Instrumentele juridice comunitare

Instrumentele juridice comunitare

Parlamentul European impreuna cu Consiliul si Comisia au competenta de a adopta o serie de acte juridice in indeplinirea atributiilor lor si in conditii prestabilite; ele hotarasc regulamente si directive, iau 343f57d decizii si formuleaza avize si recomandari, conform art. 149 CE si art. 161 Euratom. Regulamentele, directivele si deciziile au forta obligatorie, ceea ce nu este cazul in privinta recomandarilor si avizelor. In cazul Tratatului CECO principalele acte ce se pot adopta sunt deciziile, recomandarile si avizele, competenta revenind in acest scop Comisiei (Inalta Autoritate) - art. 14.

Prevederile generale ale Tratatelor mentionate cuprind numai definitia legala a diferitelor categorii de acte, iar institutiile comunitare mentionate le pot adopta numai potrivit scopurilor si in conditiile stabilite in Tratate. Numai acolo unde in Tratate sunt acordate puteri specifice de reglementare, institutiile comunitare pot sa intervina pe cale decizionala. In sprijinul acestei afirmatii poate fi invocat art. 7 CE, care precizeaza ca "fiecare institutie actioneaza in limitele atributiunilor ce le sunt incredintate prin prezentul Tratat". Actele adoptate de institutiile comunitare sunt, astfel, supuse principiului legalitatii. Textele legale - art.7, art. 202, art. 211 si art. 249 CE - nu disting intre institutiile comunitare in sensul posibilitatii de a se acorda unora dintre ele competenta de a adopta exclusiv unul, mai multe sau toate categoriile de acte mentionate, in timp ce alte institutii sa fie indreptatite sa adopte numai o categorie sau alta de acte.

Astfel, a aratat Curtea de Justitie, nu exista nici un temei in prevederile Tratatului care reglementeaza institutiile, in sensul opiniei ca, in virtutea chiar a principiilor care carmuiesc puterile si responsabilitatile intre institutiile comunitare, toata puterea legislativa originara este incredintata Consiliului, in timp ce Comisia are numai puterea de supraveghere si de implementare. Alte acte comunitare specifice sau nenumite sunt cele adoptate de Comisie- sub forma unor declaratii politice prin care se aduc la cunostinta criteriile pentru examinarea cazurilor individuale in cadrul conduitei concurentiale si a ajutoarelor de stat, cele adoptate de Parlament- sub forma de rezolutii, sau cele adoptate de Consiliu sub forma de concluzii prin care se prezinta o situatie sau se solicita organelor abilitate sa adopte masuri ori sa contribuie la luarea lor.

Actele juridice ale institutiilor comunitare

Regulamentele, conform art. 249 alin. (2) CE si art. 161 Euratom, au urmatoarele caracteristici: sa fie de aplicabilitate generala; sa fie obligatorii in toate elementele lor (obliga nu numai statele ci si particularii) si sa fie direct aplicabile in fiecare stat membru. Regulamentele se pot clasifica in regulamente de baza si regulamente de executare. Regulamentele de executare pot fi adoptate de catre Consiliu sau de catre Comisie, cu abilitatea data de acesta, si ele sunt subordonate, din punctul de vedere al interpretarii si validitatii, regulamentului de baza fata de care trebuie sa fie conforme. Regulamentele se publica obligatoriu in Jurnalul Oficial. Data intrarii lor in vigoare este mentionata in chiar textul lor. In absenta acestei precizari, ele intra in vigoare in a douazecea zi de la data acestei publicari.

Directivele au forta obligatorie pentru fiecare stat membru caruia i se adreseaza numai in ce priveste rezultatul de atins, lasandu-se autoritatilor posibilitatea alegerii formelor si mijloacelor de aplicare a lor, potrivit art. 249 alin (3), CE, art. 161 alin. (3) Euratom si art. 14 alin (3) CECO. Directivele in cazuri dese nu cuprind prevederi care pot fi aplicate imediat si nu au o sfera mai larga decat in cazul regulamentelor si deciziilor, dar, in ce priveste rezultatul de atins, ele au un caracter obligatoriu similar. Posibilitatea de a invoca o obligatie impusa prin directiva nu poate fi exclusa in ce priveste persoanele, avand in vedere efectul obligatoriu atribuit directivelor. Directivele nu pot fi invocate in raporturile dintre particulari, ci numai contra unui stat membru caruia ii sunt adresate, ele neputand sa impuna obligatii persoanelor. Directivele sunt destinate sa promoveze armonizarea sau coordonarea legislatiilor nationale, tinzand sa ingradeasca in anumite domenii autoritatea statelor in materie de reglementare juridica prin stabilirea in sarcina lor a unor obligatii de a face, a unor restrictii sau a unor interdictii.

