Societati comerciale

SOCIETATI COMERCIALE

1. Notiune si clasificare

1.1. Notiune si natura juridica

Societatea comerciala poate fi privita din cel putin doua sensuri:

Ø      ca o institutie juridica in sine, considerata a fi un organism constituit de regula pe baze asociative, cu scopul obtinerii unui anumit profit de catre cei care s-au asociat si in vederea realizarii unei activitati comerciale;

Ø      ca un contract, cu caracteristici proprii determinate de specificul scopului pentru care s-a realizat acordul de vointa.

Este de observat faptul ca legislatia romana nu defineste nicaieri, in nici unul din sensuri, notiunea de societate comerciala.

1.2. Evolutie istorica

Societatea comerciala, entitate de natura contractuala, bazata pe asocierea libera a membrilor ei, are o istorie de mii de ani.

Codul lui Hamurabi reglementa activitatea comerciala in mai multe dispozitii referitoare la contractul de locatiune, de comision, precum si cel de imprumut[1]. In dreptul roman , societatile erau de mai multe feluri:

Ø      societatii in cadrul carora se puneau in comun toate bunurile prezente si viitoare (societas omnium bonorum);

Ø      societatii in cadrul carora se punea in comun un singur lucru (societas unius rei);

Ø      societatii in cadrul carora se puneau in comun veniturile (societas quaestus);

Ø      societati cu un singur fel de afaceri (societas alianius negationis), ca de pilda societatea publicanilor (societas publicanomm), care avea drept obiect arendarea impozitelor statului.

Societatea comerciala, cu principiile ei atribuite, apare in evul mediu, in republicile italiene Florenta, Genova si Venetia comertul maritim si terestru a cunoscut o puternica inflorire la inceputul secolului al XII - lea. Dezvoltarea comunitatilor urbane a condus la aparitia unor corporatii ale negustorilor, conduse de ,,consuli', cu atributii judecatoresti si aparatori ai comertului si corporatiei.

Ea a fost reglementata pentru prima oara in Ordonanta lui Ludovic al XlV-lea, privind comertul terestru din 1673.

Referindu-ne la perioada moderna, este de semnalat faptul ca prima reglementare sistematica si cuprinzatoare a societatilor comerciale o reprezinta Codul Comercial francez din 1807.

In ce priveste reglementarea societatilor comerciale in tara noastra, este de remarcat ca primele dispozitii referitoare la activitatea comerciala au fost cuprinse in Codul Calimachi al Moldovei si Codul Caragea al Munteniei, ambele in anul 1817. Regulamentele organice de la 1821 au creat "judecatori de comerciu', la Bucuresti, precum si un tribunal de comert la Galati. In art. 241 al Regulamentului din Muntenia se prevedea ca "in principatul Valahiei pricinile de cornerciu se vor judeca dupa condica de comerciu a Frantei, care se va traduce in limba romaneasca, luandu-se dintr-insa toate cate se vor potrivi cu starea tarii'. Tradus in romaneste, Codul Comercial francez avea sa devina, in anul 1840, cel dintai cod comercial al Munteniei, iar din 1863 a fost extins si in Moldova. Societatile comerciale capata o reglementare ampla, distincta de cea a societatilor civile prevazute de Codul civil, prin Codul Comercialde la 1887, in vigoare, cu modificarile survenite ulterior, si astazi. Legiuitorul nostru s-a inspirat, in cea mai mare parte, dupa Codul de comert italian din 1882, considerat cel mai modem act al acelor timpuri.

1.3. Delimitarea societatilor comerciale de alte persoane juridice

Delimitarea societatilor comerciale de asociatii si fundatii non- profit

Conform art. l alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicata, societatile comerciale sunt persoane juridice, iar in masura in care se constituie pe teritoriul Romaniei, sunt persoane juridice de nationalitate romana. Este de remarcat faptul ca prin Ordonanta Guvernului nr. 26/2000[3], desi asociatiile si fundatiile sunt definite in chiar cuprinsul art. l alin. (2) din lege ca fiind persoane juridice de drept privat fara scop patrimonial, conform art.48 din Ordonanta, ele pot desfasura orice activitati economice directe, daca acestea au caracter accesoriu si sunt in stransa legatura cu scopul principal al persoanei juridice.

Astfel, aceasta categorie de persoane juridice se deosebeste fundamental de societatile comerciale, al caror scop principal si nu accesoriu este obtinerea de profit, acest scop nefiind nicicum conditionat sau derivat dintr-o alta cauza ce ar fi dus la constituirea persoanei juridice.

Delimitarea societatilor comerciale de societatile civile

Spre deosebire de societatile comerciale, societatile civile nu au calitatea de persoane juridice. Astfel, societatea civila ramane doar cu o natura juridica contractuala, ea reprezentand, conform art. 1491 din Codul civil, contractul prin care doua sau mai multe persoane isi manifesta acordul de vointa, punand in comun anumite bunuri sau industrie (munca), cu scopul de a imparti foloasele ce ar rezulta din exploatarea acelor bunuri.

Elementul de fond care separa cele doua categorii de societati in civile si comerciale este obiectul societatii. Astfel, in masura in care in obiectul contractului de societate sunt incluse activitati care, conform art. 3 din Codul comercial, sunt considerate a fi fapte obiective de comert, acea societate este civila chiar daca ea a fost constituita cu respectarea formalitatilor impuse de Legea nr. 31/1990[4].

Ceea ce apropie insa o societate civila de una comerciala, este tocmai elementul care declanseaza crearea lor, respectiv realizarea acordului de vointa intre mai multe persoane, care urmaresc obtinerea unor beneficii, in urma punerii in comun a unor bunuri.

1.4. Clasificarea societatilor comerciale

O prima clasificare a societatilor comerciale a fost realizata prin intermediul Legii nr.15/1990[5], Legea privind transformarea fostelor unitati socialiste de stat in societatii comerciale si regii autonome.

Avand in vedere momentul in care a fost adoptata aceasta lege, ea a incercat sa faca o delimitare a societatilor comerciale tinand cont de titularul de capital. Astfel, conform Legii nr. 15/1990, societatile comerciale puteau fi:

societati cu capital integral de stat;

societati cu capital mixt (de stat si privat);

societati cu capital integral privat.

In ceea ce priveste situatia societatilor comerciale cu capital integral de stat (societati care la momentul adoptarii legii reprezentau majoritatea), acestea nu aveau calitatea de persoane juridice de drept public. Patrimoniul societatii apartinea societatii (aceasta avand calitatea de proprietar), statul nefiind decat unic actionar, titular al capitalului societatii. O asemenea solutie, de altfel, este pe deplin indreptatita, avand in vedere ca insasi legea, in cuprinsul art. 20, stabileste modul in care, in urma unei evaluari a patrimoniului, acesta va trece in proprietatea societatii comerciale. Dupa adoptarea Legii nr. 31/1990 s-a revenit la clasificarea societatilor comerciale dupa natura lor, in societati de capitaluri si societati de persoane, avand in vedere enumerarea formelor de societate in cuprinsul legii. Alaturi de societatile de persoane si cele de capital, ca societate de granita - care imprumuta atat trasaturi specifice societatilor de persoane, cat si de la cele de capital - s-a constituit societatea cu raspundere limitata, societate care, in special in actuala conjunctura social - economica din Romania, reprezinta forma cel mai des uzitata.

Alte criterii de clasificare a societatilor comercial :

In functie de raspunderea asociatilor

- societati in care asociatii au raspundere limitata;

- societati in care asociatii au raspundere nelimitata.

In functie de structura capitalului social:

- societati comerciale cu capital social impartit in actiuni;

- societati comerciale cu capital social impartit in parti de interese.

In functie de titluri de valoare:

societati comerciale care emit titluri de valoare;

societati comerciale care nu pot emite astfel de titluri.

Este de observat insa ca toate aceste clasificari, in realitate sunt circumscrise impartirii societatilor comerciale in societati de persoane si societati de capital, cu luarea in considerare a elementelor specifice societatii cu raspundere limitata. Astfel, de exemplu, in ceea ce priveste raspunderea asociatilor, aceasta este nelimitata in cazul societatilor de persoane si limitata la aportul la capitalul social in cazul societatilor de capital. Societatile cu raspundere limitata, dupa cum le indica si numele, au imprumutat aceasta trasatura de la societatile de capital, asociatii in cadrul lor avand o raspundere limitata. La fel, societatile de capital presupun un capital social impartit in parti de interese, in cazul societatilor cu raspundere limitata, capitalul social este impartit in parti sociale, acestea reprezentand o forma specifica a partilor de interese.

Societatile comerciale pot fi clasificate si avand in vedere modul lor de reglementare. Din acest punct de vedere, exista:

societati comerciale reglementate de Legea generala (legea nr. 31/l990, republicata);

societati comerciale reglementate de legi speciale:

societati bancare, reglementate de Legea nr.58/1998 ;

societati agricole, reglementate de Legea nr.36/1991 ;

societati de asigurari, reglementate prin Legea nr.32/2000 .

Prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.30/1997 s-a modificat fundamental insasi existenta regiilor autonome, astfel cum acestea erau reglementate de Legea nr.15/1990. In aceste conditii, o parte din aceste regii s-au desfiintat, o alta parte s-a transformat si, in sfarsit, cele considerate a functiona in domenii esentiale ce privesc interesele statului au continuat sa existe in forma initiala, in ce priveste cazul regiilor autonome transformate, acestea s-au reorganizat sub forma unor societati nationale sau companii nationale, care insa s-au constituit si sunt considerate a fi societati comerciale, potrivit Legii nr.15/1990. De altfel, asemenea societati cu un anumit specific se regasesc si in reglementarile altor state.

2. Formele societatii comerciale

2.1. Societatile de persoane

Notiuni generale

In societatea de persoane, ceea ce intereseaza e calitatea asociatilor, si nu capitalul aportat de acestia in societate.

La baza infiintarii unei societati de persoane exista increderea intre asociati, fapt ce determina ca relatia care duce la constituirea unei societati de persoane sa fie "intuitu personae'.

Sunt societati de persoane:

societatile in nume colectiv;

societatile in comandita simpla.

Societatea in nume colectiv si in comandita simpla se constituie prin contract de societate (art. 5 pct. l din Legea nr. 31/1990, republicata).

Trasaturile societatilor in nume colectiv

Asociatii

Societatile de persoane in general sunt societati cu numar mic de asociati (minimum 2 asociati) si sunt considerate in doctrina "societati inchise'. Au caracter inchis datorita relatiei "intuitu personae', constituindu-se de regula in familie, sau intre persoane ale caror relatii se bazeaza pe incredere, in acelasi timp, caracterul "inchis' al societatilor este demonstrat si prin faptul ca un asociat nu poate fi inlocuit cu o alta persoana prin cesionarea tuturor partilor sociale de care dispune, decat daca toti ceilalti asociati sunt de acord.

Capitalul social

In societatile de persoane legea nu prevede un minimum de capital social, dar firesc acesta trebuie sa existe chiar din momentul constituirii societatii, pentru ca altfel nu ar putea dobandi personalitate juridica. Orice persoana juridica trebuie sa aiba un patrimoniu.

Aporturile la capitalul social

In societatile de persoane se admite a se aporta orice fel de bunuri: numerar, in natura (bunuri corporale sau incorporale) si creante. Cu privire la aportul in munca sau in industrie, desi este admis in societatile de persoane, acesta nu reprezinta un aport la capitalul social.

Partile sociale

Capitalul social este divizat in parti sociale, numite in doctrina "parti de interese', de valoare egala, care nu sunt reprezentate prin titluri negociabile si, in principiu, sunt netransmisibile. Cesiunea partilor sociale sau transmiterea lor in caz de deces al unui asociat opereaza numai daca in actul constitutiv al societatii s-a prevazut in mod expres continuitatea activitatii cu mostenitorii celui decedat.

Raspunderea asociatilor

Raspunderea asociatilor este solidara si nelimitata.

Raspunderea este solidara, in sensul ca daca patrimoniul social nu este suficient pentru plata datoriilor societatii, creditorii pot urmari pe oricare dintre asociati pentru acoperirea creantelor.

Asociatul care a platit va avea actiune in regres (recurs) impotriva celorlalti coasociati debitori, fiecare urmand sa raspunda in functie de modul cum au convenit sa participe la beneficii si pierderi, in lipsa unei asemenea prevederi contractuale, asociatii vor raspunde proportional cu cota de participare la capitalul social.

Asadar, solidaritatea asociatilor exista numai in raport cu creditorii societatii, in schimb, intre asociati obligatiile sunt divizibile, in functie de modul de participare la beneficii si pierderi al fiecarui asociat.

Raspunderea este nelimitata, in sensul ca fiecare asociat raspunde pentru datoriile societatii, inclusiv cu bunurile proprii, asa incat, in momentul constituirii societatii, asociatii trebuie sa declare "averea proprie', deci bunurile mobile si imobile pe care le au in patrimoniul propriu. Desi asociatii raspund nelimitat, totusi acestia pot invoca un beneficiu de disciitiune. Potrivit acestui drept, asociatii actionati de catre creditori pot solicita acestora sa urmareasca in primul rand, societatea pentru acoperirea creantelor, si, numai daca aceasta nu plateste, sa fie urmarite bunurile fiecarui asociat[9].

Conducerea, administrarea si controlul

Conducerea societatilor de persoane revine adunarii generale a asociatilor. Hotararile in adunarile generale se adopta, de regula, cu unanimitate de vot. Administrarea si reprezentarea societatilor in relatiile cu tertii se face de catre unul sau doi administratori (garanti) care, de regula, sunt asociati, dar pot fi si terte persoane. Controlul activitatii economico-financiare se realizeaza, de regula, de catre asociati, acestia avand posibilitatea sa desemneze unul sau mai multi cenzori.

Dizolvarea

Dizolvarea societatilor de persoane se produce pentru cauze generale, comune tuturor formelor de societati comerciale, dar si pentru unele cauze specifice, respectiv: moartea, incapacitatea, falimentul, retragerea sau excluderea unui asociat, in conditiile prevazute de art. 227 din Legea 31/1990, republicata. Cu privire la cauzele specifice de dizolvare se impune o precizare legata de falimentul unui asociat.

Datorita existentei acestei cauze s-a pus problema daca asociatii in societatile de persoane dobandesc calitatea de comerciant.

In doctrina de specialitate[10], opinia majoritara este aceea ca asociatii nu devin comercianti prin participarea la o societate calificata "depersoane' si ca legiuitorul a avut in vedere situatia cand un asociat este chiar o societate comerciala aflata in stare de faliment.

2.2. Societatile de capital

Societatile de capital presupun ca element de esenta capitalul aportat de catre asociatii-actionari, capitalul avand mai multa relevanta decat calitatile asociatilor. Sunt societati de capital:

. societatile pe actiuni;

. societatile in comandita simpla pe actiuni.

Ø      Societatile pe actiuni

Constituire

Societatile pe actiuni se constituie in baza unui act constitutiv, ce trebuie sa cuprinda obligatoriu atat elemente specifice ale contractului de societate, cat si cele ale statutului de functionare. Specific societatilor pe actiuni este faptul ca ele se pot constitui atat prin subscriptie instantanee, la fel ca oricare alta societate comerciala, membrii fondatori aportand la capital sumele subscrise, cat si prin subscriptie publica, in baza unui prospect de emisiune.

Actionarii

Societatile pe actiuni sunt societati mari, ce presupun un numar mare de actionari la constituire. Ele au existenta valabila in masura in care exista minim 2 actionari.

Capitalul social

Capitalul social obligatoriu la constituire este stabilit, prin lege, minim 90.000 mii lei. Capitalul social se poate constitui numai in bani si in natura. Este posibil sa nu fie varsat intreg capitalul la constituire.

Legea impune ca la constituire sa fie varsat minim 30% din aportul fiecarui actionar la capitalul social subscris, urmand ca diferenta sa fie achitata in termen de 12 luni (in cazul constituirii societatii pe actiuni prin subscriptie simultana).

Actiunile

Capitalul social este impartit in actiuni, reprezentate prin titluri negociabile si transmisibile atat pe piete financiare organizate (cum sunt bursele de valori), cat si pe piete neorganizate, mai cu seama cand actiunile nu sunt cotate la bursa. Actiunile sunt transmisibile atat prin acte juridice "inter vivos' (vanzare, donatie), cat si prin acte juridice (mortis cauza) (testament). In principal, actiunile sunt nominative (atunci cand in continutul lor este inscris titularul dreptului) sau la purtator (simpla detinere a acestora valorand titlu de proprietate). O societate de capital poate emite ca titluri de valoare atat actiuni, cat si obligatiuni.

Raspunderea actionarilor

Raspunderea actionarilor pentru datoriile societatii este limitata la valoarea actiunilor pe care le detine fiecare.

Conducerea, administrarea si controlul

Conducerea societatii se face pe principiul majoritatii voturilor actionarilor, si nu al unanimitatii. Organul de conducere este adunarea generala a actionarilor, care poate fi ordinara si extraordinara.

Administrarea societatii se realizeaza, de regula, de catre un consiliu de administratie si, eventual, un comitet de directie.

Este posibil ca administrarea societatii sa poata fi efectuata si numai de un singur administrator (conform art. 137 alin.1 din Legea nr. 31/1991, republicata). Controlul activitatii societatii se realizeaza, in mod obligatoriu, de o comisie de cenzori formata din minimum 3 cenzori si tot atatia supleanti, daca prin actul constitutiv nu se prevede un numar mai mare. In toate cazurile, numarul cenzorilor trebuie sa fie impar (conform art. 159 alin.1 din Legea nr. 31/1990, republicata).

Dizolvarea

Dizolvarea societatilor de capital se produce pentru cauze generale, comune tuturor societatilor comerciale, dar si pentru cauze speciale, in situatia in care nu mai sunt indeplinite conditiile prevazute de lege la constituire, respectiv:

- daca numarul minim de actionari a scazut sub limita prevazuta de lege;

- daca limita minima a capitalului social s-a redus si nu s-a dispus completarea lui in termenul prevazut de lege.

Ø      Societatile in comandita pe actiuni

Societatea in comandita pe actiuni este reglementata de dispozitiile referitoare la societatile pe actiuni. Societatile in comandita pe actiuni presupun impartirea actionarilor in doua categorii : comanditari si comanditati. Comanditati au raspundere solidara si nelimitata pentru debitele societatii, in timp ce comanditarii au o raspundere limitata doar la aportul lor la capitalul social. Administrarea societatii este incredintata unuia sau mai multor asociati comanditati.

