VANZAREA COMERCIALA INTERNATIONALA

Contractele de vanzare internationala de marfuri, conform conventiei Natiunilor Unite de la Viena (1980)

Precizari prealabile

Conventia Natiunilor Unite privind vanzarea internationala de marfuri a fost adoptata la Viena 11 aprilie 1980. conventia contine patru parti, si anume:

Partea I         : Domeniul de aplicare si dispozitii generale

Partea a II-a : Formarea contractului

Partea a III-a : Vanzarea marfurilor

Partea a IV-a : Dispozitii finale.

Art. 92 al Conventiei precizeaza ca orice stat, in momentul in care devine parte la conventie, poate sa declare ca nu va fi legat de partea a II-a sau partea a III-a a conventiei.

Prevederile conventiei au un caracter supletiv. Art.6 al conventiei precizeaza ca partile dintr-un contract pot exclude aplicarea conventiei sau, sub rezerva dispozitiilor art.12, sa deroge de la oricare din dispozitiile sale sau sa le modifice efectele. Partile pot proceda astfel fie in mod explicit, prin inserarea in contract a unor clauze in acest sens, fie implicit, prin referirea la o alta reglementare, interna sau internationala, in mat 626e45g erie. Daca insa partile nu fac nici una din aceste referiri, conventia nu se considera exclusa si se aplica cu putere de lege.

Pe plan international, conventia a intrat in vigoare la data de 1 ianuarie 1988, fiind adoptata pana in prezent de peste treizeci de stat.

Romania a aderat la conventie prin Legea nr. 24/1991, publicata in Monitorul oficial nr. 54/1991.

Domeniul de aplicare a Conventiei de la Viena

Conventia se aplica, in ceea ce priveste partea privind formarea contractului, numai ofertelor (propunerilor de a contracta) intervenite dupa intrarea sa in vigoare fata de statele contractante, iar in ceea ce priveste partea privind executarea, numai contractelor incheiate dupa intrarea sa in vigoare fata de statele contractante (art. 100).

Ratione personae, conventia se aplica in oricare din cele doua cazuri specificate in art. 1 lit. a) si b).

a) In primul rand, conventia se aplica intre parti care isi au sediul in state contractante diferite. "Statele contractante " sunt definite ca acele state care ratifica, accepta, aproba sau adera la conventie (art. 91). Caracterul international al contractului de vanzare-cumparare este dat in primul rand de localizarea in state diferite a sediului partilor contractante. Alte criterii precum nationalitatea partilor, caracterul civil sau comercial al partilor sau al contractului, nu prezinta relevanta si nu pot fi luate in considerare pentru aplicarea conventiei. Pentru a functiona criteriul sediului partilor in state diferite, este necesar ca faptul sa fie cunoscut de catre parti, cel mai tarziu pana in momentul incheierii contractului (art.1, alin.2). Daca o parte are mai multe sedii, se ia in consideratie sediul care are cea mai stransa legatura cu contractul si executarea sa . daca o parte nu are sediu, criteriul este inlocuit cu cel al resedintei sale obisnuite.

In al doilea rand, conventia se aplica atunci cand "normele de drept international privat conduc la aplicarea legii unui stat contractant. Din acest text rezulta ca actul este aplicabil si atunci cand, desi nici una sau numai una din parti isi are sediul pe teritoriul unui stat contractant, norma de drept international privat a tarii forului trimite, prin punctual sau de legatura, la legea unui stat contractant. Acest criteriu are totusi un regim special, in sensul ca orice stat poate declara, in momentul in care devine parte la conventie, ca nu este legat de acest criteriu, pastrand doar aplicabilitatea criteriului de la lit. a).

Ratione materiae, conventia se aplica numai contractelor de vanzare de marfuri (art.1, alin.1). prin conventie nu este definite notiunea de "contract de vanzare", dar trasaturile esentiale ale acestuia rezulta din reglementare si din enumerarea obligatiilor partilor. Nici notiunea de "marfa" nu este reglementata, dar din conventie rezulta ca obiectul sau de reglementare il constituie bunurile mobile corporale.

Pot face obiectul conventiei contractile de vanzare-cumparare care privesc bunuri viitoare (art.3 alin.1). Totusi, nu sunt considerate vanzari contractele avand ca obiect bunuri viitoare, atunci cand partea care le comanda furnizeaza o cantitate esentiala din elementele materiale necesare fabricarii sau producerii lor (contracte tip lohn).

Conventia nu reglementeaza cateva tipuri speciale de vanzari:

Ø Vanzari de marfuri procurate pentru folosinta personala, familiala sau casnica, in afara de cazul in care vanzatorul nu a stiut sau nu s-a considerata ca stie, nici chiar cu ocazia incheierii contractului, ca aceste marfuri erau cumparate pentru o asemenea folosinta.

Ø Vanzari la licitatii, deoarece aceste sunt supuse unor reglementari speciale cu caracter imperativ. Mai mult, cumparatorul nefiind cunoscut decat in momentul adjudecarii, nu se poate sti caracterul international al contractului.

Ø Vanzarile de sub sechestru sau efectuate in orice alt mod de catre autoritatile judiciare, deoarece sunt supuse unor reglementari speciale, imperative, impuse de interventia in cauza a unei autoritati statale.

Ø Vanzarile de valori mobiliare, de efecte de comert si monede, deoarece si aceste sunt supuse unor reglementari speciale.

Ø Vanzari de nave, vapoare, aeroglisoare si aeronave, deoarece in numeroase sisteme de drept sunt considerate bunuri imobile si sunt supuse unor formalitati de inregistrare care le confera un regim juridic de circulatie special.

Ø Vanzarea de electricitate, deoarece este un bun imaterial.

Conventia nu carmuieste toate aspectele privind contractul de vanzare internationala de marfuri, ci numai pe cele privind formarea contractului, precum si drepturile si obligatiile la care un astfel de contract da nastere intre vanzator si cumparator. Astfel, conventia nu reglementeaza:

Ø Validitatea contractului, nici a vreuneia din clauzele sale si, cu atat mai putin, cea a uzantelor.

Ø Efectele pe care contractul poate sa le aiba asupra proprietati marfurilor vandute. Transferul proprietati asupra marfii este mentionata ca o obligatie a vanzatorului, dar nu este reglementata strict in cuprinsul conventiei.

In lipsa reglementarii prin conventie, aceste aspecte vor fi supuse sistemului de drept indicat ca fiind aplicabil de catre norma conflictuala incidenta in speta .

Conform art.5, conventia nu se aplica raspunderii vanzatorului pentru decese sau leziuni corporale cauzate oricui de catre marfuri.

Dispozitii generale privind interpretarea, forma si proba contractului.

1. Interpretarea contractului. Conventia instituie mai multe reguli de interpretare a contractului de vanzare internationala de marfuri.

Art.7 prevede ca la interpretarea conventiei se va tine seama de caracterul sau international si de necesitatea de a promova respectul bunei-credinte in comertul international. Problemele privind materiile carmuite de conventie care nu sunt rezolvate in mod expres de catre ea, vor fi reglementate potrivit cu principiile generale din care conventia se inspira sau, in lipsa acestor principii, in conformitate cu legea aplicabila in temeiul normelor de drept international privat.

Art.8 prevede ca in scopurile conventiei, indicatiile si celelalte manifestari de vointa ale unei parti trebuie interpretate dupa intentia acesteia, cand cealalta parte cunostea sau nu putea sa ignore aceasta intentie. Pentru a se determina intentia unei parti contractante sau a ceea ce ar fi inteles o persoana rezonabila, trebuie sa se tina seama de circumstantele pertinente, de negocierile dintre parti, de uzantele care s-au stabilit intre ele, toate acestea in ideea interpretarii contractului in sensul in care acesta sa produca efecte.

Art.9 precizeaza ca partile sunt legate prin uzantele la care ele au consimtit si de obisnuintele care s-au stabilit intre ele. Textul articolului exprima posibilitatea aplicarii uzantelor comerciale internationale in temeiul vointei tacite si chiar prezumate a partilor.

2. Forma si proba contractului. In ceea ce priveste forma contractului de vanzare, conventia prevede ca acesta nu trebuie sa fie incheiat, nici constatat in scris si nu este supus nici unei alte conditii de forma. In art. 29, alin 1, este precizat ca un contract poate fi modificat sau reziliat prin acordul amiabil al partilor, deci fara conditii legate de forma. Daca insa un contract scris contine o dispozitie prin care orice modificare sau reziliere amiabila trebuie facuta tot in scris, partile trebuie sa respecte aceasta cerere.

Cu privire la proba contractului, conventia consacra principiul libertatii probei, fiind acceptate orice mijloace, inclusiv proba cu martori.

Conform art. 12 si 96 din conventie, orice stat contractant care cere, prin legislatia proprie, ca aceste acte sa se incheie in forma scrisa, poate sa considere ca prevederile privind libertatea formei nu se aplica din moment ce una din parti isi are sediul in acel stat.

In cazul Romaniei conditia formei scrise nu este ceruta pentru contractele supuse conventiei si nici pentru contractele comerciale internationale.

