Neutralizarea prin efectui principiului comunitar al non-discriminarii si faptele justificative

Neutralizarea prin efectui principiului comunitar al non-discriminarii si faptele justificative

1. Principiul egalitatii si principiul non-discriminarii intre dreptui comunitar si dreptui constitutional. Efectui de neutralizare asupra sanctiunii si incriminarii

Non-discriminarea poate fi definita ca miezul dur al principiului egalitatii, concretizandu-se in interzicerea oricarei diferentieri fondate pe criterii pur subjective[1] (rationare subiecti); astfel, ea poate fi considerata ca un fundament (interdictia sanc-tionata penal a oricarui comportament discriminatoriu, de exemplu, fondat pe rasa), dar si ca o limita (interdictia oricarei discriminari penale intre indivizi de sex diferit) a puterii represive a statului . Vom incerca sa dezvoltam aceste doua aspecte, cautand pentru inceput fundamentele principiului, pentru a determina apoi intinderea sa in sfera penala.

In ceea ce priveste fundamentui sau constitutional, acest principiu poate fi dedus imediat din art. 3 alin. (1) din Constitutia italiana, deoarece acesta constitute un subansamblu al principiului traditional al egalitatii, definindu-se prin recurgerea la criterii subiecti ve ca sexul, rasa, limba, religia, opiniile politice[3]. La nivel comunitar, in schimb, non-discriminarea, din perspectiva istorica, a fost prima care s-a afirmat: in versiunea originala a tratatelor din anii '50, ea nu era prevazuta decat in functie de crearea pietei comune si era, astfel, limitata la unica interdictie a actelor discriminatorii pe baza de nationalitate, mai ales in materia liberei circulatii a marfurilor . Principiul s-a desprins progresiv de caracterul sau exclusiv economic, prin efectui dezvoltarii mai intai a dreptului comunitar si apoi a Uniunii, respectiv gratie noilor referinte in jurisprudenta de la Luxemburg facute catre principiul mai general al egalitatii si ca urmare a consacrarii sale mai extinse in art. 3 din Tratatui de insti-tuire a Comunitatii Europene (TCE) dupa adoptarea Tratatului de la Amsterdam¹⁶, in ceea ce priveste Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, al carei al treilea titlu este consacrat integral egalitatii cu diferitele sale nuante, si in ceea ce priveste dispozitiile in materia Tratatului constitutional, apare inutil a Ie mentiona. Astfel, in ciuda caracterului lor radical inovator, recunoscand principiului rangul de drept fundamental al individului, cele doua texte nu au produs niciun efect juridic, in primul caz din cauza naturii de simpla programa a Cartel, iar in cel de-al doilea din cauza obstacolelor ridicate de text in stadiul de ratificare. in ciuda acestei evolutii de necontestat, este util de subliniat ca, astazi, non-discriminarea este inca puternic marcata de acel market related approach, care constituie in acelasi timp element caracteristic, dar si limita, structurala si axiologica, cea mai evidenta.

In ceea ce privest sfera de aplicare a principiului non-discriminarii, asa cum 1-am prezentat schematic mai sus, relatia sa cu normele materiale de drept penal nu prezinta, la prima vedere, nicio particularitate legata de problema traditionala a raportului intre sursele interne si sursele comunitare si pare sa se insereze in cadrul neutralizarii. Non-discriminarea comunitara pare a exercita de fapt o forta de constrangere intrinseca asupra actiunii legiuitorului. Ea a fost practic la originea unui numar foarte mare de decizii judiciare, ducand la disparitia sau la retragerea dispo-zitiei represive interne, acest ultim aspect urmand a fi dezvoltat mai jos. A produs, astfel, asupra legislatilor penale a statelor membre efecte mult mai importante (cel putin in sectoarele relative la domeniul economic lato sensu) principiul egalitatii sau versiunea largita a acestuia, ragionevolenzza .

Nu vom trata problemele referitoare la extinderea domen 323j95d iului represiunii prin efectui obligatiilor de incriminare care, in sistemele de traditie romano-germanica

cum este al nostru, se realizeaza intotdeauna prin intermediul filtrului legislativ. in acest sens, principiul non-discriminarii ar putea sa serveasca drept criteriu de orien-tare politico-penala al unui proces de extindere progresiva a legislatiei penale, vizand chiar garantarea unui tratament identic pentru indivizi ocupand pozitii egale (demni-tate egala raselor, tratament egal pentru cele doua sexe), prin intermediul crearii unor incriminari variate, sanctionand comportamentele care lezeaza aceasta egalitate a persoanelor. Aceste aspecte ale extinderii nu vor fi tratate in studiul nostru, chiar daca rezulta clar din normele de referinta ale Uniunii (de exemplu, cazul comporta-mentelor xenofobe) si, de asemenea, din legislatia italiana de adaptare. Amploarea problemelor relative la acest efect al expansiunii, din punctui de vedere al oportuni-tatii alegerii continuturilor normelor de incriminare (alegere a valorilor care sa fie protejate, a sanctiunilor si a prioritatilor politicii penale), dar si din punctui de vedere al legitimitatii lor formale (ca activitate incredintata, in principal, autoritatilor carora li s-a delegat legitimitatea democratica necesara) ar merita sa fie aprofundata mai mult decat permite amploarea acestui studiu.

