CREAREA COMUNITATILOR EUROPENE

SI EVOLUTIA LOR

Inainte de a studia dreptul institutional comunitar - ca ansamblu de reguli ce carmuiesc structura si functionarea Uniunii Europene este absolut necesar de a cerceta conditiile care au stat la baza constituirii Comunitatilor si evolutia acestora, precum si caracterele generale.

Sectiunea 1

CREAREA COMUNITATILOR

a.      Planul Schumann si CECO

Crearea si evolutia celei mai originale dintre structurile regionale - Uniunea Europeana - sunt strans legate de contextul politic si economic international din a doua jumatate a secolului nostru.

Premisele aparitiei si evolutiei comunitatilor le gasim in doua surse: pe de o parte ideea interbelica a unei Europe federaliste dupa principiul Statelor Unite ale Americii, iar pe de alta parte conditiile existente la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial.

In ceea ce priveste ideea unei Europe federaliste sunt de retinut, ca cele mai importante, doua aspecte.

La 5 septembrie 1929, in fata Adunarii Societatii Natiunilor, ministrul de externe al Frantei Aristide Briand2 a prezentat un proiect ce privea crearea intre statele europene a unei legaturi federaliste, fara a aduce atingere suveranitatii de stat. Dupa acest discurs Aristide Briand a fost desemnat sa prezinte in fata Societatii Natiunilor un memorandum asupra organizarii unui regim de uniune federala europeana. Desi statele au primit favorabil proiectul, el nu a putut fi pus in aplicare datorita afirmarii la scurt timp a miscarilor national socialiste in Italia si Germania, conditii in care ideea unitatii europene nu mai poate fi promovata.

Dupa razboi aceasta idee a fost preluata de miscarea federalista compusa din: Uniunea europeana a federalistilor, Uniunea parlamentara europeana, Noile echipe internationale, Miscarea socialista pentru Statele Unite ale Europei s.a. In decembrie 1947 aceste organizatii au constituit intre ele un comitet international de coordonare a Miscarilor pentru unitate europeana. Acest comitet a avut mai multe reuniuni, cea mai importanta fiind Congresul de la Haga din 8-10 mai 1948. Concluziile acestui congres sunt cuprinse intr-un act cunoscut sub titlul "mesajul catre europeni", care a stat ulterior la baza constituirii Consiliului Europei.

Situatia aparuta in Europa dupa anii '30 si apoi izbucnirea celui de al doilea razboi mondial au facut ca proiectul Briand sa ramana o litera moarta, iar in ceea ce priveste "mesajul catre Europeni" putem spune ca doar intr-o forma mult denaturata a stat la baza constituirii la 5 septembrie 1949 a unei alte structuri europene: Consiliul Europei. Acest organism este mult mai diferit de Uniunea Europeana, intrucat este o organizatie de cooperare si nu de integrare, dispune de puteri foarte mici in raport cu U.E. ale carei decizii sunt obligatorii pentru statele membre; are un scop general politic, cultural si de aparare a drepturilor omului, fara sa reprezinte un mecanism de integrare economica si politica.

Conditiile existente la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial, privite in toata complexitatea lor au stat in mod hotarator la baza aparitiei Comunitatilor Europene.

Situatia economica, politica, militara a Europei era foarte complexa si se datora modului in care se incheiase pacea si urmarilor ei: aparitia celor doua centre de putere Statele Unite ale Americii si Uniunea Sovietica si a zonelor lor de influenta; inceputul razboiului rece; nevoia de refacere a economiilor distruse de razboi; gasirea unui sistem de garantii reale pentru mentinerea pacii.

In acest context, in primii ani dupa razboi, in Europa, dar si pe plan international s-au creat o serie de organizatii, unele cu vocatie principal economica, altele militara, sau politica, reamintindu-le pe cele mai importante:

a)in domeniul militar: Uniunea Europeana constituita pe baza Tratatului de la Bruxelles semnat la 17 martie 1948 si devenita ulterior Uniunea Europei Occidentale (UEO); Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) constituita pe baza Tratatului semnat la 4 aprilie 1949 la Washington si care extinde solidaritatea in materie de aparare la nivelul Atlanticului de Nord, depasind granitele Europei;

b)in domeniul economic: Organizatia Europeana de Cooperare Economica (OECE) creata in anul 1948 pentru a gestiona ajutorul SUA in cadrul planului Marshall .

Planul fusese lansat inca din anul 1947 si era destinat tuturor statelor europene grav afectate de razboi, dar in acel an, Uniunea Sovietica, atat pentru sine, cat si pentru statele aflate sub influenta sa a refuzat participarea la Planul Marshall, asa incat acest ajutor a fost destinat in final doar statelor vest europene. Ulterior OECE s-a transformat in Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE).

c)in domeniul politic - Organizatia Natiunilor Unite, Consiliul Europei s.a.

Analizand organismele mentionate observam ca ele prezinta urmatoarele inconveniente: - nu reuneau aceleasi state europene; - participau si state neeuropene care detineau uneori chiar pozitia dominanta (cum este cazul SUA in cadrul NATO); - aveau de multe ori aceleasi scopuri politice, culturale, economice si de securitate, iar organele de care dispuneau erau ineficiente. Asadar, aceste mecanisme nu raspundeau nevoilor Europei, mai ales sub raport economic, dar si pentru a rezolva problema europeana in complexitatea ei. Se contureaza tot mai mult necesitatea constituirii unei comunitati (conceptul este german) care sa raspunda problemelor Europei Occidentale.

In celebrul discurs tinut la 19 decembrie 1946 la Zurich, Winston Churchill4, a aratat ca rezolvarea problemelor si viitorul Europei rezida in reconcilierea dintre Franta si Germania. Ideea nu era n 939g66j oua, dar la acea data parea foarte greu de realizat.

De la recunoasterea noului stat german prin acordurile semnate in aprilie 1949 la Washington, iar din septembrie 1950 cu un guvern condus de Konrad Adenauer5 cat si cu substantialul ajutor dat de SUA, Germania incepe sa ameninte Europa, reorganizandu-se intr-o mare putere. Aflandu-se intre cele doua mari puteri militare SUA si URSS, pentru statele europene se punea tot mai acut problema mentinerii pacii.

Cat priveste Franta, ea trebuia sa gaseasca o solutie care sa ii ofere garantii suplimentare fata de cele date de acordurile internationale de tip clasic (acorduri care intre cele doua mari puteri militare SUA si URSS, pentru statele europene se punea tot mai acut problema mentinerii pacii).

Cat priveste Franta, ea trebuia sa gaseasca o solutie care sa ii ofere garantii suplimentare fata de cele date de acordurile internationale de tip clasic (acorduri care intre cele doua razboaie nu-i oferisera in mod real nici o garantie), iar pe de alta parte trebuia sa gaseasca o cale de dezvoltare a industriei de baza, de refacere a economiei in ansamblul ei.