Formarea contractului

Termenul de formare a contractului este folosit in conventie pentru a acoperi intregul proces de realizare a consimtamantului.

1. Oferta de a contracta este definita in art. 14 ca fiind propunerea de incheiere a unui contract. Ea trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii de validitate:

a)      sa fie adresata uneia sau mai multor persoane determinate.

b)      sa fie suficient de precisa, denumind marfurile, stabileste cantitatea si pretul sau da indicatii care permit ca acestea sa fie determinate.

c)      Sa denote vointa autorului ofertei de a se angaja in caz de acceptare (animo contrahendi negotii).

Oferta isi produce efectele cand ajunge la destinatar, conform teoriei receptiei.

Oferta poate fi retractata doar daca retractarea ajunge la destinatar cel tarziu o data cu oferta. Oferta poate fi si revocata, pana la incheierea contractului, daca revocarea soseste la destinatie inainte ca destinatarul sa fi expediat acceptarea sa. Momentul incheierii contractului, respective momentul expedierii acceptarii, reprezinta termenul limita pana la care oferta poate fi revocata.

Exista si cazuri in care oferta nu mai poate fi revocata, conform art. 6, alin.2:

a)      Daca se prevede ca oferta este irevocabila, fie prin fixarea unui termen de acceptare, fie prin stipularea expresa.

b)      Daca este rezonabil pentru destinatar sa considere ca oferta este irevocabila si a actionat in consecinta. Pentru aceasta se va tine cont de circumstantele pertinente, precum si de negocierile dintre parti, uzante, etc.

Efectele ofertei, chiar irevocabila, inceteaza cand neacceptarea sa a ajuns la ofertant (art.17).

2. Acceptarea ofertei este definita ca fiind o declaratie sau o alta manifestare de vointa a destinatarului ofertei, care exprima acordul acestuia cu privire la oferta.

Definitia cuprinde astfel atat acceptarea expresa, cat si cea tacita[2].

3. Momentul incheierii contractului In ceea ce priveste momentul producerii efectelor acceptarii, conventia distinge intre acceptarea expresa si cea tacita.

In cazul acceptarii exprese  se face iar distinctie dupa cum formarea contractului are loc intre absenti sau intre persoane prezente. In cazul contractului intre absenti , acceptarea unei oferte produce efecte in momentul in care indicatia de acceptare ajunge la destinatarul sau, conform principiului receptiei (art.24). in cazul contractului intre prezenti, conventia prevede ca o oferta verbala trebuie sa fie acceptata imediat, in afara de cazul in care din imprejurari rezulta contrariul.

Acceptarea tacita consta in indeplinirea, de catre destinatarul ofertei, a unui act prin care el sa poata arata ca accepta oferta, fara a comunica acest act ofertantului (art.18). Actul de acceptare tacita poate sa se refere la expedierea marfurilor, la plata pretului, etc. intentia destinatarului ofertei de a accepta trebuie sa rezulte in temeiul ofertei, al obisnuintelor care s-au stabilit intre parti sau al uzantelor.

Momentul producerii efectelor de catre actul de acceptare tacita este cel in care acest act s-a indeplinit.

De regula, un raspuns care tinde sa fie acceptarea unei oferte, dar care contine completari, limitari sau alte modificari fata de continutul initial al ofertei  se constituie practice intr-o noua oferta. Prin urmare acceptarea trebuie sa fie pura si simpla. Ca exceptie, constituie acceptare un raspuns care contine elemente complementare sau diferite fata de continutul acesteia, care insa nu altereaza in mod substantial termenii ofertei (art.19). un raspuns care, desi nu altereaza in mod substantial termenii ofertei, nu va fi totusi socotit ca acceptare in cazul in care ofertantul, fara intarziere nejustificata, a relevant verbal diferentele sau a adresat destinatarului ofertei un aviz in acest scop (art.19, alin.2).

4. Termenul de acceptare se calculeaza diferit, in functie de mijlocul de comunicare folosit. Daca termenul de acceptare a fost stabilit printr-o telegrama sau scrisoare, acesta incepe sa curga din momentul in care telegrama este predata pentru expediere sau de la data care apare pe scrisoare ori plic.

In cazul in care termenul de acceptare este stabilit de ofertant prin telefon, fax sau alte mijloace de comunicare instantanee, acest termen incepe sa curga din momentul in care oferta parvine destinatarului.

Acceptarea care parvine ofertantului dupa expirarea termenului stipulat de ofertant sau a termenului rezonabil, este considerata tardiva. O acceptare tardiva produce totusi efecte daca ofertantul, fara intarziere, il informeaza pe acceptant ca este de acord cu ea, fie verbal, fie printr-un aviz pe care i-l adreseaza.

Acceptarea poate fi retractata daca retractarea ajunge la ofertant inainte de momentul in care acceptarea ar fi produs efecte sau in acel moment. Deoarece efectul acceptarii este incheierea contractului, rezulta ca retractarea acceptarii poate opera cel mai tarziu pana in momentul incheierii contractului.

Contractul este incheiat in momentul in care acceptarea ofertei produce efecte in conformitate cu dispozitiile conventiei (art.23). momentul incheierii contractului, difera, in functie de modalitatea acceptarii:

Ø      In cazul acceptarii exprese intre absenti, momentul incheierii contractului este cel in care acceptarea parvine ofertantului, conform teoriei receptiei;

Ø      In cazul acceptarii exprese intre prezenti, momentul incheierii contractului este cel al realizarii acordului de vointa ale partilor;

Ø      In cazul acceptarii tacite, momentul incheierii contractului este cel in care actul de acceptare tacita a fost indeplinit.

Respectand principiul simetriei juridice, conventia prevede ca un contract, dim moment ce a fost incheiat prin acordul de vointa al partilor, poate fi modificat sau reziliat tot prin acordul amiabil al partilor.

Efectele contractului

Efectele contractului de vanzare internationala de marfuri sunt reglementate in partea a III-a a conventiei, intitulata "Vanzarea marfurilor". Efectele se produc in egala masura asupra vanzatorului, cat si asupra cumparatorului.

1. Obligatiile vanzatorului

Obligatiile vanzatorului sunt enumerate in art. 30 al Conventiei. Astfel, vanzatorul se obliga:

sa predea marfurile (art.31-33);

sa remita documentele referitoare la marfa (art.34);

sa raspunda pentru conformitatea marfii;

sa garanteze pentru  evictiune

A .Obligatia de predare a marfurilor

In legatura cu aceasta obligatie, conventia reglementeaza trei aspecte, si anume: locul predarii, anumite obligatii ale vanzatorului, adiacente predarii si momentul predarii marfurilor.

Locul predarii marfurilor.

Art. 31 face distinctie. Astfel, vanzatorul are obligatia sa predea marfurile intr-un loc special, prevazut in contract. In lipsa unei asemenea mentiuni, vanzatorul are obligatia sa remita marfurile primului transportator pentru a le trimite cumparatorului, atunci cand contractul de vanzare-cumparare implica transportul de marfuri.

Atunci cand contractul se refera la un bun determinat generic, predarea marfurilor de la vanzator catre cumparator trebuie sa aiba loc acolo unde se afla marea masa din categoria bunurilor contractate, din care se va preleva cantitatea stabilita.

In orice alt caz, punerea marfurilor la dispozitia cumparatorului se va face in locul in care vanzatorul isi avea sediul la momentul incheierii contractului de vanzare.

Obligatii speciale ale vanzatorului, adiacente predarii.

Obligatia de predare a marfii este insotita de anumite obligatii adiacente ale vanzatorului, si anume:

a)      in cazul in care, in conformitate cu contractul sau conventia, vanzatorul remite marfuri unui transportator, iar marfurile nu sunt clar identificate, vanzatorul trebuie sa trimita cumparatorului un aviz de expeditie care sa specifice marfurile.

b)      Daca vanzatorul este tinut sa ia masuri pentru transportul marfurilor, el trebuie sa incheie contractele necesare pentru ca transportul sa fie efectuat pana la locul prevazut, cu mijloacele de transport adecvate imprejurarilor si in conditiile obisnuite pentru un astfel de transport.

c)      Daca vanzatorul nu este tinut sa subscrie el insusi o asigurare pe timpul transportului, el trebuie sa furnizeze cumparatorului, la cererea acestuia, toate informatiile de care dispune si care ii sunt necesare incheierii unei asigurari.

Momentul predarii marfurilor.

Conform art. 33 din Conventia de la Viena, vanzatorul trebuie sa predea marfurile:

a)      La o data fixa, daca prin contract sau printr-o alta referire a fost stabilita o atare data.

b)      Daca o perioada de timp este fixata prin contract sau determinata prin referire la contract, in orice moment in cursul acelei perioade, in afara de cazul in care, di imprejurari nu rezulta ca alegerea datei nu revine cumparatorului. In acest caz, dreptul de a stabili data exacta a predarii, in cadrul perioadei de timp respective, apartine de regula vanzatorului, deoarece contractul, in caz de indoiala, se aplica in favoarea celui care se obliga (in dubio pro debitori).

c)      In toate celelalte cazuri, intr-un termen rezonabil, calculat de la data incheierii contractului, cu conditia ca cumparatorul sa fi facut specificatia necesara privind forma, masura sau alte caracteristici ale marfii.

