Izvoarele dreptului comunitar

Izvoarele dreptului comunitar

Curtea Europeana de Justitie a precizat ca "sistemul juridic comunitar are calitatea de ordine juridica, respectand un ansamblu organizat si structurat de norme juridice avand propriile sale izvoare, dotat cu organe si proceduri apte sa le emita, sa le interpreteze, precum si sa constate si sa sanctioneze atunci cand este cazul, incalcarile".

Curtea Europeana de Justitie a evidentiat trei caracteristici ale ordinii juridice comunitare:

1. Este o ordine juridica noua, avand in vedere ca tratatul nu se margineste sa creeze obligatii reciproce intre diferitele subiecte carora el li se adreseaza, ci stabileste o noua ordine juridica care reglementeaza puterile, drepturile si obligatiile acestor subiecte, ca si procedurile necesare constatarii si sanctionarii oricaror eventuale incalcari.

2.Este o ordine juridica autonoma fata de ordinea juridica internationala, atat in ceea ce priveste izvoarele sale, cat si in privinta modului de solutionare a litigiilor de catre Curtea Europeana de Justitie si Curtea de Prima Instanta.

3. Este integrata in sistemele juridice ale statelor membre ceea ce inseamna ca tratatele constitutive au instituit o ordine juridica in cadrul careia sunt subiecte 444e49e nu numai statele membre, ci si persoanele fizice si juridice. In raport cu ordinea juridica proprie a statelor care fac parte din Comunitate, dreptul comunitar este primordial, iar unele norme au efect direct. Integrarea se evidentiaza si in privinta competentelor institutiilor judecatoresti nationale care sunt obligate sa aplice normele de drept comunitar.

Cele mai importante izvoare ale dreptului comunitar sunt: Tratatele Comunitare (Tratate Constitutionale) ale Comunitatii - tratatele fundamentale numite si izvoare primare cu cea mai mare forta juridica in ordinea juridica comunitara, urmate de legislatia derivata care cuprinde in mod obisnuit actele adoptate de institutiile comunitare in scopul aplicarii tratatelor, dar si actele care nu cad sub incidenta tratatelor.

Tratatul de la Paris (1951) privind instituirea Comunitatii Carbunelui si Otelului, Tratatele ce instituie Comunitatea Economica Europeana si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (Tratatele de la Roma 1957), Actul Unic European (Luxemburg 1986), Tratatul de la Maastricht (1992) privind instituirea Uniunii Europene, Tratatul de la Amsterdam (1997) care vizeaza adancirea integrarii in Uniunea Europeana, precum si Tratatul de la Nisa (2001) sunt izvoarele fundamentale ale dreptului comunitar.

Cele doua tratate de baza, CECO si Euratom, sunt tratate cu efect legislativ, politicile fiind prezentate in detaliu. Chiar si aceste tratate necesita legislatie derivata pentru implementarea unor politici. Desi nu exista nici o reglementare conform careia legile comunitare nu pot fi adoptate decat daca sunt prezentate in cadrul tratatelor, este general acceptat, ca rezultat al articolelor 5 (3) si 249 (189) TCE, ca orice reglementare comunitara trebuie sa se bazeze pe prevederi ale tratatelor. Din acest motiv, tratatele de baza mai sunt numite si "Constitutia Comunitatii", ceea ce este adevarat numai pana la un punct. In mod normal, Constitutia prezinta institutiile si puterile in stat ale unei tari, reglementeaza relatiile dintre acestea, stabilind drepturile fundamentale garantate ale cetatenilor, intr-o maniera care, din punct de vedere ideologic, este neutra. Acest lucru nu se aplica insa tratatelor comunitare, care evident stabilesc un set de valori care consacra liberalismul economic si economia de piata.

ACTELE JURIDICE ADOPTATE DE INSTITUTIILE COMUNITARE

Legislatia derivata este acea parte a legislatiei comunitare adoptata conform tratatelor de baza. Termenul de "legislatie derivata" este preferat celui de "legislatie secundara" deoarece include adesea instrumente care, departe de a fi secundare, dau forma si substanta anumitor politici comunitare (cum ar fi cazul politicii agricole). In esenta sunt doua tipuri de legislatie derivata: cea pentru care exista prevederi in tratate (asa-numitele "acte standard") si cea care cade in afara sferei primelor (asa-numitele "acte non-standard" sau "acte nenominalizate"). Actele standard sunt prevazute in articolul 249 (189 TCE) si constau in regulamente, directive si decizii (acte obligatorii) si recomandari (acte neobligatorii).