Solutia a fost data de Jean Monnet6 si Robert Schumann si o regasim in celebra declaratie de la Paris din 9 mai 1950, declaratie care contine in fapt Proiectul Schumann care a stat la baza semnarii la 18 aprilie 1951 la Paris a Tratatului privind constituirea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO).

Proiectul Schumann se bazeaza pe urmatoarele principii:

-punerea in comun a productiei a doua materii de baza, strategice: carbune si otel. Aceasta corespunde intereselor de dezvoltare a industriei franceze si inlatura controlul concernelor Ruhr in acest domeniu;

-formarea unei piete comune pentru statele membre;

-din primele doua principii si stari de fapt decurge imposibilitatea materiala a izbucnirii unui nou razboi mondial in zona;

-construirea comunitatii ca o solidaritate de fapt, inspirata de un pragmatism prudent;

-se da castig de cauza integrarii sectoriale in raport cu cea globala si integrarii economice in raport cu cea politica.

Integrarea politica va fi un rezultat al celei dintai, ca urmare a solidaritatii de fapt.

Consideram ca sunt remarcabile aceste cinci principii, Europa de azi traindu-le din plin.

Acestui proiect se alatura alte patru state: Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg, care impreuna cu Franta si Germania vor deveni membri fondatori ai primei comunitati, aceea a carbunelui si otelului.

La negocieri a participat si Marea Britanie, dar ea a refuzat semnarea Tratatului invocand in principal doua considerente: faptul ca tratatul aduce atingere suveranitatii de stat, iar sub aspect economic ii sunt favorabile relatiile cu Commonwealth-ul. In revansa Marea Britanie a initiat crearea unei contra-puteri, tot ca un organism economic regional, constituind la 20 noiembrie 1959 la Stocholm Asociatia Economica a Liberului Schimb (AELS), organism ce a devenit in timp unul din principalii parteneri ai UE, spatiul economic european din 1993 implicand in primul rand acorduri pentru o Uniune vamala intre cele doua organisme. AELS este considerat si azi un organism ce a obtinut rezultate superioare Comunitatilor Europene in domeniul protectiei consumatorilor si protectiei mediului. Insemnatatea sa s-a diminuat in timp, prin migrarea unor state membre catre UE.

Dintre dispozitiile Tratatului semnat la 18 aprilie 1951 la Paris retinem pe cele mai importante: - durata a tratatului este de 50 de ani, iar statele membre nu au posibilitatea de a parasi comunitatea inainte de expirarea termenului; - are drept scop crearea unei piete comune a carbunelui si otelului, inlaturand obstacolele puse in calea schimburilor cum sunt: taxe vamale, contingentari si acorduri de cartel; - apropierea politicilor tarilor membre in vederea realizarii scopului propus.

Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului se prezinta ca un organism cu un inalt grad de integrare, iar institutional este format din autoritati cu caracter supranational. Rolul central il joaca Inalta Autoritate organ independent de statele membre, cu functie de gestiune si care reprezinta interesul comunitatii. Ea dispune de fonduri proprii provenite din prelevari directe percepute asupra agentilor economici si taxe vamale unice. Primul presedinte al Inaltei Autoritati a fost Jean Monnet. Alaturi de ea mai functioneaza alte trei organe: Consiliul de ministri - organ interguvernamental, cu functie de decizie; Adunarea - formata din parlamentari ai tarilor membre, delegati de Parlamentele nationale, preconizandu-se pentru viitor alegeri directe pentru Adunare. Cel de-al patrulea organ Curtea de Justitie ce are menirea de a asigura respectarea dreptului.

In anul 2001 Tratatul CECO a ajuns la termen, prin Protocolul aditional la Tratatul de la Nisa principalele sale dispozitii au fost preluate prin Tratatele CEE si CEEA, astfel ca din 2001 sunt in vigoare doar acestea, Tratatele de la Roma fiind temeiul existentei si functionarii Uniunii Europene.

B. Crearea CEE si CEEA

Intre anii 1952 si 1957 asistam la o adevarata perioada de criza, fiind sub semnul intrebarii chiar viabilitatea constructiei comunitare.

Razboiul din Coreea si conflictele de interese dintre statele europene relativ la acest razboi, cat si fata de miscarile de eliberare nationala din fostele colonii europene din Asia si Africa au facut imposibila crearea in 1954 a Comunitatii Europene de Aparare si a Comunitatii Politice Europene. In ambele cazuri Franta si-a exprimat dreptul de veto si tratatele nu au putut intra in vigoare.

Situatia politica internationala amintita a facut ca in aceasta perioada sa fie adresate dese critici caracterului supranational al Inaltei Autoritati. In aceasta conjunctura Jean Monnet se retrage de la conducerea CECO.

Se contureaza clar ideile: - singurul domeniu de integrare este cel economic, iar integrarea trebuie sa fie sectoriala; - diminuarea caracterului supranational al organelor comunitatii.

In aceste conditii are loc reuniunea de la Messina din iunie 1955, cand luandu-se in discutie un proiect olandez din 1952 pentru o piata comuna generalizata, a fost desemnat Paul - Henri Spaak8 - ministru de externe belgian sa elaboreze un proiect privind posibilitatile de extindere a integrarii sectoriale in domeniul energiei atomice, cat si de a crea o piata comuna generalizata.

Proiectul se justifica sub ambele aspecte, intrucat in domeniul nuclear este necesara o reglementare aparte datorita specificului sau, energia atomica este folosita atat in scop pasnic, cat si pentru razboi, iar statele europene erau interesate in dezvoltarea acestui sector pentru a crea o contrapondere fata de SUA, URSS si Marea Britanie care incercau sa constituie un monopol in domeniu. Pe de alta parte proiectul corespunde nevoii de generalizare a integrarii economice si de transformare a pietei comune intr-o piata interna.

Ideile continute in raportul Spaak prezentat la 21 aprilie 1956 au deschis calea negocierilor dintre "cei sase", negocieri care s-au finalizat prin semnarea la 25 martie 1957 la Roma a Tratatelor privind constituirea Comunitatii Europene a Energiei Atomice (CEEA) sau Euratom si a Comunitatii Europene (CEE) sau Piata Comuna.

Tratatul CEEA cuprinde dispozitii relative la folosirea energiei atomice in exclusivitate in scopuri civile, dintre directiile de actiune amintind: dezvoltarea cercetarii stiintifice in domeniu si a distribuirii tehnicii de specialitate; stabilirea de norme de securitate comune; facilitarea investitiilor in domeniul nuclear; crearea unei piete comune pentru materialele si echipamentele nucleare, cat si pentru capitalurile legate de domeniul nuclear s.a.

Cu siguranta cel mai important este Tratatul privind CEE. In articolul 2 din Tratat este prevazut scopul sau "Comunitatea are ca misiune, prin stabilirea unei piete comune si prin apropierea progresiva a politicilor economice ale statelor membre, de a promova o dezvoltare armonioasa a activitatilor economice in ansamblul Comunitatii; o expansiune continua si echilibrata, o stabilitate crescuta, o crestere accelerata a nivelului de viata si relatii mai stranse intre statele pe care le reuneste"9.

