, de tratative privind incheierea contractului. Distingem aici doua faze, adica doua manifestari de vointa a partilor, si anume oferta de a contracta (policitatiunea) si acceptarea ofertei.

1. Oferta de a contracta

Perioada de pregatire a contractului incepe cu o propunere de a contracta, facuta de o persoana, care se numeste oferta sau policitatiune. Unii autori considera oferta ca urmarea fireasca a unei alte etape preliminare, si anume tratativele . Astfel, oferta este considerata "o faza avansata a perioadei precontractuale, si consta, in general, intr-o propunere precisa facuta dupa purtarea in timp, mai mult sau mai putin indelungat, a unor tratative"[18], propunere care cuprinde unele date precise in vederea incheierii unui contract.

Alti autori nu analizeaza separat faza tratativelor, considerand ca acestea sunt ulterioare ofertei.

Oferta poate fi facuta in scris sau verbal, insa, indiferent de forma sa, ea trebuie sa fie facuta expres, pentru a putea ajunge la cunostinta destinatarului ei.

Oferta poate sa fie adresata unei anumite persoane determinate, sau poate fi generala, pentru orice persoana interesata, cum ar fi expunerea marfurilor intr-o vitrina, reclama, etc.

Oferta poate fi facuta cu termen sau fara termen, in sensul ca se precizeaza sau nu termenul in care urmeaza sa aiba loc acceptarea.

Ca si consimtamantul, oferta trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

Ø      Sa fie o manifestare de vointa reala, serioasa, constienta, facuta cu intentia de a angaja din punct de vedere juridic.

Ø      Sa fie ferma, adica sa contina angajamentul neindoielnic prin a carui acceptare sa se realizeze acordul de vointa.

Ø      Sa fie neechivoca, adica sa rezulte clar ca este vorba despre o oferta.

Ø      Sa fie precisa si completa, adica sa contina toate elementele astfel ca, prin acceptare, sa se realizeze incheierea contractului.

In perioada pana la acceptare ofertei, autorii de drept analizeaza posibilitatea retragerii ofertei si in ce conditii se poate face aceasta.

Art. 37 din Codul comercial prevede ca pana in momentul incheierii contractului, oferta si acceptarea sunt revocabile. De aici se poate considera ca oferta neacceptata poate fi retrasa in mod unilateral.

Se considera insa ca trebuie facuta o deosebire intre doua posibile situatii: oferta a ajuns sau nu a ajuns la destinatarul ei.

In functie de aceasta, oferta poate fi revocata de ofertant oricand, atata timp cat aceasta nu a ajuns la destinatar, insa revocarea sa ajunga cel mai tarziu o data cu oferta la destinatar. Daca oferta a ajuns la destinatar, distinctia se face dupa cum oferta este cu sau fara termen de acceptare. In primul caz, ofertantul trebuie sa mentina oferta pana la expirarea termenului, dupa care oferta devine caduca. In cazul in care oferta este fara termen, ofertantul poate sa o revoce, dar dupa un termen rezonabil, in raport cu circumstantele de fapt, pentru a da destinatarului posibilitatea sa reflecteze si sa se pronunte asupra ei.

Art. 814 Cod civil reglementeaza si situatiile in care ofertantul devine incapabil sau decedeaza, imprejurari ce intervin inauntrul termenului fixat pentru acceptarea ofertei, inainte ca destinatarul sa accepte oferta. In aceste situatii, oferta devine caduca.

S-a tratat de asemenea, in literatura de specialitate, si situatia in care, desi continand un termen pentru acceptare, oferta este retrasa mai inainte de catre ofertant si ca, desi astfel retrasa, acea oferta ar fi putut sa fie acceptata ulterior de catre destinatarul ei, inauntrul termenului fixat de ofertant.

Acad.prof.dr.doc. Ion Filipescu  considera ca o asemenea revocare a ofertei atrage raspunderea ofertantului pentru prejudiciile produse ca urmare a revocarii intempestive, dar ca temeiul juridic al acestei raspunderi este diferit de la autor la autor , regasindu-se in raspunderea civila delictuala sau in ideea abuzului de drept.

Se pune intrebarea daca acceptarea ofertei in termen, dar care a fost revocata de catre ofertant, poate sau nu sa aiba drept efect incheierea contractului.

Intr-o parere se apreciaza ca, daca acceptarea s-a produs in termen, contractul va trebui sa fie considerat incheiat, deoarece oferta este obligatorie si revocarea ei inainte de termen este fara efect, oferta fiind acceptata de destinatar[20].

Art.37 Cod comercial stipuleaza insa ca pana ce contractul nu este perfect, propunerea si acceptarea sunt revocabile. Cu toate acestea, desi prin revocare contractul este impiedicat sa devina perfect, daca insa ea ajunge la cunostinta celeilalte parti, dupa ce acesta intreprinsese executarea lui, atunci cel ce revoca contractul raspunde de daune interese.

