Cele patru libertati fundamentale statuate de dreptul comunitar

Cele patru libertati fundamentale statuate de dreptul comunitar

l. Libera circulatie a marfurilor

Libera circulatie a marfurilor presupune realizarea unei uniuni vamale care sa priveasca toate categoriile de marfuri si sa implice interzicerea intre statele membre a taxelor vamale asupra importurilor si exporturilor ori a altor taxe avand efect echivalent, adoptarea unui tarif vamal comun in relatiile cu tarile terte si eliminarea restrictiilor cantitative sau a masurilor cu efect echivalent intre statele membre. Instituirea uniunii vamale intre statele membre permite conditii egale de concurenta intre participantii la circuitul comercial si productiv, facand posibila stimularea productiei si a varietatii sortimentale a marfurilor, impunerea pe piata a celor mai competitive produse, tinandu-se seama si de costul lor de productie, concentrarea si specializarea productiei si a intreprinderilor, ca si implantarea acestora in zonele cele mai indicate economic si productiv. Regulile esentiale privind aceasta libertate sunt prevazute la art. 23-24 CE din Tratat, fiind dezvoltate, detaliate, in dispozitiile urmatoare - art. 25-31 CE.

2. Libera circulatie a persoanelor

Prin art. 48 par. 1 CE (in numerotarea si continutul precedente TA - in prezent art. 39), s-a prevazut ca libera circulatie a lucratorilor sa fie realizata in cadrul Comunitatii pana cel mai tarziu la sfarsitul perioadei de tranzitie. Ea a fost deja infaptuita prin Regulamentul nr. 1612/68 al Consiliului din 5 octombrie 1968 privind libertatea de circulatie pentru lucratori in cadrul Comunitatii si prin Directiva nr. 68/360 din 15 octombrie 1968 a Consiliului privind abolirea restrictiilor asupra circulatiei si rezidentei in cadrul Comunitatii pentru lucratorii din statele membre si familiile lor, ambele fiind precedate de Regulamentele nr. 15/1961 si 38/64, respectiv de Directiva Consiliului din 25 martie 1964, care au fot abrogate. Conform art. 39 libera circulatie a lucratorilor este asigurata in interiorul Comunitatii.

Libertatea de circulatie implica inlaturarea oricarei discriminari bazate pe nationalitate intre lucratorii statelor 121b17b membre in ce priveste remunerarea, angajarea si alte conditii de munca si de angajare (art. 39, par. 2). Abolirea intre statele membre a obstacolelor la libera circulatie a persoanelor ar fi compromisa daca abolirea barierelor statale ar putea fi neutralizata de obstacole ce rezulta din exercitarea autonomiei lor juridice de catre asociatii sau organizatii necarmuite de dreptul public; in plus, daca domeniul art. 48 (39) ar fi limitat la acte ale unei autoritati publice, ar exista un risc de creare a inegalitatii in aplicare, in masura in care conditiile de munca din diferite state sunt reglementate uneori de prevederi stabilite prin lege sau regulament si alteori prin acorduri si alte acte incheiate sau adoptate pe persoane private. Dispozitiile art. 39 par. 1 si 2 impun statelor membre o obligatie precisa privind libera circulatie a lucratorilor, care nu necesita interventia vreunui act al institutiilor comunitare si nici al statelor membre si care nu lasa acestora pentru executarea ei nici o facultate de apreciere.

Beneficiul dreptului la libera circulatie este subordonat posesiei nationalitatii unuia dintre statele membre, dar in absenta definitiei comunitare a nationalitatii, fiecare stat membru determina suveran conditiile in care el acorda nationalitatea (cetatenia-n.n.).