Sunt stabilite o serie de politici comune, acestea fiind prevazute la art.3 din Tratat: eliminarea drepturilor vamale si a restrictiilor cantitative; stabilirea unui tarif vamal unic si a unei politici comerciale comune fata de terti; eliminarea obstacolelor la libera circulatie a bunurilor, a persoanelor, a serviciilor si a capitalurilor; elaborarea unei politici agricole comune; politici comune in domeniul transporturilor; politici comune in materia concurentei; elaborarea de politici coordonate in domeniul bancar; apropierea legislatiilor nationale; constituirea Fondului social european, a Bancii Europene de Investitii10, s.a.

O piata comuna inseamna o piata unica, cuprinsa pe teritoriul statelor membre si care prezinta aceleasi caracteristici de piata nationala. Ea se realizeaza prin crearea unei uniuni vamale si o libera circulatie a marfurilor, dublata de o protectie externa, printr-un tarif vamal comun. Libera circulatie a factorilor de productie inseamna libera circulatie a persoanelor, a bunurilor, a serviciilor si a capitalurilor, insotite de o protectie a liberei concurente.

Pentru realizarea pietei comune s-a prevazut o perioada de tranzitie de 12 ani. Uniunea vamala s-a realizat in 1968.

Studiind dispozitiile celor doua tratate se observa ca mecanismele de functionare sunt fie de integrare (uniune vamala, politici comune), fie de cooperare (politici coordonate), mecanismele fiind mai pragmatice decat cele prevazute de Tratatul CECO. In ceea ce priveste organele celor doua comunitati observam ca s-a diminuat in mod sensibil caracterul supranational. Inalta Autoritate este inlocuita de o Comisie, care desi reprezinta interesul Comunitatii, si-a pierdut caracterul dominant supranational. Celelalte trei Institutii: Consiliul (de ministri), Parlamentul (Adunarea) si Curtea de Justitie isi mentin caracterul si in mare parte atributiile. Sub aspect bugetar, noile comunitati depind mult de contributia statelor membre, nemaiavand independenta de care dispunea CECO.

Prezentarea se completeaza cu analiza procesului de creare a Comunitatilor, conform metodei urmata la curs, primele prelegeri

Sectiunea a II-a

EVOLUTIA CONSTRUCTIEI COMUNITARE

A.    Largirea Comunitatilor Europene

Pana in anul 1973 cele trei Comunitati au fost constituite din cei sase membri fondatori: Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda.

Dupa refuzul initial din 1951 de a se alatura "celor sase", Marea Britanie si-a depus candidatura in doua randuri - 1961 si 1967, ambele incercari de aderare esuand datorita veto-ului exprimat de Franta. De fapt atata timp cat in fruntea republicii franceze s-a aflat generalul Charles De Gaulle11, iar britanicii au avut un guvern conservator nu s-au putut gasi cai de reconciliere intre cele doua state.

Purtate pe parcursul a trei ani (1970-1972), negocierile cu Marea Britanie s-au finalizat prin semnarea actului de aderare in anul 1973. Negocierile au mai avut in vedere si alte trei state vest-europene: Danemarca, Norvegia si Irlanda. Prin referendum poporul norvegian s-a opus aderarii la Comunitati, asa incat incepand cu 1 ianuarie 1974 au devenit membre Marea Britanie, Danemarca si Irlanda.

De la 1 ianuarie 1981 numarul membrilor s-a extins la zece prin aderarea Greciei, iar de la 1 ianuarie 1986 putem vorbi de "cei 12", aderand la Comunitati Spania si Portugalia.

In cursul anului 1994 s-au purtat negocieri cu patru state membre AELS: Suedia, Finlanda, Norvegia si Austria. Pentru a doua oara in istorie poporul norvegian a votat impotriva aderarii, astfel incat de la 1 ianuarie 1995 numarul membrilor Uniunii Europene este de 15 ca urmare a aderarii Austriei, Suediei si Finlandei.

Consiliul European de la Copenhaga din iunie 1993, cat si cel de la Madrid din decembrie 1995 au luat hotararea extinderii Uniunii Europene, dand posibilitatea de aderare nu numai tarilor mediteraneene Cipru, Malta si Turcia, dar si tarilor din Europa Centrala si de Est, asociate la Comunitati: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Romania, Slovacia, Slovenia si Ungaria.

Pentru aceste state s-a pus problema elaborarii unor programe de tranzitie in vederea crearii conditiilor economice care sa permita integrarea in UE. }i astazi sunt state europene necomunitare (Elvetia si Norvegia) cu un grad de dezvoltare economica superior celor membre UE (Portugalia si Grecia).

La 1 mai 2004 au aderat la Uniunea Europeana zece state: Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia si Ungaria, procedura de aderare continuandu-se in privinta Romaniei si Bulgariei care au finalizat negocierile in cursul anului 2004, au semnat la 25 aprilie 2005 Tratatul de aderare (ratificat de Romania prin Legea nr.157 din 1 iunie 2005) prevazandu-se a deveni membre de la 1 ianuarie 2007.

In cursul anului 2005 s a hotarat extinderea UE cu inca doua state: Croatia si Turcia, act ce se preconizeaza a se realiza dupa anul 2009 in privinta Croatiei si 2012 pentru Turcia.

Consideram ca principiile Planului Schumann raman   actuale, considerentele economice si strategice gandite in urma cu o jumatate de secol isi mentin valabilitatea si ele vor fi hotaratoare in luarea deciziilor ce vor prefigura viitorul Uniunii Europene.

Un statut aparte de asociere il au statele foste colonii ale unor tari membre. Sunt asociate la U.E. tarile din nordul Africii precum si cele 46 de state din Africa, Caraibe si Pacific semnatare ale Conventiei de la Lome, s.a. Statutul de asociat nu se confunda cu cel de membru, intrucat ofera doar unele facilitati in domeniul vamal, schimburilor comerciale, investitiilor, asistentei tehnice s.a.

Unitatea Europeana are relatii particulare cu SUA, cu Canada, cu NAFTA (Acordul Nord American de Comert Liber semnat de SUA, Canada si Mexic) cat si cu alte zone de liber schimb sau state puternic industrializate.

Dupa anul 1990, in analizele mondiale facute asupra stadiului dezvoltarii economice si a schimburilor comerciale se vorbeste de o tripolaritate a lumii prin aparitia a trei centre de putere: America de Nord reprezentata de cele 2+1 state semnatare NAFTA, Europa reprezentata de UE si Asia reprezentata de Japonia si noile state industrializate: Coreea de Sud, Hong-Kong, Singapore si Taiwan urmate de Indonezia, Malaiesia, Filipine si Tailanda. Fata de tendinta statelor asiatice de a crea o Piata comuna a Pacificului impreuna cu statele nord-americane, Europa comunitara se afla in fata unor noi provocari. Ea este tinuta sa gaseasca solutii practice si de structura care sa permita extinderea la intregul teritoriu geografic al Europei, dar si consolidarea integrarii economice si a competitivitatii pe plan mondial.