B. Obligatia de remitere a documentelor referitoare la marfa.

In cazul in care vanzatorul este tinut sa remita documentele care se refera la marfuri, el trebuie sa execute aceasta obligatie la momentul, in locul si in forma prevazute in contract.

In caz de remitere anticipata, vanzatorul pastreaza, pana la momentul precizat pentru remitere, dreptul de a remedia orice defect de conformitate a documentelor, cu conditia ca, prin exercitarea acestui drept, sa nu cauzeze cumparatorului nici inconveniente, nici cheltuieli nejustificate.

Intr-un astfel de caz, cumparatorul poate cere daune-interese, conform dispozitiilor conventiei.

C. Obligatia de conformitate a marfurilor.

Obligatia de conformitate are ca obiect cantitatea, calitatea si tipul marfii, precum si ambalajul sau conditionarea acesteia[3].

Obligatia de conformitate a marfurilor se socoteste indeplinita de catre vanzator, facandu-se distinctie daca sunt sau nu prevazute in contract.

In cazul in care cantitatea, calitatea, tipul, ambalajul sau conditionarea marfii sunt prevazute in contract, atunci aceste elemente trebuie sa corespunda stipulatiilor contractuale.

In lipsa unor astfel de precizari, marfurile sunt conforme cu contractul daca:

a)      sunt adecvate intrebuintarilor la care servesc, in mod obisnuit, marfuri de acelasi tip.

b)      sunt adecvate oricarei intrebuintari speciale care a fost adusa, expre sau tacit, la cunostinta vanzatorului, de catre cumparator, la momentul incheierii contractului.

c)      Poseda calitatile unei marfi pe care vanzatorul a prezentat-o cumparatorului ca model sau esantion.

d)      Sunt asamblate sau conditionate in modul obisnuit pentru marfurile de acelasi tip sau intr-o maniera adecvata pentru a le proteja si a le conserva.

Dispozitii speciale privind raspunderea vanzatorului pentru lipsa de conformitate

Ca un prim aspect special privind raspunderea, in art. 35, alin.3 se precizeaza ca, in ipoteza in care elementele conformitatii marfii nu au fost prevazute in contract, vanzatorul nu este raspunzator de o lipsa de conformitate pe care cumparatorul o cunostea sau nu o putea ignora la momentul incheierii contractului.

Art. 36 reglementeaza conditiile raspunderii vanzatorului sub aspect temporal, si anume al momentului in care trebuie sa apara aceasta lipsa. Vanzatorul este raspunzator de orice lipsa de conformitate care exista in momentul transmiterii riscurilor catre cumparator, chiar daca aceasta lipsa nu apare decat ulterior. Vanzatorul este de asemenea raspunzator pentru orice lipsa de conformitate care apare dupa momentul transmiterii riscurilor catre cumparator, cu conditia ca aceasta sa fie imputabila neexecutarii oricareia dintre obligatiile sale. Vanzatorul se poate angaja si asupra unui termen de garantie in care marfurile sa ramana adecvate intrebuintarii lor valabile ori sa-si pastreze calitatile si caracteristicile specificate in contract.

Daca predarea este anticipata, iar marfa nu este conforma, vanzatorul are dreptul, pana la data prevazuta pentru predare, sa inlocuiasca marfurile neconforme cu contractul, sa livreaza cantitatea lipsa sau sa remedieze orice alta lipsa de conformitate a marfurilor. Intr-o asemenea situatie cumparatorul pastreaza dreptul de a cere daune-interese.

Obligatiile cumparatorului legate de conformitatea marfurilor.

Obligatiile cumparatorului legate de conformitate sunt prevazute in conventie[4].

a)      Comparatorul trebuie sa examineze marfurile sau sa le supuna examinarii intr-un termen cat se poate de scurt, tinand seama de imprejurari. In cazul in care contractul implica transportul de marfuri, examenul poate fi amanat pana la sosirea acestora la destinatie.

b)      Comparatorul trebuie sa denunte vanzatorului lipsa de conformitate, precizand natura defectului, sub sanctiunea decaderii din dreptul de a se prevala de lipsa de conformitate.

Denuntarea trebuie facuta intr-un termen rezonabil, dar nu mai tarziu de 2 ani, calculat de la data cand marfurile i-au fost remise cumparatorului efectiv, in afara cazului in care ar exista o garantie contractuala.

D. Obligatia de garantie pentru evictiune.

Aceasta obligatie este reglementata in art.41, in sensul ca vanzatorul trebuie sa predea marfurile libere de orice drept sau pretentie a unui tert, exceptand cazul in care cumparatorul accepta sa preia marfurile in aceste conditii.

Evictiunea bazata pe invocarea de catre tert a unui drept sau pretentie intemeiata pe proprietatea intelectuala cunoaste o reglementate speciala, in art. 42. Conform textului, vanzatorul trebuie sa predea marfurile libere de orice drept sau pretentie a unui tert, intemeiata pe proprietatea intelectuala sau industriala, pe care le cunostea sau nu putea sa le ignore in momentul incheierii contractului., cu conditia ca acest drept sau alta pretentie sa fie intemeiate pe proprietate industriala sau proprietate intelectuala.

Comparatorul pierde dreptul de a invoca garantia pentru evictiune, atat in cazul general, cat si in cel special al evictiunii intemeiate pe proprietatea intelectuala a tertului daca nu denunta vanzatorului dreptul sau pretentia tertului, precizand natura acestui drept intr-un termen rezonabil, calculat din momentul in care le-a cunoscut sau trebuia sa le cunoasca.

Vanzatorul, la randul sau, nu poate sa se prevaleze de decaderea cumparatorului din dreptul de a invoca garantia pentru evictiune - decadere intervenita ca urmare a depasirii termenului rezonabil in care denuntarea trebuia facuta, daca vanzatorul cunostea dreptul sau pretentia tertului si natura acesteia.

2. Mijloacele de care dispune cumparatorul in caz de contraventie la contract de catre vanzator.

Mijloacele de care dispune cumparatorul in caz de contraventie la contract de catre vanzator sunt: posibilitatea cumparatorului de a cere executarea obligatiei de catre vanzator, posibilitatea cumparatorului de a declara rezolutiunea contractului si alte situatii speciale.

A. Posibilitatea cumparatorului de a cere executarea obligatiei de catre vanzator.

Raspunderea vanzatorului pentru nerespectarea obligatiilor sale contractuale este reglementata de conventie intr-un capitol special.

In cazul in care vanzatorul nu a executat oricare din obligatiile care-i revin din contractul de vanzare sau din conventie, cumparatorul este indreptatit, conf. art. 45 sa-si exercite drepturile prevazute in art. 46-52 sau sa ceara daunele-interese prevazute la art.74-77.

Judecatorul sau arbitrul nu poate acorda vanzatorului nici un termen de gratie atunci cand cumparatorul se prevaleaza de unul din mijloacele de care dispune in caz de incalecare a contractului de catre vanzator. Cumparatorul are posibilitatea de a acorda vanzatorului un "termen suplimentar", pe o durata rezonabila, pentru executarea obligatiilor sale. In cazul in care a procedat astfel, cumparatorul nu poate sa se prevaleze de vreunul din mijloacele de care dispune in caz de incalcare a contractului de catre vanzator, inainte de expirarea acestui termen.

Exercitarea drepturilor prevazute la art. 46-52 implica doua posibilitati pe care conventia le pune la dispozitia cumparatorului, si anume: sa ceara executarea obligatiei de catre vanzator sau sa declare rezolutiuna contractului.

Cu privire la posibilitatea cumparatorului de a cere vanzatorului executarea obligatiilor sale, conventia prevede ca cumparatorul poate cere vanzatorului executarea oricareia dintre obligatiile sale, cu exceptia cazului in care s-a prevalat de un mijloc incompatibil cu acesta cerere.

Autorii considera ca acesta este mijlocul caruia conventia ii acorda preponderenta, ceea ce este in concordanta cu principiul salvarii contractului, care constituie una din ideile fundamentale ce guverneaza interpretarea contractului .

In cazul in care vanzatorul cere cumparatorului sa-i comunice daca accepta executarea, iar cumparatorul nu ii raspunde intr-un termen rezonabil, vanzatorul poate sa-si execute obligatiile in termenul pe care l-a indicat in cerere. Tacerea cumparatorului valoreaza acceptare.

In cazul in care vanzatorul notifica cumparatorului intentia de a-si executa obligatiile intr-un termen determinat, este prezumat ca a cerut cumparatorului sa-i comunice hotararea sa intr-un termen rezonabil, iar daca acest termen este depasit, vanzatorul poate sa-si execute obligatia in termenul indicat. In toate cazurile, o cerere sau o notificare facuta de vanzator nu produce efecte decat daca a fost primita de cumparator.