Principiul nediscriminarii (al egalitatii de tratament) cu o clauza de salvgardare pentru piata nationala a fortei de munca a fost consacrat irevocabil odata cu adoptarea Regulamentului nr. 1612/68. Aceasta clauza poate fi utilizata, conform art. 20 din Regulament, atunci cand un stat membru este supus ori prevede perturbari pe piata sa in ceea ce priveste forta de munca, care ar putea ameninta serios standardul de viata ori nivelul de utilizare al ei intr-o regiune ori profesie data. Fara a prejudicia aplicarea dispozitiilor Tratatului, statul respectiv poate sa ceara Comisiei sa declare ca scopul de a readuce la normal situatia in acea regiune sau profesie, functionarea mecanismului de certificare a posturilor vacante (art. 15-17) sa fie suspendata total sau partial. Comisia va decide asupra suspendarii ca atare si asupra duratei acesteia, dar oricare stat membru poate sa ceara Consiliului anularea sau modificarea unei astfel de decizii.

Daca se produce suspendarea, oficiile de munca dintr-un alt stat membru care au indicat ca au lucratori disponibili nu vor actiona spre a se ocupa posturile vacante care le-au fost notificate direct de patronul din statele membre in cauza. O regula de ratiune nu impiedica angajarea de negocieri directe intre patroni si lucratori care pot fi concretizate chiar in incadrari in timpul acestei suspendari, ceea ce face ca principiul liberei circulatii a persoanelor sa fie activ.

Libertatea de circulatie a lucratorilor implica, sub rezerva limitarilor pe motive de ordine publica, securitate publica ori sanatate publica, patru coordonate, potrivit art. 39 par. 3 si anume: acceptarea ofertelor de angajare intr-adevar facute; deplasarea in mod liber pe teritoriul statelor membre pentru acest scop; sederea intr-un stat membru pentru scop de angajarea nationalilor acelui stat, stabilite prin lege, regulament ori actiune administrativa; ramanerea pe teritoriul unui stat membru a persoanei dupa ce a fost angajata in acest stat, sub rezerva conditiilor care sunt cuprinse in regulamentele de implementare care sunt elaborate de Comisie.

Prin Directiva nr. 90/364 din 28 iunie 1990 a Consiliului s-a reglementat dreptul de sedere al resortisantilor unui stat membru care nu au beneficiul acestui drept in baza altor dispozitii de drept comunitar, precum si al familiilor lor - sot, descendenti in intretinere, ascendenti ai titularilor sau ai sotului, care sunt in intretinere. Ei beneficiaza de acest drept indiferent de nationalitate. Dreptul de sedere, potrivit Directivei, este conditionat de o garantie sociala si de mijloacele de trai, respectiv asigurare de boala care sa acopere riscurile in statul de primire si resurse suficiente pentru ca sa se evite ca acei resortisanti sa nu devina o sarcina impovaratoare pentru asistenta sociala din acel stat. Exercitarea dreptului de sedere este subordonata eliberarii unui document - carte de sedere de resortisant al unui stat membru, valabila pentru cinci ani, putand fi reinnoita. Statele membre pot sa ceara revalidarea cartii dupa doi ani de sedere. Eliberarea cartii este conditionata de prezentarea unei carti de identitate sau a unui pasaport si daca se face proba ca solicitantul intruneste conditiile cerute, mai sus mentionate. Beneficiarii dreptului de sedere sunt supusi acelorasi dispozitii ca in cazul Directivei nr. 68/360 (art. 2 si 3). Sotii si copii in intretinere au dreptul de acces la o activitate salariata in statul de primire.

Libera circulatie este ingradita numai in doua situatii strict delimitate, care pot constitui exceptii. Conform art. 39 nu se va aplica angajarilor in serviciul public (par. 4), eliminandu-se din domeniul de aplicare o serie de locuri de munca care implica direct sau indirect participarea la exercitarea puterilor conferite de dreptul public si obligatiile destinate sa salvgardeze interesele statului ori a altor autoritati. De asemenea, libera circulatie poate fi limitata pentru motive de ordine publica, de securitate publica ori de sanatate publica.

