Mijloace de actiune: statutul personalului, finantarea comunitatilor

MIJLOACE DE ACTIUNE

Studierea sistemului institutional este completata de prezentarea functiei publice si a regimului financiar. Ne vom referi succint la sediu si regim lingvistic, la statutul personalului, la sistemul de finantare si la relatiile exterioare ale comunitatilor.

Sectiunea I

SEDIU SI REGIM LINGVISTIC

Tratatele constitutive au dispus ca sediul va fi stabilit prin acordul comun al statelor membre. Pana in prezent acest acord nu s-a realizat si in aceste conditii Tratatul de fuziune de la Bruxelles din 1965 arata ca Luxemburg, Bruxelles si Strasbourg sunt locurile de lucru provizorii pentru Institutii, iar Curtea de Justitie ramane cu sediul la Luxemburg.

In aceste conditii Consiliul se reuneste in mod normal la Bruxelles, unde se afla si secretariatul sau general, iar in lunile aprilie, iunie si octombrie la Luxemburg.

Comisia functioneaza la Bruxelles, iar o parte din serviciile sale la Luxemburg.

Parlamentul European se reuneste in plen la Strasbourg in hemiciclul Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, neavand un local propriu pentru reuniunile plenare. Acest local se dovedeste in prezent insuficient si s-a pus problema fie a modificarii lui, fie a construirii unui nou edificiu (lucrare deosebit de costisitoare). Secretariatul general si serviciile Parlamentului functioneaza la Luxemburg., Comisiile Parlamentului se reunesc la Bruxelles, ele cooperand cu serviciile Comisiei si Consiliului.

Consiliul European de la Edinburgh din decembrie 1992 a fixat definitiv sediul Parlamentului European la Strasbourg.

Consiliul European se reuneste in principalele orase ale Europei comunitare in functie de presedintia Consiliului, iar dintre sediile 444c23e institutiilor de regula se reuneste la Bruxelles si Luxemburg.

Curtea de Justitie si Tribunalul de prima instanta isi au sediul la Luxemburg, ca si Curtea de Conturi, Banca Europeana de Investitii si Fondul European de Cooperare Monetara. Tot in acest oras isi are sediul si Comitetul Consultativ CECO.

Comitetul Economic si Social se reuneste si isi are serviciile la Bruxelles. Institutul Monetar European si-a fixat sediul la Frankfurt, ca si Banca Centrala Europeana.

Comunitatile au acelasi drapel cu cel al Consiliului Europei. In anul 1955 Consiliul Europei, la propunerea Adunarii Parlamentare a adoptat prin hotararea Comitetului Ministrilor ca drapel al Consiliului Europei un cerc format din 12 stele de aur pe un fond de azur. Prin dispunerea lor, stelele simbolizeaza unirea popoarelor Europei. Numarul este invariabil 12 fiind simbolul perfectiunii si al plenitudinii.

In anul 1986 Comunitatile Europene au adoptat aceasta emblema ca drapel oficial.

In anul 1972 Consiliul Europei a adoptat ca imn european un aranjament muzical al preludiului la "Oda bucuriei" (An die Freude) partea finala a simfoniei a IX-a de L.van Beethoven, aranjament muzical fara cuvinte ce apartine lui Herbert von Karajan. Uniunea Europeana a adoptat aceluiasi imn la ceremoniile oficiale.

Pornind de la egalitatea politica a statelor intre ele si de la principiul egalitatii de tratament, principiu de baza ce guverneaza functionarea Uniunii atat in plan politic, cat si economic, toatwe limbile oficiale ale statelor membre sunt limbi oficiale ale Uniunii.

In ceea ce priveste regimul lingvistic am aratat ca cele 23 limbi sunt limbi oficiale pentru intregul sistem institutional si relational al Comunitatilor. Cand am prezentat sistemul institutional am aratat in detaliu regimul lingvistic, inclusiv la nivelul organelor jurisdictionale. In ultimii ani se constata practica citirii mesajelor oficiale cu diferite ocazii in patrui sau cinci limbi oficiale.

Regimul multilingvistic atrage cheltuieli foarte mari cu redactarea tuturor actelor si documentelor in cele 23 limbi oficiale si implicit existenta unui mare aparat de traduceri si interpretari, aproximativ 40% din cheltuielile administrative fiind facute in acest sens.