Abordarea privilegiata, luand in considerare natura acestui studiu, care exploreaza un domeniu putin investigat de catre stiinta penala, este centrata pe o serie de cazuri din sectoare unde dreptui comunitar intervine ca tertium comparationis. Vom distinge astfel intre interzicerea discriminarii pe baza de nationalitate, forma origi-nara si ,,miez dur' al principiului la nivel european, si celelalte forme de non-discri-minare ca gender issues si discriminarile rasiale. Pentru fiecare dintre aceste domenii, referirile la norme si la aplicarile jurisprudentiale vor fi insotite de incer-carea de a dezvalui aspectele problematice, destui de numeroase, care vor rezulta din intalnirea acestormiperative in conflict.

Non-discriminarea pe baza de nationalitate si libera circulatie a marfurilor:

cazul Grilli. Asa-zisele clauze de salvgardare de ordine publica

Potrivit versiunii originale a art. 6 TCE, reluate in textui actual al art. 12 TCE, ,,in domeniul de aplicare a prezentului tratat, si fara a aduce atingere dispozitiilor particulare pe care le prevede, este interzisa orice discriminare exercitata pe baza de nationalitate'. Aceasta interdictie se aplica in privinta a patru libertati de circulatie fundamentale instituite de tratat; conform logicii de piata pe care se bazeaza, ea exclude astfel de la inceput orice eventuala discriminare in privinta marfurilor provenind din alte state membre ale Uniunii (art. 28 si 29 TCE, relative la restrictiile cantitative si calitative la import).

Potrivit primei sale interpretari, mai largi, punerea Tn aplicare a principiului ar fi trebuit sa implice neaplicarea normei interne si recursul exclusiv la dreptui strain, pentru a permite, conform principiului ,,tratamentului national', supunerea produsului non national acelorasi reguli in tara sa de origine si in afara. Astfel, de exemplu, Italia ar fi trebuit sa consimta ca solventii chimici importati pe teritoriul sau din alte state membre sa fie supusi, in materie de etichetare, doar normelor in vigoare (se includ normele penale daca este cazul) din statul de provenienta. O alta interpretare, mai rationala, a principiului non-discriminarii s-a impus in final, inspirandu-se din principiul ,,recunoasterii reciproce', tinzand sa asimileze marfurile straine cu marfu-rile interne si interzicand supunerea unora si a altora unui tratament neomogen (si din punct de vedere penal): chiar in acest exemplu, dreptui comunitar obliga astfel Italia sa aplice aceleasi norme in materie de etichetare produselor chimice de origine intema si celor comunitare^.

Chiar cu acest sens mai restrictiv, principiul comunitar al non-discriminarii a exercitat o influenta remarcabila asupra sistemelor interne, implicand adesea neutralizarea normelor de drept penal complementar. Exemplul unei hotarari recente a Curtii de Justitie, data in aplicarea unei interpretari devenite invechita, permite, chiar daca ar fi sa o luam izolat, ilustrarea clara a acestei probleme. Este vorba de cazul Grilli, privind importarea in Italia de automobile provenind din piata intema comunitara. Aceasta cauza poate fi rezumata pe scurt astfel: Domnul Grilli, dupa ce a cumparat un automobil in Germania de la un vanzator de vehicule de ocazie stabilit la Hamburg, se intoarce in Italia conducand masina pe care tocmai a cumparat-o pe care a aplicat o placuta de inmatriculare provizorie emisa de catre autoritatile italiene. Chiar inaintea frontierei cu Austria, politia germana efectueaza un control la vehiculul domnului Grilli; acest control a fost urmat de o condamnare penala pentru utilizare abuziva a unei placute de inmatriculare, insotita de o sanctiune pecuniara. Dupa judecarea recursului impotriva acestei decizii Bayerisches Oberstes Landesgericht a facut o trimitere pentru o hotarare preliminara in interpretare in fata Curtii de Justitie cu scopul de sti daca normele germane in chestiune constituie un obstacol nelegitim la libera circulatie a marfurilor. Chemata sa se pronunte, Curtea a reconfirmat, initial, jurisprudenta sa constanta in virtutea careia art. 29 TCE ,,vizeaza masuri nationale care au ca obiect sau ca efect restrangerea exporturilor si, astfel, stabilirea unei diferente de tratament intre comertul interior al unui stat membru si comertul sau de export, de o asemenea maniera incat sa asigure un avantaj notabil productiei nationale sau pietei interne a statului interesat, in detrimentul productiei sau comertului altor state membre'. Am putea deduce ca sunt interzise introducerea sau mentinerea in sistemul intern ,,a acelor masuri nationale care prevad o diferenta de tratament intre produse destinate exportului si cele care sunt comercializate in interiorul statului membru in cauza'. in consecinta - si aceasta este concluzia care ne intereseaza aici - ,,art. 29 CE se opune unei reglementari a unui stat membru care interzice unui resortisant dintr-un alt stat membru, sub amenintarea unor sanctiuni penale ca inchisoarea sau amenda, sa conduca spre acest alt stat un vehicul cumparat in primul stat membru, pe care ar fi aplicate placute de inmatriculare provizorii eliberate, in vederea exportarii vehiculului catre acest alt stat membru, de catre autoritatile .competente ale acestuia, daca aceasta reglementare este de natura sa restranga fluxul de exporturi si creeaza o diferenta de tratament intre comertui interior al unui stat si comertui sau exterior si care este la originea unui avantaj pentru comertul national in detrimentui celui al unui alt stat membru'. .