In ceea ce priveste modalitatea de executare a contractului, conventia lasa partilor si instantei o larga posibilitate de apreciere daca executarea sa se faca in natura sau prin echivalent. Tribunalul este tinut sa dispuna executarea in natura doar daca o face in temeiul propriului sau drept, pentru contracte de vanzare asemanatoare, necarmuite de conventie. In toate celelalte cazuri, instanta poate dispune executarea prin echivalent.

In cazul incalcarii de catre vanzator a obligatiei de conformitate a marfii, conventia reglementeaza trei mijloace specifice de executare pe care comparatorul le poate solicita vanzatorului:

Cumparatorul poate cere vanzatorului predarea unor marfuri de inlocuire, daca lipsa de conformitate constituie o contraventie esentiala la contract si daca aceasta predare este ceruta in momentul denuntarii, de catre cumparator, a lipsei de conformitate (art.46, alin.2). O contraventie la contract este esentiala atunci cand ea cauzeaza celeilalte parti un prejudiciu prin care o priveaza in mod substantial de ceea ce acesta este in drept sa se astepte de la contract, in cazul in care partea in culpa nu a prevazut un astfel de rezultat.

Cumparatorul poate cere vanzatorului sa repare lipsa de conformitate, in afara de cazul in care o astfel de solutie ar fi nerezonabila, tinand seama de intreg ansamblul conjunctural (art.46, alin.3)

Cumparatorul poate reduce pretul proportional cu diferenta intre valoarea pe care marfurile efectiv predate o aveau in momentul predarii si valoarea pe care marfurile conforme ar fi avut-o in acel moment. Acest mijloc al cumparatorului, care echivaleaza cu aplicarea unei bonificatii, este aplicabil indiferent daca pretul contractului a fost platit sau nu. Daca vanzatorul repara deficientele, cumparatorul nu mai poate cere reducerea pretului.

Conform conventiei, vanzatorul poate, chiar si dupa data predarii, sa repare pe cheltuiala sa, orice lipsa a obligatiilor sale, cu conditia ca acesta sa nu atraga o intarziere nerezonabila a executarii sau sa cauzeze cumparatorului alte inconveniente. Intr-o atare situati, cumparatorul poate pretinde daune-interese.

B. Posibilitatea cumparatorului de a declara rezolutiunea contractului.

Spre deosebire de executarea obligatiilor de catre vanzator, rezolutiunea contractului nu poate fi declarata de catre cumparator decat daca se intruneste una din urmatoarele conditii alternative:

a)      in cazul constituirii unei contraventii esentiala la contract, prin neexecutarea de catre vanzator a oricareia dintre obligatiile sale ce rezulta din contract.

b)      In cazul nepredarii marfurilor de catre vanzator, nici in termenul suplimentar ce i-a fost acordat de catre cumparator sau declara ca nu le va preda in termenul acordat.

In cazul in care vanzatorul s-a executat obligatia de predare a marfurilor, cumparatorul este decazut din dreptul de a rezolvi contractul, cu doua exceptii:

Cand vanzatorul a efectuat o predare tardiva, iar cumparatorul a declarat contractul rezolvat intr-un termen rezonabil calculat din momentul in care a stiut ca predarea a fost efectuata.

Cand vanzatorul a savarsit o alta incalcare a obligatiilor sale contractuale, iar cumparatorul a declarat rezolutiunea intr-un termen rezonabil calculat din momentul in care a cunoscut aceasta incalcare, ori dupa expirarea oricarui termen suplimentar acordat.

Regimul juridic al rezolutiunii pentru neexecutarea obligatiilor de catre vanzator are urmatoarele caracteristici:

Ø      Rezolutiunea este extrajudiciara, deoarece se declara de catre cumparator (art.49)

Ø      Declaratia de rezolvare a contractului nu are efect decat daca este facuta prin notificare de catre cealalta parte (art.26).

Ø      Instanta nu poate acorda vanzatorului un termen de gratie (art.45, alin.3).

C. Situatii speciale de responsabilitate a vanzatorului.

In art. 51 si 52 conventia reglementeaza trei situatii speciale de responsabilitate a vanzatorului:

In cazul in care vanzatorul nu preda marfurile in totalitate, facand deci o predare partiala. Cumparatorul poate cere executarea obligatiei doar pentru partea lipsa sau neconforma, dar nu poate cere rezolutiunea contractului.

In cazul in care vanzatorul face o predare anticipata, cumparatorul este liber sa accepte marfurile sau sa le refuze.

In cazul in care vanzatorul preda o cantitate superioara celei prevazute in contract, cumparatorul poate refuza sau poate accepta cantitatea suplimentara, iar in cazul acceptarii este tinut sa o plateasca la pretul stabilit prin contract.

3. Obligatiile cumparatorului.

Conform art.53, cumparatorul se obliga, in conditiile prevazute de contract si conventie, sa lateasca pretul, sa preia marfurile predate, sa specifice forma sau alte caracteristici ale marfii si sa conserve marfurile.

A.     Obligatia de plata a pretului.

Pentru cumparator, plata pretului reprezinta obligatia de a lua masurile si de a indeplini formalitatile destinate sa permita plata pretului, care sunt prevazute de contract, de lege sau de alte reglementari (art.54).

Pretul marfurilor vandute trebuie sa fie determinat prin contract, expres sau implicit, ori printr-o dispozitie din care sa rezulte pretul.

Daca totusi vanzarea este incheiata valabil, fara ca pretul sa fi fost determinat sau determinabil, atunci conventia instituie o prezumtie privind modul de determinare a pretului, care constituie determinarea legala a pretului. Valabilitatea unui contract cu pret nedeterminat sau nedeterminabil ramane supusa sistemului de drept care constituie lex causae in speta. In vanzarea de marfuri supusa dreptului roman nu se cere conditia ca pretul sa fie determinat sau determinabil, fiind admisa determinarea legala a pretului.

Plata pretului se poate face intr-unul din urmatoarele locuri:

a)      intr-un anumit loc precizat prin contract;

b)      la sediul vanzatorului, cand nu este precizat un alt loc prin contract;

c)      la locul remiterii marfurilor sau documentelor, daca plata trebuie facuta contra acestei remiteri.

In ceea ce priveste momentul platii pretului, acesta este, de cele mai multe ori prevazut in contract. In lipsa unei asemenea determinari, pretul se plateste in momentul in care, conform contractului sau conventiei, marfurile sau documentele sunt puse la dispozitia cumparatorului.

Vanzatorul poate face din plata o conditie a remiterii marfurilor sau a documentelor, plata fiind astfel realizata anterior executarii obligatiei de predare a vanzatorului. Cu toate acestea, cumparatorul nu este obligat la plata pretului inainte a fi avut posibilitatea verificarii marfurilor pe care urmeaza sa le achite.

B.     Obligatia de preluare a marfii predate.

Aceasta obligatie a cumparatorului include:

a)      Indeplinirea oricarui act necesar care, in mod rezonabil, cade in sarcina sa, pentru a permite vanzatorului sa efectueze predarea.

b)      Preluarea propriu-zisa a marfurilor achizitionate prin contract.

C.     Obligatia cumparatorului de a preciza caracteristicile marfurilor.

Cumparatorul poate fi obligat prin contract sa specifice forma, masura sau alte caracteristici ale marfurilor. In cazul in care cumparatorul nu face aceasta specificare la data convenita, vanzatorul poate face singur acesta specificare, potrivit cu nevoile cumparatorului care i-ar putea fi cunoscute.

Daca vanzatorul efectueaza singur specificarea, acesta trebuie sa o comunice cumparatorului, lasandu-i termen rezonabil pentru o specificare diferita. Daca cumparatorul nu face o alta specificatie in termenul acordat, specificatia facuta de vanzator ramane definitiva.

4. Raspunderea contractuala a cumparatorului.

In cazul in care nu a executat oricare din obligatiile ce-i revin din contract sau din conventie, vanzatorul este indreptatit sa-si exercite drepturile prevazute la art. 62-65 sau sa ceara daunele-interese prevazute la art.74-77.

Exercitarea drepturilor prevazute la art.62-65 implica doua posibilitati pe care conventia le pune la dispozitia vanzatorului, si anume: sa ceara executarea obligatiei de catre cumparator sau sa declare rezolutiunea contractului.

A.       Posibilitatea vanzatorului de a cere executarea obligatiilor de catre cumparator.

Vanzatorul poate cere cumparatorului plata pretului, preluarea marfii predate sau executarea altor obligatii, cu exceptia cazului in care s-a prevalat de un mijloc incompatibil cu acesta cerere. Acesta este mijlocul preferential stipulat de conventie, neingradit de nici o conditie de exercitare.

B.       Posibilitatea vanzatorului de a declara rezolutiunea contractului.

Rezolutiunea contractului, ca mijloc de exceptie pus la dispozitia vanzatorului, poate fi declarata de acesta in una din urmatoarele situatii:

a)      Daca neexecutarea de catre cumparator a oricarei obligatii ce rezulta pentru el din contract sau din conventie constituie o contraventie esentiala la contract.

b)      Daca cumparatorul nu-si executa obligatia de plata a pretului ori nu preia marfurile predate in termenul suplimentar acordat de vanzator, sau declara ca nu o va face in termenul acordat.

