Izvoarele dreptului comunitar

IZVOARELE DREPTULUI COMUNITAR

1. Notiuni generale

Obiectul si definitia dreptului comunitar

Dreptul comunitar este format dintr-un ansamblu de norme juridice ordonate conform unor principii de ierarhie precise si riguroase, formand ordinea juridica comunitara. Aceasta ordine juridica este insa diferita atat de ordinea juridica internationala, cat si de cea statala. intre ordinea juridica comunitara si cea a statelor membre exista raporturi bazate pe principiul integrarii directe a dreptului comunitar in dreptul intern al statelor membre si al primordialitatii primului asupra celui de-al doilea, principii care chiar daca unele nu rezulta in mod expres din tratatele care au instituit comunitatile europene, au fost statuate de jurisprudenta Curtii de Justitie. Dreptul comunitar este format din doua categorii de norme juridice: cele cuprinse in tratatele constitutive - care au valoare constitutionala - si cele cuprinse in actele juridice emise de institutiile comunitare, care constituie legislatia comunitara ordinara si care au ca obiectiv instituirea pietei interne prin care se asigura libertatea de circulatie a bunurilor, serviciilor, persoanelor si capitalurilor, precum si pentru asigurarea unei concurente loiale, suprimarea obstacolelor din calea initiativei operatorilor si asigurarea instrumentelor comune necesare, intre care un loc de baza il ocupa adoptarea unei monede unice (EURO). Dreptul comunitar se aplica deci in cadrul comunitatilor europene ca un drept intern al 424b12e acestora, dar nu si relatiilor cu un pronuntat caracter intern ale statelor, asa cum a statuat Curtea de Justitie. Dreptul comunitar poate fi definit ca ansamblul normelor juridice irinse in tratatele de instituire a comunitatilor sau in actele adoptate de institutiile comunitare, care au ca scop instituirea, organizarea si functionarea comunitatilor europene si a Uniunii Europene.

Clasificarea izvoarelor dreptului comunitar

In literatura de specialitate, nu exista o clasificare unitara a izvoarelor dreptului comunitar. Unii autori clasifica aceste surse in urmatoarele categorii:

- tratate instituind comunitatile;

- dreptul derivat;

- dreptul international;

- principiile generale de drept si respectarea drepturilor omului.

Alti autori stabilesc tot patru categorii de surse, ale dreptului comunitar, acestea fiind:

- tratatele instituind comunitatile;

- tratatele subsidiare;

- legislatia secundara;

- deciziile, opiniile si principiile generale aplicate de Curtea de Justitie, intr-o alta opinie, aceste surse sunt categorisite astfel:

tratate instituind comunitatile, protocoalele, conventii si acte aditionale, tratate de modificare a acestora, acorduri ale statelor membre intre ele sau cu terte state;

- acte legislative si decizii ale institutiilor comunitare in baza tratatelor, inclusiv decizii ale Curtii de Justitie;

- jurisprudenta Curtii de Justitie;

principiile generale de drept derivand din constitutiile si legile statelor membre, din acordurile internationale si din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Conform unei alte opinii, sursele dreptului comunitar sunt:

- tratatele constitutive;

- principiile generale;

- actele unilaterale cu forta obligatorie

Izvoarele principale (originale)

Izvoarele principale (sau originale) ale dreptului comunitar sunt constituite din instrumentele care au creat norme cu caracter constitutional pentru comunitati,toate celelalte norme fiindu-le subordonate. Ele cu fost create pe baza acordului de vointa al statelor membre si sunt exprimate in:

- tratatele de constituire a Comunitatilor;

- conventiile si protocoalele anexate;

- acordurile de aderare a altor state;

- tratatele de modificare ulterioara a tratatelor initiale;

conventiile intre statele membre incheiate in contextul tratatelor initiale;

- conventii incheiate intre statele membre si terte state.

Tratatele de constituire a Comunitatilor Europene reprezinta categoria surselor de cea mai mare importanta in ordinea juri­dica comunitara, intrucat toate celelalte surse trebuie sa se subordoneze acestora. Ele cuprind in primul rand cele trei tratate de baza, prin care s-au constituit Comunitatile, respectiv: Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951 (C.E.C.O.) si tratatele de la Roma din 25 martie 1957(C.E.E. si C.E.E.A.).