Prima concluzie pe care o putem trage este aceea ca, in ceea ce priveste rapor-turile intre non-discriminare si libera circulatie a marfurilor, potrivit modelului deja prezentat, incriminarea trebuie sa cedeze de fiecare data cand aplicarea risca sa influenteze negativ fluxurile intracomunitare. Practic, incriminarea nu va trebui abro-gata de catre legiuitor decat in caz de incompatibilitate absoluta cu principiul comunitar, ceea ce apare foarte rar; in cele mai dese ocazii, norma nu va fi aplicata de catre judecatorul intern chemat sa faca o interpretare delicata asupra echilibrului intre interese contrare. In fapt, acest mecanism, in aparenta neutru, se dovedeste, in realitate, a altecta echilibrul valorilor protejate prin normele penale: impune in functie de circumstantele cauzei, fie o adevarata obligate de dezincriminare in sarcina legiuitorului, fie, cel mai adesea, o ,,relaxare' a incriminarii, astfel incat nu mai sunt intru-nite elementele constitutive ale infractiunii - neutralizarea scoate din sfera penala (daca putem spune astfel) interese sau modalitati de savarsire care, potrivit legiuito-rului, meritau protecfie. Acest aspect merita subliniat, in opinia noastra, deoarece dispozita penala va trebui sa cedeze in fara unui principiu al non-discriminarii de valoare esentialmente economica, in timp ce norma de incriminare vizeaza adesea protectia valorilor prioritare sau cel putin comparabile cu non-discriminarea luata in acest sens restrictiv. Fenomenul inevitabil produs de mecanismul neutralizarii, datorita rangului ierarhic ocupat de principiul comunitar, poate cauza necorelari in dreptui intern si merita sa faca obiectui unei analize mai atente. Pentru moment, lasam deoparte aceasta problema, trimitand la concluziile din prima parte in care vom analiza acest cadrujuridic complex pentru a evalua impactui si a propune o interpretare adecvata.

Este suficient a preciza ca, acest dificil echilibru, ca si necesitatea de a salvgarda interese contrare, par sa fi fost avute in considerare de catre Tratatul comunitar deoarece, potrivit acestuia, principiul non-discriminarii intre marfuri pe baza nationa-litatii lor nu are valoare absoluta si este limitat de catre clauzele de salvgardare de ordine publica. Potrivit art. 30 TCE ,,dispozitiile art. 28 si 29 nu se opun interdictiilor sau restrictiilor la import, la export sau de tranzit, justificate pe motive de ordine publica, morala publica, siguranta publica, de protectie a vietii si sanatatii persoanelor si a animalelor sau de conservare a plantelor, de protejare a unor bunuri de patrimoniu national cu valoare artistica, istorica sau arheologica sau de protectie a proprietatii industriale si comerciale'. Chiar admitand aceasta derogare, care este consimtita si cu privire la alte libertati de circulatie, chiar daca se au in vedere anu-mite restricti, Curtea de Justice isi rezerva facultatea de a exercita un control riguros pentru a evita ca norma nationala sa se constitute intr-un ,,mijloc de discriminare arbitrar' sau intr-o ,,restrangere disimulata a comertului intre statele membre'.

In ceea ce priveste in special dreptui penal, dupa ce a fost exclusa invocarea naturii penale a nonnei pentru a justifica neaplicarea principiului, asa' cum au pretins anumite state membre la inceput, Curtea de Justitie a adoptat o atitudine foarte vigilenta. Deciziile care resping aceasta exceptie sunt numeroase²², iar deciziile care retin posibilitatea justificarii efectului discriminatoriu al incriminarii interne prin prezenta intereselor contrarii prevazute in clauzele de ordine publica sunt rare.

Printre acestea se regaseste, de exemplu, cauza L ra , relativa la monopolul public al gestiunii slot machines in Finlanda, in care Curtea a decis ca ,,dispozithle din tratat referitoare la libera prestatie a serviciilor nu se opun unei legislatii nationale care acorda unui singur organism public drepturi exclusive de exploatare a aparatelor.ce functioneaza cu fise, cum este legislatia fmlandeza, tinand cont de obiectivele de interes general care ojustifica'.

O serie interesanta de decizii priveste denumirea de origine controlata a produ-selor alimentare italiene: Tn privinta acestora a fost stabilit ca ,,faptul de a subordona utilizarea denumirii de origine protejata Prosciutto di Parma pentru sunca comer-cializata in bucati conditiei ca operatiunile de transaj si ambalaj sa fie efectuate in regiunea de productie, constituie o masura al carei efect echivaleaza unei restrictii cantitative la export in sensul art. 29 CE, dar poate fi considerata ca fund justificata si, astfel, compatibila cu aceasta ultima dispozitie'.

Pe planul echilibrului dintre valori, decizia din 14 octombrie in cauza Omega, chiar daca nu atinge exact sfera penala, este semnificativa; ea priveste infiintarea de catre o societate britanica in Germania a unui local special unde era amenajat unjoc de tir cuprinzand aparate de tintit cu laser asemanatoare mitralierelor si captatoare de raze instalate, fie pe culoarele de tir, fie pe vestele purtate de catre jucatori, scopul fund acela de ,,a juca pentru a omori'. Asupra acestei chestiuni, Curtea, sesizata de catre Tribunalul federal administrativ cu ocazia unui recurs contra sanctiunii aplicate societatii gerante, a stabilit ca dreptul comunitar nu se opune ca o activitate economica constand in exploatarea comerciala a jocurilor de simulare a actelor de omor sa faca obiectul unei masuri nationale de interdictie adoptata pentru motive de protectie v ordinii publice, deoarece aceasta activitate aduce atingere demnitatii umane. ,

In defmitiv, non-discriminarea in sectorul liberei circulatii a marfurilor deriva direct din logica de piata care sustine constructia comunitara inca de la nasterea sa. Efectele sale de neutralizare care nu pot fi contestate trebuie sa fie, astfel, atent, cuantificate in raport de ansamblul valorilor care legitimeaza interventia represiva. in acest cadru, ipotezele in care Curtea recunoaste legiuitorului national facultatea de a se sustrage de la respectui non-discriminarii favorizand produsele interne sunt foarte limitate si ele par mai degraba marginale raportate la dimensiunea axiologica.