Sectiunea a II-a

STATUTUL PERSONALULUI

Comunitatile dispun de un foarte numeros personal a carui activitate este reglementata din anul 1968 de un regulament unic si comun revizuit in 1974. Dupa regimul juridic aplicabil distingem doua mari categorii: functionari si agenti.

Conform art.1 din Statut "este functionar al Comunitatilor orice persoana numita in conditiile prevazute in statut intr-o functie permanenta a uneia dintre Institutiile Comunitare".

Functionarii sunt recrutati printr-un act unilateral al autoritatii competente si se supun dreptului comunitar in exclusivitate. De regula ei sunt recrutati prin concurs, cu exceptia functiilor de director general si director care sunt recrutati dintre functionarii nationali si sunt detasati in functiile de inalti functionari ai Comunitatilor.

Agentii sunt persoane angajate in diferite posturi de catre Institutii si se supun fie dreptului comunitar, fie dreptului national. Dintre agentii cei mai numerosi sunt cei care ocupa un serviciu permanent cu titlu temporar. Ei incheie un contract de munca de regula pe 5 ani, ce poate fi reinnoit.

O alta categorie o constituie agentii auxiliari care sunt angajati pentru a acoperi nevoile suplimentare din unele perioade sau pentru a suplini absenta titularului. O categorie speciala o formeaza consilierii angajati din randul personalitatilor din diferite domenii pentru a rezolva anumite probleme pe un timp limitat. Toate aceste categorii de agenti se supun dreptului comunitar.

In functie de necesitati, Institutiile pot angaja si agenti locali care indeplinesc diferite servicii in tara lor, dar in interesul Comunitatilor. Acesti agenti se supun dreptului national.

Analizand rapoartele Curtii de Conturi si ale Comisiei asupra personalului, cu titlu general putem spune ca UE dispune de cel mai numeros personal dintre toate organizatiile internationale (in 1985 peste 20.000 persoane). Din randurile personalului cea mai numeroasa este categoria functionarilor (90%), iar din ansamblul personalului Comisia detine cca 50% si are cele mai mari cheltuieli in acest sens.

Personalul Comunitatilor si mai ales functionarii sunt recrutati dupa regula echilibrului geografic (de ex.Benelux 32%, Germania 12,6%, Franta 11%, Marea Britanie 7,6% etc.).

Functionarii si agentii se bucura de privilegii si imunitati pentru actele realizate in exercitarea functiilor lor si in aceleasi conditii se bucura de imunitate de jurisdictie.

Sectiunea a III-a

FINANTAREA COMUNITATILOR

Pentru organismele internationale de tip clasic finantarea are in vedere suportarea cheltuielilor cu functionarea administrativa a acestora. Uniunea Europeana se deosebeste fundamental prin aceea ca in afara acestor cheltuieli sunt de suport mari cheltuieli operationale ce corespund punerii in aplicare a politicilor comune.

Avand la baza principiul finantarii solidare a statelor membre, in timp s-a constituit in mod progresiv un buget operational in urma crearii diferitelor fonduri destinate finantarii politicilor in diverse domenii: Fondul social european, Fondul european de orientare si garantare agricola (FEOGA), Fondul european de dezvoltare regionala (FEDER) s.a.

Cheltuielile din bugetul general pe anul 1988 erau de 43.779 mil.ECU, iar structura lor era urmatoarea: sectorul agricol 70,7% (dintre care FEOGA 62,8%), sectorul regional 7,1%, sectorul social 6,3%, energie, cercetare, transporturi si industrie 2,8%, cooperare si dezvoltare 2%, functionare 4,5%, redistribuiriii catre state 5,6%.

Finantarea Comunitatilor se realizeaza prin doua categorii mari de surse: contributia statelor membre si resurse proprii.

In ceea ce priveste contributia financiara a statelor membre, aceasta se realizeaza prin diferite parghii, tinandu-se cont de capacitatea contributiva a fiecarui stat (de ex.Germania, Franta, Italia au o contributie de 28%).

Incepand cu anul 1988 veniturile realizate din resurse proprii au inceput sa fie preponderente fata de contributia statelor membre. Tratatul de Maastricht a adus modificari regimului de finantare bugetara, prevazand la art.201 ca "bugetul fara a inlatura alte surse, este integral finantat din resurse proprii". Sistemul de resurse proprii al Comunitatilor este adoptat de Consiliu cu unanimitate, al propunerea Comisiei si dupa consultarea Parlamentului European.

