Dreptul comunitar

Dreptul comunitar

1. Izvoare ale dreptului comunitar

Prin Tratatele constitutive, statele membre au urmarit sa creeze intre ele atat o uniune cat mai stransa economic si politic, dar si o ordine proprie, de drept integrata, in sistemul juridic al statelor membre. Existenta unui sistem propriu, dotat cu puteri publice asemanatoare oricarui sistem national, a unui sistem de norme diverse si ierarhizate precum si a organelor proprii ce vegheaza la realizarea si respectarea dreptului comunitar au permis Curtii Europene de Justitie sa statueze ca Uniunea Europeana dispune de propria ordine de drept si jurisdictie[1].

Prin trasaturile generale care o particularizeaza - este o ordine de drept interna si o ordine de drept integrata in sistemul juridic al statelor membre - ordinea de drept comunitara se deosebeste in chip fundamental de ordinea de drept internationala care se bazeaza pe relatiile dintre state si co 828i82i operarea acestora. Ordinea de drept comunitara - intocmai ca orice ordine de drept intern - rezulta din diferentierea normelor in raport de izvorul lor formal si din ierarhizarea normelor in raport de autoritatea ce le-a fost conferita. Folosind drept criterii diferentierea normelor in raport de izvorul lor formal si ierarhizarea normelor in raport de autoritatea conferita, dreptul comunitar se poate imparti in patru categorii: dreptul comunitar originar, dreptul comunitar derivat, dreptul comunitar complementar si dreptul comunitar jurisprudential.

2. Dreptul comunitar primar (originar)

Dreptul comunitar originar este alcatuit din ansamblul actelor internationale care privesc constituirea si modificarea Comunitatilor Europene, acte dintre care amintim: 1) Tratatele constitutive: Tratatul de la Paris[2] din 18 aprilie 1951 (intrat in vigoare in 1953) prin care s-a infiintat Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului; Tratatul de la Roma din 1957 (intrat in vigoare in 1958) prin care s-a infiintat Comunitatea Economica Europeana si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice; 2) Tratatele si acordurile de modificare sau adaptare a tratatelor constitutive: Conventia privind unele institutii comune (prima fuziune) - 25 martie 1957; 3) Tratatul de la Bruxelles privind instituirea unui Consiliu si a unei Comisii unice; 4) Decizia si Tratatul de la Luxemburg privind modificarea unor dispozitii financiare si bugetare - 21-22 martie 1970; 5) Tratatul si actul de aderare privind Danemarca, Irlanda si Marea Britanie din 22 ianuarie 1972; 6) Tratatul de la Bruxelles privind modificarea unor dispozitii bugetare - 22 iulie 1975; 7) Decizia si Actul privind alegerile universale si directe pentru Parlamentul European - 20 septembrie 1976; 8) Tratatul si Actul de aderare privind Grecia - 28 mai 1979; 9) Tratatul de la Bruxelles privind Groenlanda - 13 martie 1984; 10) Tratatul si actul de aderare privind Spania si Portugalia - 12 iunie 1985; 11) Actul unic European - 1 iulie 1987 ; 12) Tratatul de la Maastricht - 1 noiembrie 1993 ; 13) Tratatul de la Amsterdam - 17 iunie 1997 ; 14) Tratatul de la Nisa - 26 februarie 2001; 15) Protocoale, conventii si tabele anexa la diferitele tratate pe care Curtea de Justitie le-a considerat ca avand aceeasi forta obligatorie ca si actele de baza pe care le insoteste si completeaza.

Aceste trei categorii de acte internationale formeaza un tot unitar - ce se prezinta sub forma unui ansamblu de tratate incheiate si ratificate de statele membre dupa toate regulile dreptului international - drept comunitar primar, care au o forta juridica superioara in raport cu celelalte norme comunitare. Sau, cum s-a afirmat in literatura juridica, toate actele comunitare mentionate pot fi socotite ca un adevarat 'corpus' constitutional, ele avand prioritate altor acte comunitare de nivel inferior si beneficiind de o prezumtie absoluta de legalitate[7].

3. Dreptul comunitar derivat

Dreptul comunitar derivat se numeste astfel pentru ca deriva, isi extrage existenta din dreptul comunitar originar, adica este alcatuit din acte unilaterale ale Institutiilor, acte emise in si pentru aplicarea tratatelor. In ierarhizarea lor, in functie de caracterul general si obligatoriu, actele ce alcatuiesc dreptul comunitar derivat se impart in:

- Regulamente - care reprezinta acte cu caracter obligatoriu ce includ norme generale si abstracte ce au in vedere o categorie larga de situatii obiectiv determinate si de subiecte determinate generic. Ele se aplica direct statelor membre si resortisantilor si asa cum a precizat Curtea de Justitie, ele reprezinta acte comunitare integrate in ordinea juridica nationala a statelor membre. Regulamentele intra in vigoare, ca regula, la data prevazuta in insusi actul respectiv, iar in cazul in care o data nu e prevazuta, ele intra in vigoare la implinirea a 20 de zile de la publicarea in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Regulamentele se supun principiilor neretroactivitatii in timp si al aplicarii imediate.