3. Non-discriminarea pe baza de nationalitate si libera circulatie a persoanelor: cauza Calfa. Problema resortisantilor din state terte        

Mecanismul neutralizarii, decurgand din interzicerea masurilor discriminatorii, se intinde la ansamblul libertatilor de circulatie enuntate de Tratat, fie ca sunt relative la servicii, capital sau la persoane. Observam de asemenea in aceste domenii probleme similare acelora pe care tocmai le-am semnalat.

In materia liberei circulatii a persoanelor, problemele care ar putea interesa dreptui penal sunt bine ilustrate in decizia data de Curtea de Justitie in 19 ianuarie 1999 in cauza Calfa. Trimiterea pentru pronuntarea unei hotarari preliminare in interpretare fusese facuta in cadrul unui proces penal deschis contra doamnei Calfa, resortisanta italiana acuzata de detentie si uz de stupefiante cu ocazia unui sejur turistic in Creta care a fost condamnata pentru aceste infractiuni la o pedeapsa cu inchisoarea de 3 luni si la pedeapsa accesorie a expulzarii cu caracter perpetuu de pe teritoriul grec. La judecarea apelului impotriva acestei decizii doamna Calfa pune in evidenta contrarietatea acestei pedepse 'cu prevederile Tratatului relativ la cetatenia europeana (art. 8 si 8A TCE) si la libera prestare a serviciilor (art.59 TCE), expulzarea cu caracter perpetuu nenfiind aplicabila resortisantilor greci. Dispozitiile controversate  impuneau de altfel judecatorului sa pronunte pedeapsa in cauza, cu exceptia cazului cand existau motive grave, mai ales de ordin familial care sa justifice ramanerea in tara.

Curtea de Justitie a considerat ca aceasta aplicare automata subsecventa unei con-danmari penale, netinand seama de comportamentui personal al autorului infractiunii si nici de riscul pe care il reprezinta acesta pentru ordinea publica, nu este conform cu dreptul comunitar. Neaplicarea sanctiunii respective se impunea, aceasta fiind in acelasi timp discnminatorie si disproportionata.

Este de remarcat faptui ca, daca in rationamentui sau, Curtea a invocat si exceptia de ordine publica care ar fi putut - in mod abstract - sa legitimeze o derogare de la principiul non-discriminarii, invocarea ei a fast facuta doar pentru a-i exclude aplicabilitatea in speta: ,,conditiile de aplicare ale exceptiei de ordine publica () nu sunt indeplinite si () exceptia de ordine publica nu poate fi invocata in mod efectiv pentru a justifica o restrictie la libera prestatie a serviciilor asa cum este aceea ce rezulta din reglementarea in cauza'.

Un nou aspect care, desi nu pare sa se iveasca in materia liberei circulatii a marfu-rilor, poate pune, totusi, probleme. Egalitatea de tratament intre resortisantii statului in care a fost comisa infractiunea si resortisantii altor state membre, neutralizand norma penala (in cazul de mai sus - sanctiunea accesorie si automata a expulzarii cu titlu perpetuu), legitimeaza permanenta unei distinctii radicale intre resortisantii comunitari si resortisantii extra-comunitari. Astfel resortisantului unui stat tert nu ii va putea fi recunoscut dreptui la acelasi tratament in fata legii si, pentru un caz ca acel al doamnei Calfa, proportionalitatea si non-discriminarea nu vor putea fi aplicate in favoarea sa.

In sfarsit, natura economica a acestei libertati, cunoscuta la origine ca libera circulate a muncitorilor in Europa si nu ca aceea a oricarei persoane indiferent de calitatea sa, nu se preteaza la considerarea ei ca un drept fundamental individual de amploare universala. Este imposibil de ascuns caracterul cu totui nesatisfacator -chiar daca in aparenta conform cu Tratatele - al acestui inteles al notiunii de non-discri-minare care, din nou, isi dezvaluie spiritui sau originar, de natura comerciala, niciodata complet depasit.

4. Non-discriminarea pe baza de nationalitate si libera circulatie a serviciilor: cauza Auibertin. Discriminarile contrare

Libera circulatie a serviciilor recunoscuta de catre Tratatul CE pare a ridica mai putine probleme. Pe planul efectului de neutralizare ea este, fara indoiala, ca si celelalte libertati din tratate, susceptibila de a determina anularea oricarei discri-minari decurgand dintr-o norma penala de incriminare care ar constitui un obstacol la libera stabilire a serviciilor intr-o alta tara a Uniunii. Aceasta este perspectiva din care poate fi interpretat vastui contencios relativ la exercitiul profesilor liberale care s-a format in fata Curtii de la Luxemburg, in baza refuzului anumitor state membre de a admite resortisantilor straini sa exercite pe teritoriul national o profesie pentru a caret exercitare au obtinut autorizatie doar in strainatate. Printre cauzele de referinta (leading cases) in materie, este oportun a aminti cele doua hotarari Auer din 1979 si din 1983 - cunoscute de catre expert in drept comunitar in principal in ceea ce priveste efectele directivelor puse in aplicare prin intermediul unei legi de adaptare neconforme prescriptiilor comunitare. Ca urmare a acestora, Franta a trebuit sa admita, in sfarsit, Uberul exercitiu al medicinei veterinare de catre orice resortisant comunitar care a studiat intr-un alt stat membru.

