Consiliul de ministri (consiliul uniunii europene)

CONSILIUL DE MINISTRI (CONSILIUL UNIUNII EUROPENE)

Consiliul de Ministri a aparut pe cale conventionala, prin Tratatele institutive, avand, la inceput, denumiri diferite: Consiliul Special al Ministrilor (Tratatul instituind C.E.C.A.) si Consiliul (Tratatele de la Roma instituind C.E.E. si Euratom). Dupa unificarea institutiilor, prin Tratatul de la Bruxelles (1965), cunoscut in doctrina sub denumirea de Tratatul instituind un Consiliu unic si o Comisie unica, dobandeste denumirea de Consiliu de Ministri. Tratatul de la Maastricht consacra pentru aceasta institutie, ce are un important rol decizional, terminologia de Consiliul Uniunii Europene.

Consiliul European a fost infiintat in anul 1974, prin vointa sefilor de stat si de guvern, cand acestia au hotarat sa se intalneasca, cu regularitate, impreuna cu ministrii lor de externe, cu presedintele Comisiei si cu un vice-presedinte al acesteia. Consiliul European nu trebuie confundat cu ceea ce numim Consiliul de ministri, deoarece acestea sunt institutii ale Uniunii Europene, dar diferite. Criteriile de distinctie intre cele doua institutii comunitare sunt urmatoarele: criteriul aparitiei, criteriul componentei celor doua institutii si criteriul atributiilor indeplinite.

In functie de primul criteriu se remarca :

Consiliul European a aparut pe cale neconventionala, adica prin intalnirile la varf ale sefilor de stat si guvern, ulterior fiind reglementata existenta acestuia;

Consiliul de ministri a aparut pe cale conventionala, fiind infiintat prin Tratatele instituind Comunitatile europene.

In conformitate cu cel de-al doilea criteriu observam:

Consiliul European are in componenta sa sefii de stat si de guvern din statele membre ale Comunitatilor Europene;

Consiliul de ministri are in componenta sa, pe de o parte, ministrii afacerilor externe- reuniti in cadrul Consiliului general - si, pe de alta parte, poate avea in componenta sa, pe langa ministrii afacerilor externe, si ministrii de resort (ai agriculturii, finantelor etc.), numindu-se Consilii specializate (sectoriale).

Avand in vedere cel de-al treilea criteriu remarcam:

Consiliul European este o institutie care indeplineste, cu precadere, atributii de natura politica;

Consiliul de Ministri indeplineste atributii de natura legislativa, decizionala, fiind principalul organ legislativ al Comunitatii Europene. Acest consiliu asigura in primul rand coordonarea politicilor economice generale ale statelor membre, el dispunand de o putere de decizie in vederea realizarii obiectivelor stabilite de tratat si in conditiile precizate de acestea. In al doilea rand, Consiliul de Ministri se preocupa de formularea si adoptarea legislatiei comunitare, in sistemul comunitar consiliul fiind considerat ca legislator de drept comun. In al treilea rand, Consiliul de ministri ia deciziile cerute de aducerea la indeplinire a obiectivelor tratatelor comunitare.

Pentru exercitarea competentei sale decizionale el se manifesta ca un organ de luare a deciziilor comunitare urmand astfel sa impuna obligatii subiectelor carora li se adreseaza, fiind astfel principalul organ legislativ al comunitatii. In acelasi timp se manifesta ca for al reprezentantilor statelor membre. In luarea deciziilor sale Consiliul actioneaza in mod obisnuit pe baza unor propuneri sau recomandari ale Comisiei Europene si dupa caz dupa consultarea Parlamentului European sau a altor institutii ori organisme- Curtea de Conturi, Consiliul Economic si social si Comitetul regiunilor sau numai a unuia dintre aceste Comitete.

In functie de subiectul abordat, Consiliul Ministrilor poate lua decizii cu majoritate simpla (adoptarea regulamentului interior sau a solicitarii adresate Comisiei Europene de a prezenta o propunere legislativa),  majoritate calificata (luarea deciziilor in domeniile: educatiei si sanatatii publice, capitalurilor si platilor, transporturilor, politicilor sociale, coeziunea economica si sociala, cercetare - dezvoltare si mediu) si unanimitate (pentru probleme privind procedura de alegere a Parlamentului European, modalitati de delegare a competentelor de executie, dispozitii relative la Curtea de justitie si la Curtea de conturi, regulamentul financiar, regimul lingvistic, acordurile de asociere si acordurile de aderare, resursele comunitatii, securitatea sociala, armonizarea fiscalitatii indirecte, cultura, industria, protectia mediului).