B.     Aprofundarea constructiei comunitare

De-a lungul celor aproape 50 de ani de istorie comunitara s-au produs numeroase transformari pe care le putem califica drept acte de aprofundare, de desavarsire a constructiei europene.

Prin Protocolul aditional la Tratatele de la Roma a fost infiintata Banca Europeana de Investitii ca organ auxiliar specializat, principala institutie de administrare si conducere curenta a Fondului European de Investitii, cea mai insemnata sursa de sustinere a politicilor economice comune.

Dupa anul 1972 in mecanismul de luare a deciziilor s-a impus votul cu majoritate calificata, care a inlocuit votul cu unanimitate, dominant pana la acea data. Modificarea mecanismului de vot la nivelul Consiliului de Ministri a permis realizarea a numeroase reforme in interesul aprofundarii integrarii europene.

In anul 1976 au intrat in vigoare dispozitiile privind alegerile directe pentru Parlamentul european, primele alegeri directe avand loc in anul 1979. Pana la acea data Parlamentul era constituit din membri ai parlamentelor nationale, delegati de legislativul fiecarui stat, conform procedurilor proprii. Dupa anul 1979 s-au organizat in cele 12 state membre alegeri directe pentru Parlamentul european, reforma deosebit de importanta, cu marcante implicatii asupra conceptiei si legitimitatii constructiei comunitare.

In timp a avut loc un proces de fuziune a Institutiilor celor trei Comunitati. Intr-o prima etapa in 1957 a avut lor fuziunea Institutiilor democratice si de drept, respectiv a celor trei Adunari Parlamentare si a Curtilor de Justitie, astfel incat dupa acel an a functionat un singur Parlament si o singura Curte de Justitie. Tot in acel an au fuzionat si Comitetele Economice si Sociale CEEA si CEE, functionand in continuare un singur Comitet Economic si Social.

A doua etapa, mult mai profunda a avut loc in 1965, prin Tratatul de la Bruxelles consfintindu-se fuzionarea Comisiilor si Consiliilor, astfel incat pentru cele trei Comunitati a fiintat o singura Comisie si un singur Consiliu de Ministri.

Fuziunea a fost doar institutionala si nu functionala, intrucat, functional fiecare din cele patru Institutii a continuat sa isi exercite atributiile prevazute de fiecare din cele trei Tratate constitutive.

Un alt moment de referinta il constituie anul 1979 in care s-a creat Sistemul Monetar European (SME) bazat pe trei componente: o unitate monetara ECU; un mecanism de schimb si de interventie si un mecanism de credit si de transfer, prin intermediul carora se poate pune in practica o politica economica si monetara comuna.

Functionarea SME este data de existenta unei unitati monetare comune ECU - unitate europeana de cont. ECU este format dintr-un cos monetar european si este definit ca suma valorilor monedelor statelor membre.

La 1 ianuarie 1979, data intrarii sale in vigoare un ECU era format din 0,0828 marci germane, 0,0885 lire sterline, 1,15 franci francezi, 109 lire italiene, 0,286 guldeni olandezi, 3,66 franci belgieni, 0,14 franci luxemburghezi, 0,217 coroane daneze, 0,0759 lire irlandeze. Cu ocazia aderarii ulterioare a altor state s-a redefinit valoarea ECU in raport si de monedele nationale ale noilor state comunitare.

Pentru Comunitatile Europene, ECU a fost principalul instrument de masurare a produsului national brut, a schimburilor intracomunitare pentru fiecare dintre tarile membre. Acestea isi defineau cursul monetar in raport de ECU, denumit "curs pivot".

SME a prevazut ca pentru fiecare moneda cursul de schimb poate varia, in principiu, doar in limitele de plus/minus 2,25% fata de cursul central ECU. In cazul in care variatiile sunt mai mari bancile centrale ale statelor membre trebuiau sa intervina pe piata de schimb pentru stabilirea cursului monedei respective. SME aplicat inca din 1979 si ECU a reprezentat o etapa necesara adoptarii monedei unice.

Un moment aparte al aprofundarii il constituie Actul Unic European. Semnat in februarie 1986 si intrat in vigoare la 1 iulie 1987, Actul Unic European (AUE) reprezinta o etapa de desavarsire a integrarii europene. AUE se prezinta sub forma a doua tratate reunite intr-un singur instrumentum. Primul Tratat priveste revizuirea dispozitiilor comunitare, iar cel de-al doilea politica externa.

Dintre cele mai importante reforme aduse de A.U.E. amintim: - recunoasterea Consiliului European in functionalitatea sa si competente ca o reuniune la nivel de sefi de state si de guverne; - generalizarea delegarii puterii de executie de la Consiliu la Comisie; - crearea de noi proceduri de luare a hotararilor in cadrul Parlamentului; - sporirea rolului Parlamentului; - crearea unui organ de jurisdictie: Tribunalul prima instanta care va functiona alaturi de Curtea de Justitie (care apare acum, in unele materii ca instanta de recurs); - cooperarea in domeniul combaterii terorismului, cooperarea in domeniul politicii externe s.a.

Dupa momentul infiintarii celor trei Comunitati, AUE reprezinta cel mai important pas in aprofundarea constructiei comunitare. El a pus in lumina insuficientele pietei comune si a elaborat un program de transformare a sa intr-o piata unica pana la finele anului 1992.

Realizarea pietei unice inseamna eliminarea tuturor barierelor la libera circulatie a factorilor de productie cum sunt: norme pentru produse individuale, norme de securitate si sanatate, protectia consumatorilor s.a.

Piata unica implica cooperare politica, coerenta economica si sociala din partea statelor si cooperarea institutiilor comunitare.

AUE a consfintit generalizarea votului cu majoritate calificata in locul celui cu unanimitate, instrument absolut necesar luarii deciziilor si functionarii efective a pietei unice interne.

AUE marcheaza si momentul cresterii caracterului democratic al Comunitatii Europene prin sporirea rolului Parlamentului in procesul decizional. In acest sens s-a prevazut ca o propunere legislativa care a fost respinsa de doua ori in cadrul procedurii in fata Parlamentului European nu mai poate fi aprobata de Consiliu decat cu unanimitate de voturi.

Adancirea integrarii si a solidaritatii de fapt au dus la realizarea unei politici externe comune, constand in informari si consultari reciproce si regulate la nivelul ministrilor de externe, cat si de realizarea unor puncte de vedere impartasite de toate statele membre, iar in ultima instanta intreprinderea unor actiuni comune.

S-a degajat un concept larg: tot ceea ce fac "cei 15" in afara cadrului tratatelor, dar cu vointa de a crea o Europa puternica si unita, apartine comunitatii si se rasfrange asupra celorlalte tari membre.

Reformele aduse prin AUE au constituit o etapa necesara in vederea realizarii Uniunii Europene.