Actele juridice adoptate de institutiile comunitare au un caracter juridic obligatoriu, nu sunt simple rezolutii sau recomandari care sunt folosite de regula in dreptul international. Aceste acte pot fi:

a) regulamentele - care se aplica direct fara a fi nevoie de masuri nationale pentru a le implementa; reprezinta echivalentul legii nationale si au forta juridica obligatorie in toate statele membre;

b) directivele - obliga statele membre in ceea ce priveste atingerea obiectivelor, lasand autoritatilor nationale puterea de a alege forma si masurile de luat in atingerea obiectivului, deci ele sunt obligatorii numai pentru statele carora li se adreseaza;

c) deciziile- sunt obligatorii in toate aspectele lor pentru cei carora li se adreseaza. O decizie se poate adresa oricarui stat membru, sau tuturor statelor membre, persoanelor juridice sau persoanelor fizice din Uniune.

d) recomandarile nu sunt obligatorii, au un caracter general si sunt destinate atat statelor membre cat si particularilor, dar nu pot ramane neluate in considerare.

Actele non-standard numite si acte atipice pot fi descrise in general ca acele acte care in principiu nu au nici un efect juridic, putand fi totusi considerate astfel in cazuri exceptionale. Un exemplu a fost dat de Curtea Europeana de Justitie, referitor la Hotararea Consiliului de Ministri din 3 noiembrie 1976. Marea Britanie a luat unilateral anumite masuri in domeniul protectiei pestelui pestelui, contrar cerintelor procedurale prevazute in Hotarare. Acestea au fost considerate de CEJ destul de importante pentru a constitui un argument valid, nu numai pentru Franta si pentru Comisie, dar si pentru o persoana fizica acuzata de incalcarea legislatiei britanice in domeniu.

Actele comunitare non-standard sunt:

acte care reglementeaza activitatea interna a institutiilor. Ocazional, astfel de acte au produs efect juridic; o directiva comunitara a fost anulata deoarece incalca astfel de reguli interne;

programe generale de armonizare, cum sunt cele pentru eliminarea barierelor comertului cu produse industriale (1969), abolirea restrictiilor la libera stabilire si libertatea de a presta servicii;

declaratii generale sau acorduri inter-institutionale ale Parlamentului, Consiliului si Comisiei. De asemenea si acestea pot avea efect juridic.

HOTARARILE CURTII EUROPENE DE JUSTITIE

Deciziile Curtii Europene de Justitie constituie izvoare ale dreptului comunitar cu privire la interpretarea si aplicarea dreptului Comunitar.

Problema hotararilor Curtii Europene de Justitie ca izvor de drept comunitar va fi tratata mai amanuntit la capitolul institutiilor comunitare.

Jurisprudenta Curtilor Comunitare de Justitie

Desi nu este acceptata ca izvor de drept in sistemul juridic continental, in dreptul comunitar insa se considera ca jurisprudenta Curtii este un izvor de drept intrucat in numeroase probleme Curtea de Justitie completeaza si precizeaza unele dispozitii ale Tratatului concomitent cu asigurarea respectarii lor. In alte cazuri Curtea face referire in mod expres la propriile hotarari anterioare pentru fundamentarea hotararii.

Tratatele internationale incheiate de Comunitate cu alte state

Aceste tratate sunt incheiate de Comunitate in domeniile ce-i revin in competenta si constituie izvor de drept comunitar prin consacrarea unor norme aplicabile pe teritoriul statelor membre. Acordurile sau tratatele internationale incheiate de Comunitati in numele lor propriu se integreaza ca orice act al acestora in ordinea juridica respectiva a Comunitatilor, dar fara sa fie supuse acesteia in ansamblul ei.