Curtea a statuat ca obligatia statelor membre, decurgand dintr-o directiva, de a atinge rezultatul prevazut de ea, precum si datoria, in virtutea art. 5 (10) CE, de a lua toate masurile generale sau particulare destinate sa asigure executarea acestei obligatii, se impun tuturor autoritatilor statelor membre, inclusiv autoritatilor jurisdictionale in cadrul competentelor lor. Aplicand dreptul national, indiferent ca este vorba de dispozitii anterioare sau posterioare directivei, jurisdictia nationala, chemata sa il interpreteze este tinuta sa o faca in orice masura posibila, in lumina textului si finalitatii directivei, pentru a atinge rezultatul avut in vedere de aceasta si de a se conforma astfel art. 189 (249) alin (3) din Tratat. Simplele practici administrative, care prin natura lor sunt modificabile, dupa dorinta, de catre autoritatile nationale si carora nu li se da publicitatea adecvata, nu pot fi considerate ca o indeplinire corespunzatoare a obligatiei ce incumba statelor membre, conform art. 189 (249) alin. (3) CE.

In cazul in care o directiva nu este transpusa in legislatia nationala de catre un stat membru, persoanele vatamate prin faptul netranspunerii pot sa pretinda repararea daunelor, statul in cauza avand obligatia de despagubire potrivit criteriilor stabilite in dreptul sau intern in masura in care sunt intrunite trei conditii: a) rezultatul prevazut de directiva sa comporte atribuirea de drepturi in beneficiul persoanelor; b) continutul acestor drepturi sa fie identificabil pe baza dispozitiei directivei; c) existenta unei legaturi cauzale intre incalcarea obligatiei ce incumba statului si daunele suferite de persoana lezata. Dispozitiile de drept intern mentionate, aplicabile in aceasta materie a repararii daunelor, nu vor putea fi mai putin favorabile decat cele care ar privi reclamatii de drept intern si nu vor putea fi stabilite intr-un mod in care sa faca practic imposibila ori excesiv de dificila obtinerea reparatiunii.

Deciziile - sunt obligatorii in intregul lor pentru cei carora li se adreseaza pe care ii indica art. 249 alin (4) CE, art. 161 alin. (4) Euratom si art. 14 alin. (2) CECO. Deciziile nu cuprind reguli generale care sa fie valabile erga omnes, nu au caracteristicile legilor. Ele sunt numai acte administrative, individuale, prin care dreptul comunitar este aplicat. Deciziile difera de regulamente prin caracterul lor individual, fiind mentionati in chiar cuprinsul lor cei carora li se adreseaza. Deciziile pot fi declarative, cand se acorda negative clearance, conform art. 2 din Regulamentul nr. 17 din 6 februarie 1962 al Consiliului pentru implementarea art. 85 (81) si 86 (82) din Tratat. Comisia, la cererea intreprinderii sau asociatiei de intreprinderi, va putea certifica faptul ca, pe baza elementelor aflate in posesia ei, nu exista motiv, conform acestor texte legale, pentru actiune.

Recomandarile si avizele - aceste categorii de acte nu au forta obligatorie, potrivit art. 249 alin. ultim CE, nici pentru autorul, nici pentru destinatarul lor. Ele nu contin reguli susceptibile de a fi aplicate obligatoriu, neputand fi contestate in justitie. Aceste acte sunt instrumente de orientare, invitand pe destinatar sa adopte o linie de conduita determinata. Intre recomandari putem mentiona Recomandarea nr. 87/598 din 22 decembrie 1986 a Consiliului privind un Cod european referitor la plata electronica sau Recomandarea nr. 85/612 din 20 decembrie 1985 a Consiliului privind al doilea sub-paragraf al art. 25 alin 1 al Directivei nr. 85/612 privind coordonarea legilor, regulamentelor si prevederilor administrative in legatura cu intreprinderile pentru investitii in documente transferabile, ori Recomandarea nr. 95/198 din 12 mai 1995 a Comisiei, adresata statelor membre, privind termenele de plata in tranzactiile comerciale (Jurnalul Oficial- Legea 127/19 din 10 mai 1995).

Actele atipice (non-standard)- sub aceasta denumire sunt cunoscute in doctrina italiana si engleza anumite categorii de acte; ele pot fi descrise ca instrumente care nu au in principiu efecte juridice, desi in imprejurari exceptionale, ele ar putea fi considerate intr-un asemenea sens.

Calificarea actelor juridice comunitare

Dreptul de a introduce o actiune contra actelor cu caracter mai general este mai restrans fata de cele cu caracter individual, astfel ca a trebuit sa se impuna unele criterii de calificare a naturii acestora. Curtea de Justitie a decis ca natura unui act nu depinde de forma sa, ci de continutul sau, titlul nefiind hotarator. Intre aceste criterii mentionam: stabilirea unor principii normative, stabilirea sau specificarea intr-un mod abstract a conditiilor aplicarii, stabilirea unor reguli de organizare generale care reglementeaza in mod identic un numar nedeterminat de cazuri, regulile fixate sunt aplicabile oricarei situatii care se incadreaza ori se va incadra in conditiile specificate pentru aplicarea lor.