Vanzatorul este decazut din dreptul de a declar contractul rezolvat daca cumparatorul a platit pretul, cu doua exceptii:

Cand cumparatorul a efectuat o executare tardiva a obligatiilor sale, iar vanzatorul a declarat rezolutiunea inainte de a fi stiut ca executarea a avut loc;

Cand cumparatorul a savarsit o alta contraventie la contract decat executarea tardiva, iar vanzatorul a cerut rezolutiunea intr-un termen rezonabil, calculat din momentul in care vanzatorul a cunoscut sau ar fi trebuit sa cunoasca acesta contraventie sau dupa expirarea termenului suplimentar acordat de vanzator.

Regimul juridic al rezolutiunii contractului pentru neexecutarea obligatiilor de catre cumparator este acelasi cu cel aplicabil in cazul vanzatorului.

5 Dispozitii comune privind obligatiile vanzatorului si ale cumparatorului.

A.     Efecte specifice ale contractului de vanzare.

Contractul de vanzare internationala de marfuri, ca orice contract sinalagmatic, produce trei efecte specifice, si anume: exceptia de neexecutare, rezolutiunea si riscurile contractului.

Exceptia de neexecutare a contractului reprezinta posibilitatea uneia din parti de a amana executarea obligatiilor ce-i revin cand rezulta, dupa incheierea contractului, ca cealalta parte nu isi va executa si ea obligatiile sale datorita unei grave insuficiente in executarea obligatiei, a insolvabilitatii sau a modului in care se pregateste sa-si execute obligatia.

Partea care amana executarea obligatiilor sale pentru motivele mentionate trebuie sa adreseze imediat o notificare celeilalte parti, indiferent daca amanarea se face inainte sau dupa expedierea marfii. Ea va trebui sa procedeze la executare daca cealalta parte da garantii suficiente de buna executie a obligatiei sale (art.71, alin3).

Rezolutiunea contractului, aceasta are un regim specific, si anume:

a)      rezolutiunea poate fi declarata printr-un act unilateral de catre partea interesata sau poate rezulta din acordul partilor;

b)      declaratia de rezolutiune are efect numai daca este facuta prin notificare catre cealalta parte;

c)      judecatorul sau arbitrul nu poate acorda nici uneia din parti un termen de gratie atunci cand aceasta se prevaleaza de oricare din mijloacele de care dispune in caz de incalcare a contractului de catre cealalta parte, deci nici atunci cand se declara sau se convine rezolutiunea contractului.

d)      In ceea ce priveste punerea in intarziere a debitorului, conventia prevede explicit ca aceasta opereaza de drept numai in cazul neexecutarii de catre cumparator a obligatiei de plata a pretului la scadenta, in celelalte cazuri aplicandu-se solutiile prevazute de legea contractului.

Incalcarea anticipata a contractului de catre una din parti da celeilalte parti dreptul de a declara contractul rezolvat, facand notificare despre acest lucru catre partea care a savarsit abaterea.

In cazul contractelor cu predare succesiva, rezilierea opereaza doar in privinta obligatiilor viitoare care au ramas neexecutate.

Rezolutiunea contractului produce, conform conventiei, doua efecte, si anume:

Un efect general, conform caruia rezolutiunea contractului elibereaza cele doua parti de obligatiile lor, cu trei exceptii:

a.       partea care ar datora eventuale daune-interese ramane in continuare obligata pentru aceste daune;

b.      sanctiunea nu are efect asupra stipulatiilor contractului referitoare la rezolvarea litigiilor;

c.       sanctiunea nu are efect asupra drepturilor si obligatiilor partilor prevazute de conventie sau de contract pentru cazul de rezolutiune.

Un efect special, in ipoteza in care contractul a fost executat. Partea care a executat contractul, total sau partial, poate cere celeilalte parti restituirea a ceea ce i-a furnizat sau platit in vederea executarii contractului. Restituirea prestatiilor poate avea trei consecinte prevazute in conventie:

a.       Cumparatorul care este in imposibilitatea de a restitui marfurile intr-o stare identica celei in care le-a primit nu mai are dreptul sa declare contractul rezolvat (art.64) sau de a cere vanzatorului predarea marfurilor de inlocuire (art.46, alin.2);

b.      Vanzatorul care este obligat sa restituie pretul trebuie sa plateasca si dobanzi la suma datorata, calculate din ziua platii acestuia (art.84, alin.1).

c.       Cumparatorul datoreaza vanzatorului echivalentul oricarui profit pe care l-a obtinut din marfuri, in cazul in care trebuie sa restituie marfurile.

Riscul contractului este legat de momentul predarii marfurilor. Se va avea in vedere pentru momentul transferului riscurilor de locul si momentul predarii.

In cazul in care contractul de vanzare implica transportul marfurilor, art. 67 din conventie face urmatoarea distinctie:

a) daca prin contract este prevazut un loc anume unde sa se faca transferul marfurilor de la vanzator la cumparator, riscurile sunt si ele transferate in acel loc.

b) daca vanzatorul nu este tinut prin contract sa remita marfurile intr-un loc, riscurile sunt transferate cumparatorului in momentul si locul remiterii lor care primul transportator insarcinat cu transportul marfii contractate.

In ambele cazuri riscurile sunt transmise cumparatorului numai daca bunurile au fost clar identificate prin aplicarea pe ele a unor semne distinctive, prin documentele de transport, printr-un aviz dat cumparatorului sau prin orice alt mijloc.

In cazurile care nu implica transportul marfurilor, modalitatea de transfer a riscurilor opereaza conform art. 69 din conventie:

a) daca cumparatorul urmeaza sa preia marfurile intr-un alt loc decat sediul vanzatorului, conform prevederilor contractuale, transferul riscurilor se face in locul si momentul cand predarea este facuta, iar cumparatorul stie ca marfurile sunt puse la dispozitia sa in acel loc.

b) in orice alta situatie, momentul transferului riscurilor ramane momentul in care cumparatorul preia marfurile la termenul contractual. Daca cumparatorul depaseste acest termen contractual de predare, se considera ca riscurile se transfera o data cu punerea marfurilor la dispozitia sa, iar el savarseste o contraventie la contract prin nepreluarea lor.

Atunci cand vanzarea se refera la marfuri neindividualizate inca, acestea sunt considerate a fi puse la dispozitia cumparatorului numai atunci cand s-a facut identificarea marfurilor in mod clar, conform contractului.

Este de remarcat faptul ca in materie comerciala internationala, conventia nu leaga transferul riscurilor de transmiterea proprietati asupra marfii, aspect pe care nici nu il reglementeaza

Transferul riscurilor catre cumparator are drept consecinta faptul ca pierderea sau deteriorarea marfurilor, survenita dupa momentul transferului, nu-l elibereaza pe cumparator de obligatia de plata a pretului, afara de cazul in care deteriorarea sau pierderea  marfurilor se datoreaza unui fapt culpabil al vanzatorului.

B.     Daunele - interese.

Acordarea si primirea de daune-interese sunt reglementate in conventie in art. 74-78, care cuprind dispozitii aplicabile atat cumparatorului cat si vanzatorului.

Conf. art.74, daunele-interese pentru o contraventie savarsita de una din parti sunt egale, de regula, cu pierderea suferita si castigul nerealizat de cealalta parte din cauza contraventiei.

Daunele-interese nu pot fi superioare pierderii suferite si castigului nerealizat pe care partea in culpa le-a prevazut sau ar fi trebuit sa le prevada in momentul incheierii contractului.

In art.75 si 76 sunt reglementate doua modalitati specifice de calcul a daunelor-interese in cazul in care contractul este rezolvat.

a) Cand contractul este rezolvat, iar cumparatorul, in termen rezonabil, a procedat la o cumparare de inlocuire sau vanzatorul la o vanzare compensatorie, partea care cere daune-interese poate obtine diferenta dintre pretul din contract si pretul cumpararii de inlocuire sau al vanzarii compensatorii. Alaturi de aceasta diferenta, partea indreptatita poate obtine orice alte daune-interese, dupa regula generala.

b) Cand contactul este rezolvat, daca partea nu a procedat la o cumparare de inlocuire sau la o vanzare compensatorie, iar marfurile au pret curent, se pot cere daune-interese echivalente cu diferenta dintre pretul stabilit prin contract si pretul curent din momentul rezolvari, impreuna cu orice alte daune-interese.

Specific contractelor comerciale internationale este principiul colaborarii partilor, conform caruia, partea care invoca o contraventie este obligata sa ia masuri rezonabile pentru a limita pierderea, inclusiv castigul nerealizat, rezultat al contraventiei. Daca se neglijeaza acest principiu, partea in culpa poate cere o reducere a daunelor-interese egala cu marimea pierderii care ar fi trebuit evitata.