Tratatele si acordurile de modificare a acestora repre­zinta a doua categorie din cadrul izvoarelor principale. Ele reflecta procesul de perfectionare a cadrului juridic comunitar in functie de necesitatile impuse de evolutia comunitatilor. Din randul lor fac parte, printre altele: Tratatul de fuziune de la Bruxelles (8 aprilie 1965), Decizia si Tratatul de la Luxemburg (21 si 22 aprilie 1970) privind modificarea unor dispozitii financiare si bugetare, Actul Unic European (28 februarie 1986) si Tratatul de la Maastricht (7 februarie 1992) si Tratatul de la Amsterdam (18 iunie 1997).

Acordurile de aderare a unor state la Comunitati reprezinta a treia categorie, respectiv Tratatul si actul de aderare al Danemarcei, Irlandei si Marii Britanii (22 ianuarie 1972), Tratatul si actul de aderare al Greciei (28 mai 1979); Tratatul de la Bruxelles privind Groenlanda (13 martie 1984), Tratatul si actul de aderare al Spaniei si Portugaliei (12 iunie 1985). Dispozitiile acestor documente se incorporeaza in tratatele constitutive.

2.4. Conventiile si protocoalele anexa, care in conformitate cu practica internationala in domeniul incheierii tratatelor, fac parte constitutiva din tratatele de baza, reprezinta a patra categorie a surselor principale, in legatura cu acestea, Curtea de Justitie a statuat ca ele au forta juridica a tratatelor initiale. Practica adoptarii de conventii si protocoale anexa a fost extinsa prin Tratatul de la Maastricht, care cuprinde 17 protocoale, precum si prin Tratatul de la Amsterdam, toate avand valoarea juridica a tratatului. O situatie diferita o au declaratiile anexate unor tratate comunitare, care sunt facute de catre toate statele membre sau numai de catre unele din acestea. Astfel, Tratatul de la Maastricht cuprinde treizeci de declaratii. Declaratiile reprezinta punctul de vedere al respectivelor state fata de anumite prevederi ale tratatului. Ele nu au forta juridica obligatorie, dar se constata din practica jurisdictionala ca s-a tinut seama de ele in interpretarea tratatelor de catre Curtea de Justitie, precum si de catre Consiliu si Comisie in activitatea desfasurata. Declaratiile care sunt facute de catre un singur stat sunt insa considerate ca neangajand restul statelor.

2.5. Actele comunitare supuse aprobarii statelor membre sunt incluse de asemenea ca o ultima categorie in cadrul surselor principale. Se are in vedere faptul ca, din moment ce ele au fost aprobate de catre statele membre, au forta juridica a tratatelor constitutive ale Comunitatilor.

3. Dreptul derivat in cadrul surselor derivate ale dreptului comunitar se includ acte normative elaborate de institutiile comunitare in baza abilitarii lor de catre tratatele constitutive. Din punct de vedere numeric, acestea sunt cele mai numeroase, constituind o sursa foarte importanta a dreptului comunitar. Denumirea actelor normative unilaterale care fac parte din dreptul derivat a fost diferita in cadrul celor trei comunitati. Astfel, art. 14 din Tratatul C.E.C.O. prevede trei categorii de acte: deciziile, recomandarile si avizele. Tratatul C.E.E. (art. 189) si Tratatul C.E.E.A. (art. 161) prevad cinci categorii de acte: regulamente, directive, decizii, recomandari si avize. Analizate prin prisma definirii lor de catre tratate, ca si prin prisma jurisprudentei, se apreciaza ca aceste acte pot fi clasificate in patru categorii:

- deciziile generale (C.E.C.O.) si regulamentele (C.E. si C.E.E.A.);

- recomandarile (C.E.C.O.) si directivele (C.E. si C.E.E.A.)