Din aceasta sursa se constituie o parte importanta a fondurilor speciale (FEOGA, FED s.a.). In ultimii ani contributia cumulata a Germaniei si a Frantei a reprezentat aproape jumatate din contributia tuturor statelor la crearea fondurilor speciale, iar in ultima perioada contributia Germaniei este sensibil mai mare decat cea a Frantei.

Statele membre au acces la fondurile speciale in aceeasi masura in care au si contribuit la formarea lor. Aceasta regula stimuleaza finantarea de catre state a Comunitatilor.

Sistemul resurselor proprii prevazut de tratate ca fiind sursa ce garanteaza finantarea durabila a politicilor comune se bazeaza pe un sistem complex de taxe, impozite si prelevari percepute de Comunitati.

Intra in aceasta categorie: drepturile de vama percepute la frontierele exterioare ale UE si care protejand o piata unica interna se cuvin Comunitatilor; prelevarile agricole si diversele cotizatii speciale din acest domeniu; TVA uniforma de 1%, un animit procent din PNB al statelor membre, prime, amenzi, penalitati, impozite pe salarii, precum si diferite alte taxe percepute in temeiul dispozitiilor tratatelor. Aceste surse sunt foarte importante. In anul 1991 resursele bazate pe TVA au reprezentat 55% din buget si erau de 31,6 miliarde ECU, in timp ce drepturile de vama au reprezentat 25% fiind in valoare de 14,4 miliarde ECU; resursele provenite din PNB 8,4 miliarde ECU etc. Bugetul pe anul 1991 a UE a fost de 58 miliarde ECU.

In comparatie cu statele membre nu reprezinta mult pentru ca raportandu-ne la bugetele cumulate ale statelor membre in acel an (1991), bugetul UE a reprezentat doar 3,6% din acestea si 1,3% din PIB.

Resursele proprii impreuna cu cele provenite din contributia financiara a statelor formeaza sursele bugetului comunitar.

Sistemul de finantare bazat pe principiile solidaritatii, resurselor duble, proportionalitatii, uuilizarii functionale si administrarii prin parghii specifice dau efifienta Uniunii Europene in raport cu alte organizatii internationale.

Sectiunea a IV-a

RELATIILE EXTERNE ALE UNIUNII EUROPENE

Persoana juridica de drept international, UE se manifesta ca unul dintre cele mai active subiecte de drept international exercitand drepturile de care dispune in aceasta calitate. In aceste conditii ea poate incheia tratate, poate avea reprezentante diplomatice, poate sta in justitie in cadrul jurisdictiilor internationale si poate fi membru al organizatiilor internationale.

Dupa anul 1990 personalitatea juridica si calitatea de subiect de drept de sine statator a fost recunoscuta si de statele din Estul si Centrul Europei stabilind cu aceste state relatii diplomatice si incheind acorduri comerciale.

In privinta relatiilor cu alte state, tratatele prevad patru domenii specifice: politica comerciala, asocierea, cercetarea si mediul.

Comunitatile au incheiat acorduri cu diferite state privind tariful vamal comun si participa in cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC) la negocierile multilaterale privind reducerea drepturilor de vama. Tot in domeniul politicii comerciale s-au incheiat numeroase acorduri comerciale, de cooperare comerciala, de liber schimb, de ajutor alimentar etc.

Uniunea Europeana este cea mai mare putere comerciala mondiala, detinand aproape 20% din comertul mondial.

In raporturile cu statele terte, cu grupuri de state sau organizatii internationale UE poate incheia acorduri de asociere dupa o procedura speciala ce se desfasoara in fata organelor consultative si decizionale: Parlamentul European, Comisia si Consiliul. Hotararea ce consfinteste acordul de asociere este supusa procedurilor nationale de ratificare din statul asociat si din toate statele membre pentru a intra pe deplin in vigoare.

Relatii specifice intre UE si alte organizatii internationale sau state si grupuri de state terte exista in domeniul cercetarii si dezvoltarii tehnologice, ca si in domeniul mediului inconjurator.

In decursul timpului CE au stabilit acorduri de cooperare cu diverse organisme internationale (UNICEF, AIEA, PAM s.a.), au stabilit delegatii permanente pe langa organismele internationale (ONU, OCDE, UNESCO) iar ca persoane juridice de drept international sunt membre ale organismelor internationale (Organizatia Mondiala a Comertului), sau au statut de observator pe langa altele (O.N.U. si organismele sale specializate, OCDE, Consiliul Europei s.a.).