C. Transformarea Comunitatilor in Uniunea Europeana

La initiativa presedintelui Georges Pompidou12, in cadrul reuniunii "la varf" din octombrie 1972 de la Paris, sefii de state si de guverne si-au manifestat intentia de a transforma ansamblul relatiilor lor intr-o Uniune europeana. Leo Tindemans , prim ministru al Belgiei a fost desemnat spre a elabora un raport privind continutul si modalitatile de realizare a Uniunii.

Prezentat doi ani mai tarziu, raportul Tindemans reuneste o serie de propuneri ce privesc intarirea coeziunii interne si externe a Europei comunitare, cresterea rolului institutiilor existente, adancirea integrarii sub toate aspectele si a cooperarii politice, pana la elaborarea unei politici externe comune. Desi deosebit de realist, statele nu au fost dispuse sa il accepte la acea data, preferand maniera reformatoare a AUE. Ideea nu a fost insa abandonata.

Consiliul European reunit la Stuttgart in iunie 1983, la initiativa guvernelor Italiei si Germaniei a adoptat "Declaratia solemna asupra Uniunii Europene". Pornind de la acest act, Parlamentul va elabora si adopta un proiect de tratat privind Uniunea Europeana pe care il va trimite statelor spre examinare.

La reuniunea de la Maastricht 9-10 decembrie 1991 Consiliul European a pus bazele unui nou Tratat, act intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993 si prin care s-a realizat Uniunea Europeana, noua forma de integrare bazata pe cele trei Comunitati existente.

In Tratatul de la Maastricht, la Titlul I "Dispozitii comune" se arata la art.A "Prin prezentul Tratat, Inaltele parti contractante instituie intre ele o Uniune Europeana, de aici inainte denumita "Uniune" (al.1). Prezentul Tratat marcheaza o noua etapa in procesul de creare a unei uniuni mai stranse intre popoarele Europei, in care hotararile sunt luate cat mai mult posibil de cetateni (al.2). Uniunea este fondata pe Comunitatile europene, completate prin politicile si formele de cooperare instaurate prin prezentul Tratat. Ea are ca misiune organizarea de o maniera coerenta si solidara a relatiilor dintre statele membre si dintre popoarele acestora (al.3)".

Tratatul de la Maastricht a adus importante mutatii, in lumina sa Uniunea Europeana fiind fara indoiala cea mai originala structura internationala a zilelor noastre.

Tratatul instituie Consiliul European drept organ comunitar si il califica ca Institutie suprema a Uniunii ce reuneste sefii de state si de guverne ai tarilor membre si defineste orientarile politice generale ale UE. Celelalte patru Institutii isi pastreaza denumirea, rolul si atributiile, vizibil sporind doar rolul Parlamentului care devine o noua putere de decizie alaturi de Consiliul de ministri.

Tratatul instituie o cetatenie a Uniunii Europene Este cetatean al Uniunii orice persoana ce are nationalitate (cetatenia) unui stat membru. Aceasta cetatenie da dreptul de libera circulatie si sejour pe teritoriul statelor membre; permite acordarea protectiei juridice in strainatate din partea oricarei ambasade sau consulat al unuia din statele membre; da dreptul de a vota si a fi ales in statul de resedinta pentru alegerile europene si alegerile locale, dar nu da dreptul de a alege si a fi ales in cadrul alegerilor generale, prezidentiale si pentru ocuparea posturilor de primari.

Se prevede realizarea Uniunii Economice si Monetare in trei etape: prima pana la sfarsitul anului 1993 priveste crearea unei piete unice a capitalurilor; a doua priveste crearea unei monede unice, facand responsabil in acest sens Institutul Monetar European si a treia etapa priveste crearea unei monede unice si stabile si a unei Banci Centrale Europene independente, etapa ce se preconizeaza a se finaliza in anul 1999.

Sunt stabilite noi directii de actiune: educatie, cultura, sanatate publica, protectia consumatorilor, retele de transport transeuropean si politicii sociale comune.

In ceea ce priveste politica externa se stabileste regula actiunilor comune in acest domeniu, hotararile luandu-se cu unanimitate, iar in caz de nevoie si cu majoritate calificata.

Dispozitii noi reglementeaza problemele relative la securitate. Astfel se permite Uniunii sa intervina in elaborarea unei politici de aparare comuna si se atribuie Uniunii Europei Occidentale (UEO) rolul de a elabora o politica comuna de aparare si de a pune in practica actiuni comune ale statelor membre.

Tratatul contine dispozitii particulare relative la cooperarea in domeniul justitiei si afacerilor interne, cooperare ce are drept scop asigurarea securitatii si protectiei cetatenilor europeni.

Politicile comune privesc regimul trecerii frontierelor exterioare UE si intarirea controlului; lupta impotriva terorismului, a criminalitatii, a traficului de droguri si a crimei organizate; cooperarea in materie de justitie penala si civila; crearea unui Oficiu european de politie etc. Dispozitii particulare privesc dreptul de imigrare si azil, in cursul anului 1994 majoritatea statelor membre punand in practica dispozitia conform careia refuzul de a acorda drept de azil sau de imigrare dat de un stat membru obliga si pe celelalte state sa adopte aceeasi solutie.

La 1 ianuarie 1994 a intrat in vigoare Acordul pentru crearea unui Spatiu Economic European (SEE). Spatiul Economic European cuprinde statele membre UE si AELS mai putin Elvetia, intrucat prin referendum poporul elvetian s-a opus participarii la SEE. El reprezinta o zona economica in care functioneaza cele patru libertati fundamentale: libera circulatie a produselor, a serviciilor, a persoanelor si a capitalurilor, evident cu unele rezerve cum ar fi cea privind circulatia produselor agricole.

Aderarea succesiva a tarilor membre AELS la UE a diminuat considerabil importanta si sfera sa de cuprindere. In prezent sunt membre AELS Elvetia, Norvegia, Islanda si Liechtenstein.

Romania a semnat un acord de liber schimb cu AELS.

La reuniunea Consiliului European de la Essen (9-10 decembrie 1994) a fost adoptata o strategie de preaderare pentru tarile asociate din Europa Centrala. Principalele instrumente ale strategiei sunt dialogul structurat si acordurile europene. In cadrul dialogului structurat, in domeniul economic si financiar s-a stabilit un dialog multilateral intre UE si tarile asociate. Cat priveste aplicarea acordurilor europene, dialogul este bilateral intre UE si fiecare dintre tarile asociate.

Consiliul European de la Essen a adoptat masura elaborarii de catre Comisie a unei Carte Albe privind pregatirea tarilor asociate pentru integrarea in piata interna si o evaluare a posibilului impact al aderarii asupra politicilor comune ale UE.

Consiliul European de la Cannes din iunie 1995 a aprobat un cadru stabil pe termen mediu pentru finantarea politicii UE fata de Europa Centrala pe perioada 1995-1999.

Consiliul European de la Madrid (15-16 decembrie 1995) a consacrat o mare parte a deliberarilor viitoarei largiri a UE care va cuprinde Europa Centrala, Cipru si Malta. S-a subliniat necesitatea politica a acestui proces care reprezinta un moment istoric al integrarii europene. De asemenea s-a adoptat hotararea lansarii negocierilor de aderare dupa incheierea Conferintei Interguvernamentale (CIG) propunandu-se inceperea acestor negocieri cu Cipru si Malta.