In societatea in comandita pe actiuni, administratorii vor putea fi revocati de adunarea generala a actionarilor, printr-o hotarare luata cu majoritatea stabilita pentru adunarile extraordinare. Asociatii comanditati, care sunt administratori, nu pot lua parte la deliberarile adunarilor generale pentru alegerea cenzorilor, chiar daca poseda actiuni ale societatii. In rest, toate celelalte trasaturi specifice societatilor pe actiuni se regasesc si in cazul societatilor in comandita pe actiuni.

Ø      Avantaje si dezavantaje societatile de capital prezinta urmatoarele avantaje principale:

- raspunderea actionarilor este limitata la valoarea actiunilor subscrise;

- actiunile sunt titluri negociabile si transmisibile.

Societatile de capital prezinta urmatoarele dezavantaje principale:

- existenta unui numar minim de actionari, respectiv cinci;

- existenta unui capital social minim prevazut de lege.

Ø      Societatea cu raspundere limitata

Particularitati

Societatea cu raspundere limitata este o forma intermediara de societate comerciala intre societatile de persoane si societatile de capitaluri. Este forma intermediara deoarece, in unele privinte, se aseamana cu societatile de persoane, iar sub alte aspecte cu cele de capitaluri prezentand insa si particularitati proprii care ii justifica autonomia. Societatea cu raspundere limitata este o forma de societate comerciala aparuta mai tarziu in activitatea comerciala.

Prima oara a fost reglementata in anul 1892 in Germania, fiind preluata in 1925 in Franta, iar in Romania si-a gasit consacrarea abia prin Legea nr. 31/1990, republicata. Aceasta forma de societate a fost initiata din nevoia de a satisface anumite cerinte ale activitatii comerciale. Intr-adevar, societatile de persoane (in special societatea in nume colectiv) asigurau conditiile pentru folosirea capitalurilor mici, iar societatile de capitaluri (mai ales societatea pe actiuni) erau adecvate utilizarii capitalurilor mari, destinate unor afaceri de mare anvergura.

Era nevoie de o forma de societate care sa fie adaptata exigentelor fructificarii capitalurilor mijlocii. Acest lucru s-a realizat prin introducerea societatii cu raspundere limitata, ca forma mixta, care imprumuta anumite caractere atat de la societatile de persoane, cat si de la societatile de capitaluri.

Trasaturile societatii cu raspundere limitata

Societatea cu raspundere limitata poate fi definita ca o societate constituita, pe baza deplinei increderi, de doua sau mai multe persoane care pun in comun anumite bunuri, pentru a desfasura o activitate comerciala, in vederea impartirii beneficiilor, si care raspund pentru obligatiile sociale in limita aportului lor. Societatea cu raspundere limitata se constituie in baza unui act constitutiv care cuprinde elemente specifice contractului de societate, dar si cele specifice statutului de functionare.

In vazul societatilor cu unic asociat, actul constitutiv va presupune, evident, numai statutul de functionare.

Asociati

Societatea cu raspundere limitata se bazeaza pe increderea asociatilor ca si in cazul societatii in nume colectiv. Datorita acestui fapt, numarul asociatilor este limitat, iar partile sociale nu sunt liber cesibile. Societatea cu raspundere limitata este o structura juridica destinata unui numar mic de asociati, legea impunand ca numarul de asociati sa nu fie mai mare de 50.

Capitalul social

In cazul societatilor cu raspundere limitata, legea stabileste un capital minim pentru constituire, respectiv 2 milioane lei.

Capitalul social se constituie din aporturile aduse de asociati la constituire, aporturi care pot consta in bani sau in natura, legea neadmitand in cazul societatilor cu raspundere limitata si aportul de creante, conform art. 16 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicata.

Partile sociale

Capitalul social, in cazul societatilor cu raspundere limitata este impartit in parti sociale, considerate a fi titluri de valoare nenegociabile, care nu sunt liber transmisibile, operand, in cazul cesiunii acestora, reguli specifice stabilite de art.202 din Legea nr. 31/1990, republicata.

Conducerea, administrarea si controlul

Conducerea societatilor cu raspundere limitata este asigurata de adunarea generala a asociatilor, aceasta avand atributii esentiale cu privire la functionarea societatii. In adunarea generala, hotararile se adopta de regula la majoritatea absoluta de voturi, in afara cazurilor expres prevazute de lege cand se cere o majoritate calificata.

Adunarea generala a actionarilor este organul societatii care formeaza vointa sociala, ceea ce inseamna ca actul juridic de tip contractual pe care il reprezinta hotararea adunarii generale a actionarilor de a numi administratorul si care incorporeaza vointa sociala, unit cu acceptarea de catre administrator a functiei incredintate, se incadreaza in tiparul mandatului comercial.

Continutul mandatului dat administratorului nu este exclusiv contractual, reglementarea acestui continut fiind completata de dispozitiile legale referitoare la obligatiile imperative stabilite in sarcina administratorului, precum si la limita mandatului acestuia.

Revocabilitatea mandatului administratorului este de esenta acestuia. Si in cazul revocarii abuzive masura este definitiva, caracterul esentialmente revocabil al mandatului mentinandu-se, fiindca increderea care sta la baza mandatului nu poate fi impusa de vreme ce functia de administrator are un caracter 'intuitu personae'.

Este inadmisibila acordarea daunelor morale administratorului revocat in conditiile in care acesta nu a dovedit ca a suferit un prejudiciu constand in imaginea negativa .

Administrarea societatii se realizeaza prin intermediul unuia sau mai multor administratori, numiti prin actul constitutiv sau alesi de adunarea generala din randul asociatilor sau ca persoane din afara societatii. Controlul este asigurat fie prin intermediul cenzorilor (numirea acestora fiind obligatorie in cazul in care numarul asociatilor este mai mare de 15, conform art.199 alin.3 din Legea nr. 31/1990, republicata), fie direct de catre asociatii care nu au si calitatea de administrator.

Raspundere

Dupa cum rezulta si din denumire, in societatea cu raspundere limitata, raspunderea asociatilor este limitata. La fel ca si in cazul societatii pe actiuni, acestia raspund pentru obligatiile sociale numai in limita aportului lor.

Dizolvare

Societatea cu raspundere limitata se dizolva atat pentru cauze generale, comune tuturor societatilor comerciale, cat si pentru cauze specifice, multe dintre acestea regasindu-se insa si in cazul societatilor de persoane: moartea, incapacitatea, interdictia, retragerea, excluderea unui asociat, daca nu exista in actul constitutiv clauza de continuare a activitatii cu mostenitorii celui decedat sau daca, ramanand un singur asociat, nu se hotaraste transformarea societatii in societate cu raspundere limitata cu unic asociat.

Societatea cu unic asociat

Legea romana recunoaste si societatile unipersonale, sub forma societatilor cu raspundere limitata cu un singur asociat, situatie care poate fi calificata ca o fictiune juridica recunoscuta si raspandita in practica societatilor comerciale. Asociatul unic poate fi atat persoana fizica, cat si persoana juridica. O persoana, fizica sau juridica, nu poate fi asociat unic decat intr-o singura societate cu raspundere limitata. In practica, se procedeaza la intocmirea unei declaratii, de regula, in forma autentica, prin care asociatul unic arata ca nu mai are o alta societate cu raspundere limitata in care sa fie asociat unic. Asociatul unic este cel care exercita atributiile adunarii generale existenta in cazul societatilor cu mai multi asociati. Asociatul unic poate fi administratorul societatii.

De asemenea, pentru a beneficia de drepturi de asigurari sociale de stat, el poate incheia un contract de asigurare cu directia teritoriala de munca si protectie sociala, urmand sa verse contributiile datorate statului in baza acestui contract.

Avantajele si dezavantajele S.R.L -ului

Societatile cu raspundere limitata prezinta urmatoarele avantaje principale:

- asociatii raspund numai in limita aportului adus la capitalul social al societdezavantajeatii;

- controlul activitatii poate fi realizat chiar de catre asociati, cu exceptia cazului cand trebuie desemnat cel putin un cenzor (daca numarul asociatilor este mai mare de 15);

- asociatul se poate retrage din societate in conditiile prevazute in actul constitutiv si in Legea societatilor comerciale nr. 31/1990, republicata;

- pentru finantarea si dezvoltarea societatii, societatea comerciala cu raspundere limitata poate apela la noi aporturi de capital aduse de o persoana din afara societatii, care este interesata ca astfel sa se asocieze.      In consecinta, capitalul social al societatii se va majora, iar terta persoana va dobandi calitatea de asociat.

Societatile cu raspundere limitata prezinta urmatoarele dezavantaje[12]:

- cesiunea partilor sociale se face numai in concordanta cu dispozitiile legale potrivit dispozitiilor statutare sau ale actului constitutiv unic. Fata de alte persoane, cesiunea partilor sociale se face numai daca exista consimtamantul asociatilor care reprezinta cel putin 3/4 din capitalul social, in actul constitutiv fiind posibil de stipulat chiar clauze mai drastice pentru cesiune (de exemplu, aprobarea acesteia cu unanimitate de voturi);

- aportul la capitalul social poate sa constea fie numai in numerar, fie in natura si in numerar. In societatile cu raspundere limitata aportul in creante sau in industrie (in munca) este interzis. Potrivit art.16 din Legea nr.31/1990, republicata, aporturile in numerar sunt obligatorii la constituirea oricarui tip de societate. Din redactarea textului de lege rezulta ca aporturile in numerar trebuie sa existe numai la constituirea societatii. In schimb, in cazul majorarii capitalului social pot exista numai aporturi in natura. Indiferent de situatie insa, aportul in natura trebuie sa se predea in momentul constituirii societatii;

- relatiile dintre asociati au la baza increderea reciproca ce exista intre acestia, aspect ce apropie mai mult, din acest punct de vedere, societatile cu raspundere limitata de societatile de persoane, dar totodata restrange sfera de miscare a asociatilor, in special in ce priveste luarea deciziilor.