- deciziile negenerale (C.E.C.O.) si deciziile (C.E. si C.E.E.A.); -avizele (C.E.C.O.) si recomandarile si avizele (C.E. si C.E.E.A.). Conform art.189 C.E., asa cum a fost modificat prin Tratatul de la Maastricht, in vederea indeplinirii atributiilor lor, institutiile comunitare adopta regulamente si directive, iau decizii si formuleaza recomandari sau avize. Avem deci o dispozitie legala in tratat care prevede si forta juridica a fiecareia dintre aceste acte normative. in afara acestor categorii, mai sunt prevazute in tratatele originare si in alte acte juridice, ca de exemplu: 'deliberari' sau 'programe generale' acestea din urma avand mai ales un caracter politic. Din punctul de vedere al caracterului juridic, aceste acte unilaterale, in esenta, trebuie sa faca parte din categoria regulamentelor, deciziilor si directivelor. Conform reglementarii tratatelor initiale, aceste acte juridice puteau fi adoptate doar de catre Consiliul sau Comisie. Dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht, ele pot fi adoptate impreuna, de catre Consiliu, Comisie si Parlament (art. 189 B) sau de catre Banca Centrala Europeana.

3.1. Regimul juridic general al actelor din categoria surselor dreptului derivat

Dupa cum a statuat Curtea de Justitie, natura unui act din aceasta categorie nu este data de denumirea sa, ci de continutul sau. in acest sens, Curtea poate sa procedeze la 'recalificarea' actului sau la invalidarea acestuia daca nu s-a respectat procedura de adoptare, conform cu natura sa reaja.In cazurile in care tratatul prevede adoptarea unui anumit tip de act, in legatura cu un anumit domeniu ce urmeaza a fi reglementat, institutia care il adopta este obligata sa se conformeze, in celelalte situatii, se lasa la latitudinea acesteia denumirea actului care va fi adoptat. Conform art. 190 C.E. si practicii instituite de Curtea de Justitie, adoptarea fiecarui act normativ de catre organele comunitate trebuie sa fie motivata, fiind considerata ca un viciu de forma nu numai lipsa motivatiei, dar si insuficienta acesteia. Actele pot fi modificare oricand de organul care le-a emis.

3.2. Regimul juridic al regulamentelor

Regulamentele comunitare sunt acte juridice adoptate, dupa caz de catre Consiliu, Comisie si Parlament, Comisie si Banca Centrala Europeana (conform Tratatului de ia Maastricht). Din punctul de vedere al naturii juridice a dispozitiilor lor, regulamentele pot fi 'de baza' sau 'de executie'. Cele de baza sunt de competenta exclusiva a Consiliului, iar cele de executie pot fi emanatia si a celorlalte organe abilitate. Regulamentele au urmatoarele elemente esentiale in ceea ce priveste regimul juridic (art. 189 C.E.).

au o aplicabilitate generala, adresandu-se tuturor subiectelor de drept din spatiul comunitar;

- sunt obligatorii in totalitatea dispozitiilor lor;

- au o aplicabilitate directa in toate statele membre.

Intrarea in vigoare a regulamentelor este conditionata de publicarea lor in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (conform art. 191 C.E.), ele intrand in vigoare la data prevazuta in textul lor, sau dupa douazeci de zile de la publicare.In ceea ce priveste domeniul de aplicare al regulamentelor, acesta este foarte vast, incepand cu armonizarea legislatiilor interne in scopul crearii pietei interioare, pana la stabilirea mecanismelor comunitare privind organizarea comuna a pietei agricole si a dispozitiilor privind regulile de concurenta.