Uniunea Europeana ia parte la intalnirile la nivel inalt ale reprezentantilor marilor puteri economice - G7, fiind ea insasi reprezentata de catre Presedintele Comisiei.

In 1973 Comunitatea Europeana a incheiat acorduri de comert liber cu fiecare dintre tarile AELS. In 1994 AELS si UE au creat o zona economica unica extinzand cooperarea in domeniul economic, monetar si al politicii industriale, cercetarii si tehnologiei, mediului inconjurator, pescuitului, industriei siderurgice si transporturilor.

UE intretine relatii particulare cu Statele Unite si Japonia.

Europa si Statele Unite au o mostenire comuna, au valori politice si principii democratice comune, la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial SUA incurajand democratiile liberale din Europa Occidentala si participand direct la refacerea economica.

In anul 1990 SUA si CE au semnat Carta Transatlantica, care a conferit si mai multa importanta relatiilor celor doua parti, in special la nivel politic. In principiu, UE si SUA dezvolta o politica comerciala comuna care a contribuit la prosperitatea lor.

Raporturile CE cu Japonia au fost mult timp tensionate, datorita competitiei permanente dintre aceste doua puteri economice. Japonia exporta de doua ori mai mult decat importa din UE si raporturile dintre acesti parteneri au suferit din cauza dezechilibrului comercial. Mult timp Japonia a fost criticata pentru politica sa protectionista fata de piata proprie si politica agresiva pe piata europeana. Investitiile japoneze in Europa sunt foarte ridicate si aceasta se datoreaza unui management economic diferit dezvoltat in timp de CE si Japonia.

In acest mod Comunitatile sunt omniprezente in viata economica, politica si sociala internationala.

Fisier

Politica agricola comunitara

Statele fondatoare ale CE au fost de acord ca piata comuna creata intre ele dupa anul 1958 trebuie sa priveasca si agricultura. Ele aveau nevoie de o politica agricola comuna care sa armonizeze mecanismele nationale si sa stabileasca un regim vamal unic pentru produsele provenite din afara spatiului comunitar. Politica agricola comuna (PAC) a fost una dintre primele politici decise la nivel comunitar.

Principalele obiective ale PAC sunt cuprinse in art.39 Tratatul CEE si privesc: cresterea productivitatii agricole incurajand modernizarea exploatatilor; garantarea unui standard de viata echitabil populatiei agricole, la paritate cu alte sectoare de activitate; stabilizarea pietelor de produse agricole, evitand alternanta dintre cresterea si scaderea preturilor; garantarea securitatii aprovizionarii cu alimente, la preturi rezonabile pentru consumatori.

Principiile functionarii si transpunerii in practica a PAC au fost stabilite de Consiliu (Conferinta de la Stessa - Italia din anul 1958). Aceste principii fundamentale sunt: - crearea si mentinerea unei singure piete si a unor preturi comune (o singura piata in care produsele agricole circula liber);

- respectul notiunii de preferinta comunitara (in comertul agricol se manifesta preferinta pentru produsele CE, produsele necomunitare purtand un supracost); - solidaritatea financiara (statele membre participa la constituirea resurselor si beneficiaza de finantarea cheltuielilor legate de PAC).

Obiectivele PAC concepute atat in interesul producatorilor, cat si al consumatorilor, fiind expresia unor interese opuse, nu numai la nivel national, dar si comunitar, au facut ca, de-a lungul anilor PAC sa se bazeze pe solutii de compromis intre diferitele interese.

In vederea finantarii unitare a PAC, in ianuarie 1962 Consiliul a decis crearea Fondului European pentru Orientare si Garantare Agricola (FEOGA). Fondul are doua sectiuni distincte: cea privind "orientarea" destinata ajustarii structurilor agricole si modernizarii agriculturii si cea privind "garantii", sectiune destinata transpunerii in practica a principiilor fundamentale PAC, sectiune ce reprezinta peste 90% din FEOGA. Urmare importantei acordate politicii agricole FEOGA reprezinta si in zilele noastre 50% din bugetul comunitar.

Politica agricola comunitara, astfel cum a fost realizata in decursul anilor, a avut drept efect: securitatea aprovizionarii pentru principalele categorii de marfuri alimentare; cele zece milioane de agricultori ai UE sunt printre cei mai productivi din lume; s-au asigurat bunurile alimentare esentiale pentru intreaga UE; Uniunea a devenit o putere agricola iar amenintarea penuriei alimentare a disparut pentru consumatorul comunitar.