Contenciosul derivand din conflictui intre principiul tratamentului egal al presta-torilor de servicii resortisanti dintr-un alt stat comunitar si dispozitiile penale prezinta totusi un aspect problematic in ceea ce priveste discriminarile ,,contrare'; acest aspect, chiar daca nu priveste sectorul in cauza, a fost in centrul catorva hotarari ale Curtii de Justitie³⁰. Problema poate fi rezumata dupa cum urmeaza: faptui de a permite ca un strain sa fie supus legilor propriului stat, chiar in materie penala, poate produce un efect defavorabil pentru resortisantui national in cazul in care legea aplicabila acestuia, adica legea nationals, este mai putin favorabila decat legea straina. Conceptui in sine si riscurile pe care Ie cuprinde pot fi clarificate printr-un exemplu extras din jurisprudenta relevanta pentru sectorul de care ne ocupam in acest context:

este vorba de cauza Aubertin, nascuta in cadrul unui proces penal francez impotriva unui resortisant francez care activa in Franta, pentru exercitiul ilegal al profesiei de coafeur.

Dispozitiile Tratatului in materie de libera circulatie a persoanelor nu pot sa se aplice activitatilor ale caror elemente sunt toate circumscrise teritoriului unui singur stat membru. in plus directiva 82/489 privind masurile destinate sa faciliteze exercitiul efectiv al dreptului de stabilire si libera prestare a serviciilor de coafeur, nu vizeaza armonizarea conditiilor de acces si de exercitiu al profesiei prevazute de reglemen-tarile nationale. in consecinta, Curtea a decis ca dreptui comunitar nu se opune unei reglementari nationale prin care un stat membru cere, pentru exercitare profesiei intr-un salon de coafura, ca proprii sai resortisanti care s-au format pe teritoriul national sa detina o diploma, in timp ce permite coafeurilor resortisanti din alte state membre, cu indeplinirea anumitor condign de experienta in profesie, sa isi exercite profesia intr-un salon fara a fi titularii unei asemenea diplome si fara sa fie nevoiti sa recurga la un gerant tehnic care sa o posede.

In concluzie, efectui non-discriminarii comunitare, nefiind limitat la situatiile pur interne, poate in final sa favorizeze resortisantii altor state membre, cauzand o specie de dezechilibru penal in favoarea acestora din urma, in raport cu cetatenii statului respectiv, fara ca un remediu sa fie prevazut contra acestui fenomen si fara a putea fi considerat, dintr-o perspectiva mai generala, in conflict cu dreptui comunitar. Constran-gerile europene, ramanand strans legate de o viziune economics asupra libel-tailor de circulate, ne par, din nou, prea putin capabile sa induca o egalitate efectiva mtre indivizi (chiar daca in cazul din speta acest dezechilibru afecteaza in mod negativ cetatenii statului destinatar al neutralizarii si nu, asa cum am subliniat pana acum, resortisantii straini). in mod paradoxal, din punctui de vedere al penalistului, o aplicare atat de rigida a non-discriminarii ar putea parea ca fiind contrastanta cu prin-cipiul egalitatii, daca nu am considera ca subzista motive care sa justifice o asemenea derogare. Hotararea Curtii Constitutionale italiene nr. 443 din 30 decembrie 1997, indepartandu-se de discriminarea contrara a matricei comunitare, se inscrie in mod semnificativ in acest sens.

5. Non-discriminare pe baza de sex si accesul la munca: cauza Stoeckel. Raportui cu drepturile sociale

In cuprinsul tratatelor, principiul non-discriminarii pe baza de nationalitate, caruia i-am consacrat reflectiile precedente, a fost completat de catre principiul egalitatii barbat / femeie in materie de munca (art. 141 TCE); acesta a fost apoi extins, dupa adoptarea Tratatului de la Amsterdam, la sfarsitui anilor '90. in virtutea art. 13 TCE, nu Ie este permis statelor membre sa introduca distinctii pe baza de ,,sex, rasa sau origine etnica, religie sau convingeri, handicap, varsta sau orientare sexuala'³². Acest nucleu extins al principiului este astfel sursa obligatiilor pentru institutiile comunitare -dar doar in cadrul competentelor incredintate acestora de catre Tratat - sa determine mai intai masura in care discriminarea fondata pe una dintre motivele mentionate constituie un obstacol la libertatile de circulate prevazute de tratat, dar si la libertatea concurentei.

Principiul comunitar a fost pus in aplicare prin directive detaliate in sectorul accesului la munca si al conditiilor de angajare, pentru a evita orice discriminare bazata pe sex. Cu toate acestea, se pare ca motivarea ramane putemic orientata intr-un sens economic. Este suficient sa ne gandim la contenciosul care, in acest sector, a fost eel mai aproape de dreptui penal: este vorba de vechea problema a muncii pe timpul noptii in cazul femeilor, domeniu in care un numar considerabil de legislati penale a statelor membre prevedeau, pana de curand, o interdictie sanctionata penal in sarcina angajatorului.