In cazul neexecutarii obligatiilor avand ca obiect sume de bani, se aplica prevederile art. 78 care indreptateste partea afectata de contraventie sa pretinda daune-interese sub forma dobanzilor, dar si daune-interese in conformitate cu regula generala

C.     Exonerarea de raspundere.

Conform dispozitiilor ce se regasesc in Sectiunea a IV-a din Capitolul V al conventiei, precum si alte referiri care se fac in acest act, exista trei cauze care exonereaza de raspundere atat vanzatorul cat si cumparatorul pentru neindeplinirea obligatiilor contractuale, si anume: forta majora, culpa cocontractantului si culpa tertului

Forta majora exonereaza de raspundere, desi in conventie nu se intalneste explicit acest termen. Conventia prevede exonerarea de raspundere daca partea care nu-si executa obligatiile dovedeste ca aceasta neexecutare a fost determina de o piedica care indeplineste urmatoarele caracteristici cumulativ:

a)      este independenta de vointa partilor;

b)      este fortuita;

c)      este imprevizibila si insurmontabila.

Efectul exonerator de raspundere al cazului de forta majora se intinde numai pe perioada duratei impiedicarii.

Partea care nu si-a executat obligatia trebuie sa avertizeze cealalta parte despre imposibilitatea sa. Daca avertismentul nu soseste intr-un termen rezonabil, partea care nu si-a executat obligatia trebuie sa plateasca celeilalte parti daune-interese.

Culpa cocontractantului ca motiv de exonerare de raspundere, este reglementata in art.80. Conform textului o parte nu se poate prevala de o neexecutare a contractului de catre cealalta parte, in masura in care aceasta neexecutare este determinate de un act sau de o omisiune din partea sa.

Culpa tertului nu este reglementata expres de conventie insa unii dintre autorii romani considera, din interpretarea prevederilor conventiei, ca un asemenea temei este valabil numai daca in persoana tertului se intrunesc caracteristicile fortei majore.

D.    Conservarea marfurilor.

Obligatia de conservare a marfurilor este comuna atat cumparatorului cat si vanzatorului.

Astfel, cand cumparatorul intarzie sa preia marfurile predate sau nu plateste pretul, vanzatorul, daca are marfurile in posesia sau sub controlul sau, trebuie sa ia masuri rezonabile pentru a le asigura conservarea. El este indreptatit sa le tina pana va recupera de la cumparator valoarea cheltuielilor facute cu intretinerea.

In cazul in care cumparatorul a primit marfurile, dar intentioneaza sa le refuze in temeiul contractului sau al conventiei, el trebuie sa ia, tinand seama de imprejurari, masuri rezonabile pentru a le conserva. Cumparatorul este indreptatit sa tina marfurile pana primeste de la vanzator contravaloarea cheltuielilor facute pentru intretinere.

Conform art. 87 si 88, partea care este tinuta sa asigure conservarea marfurilor, are doua posibilitati:

a) sa depoziteze marfurile in magaziile unui tert, pe cheltuiala celeilalte parti, cu conditia ca acele cheltuieli ce rezulta sa fie rezonabile;

b) sa procedeze la vanzarea marfurilor. Partea care este tinuta sa asigure conservarea marfurilor poate sa le vanda daca cealalta parte intarzie in mod nerezonabil sa primeasca marfurile in posesie, ori sa le preia ori sa le plateasca pretul sau cheltuielile generate de conservarea lor. Intentia sa de a vinde trebuie facuta cunoscuta celeilalte parti printr-o notificare.

Daca marfurile sunt supuse unei degradari rapide, iar conservarea lor presupune cheltuieli nejustificate, partea care le conserva devine obligata sa se preocupe de vanzarea lor.

Partea care vinde marfurile are dreptul sa retina din rezultatul vanzarii o parte egala cu cheltuielile rezonabile de conservare si de vanzare pe care le-a facut. Surplusul este datorat celeilalte parti (art.88, alin.3).

Conditiile de livrare a marfurilor in comertul international - INCOTERMS 1990

Precizari prealabile

INCOTERMS aste o abreviere a cuvintelor "INTERNATIONAL COMMERCIAL TERMS " ceea ce inseamna acele uzante care se refera la conditiile de livrare a marfurilor dintr-o tara in alta, in cadrul comertului international.

Pana la momentul aparitiei unor reglementari unitare si general valabile, au existat practici diferite, in functie de perioade, zone, regiuni.

Prima reglementare unitara a conditiei de livrare s-a facut la initiativa Camerei Internationale de Comert din Paris, in anul 1928. aceasta reglementare a cuprins sase conditii de livrare prin care s-a dat o interpretare uniforma obligatiilor, riscurilor, raspunderilor ce revin vanzatorului si cumparatorului in comertul international.

Conditiile de livrare a marfurilor in comertul international au fost revizuite , completate si sistematizate in anii 1936, 1953, 1967, 1976, 1980 si ultima reglementare in 1990 prin actul denumit INCOTERMS, intrat in vigoare la data de 1 iulie 1990.

Elementele definitorii ale acestei ultime reglementari au fost extinderea transporturilor multimondiale si a informaticii, respectiv a sistemelor de comunicare electronica.

Scopul si continutul actualei reglementari INCOTERMS

Scopul INCOTERMS este sa ofere un set de reguli internationale pentru interpretarea celor mai utilizate conditii de livrare din comertul international, asigurand prin aceasta reducerea riscurilor interpretarii diferite dezavantajoase partenerilor comerciali.

INCOTERMS 1990 cuprinde 13 conditii de livrare, sistematizate in patru grupe, si anume:

Orice intreprinzator care doreste sa deruleze operatiuni comerciale cu parteneri din tari straine trebuie sa posede reglementarile ca atare, in totalitatea lor si in limbile oficiale (engleza si franceza).

Intelegerea si respectarea celor 13 clauze, orienteaza firmele comerciale, romane si straine asupra alegerii conditiei de livrare optime la export, evitarea riscurilor, supravegherea structurii competitive a pretului la export, asumarea corecta a obligatiilor si cheltuielilor ce deriva din uzante, toate in scopul incheierii corecte a tranzactiilor internationale

Fiecare din cele 13 conditii de livrare contine zece obligatii pentru vanzator si zece obligatii pentru cumparator.

Pentru vanzator:

livrarea marfii conform contractului;

licente, autorizatii si formalitati;

contractul de transport si asigurarea marfii pe parcursul international;

livrarea;

transferul riscurilor;

repartizarea cheltuielilor;

avizarea cumparatorului;

dovada livrarii, documentul de transport si mesajul electronic echivalent;

verificarea, ambalarea, marcare;

alte obligatii.

Pentru cumparator:

plata pretului;

licente, autorizatii si formalitati;

contractul de transport;

preluarea marfii;

transferul riscurilor;

repartizarea cheltuielilor;

avizarea vanzatorului;

dovada livrarii, documentul de transport si mesajul electronic echivalent;

inspectarea marfii;

alte obligatii.

Daca partenerii de contract, in procesul derularii contractului, interpreteaza diferit reglementarile si ajung la diferende, ei se pot adresa Comisiei de Arbitraj de pe langa Camera Internationala de Comert din Paris, insa numai pentru cei care isi vor inscrie in contract clauza de arbitraj.

Continutul de baza al uzantelor.

1. GRUPA E

Potrivit clauzei EX WORKS (E.X.W.), exportatorul tine marfa la dispozitia importatorului (cumparatorul) franco-fabrica (uzina, depozit, teren agricol, etc.). cumparatorul este obligat sa se prezinte la mijlocul de transport sa-si preia marfa, suportand cheltuielile de incarcare si, in continuare, toate cheltuielile pana la destinatie (transport prin tara exportatorului, vamuirea la export, transport si asigurarea pe parcurs international, taxe de tranzit prin tarile de trecere, vamuirea in tara de destinatie, cheltuieli de descarcare si transport pana la destinatia finala a marfii)

Prin urmare, in cazul clauzei EX WORKS vanzatorul are minim de obligatii, cheltuieli si riscuri si, prin urmare, pretul sau de oferta si cel contractual trebuie sa fie dimensionat corespunzator.

2. GRUPA F

Aceasta grupa cuprinde clauzele prin care vanzatorul pune la dispozitie cumparatorului marfa contractata, in grija carausului ales, fara a plati transportul care ramane in sarcina cumparatorului.

Clauza FREE CARRIER (F.C.A.) - FRANCO TRANSPORTATOR

Aceasta este o clauza noua, ea nu a mai existat in INCOTERMS 1980, unde existau FREE ON RAIL (franco vagon), FREE ON TRUCK (franco camion) si F.O.B. AIRPORT (franco aeroport). Prin actuala clauza F.C.A. sunt acoperite practic si cerintele celor trei clauze mentionate anterior.

Clauza F.C.A. inseamna ca vanzatorul indeplineste obligatia de livrare in momentul in care preda marfa, vamuita pentru export, in grija carausului desemnat de catre cumparator, la locul sau la punctual convenit. In cazul in care este necesar sprijinul vanzatorului pentru incheierea contractului cu carausul, vanzatorul actioneaza pe riscul si cheltuiala cumparatorului.

Aceasta conditie poate fi folosita pentru toate modalitatile de transport.

Clauza FREE ALONGSIDE SHIP (F.A.S.) - FRANCO LANGA NAVA

Vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul in care marfa a fost pusa de-a lungul vasului, pe chei sau pe slepuri, barje sau bac, in portul de incarcare convenit. Din acel moment toate costurile si riscurile de pierdere sau deteriorare a marfii sunt suportate de cumparator.