3. Contractul de societate

3.1. Notiune si caracteristici

Potrivit art. 1491 Cod civil "Societatea este un contract prin care doua sau mai multe persoane se invoiesc sa puna ceva in comun cu scop de a imparti foloasele ce ar putea deriva '. Asadar, contractul de societate este un acord de vointa prin care doua sau mai multe persoane convin sa constituie un fond comun din aporturile individuale, pentru a desfasura o activitate comerciala in urma careia sa obtina un profit pe care sa-1 imparta intre ei, de regula, in functie de valoarea aportului adus de fiecare la constituirea fondului comun (capitalul social). Ceea ce este specific contractului de societate este prezenta elementului subiectiv ("afectio societatis'), care consta in intentia fiecarui asociat de a afecta societatii aportul sau individual, in schimbul impartirii beneficiului realizat de societate ca urmare a desfasurarii activitatii in comun.

Caracterele juridice ale contractului de societate

Contractul de societate este un contract cu titlu oneros, comutativ si formal. Caracterul oneros al contractului rezulta explicit din cuprinsul art. 1491 C.civ. Astfel, fiecare asociat urmareste un "avantaj' patrimonial, un castig care se concretizeaza in profitul net realizat de societate. Contractul de societate are caracter comutativ, in sensul ca intinderea obligatiilor pe care si le asuma fiecare asociat este cunoscuta din momentul realizarii acordului de vointa.

Certitudinea existentei si intinderii prestatiilor este trasatura prin care contractele comutative se deosebesc de contractele aleatorii. Este adevarat ca exista si in contractele comutative un oarecare risc cu privire la eventualele pierderi care ar rezulta din activitatea comerciala, dar aceasta nu schimba cu nimic caracterul cumulativ al contractului de societate. Contractul de societate este un contract formal.

Daca in dreptul civil contractul de societate are caracter consensual, intrucat legiuitorul nu impune o anumita conditie de forma pentru validitatea lui, in dreptul comercial, potrivit art.5 din Legea nr. 31/1990, republicata, actul constitutiv se incheie in forma autentica.

Faptul ca asociatii, pe baza libertatii de vointa, stabilesc continutul contractului (obiect social, durata, capital social, participare la beneficii si pierderi etc.) nu inseamna ca actul de vointa al asociatilor exprimat prin contractul de societate are un caracter pur consensual.

Daca forma scrisa ar fi ceruta doar ,,ad probationem ', ar fi insemnat ca acordul de vointa sa se exteriorizeze in orice forma scrisa, nu numai a inscrisului autentic. In consecinta, contractul ar fi trebuit sa fie considerat valabil incheiat indiferent de forma.

Or, in cazul societatilor comerciale nu se poate admite ideea constituirii lor in afara conditiilor de forma prevazute de lege.

In lipsa formei autentice, contractul de societate comerciala nu este valabil incheiat si, ca atare, nu va putea conduce la constituirea legala a unei societati comerciale. Asadar, forma scrisa si autentificata a actului constitutiv este o conditie "ad validitatem'. Lipsa acestei forme a actului constitutiv este o cauza de nulitate a societatii inmatriculate.

Nulitatea poate fi remediata daca pana la solutionarea cererii de constatare a nulitatii de catre tribunal se inlatura cauza de nulitate, autentificandu-se actul constitutiv (art. 56 si 57 din Legea nr. 31/1990, republicata).

3.2. Conditiile generale (de fond) impuse pentru validitatea contractului de societate comerciala

Contractul de societate trebuie sa indeplineasca conditiile generale de fond, comune tuturor contractelor (cele prevazute in art. 948-968 C.civ., respectiv capacitatea partilor, consimtamantul, obiectul si cauza). In plus, in contractele de societate trebuie sa fie avute in vedere si aspectele referitoare la aporturile la capitalul social, participarea asociatilor la beneficii si pierderi, precum si concretizarea conditiilor referitoare la "afectio societatis'.

Capacitatea juridica a partilor

Orice act juridic, deci contactul de societate comerciala, se incheie in mod valabil daca subiectele participante au capacitatea deplina de folosinta si de exercitiu. Asociatul, persoana fizica sau juridica, trebuie sa aiba capacitatea prevazuta de lege, deoarece constituirea unei societati comerciale presupune stipularea unor aporturi, care inseamna, de fapt, o diminuare a patrimoniului celui ce aporteaza, indiferent daca aportul este in bani, in natura sau in creante. Capacitatea juridica de a contracta este o componenta a statutului individual al persoanei, asa incat lipsa acesteia in cazul unuia dintre asociati nu poate influenta validitatea contractului de societate. Contractul de societate va continua sa-si produca efectele fata de ceilalti asociati care indeplinesc conditiile prevazute de legea comerciala.

Consimtamantul

Consimtamantul este o latura a vointei asociatilor de a se asocia si de a desfasura in comun o activitate comerciala in scopul obtinerii unui profit pe care sa-1 imparta. Vointa asociatilor trebuie sa fie constienta si liber exprimata, cu scopul de a produce efecte juridice, si sa nu fie afectata de vreun viciu de consimtamant, respectiv de eroare, doi sau violenta. Eroarea presupune o falsa reprezentare a realitatii cu privire la persoana sau persoanele cu care se asociaza cel a carui consimtamant se afla in eroare sau cu privire la identitatea obiectului contractului sau la calitatile esentiale ale acestuia.

Practic, avand in vedere faptul ca in cazul societatilor de persoane contractul de societate este un contract "intuitu personae', relevanta majora are eroarea cu privire la persoana contractanta.

Dolul reprezinta o eroare provocata de asociati, prin folosirea unor mijloace dolosive, frauduloase. S-ar putea pune problema existentei dolului in cazul subscrierii de actiuni pe baza unui bilant fals, intocmit astfel cu intentia de a induce in eroare un asociat si a-1 determina sa subscrie la capitalul social. Violenta se manifesta ca o forma de constrangere datorata unei amenintari cu un rau fizic sau psihic. Acest viciu de consimtamant poate fi analizat insa doar din punct de vedere teoretic. Practic, este greu de imaginat ca o persoana consimte sa se asocieze cu o alta persoana care a folosit constrangerea fizica sau morala pentru a o determina sa­si exprime consimtamantul.

In toate situatiile cand se constata existenta vreunui viciu de consimtamant sanctiunea va fi nulitatea relativa. Ori de cate ori este posibil, efectele nulitatii vor fi partiale, pentru mentinerea astfel in fiinta a societatii comerciale, mai ales in cazul cand sunt mai multi asociati.

Chiar daca nulitatea ar fi totala oricum trebuie sa produca efecte in continuare clauza referitoare la repartizarea beneficiilor si pierderilor, daca societatea si-a inceput activitatea. Aceasta clauza produce efecte pana in momentul ramanerii definitive a hotararii judecatoresti de anulare sau de constatare a nulitatii.

Obiectul contractului

Obiectul contractului de societate nu se confunda cu obiectul societatii. Obiectul contractului de societate comerciala consta in prestatiile la care s-au obligat partile contractante, in timp ce obiectul societatii consta in activitatile pe care urmeaza sa le realizeze societatea, respectiv: productie, comert, import-export, prestare de servicii, executare de lucrari.

Ca si in cazul oricarui contract, si in contractul de societate comerciala obiectul trebuie sa fie determinat sau determinabil, sa constea intr-o prestatie a celui ce se obliga, sa fie real, posibil, licit, moral si sa nu contravina regulilor de convietuire sociala.

Obiectul este ilicit ori de cate ori se prevad activitati, operatiuni contrare legii sau daca este inserata in contract asa numita,,clauza leonina', prin care se prevede fie ca una din parti participa la incasarea beneficiilor in totalitatea lor, fie ca un asociat nu va fi obligat sa suporte eventualele pierderi (ceea ce inseamna ca acesta va participa numai la profit, nu si la pierderi). Exista unele activitati ale societatii comerciale care sunt incluse intr-una din categoriile admise de lege si pentru care societatea este obligata sa obtina avizul prealabil al organului de stat competent in domeniul respectiv. De exemplu, pentru comercializarea de produse farmaceutice este necesar avizul Ministerului Sanatatii sau pentru operatiuni bancare este nevoie de obtinerea avizului Bancii Nationale a Romaniei. Daca obiectul contractului de societate comerciala lipseste, este ilicit ori imoral sau contravine regulilor de convietuire sociala, sanctiunea va fi nulitatea absoluta a contractului.

In situatia in care societatea s-a infiintat si se constata ulterior ca obiectul nu indeplineste conditiile prevazute de lege, pe langa nulitatea absoluta a contractului societatea respectiva se va dizolva, iar patrimoniul acesteia va fi lichidat.