Importanta atat calitativa, cat si cantitativa a contenciosului este influentata, fara indoiala, de rezistenta destui de putemica din cadrul catorva state membre opusa abandonarii modelului ,,statului providenta' creat de legiuitor in favoarea modelului liberal si concurential preconizat de catre politicile de la Bruxelles. Aceasta a determinat, in cadrul sectorului de care ne ocupam, necesitatea mai multor interventii din partea Curtii de Justitie atat pe cale de interpretare (o cerere pentru pronuntarea unei hotarari preliminare flindu-i trimisa de catre judecatorul penal in cadrul unui proces impotriva unui angajator), cat si in cadrul actiunilor pentru neindeplinirea obligatiilor initiate de catre Comisie in contra statelor, relevand rezistenta legiuito-rului intern in a se adapta prescriptiilor comunitare.

Din aceasta perspective, hotararea Stoeckel, citata in mod frecvent cu privire la problema distincta (dar nu separata) a efectului direct al directivelor netranspuse in dreptui national, este celebra. Domnul Stoeckel, chemat sa raspunda in fatajudeca-torului francez pentru violarea art. L 213 C. muncii, dispozitie sanctionata penal, a pus in evidenta contrarietatea acestei norme cu art. 5 din directiva 76/207, dar si cu hotararea din 25 octombrie 1988, Comisia c. Frantei. Directiva viza in fapt realizarea in statele membre a principiului egalitatii de tratament intre barbati si femei privind, intre altele, accesul la munca si conditiile de munca, prevazand in acest scop abro-garea sau modificarea dispozitiilor interne contrare, fondate la origine pe motive de protectie care si-au pierdut ratiunea de a fi. in ceea ce priveste hotararea din 1988, Curtea de Justitie a statuat ca Republica franceza, neadoptand toate masurile necesare pentru suprimarea inegalitatilor de tratament interzise de directiva, nu si-a indeplinit obligatiile.

Chemata de catre judecatorul national sa stabileasca daca ,,art. 5 din directiva din 9 februarie 1967 este suficient de precis pentru a crea in sarcina statului membru obligatia de a nu stabili ca principiu legislativ interdictia muncii in timpul noptii din partea femeilor, asa cum figureaza in art. L 213-1 C. muncii francez', Curtea a dezvoltat o argumentare clara. Ea se intreaba mai intai asupra derogarilor permise de la principiul non-discriminarii si reafirma ca dreptui comunitar nu se opune dispozitiilor relative la protectia femeii, mai ales in ceea ce priveste sarcina si maternitatea, vizand, pe de o parte, garantarea protectiei conditiei biologice a femeii, iar pe de alta parte relatiile speciale Tntre femeie si copil. Curtea respinge, insa, argumentele invocate de catre guvemele italian si francez, potrivit carora, interdictia de a munci ar sustine unele scopuri generale de protectie a fortei de munca feminine, dar si unele considerate particulare de ordin social relative, de exemplu, la riscurile de agresiune si la sarcina de munca in familie care apasa mai greu asupra femeii. Asupra acestui punct de altfel pozitia Curtii este clara: ,,oricare ar putea fi inconve-nientele muncii pe timpul noptii nu rezulta, decat in caz de sarcina sau matemitate, ca riscurile la care sunt expuse femeile la un loc de munca ar fi, in mod general, diferite prin natura lor de cele la care sunt expusi barbatii. () in ceea ce priveste riscurile de agresiune, presupunand ca acestea sunt mai mari noaptea decat ziua, pot fi adoptate masuri adecvate pentru a Ie face fata fara a aduce atingere principiului fundamental al egalitatii de tratament intre barbati si femei. () Raportandu-ne la responsabi-litatile familiale, Curtea a statuat deja ca directiva nu avea ca obiect reglementarea chestiunilor relative la organizarea familiei sau modificarea repartizarii responsabili-tatilor in cadrul cuplului'.

Ea concluzioneaza astfel ca: ,,grija protectiei care a inspirat la origine interzicerea de principiu a muncii femeilor pe timpul noptii nu mai pare a fi fondata, iar mentinerea acestei interdictii, datorita riscurilor existente care nu sunt neaparat proprii femeilor sau datorita preocuparilor straine obiectului directivei 76/207, nu Tsi poate gasijustificarea in cadrul dispozitiilor () acestei directive'.

In aceasta materie, riscul conflictelor intre constrangerile comunitare si alte interese care merita protectie apare ca fiind deosebit de concret, daca ar fi sa consideram ca, in alte domenii ale dreptului international, femeia prime§te o protectie accentuata pe planul muncii si ca atribuirea catre aceasta a unor sarcini pe timpul noptii este reglementata in mod rigid. Franta a fost de altfel, din 1993, in mod corect constransa sa denunte conventia Organizatiei Internationale a Muncii (O.I.M.) cu privire la aceasta chestiune. Modelul liberal propus de Bruxelles impune, in mod evident, sacrificiul anumitor drepturi sociale si implica, de asemenea, atunci cand acestea sunt insotite de sanctiuni penale, neutralizarea normei de incriminare.

6. Non-discriminare pe baza convingerilor ideologice: cauza Vajnai. Limitele structurale ale principiului comunitar

Dreptui comunitar nu prevede de principiu non-discriminarea Tntre resortisantii comunitari pe baza convingerilor lor ideologice si politice. Este concluzia la care a ajuns Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene Tntr-o decizie foarte recenta luata Tn cauza Vajnai din 6 octombrie 2005.