In temeiul hotararilor Consiliului European de la Essen, la 3 mai 1995 Comisia a adoptat o Carte Alba asupra pregatirii tarilor asociate pentru integrarea in UE. Carta Alba stabileste pentru fiecare sector al pietei principalele masuri pe care tarile asociate trebuie sa le adopte pentru a-si pregati economiile sa functioneze in baza regulilor pietei interne UE, cat si masuri de armonizare a legislatiilor nationale, fara a impune un calendar precis.

Consiliul European de la Cannes a aprobat Carta Alba si a cerut Comisiei sa prezinte rapoarte privind progresul acestui proces.

Analizand rapoartele Comisiei, Consiliul European de la Madrid a confirmat rolul central jucat in strategia de preaderare de programul PHARE ca instrument financiar de restructurare economica pentru tarile central europene.

In februarie 1994 au intrat in vigoare acordurile de asociere la UE semnate de Polonia si Ungaria, iar in februarie 1995 cele semnate de Romania, Cehia, Slovacia si Bulgaria.

La 29 martie 1996 Consiliul European s-a reunit la Torino pentru a lansa Conferinta Interguvernamentala (CIG) care va examina revizuirea tratatelor UE. S-a propus ca reuniunile CIG sa fie lunare la nivel ministerial, Conferinta incepandu-si lucrarile in martie 1996 si incheindu-se in iunie 1997. Lucrarile CIG au privit:

a)reforma sistemului institutional care sa functioneze cu o mai mare eficienta, coerenta si legitimitate, simplificarea si consolidarea tratatelor;

b)elaborarea unor masuri care sa raspunda nevoilor si preocuparilor oamenilor ce privesc protectia indivizilor impotriva crimei internationale, terorismului si traficului de droguri; politici national adecvate in domeniul somajului, protectia mediului;

c)intarirea capacitatii de actiune externa, definirea mai clara a relatiei dintre UE si UEO s.a.

Hotararea organizarii CIG a fost luata la reuniunea Consiliului European de la Madrid. Acest for a decis participarea la lucrarile CIG in calitate de asociat a Parlamentului European pentru a-si putea exprima opinia, iar cat priveste tarile din Europa Centrala si de Est, Cipru si Malta acestea vor fi informate permanent pentru a-si putea exprima opinia in cadrul unor intalniri bilunare.

Uniunea Europeana este o constructie functionala si institutionala bazata pe reconcilierea europeana (franco-germana), solidaritatea de fapt a statelor membre si pe o unitate economica pentru a crea o baza comuna de dezvoltare.

In cursul anului 1997 Comisia a prezentat dosarul "Agenda 2000" care cuprinde opiniile acestei institutii cu privire la gradul de pregatire a fiecarei tari candidate pentru aderarea la UE. Lucrare deosebit de ampla, ea poate fi analizata si distinct pentru fiecare stat candidat, in ceea ce ne priveste lucrarea purtand titlul "Agenda 2000 - punctele de vedere ale Comisiei in legatura cu solicitarea Romaniei de aderare la Uniunea Europeana".

La 17 iunie 1997 cele 15 state membre au semnat Tratatul de la Amsterdam privind modificarea tratatelor constitutive ale Comunitatilor Europene, cat si a Tratatului asupra Uniunii Europene. Acesta este al doilea mare act de modificare a tratatelor de la Paris si Roma, intervenit dupa transformarea Comunitatilor in Uniunea Europeana, ce marcheaza o noua etapa de adancire a integrarii europene.

Tratatul de la Amsterdam pune bazele unei Europe mai democratice, care sa raspunda nevoilor sociale, de pace si securitate in Europa. El contine o serie de dispozitii care privesc protectia drepturilor si libertatilor cetatenilor europeni, in primul rand a drepturilor sociale; cresterea protectiei mediului inconjurator; consolidarea politicilor comune; cresterea gradului de coeziune a statelor membre in politica externa si de securitate comuna. Sub aspect institutional au fost largite atributiile legislative si de control politic ale Parlamentului European, in perspectiva largirii UE numarul maxim de membri fiind fixat la 700; au fost sporite atributiile celorlalte organe consultative ce intervin in procesul decizional; au fost mai bine fixate raporturile dintre institutii, organele complementare si subsidiare.

In cursul anului 1998 politica UE si majoritatea activitatii organelor proprii a fost consacrata monedei unice Euro. De la 1 iunie 1998 a inceput sa functioneze Banca Centrala Europeana. A fost ales Comitetul Executiv BCE al carui presedinte, pentru un mandat de 8 ani este Wim Duisemberg (fost guvernator al Bancii Centrale Olandeze).

In baza regulamentului adoptat de Consiliu, la 1 ianuarie 1999 a intrat in vigoare actul privind instituirea Euro ca moneda a statelor membre, stabilindu-se si taxele de conversie intre monedele nationale si Euro. La actul privind moneda unica au aderat 12 state: Austria, Belgia, Franta, Finlanda, Germania, Italia, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania, cat si ulterior Grecia in momentul in care a indeplinit conditiile prevazute de Consiliu, de comun acord cu Comisia si Banca Centrala Europeana privind stabilitatea economica si monetara( in anul 2001). Marea Britanie, Danemarca si Suedia sunt invitate sa adere in momentul in care vor considera oportun acest act.   

Din ianuarie 2002 Euro a functionat efectiv pentru spatiul comunitar, in paralel cu monedele nationale, iar de la 1 iulie 2002 monedele nationale au fost retrase din circulatie.

Cele 12 tari comunitare care au aderat la Euro asigura in prezent 20% din exportul mondial, in timp ce SUA detin doar 16% si Japonia 7%.

Anul 1999 a fost marcat de alegerile europene pentru formarea noului Parlament European si de alegerea unei noi comisii al carui presedinte este fostul prim-ministru al Italiei, Romano Prodi. Urmare interventiei militare NATO in Kosovo, Uniunea Europeana a constatat ca pana in prezent integrarea economica nu a dus si la realizarea unui mecanism de securitate comuna, in situatii de criza ea depinzand de deciziile politice ale unor organe ce nu reprezinta interesele Europei.

Procesul de integrare europeana se particularizeaza prin faptul ca: 1. UE se intemeiaza pe baze economice solide care au creat o interdependenta crescuta intre statele membre si o reala solidaritate de fapt; 2. UE se bazeaza pe: - tratate cu putere de lege, integrate in dreptul intern; - un solid si complex sistem institutional; - un sistem de drept propriu si un sistem jurisdictional propriu cu acces direct.

Uniunea Europeana este o realitate de fapt si de drept care se construieste zi de zi sub ochii nostri si asa cum se arata intr-un material al Guvernului Romaniei: "Marea Europa, care tocmai se naste de la Atlantic la Urali, nu va fi o putere organizata decat daca se structureaza in jurul unui nucleu stabil, capabil sa se exprime univoc in problemele mondiale" (Romania si Comunitatile Europene - Guvernul Romaniei - Departamentul Informatiilor Publice - Bucuresti 1993, p.5).