3.3. Regimul juridic al directivelor

Directivele sunt constituite atat din recomandari (art. 14 C.E.C.O.) cat si din directive (art. 189 C.E. si art. 161 C.E.E.A.). Directivele sunt definite ca acte obligatorii pentru fiecare stat membru destinatar in atingerea scopului pentru care sunt adoptate, dar care lasa la latitudinea autoritatilor nationale carora le sunt adresate alegerea formei si mijloacelor necesare pentru atingerea respectivelor scopuri. Deosebirea dintre recomandari si directive ar consta in faptul ca recomandarile C.E.C.O. sunt adresate unor anumiti destinatari - acestia putand fi atat statele, cat si alti agenti comunitari - in timp ce directivele C.E. si C.E.E.A. pot fi adresate doar statelor membre, neputand impune obligatii persoanelor. O persoana care este implicata intr-un proces judiciar poate insa sa invoce o directiva impotriva unui stat, indiferent daca statul se afla in calitate de patron sau de autoritate publica. Caracteristic pentru acestea din punctul de vedere al regimului juridic este faptul ca ele nu au forta generala, nefiind obligatorii decat in ceea ce priveste rezultatul care trebuie atins. Ele nu sunt acte generale, adresandu-se doar destinatorilor avuti in vedere chiar daca au acelasi continut general. Ele trebuie deci comunicate fiecarui destinatar, facand parte din categoria actelor care - chiar daca sunt publicate in J.O.C.E. - nu inseamna ca publicarea este o conditie de aplicabilitate, ea avand doar valoare documentara¹⁴³. Statele destinatare au obligatia de a lua toate masurile necesare pe plan intern pentru a aplica in mod concret toate prevederile directivelor fara a avea posibilitatea sa faca aprecieri asupra fundamentarii sau oportunitatii directivei in cauza, controlul Comisiei si al Curtii asupra acestei situatii fiind foarte riguros. Desi nu se prevede in tratate, Comunitatea impune statelor sa prezinte lista tuturor masurilor luate pentru aplicarea directivelor. Absenta notificarii sau prezentarea incompleta a acesteia constituie o neindeplinire a obligatiilor rezultate din dreptul comunitar. Se apreciaza ca directivele au mai ales un rol de armonizare a legislatiilor statelor membre.

3.4. Regimul juridic al deciziilor

Deciziile sunt reglementate in art. 14 C.E.C.O. si art. 189 C.E. si 161 C.E.E.A. Deciziile se caracterizeaza prin faptul ca nu sunt de aplicabilitate generala, ele adresandu-se unor destinatari precisi, desemnati sau identificati, de regula, conform articolului final al acestora. Se deosebeste deci in acest fel de regulament, acesta fiind un act impersonal. Decizia poate sa se adreseze unor subiecte de drept diferite de state, in special in cazurile privind concurenta, cand se adreseaza indeosebi agentilor economici. Prin aceste decizii se pot impune subiectilor carora le sunt adresate unele obligatii, sau aplicarea unor sanctiuni. Nu se impune completarea lor cu masuri de aplicare luate la nivelul statului. Pentru intrarea lor in vigoare, deciziile trebuie sa fie notificate destinatarului, lipsa acestuia atragand neintrarea lor in vigoare. Faptul ca acestea nu sunt notificate nu duce la nevaliditatea acestora, ci doar la situatia de a fi inopozabile, chiar daca au fost publicate in J.O.C.E. Deciziile trebuie motivate in mod clar si pertinent, iar cele care se bazeaza pe o practica constanta ,pot fi motivate si sumar. Deciziile sunt obligatorii in totalitatea lor pentru destinatarii acestora. Conform Tratatului de la Maastricht, pot fi adoptate decizii comune de catre Parlament si Consiliu, care intra in vigoare la data fixata sau in cea de-a douazecea zi de la publicare, in afara cazurilor cand este necesara modificarea. Se acorda si Bancii Centrale Europene dreptul de a adopta decizii, ea putand hotari publicarea lor. (art. 108A, Tratatul C.E.).

3.5. Avizele si recomandarile

Avizele prevazute in Tratatul C.E.C.O si recomandarile din tratatele C.E. si C.E.E.A. se caracterizeaza prin faptul ca nu au forta juridica obligatorie, ele neimpunand obligatii pentru statele membre si nefiind supuse controlului jurisdictional. Exista insa si alte acte denumite avize care au un alt statut juridic si care au deci o anumita forta juridica. Este situatia avizelor date de Comisie in cazul procedurii pentru neirjdeplinirea obligatiilor rezultand din tratate si al avizelor C.E.C.O. in domeniul programelor de investitii al intreprinderilor siderurgice si miniere, precum si in cazul unor avize ale Consiliului si Parlamentului, situatii in care jurisdictia trebuie sa procedeze la clarificarea acestora si sa faca distinctie intre cele care reprezinta simple opinii si cele care impun o conduita obligatorie statelor membre.