Costurile vanzatorului cresc cu cheltuielile aferente transportarii marfii pana in port, pe chei, la dana de incarcare a navei. Aceste cheltuieli se regasesc in structura pretului de export si sunt recuperate prin pretul contractual de vanzare.

Clauza FREE ON BOARD (F.O.B.) - FRANCO LA BORD

Vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul in care marfa a trecut balustrada vasului, in portul de incarcare convenit. Toate costurile si riscurile de pierdere sau de deteriorare a marfii sunt suportate din acel moment de catre cumparator. Conditia F.O.B. implica obligatia vanzatorului de vamuire a marfii pentru export.

Aceasta conditie poate fi folosita numai pentru transportul maritime sau pentru apele interioare.

§ 3. GRUPA C

Aceasta grupa cuprinde clauzele potrivit carora vanzatorul trebuie sa contracteze transportul pe parcurs international, pe cheltuiala sa proprie, iar in unele cazuri si asigurarea, urmand ca prin pretul contractual sa-si recupereze caste cheltuieli.

1. Clauza COST AND FREIGHT (C.F.R.) - COST SI NAVLU

Vanzatorul trebuie sa plateasca navlul si costurile necesare pentru aducerea marfii in portul de destinatie stabilit prin contract, dar riscul de pierdere sau deteriorare a marfii, precum si orice costuri suplimentare cauzate de evenimente care au avut loc dupa ce marfa a fost livrata la bordul navei, se transfera de la vanzator la cumparator in momentul in care marfa trece balustrada vasului in portul de incarcare.

Vanzatorul asigura vamuirea marfii pentru export.

Aceasta conditie nu poate fi folosita decat pentru transportul maritime sau pe apele interioare.

2. Clauza COST, INSURANCE AND FRAIGHT (C.I.F.) - COST, ASIGURARE SI NAVLU

Vanzatorul are aceleasi obligatii ca in cazul clauzei C.F.R., dar suplimentar, el trebuie sa efectueze asigurarea maritim care sa acopere riscul cumparatorului de pierdere sau deteriorare a marfii in timpul transportului.

Vanzatorul incheie contracte de asigurare, plateste prima de asigurare si asigura vamuirea marfii la export.

Vanzatorul trebuie sa stie ca prin "asigurare pentru acoperirea minima" el de fapt nu mai poate fi obligat sa asigure marfa si impotriva riscului de razboi, care ramane o optiune a cumparatorului.

3. Clauza CARRIAGE PAID TO. (C.P.T.) - FRAHT PLATIT PANA LA.

Vanzatorul plateste frahtul pentru transportul marfii pana la destinatia cuvenita. Riscurile de pierdere sau de deteriorare a marfii precum si alte cheltuieli suplimentare cauzate de evenimente care au avut loc dupa ce marfa a fost predata carausului, trec de la vanzator la cumparator in momentul in care marfa a fost predata in custodia carausului.

Vanzatorul asigura vamuirea marfii la export.

Aceasta conditie poate fi folosita pentru orice mod de transport.

4. Clauza CARRIAGE AND INSURANCE PAID TO . (C.I.P.) - FRAHT SI ASIGURARE PLATITE PANA LA.

Vanzatorul are aceleasi obligatii ca cele prevazute la conditia C.P.T., dar suplimentar el trebuie sa efectueze asigurarea pentru acoperirea riscului de pierdere sau deteriorarea a marfii in timpul transportului.

Vanzatorul incheie contract de asigurare, plateste prima de asigurare si asigura vamuirea marfii la export.

Partile contractante trebuie sa acorde maxima atentie la negocierea contractului, la departajarea costurilor si la departajarea riscurilor.

§ 4. GRUPA D

Cuprinde acele clauze potrivit carora vanzatorul este responsabil pentru sosirea marfii la punctual final de destinatie, care ar putea fi altul, mai indepartat decat un punct de destinatie convenit prin clauzele C.

1. Clauza DELIVERED AT FRONTIER (D.A.F.) - LIVRAT LA FRONTIERA.

Vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul in care marfa a fost pusa la dispozitia cumparatorului, vamuita pentru export, la punctul si locul convenit, la frontiera, dar inainte de punctul vamal de frontiera al tarii limitrofe.

Termenul "frontiera" poate fi folosit pentru orice frontiera, inclusiv cea a tarii exportatoare. De aceea trebuie ca frontiera la care se face referire in contract sa fie definita in mod precis, indicand punctul si locul.

2. Clauza DELIVERED EX SHIP (D.E.S.) - LIVRAT PE NAVA

Vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul in care marfa a fost pusa la dispozitia cumparatorului, la bordul navei, nevamuita pentru import, in portul de destinatie convenit. Vanzatorul trebuie sa suporte toate cheltuielile si riscurile legate de aducerea in portul de destinatie convenit.

Aceasta conditie poate fi folosita numai in cazul transportului maritim sau pe apele teritoriale.

3. Clauza DELIVERED EX QUAY (D.E.Q.) - DUTY PAID - LIVRARE LA CHEI - TAXE VAMALE PLATITE.

Vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul in care marfa a fost pusa la dispozitia cumparatorului, pe chei, in portul de destinatie convenit, vamuita la import. Vanzatorul trebuie sa suporte toate riscurile si costurile, inclusiv taxele vamale, alte taxe legate de livrarea marfii pana la acest punct.

Aceasta conditie de livrare nu trebuie folosita in cazul in care vanzatorul nu poate sa obtina, direct sau indirect, licenta de import.

In cazul in care partile convin ca vamuirea sa fie asigurata de catre cumparator, care plateste si taxele vamale, se folosesc cuvintele "taxe vamale neplatite".

Vanzatorul trebuie sa fie atent daca se angajeaza la clauza D.E.Q. prin contract de vanzare-cumparare, sa aiba in tara de destinatie reteaua de comercializare si de repartizare capabila sa faca vamuirea si sa plateasca taxele cerute de D.E.Q

4. Clauza DELIVERED DUTY UNPAYD (D.D.U.) - LIVRAT TAXE VAMALE NEPLATITE).

Vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul in care marfa a fost pusa la dispozitia cumparatorului, la locul convenit din tara importatoare. Vanzatorul trebuie sa suporte riscurile si costurile legate de aducerea marfii in acel loc.

Cumparatorul trebuie sa plateasca toate costurile suplimentare si sa suporte toate riscurile pentru nevamuirea marfii la timp pentru import. Daca se hotaraste ca vanzatorul sa indeplineasca formalitatile vamale si sa suporte costurile si riscurile aferente, aceasta trebuie mentionata in mod expres.

Aceasta conditie de livrare poate fi folosita pentru orice mijloc de transport.

5. Clauza DELIVERED DUTY PAID (D.D.P.) - LIVRAT TAXE VAMALE PLATITE.

Vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul in care marfa a fost pusa la dispozitia cumparatorului, la locul convenit din tara importatoare. Vanzatorul trebuie sa suporte toate riscurile si costurile, inclusiv taxele vamale, alte taxe si speze legate de livrarea marfii vamuite pentru export. Conditia D.D.U. reprezinta o obligatie maxima.

Aceasta conditie de livrare nu trebuie sa fie folosita in cazul in care vanzatorul nu poate, direct sau indirect, sa obtina licenta de import.

In cazul in care partile convin sa excluda dintre obligatiile vanzatorului suportarea unor taxe legate de importul marfii, aceasta trebuie mentionata in mod expres Ex: DELIVERED DUTY PAID - VAT UNPAID.

Transferul dreptului de proprietate asupra marfii

Ca regula generala, prin INCOTERMS se reglementeaza transmiterea dreptului de posesiune asupra marfii, de la vanzator la cumparator.

De aceea partenerii de contract trebuie, pe langa convenirea uzantelor din INCOTERMS sa convina si asupra momentului transferarii de la vanzator la cumparator a dreptului de proprietate asupra marfii si termenul calendaristic de livrare a marfii.

In ceea ce priveste momentul transferarii dreptului de proprietate, practica a impus trei variante:

a) Momentul incheierii contractului. Aceasta practica este intalnita intre firmele transnationale si filialele lor. Intre firmele straine acesta varianta de transfer nu este recomandata deoarece nu exista posibilitatea verificarii bunurilor.

b) Momentul transmiterii la cumparator a documentului de transport pentru a-si face formalitatile de import (vamuire/indigenare). Acest moment este relevant la contractul de vanzare-cumparare, dar riscant pentru vanzator care, in acel moment, nu a intrat in posesia drepturilor sale valutare, in baza creditului documentar deschis.

c) Momentul incasarii drepturilor valutare de catre vanzator. Aceasta este varianta e cea mai sigura pentru vanzator.

Documentul care face dovada livrarii marfii la export este documentul de transport, pentru modalitatea de transport stabilita prin contract. Momentul livrarii marfii este diferit, in functie de specificul documentului de transport, astfel:

- CONOSAMENTUL MARITIM. Data livrarii este data inscrisa de comandantul navei, in rubrica in care acesta semneaza si stampileaza conosamentul. Aceasta este considerate data de "imbatranire" a conosamentului. Un conosament eliberat cu mai mult de 21 de zile in urma nu este acceptat de bancile comerciale la onorarea acreditivelor.