Clauza (scopul) contractului de societate comerciala

Motivatia incheierii contractului de societate consta in crearea unei comunitati de bunuri afectate realizarii activitatii de comert, cu scopul obtinerii unui profit care urmeaza a fi impartit intre asociati, fie in functie de cota de participare la capitalul social, fie in functie de intelegerea asociatilor care pot stabili un alt procent de participare a fiecaruia la impartirea beneficiilor. Cauza contractului de societate trebuie sa fie reala, licita, morala si in concordanta cu regulile de convietuire sociala. Nerespectarea acestor conditii are drept consecinta nulitatea absoluta a contractului de societate incheiat, asociatii fiind repusi in situatia anterioara realizarii acordului de vointa. Daca desfiintarea contractului, ca efect al constatarii nulitatii, se produce dupa inceperea activitatii, asociatii vor fi indreptatiti atat la restituirea aportului fiecaruia la capitalul social, cat si la repartizarea beneficiilor si, eventual, a pierderilor inregistrate pana la momentul desfiintarii.

3.3. Aportul la capitalul social - conditie de fond speciala a contractului de societate comerciala

Aportul consta in aducerea in comun a unui bun. Se poate aporta fie dreptul de proprietate asupra bunului, fie numai folosinta asupra acestuia. Desi formularea cuprinsa in textul de lege este imprecisa, totusi este evident ca prin aport se intelege transmiterea unui drept din patrimoniul celui care aporteaza in patrimoniul societatii comerciale sau chiar prestarea unui serviciu. In contraprestatie, asociatul va primi una sau mai multe parti sociale sau actiuni. Termenul de "aport' are un dublu sens:

. aport in sens de obligatie de aportare;

. aport in sens de bunuri care formeaza obiectul raportului obligational de aportare.

Aporturile nu sunt proprii numai contactului de societate.

Exista aporturi si in cazul unor structuri economice lipsite de personalitate juridica, cum ar fi asociatiunea in participatiune (art. 251-256 Cod comercial) sau, potrivit legislatiei franceze, gruparile de interes economic[13]. Cu toate acestea, aporturile au cel mai important rol in cazul societatilor comerciale intrucat din momentul reunirii lor aporturile formeaza patrimoniul initial al societatii (capitalul societatii).

Operatiunea juridica de aportare se prezinta sub forma unui contract cu titlu oneros si translativ de drepturi. Daca aportul consta in transmiterea dreptului de proprietate, aportul are aceleasi obligatii ca vanzatorul, inclusiv obligatia de garantie pentru vicii si pentru evactiune, in timp ce societatea comerciala are drepturile asemanatoare cumparatorului din contractul de vanzare-cumparare.

In privinta obligatiilor, societatea este obligata sa atribuie asociatului parti sociale sau actiuni care sa confere titularului drepturi patrimoniale de creanta cu privire la dividende precum si drepturi nepatrimoniale (respectiv, dreptul de a alege si de a fi ales in organele de conducere ale societatii). Diferenta intre ,,vanzare' si ,,aportare' consta in faptul ca in cazul vanzarii, partile contractante cunosc existenta si intinderea prestatiilor, in timp ce in cazul aportarii asociatul cunoaste numai valoarea bunurilor pe care le aporteaza primind in contraprestatie parti sociale sau actiuni, dar nu cunoaste cu certitudine daca va incasa beneficii. Obtinerea de beneficii depinde de activitatea societatii, care este influentata de asa-numitele "riscuri in afaceri'. Daca obligatia de aportare se refera la transmiterea dreptului de folosinta, asociatul are aceleasi obligatii ca si locatorul din contractul de locatiune. Fiecare asociat are obligatia de a aporta la patrimoniul societatii. Aporturile care formeaza patrimoniul initial al societatii pot fi inegale si de natura diferita. In toate cazurile aporturile trebuie sa fie efective. Absenta aporturilor sau fictivitatea unui aport poate sa antreneze nulitatea absoluta a contractului de societate.

Spre exemplu, este fictiv aportul unui bun fara valoare (brevet de inventie perimat). De asemenea, nu se admite aportul unui bun grevat de sarcini (ipoteca, gaj) a caror valoare este cu mult superioara valorii bunului aportat.

Obiectul obligatiei de aportare

a) Aportul in numerar

Aportul in numerar este aportul in bani (lichiditati) si este cel mai utilizat. Potrivit art.15 alin.1 din Legea nr. 31/1990, republicata, aporturile in numerar sunt obligatorii la constituirea oricarei forme de societate. Nu trebuie confundat aportul in numerar cu finantarea societatii, prin efectuarea unor depuneri de bani de catre asociati.

Asociatii pot sa avanseze diferite sume de bani societatii pe baza unui contract de imprumut, sume de bani care se inregistreaza in contul curent al societatii. Spre deosebire de aceste imprumuturi (finantari) pe care le pot face asociatii, aportul in numerar este inregistrat in bilantul contabil in contul "capital'.

b) Aportul in natura

Aportul in natura poate sa constea in urmatoarele: bunuri imobile, mobile, fond de comert, brevete de investitie, in general orice bunuri de productie care sunt in circuitul comercial si pot fi transmise in patrimoniul unei societati comerciale. Aportul in natura este posibil la orice forma de societate comerciala. Evaluarea aportului in natura se poate face conventional sau de catre experti. Evaluarea trebuie facuta in mod obligatoriu de catre expert daca:

forma de societate este S.R.L. cu unic asociat. Solutia legiuitorului este data in scopul ocrotirii intereselor creditorilor, intrucat capitalul social reprezinta gajul creditorilor care ar putea fi defavorizati printr-o evaluare lasata la aprecierea celui care aporteaza bunurile;

in cazul societatii pe actiuni care se constituie prin subscriptie publica si subscriitorii nu sunt de acord cu evaluarile facute de fondatori[14]

ori de cate ori instanta de judecata dispune efectuarea unei expertize de evaluare a aportului in natura. Instanta de judecata dispune efectuarea unei expertize de evaluare a aportului in natura.

c) Aportul in creante

Aportul in creante (titluri) este posibil numai in cazul societatilor de persoane. Fiind vorba de creante neincasate, se poate pune problema naturii aportului, daca acesta este in numerar sau in natura (propriu-zis). Este de preferat solutia calificarii ca fiind totusi aport in natura, caci valoarea creantei nu depinde numai de valoarea nominala (inscrisa pe titlu), ci si de solvabilitatea debitorului. De aceea este nevoie de o evaluare chiar a creantelor. In legislatia romana, legiuitorul - ocrotind-o pe cesionara (respectiv societatea comerciala) - a dispus prin art. 84 pct. l din Legea nr. 31/1990, republicata ca cedentul (asociatul) sa raspunda in mod solidar cu debitorul cedat pentru efectuarea platii creantelor cedate. Cedentul dispune insa de acel beneficiu de discutie, in sensul ca poate sa pretinda societatii cesionare sa-1 urmareasca pe debitorul cedat si numai daca acesta este insolvabil cedentul sa fie obligat la plata. Daca cedentul asociat ar fi un fidejusor (garant) al debitorului cedat, societatea cesionara ar putea sa-1 urmareasca direct pe cedent pentru acoperirea creantelor, caci potrivit art. 42 alin. 2 Cod comercial fidejusorii raspund in mod solidar cu cei ale caror creante le garanteaza fara a mai putea invoca acel "beneficiu de discutie'.

Cedentul asociat desigur nu poate fi calificat fidejusor al debitorului cedat, insa potrivit art. 84 pct.2 din Legea nr. 31/1990, republicata va raspunde de suma datorata daca nu s-a obtinut plata de la debitorul cedant plus dobanda calculata din ziua scadenta creantelor aprobate.

d) Aportul in munca (industrie)

Aportul in munca consta in angajamentul pe care si-1 asuma asociatul de a desfasura o activitate in societate punand la dispozitia acesteia cunostinte, tehnici profesionale, inclusiv diligentele sau demersurile facute de fondatori in timpul constituirii societatii. Aportul in munca (industrie) are urmatoarele trasaturi:

reprezinta o prestatie cu caracter succesiv si pentru viitor.                   Potrivit art.15 pct.4 din Legea nr.31/1990, republicata, prestatiile in munca nu pot constitui aport la formarea sau majorarea capitalului social. Aporturile in munca nu fac parte din capitalul social, pentru ca ele nu pot servi drept garantie (gaj) pentru creditori, dar sunt socotite aporturi in societate in patrimoniul social;

aportul in munca nu confera asociatului dreptul la plati sociale, ci doar dreptul de a participa la beneficii si la impartirea activului social, ramanand obligat sa participe la pierderi;

evaluarea aportului in munca se poate face conventional si, in lipsa vreunei stipulatiuni, se aplica art. 1151 alin. 2 C.civ., potrivit caruia aportul in munca reprezinta partea cea mai mica in numerar sau in natura asusa de un alt asociat. Aportul in munca este exclus in cazul societatilor cu raspundere limitata si admisibil doar la societatile de persoane.