PRINCIPIILE GENERALE ALE DREPTULUI COMUNITAR

Sistemul juridic comunitar, asa cum s-a statuat de catre Curtea Europeana de Justitie, are calitatea de ordine juridica, reprezentand un ansamblu organizat si structurat de norme juridice avand propriile sale izvoare, dotat cu organe si proceduri apte sa le emita. Statele membre prin instituirea Comunitatilor Europene (initial) si a Uniunii Europene (ulterior), au inteles sa incredinteze o parte a suveranitatii lor unor organisme suprastatale, renuntand la sau transferand o seama de atribute nationale specifice care nu mai pot fi redobandite oricum ci doar in conditii de exceptie.

Principiile generale ale dreptului comunitar sunt reguli nescrise ca de altfel si cele pe care Curtea Europeana de Justitie le aplica si care sunt astfel incorporate in dreptul comunitar. Asa dupa cum este cunoscut, jurisprudenta Curtii Europene de Justitie nu constituie izvor de drept comunitar, ea degaja totusi principii generale de drept, care sunt o consecinta a metodelor de interpretare sistematica si care se impun actelor de drept comunitar derivat si statelor membre pentru punerea in aplicare a dreptului comunitar.

Putem evidentia patru grupe sau categorii de principii la care Curtea Europeana de Justitie stabileste compatibilitatea normelor cu ordinea juridica comunitara:

principiile generale de drept comune ansamblului sistemelor juridice nationale sau internationale, ca de exemplu principiul contradictorialitatii judecatii (incalcarea acestui principiu insemnand violarea unui principiu elementar dar fundamental al dreptului care permite partilor sa ia cunostinta de actele depuse la dosar si cu privire la care isi pot exprima opinia), precum si principiul general al securitatii juridice, respectul dreptului la aparare, principiul legalitatii etc.;

principiile dreptului international public nu sunt, ca reguli generale, aplicabile in dreptul comunitar. Prin exceptie, Curtea Europeana de Justitie a apelat la principii ale dreptului international care interzic, de exemplu, statelor sa refuze propriilor cetateni dreptul de a intra si a se stabili pe teritoriul lor;

principiile generale comune sistemelor de drept ale statelor membre, pe care Curtea Europeana de Justitie le-a identificat in reguli recunoscute de legislatia, doctrina si jurisprudenta tarilor membre. Curtea Europeana de Justitie face referire la principiile generale admise in dreptul statelor membre, la principii comune sistemelor juridice ale statelor membre ca de exemplu: egalitatea in fata legii, ierarhia normelor juridice, imbogatirea fara justa cauza etc.;

d) principii proprii sistemului comunitar rezultate din dispozitiile tratatelor cum sunt: cooperarea loiala, echilibrul institutional, libera circulatie, nediscriminarea bazata pe nationalitate, primordialitatea dreptului comunitar, efectul direct etc.

Principiile fundamentale sunt deci reguli de baza pe care Curtea Europeana de Justitie le stabileste pe baza unor dispozitii din tratat sau a interpretarii globale ale acestuia, astfel ca aceste principii nu sunt independente in raport de tratate, ele fiind, in ultima instanta, consecinta interpretarii tratatelor de catre Curte (principiul primordialitatii, principiul efectului direct etc.).

In acest sens ele constituie izvoare ale dreptului comunitar deoarece ele sunt comune sistemelor de drept ale statelor membre si sunt constatate de catre Curtea Europeana de Justitie care a statuat ca un principiu general se impune in ordinea juridica comunitara ca un principiu comun dreptului statelor membre.

DREPTURILE FUNDAMENTALE

Drepturile fundamentale constituie o categorie speciala a principiilor generale si ele reprezinta partea cea mai numeroasa a acestora.

Curtea Europeana de Justitie a facut anumite precizari cu privire la drepturile fundamentale si anume:

in materia drepturilor fundamentale, principiile generale au menirea sa aplice la nivel comunitar garantiile nationale cele mai ridicate;

prin intermediul principiilor generale, in ordinea juridica comunitara sunt integrate dispozitiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului si libertatile fundamentale ca standard minim;

acestor drepturi fundamentale care trebuie luate in considerare in raport de functia sociala a bunurilor sau a activitatilor protejate, li se pot aduce anumite limitari in scopul realizarii obiectivelor de interes general urmarite de comunitate, cu conditia sa nu se aduca atingere substantei acestor drepturi.