Politica industriala comunitara

Realizarea pietii unice interne a statelor membre presupune si o politica industriala comuna ce are drept obiectiv consolidarea competitivitatii pe plan international.

Dupa semnarea tratatului CEE, statele fondatoare au considerat ca existenta pietei unice va regla, prin mecanismele ei, productia industriala si desfacerea acesteia pe piata.

Aceasta viziune a fost revizuita la inceputul anilor a80 urmare concurentei tot mai crescute din partea marilor trusturi americane si japoneze. CE au fost nevoite sa se preocupe mai mult de intarirea parteneriatului dintre producatorii europeni, sa promoveze cooperarea in domeniul cercetarii, pentru cresterea pe termen lung a competitivitatii UE pe piata mondiala.

In privinta politicii industriale comune, Jacques Delors arata: "nu intentionam sa cream un spatiu economic fara sa asiguram complementaritatea intre efectul benefic al concurentei si o crestere a gradului de cooperare si solidaritate".

In anul 1994 Comisia a formulat patru actiuni prioritare menite sa duca la cresterea competitivitatii industriei UE: imbunatatirea cadrului de reglementare; asigurarea unei concurente eficiente; promovarea investitiilor in domeniile cheie; dezvoltarea cooperarii industriale.

Prin programe specifice (Craft, Eureka, Sprint, Value) Uniunea Europeana duce o politica de mobilizare a resurselor umane, financiare si tehnologice necesare cooperarii in domeniul cercetarii.

Politica industriala comunitara se caracterizeaza si prin masuri specifice de protectie a mediului inconjurator, resurse financiare insemnate, dublate de reglementari comunitare stricte sustin aceasta politica.

Principiile politicii industriale comunitare sunt propuse si tarilor asociate, ele fiind o componenta a strategiei de pregatire a conditiilor de aderare a statelor central si est-europene la UE.

material bibliografic: Politica industriala si competitivitatea Uniunii Europene, Delegatia CE in Romania, Bucuresti, ianuarie 1999.

Comparatie intre strategiile industriale ale Europei comunitare si Japonia. O moneda unica

Dupa cel de-al doilea razboi mondial economia japoneza este cea care a cunoscut cel mai mare succes, devenind un creditor mondial care controleaza aprox.20% din comertul international.

Strategiile industriale atat ale Japoniei cat si ale UE se bazeaza pe cresterea activitatii industriale, dar se deosebesc in mod esential prin faptul ca in timp ce Japonia se bazeaza pe o politica manageriala, unitara prin care exploateaza oportunitatile mondiale care ii sunt cele mai favorabile si s-a concentrat pe avantajele aduse de un numar de industrii cheie, la UE aceste politici nu le regasim si sunt practic imposibil de realizat datorita structurii sale: un bloc economic compus din mai multe state. In plus se remarca faptul ca in timp ce Japonia promoveaza o politica industriala protectionista si orientata spre exterior, UE promoveaza o dezvoltare concentrata in interiorul acestui bloc economic, fara practicarea unei politici protectioniste a pietei interne.

Spre deosebire de SUA si Japonia, UE nu prezinta nici astazi caracteristicile unei piete unice, in primul rand datorita lipsei unei monede unice si a mecanismelor specifice de gestiune, incepand cu o banca centrala comunitara.

Pentru o economie moneda unica reprezinta o unica unitate monetara de cont, de rezerva si mijloc de plata. Pana in prezent UE nu dispune de o moneda unica ceea ce inseamna: sub aspectul unitatii de cont fiecare societate inregistreaza activitatea in raport de moneda nationala ce difera de la stat la stat in cadrul UE; ca rezerva monetara lipsa unei monede unice inseamna un grad de interes diferite al investitiei in raport de puterea fiecarei monede nationale; existenta unei monede unice duce la eliminarea taxei de schimb si a riscului de schimb pe piata comunitara.

O moneda unica nu poate fi decat rodul vointei politice comunitare. Aceasta idee politica este la fel de putin agreata si de monedele "de succes" (marca germana, lira sterlina) care au adus mari beneficii economiilor nationale (mai ales DM, care alaturi de USD sunt devizele folosite in tranzactiile de pe piata mondiala) cat si de monedele "slabe" (escudos, drahme). Pentru a putea exista, in afara cerintelor prevazute de TM si negociate ulterior, inclusiv in anul 1997, moneda unica trebuie sa fie neutra politic si sa aiba eficienta unei monede nationale.