3.4. Capitalul social

Suma aporturilor asociatilor, mai putin aportul in munca, formeaza capitalul social. Bunurile care compun capitalul social au un regim juridic diferit de cel aplicabil celorlalte bunuri care se afla in patrimoniul societatii. Capitalul social prezinta un dublu interes: juridic si contabil. Din punct de vedere juridic, capitalul social reprezinta gajul creditorilor sociali. Din punct de vedere juridic, capitalul social reprezinta gajul creditorilor sociali. Orice modificare la capital[15] trebuie sa respecte normele legale de publicitate, in principal efectuarea mentiunii in registrul comertului.

Reducerea capitalului si majorarea lui se face in conditiile prevazute de lege, cu respectarea dreptului de opozitie al creditorilor in cazul reducerii capitalului, al fuziunii si al dizolvarii societatii.

Capitalul social poate fi majorat prin noi aporturi fie din dividende, fie din rezervele societatii. Capitalul social prezinta un interes si pentru asociati, deoarece dreptul la dividende si la conducerea societatii (adoptarea deciziilor) depinde de procentul pe care ii detine fiecare asociat din capitalul social. Din punct de vedere contabil, capitalul se distinge de activul patrimonial.

In momentul constituirii societatii, activul patrimonial se identifica cu capitalul social. Disocierea intre capital si patrimoniu apare imediat dupa inregistrarea in contabilitate a primelor datorii ale societatii, respectiv cele care izvorasc din cheltuielile ocazionate cu infiintarea societatii. Ulterior, in masura in care societatea obtine beneficii (profit), activul patrimonial creste depasind capitalul social.

Pe plan contabil, in bilant, capitalul social apare ca pasiv, caci societatea are obligatia restituirii aporturilor catre asociati in momentul dizolvarii si lichidarii societatii. Cu toate acestea, bunurile aportate figureaza la activ si numai din punct de vedere valoric apar la pasivul patrimoniului (ca datorii ale asociatilor fata de asociati).

Capitalul social nominal se delimiteaza de fondurile proprii.

Fondurile proprii cuprind capitalurile si rezervele.

Acestea sunt sumele investite de asociati, spre deosebire de sursele exterioare de finantare (imprumuturile).

3.5. Participarea la beneficii si pierderi

Notiunea de beneficii

Scopul constituirii unei societati comerciale este, in principal, obtinerea de beneficii care urmeaza sa fie impartite intre asociati.

Obtinerea de beneficii si partajarea lor intre asociati este un scop comun tuturor forjelor de asociere, chiar daca este o societate civila sau o asociatiune in participatiune. Ceea ce particularizeaza societate comerciala este faptul ca, pe langa obtinerea de beneficii si impartirea lor, societatea urmareste si obtinerea unei economii.

Singurele structuri institutionale de drept privat care nu urmaresc impartirea beneficiilor si nici a economiilor sunt asociatiile cu scop nelucrativ, caci cele cu scop lucrativ pot obtine rezultate financiare care sa serveasca dezvoltarii lor. Legislatia societatilor comerciale nu contine o definitie cu privire la "beneficii'. Beneficiul poate fi definit ca un castig pecuniar sau un castig material care ajuta la formarea averii societatilor. Aceasta definitie nu este in toate cazurile valabila, caci beneficiile pot consta nu numai in sume de bani, ci si in alte bunuri materiale. Exista societati care impart asociatilor, cu titlu de beneficii, bunurile pe care le-au produs (de exemplu, societatile constituite in agricultura).

Raportul dintre beneficii si dividende

Potrivit art.67 din Legea nr.31/1990, republicata, dividendul este cota-parte din beneficiu ce se va plati fiecarui asociat.

Asadar, dividendul este o parte din beneficiu si deci nu se poate confunda cu acesta. Dividendele constau totdeauna in sume de bani.

Asociatii, de comun acord, pot stabili criteriile de distribuire a dividendelor. In lipsa unei stipulatiuni exprese, dividendele se vor plati in proportie cu cota de participare la capitalul social.

Dividendele se pot distribui numai daca exista profituri determinate potrivit legii (art.67 pct.3 din Legea nr.31/1990, republicata). Beneficiile sunt fictive in cazul cand la incheierea exercitiului financiar al societatii nu exista beneficii distribuabile.

Daca se distribuie beneficii fictive, operatiunea este ilicita si are drept consecinta raspunderea administratorului chiar penala, daca fapta intruneste elemente constitutive ale infractiunii de inselaciune sau a altei fapte prevazuta de legile penale sau cele extrapenale.

Din punct de vedere civil, asociatii care au incasat dividende fictive vor fi obligati la restituirea lor catre societate (art. 67 pct.4 din Legea nr. 31/1990, republicata). Dreptul material la actiune privind restituirea dividendelor se prescrie in termen de 3 ani de la data distribuirii lor. Dividendele care se cuvin dupa data transmiterii actiunilor apartin cesionarului, in afara de cazul in care partile au convenit altfel.

Impartirea beneficiilor si pierderilor

Masura diviziunii este determinata de valoarea aporturilor sociale, daca nu se convine altfel, legea interzicand ca un asociat sa perceapa totalitatea castigurilor realizate si sa fie scutit de participarea la pierderi (clauza leoniana). O asemenea clauza va fi nula. Intentia de a se asocia reprezinta vointa partilor de a duce si exploata ceva in comun, impartind foloasele si riscurile (pierderile ce ar rezulta).

Efectul principal al contractului de societate este crearea societatii comerciale, ca persoana juridica, ca entitate distincta de persoana asociatilor.

4. Constituirea societatilor comerciale

4.1. Notiuni generale

Orice societate comerciala se constituie parcurgandu-se, in principal, doua etape:

redactarea actului constitutiv si autentificarea acestuia in conditiile impuse de lege;

inmatricularea societatii in registrul comertului.

In prezent, procedura de inregistrare a societatilor comerciale este reglementata de Ordonanta de urgenta nr.75/2004[16]

4.2. Actul constitutiv al societatii comerciale

Actul constitutiv al societatii in nume colectiv sau in comandita simpla este contractul de societate, iar al societatii pe actiuni, in comandita pe actiuni sau cu raspundere limitata este contractul de societate si statutul. Contractul de societate si statutul pot fi incheiate sub forma unui singur inscris, numit act constitutiv unic. Indiferent de denumirea pe care o are, actul constitutiv inseamna de fapt contractul care se incheie intre asociati.

Fondatorii

Din punct de vedere teoretic, un aspect comun tuturor formelor de societati comerciale este cel legat de notiunea de fonduri ale societatii.

Legea face referire in doua situatii la notiunea de fondator:

sunt fondatori, in temeiul art. 6 din Legea nr.31/1990, republicata, semnatarii actului constitutiv, precum si persoanele care au un rol determinant in constituirea societatii;

sunt fondatori persoanele care demareaza constituirea unei societati pe actiuni prin prescriptie publica, intocmind prospectul de emisiune pe care urmeaza sa ii dea publicitatii.

Prin reglementarea dubla a aceleiasi notiuni avand doua intelesuri, se poate crea o confuzie intre persoanele care participa initial la constituirea unei societati si cele care au calitate aparte in cazul societatii pe actiuni constituite prin subscriptie publica.

In doctrina[17] s-a incercat o definire a fondatorilor in sensul Codului comercial, considerandu-se ca acestia sunt persoanele care colaboreaza in cele mai variate forme la constituirea unei societati comerciale, indiferent daca dupa constituirea societatii vor avea sau nu calitatea de asociat. Pe de alta parte, actul constitutiv, chiar si in cazul societatii pe actiuni, este semnat de catre reprezentantii tuturor asociatilor, indiferent daca au fost sau nu fondatorii subscriptiei.

Problema se impune cu atat mai mult rezolvata, cu cat Legea nr. 31/1990, republicata, reglementeaza in cuprinsul unui intreg capitol sanctiuni specifice, cele mai multe fiind aplicabile si fondatorilor.

In aceste conditii se impune a se avea in vedere:

un sens larg al notiunii de fondatorii: acele persoane care isi dau consimtamantul la constituirea societatii comerciale, inclusiv persoane cu rol determinat in constituirea societatii, cu conditia sa fie asociati;

un sens restrans al notiunii de fonduri: numai membrii fondatori ce hotarasc cu privire la constituirea unei societati pe actiuni prin subscriptie publica.

Pentru ca o persoana sa poata fi considerata fondator, conform Legii nr. 31/1990, republicata, este necesar ca ea sa indeplineasca urmatoarele conditii:

- sa aiba capacitate deplina de exercitiu;

- sa nu fi fost condamnat pentru gestiune frauduloasa, abuz de incredere, fals si uz de fals, inselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, dare/luare de mita sau orice alta infractiune reglementata de Legea nr.31/1990, republicata.

Se observat ca, de fapt, aceste conditii sunt necesare a fi indeplinite de catre orice asociat, deoarece nu poate fi asociata o persoana care nu are capacitate deplina de exercitiu. S-a apreciat ca ar fi posibila si participarea unei persoane fara capacitate deplina de exercitiu ca asociat in cadrul unei societati comerciale, respectiv a unui minor prin ocrotitorul sau legal sau a unui interzis prin intermediul curatorului, in masura in care aceasta participare la constituirea unei societati poate fi privita ca o forma de plasament de capital.

Consideram ca atata vreme cat art.6 alin.2 din Legea nr. 31/1990, republicata stabileste in mod clar ca nu pot avea calitatea de fondatori - in sensul de persoane semnatare a unui contract de societate - persoanele incapabile, nu ar fi de admis ca minorul sau interzisul, prin reprezentant, sa poata incheia astfel de acte de dispozitie, nici chiar cu acordul autoritatilor tutelare.