Uniunea Europeana respecta drepturile fundamentale garantate de Conventia Europeana pentru afirmarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si pe cele care rezulta din traditiile constitutionale comune ale statelor membre, ca si principiile generale ale dreptului comunitar.

Principiile generale de drept aplicate de Curtea Europeana de Justitie, definitorii pentru dreptul comunitar sunt urmatoarele:

1. Principiul proportionalitatii, presupune potrivit Curtii Europene de Justitie - respectarea unor juste proportii intre scopurile urmarite de catre institutiile comunitare sau statele membre si mijloacele folosite pentru atingerea acestor scopuri. Tratatul de la Maastricht face referire explicita la acest principiu, el aplicandu-se atat actelor comunitare cat si celor emise de statele membre pentru punerea in aplicare a normelor de drept comunitar. Curtea Europeana de Justitie a apreciat ca o obligatie comunitara nu trebuie sa depaseasca limitele necesare atingerii scopului propus. Cand obligatiile apar in sarcina agentilor economici, acestea trebuie sa fie necesare realizarii obiectivelor urmarite de reglementarea in cauza, iar cand exista posibilitatea unei optiuni, este necesar sa se recurga la masura cea mai putin coercitiva si sa se urmareasca ca sarcinile impuse sa nu fie disproportionate cu scopurile urmarite.

2. Principiul increderii legitime are aplicabilitate frecventa in contenciosul economic, precum si al functiei publice comunitare si are in vedere stabilirea unor reglementari. Curtea Europeana de Justitie a statuat ca orice particular care se afla intr-o situatie din care rezulta ca administratia comunitara a dat nastere unor sperante fondate se poate prevala de acest principiu. Acest principiu nu se poate intemeia pe acte comunitare ca de pilda o rezolutie a Parlamentului European care nu are o forta juridica.

3. Principiul securitatii juridice este apropiat de cel al increderii legitime, el bazandu-se pe ideea certitudinii dreptului atat in ceea ce priveste pe particulari cat si statele membre si institutiile comunitare. In acest sens reglementarile trebuie sa fie: clare si precise, pentru a se putea stabili cu usurinta drepturile si obligatiile; previzibile pentru justitiabili, indeosebi in domeniul concurentei; eficace si sa vizeze toate cazurile stabilite cand are loc o concretizare a unei directive; limitate in timp in privinta efectelor, astfel ca un text nu va putea fi aplicat decat in mod exceptional la o perioada anterioara publicarii lor, iar interpretarea facuta in concordanta cu normele de drept in vigoare si nu in raport cu modificarile ulterioare.

4. Principiul drepturilor castigate este legat de principiul increderii legitime si al securitatii juridice si el se manifesta indeosebi in domeniul securitatii sociale, dar mai putin in sectorul economic.

Tratatele Comunitare au creat o noua ordine juridica comunitara, care este fundamentul Comunitatilor si al Uniunii Europene. Aceasta va trebui sa se impuna pe langa sau in cadrul ordinii juridice nationale ale fiecarui stat membru. Ordinea juridica comunitara are un caracter supranational diferentiata in raport cu ordinea juridica de drept intern, cat si in raport cu ordinea juridica internationala.

Transferul de catre state din sistemul lor juridic spre sistemul juridic comunitar a unor drepturi si obligatii ce rezulta potrivit tratatului, poarta cu el o permanenta limitare a drepturilor lor suverane, fata de care un act unilateral ulterior, incompatibil cu conceptul de Comunitate, nu poate sa prevaleze.

Din aceasta prezentare rezulta ca trebuie sa fie asigurata interpretarea uniforma a dreptului comunitar in fiecare stat membru; in caz contrar el s-ar reduce la o pura constructie teoretica sau avand caracter facultativ sau optional, fiind subminate astfel insesi bazele economice si juridice ale tratatului. De aici rezulta cu claritate primatul dreptului comunitar si astfel a fost acceptat si principiul prioritatii dreptului comunitar asupra dreptului national.