4. Principiile generale de drept

4.1. Consideratii generale

In cadrul literaturii juridice, categoria principiilor generale de drept si a dreptului jurisprudential se suprapun in ceea ce priveste continutul, desi difera ca nume. Astfel, unii autori considera dreptul jurisprudential al Curtii de Justitie ca sursa a dreptului comunitar, desi accepta ca in general jurisprudenta nu este considerata ca un veritabil izvor de drept, in esenta insa, se refera la aplicarea de catre Curtea de Justitie a unor principii generale de drept. Pe de alta parte, alti autori recunosc faptul ca aplicarea principiilor generale este in ultima instanta o problema care revine practicii Curtii de Justitie, intre cele doua situatii, problema trebuie deci sa fie rezolvata mai ales sub aspectul denumirii categoriei respective, avand in vedere faptul ca nu sunt deosebiri substantiale de continut. Pentru acest motiv, consideram ca intre principiile generale de drept si hotararile judecatoresti - chiar daca este vorba de o instanta supranationala - prioritatea trebuie acordata principiilor generale de drept, motiv pentru care adoptam prezenta clasificare a izvoarelor dreptului comunitar.In sprijinul acestei opinii este si faptul ca art. F.2 din Tratatul de la Maastricht recunoaste ca fiind principii generale chiar si cele care nu sunt prevazute in jurisprudenta Curtii de Justitie.

Principiile generale nu sunt prevazute in tratatul C.E.C.O. ca surse ale dreptului comunitar. Tratatele urmatoare au prevazut insa posibilitatea Curtii de a putea recurge la principii generale comune ale statelor membre pentru a stabili unele responsabilitati ale membrilor Comunitatii care nu erau prevazute in tratate, extinzandu-se si la alte domenii, dar diferentiindu-se de drepturile fundamentale. In acelasi timp, Curtea nu putea sa nu suplineasca unele diferente ale reglementarilor comunitare, in vederea evitarii cazurilor de denegare de justitie, iar experientele impuse de statutul de drept presupuneau apelarea la principiile generale de drept. Principiile generale de drept au insa un continut mai complex, fiind diferentiate in functie de apartenenta lor la sistemele juridice clasice, la sistemele de drept comune statelor membre, sau la principiile proprii comunitatilor europene.

4.2. Principiile clasice ale dreptului

Aceste principii au fost impuse a fi respectate de catre Curtea de Justitie indeosebi in ceea ce priveste dreptul de aparare, ca si in ceea ce priveste corecta administrare a justitiei, neretroactivarea actelor administra­tive, recunoasterea drepturilor dobandite, principiul bunei credinte sau principiul echitatii.

4.3. Principiile generale comune dreptului statelor membre

Acestea sunt de la sine intelese ca fiind necesare a fi respectate, dar ele sunt prevazute si in tratatele de la Roma in ceea ce priveste responsabilitatea extracontractuala.In general insa, aceste principii sunt aplicate doar in cazurile in care reglementarile comunitare sunt deficitare, sau cand se impun pentru mai buna argumentare a interpretarilor Curtii. Trebuie remarcat faptul ca nu se impune ca aceste principii sa fie comune tuturor legislatiilor statelor membre, fapt care este de altfel imposibil, ci este necesar ca ele sa fie prezentate doar in unele state membre. O alta conditie este ca aceste principii sa fie in concordanta cu ordinea juridica comunitara. Curtea a statuat astfel ca sunt aplicabile in ordinea juridica comunita­ra principiile privind: egalitatea fata de reglementarile economice, imbo­gatirea fara just temei, responsabilitatea extracontractuala pentru daunele cauzate de actele normative, confidentialitatea corespondentei intre avocat si client, dreptul la aparare, secretul afacerilor intreprinderilor etc.

4.4. Principiile privind natura Comunitatilor

In ceea ce priveste principiile privind natura Comunitatilor practica jurisdictionala a Curtii a statuat, in aplicarea dispozitiilor tratatelor, principii ca: solidaritatea statelor in ceea ce priveste informarea cu privire la comportamentul lor, atat in relatiile comunitare, cat si in cele cu statele terte; principiul nediscriminarii sau al egalitatii de tratament, principiul general al proportionalitatii si principiul preferintei comunitare.