Dincolo de textul de lege, ar putea fi adus ca argument si faptul ca asociatul dobandeste si o serie de drepturi personal nepatrimoniale, cum ar fi dreptul de a participa la adoptarea hotararilor in cadrul adunarilor generale, drepturi care intereseaza direct persoana asociata si care deci nu s-ar putea exercita prin reprezentant.

Pentru constituirea unei societati comerciale, printre actele necesare ce urmeaza a se depune le oficiul registrului comertului sunt declaratii pe proprie raspundere ale asociatilor[18], prin care acestia atesta faptul ca indeplinesc conditiile pentru a fi asociat (printre aceste conditii figurand si cea referitoare la faptul ca nu au fost condamnati pentru una din infractiunile enumerate de art.6 alin.2 din Legea nr.31/l 990, republicata).

4.3.Continutul actului constitutiv

Indiferent de forma de societate, actul constitutiv trebuie sa cuprinda unele mentiuni comune, cum ar fi:

- identificarea asociatilor;

- denumirea societatii si forma acesteia;

- sediul principal si eventualele sedii secundare (sucursalele, puncte de lucru, birouri, agentii, etc.);

- obiectul de activitate, cu precizarea domeniului principal de activitate;

- capitalul social subscris si varsat de asociati;

- organele de conducere, de administrare si de control al societatii;

- modul de participare la beneficii si pierderi;

- cauzele de dizolvare si modalitatea de lichidare a patrimoniului societatii.

4.4. Inmatricularea societatilor comerciale

In prezent procedura de inregistrare a societatilor comerciale in registrul comertului este reglementata de Legea 359/2004[19] modificata prin Ordonanta de urgenta nr.75/2004 . Aceste acte normative au in vedere transpunerea acquisului comunitar si armonizarea cadrului legislativ cu cel al statelor membre ale Uniunii Europene.

De asemenea, se impunea constituirea unui cadru juridic adecvat pentru stimularea spiritului antreprenorial, prin simplificarea si accelerarea procedurilor de inregistrare a comerciantilor.

Actuala procedura de inmatriculare in registrul comertului si de inregistrare fiscala a persoanelor fizice, asociatiilor familiale si persoanelor juridice, precum si de autorizare a functionarii pe baza declaratiilor-tip pe propria raspundere ale persoanelor juridice are ca principal scop simplificarea procedurilor administrative si promovarii calitatii serviciilor. In acest sens, legea prevede ca societatile comerciale, societatile si companiile nationale, grupurile de interes economic, regiile autonome si organizatiile cooperatiste, sucursalele infiintate de acestea, precum si alte persoane juridice care se inregistreaza in registrul comertului potrivit unor acte normative speciale sunt denumite solicitanti. In acceptiunea legii, prin autorizarea functionarii, se intelege asumarea de catre solicitant a responsabilitatii privitoare la legalitatea desfasurarii activitatilor declarate. Activitatile cu impact semnificativ asupra mediului vor fi autorizate din punct de vedere al protectiei mediului de catre autoritatile competente de protectia mediului, la sediile acestora. Procedura de autorizare si lista activitatilor cu impact semnificativ asupra mediului vor fi stabilite prin ordin al ministrului mediului si gospodaririi apelor, in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi.Solicitarea efectuarii inregistrarii in registrul comertului se face la biroul unic din cadrul oficiului registrului comertului de pe langa tribunal de catre fondatori, administratori sau de reprezentantii acestora, precum si de orice persoana interesata, in conditiile legii, prin intocmirea cererii de inregistrare.

Solicitantii dobandesc personalitate juridica de la data inregistrarii in registrul comertului a incheierii judecatorului-delegat, prin care se dispun autorizarea constituirii si inmatricularea, bineinteles daca nu se dispune altfel. La inmatriculare solicitantilor li se elibereaza certificatul de inregistrare continand numarul de ordine din registrul comertului si codul unic de inregistrare atribuit de Ministerul Finantelor Publice, insotit de incheierea judecatorului-delegat, precum si de alte acte prevazute de prezenta lege. Termenul de eliberare a certificatului de inregistrare si, dupa caz, a certificatului de inscriere de mentiuni este de 3 zile, respectiv 5 zile, calculat de la data inregistrarii cererii. Pe parcursul existentei persoanei juridice dovada privind starea acesteia, referitoare la functionare, dizolvare, reorganizare, lichidare, insolventa, reorganizare judiciara, faliment sau suspendare temporara a activitatii, se face cu extrasul de registru emis de oficiul registrului comertului de pe langa tribunal, valabil 30 de zile de la data emiterii.

Solicitarea inregistrarii fiscale se face prin depunerea cererii de inregistrare la biroul unic din cadrul oficiului registrului comertului de pe langa tribunal, iar atribuirea codului unic de inregistrare de catre Ministerul Finantelor Publice este conditionata de admiterea cererii de inregistrare in registrul comertului de catre judecatorul-delegat.

Pe baza datelor transmise potrivit prevederilor legale Ministerul Finantelor Publice atribuie, in termen de maximum 8 ore, codul unic de inregistrare. In vederea eliberarii de catre biroul unic din cadrul oficiului registrului comertului de pe langa tribunal a certificatului de inregistrare continand codul unic de inregistrare sau, dupa caz, a certificatului de inscriere de mentiuni, solicitantul are obligatia sa depuna, o data cu cererea de inregistrare si actele doveditoare, declaratia-tip pe propria raspundere, semnata de asociati sau de administratori, din care sa rezulte, dupa caz, ca:

a) persoana juridica nu desfasoara, la sediul social sau la sediile secundare, activitatile declarate, o perioada de maximum 3 ani;

b) persoana juridica indeplineste conditiile de functionare prevazute de legislatia specifica in domeniul prevenirii si stingerii incendiilor (P.S.I.), sanitar, sanitar-veterinar, protectiei mediului si protectiei muncii, pentru activitatile precizate in declaratia-tip.

Orice modificare cu privire la cele declarate atrage obligatia solicitantului de a depune la biroul unic din cadrul oficiului registrului comertului de pe langa tribunal o noua declaratie-tip pe propria raspundere corespunzatoare modificarilor intervenite. Oficiul registrului comertului de pe langa tribunal inregistreaza in registrul comertului datele din declaratiile-tip de lege. Procedura de autorizare a functionarii pe baza declaratiei-tip pe propria raspundere se desfasoara prin intermediul biroului unic din cadrul oficiului registrului comertului de pe langa tribunal, la care solicitantul are obligatia inregistrarii sediului social sau secundar.

Biroul unic din cadrul oficiului registrului comertului de pe langa tribunal, pe baza declaratiilor-tip prevazute de lege, elibereaza solicitantilor certificate constatatoare care atesta ca:

a) s-a inregistrat declaratia-tip pe propria raspundere, din care rezulta ca la sediul social sau secundar nu se desfasoara activitatile prevazute in actul constitutiv sau modificator;

b) s-a inregistrat declaratia-tip pe propria raspundere, din care rezulta ca sunt indeplinite conditiile de functionare prevazute de legislatia specifica in domeniul prevenirii si stingerii incendiilor (P.S.I.), sanitar, sanitar-veterinar, protectiei mediului si protectiei muncii, pentru activitatile declarate;

c) s-a inregistrat declaratia-tip pe propria raspundere, din care rezulta modificarile intervenite fata de declaratia-tip anterioara.

Certificatele constatatoare se elibereaza o data cu certificatul de inregistrare sau certificatul de inscriere de mentiuni.

Pentru sediul social si pentru fiecare sediu secundar se va elibera cate un certificat constatator care atesta ca s-au inregistrat declaratiile-tip. In vederea efectuarii controlului de catre autoritatile publice competente privind conformitatea celor declarate, oficiul registrului comertului de pe langa tribunal transmite acestora copiile declaratiilor-tip si, pe cale electronica, datele de identificare ale persoanelor juridice, in termen de 3 zile de la data inregistrarii in registrul comertului.

Autoritatile publice competente in efectuarea controlului sunt:

- brigazile si grupurile de pompieri militari din subordinea Ministerului Administratiei si Internelor;

- directiile de sanatate publica teritoriale din subordinea Ministerului Sanatatii sau ministerele cu retea proprie de sanatate publica;

- Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor sau ministerele cu retea sanitara veterinara proprie;

- autoritatile publice teritoriale de protectie a mediului din subordinea Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor;

- inspectoratele teritoriale de munca din subordinea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei.

In cazul in care autoritatile publice competente constata ca nu sunt indeplinite conditiile legale de functionare, notifica acest fapt solicitantului, la sediul inregistrat, acordand un termen de remediere a neregularitatilor constatate. Termenul curge de la data primirii notificarii si poate fi prelungit la cererea expresa a solicitantului, adresata autoritatii publice competente.

In cazul in care neregularitatile nu sunt remediate, autoritatile publice competente notifica oficiului registrului comertului de pe langa tribunal actul prin care s-a interzis desfasurarea activitatii, in termen de 3 zile de la emiterea acestuia, pentru a fi inregistrat din oficiu in registrul comertului. Oficiile registrului comertului de pe langa tribunale asigura conditiile necesare pentru arhivarea tuturor documentelor aferente procedurii de autorizare a functionarii pe baza declaratiei-tip pe propria raspundere.