Libertatea de circulatie a lucratorilor trebuie sa fie insotita de masuri de securitate sociala intrucat mijloacele de aplicare a legislatiilor nationale in materie ar putea constitui un obstacol pentru obiectivele pietei comune. Prin art. 42 se instituie un sistem de coordonare a modelelor nationale de securitate sociala, Consiliul elaborand, cu procedura prevazuta la art. 249, reglementari spre a se asigura pentru lucratori si dependentii lor cumularea, in scopul dobandirii si mentinerii dreptului la beneficiu social si al cumularii cuantumului acestuia, a tuturor perioadelor luate in considerare potrivit legilor din diferite state membre, precum si plata de drepturi sociale persoanelor rezidente pe teritoriile statelor membre.

Regulamentele nr. 3 si 4 din 1958, modificate si inlocuite cu Regulamentele nr. 1408/71 si 574/72, modificate si ele ulterior, Regulamentul 2001/83, nr.1390/81, dispozitiile Regulamentului nr. 1408/71 au fost extinse si la persoanele care activeaza independent (nesalariate) si membrilor lor de familie, iar prin Regulamentul nr. 118/96   din 2 decembrie 1996 al Consiliului s-au modificat si actualizat Regulamentele nr. 1408/71 si nr. 574/72, in legatura cu aplicarea regimurilor de securitate sociala. Directiva nr. 98/49 din 29 iunie 1998 a Consiliului priveste salvgardarea dreptului de pensie suplimentara al persoanelor angajate si independente care se deplaseaza in interiorul Comunitatii. Prin Regulamentul nr. 574/72 se reglementeaza aspectele legate de specificarea institutiilor competente in domeniul protectiei sociale in statele membre, documentele care trebuie produse, formalitatile, procedurile si verificarile administrative, rambursarile. Prin Decizia nr. 86/378 din 24 iulie 1986 a Consiliului s-a pus in aplicare principiul egalitatii de tratament intre barbati si femei in regimurile profesionale de securitate sociala.

Prin Rezolutia 1999/C 125/01 din 22 aprilie 1999 a Consiliului si reprezentantilor guvernelor statelor membre reuniti in cadrul Consiliului, s-a avut in vedere un Cod de conduita pentru o mai buna cooperare intre autoritatile statelor membre in materie de lupta contra fraudei transnationale la prestatiile si cotizatiile de securitate sociala si a muncii nedeclarate si privind punerea la dispozitie transnationala a lucratorilor.

3. Libera circulatie a capitalului si platilor

Libertatea platilor ar putea fi considerata cea de-a cincea libertate in cadrul comunitar, derivata din celelalte patru libertati (libera circulatie a marfurilor, persoanelor, serviciilor si a capitalului), dar ea nu poate avea o existenta de sine statatoare. Numai daca sunt infaptuite cele patru libertati se poate realiza libera circulatie a platilor. Pe de alta parte, nici acele libertati nu pot fi considerate pe deplin asigurate, daca marfurile si serviciile nu pot fi platite decat cu restrictii sau interdictii ori daca nu exista posibilitati de transfer al sumelor dobandite intr-o alta tara printr-o activitate desfasurata potrivit legislatiei comunitare.

Libera circulatie a capitalurilor trebuie sa fie motivata de necesitatea efectuarii de investitii pe piata comunitara fara restrictii, astfel incat sa contribuie la infaptuirea obiectivului promovarii dezvoltarii armonioase si echilibrate a activitatilor economice in ansamblul Comunitatii, o crestere durabila si neinflationista, un inalt grad de convergenta a performantelor economice, un nivel ridicat de folosire a fortei de munca, conform art. 2 din Tratat. Prin art.56 CE par. 1 se interzic, in cadrul dispozitiilor Cap. 4, orice restrictii la circulatia capitalurilor intre statele membre, precum si intre statele membre si tarile terte. Acest text comporta doua aspecte: in primul rand interdictia restrictiilor priveste circulatia capitalurilor intre statele membre, dispozitia fiind direct aplicabila asa cum rezulta din vechea reglementare (art. 67 CEE), care instituia obligatia de inlaturare a restrictiilor si discriminarilor existente. Dar noua reglementare nu a mai lasat deschisa posibilitatea de a se introduce noi restrictii, asa cum era prevazut in art. 71 (CEE), care nu era direct aplicabil.