( Analiza se completeaza cu informatia si dupa metoda urmata la curs.)

Sectiunea a III-a

ROMANIA SI UNIUNEA EUROPEANA

Pana in decembrie 1989 relatiile Romaniei cu cele trei Comunitati Europene s-au concretizat in raporturi bilaterale intre tara noastra si statele membre CE, Acordul cu privire la sistemul generalizat de preferinte din 1974 si Acordul privind produsele industriale din 1980 incheiate cu CEE.

Incepand cu anul 1990 relatiile dintre Romania si UE au cunoscut o crestere importanta, in contextul democratizarii vietii economice, politice si sociale din Europa Centrala si de Est si a orientarii statelor vest-europene spre o generalizare a integrarii economice la nivelul continentului.

In aceste conditii Romania si Comunitatea Europeana semneaza la 22 octombrie 1990 Acordul de comert si cooperare, intrat in vigoare in mai 1991. Pe plan politic are loc acreditarea reciproca a primelor misiuni diplomatice, Uniunea Europeana fiind reprezentata la rang diplomatic de Delegatia Comisiei Europene in Romania.

Cele mai importante momente din evolutia raporturilor dintre tara noastra si UE sunt cu evidenta incheierea Acordului de asociere si depunerea de catre Romania la 22 iunie 1995 la Paris a cererii de aderare la UE.

Acordul European de asociere a Romaniei la Uniunea Europeana marcheaza o etapa deosebit de importanta in procesul de integrare a Romaniei in structurile europene, pas decisiv in atingerea obiectivului ca tara noastra sa devina membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.

Asocierea Romaniei la UE inseamna in plan economic crearea unei zone de liber schimb, cooperarea economica si financiara in sprijinul restructurarii economiei romanesti, iar in plan politic crearea unui cadru institutional in vederea realizarii unui intens dialog politic, inclusiv la nivel inalt pentru sprijinirea eforturilor Romaniei pe calea realizarii economiei de piata si a consolidarii democratiei.

Acordul European instituind o asociere intre Romania, pe de o parte, Comunitatile Europene si statele membre ale acestora, pe de alta parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, ratificat de Parlamentul Romaniei prin Legea nr.20/12 aprilie 1993 si de catre statele membre UE a intrat in vigoare la 1 februarie 1995.

In vederea aplicarii in avans a prevederilor comerciale si economice din Acordul de Asociere intre Romania si Comunitatile Europene a intervenit in anul 1993 un Acord Interimar.

Negocierile Acordului Interimar s-au purtat pe parcursul a sase runde, in perioada 19 mai 1992 - 4 noiembrie 1992; acordul a fost parafat la Bruxelles la 17 noiembrie 1992 si semnat la acelasi sediu la 1 februarie 1993. El a fost ratificat conform actelor urmatoare: 12 februarie 1993 avizul favorabil dat de Parlamentul European; 8 martie 1993 decizia de aprobare a Acordului de catre Consiliu; 16 martie 1993 Senatul Romaniei ratifica Acordul; 22 martie 1993 Adunarea Deputatilor ratifica Acordul. Urmare a parcurgerii procedurilor de ratificare, atat de catre Romania, cat si de catre statele UE, la 1 mai 1993 Acordul Interimar a intrat in vigoare.

Principiile care stau la baza asocierii Romaniei la UE au in vedere: - stabilirea unei perioade de tranzitie de maximum 10 ani, impartita in 2 etape succesive egale; - in prima etapa UE isi va asuma cu precadere angajamentele, iar in a doua etapa Romania; - partile se vor abtine de la noi reglementari care ar intra in contradictie cu Acordul; - disponibilitatea partilor de a revedea periodic angajamentele luate in sensul ameliorarii lor, inclusiv in sensul accelerarii aplicarii Acordului.

Sunt prevazute dispozitii ce privesc crearea unei zone de comert liber, concretizat prin eliminarea treptata a obstacolelor tarifare si netarifare in relatiile dintre parti; - eliminarea restrictiilor cantitative si a taxelor vamale la importul din Romania pentru cca.90% din produsele industriale, textile si siderurgice; - elaborarea unor strategii coerente de restructurare a ramurilor industriale; - eliminarea graduala de catre Romania a taxelor vamale la importul a 70-75% din produsele industriale provenind din UE; - posibilitatea Romaniei de a continua procesul de sprijinire, inclusiv prin subventii, a unor sectoare industriale pe o perioada de 5-10 ani; - realizarea unei zone de liber schimb cu caracter limitat si determinat pentru produsele agricole provenite din Romania, datorita sensibilitatii pietei comunitare la aceste produse, aplicandu-se Romaniei preferintele vamale generalizate (scutiri sau reduceri de taxe vamale si de prelevare); - in privinta importurilor agricole din UE se va aplica o reducere a taxelor vamale de 25% pe o perioada de 5 ani pentru produsele complementare productiei interne si pentru cele deficitare de pe piata interna s.a.

Pentru punerea in aplicare a Acordului European si urmarirea modului de executare a dispozitiilor sale de catre partile contractante, Acordul a prevazut un sistem institutional adecvat misiunilor sale. Titlul final "prevederile institutionale, generale si finale" din Acordul European este consacrat acestui mecanism bilateral.

Principalul organ este Consiliul de Asociere care se reuneste cel putin o data pe an la nivelul membrilor desemnati de Guvernul Romaniei, pe de o parte si membri ai Consiliului CE si Comisia CE pe de alta parte. El examineaza problemele importante aparute in cadrul acordului, orice alte probleme bilaterale sau internationale de interes reciproc. Prezidarea Consiliului de Asociere (CA) se va face pe rand, de un membru al Guvernului Romaniei si un membru al Consiliului UE. La lucrarile CA poate participa cu statut de observator Banca Europeana de Investitii. CA este un organ decizional. Actele sale sunt decizii si recomandari. Deciziile sunt obligatorii pentru partile contractuale, acestea fiind tinute sa le aduca la indeplinire prin masuri adecvate. Eventualele diferende ce pot apare intre parti vor fi solutionate de CA printr-o decizie sau de un arbitru.

In indeplinirea sarcinilor sale, CA este asistat de un Comitet de Asociere format din reprezentanti ai Guvernului Romaniei, pe de o parte si reprezentanti ai Consiliului UE si ai membrilor Comisiei UE pe de alta parte, de regula la nivel de functionari superiori. Regulile de functionare ale Comitetului de Asociere vor fi stabilite de Consiliul de Asociere.

Comitetul este principalul organ executiv. CA poate delega, in conditiile Acordului puterea de decizie Comitetului de Asociere. Reuniunile Comitetului de Asociere sunt periodice.

Al treilea organ este Comitetul Parlamentar de Asociere. El este un forum democratic de dialog politic format din parlamentari, membri ai Parlamentului Romaniei, pe de o parte si ai Parlamentului European pe de alta parte.