Cauza adusa Tn atentia judecatorilor de la Luxemburg isi gaseste originea Tntr-o trimitere pentru o hotarare preliminara facuta de catre judecatorul penal maghiar Tn cadrul urmaririi penale conduse Tmpotriva domnului Vajnai pentru violarea art. 269/B C. pen., incriminand utilizarea in public a ,,emblemelor totalitarismului'. Acuzatui, vicepre-sedinte al partidului muncitorilor din Ungaria, a fost urmarit penal pentru ca a purtat pe imbracaminte, in fata unui public larg, cu ocazia unei manifestari organizate la Budapesta in 21 februarie 2003, o stea rosie, din carton, cu cinci colturi cu diametml de 5 cm. Pentru acest comportament, dornnul Vajnai a fost condamnat cu amanare si a fost ordonata confiscarea emblemei. in apel, instanta a retinut ca ,,in mai multe state membre, de exemplu Republica italiana, partidele de stanga sunt simbolizate de steaua rosie sau de secera si ciocan. Rezulta, potrivit acestei jurisdictii, ca membrii organizatiilor italiene de stanga pot arbora insemnele miscarii muncitoresti, fara a se lovi de o anumita interdictie, in timp ce C. pen. maghiar interzice utilizarea acestor embleme. Astfel, s-ar pune problema de a sti daca o dispozitie care, intr-un stat membru, interzice utilizarea emblemelor miscarii muncitoresti Internationale sub pedeapsa sanctiunilor penale in timp ce, pe teritoriul unui alt stat membru, utilizarea acelorasi embleme nu ar determina aplicarea vreunei sanctiuni, nu este discriminatorie'?

Problema adusa in fata Curtii privea eventuala incompatibilitate intre, pe de o parte, norma din C. pen., relativa la utilizarea unei stele rosii cu cinci colturi, si, pe de alta parte, principiul non-discriminarii, art. 6 din Tratatui privind Uniunea Europeans (TUE) - potrivit caruia Uniunea este fondata pe principiile libertatii, democratiei, respectui drepturilor omului si al libertatilor fundamentale - si art. 10, 11 si 12 din Carta drepturilor fundamentale (dispozitii privind libertatea manifestarii constiintei).

Curtea a considerat ca, in concret, cauza nu prezinta nicio legatura cu situatiile reglementate prin dispozitiile Tratatului si ca normele maghiare aplicate in procesul principal nu se situeaza in sfera dreptului comunitar.

Este vorba de o decizie care nu aduce niciun element de surpriza, fiind conforma cu interpretarea data tratatelor de catre majoritatea doctrinei. Domeniul de aplicare al acestora este limitat in mod normal la exercitiul libertatilor economice si este subordonat existentei unui element transnational, or aceste caractere nu erau prezente in cazul de speta. in acelasi timp, decizia Curtii evidentiaza o importanta limita structurala a principiului comunitar al non-discriminarii, care apare ca fiind inadecvat pentru a consacra o egalitate de tratament efectiva intre resortisantii comunitari in exercitiul libertatilor si drepturilor fundamentale, asa cum sunt formele de expresie si manifestare a constiintei. Cu alte cuvinte, drepturile economice si sociale nu sunt insotite de o recunoastere efectiva a drepturilor civile si politice, fapt ce confirma caracterul mai intai comercial al constructiei comunitare. S-ar putea replica ca argu-mentele pentru a valorifica, la nivel jurisdictional, atingerile aduse drepturilor omului sunt altele, aceasta chestiune decurgand esentialmente din competenta CEDO;

oricine poate remarca totusi diferenta de sfera de aplicare a jurisdictiilor celor doua curti, judecarea de catre cea de la Strasbourg fiind conditionata de epuizarea prealabila a cailor de recurs interne, in timp ce judecata celei de la Luxemburg poate interveni prin decizii incidente, suspensive ajudecatii a quo.

7. Non-discriminarea si rolul judecatorului intern: de la controlul centralizat al judecatorului constitutional la controlul difuz al judecatorului penal. Cateva consideratii in loc de concluzie

Pomind de la aceste reflectii, si mai ales pe baza limitelor interne (clauza de ordine publica, discriminarea contrara, discriminare impotriva resortisantilor statelor terte, tensiuni in privinta drepturilor sociale) si exteme (limite structurale excluzand opiniile politice si religioase) aduse principiului non-discriminarii asa cum este el consacrat de dreptui comunitar, pare oportuna incercarea de a trage cateva concluzii vizand o incadrare unitara a fenomenului si de a propune un model de interpretare comun pentru punerea sa in aplicare.

Elementui marcant al reflectiilor noastre, neexplicat pana acum, este legat de faptui ca mecanismul neutralizarii pentru cauza de discriminare este in mod larg incredintat judecatorului. Once chestiune de egalitate si, in plus, cea de ragionevolenzza, ca si criteriu sanctionand orice tratament penal neomogen si nejustificat, atinge, in mod evident, raporturile dintre legislator si judecator.