De-a lungul perioadei de tranzitie au fost emise doua Directive ale Consiliului pentru implementarea progresiva a fostului art. 67: Prima Directiva din 11 mai 1960, modificata prin Directiva nr. 85/566 si Directiva nr. 63/21 ale Consiliului, prevad categoriile ce pot face obiectul liberei circulatii - investitii directe, investitii de proprietati mobiliare, transferuri de capital de interes personal, chirii, transferuri bazate pe contracte de asigurare, credite comerciale pe termen lung, tranzactiile privind titluri de valoare etc. Prin Directiva nr. 72/156 sunt reglementate fluxul international de capital si neutralizarea efectelor nedorite asupra lichiditatilor interne.

Directiva nr. 88/361 din 24 iunie 1988 a Consiliului a adus o noua contributie la implementarea art. 67, inlaturandu-se restrictiile privind circulatia capitalului intre persoane rezidente in statele membre, fara sa fie afectate prevederile altor directive, transferurile de capital urmau sa fie efectuate in aceleasi conditii ale ratei de schimb precum cele aplicate platilor privind tranzactii curente.

Prin art. 249 din Tratat s-a impus directa aplicare a regulii prin care se acorda tratament national resortisantilor altor state in ce priveste participarea la capitalul companiilor ori firmelor in intelesul art. 48 CE, fara prejudicierea aplicarii altor prevederi ale Tratatului. Intrucat unele state au beneficiat de regim special prin care l s-a admis posibilitatea de a mentine temporar unele restrictii la libera circulatie a capitalurilor, statele membre care benficiau la 31 decembrie 1993 de un asemenea regim in virtutea dreptului comunitar au fost autorizate conform art. 73 E (abrogat prin TA), prin derogare de la art. 73 B (56) CE, sa mentina cel mai tarziu pana la 31 decembrie 1995, restrictiile la deplasarile de capital autorizate prin dispensele existente la acea data.

Interdictia restrictiilor prevazuta la art. 73 B (56) CE are in vedere circulatia capitalurilor intre statele membre si tarile terte, neapartinand Comunitatii, dar conform art. 73 C (57) par. 1 CE, prin aceasta dispozitie nu este afectata aplicarea fata de aceste tari a restrictiilor existente la 31 decembrie 1993 in virtutea dreptului national sau a dreptului comunitar in ceea ce priveste circulatia capitalurilor cu destinatie sau provenind din tarile terte implicand investitii directe, inclusiv investitiile imobiliare, autorizarea, prestarea de servicii financiare sau admiterea de titluri pe pietele de capitaluri. Consiliul, statuand cu majoritate calificata la propunerea Comisiei, va putea adopta masuri cu privire la circulatia capitalurilor, asa cum este prevazut la art. 57 par. 2 CE, cu privire la domeniile strict precizate la par. 1.

Atunci cand sunt in cauza deplasari de capitaluri provenind din sau destinate tarilor terte, indiferent de domeniul capitalurilor, daca in imprejurari exceptionale aceste deplasari de capitaluri cauzeaza sau ameninta sa cauzeze dificultati grave functionarii Uniunii economice si monetare, Consiliul poate sa utilizeze clauza de salvgardare stabilita la art. 59 CE, luand masuri in consecinta pentru o perioada   nedepasind sase luni, in masura in care ele ar fi necesare.