Actele Consiliului European

Prin AUE, art. 2, a fost instituit Consiliul European care reuneste sefii de stat sau de guvern din statele membre, precum si pe presedintele Comisiei, asistati de ministrii de externe si de un membru al Comisiei. El se intruneste de cel putin doua ori pe an sub presedintia sefului de stat sau de guvern al statului membru care exercita presedintia Consiliului. Aceste dispozitii sunt reluate aproape identic in TMs., in art. D (4). Consiliul European nu a fost evidentiat in contextul sistemului institutional al Comunitatilor ca un organism cu atributii specifice, decizionale. Prin TMs. Consiliului European i s-a incredintat misiunea - pe care o exercita in fapt si inainte - de a da Uniunii Europene impulsurile dezvoltarii sale si de a-i defini orientarile politice generale. El nu participa la procesul formal de luare a deciziilor stabilite prin tratatele comunitare, ci doar se pronunta din punct de vedere politic si stabileste liniile generale ale politicii comunitare, sarcina punerii ei in aplicare revenind organismelor comunitare, in special Consiliului. Tratatul de la Amsterdam a confirmat statutul Consiliului European ca principala sursa a impulsului pentru integrarea Europei. Acest Consiliu are cel mai inalt statut politic, astfel ca, in masura in care este relevant pentru politica comunitara, nimic nu poate fi exclus de pe agenda intrunirilor sale.

Motivarea actelor juridice comunitare

Regulamentele, directivele si deciziile adoptate impreuna de Parlamentul European si de Consiliu, ca si actele adoptate de Consiliu sau de Comisie, trebuie sa fie motivate in conformitate cu art. 253. In preambulul sau in expunerea de motive a actului in cauza se impune o prezentare a ratiunilor de fapt si de drept care il intemeiaza in functie de natura masurilor ce sunt preconizate si de imprejurarile in care hotararile vor fi luate. Argumentele respective trebuie sa aiba un caracter decisiv si sa fie clar formulate. In ce priveste motivarea legala, un act poate fi anulat atunci cand institutia care a adoptat actul in discutie nu a ales temeiul juridic corespunzator, fapt ce a generat incalcarea unor prerogative ale unei alte institutii comunitare in procesul de luare a deciziilor. Comisia nu este insa obligata sa includa in deciziile sale toate argumentele pe care le-ar putea folosi mai tarziu ca raspuns la afirmatiile de nelegalitate care ar putea fi invocate impotriva masurilor sale, iar faptul daca nu este inclus nici un enunt care sa arate de ce Comisia are competenta, nu se opune controlului legalitatii deciziei.

Publicitatea si intrarea in vigoare a actelor comunitare

Art. 254 CE face unele distinctii in ce priveste publicarea in functie de natura actului de publicat sau de procedura sa de adoptare, astfel:

regulamentele, directivele si deciziile adoptate conform procedurii prevazute la art. 251, semnate de presedintele Parlamentului si de presedintele Consiliului, sunt publicate in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (asa cum se intituleaza acesta prin modificarea adusa de Tratatul de la Nisa), intrand in vigoare din a douazecea zi urmatoare acestei publicari, daca nu s-a prevazut un termen expres in chiar cuprinsul actului. Nu este exclus ca data intrarii in vigoare sa coincida cu data publicarii, potrivit unei dispozitii specifice;

regulamentele Consiliului si ale Comisiei precum si directivele acestor institutii care sunt adresate tuturor statelor membre sunt publicate si intra in vigoare in aceleasi conditii mentionate mai sus.

In ceea ce priveste validitatea notificarii nu exista nici o prevedere in dreptul comunitar care sa se opuna notificarii unei decizii de modificare, astfel ca o copie a unei decizii ce aplica regulile comunitare privind concurenta, mentionand numele comisarului responsabil cu politica relativa si cuvintele "copie certificata", care este de asemenea semnata de secretarul general al Comisiei, este legala si are aceeasi forta juridica precum instrumentul original adoptat de colegiul comisarilor si autentificat conform cu procedura stabilita de regulile de procedura ale Comisiei. Deciziile Consiliului sau ale Comisiei, prin care se impun obligatii pecuniare altor persoane decat statele vor fi executorii, conform art. 256 CE si art. 92 CECO.

Actele comunitare sunt intangibile in sensul ca nu sunt admisibile modificari care sa fie efectuate ulterior adoptarii si care depasesc limita de toleranta a corectiilor de ordin ortografic sau gramatical. Principiul intangibilitatii este absolut, el constituind, in opinia Curtii, un factor esential de securitate juridica si de stabilitate a situatiilor juridice in ordinea comunitara, astfel ca, in consecinta, nu trebuie sa se distinga intre diferitele parti ale actului, motivarea urmand sa fie protejata cu acelasi titlu ca si dispozitivul.

In privinta posibilitatii de retragere a unui act comunitar, este recunoscut ca, sub rezerva principiilor legitimei asteptari si certitudinii juridice, institutiile comunitare sunt indreptatite sa retraga, pe motiv ca este nelegala, o decizie care acorda un beneficiu celui caruia i se adreseaza si, a fortiori, ele sunt indreptatite in situatiile cand decizia in cauza numai ii impune obligatii sau sanctiuni.