Avem ca marturie reflectia stiintifica ce s-a dezvoltat in privinta deciziilor Curtii Consitutionale italiene; de fapt, doctrina s-a aratat destui de constienta ca deschiderea catre decizii asupra fondului din partea judecatorului constitutional privind caracterul egalitar al determinarilor legislative penale risca sa conduca la imixtiuni ale puterii judiciare intr-un domeniu rezervat puterii legislative. Elaborarea teoretica a acestei probleme a atins punctui sau culminant pe terenul obligatiilor constitutionale de protectie penala si, mai recent, pe eel al eventualelor constrangeri comunitare (a se vedea a doua parte). Astfel, in aceste cazuri limita, ar aparea ca, la prima vedere, actiunea legiuitorului poate fi cenzurata de catre judecatorul constitutional.

Totusi, in cazul care ne intereseaza, suntem in prezenta unei situatii diferite in care interventia puterii judiciare nu este la originea unei expansiuni a sferei represive ci, din contra, este la originea ingustarii sale progresive, prin intermediul neutralizarii normelor statale care introduc discriminari pe baza apartenentei nationale a indi-vizilor. Cu toate acestea, este de necontestat ca, in acest caz, in acelasi timp, suntem in prezenta unui ansamblu de ipoteze care privesc raportui dintre legiuitor si jude­cator, acesta din urma devenind arbitrul legitimitatii alegerilor legislative facute de catre Parlament, potrivit parametrului legitimitatii comunitare consacrate de catre tratate. Raportat la judecata fondata pe art. 3 din Constitute totusi, mecanismul la care ne referim aici se distinge in masura in care rolul major este jucat de catre jude­catorul de fond. Aceasta afirmatie ca, de altfel, si remarcabilele sale implicatii nu poate fi inteleasa decat daca distingem doua situatii diferite, in functie de norma comunitara de referinta si efectui saujuridic.

Pentru un prim manunchi de ipoteze care decurg din violarea dispozitiilor art. 13 TCE, fiind vorba de o norma lipsita de efect direct si care nu creeaza decat obligatii pozitive in sarcina statelor membre, rolul puterii judiciare pare a fi marginal. Curtea de Justitie va putea, eventual, in acest caz, sa constate nerespectarea dispozithlor tratatelor la sesizarea Comisiei sau a statelor membre.

Fiind vorba de discriminari pe baza de nationalitate, interzise de art. 12 TCE, rolul judecatorului este, in mod evident mult mai complex si mai diversificat. Mai intai, in caz de indoiala asupra interpretarii normei comunitare si daca aceasta chestiune prezinta un caracter nou, judecatorul intem va trebui sau va putea, in functie daca actioneaza in ultima instanta sau nu, sa faca o trimitere pentm pro-nuntarea unei hotarari preliminare in interpretare (art. 234 TCE) in fata Curtii de Justitie. Dupa decizia Curtii, acelasi judecator va fi obligat sa traga consecintele in judecata a quo.

Cu toate acestea, trebuie subliniat ca art. 12 TCE este, potrivit interpretarii majo-ritare, o norma self executing. Aceasta implica faptui ca, atunci cand interpretarea acesteia nu este indoielnica, judecatorul intern, primul judecator al dreptului comunitar asa cum a fost definit de catre celebra decizie Simmenthal din 1978, va trebui sa aplice direct si imediat norma europeana. Va elimina, astfel, proprio motu aplicarea normei interne contrara art. 12, fara a astepta interventia legiuitorului sau a judecatorului constitutional, competent, eventual, a se pronunta pe cale incidentals asupra legitimitatii normelor.

Diferenta intre aceste doua ipoteze se refera la functia de orientare interpretativa a Curtii de Justitie, probabil preferabila intr-un domeniu atat de delicat ca non-discri-minarea. Solutia procesului ramane aceeasi in orice situatie: fie ca judecatorul natio­nal a retinut incompatibilitatea intre norma comunitara si dispozitia penala intema sau ca s-a multumit sa declanseze controlul prin trimitere la Curte, aceasta din urma retinand existenta unui conflict, tot judecatorului intem ii incumba aplicarea dispo-zitiei europene, dupa- ce a evaluat pertinenta sa in speta, renuntand la aplicarea normei interne eventual incompatibile.

Ramane inca de stabilit care este mecanismul juridic care convine a fi folosit si, mai ales cum ar trebui sa calificam neutralizarea, pe care am amintit-o in repetate randuri, din punct de vedere penal. Fara a pretinde o analiza exhaustive, credem ca putem afirma ca, in cazul de speta, conform opiniei majoritare in doctrina, suntem in prezenta unui fapt justificative prevazut in sistemul Italian de catre art. 51 C. pen., constand in exercitiul unui drept. Nu doar acesta corespunde structurii judecatii interne, dar acesta permite, pe de alta parte, judecatorului de a interveni potrivit schemei de comparare a intereselor. Principiul ierarhiei surselor nu este decat unui dintre parametrii de care judecatorul va trebui sa tina cont, asa cum bine arata problema. complexa a exercitiului unui drept; rangul ierarhic al dispozitiei va trebui sa fie completat prin luarea in considerare a principiului specialitatii si a altor considerate de drept penal material apartinand judecatorului. Rezulta ca, in opinia noastra, jude­catorul nu va putea intotdeauna sa se multumeasca cu neaplicarea fondata pe preeminenta normei comunitare, ci va trebui sa tina cont de existenta intereselor con-trare exprimate prin limitele interne si exteme de care am discutat, prevaland uneori asupra principiului non-discriminarii. in concluzie, se pare ca nu va putea sa elimine aplicarea totala sau partiala a normei penale daca va aparea (ca rezultat al unui examen minutios) ca aceasta protejeaza valori care prevaleaza in concret asupra principiului economic de sursa comunitara.