Intr-o alta parere se considera ca intr-o actiune de raspundere civila pentru retragerea ofertei inainte de termen, instanta judecatoreasca poate porni de la ideea ca s-a incheiat contractul, dar nu prin simpla acceptare, ci cu titlu de reparatie in natura a prejudiciului cauzat.

Exista si o a treia parere, conform careia, in caz de retragere a ofertei mai inainte de expirarea termenului, nu se va mai putea ajunge la incheierea contractului si acceptantul are doar dreptul la o actiune in daune, potrivit principiilor generale referitoare la neexecutarea obligatiilor contractuale de a face sau de a nu face.

In toata aceasta discutie nu trebuie confundata oferta cu antecontractul, adica cu promisiunea de a contracta. Antecontractul poate fi unilateral sau sinalagmatic, la fel ca orice alt contract. De altfel, nici decesul sau incapacitatea survenite dupa incheierea antecontractului nu sting obligatia partii sau a partilor de a contracta, deci antecontractul nu devine caduc.

2. Acceptarea ofertei

Prin acceptarea ofertei se intelege manifestarea de vointa prin care o persoana catre care s-a facut o oferta face cunoscut ofertantului ca accepta oferta. "Acceptarea este raspunsul prin care se realizeaza acordul de vointa cu oferta primita"[21]

Acceptarea poate fi facuta in scris sau verbal. Prin ea insasi, tacerea nu are valoare de acceptare. In mod exceptional, tacerea poate sa insemne acceptarea ofertei in urmatoarele situatii:

Tacita reductiune (tacita reinchiriere) Potrivit art.1347 C. civ, tacerea locatorului care lasa pe locatar sa foloseasca in continuare lucrul, apare ca o acceptare a ofertei de prelungire a contractului.

Partile au convenit mai inainte ca simpla tacere dupa primirea ofertei sa insemne acceptarea ofertei.

Cand oferta este facuta exclusiv in interesul celeilalte parti.

Acceptarea trebuie sa indeplineasca si alte conditii , pe langa cele generale de fond privind consimtamantul[22]. Astfel, acceptarea trebuie:

Ø      Sa concorde cu oferta. In caz contrar, se considera ca oferta a fost refuzata, iar daca se depaseste, conditioneaza sau limiteaza oferta, acceptarea are valoarea unei contra-oferte.

Ø      Sa fie neindoielnica.

Ø      Acceptarea sa provina de la persoana careia i-a fost adresata. Daca oferta a fost publica, orice persoana o poate accepta.

Ø      Acceptarea sa intervina inainte ca oferta sa devina caduca ori sa fie revocata.

Momentul incheierii contractului

Momentul incheierii contractului prezinta importanta deoarece de atunci contractul devine obligatoriu si produce efecte, iar in cazul drepturilor reale, atunci se transmit drepturile si riscurile catre dobanditor.

Momentul incheierii contractului este acela in care cererea si acceptarea se intalnesc si deci s-a format contractul.

Determinarea acestui moment difera, in functie de urmatoarele situatii:

Ø      Contractul incheiat intre parti. Momentul incheierii contractului este acela in care ambele parti cad de acord asupra tuturor elementelor contractului. Momentul realizarii acordului de vointa este practic momentul semnarii contractului.

Ø      Contractul incheiat prin telefon. Contractul se considera incheiat in momentul realizarii acordului de vointa.

Ø      Contractul incheiat prin corespondenta (intre absenti). Exista dificultati in stabilirea momentului incheierii contractului. Au fost propuse mai multe sisteme:

o       Sistemul emisiunii sau declaratiunii. Se considera ca s-a incheiat contractul in momentul in care destinatarul accepta oferta, chiar daca nu a comunicat aceasta acceptare, deoarece in acel moment coexista cele doua consimtaminte.

o       Sistemul expedierii acceptarii. Contractul se considera incheiat in momentul in care acceptantul a expediat raspunsul sau printr-un trimis, scrisoare ori telegrama incredintata postei ori alt mijloc de comunicatie.

o       Sistemul receptiei acceptarii de catre ofertant. Contractul se considera incheiat in momentul in care ofertantul primeste raspunsul de acceptare, indiferent daca a luat cunostinta de acest raspuns.

o       Sistemul informarii. Contractul se considera incheiat in momentul in care ofertantul ia cunostinta de raspunsul de acceptare.

In cazul ofertei cu termen, raspunsul de acceptare trebuie primit inauntrul termenului stabilit. Ofertantul poate considera ca buna si acceptarea primita dupa termenul stabilit, cu conditia sa instiinteze de indata pe acceptant despre aceasta. Contractul se considera incheiat in momentul cunoasterii raspunsului de acceptare primit de ofertant.

Determinarea momentului incheierii contractului prezinta importanta din mai multe puncte de vedere[23].