- SCRISOAREA DE TRASURA a Caii Ferate. Data livrarii marfii pe calea ferata este data inscrisa de ultima statie de cale ferata, deci de la frontiera, in ultima rubrica din formularul tipizat in care organul caii ferate certifica cantitatea din vagon si inscrie data.

- SCRISOAREA DE TRASURA IN TRANSPORTUL RUTIER. Data livrarii marfii este data incarcarii ei in autovehiculul respective si apare la rubrica "Locul si data primirii marfii pentru transport".

- SCRISOAREA DE TRASURA PENTRU TRANSPORTUL AERIAN. Constituie contractul de transport aerian al marfii. Data livrarii este ziua si ora la care este programat zborul aeronavei angajate, detalii care se inscriu in AIR WAYBILL.

In ceea ce priveste termenul calendaristic al livrarii, el trebuie negociat distinct de catre parteneri, deoarece nu rezulta din prevederile clauzei INCOTERMS.

Termenul de livrare este considerata "un element al competitivitatii producatorului" . Termenul calendaristic difera de la produs la produs, in functie de ciclul de fabricatie al acestora. Exista aici o concurenta de piata, iar cei care termene de livrare mai indelungate decat alte produse aflate pe piata, pierd competitia si nu reusesc sa vanda decat facand reduceri de pret sau alte concesii contractuale.

De asemeni, cei care nu respecta termenele de livrare angajate prin contracte risca sa suporte despagubiri in favoarea partii lezate.

INCOTERMS 2000

INCOTERMS 2000 este cea mai noua reglementare in comertul international. La baza acestei reglementari stau aceleasi 13 clauze care faceau obiectul INCOTERMS 1990, modificate in conformitate cu cerintele actuale ale pietei internationale.

Noutatile aduse de INCOTERMS 2000 constau in:

Clauza F.C.A.: modificarile privind obligatiile de incarcare si de descarcare - apare c obligatie specificarea unui loc unde se preda marfa carausului. Anterior, specificarea locului nu era o obligatie ci doar o obisnuinta.

Clauza EXW: pentru acest termen se face recomandarea: " Termenul fabrica nu trebuie utilizat atunci cand cumparatorul nu poate efectua direct sau indirect formalitatile la export. In asemenea cazuri trebuie utilizat termenul F.C.A. sub rezerva ca vanzatorul accepta sa incarce marfa pe cheltuielile sau riscul sau"

Clauza F.A.S. beneficiaza de aceeasi precizare ' Termenul FAS impune vanzatorului obligatia de suporta cheltuielile de export. Este vorba de o solutie total diferita fata de versiunile anterioare cand acestea reveneau cumparatorului. Termenul FAS este utilizat exclusiv pentru transportul pe mare sau pe cai navigabile interioare.'

Clauza F.O.B. cunoaste si ea o mentiune: ' Daca partile nu inteleg ca marfa este livrata la momentul in care trece peste balustrada vasului, termenul FCA trebuie utilizat.'

Practica judiciara

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VI-a comerciala, decizia comerciala nr.759 din 8.05.2003

Contract de vanzare - cumparare de marfuri. Plata pretului cash si barter. Prescriptie extinctiva

CURTEA,
Asupra cauzei comerciale de fata constata :

Prin actiunea inregistrata la nr.3/2001 la Sectia a VI-a comerciala a Tribunalului Bucuresti reclamanta SC MEIIG SA (fosta SC MEII SA Bucuresti) a chemat in judecata pe paratele NGG LTD si M., solicitand instantei ca, prin sentinta ce se va pronunta, sa fie obligate paratele, in solidar, la plata sumei de 370.077,5 USD cu titlu de debit plus dobanda comerciala si cheltuieli de judecata.

Sectia a VI-a comerciala a pronuntat sentinta civila nr.13672/2002, prin care a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantei si a respins actiunea, ca fiind prescrisa.

Impotriva sentintei civile nr.13672/2002 a declarat recurs reclamanta criticand-o pentru ,,netemeinicie si neegalitate", intrucat instanta a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii, schimband natura si intelesul vadit neindoielnic al acestuia, conform art.304 pct.8 Cod procedura civila.

In sustinerea acestui motiv, recurenta arata ca obiectul contractului nr.94500/1994 il constituie vanzarea-cumpararea de marfuri si nu livrarea de energie electrica (contract cu prestatii succesive), cum in mod gresit a retinut instanta de fond.

O alta critica a motivelor de recurs vizeaza aplicarea gresita de catre instanta de fond, ca o consecinta a calificarii contractului ca avand obiect prestatii succesive, a constatat prescris dreptul la actiune in temeiul art.12 din Decretul nr.167/1958, calculand termenul de prescriptie de la data ultimei prestatii) a dispozitiei legale in materie de prescriptie.

In mod legal, termenul de prescriptie trebuia calculat de la 31.XII.1997, data pana la care partile au convenit valabilitatea contractelor; raportat la aceasta data, dreptul la actiune nu este prescris, intrucat cererea de chemare in judecata a fost introdusa la 22.XII.2000(data postei).

Un al treilea motiv de recurs vizeaza probleme de fond privind dovedirea pretentiilor reclamantei, insa, intrucat cauza s-a solutionat pe exceptie, acest motiv de recurs nu va fi analizat.

Curtea, examinand actele si lucrarile dosarului in raport cu motivele de recurs, constata ca la data de 27.01.1994 s-a incheiat contractul nr.94500/1994 intre SC MEII SA Bucuresti denumita ,,vanzator" si firma NGG LTD denumita ,,cumparator" , iar la pct.1,,obiectul contractului" partile au stipulat ca ,,vanzatorul va vinde cumparatorului in conditii franco-vagon frontiera Romano-Moldoveana marfurile denumite in continuare bunuri", iar nomenclatorul cantitatilor si preturile acestor bunuri se vor perfecta in adendum-ul la prezentul contract, preturile urmand a fi stabilite in USD.

La punctul 4 al contractului, intitulat ,,plati", partile au convenit ca 30% din pret sa fie achitat in USD,prin ordin de plata, in decurs de 15 zile de la trecerea marfii peste granita, iar 70% din pret sa fie achitat cu energie electrica,conform contractului de import energie electrica.

In baza acestui contract, s-au vandut utilaje petroliere in valoare totala de 17.089.000 USD, urmand ca 30% din suma sa se plateasca cash si 70% barter, prin livrare de energie electrica din Republica Moldova in Romania.

Pentru plata cotei de 70% din pret, constand in livrarea de energie electrica, s-a incheiat contractul 94510/27.01.1994 intre vanzatorul firma NG LTD si cumparatorul MEII SA.

Partile au stabilit ca perioada de valabilitate a ambelor contracte se incheie la 31 decembrie 1997.

Ulterior, la 4 aprilie 1994, in scopul realizarii contractului 94500/1994 si 94510/1994 s-a incheiat o conventie intre NGG LTD, SA MEI si AM, in care partile au stipulat ca NGG LTD va livra energie electrica iar SA MEI, va primi energia livrata conform conditiilor contractuale; punctul 2 al conventiei prevede ca AM garanteaza livrarea neintrerupta a energiei electrice in baza contractului actual.

Instanta de fond a apreciat in mod eronat ca obiectul contractului il constituie livrarea de energie electrica si ca ne aflam in prezenta unui contract cu prestatii succesive, confundand obiectul contractului cu modalitatea de plata convenita de parti.

Faptul ca una dintre parate a garantat livrarea neintrerupta a energiei electrice deci, cu alte cuvinte, una din modalitatile de plata a pretului (70% din pret in sistem barter), nu este de natura sa schimbe obiectul contractului care, conform vointei partilor, inserata la pct.1, il constituia vanzarea-cumpararea de marfuri.

In speta, obiectul contractului il constituie vanzare-cumparare de marfuri, iar plata pretului urma sa se faca 30% cash si 70% barter prin livrare de energie electrica.

Referitor la termenul de prescriptie, Curtea constata ca, potrivit conventiei partilor, valabilitatea contractelor inceta la 31.XII.1997 si in consecinta, conform art.1 si 3 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescriptia extinctiva dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial se stinge prin prescriptie daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege si anume 3 ani. Recurenta a facut dovada expedierii prin posta a actiunii la 22.XII.2000 si in consecinta, in raport cu data valabilitatii contractelor 31.XII.1997, dreptul al actiune nu este prescris intrucat actiunea a fost introdusa inauntrul acestui termen.

In raport de considerentele expuse, Curtea constata ca cele doua motive de recurs analizate sunt fondate si in consecinta in baza art.312 Cod procedura civila coroborat cu art.304 pct.8 si 9 Cod procedura civila va admite recursul si va casa sentinta civila recurata cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond.

Cu ocazia solutionarii cauzei in fond dupa casare, instanta de fond va avea in vedere si considerentele motivului de recurs ce vizeaza dovada pretentiilor reclamantei, ca apareri de fond.