Regulile de functionare ale CPA sunt stabilite chiar de acest organ si el are un rol consultativ pe langa CA. Actele sale sunt recomandari cu privire la problemele asupra carora urmeaza sa decida CA.

Avand in vedere ca astfel de organe au fost create si prin acordurile incheiate de UE cu celelalte state asociate si din nevoia de a stabili un cadru de dialog larg intre aceste tari si UE, dupa 1994 s-a format un Comitet Parlamentar Mixt la lucrarile caruia participa parlamentari membri ai parlamentelor nationale din tarile asociate si parlamentari europeni.

Acest forum democratic se reuneste de 2 ori pe an: o data pe teritoriul Uniunii si o data de teritoriul unui stat asociat. Romania participa activ la lucrarile de dialog politic parlamentar.

Oferta romaneasca in dialogul politic al integrarii europene este reprezentata de Strategia nationala de pregatire a aderarii la UE, act adoptat la Snagov la 21 iunie 1995.

In acest document se arata: "aderarea Romaniei la UE constituie pentru societatea romaneasca un obiectiv strategic fundamental. Aceasta optiune are la baza consensul fortelor sociale si politice care vizeaza ancorarea solida a tarii in sistemul de valori european, promovarea interesului national, dezvoltarea societatii romanesti pe principiile democratiei si economiei de piata, in masura sa asigure stabilitatea si prosperitatea natiunii".

Strategia nationala este strans corelata cu programul continut in Carta Alba si prevede in consens cu acesta si un Program de armonizare legislativa pentru integrarea in piata interna, ce vizeaza garantarea liberei circulatii a capitalurilor, a marfurilor, a serviciilor si a persoanelor, participarea la programul PHARE si raporturile specifice cu institutiile financiare BIRD, BEI, BERD, FMI.

Strategia nationala prevede si infiintarea unui comitet interministerial responsabil in domeniul integrarii, a Departamentului de Integrare Europeana subordonat Primului Ministru si a altor structuri centrale si locale.

In anul 1997 Comisia Europeana a prezentat punctele de vedere proprii in legatura cu solicitarea Romaniei de aderare la Uniunea Europeana, act component al Agendei 2000. Comisia a analizat realizarile Romaniei in procesul de preaderare, a stabilit o serie de recomandari, apreciind ca intr-un interval de aproximativ 5 ani Romania va indeplini conditiile si va putea sa isi asume obligatiile ce decurg din aderarea la UE.

Transformarile profunde care au avut loc in societatea romaneasca dupa 22 decembrie 1989, hotararea tarii noastre de a participa la procesul de integrare europeana, precum si noua conceptie promovata de UE in relatiile cu tarile din Centrul si Estul Europei sunt elemente esentiale care au permis asezarea pe baze noi a relatiilor Romaniei cu Uniunea Europeana.

In urma Consiliului European de la Copenhaga din 1999 au inceput negocierile pentru aderare. Ele s-au purtat in perioada 2000-2004, tehnic si politic, pe cele 31 de capitole de negocieri, la nivel guvernamental, prin aprobare parlamentara. Ele privesc acte legislative si alte instrumente de aderare, dispozitii institutionale, adaptari ale actelor comunitare, dispozitii permanente si temporare, dispozitii financiare, masuri tranzitorii si derogatorii, o reglementare ampla a functionarii pietei si prin participarea celor doua tari si o insusire a reformelor aduse prin Tratatul constitutional.

Finalizate in noiembrie 2004, negocierile au fost supuse votului Parlamentului European si apoi votului final in Consiliu la 31 martie 2005. Tratatul de aderare al Romaniei si Bulgariei a fost semnat la 25 aprilie 2005 la Luxemburg si supus ratificarii de catre toate partile contractante. Conform art.148 din Constitutie, Romania a ratificat prin procedura parlamentara, Tratatul de aderare al Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana fiind adoptat prin legea nr.157 din 1 iunie 2005. Pentru toate partile Acordul a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2007.

Informatia se completeaza cu studiile si referatele de la orele de seminar pe tema raporturilor Romaniei cu Uniunea Europeana .

Fisier

Carta Alba - pregatirea tarilor asociate din Europa Centrala si de Est pentru integrarea in piata interna a Uniunii Europene

Consiliul European de la Essen, din decembrie 1994 a adoptat o strategie de preaderare menita sa ajute tarile asociate din Europa Centrala si de Est (TECE) sa-si realizeze conditiile de aderare la UE. Consiliul a definit pregatirea statelor asociate pentru integrarea in piata interna UE ca fiind "elementul esential al strategiei care trebuie sa permita reducerea diferentelor" si a invitat Comisia sa redacteze o Carte Alba. Cat priveste UE, acest proces prezinta importanta datorita nevoilor proprii de a face functionala piata interna si dupa largirea sa, prin aderarea TECE.

Documentul elaborat de comisie nu este decat un element al strategiei de preaderare, astfel cum a fost stabilita la Consiliul European de la Essen, decizia politica din decembrie 1994 bazandu-se pe doua instrumente principale: acordurile de asociere incheiate de UE cu TECE si pe de alta parte relatiile structurate, realizate in baza acestor acorduri de cele doua parti contractante.

Din perspectiva TECE acordurile de asociere au drept obiectiv final crearea conditiilor de aderare la UE, ele vizand stabilirea progresiva, intre parti, a libertatilor economice fundamentale proprii UE, in special crearea pietei interne, iar pe de alta parte apropierea legislatiilor statelor parti.

Documentul elaborat de Comisie arata ca trebuie sa se faca distinctia intre alinierea la piata interna si aderarea la UE, doar aceasta din urma implicand acceptarea, in totalitate a "acquis-ului comunitar".

Alinierea la piata interna presupune un proces complex de transformari pe care TECE trebuie sa le realizeze pentru a stabili o compatibilitate intre propria ordine economica, juridica si politica cu cea existenta la nivelul UE. Strategia UE de preaderare reprezinta doar un ajutor acordat TECE pentru obtinerea finalitatii prevazuta in Carta Alba, responsabilitatea alinierii la piata interna, cat si stabilirea propriilor prioritati pentru diferitele sectoare revenind, in primul rand tarilor asociate.

In procesul de preaderare UE isi asuma in principal rolul de a acorda o asistenta tehnica, in special prin intermediul programului Phare, in privinta apropierii legislatiilor, consolidarii reformelor economice, restructurarea industriala, stimularea schimburilor economice si comerciale.

Tranzitia TECE catre sisteme politice si economice compatibile cu acelea din UE este un proces complex, el implica o serie de transformari politico-juridice si politici macroeconomice coerente, specifice fiecarei tari in parte, proces in curs de derulare in toate TECE.

Carta Alba fixeaza doar o strategie, masurile concrete de realizare a finalitatii propuse fiind stabilite progresiv de catre UE si fiecare dintre tarile asociate, in cadrul dialogului politic initiat dupa decembrie 1994.