Prioritatea dreptului comunitar este confirmata prin art. 189 care precizeaza ca un regulament "va fi obligatoriu" si direct aplicabil in toate statele membre. Rezulta fara echivoc suprematia dreptului comunitar asupra dreptului national.

CARACTERUL DIRECT APLICABIL AL DREPTULUI COMUNITAR

Acest aspect presupune ca, in vederea aplicarii, nu mai este nevoie de o legislatie nationala suplimentara sau de modificare; asadar potrivit acestui principiu normele de drept comunitar vor putea fi invocate in mod direct in fata instantelor nationale de catre partile aflate in litigiu.

Principiul aplicabilitatii directe presupune consecinte atat in ceea ce priveste statele si autoritatile nationale, inclusiv instantele de judecata, cat si in privinta persoanelor. In ceea ce priveste aplicabilitatea directa a prevederilor comunitare, se remarca faptul ca statele sunt lipsite de posibilitatea de interventie relativ la dispozitiile respective; este cazul normelor ce sunt prevazute in tratatele comunitare si care au implicit acest caracter direct aplicabil, ele fiind suficient de clare si precise incat nu se mai impune interventia autoritatilor nationale.

Regulamentele adoptate de institutiile comunitare au si ele un regim direct aplicabil in toate statele membre de o noua maniera uniforma si simultana, nefiind necesara adoptarea unor legislatii suplimentare sau de modificare.

Dupa cum s-a aratat in jurisprudenta, Uniunea Europeana constituie o noua ordine juridica de drept comunitar in beneficiul careia statele si-au limitat drepturile lor suverane, desi in domenii limitate, si ale carei subiecte sunt nu numai statele membre, ci de asemenea cetatenii lor. Astfel ca independent de legislatia statelor membre, dreptul comunitar nu numai ca impune obligatii persoanelor, dar confera in acelasi timp si drepturi. Aceste drepturi sunt considerate ca se nasc nu numai cand ele sunt expres acordate de tratat, dar si in virtutea obligatiilor pe care tratatul le impune in mod clar definit statelor membre si institutiilor comunitare.

Prevederile direct aplicabile sunt un izvor direct de drepturi si obligatii pentru toti cei carora li se adreseaza, indiferent ca sunt state sau persoane care sunt parti in raportul juridic in conformitate cu dreptul comunitar; aceasta consecinta priveste orice instanta judecatoreasca nationala a carei sarcina ca organ al unui stat membru este de a proteja, intr-o cauza de competenta sa, drepturile conferite persoanelor prin dreptul comunitar.

Alaturi de problemele fundamentale prezentate, nu mai putin importante sunt si alte principii care se regasesc in sistemul juridic comunitar; protectia drepturilor fundamentale ale omului, respectarea acestor drepturi formeaza o parte integranta a principiilor generale de drept vizate de Curtea de justitie:

principiul respectarii dreptului la aparare;

principiul autoritatii de lucru judecat;

principiul certitudinii juridice, potrivit caruia aplicarea legii la o situatie specifica trebuie sa fie previzibila;

principiul egalitatii, care urmareste in primul rand eliminarea discriminarii, adica un tratament egal al partilor in situatii identice si comparabile si se aplica tuturor raporturilor juridice care pot fi statornicite in cadrul sferei comunitare, in virtutea locului unde au fost convenite sau a locului unde isi produc efectele;

principiul loialitatii, denumit si principiul solidaritatii, dispune ca statele membre vor lua toate masurile corespunzatoare (generale sau speciale), de a asigura indeplinirea obligatiilor ce rezulta din tratat ori din actiunea intreprinsa de institutiile comunitare. Statele membre si institutiile comunitare trebuie sa se abtina de la orice masura care ar periclita realizarea obiectivelor tratatului; iar institutiile Comunitare sunt tinute de o obligatie de cooperare loiala in temeiul prevederilor tratatului;

principiul proportionalitatii reclama ca mijloace folosite de autoritati sa fie in echilibru,    proportionale cu scopul urmarit. Cel mai vizat domeniu in care acest principiu se impune este cel al aplicarii unor sanctiuni administrative sau penale.