In ceea ce priveste Consiliul, s-a ajuns la concluzia ca va fi foarte dificil sa se obtina votul unanim, in situatia in care vor fi aproape 30 de state membre, existand pericolul paralizarii activitatii in adoptarea deciziilor. Asadar sarcina reformei este aceea de a reduce numarul cazurilor in care statele membre pot folosi dreptul lor de veto. Astfel, ratificarea Tratatului de la Nisa va permite ca in legatura cu 30 de articole din Tratat sa se ia decizii cu majoritate calificata (anterior   a fost necesara unanimitatea si pentru acestea). Scopul urmarit a fost acela de a fi reflectate cat mai fidel puterea economica si ponderea demografica in numarul de voturi alocate. Astfel, un acord va putea fi incheiat fara acceptul a 14 dintre cele 27 de state preconizate a fi membre ale Uniunii Europene. O decizie poate fi luata numai daca cel putin 14 state au votat in favoarea ei sau reprezinta 62% din populatia europeana.

Caracteristica fundamentala a Consiliului Ministrilor este calitatea sa de for comunitar insarcinat cu adoptarea legislatiei si a deciziilor importante privind Comunitatea, dar acest monopol tinde sa cada sub presiunea Parlamentului European. Actele oficiale si deciziile Consiliului Ministrilor sunt publicate in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Consiliul de Ministri are un rol esential in definirea si realizarea politicii externe si de securitate comuna, cat si coordonarea problemelor interne si ale justitiei Uniunii.

Presedintia in exercitiu este sprijinita de statul membru care a detinut-o anterior cat si de statul membru care va urma sa o detina (asa- numita troica europeana).

La reuniunile Consiliului de Ministri participa presedintele in exercitiu, secretarul general al consiliului si eventual unul sau mai multi directori generali.

Activitatea deliberativa a Consiliului Uniunii Europene

1. Repartitia voturilor in Consiliu

Deciziile Consiliului Uniunii Europene sunt luate prin vot, tinand seama de populatia statelor. Ponderea voturilor este strict proportionala cu populatia, existand o reponderare in favoarea statelor cu populatii mai mici.

Pana la data de 1 mai 2004, Uniunea Europeana cuprindea 15 state, iar voturile in numar de 87 erau repartizate astfel:

Germania, Franta, Italia, Marea Britanie - cate 10 voturi;

Spania - 8 voturi;

Belgia, Grecia, Olanda si Portugalia - cate 5 voturi;

Danemarca, Irlanda si Finlanda - cate 3 voturi;

Luxemburg - 2 voturi.

Dupa data de 1 mai 2004, cand Uniunea Europeana s-a extins cu 10 state, incepand cu data de 1 noiembrie 2004, repartitia celor 321 de voturi in Consiliul Uniunii Europene era urmatoarea:

Germania, Franta, Italia si Marea Britanie - cate 29 de voturi;

Spania si Polonia - cate 27 de voturi;

Olanda - 13 voturi;

Belgia, Republica Ceha, Grecia, Ungaria si Portugalia - cate 12 voturi;

Austria si Suedia - cate 10 voturi;

Danemarca, Irlanda, Lituania, Slovacia si Finlanda - cate 7 voturi;

Cipru, Estonia, Letona, Luxemburg si Slovenia - cate 4 voturi;

Malta - 3 voturi.

In cadrul Uniunii celor 27 de state, sunt 345 de voturi in Consiliu, repartizate ca mai sus, in plus:

Romania - 14 voturi;

Bulgaria - cate 10 voturi.

2. Reguli si metode de adoptare a deciziilor

Adoptarea deciziilor de catre Consiliul Uniunii Europene are la baza cateva reguli si metode specifice de exercitare a dreptului de vot:

a) Majoritatea simpla

Este modalitatea de drept comun de adoptare a deciziilor, de catre jumatate plus unu din voturile membrilor Consiliului. Aceasta modalitate este utilizata in cazuri limitate, precum:

- adoptarea Regulamentului interior al Consiliului;

- solicitarea de studii si propuneri, ori cererea de informatii de la Comisia Europeana;

- avizul favorabil la reuniunea in conferinte ale reprezentantilor guvernelor statelor membre ale Uniunii.

b) Majoritatea calificata  

Este modalitatea ceruta pentru adoptarea deciziilor in domenii specificate expres de tratatele comunitare, astfel:

- Actul unic european (1986): tarifele vamale comune; protectia economiilor (depunerilor); libera prestare a serviciilor; transporturi maritime si aeriene; piata interna, cu exceptia fiscalitatii, liberei circulatii a persoanelor, drepturilor si intereselor muncitorilor, pentru care se cere unanimitatea, coeziune; cercetare; mediu  (cu unele exceptii).

- Tratatul asupra Uniunii Europene (1992): politica vizelor; educatie; sanatate publica; consumatori; retelele transeuropene; cooperare in domeniul dezvoltarii; sanctiuni economice.

- Tratatul de la Amsterdam (1997): autorizarea cooperarii consolidate; refugiati; ocuparea locurilor de munca; cooperare vamala; lupta impotriva excluderii sociale; egalitatea intre barbati si femei; sanatate publica; transparenta; lupta antifrauda; statistici; protectia vamilor; regiunile ultraperiferice.

b)   Majoritatea calificata impune adoptarea deciziilor cu 2/3 din voturile de care dispun membrii Consiliului.