In cadrul oficiilor registrului comertului de pe langa tribunale se desfasoara activitati de asistenta acordate solicitantilor, la cererea si pe cheltuiala acestora, pentru efectuarea procedurilor necesare inregistrarii in registrul comertului a actelor constitutive sau modificatoare.

Serviciile de asistenta se acorda, la cererea si pe cheltuiala solicitantului, inainte de depunerea cererii de inregistrare la oficiul registrului comertului de pe langa tribunal.

4.5. Publicitatea constituirii societatilor comerciale

Conform art.14 din legea 359/2004, dupa efectuarea inmatricularii societatilor comerciale in registrul comertului, un extras al incheierii judecatorului delegat se comunica, din oficiu, Regiei Autonome 'Monitorul Oficial', spre publicare, pe cheltuiala solicitantului.

Se pot publica numai extrase din incheierea de inmatriculare, vizate insa de judecatorul delegat.

Aceste extrase trebuie sa cuprinda:

numarul si data incheierii,

denumirea,

sediul social si forma juridica,

numele si adresa fondatorilor, administratorilor si, daca este cazul, a cenzorilor,

domeniul si activitatea principala,

capitalul social si durata de functionare,

codul unic de inregistrare atribuit,

numarul de ordine in registrul comertului

Extrasul poate fi transmis si pe cale electronica. La cererea si pe cheltuiala solicitantului, incheierea judecatorului delegat se publica integral in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a.

Publicitatea este necesara pentru orice persoana interesata sa aiba posibilitatea sa atace actul constitutiv al societatii sau existenta societatii, in masura in care aceasta ii lezeaza interesele.

In aceste conditii, legea stabileste posibilitatea de actiune a persoanei interesate si in functie de momentul publicitatii sau de continutul actelor supuse publicitatii. Acele acte sau fapte pentru care nu s-a efectuat publicitatea nu sunt opozabile fata de terti decat in masura in care se face dovada ca tertii aveau cunostinta de continutul lor. Rezulta ca publicitatea are drept efect opozabilitatea actelor fata de terti, neavand insa si efect constitutiv. Prezumtia de opozabilitate impusa de lege este relativa, in masura in care se poate face dovada ca tertii aveau cunostinta de aceste acte. Aceasta prezumtie relativa este o prezumtie pozitiva legea insa prevede si o prezumtie negativa, in sensul ca in situatia in care un tert face dovada ca a fost in imposibilitate de a lua la cunostinta de publicitatea societatii prin Monitorul Oficial, acestuia nu-i sunt opozabile operatiunile societatii pana la a 16-a zi de la momentul publicarii incheierii de inmatriculare in Monitorul Oficial.

In ceea ce priveste elementele de continut ale actului constitutiv, legea stabileste obligatia societatii cu privire la verificarea identitatii dintre textul depus la registrul comertului in vederea inregistrarii si ceea ce s-a publicat efectiv. Cand exista diferente intre textul initial si cel publicat, opozabil este textul publicat, in afara situatiei in care tertii aveau cunostinta de textul real. Tertii, in masura in care ulterior iau cunostinta de existenta unui text care exprima efectiv vointa asociatilor si care se deosebeste de textul publicat, in functie de propriul lor interes pot invoca oricare dintre cele doua texte.

4.6. Filialele si sediile secundare ale societatilor comerciale

Societatea isi poate realiza activitatea si in alt loc decat sediul principal, in aceeasi localitate sau in alte localitati din tara ori chiar din strainatate, cu respectarea legislatiei statutului respectiv.

In aceste conditii, societatea comerciala isi poate constitui, in temeiul art.42 din Legea nr.31/1990, republicata, filiale, cu personalitate juridica, sau, in temeiul art.43 din aceeasi lege, dezmembraminte ale societatii, denumite sedii secundare, lipsite de personalitate juridica. In doctrina[21] s-a precizat ca infiintarea de sucursale si filiale ale societatilor trebuie privita ca o manifestare a functiei de organizare a societatii comerciale, care actioneaza pe toata durata existentei societatii, si se explica prin nevoia de adaptare a societatii la mediul in care actioneaza.

In aceste conditii, ele pot fi privite si ca structuri societare.

Sunt considerate a fi sedii secundare ale societatii:

- sucursalele;

- agentiile;

- reprezentantele;

- alte unitati fara personalitate juridica, cum ar fi punctele de lucru si birourile.

Sediile secundare

Asa cum le defineste legiuitorul in art.43 din Legea nr. 31/1990, republicata, sucursalele si celelalte sedii secundare sunt "dezmembraminte' fara personalitate juridica ale societatilor comerciale. Termenul "dezmembraminte' folosit de legiuitor, inseamna, de fapt, parti componente, unitati, structuri fara personalitate juridica care apartin unei societati comerciale. Sucursala se caracterizeaza prin faptul ca este dependenta total, juridic si patrimonial, de societatea in cadrul careia functioneaza, beneficiind de o anumita autonomie de functionare, avand sediu propriu si propriile atribute de identificare.

Pornind de la aceste trasaturi, sucursala a fost definita ca fiind o structura societara institutionalizata, lipsita de patrimoniu si personalitate juridica, ce functioneaza relativ independent, autonom si durabil, intr-un sediu propriu si careia i se incredinteaza ca prelungire a capacitatii societatii care o constituie, printr-un mandat general, puterea de reprezentare, negociere si executare de operatiuni comerciale in raza ei de activitate. Sediile secundare nu au personalitate juridica pentru ca nu au un patrimoniu propriu. Drepturile asupra bunurilor pe cere le poseda apartin societatii - mama. La nivelul sucursalelor administratorul sucursalei isi desfasoara activitatea in limitele imputernicirii de reprezentare data de conducatorul societatii-mama.

Sucursalele se inregistreaza la oficiul registrului comertului din judetul in care vor functiona, unde se vor depune copii-certificate ale tuturor actelor care au fost depuse si la oficiul registrului comertului de la sediul principal al societatii. Celelalte sedii secundare - agentii, depozite, puncte de lucru - se inregistreaza la oficiul registrului comertului de la sediul principal al societatii. Atat sucursalele, cat si celelalte sedii secundare se inregistreaza fiscal la administratia financiara in raza careia vor functiona, in termen de 5 zile de la mentionarea lor in registrul comertului (art.3 din Legea nr. 87/1994[22] privind combaterea evaziunii fiscale). Declararea fictiva a sediului in lege, in scopul sustragerii de la controlul fiscal este infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi, conform art.12 din Legea nr.87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale).

Procedura de infiintare a sucursalelor

In cuprinsul art.43 alin.2 din Legea societatilor comerciale, legiuitorul prevede in mod distinct cazul infiintarii unei sucursale intr-o localitate din acelasi judet sau chiar in aceeasi localitate cu societatea fondatoare. In acest caz, sucursala se va inmatricula in acelasi registru, insa in mod distinct, ca inmatriculare independenta. Firma sucursalei va contine denumirea si localitatea sediului societatii-mama la care se adauga mentiunea "sucursala' si localitatea sediului acesteia.

Potrivit art.52 din Normele metodologice[23] privind modul de tinere a registrelor comertului si de efectuare a inregistrarilor, la depunerea cererii de autorizatie si/sau inmatriculare, referentul oficiului registrului comertului are obligatia de a efectua verificarea existentei urmatoarelor documente:

a) hotararea organului statutar de infiintare, care cuprinde adresa sediului secundar, obiectul de activitate, datele de identificare a persoanelor imputernicite sa reprezinte sucursala si limita mandatului acordat;

b) actul aditional in forma autentica privind infiintarea sucursalei, daca aceasta infiintare nu este prevazuta in actul constitutiv;

c) dovada sediului sucursalei

d) declaratia pe propria raspundere a imputernicitului sucursalei

e) dovezile privind achitarea taxelor legale precum si a taxei de publicare in Monitorul Oficial al Romaniei a incheierii de inmatriculare a sucursalei, infiintata de catre o societate comerciala.

Filialele

Filialele sunt societati comerciale cu personalitate juridica si se constituie intr-una din formele de societati comerciale prevazute de lege, urmandu-se aceeasi procedura (art. 42 din Legea nr. 31/1990, republicata). De altfel, filialele, ca de altfel si sediile secundare, se constituie pentru nevoile specifice ale comertului. Cu privire la notiunea de filiala, in doctrina de specialitate s-au cautat modalitati variate si complexe de exprimare a conceptului. Astfel, s-a considerat ca filiala este o intreprindere cu personalitate juridic apartinand societatii comerciale, cu un patrimoniu propriu si indreptatita sa incheie contracte cu terii in nume propriu.

Ele pot fi considerate ca fiind adevarate societati comerciale, componente ale societatii-mama, asupra lor exercitandu-se influenta, directia sau controlul societatii-mama. Se considera ca filiala apare ca element exogen, atat in raport cu societatea mama, cat si cu celelalte dezmembraminte ale acesteia, fiind constituita cu scopul dezvoltarii afacerilor societatii-mama, care astfel sunt conservate.

De altfel, se considera ca elementul definitoriu al filialelor este tocmai raportul de dependenta speciala fata de societatea-mama, aceasta aservire nerezultand dintr-un ordin emis de societatea-mama, ci din angajamentele sociale ale filialei de a integra vointa societatii-mama, potrivit vointei prin exercitiul dreptului de vot.