4.5. Principiul respectarii drepturilor fundamentale ale omului

Respectarea acestui principiu constituie o chestiune deosebit de importanta, care se bazeaza atat pe Conventia Europeana pentru Salvgardarea Drepturilor Omului si a libertatilor sale fundamentale (Roma -4 noiembrie 1950), cat si pe dispozitiile constitutionale in materie ale statelor membre. Tratatele comunitare nu contin o enumerare a acestor drepturi fundamentale ale omului, ele completandu-se in acest scop cu prevederile adoptate in cadrul Consiliului Europei. Din acest punct de vedere pot sa apara unele probleme legate de determinarea continutului acestora si a justificarii lor ca suport al hotararilor Curtii. Din aceste considerente, Curtea a statuat ca drepturile fundamentale ale omului fac parte integranta din principiile generale carora ea le asigura respectarea. Avand ca baza aceasta recunoastere jurisprudentiala, o declaratie comuna a presedintilor Consiliului, Parlamentului si Comisiei din 5 aprilie 1977 a proclamat atasamentul acestor institutii la respectarea drepturilor omului. Pe baza acesteia, Consiliul si Comisia au semnat un memorandum care specifica interesul politic in acest sens si necesitatea minimalizarii dificultatilor juridice care pot sa apara.In ceea ce priveste respectarea drepturilor fundamentale ale omului, Curtea a tinut seama de faptul ca acestea au un dublu fundament: pe de o parte tratatele instituite in acest domeniu intre state, precum si prevederile constitutionale ale statelor membre. Din acest punct de vedere apare o problema de dificultate pentru Curte, care in cazul dispozitiilor de natura comunitara, are un camp de actiune restrans fata de cel al reglementarilor nationale. Tratatul de la Maastricht, in art. F.2, preia ceea ce s-a confirmat in activitatea Curtii ca fiind elemente esentiale ale aplicarii normelor juridice comunitare sau nationale, precizand ca sunt recunoscute si respectate atat drepturile fundamentale prevazute in Conventia Europeana a Drepturilor Omului, cat si cele care rezulta din traditiile constitutionale comune ale statelor membre, precum si principiile generale ale dreptului comunitar.

5. Ierarhia normelor comunitare

Normele juridice comunitare sunt integrate intr-un sistem de drept in care fiecare categorie ocupa un loc bine determinat, intr-o forma piramidala, asemanatoare sistemului normelor juridice ale fiecarui stat. In functie de acest sistem ierarhic, fiecare categorie are o anumita forta juridica si - pe aceasta baza - se determina raporturile care exista intre acestea precum si intre dreptul comunitar si dreptul national

5.1. Tratatele constitutive

Tratatele de instituire a comunitatilor se afla in varful acestei piramide a normelor juridice, ele reprezentand acordul de vointa al statelor membre pentru crearea comunitatilor. Pozitia lor este similara cu cea a constitutiei in planul sistemului juridic national. Toate celelalte reglementari comunitare trebuie sa fie in concordanta cu aceste tratate, in caz contrar ele fiind susceptibile de a fi anulate sau' declarate invalide.

5.2. Principiile generale

Principiile generale nu constituie o categorie unitara in ceea ce priveste ierarhia lor. Astfel, respectarea drepturilor fundamentale ale omului este considerat un principiu cu valoare egala cu cel al tratatelor constitutive ale Comunitatilor (conform art. F din Tratatul de la Maastricht), avand deci valoare superioara dreptului derivat. Celelalte principii sunt considerate a fi de o valoare inferioara intrucat Curtea le aplica doar in cazul in care acestea nu contravin tratatelor constitutive sau drepturilor fundamentale. Ele sunt considerate insa cu valoare juridica superioara dreptului derivat.

5.3. Acordurile internationale

In ceea ce priveste situatia acordurilor internationale incheiate de catre statele comunitare si de catre Comunitati se recunoaste ca principiu general superioritatea acestora fata de dreptul derivat, dar nu si fata de tratatele constitutive si principiile generale, carora le sunt subordonate. Se face insa diferentierea intre acordurile incheiate de catre statele membre si acordurile incheiate de catre comunitati.