In cazul Uniunii cu 27 de membri, se urmareste scopul de a se reflecta in capacitatea decizionala atat puterea economica cat si ponderea demografica a statelor membre, urmarindu-se extinderea domeniilor in care deciziile se iau cu majoritate calificata. Potrivit Tratatului de la Nisa, un acord nu poate fi incheiat fara acceptarea de catre cel putin 14 state din cele 27, iar statele care voteaza favorabil sa reprezinte 62% din populatia totala a Uniunii, procent care va creste in urmatorii ani la peste 70%.

Exista si alte formule ale majoritatii calificate, de exemplu, luarea deciziei cu excluderea votului statului interesat in adoptarea acesteia, sau ponderea voturilor pe criteriul demografic, politic si economic, astfel incat un stat membru nu poate dispune de o minoritate de blocare si "statele mari" nu pot adopta o decizie minorizand pe cei "mici".

c) Unanimitatea Este modalitatea potrivit careia fiecare stat are un drept de veto, cu precizarea ca abtinerea de la vot nu are valoarea unui veto. In prezent, unanimitatea este rezervata in cazuri limitate, tendinta fiind de reducere a acestora: - uniune economica si monetara, industrie, cultura (Tratatul Comunitatii europene); - fiscalitate, libera circulatie a persoanelor, drepturile si interesele muncitorilor (Actul unic european); - constatarea incalcarii de catre un stat a principiilor Tratatului asupra Uniunii Europene, aplicarea acordurilor incheiate de parteneri sociali, suspendarea dreptului de vot, politica externa si de securitate comuna (Tratatul de la Amsterdam).

Constitutia euroepana cu privire la Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Ministri)

Proiectul Constitutiei Europei contine mai multe reglementari cu privire la compunerea si functionarea Consiliului pe care-l denumeste Consiliul de Ministri, ceea ce inlatura de la bun inceput orice confuzie cu Consiliul european ori Consiliul Europei. Nu trebuie confundat cu organele cu aceeasi denumire ale OSCE ori OCDE.

Consiliul este privit de Constitutie ca fiind alcatuit din cate un reprezentant al fiecarui stat membru la nivel ministerial abilitat sa angajeze guvernul statului membru pe care-i reprezinta si sa exercite dreptul de vot.

Consiliul se poate reuni in mai multe configuratii:

- Consiliul afacerilor generale - care asigura coerenta activitatii diferitelor formatiuni ale Consiliului si pregateste reuniunile Consiliului european asigurand si legatura cu presedintele Consiliului european si Comisia Europeana;

- Consiliul afacerilor externe - elaboreaza planul actiunii externe a Uniunii in conformitate cu strategiile fixate de Consiliul european.

Pregatirea lucrarilor Consiliului intra in responsabilitatea unui Comitet al reprezentantilor permanenti ai guvernelor statelor membre.

Consiliul se reuneste in public atunci cand delibereaza si voteaza un proiect de act legislativ, scop in care fiecare sesiune este divizata in doua parti: una pentru deliberarile cu privire la actele legislative ale Uniunii si alta pentru actele nonlegislative.

Presedintia formatiunilor Consiliului este asigurata de reprezentantii statelor membre printr-un sistem de rotatie egala, stabilit printr-o decizie a Consiliului european, cu majoritate calificata. Exceptie face Consiliul afacerilor externe, a carui presedintie este asigurata permanent de catre ministrul afacerilor externe, functie nou creata de Constitutie ca o inovatie importanta.

Deciziile Consiliului se iau cu majoritate calificata, cu exceptia cazurilor in care Constitutia dispune altfel. Constitutia defineste majoritatea calificata ca fiind egala cu cel putin 55% din numarul membrilor Consiliului, adica cel putin 15% dintre ei, cu conditia ca acestia sa reprezinte statele care reunesc cel putin 65% din populatia Uniunii. O minoritate de blocaj trebuie sa includa cel putin patru membri ai Consiliului dar in lipsa unei majoritati calificate, considerate ca realizata. Exista o exceptie de la aceste reguli: atunci cand Consiliul nu decide pe baza propunerilor Comisiei sau ale ministrului afacerilor externe ale Uniunii, majoritatea calificata se defineste ca fiind egala cu cel putin 72% din numarul membrilor Consiliului, reprezentand statele membre care reunesc cel putin 65% din populatia Uniunii.

Constitutia precizeaza ca aceste reguli se aplica si Consiliului european cand acesta decide cu majoritate calificata, dar presedintele acestuia si presedintele Comisiei nu participa la vot.

Cand Consiliul decide prin majoritate simpla, aceasta va fi majoritatea membrilor care-l compun; majoritatea simpla fiind ceruta pentru chestiuni de procedura sau adoptarea regulamentului interior, pentru a cere Comisiei sa realizeze studiile pe care le socoteste oportune pentru realizarea obiectivelor comune si sa-i faca propuneri.

Fiecare membru al Comisiei poate delega un alt membru pentru a vota in locul lui, dar numai un singur membru.

In caz de unanimitate, abtinerea membrilor prezenti sau a reprezentantilor acestora nu impiedica adoptarea deciziei.

Consiliul este asistat de un Secretar general, aflat sub conducerea unui Secretar General numit de Consiliu.