Ø      La momentul respectiv se stabileste daca partile erau sau nu capabile de a incheia contractul.

Ø      Viciile vointei, respectiv cauzele de nulitate absoluta si nulitate relativa, se determina in raport de momentul incheierii contractului.

Ø      In raport cu acelasi moment se apreciaza posibilitatea de revocare si caducitatea ofertei.

Ø      Efectele contractului se produc din momentul incheierii contractului.

Ø      Calculul prescriptiei extinctive.

Ø      In raport de acest moment se determina locul incheierii contractului.

Ø      In cazul conflictului de legi in timp, momentul incheierii contractului determina legea aplicabila.

Ø      In cazul ofertei adresata unor persoane nedeterminate, momentul incheierii contractului in raport cu prima acceptare primita face ca acceptarile ulterioare sa ramana fara efect.

Locul incheierii contractului

Daca partile sunt prezente, locul incheierii contractului este cel in care se afla partile.

Contractul incheiat la telefon se considera incheiat in locul in care se afla ofertantul.

Contractul incheiat intre persoane absente se considera incheiat in sistemul emisiunii si cel al expedierii acceptarii la locul unde se gaseste acceptantul, iar in sistemul receptiei acceptarii si al informarii, contractul se considera incheiat la locul unde se gaseste ofertantul.

In cazul in care contractul se incheie fara a fi necesara comunicarea acceptarii, contractul se considera incheiat in locul unde se afla destinatarul ofertei, adica acceptantul.

Importanta stabilirii locului incheierii contractului priveste doua aspecte:

Ø      Pentru litigiile in legatura cu contractul, respectiv competenta jurisdictionala alternativa, locul incheierii contractului reprezinta importanta pentru determinarea competentei jurisdictionale.

Ø      In dreptul international privat, adica atunci cand contractul are un element international, locul incheierii contractului prezinta interes pentru determinarea, in anumite conditii, a legii aplicabile contractului, atunci cand aceasta lege este legea locului incheierii contractului.

Exceptii de la modurile traditionale de formare a contractului

Sunt cazuri in care contractul se incheie in conditii particulare, care exclud discutii ori tratative prealabile, respectiv ideea unei oferte si a unei acceptari manifestate in conditii de libertate si egalitate a partilor.

Contractul de adeziune este acel contract in care formarea consimtamantului nu se face in conditii de libertate si egalitate, in sensul ca una din parti impune celeilalte toate sau cea mai mare parte din clauzele contractului. In acest gen de contract oferta este adresata oricarei persoane ce ar avea interes sa o accepte in forma in care este elaborata. Ofertantul are monopolul activitatii respective.

Contractul colectiv este acela care se incheie si produce efecte nu numai fata de persoanele care iau parte la incheierea lui, personal ori prin reprezentant, sau care adera ulterior la el, ci si fata de persoanele care se regasesc legate, la un moment dat intre ele, prin anumite interese comune.

Contractul incheiat prin licitatie incepe sa se formeze printr-o oferta care poate consta intr-o publicatie, caiet de sarcini, adresata fie publicului, fie unor persoane anume determinate, care cuprinde toate elementele contractului. Exceptie face pretul  care se stabileste prin licitatie.

Contractul incheiat prin concurs. In acest caz se declanseaza procedura concursului ale carui conditii sunt acceptate de cei care se prezinta la concurs.

Contractul incheiat pe cale de alegere este acela care se incheie ca urmare a unei alegeri, de exemplu Adunarea generala a actionarilor alege persoana care sa fie administrator, director, mandatar.

Contractul judiciar este incheiat de partile unui litigiu dedus instantei de judecata, care este consfintit printr-o hotarare judecatoreasca. Invoiala partilor in scris alcatuieste dispozitivul hotararii (art. 271 - 273 C. pr. civ.). Hotararea care consfinteste invoiala partilor se numeste hotarare de expedient.

Contractul cu sine insusi. In acest caz exista doua vointe din punct de vedere juridic, dar manifestate prin aceeasi persoana, distincte una de alta, deoarece cel putin una din ele este manifestata in calitate de reprezentant al celeilalte parti, astfel ca, desi contractul este incheiat cu sine insusi, juridic exista doua vointe provenind de la doua persoane. Se considera ca dreptul romanesc nu admite cu caracter de generalitate incheierea contractului cu sine insusi, deoarece actul prin care cineva nu-si exprima decat propria sa vointa, atat ca debitor cat si c creditor, este lipsit de elementul pluralitatii de vointe distincte, care este esential pentru existenta contractului.

Promisiunea unilaterala de a contracta reprezinta acordul de vointa prin care se stabilesc toate conditiile unui contract viitor, una din parti asumandu-si obligatia de a incheia contractul, in conditiile stabilite, imediat ce cealalta parte isi manifesta vointa  in acest sens.