4. Libera circulatie a serviciilor

Libertatea de stabilire in scopul exercitarii unui comert sau a unei profesii poate fi considerata ca o componenta a libertatii de circulatie a persoanelor in cadrul Comunitatilor. Art. 43 alin. 1 dispune ca restrictiile privind libertatea de stabilire a resortisantilor unui stat membru pe teritoriul unui alt stat membru sunt interzise. Aceasta interdictie se extinde si asupra restrictiilor de creare de agentii, sucursale sau filiale de catre resortisantii unui stat membru stabiliti pe teritoriul unui alt stat membru.

Libertatea de stabilire include, conform art. 43 alin. 2, dreptul de a incepe si continua activitati ca persoane nesalariate (independente), ceea ce inseamna dreptul de acces la asemenea activitati si dreptul de a infiinta si administra intreprinderi, in special companii si firme, in intelesul art. 48 CE, adica acelea care au sediul lor statutar, administratia lor centrala sau principalul lor stabiliment pe teritoriul comunitar si care au fost constituite potrivit dreptului civil sau comercial, inclusiv societatile cooperative si alte persoane juridice carmuite de dreptul public sau privat, afara de acelea aducatoare de profit. Dreptul de stabilire - a aratat Curtea - comporta facultatea de a crea si de a mentine, cu respectarea regulilor profesionale, mai multe centre de activitate in Comunitate.

Libertatea de stabilire implica faptul ca statul de origine sa nu impiedice stabilirea intr-un stat membru a unuia dintre resortisantii sai ori a unei societati comerciale constituite in conformitate cu legislatia sa. Beneficiile rezultate din exercitarea dreptului de stabilire in alt stat nu pot sa fie refuzate in statul propriu daca sunt recunoscute de dreptul comunitar, chiar daca ar fi vorba de o discriminare inversa. In jurisprudenta Curtii de Justitie s-a subliniat ca posibilitatea pentru un national al unui stat membru de a exercita dreptul sau de stabilire si conditiile pentru exercitarea lui trebuie sa fie determinate in lumina activitatilor pe care el intentioneaza sa le desfasoare pe teritoriul statului-gazda. Atunci cand desfasurarea unei activitati specifice nu este supusa unor reguli in acest stat, un national al oricarui alt stat membru va fi indreptatit sa se stabileasca si sa continue acele activitati acolo.

In cele doua programe de liberalizare au fost prevazute nelimitativ masurile pe care Consiliul si Comisia trebuie sa le ia in realizarea obligatiilor ce le incumba:

a)      acordarea unui tratament prioritar activitatilor in care libertatea de stabilire aduce in special o contributie apreciabila la dezvoltarea productiei si comertului;

b)      inlaturarea acelor proceduri si practici, indiferent ca rezulta din legislatia nationala ori din acorduri incheiate anterior intre statele membre, a caror mentinere ar constitui un obstacol la libertatea de stabilire;

c)      sa se asigure ca lucratorii dintr-un stat membru care au lucrat pe teritoriul altui stat membru pot sa ramana in acel teritoriu in scopul de a intreprinde activitati ca persoane nesalariate;

d)      sa dea posibilitatea unui resortisant al unui stat membru sa dobandeasca proprietate funciara si cladiri situate pe teritoriul altui stat membru, in masura in care aceasta nu contravine art. 39 (33) par. 2;

e)      sa se inlature progresiv restrictiile privind conditiile de infiintare de agentii, sucursale sau filiale pe teritoriul altui stat membru si conditiile de intrare a personalului stabilimentului principal in posturi de gestiune ori de supraveghere, din aceste agentii, filiale sau sucursale;

f)        sa se coordoneze, in masura necesara, garantiile care, pentru protectia intereselor membrilor si a altora (creditori si angajati), sunt cerute de statele membre companiilor si firmelor, cu scopul de a face aceste garantii echivalente in intreaga Comunitate;

g)      sa se asigure ca nu sunt denaturate conditiile de stabilire prin ajutoarele acordate de statele membre.