5.3.1. Acordurile incheiate de catre statele membre

Aceste acorduri pot fi la randul lor acorduri intre aceste state sau acorduri ale acestora cu terte state. Acordurile incheiate de catre statele membre intre ele pot fi ante­rioare intrarii in vigoare a tratatelor constitutive sau posterioare acestora. Acordurile anterioare tratatelor constitutive raman in vigoare daca sunt compatibile cu tratatele (art. 233 C.E. si 20 C.E.E.A. privind tarile Benelux). Prin tratatele constitutive se interzice oricarui stat membru de a se prevala de tratate, conventii sau declaratii anterioare tratatelor incheiate intre ele, in vederea sustragerii diferendelor privind interpretarea si aplicarea tratatelor constitutive de la modalitatile de reglementare prevazute de aceste tratate si aplicarea reglementarilor particulare (art. 87 C.E.C.O. 219 C.E.si 103CEEA In cazul acordurilor posterioare tratatelor constitutive, situatia este clara, intrucat acestea din urma prevad (art. 86 C.E.C.O., art. 5 C.E. si art. 192 C.E.E.A.) angajamentul statelor membre de a se abtine de la orice actiune care este de natura sa impiedice realizarea acordurilor urmarite prin tratate. Acordurile incheiate intre statele membre cu terte state sunt, de asemenea, supuse unor regimuri diferite in functie de momentul incheierii acordului. Cele anterioare tratatelor, conform art. 234 C.E., raman in vigoare, dar statele trebuie sa caute inlaturarea eventualelor incompatibilitati intre acestea prin orice mijloace posibile. Acordurile posterioare sunt insa, in principiu, de competenta comunitara, dar pot sa apara situatii dificil de rezolvat in ceea ce priveste competenta externa, doar Tratatul C.E.E.A. prevazand in art. 103 unele garantii pentru eliminarea unor eventuale incompatibilitati.

5.3.2. Acordurile incheiate de catre Comunitati cu terte state

Situatia acordurilor incheiate de comunitari cu statele terte isi gaseste reglementarea numai in Tratatul C.E. (art. 228) avand in vedere diver­sitatea raporturilor in care intra aceasta comunitate cu vocatie generala, in cazurile neconcordantei intre acestea se prevede necesitatea unui control preventiv care poate, in functie de prevederile proiectului de acord, sa propuna modificarea tratatelor constitutive. Aceasta modificare nu este insa obligatorie, iar in cazul nerealizarii ei, proiectul de acord nu poate intra in vigoare. Se aplica deci principiul suprematiei dreptului comunitar izvorat din tratatele constitutive.

5.4. Dreptul derivat

In cadrul categoriei dreptului derivat nu exista o ierarhie a actelor juridice care o alcatuiesc, intrucat ele deriva direct din tratatele comunitare, fiind subordonate acestora, ca si principiilor generale si acordurilor internationale. Din aceste considerente ele reprezinta surse de drept comunitar autonome unele fata de altele. Exista insa o diferenta in cadrul acelorasi tipuri de acte, respectiv intre cele de baza (regulament, directiva si decizie) si cele de aplicare, unde se respecta principiul subordonarii ultimelor fata de primele. Exista deci un raport de subordonare intre un regulament si actul care este adoptat in vederea aplicarii acestuia , care nu poate contine dispozitii contradictorii. Cu prilejul negocierii Tratatului de la Maastricht s-a propus introducerea unei alte categorii juridice: 'legea'. Nu s-a luat insa o hotarare de adoptare a propunerii, dar s-a inscris in textul unei declaratii ca la conferinta interguvernamentala care se va desfasura in 1996 sa se examineze aceasta chestiune si sa se decida eventualele modificari. Se apreciaza ca daca se va adopta aceasta propunere, probabil ca se va referi la actele adoptate de Consiliu si Parlament conform procedurii de 'co-decizie' si ca ea va ridica problema stabilirii unei ierarhii intre acestea si actele comunitare unilaterale.