- Directivele sunt acte obligatorii - ca si regulamentele -  dar se disting de acestea din urma prin aceea ca ele obliga statele membre doar in privinta rezultatului ce trebuie atins dar lasa la latitudinea autoritatilor competente formele si mijloacele de realizare efectiva a finalitatii. Adresate tuturor statelor membre sau doar unuia singur, directivele se remarca prin urmatoarele caractere ce se desprind din definitie: 1) sunt obligatorii doar in privinta rezultatului ce trebuie atins; 2) trebuie aduse la cunostinta statelor carora se adreseaza, prin notificarea de catre organul care le-a emis; 3) nu au o aplicabilitate directa pentru ca rezultatul prevazut va fi obtinut numai in urma adoptarii de catre statul respectiv a unui act normativ intern care va contine formele si mijloacele de aplicare. Rezulta ca aplicabilitate directa va avea asupra subiectelor de drept doar actul national ce face parte din sistemul de drept intern, act ce va avea toate caracterele juridice prevazute de sistemul de drept intern;

- Deciziile reprezinta acte obligatorii, individuale si cu aplicare directa asupra subiectului - de regula particulari, persoane fizice si juridice - avut in vedere. In mod exceptional, o decizie se poate adresa unui stat, caz in care - intocmai ca si directiva - isi va gasi aplicare doar dupa ce statul va adopta norma interna de punere in aplicare a deciziei respective. Deciziile sunt supuse notificarii, lipsa acestei formalitati atragand inopozabilitatea actului fata de subiectul avut in vedere.

- Recomandarile si avizele - calificate de Curtea de Justitie drept izvoare indirecte de apropiere a legislatiilor nationale - reprezinta acte cu caracter consultativ avand valoarea unor mijloace de orientare a legislatiilor statelor membre.

- Regulamentele interioare, regulamentele de procedura, rezolutiile, comunicatele, declaratiile comune reprezinta acte nereglementate de tratate si sunt mai mult rezultat al practicii, al nevoii de reglementare interna a activitatii organelor de baza sau de consemnare a unor atitudini comune a statelor membre sau al membrilor institutiilor. Rezolutiile, comunicatele, declaratiile comune, pentru ca sunt mai mult acte cu caracter politic, nu au forta obligatorie.

4. Dreptul comunitar complementar

Ansamblul actelor conventionale care privesc Uniunea - printre care se numara si hotararile luate de reprezentantii statelor membre reuniti in Consiliu - alcatuiesc dreptul comunitar complementar. Intocmai ca si in cazul normelor de drept comunitar derivat, aceste acte au caracter conventional adica sunt date in executarea propriu-zisa a tratatelor. Dintre aceste acte amintim acordurile incheiate in temeiul tratatelor si hotararilor reprezentantilor statelor membre reuniti in Consiliu, luate in limitele puterilor acordate si in realizarea atributiilor acestui organ.

La  acorduri si hotarari - care sunt supuse ratificarii statelor membre conform procedurilor nationale, devenind obligatorii pentru parti dupa ratificare - trebuie sa adaugam si acordurile incheiate de Uniune cu statele terte si cu organismele internationale (de exemplu: acordurile de asociere la Uniune a unor state sau grupuri de state terte, acorduri comerciale, vamale, de cercetare, protectia mediului etc.).

5. Dreptul comunitar jurisprudential

Jurisprudenta Curtii de Justitie este un veritabil izvor de drept in sistemul de drept comunitar. In general, jurisprudenta nu este considerata sursa de drept, solutiile fiind date in aplicarea normelor de drept comunitar scris. Cu privire insa la precizarea principiilor generale si a drepturilor fundamentale, statuarile Curtii de Justitie sunt izvoare de drept nemijlocite.

Toate hotararile Curtii de Justitie - cu exceptia celei date in solutionarea recursului in anulare - sunt obligatorii si au autoritate de lucru judecat. Curtea de Justitie are si importanta misiune de a interpreta dispozitiile tratatelor si de a preciza in raport de ansamblul normelor comunitare, principiile generale si drepturile fundamentale ce guverneaza acest sistem de drept. In activitatea sa, Curtea de Justitie a realizat si acoperirea lacunelor dreptului comunitar, situatie ce se datoreaza imprejurarii ca tratatele au fost preocupate indeosebi de elaborarea unor reglementari economice, ele acordand mai putina atentie principiilor si regulilor de drept. Datorita integrarii dreptului comunitar in ordinea juridica nationala a statelor membre - care trebuie sa fie conforma cu normele comunitare - dreptul comunitar se bucura de o aplicare directa si imediata tuturor situatiilor pe care le are in vedere, avand intaietate in raport cu dreptul national.

Aplicarea imediata este un principiu de drept - formulat ca atare de Curtea de Justitie - prevazut expres in izvoarele de drept comunitar si consta in aceea ca la data intrarii in vigoare a actului (data publicarii sau data prevazuta expres) dispozitiile sale se aplica imediat subiectelor avute in vedere. Pe baza principiului efectului direct al dreptului comunitar, normele acestuia vor putea fi invocate direct in fata instantelor nationale de catre partile aflate in litigiu, caci in momentul in care un stat devine membru al Uniunii Europene sistemul de drept este inglobat in ordinea nationala de drept devenind astfel direct aplicabil in sistemul respectiv[8]. Principiile amintite - a aplicabilitatii imediate si directe a dreptului comunitar - genereaza problema raportului dintre dreptul intern si cel comunitar in ordinea de drept nationala. Solutia problemei este data de un alt principiu general, acela al intaietatii dreptului comunitar. Acest principiu se traduce prin aceea ca ori de cate ori intr-un anumit domeniu exista atat norme nationale cat si comunitare vor primi aplicare cele comunitare, iar dreptul national se va aplica numai in situatia si masura in care nu exista o reglementare in domeniu. Acceptat cu greu de catre statele membre acest principiu - deseori repetat si clarificat de Curtea Europeana de Justitie - reprezinta insasi baza procesului integrationist comunitar.