Politica economica si monetara a comunitatii europene

Politica economica si monetara a Comunitatii Europene

I.     Politica economica si monetara pana la Tratatul de la Maastricht

In Titlul II al Partii a treia, intitulat " Politica economica"- din Tratatul de la Roma, erau avute in vedere atat problemele economice, cat si probleme monetare legate de stabilirea uniunii economice si monetare, precum si problemele politicii comerciale comune. Politica economica a Comunitatii comporta potrivit acestor prevederi cinci elemente esentiale si anume:

politica pe termen scurt sau conjuncturala;

politica pe termen mediu;

politica financiara si monetara,

politica balantei de plati;

supravegherea multilaterala.

l. Politica pe termen scurt care trebuia coordonata potrivit art. 103 (CEE) privea in general domeniul politicii cheltuielilor, politica fiscala, politica imprumuturilor, politica bugetara a autoritatilor publice, politica de credit, politica pietei constructiilor, politica preturilor si veniturilor, formarea de stocuri pentru reducerea riscurilor fluctuatiilor pe termen scurt in aprovizionarea cu materii prime esentiale. Pana in anul 1974 Consiliul a facut doar recomandari privind politica pe termen scurt. In acel an Consiliul a adoptat Directiva Nr. 74/120 din 18 februarie privind atingerea unui grad inalt de convergenta a politicilor nationale si, mai ales, un sistem de examinari periodice (trimestrial)-din partea Consiliului- a situatiei economice, precum si Directiva Nr. 74/ 121 din 28 februarie 1974. Aceasta directiva obliga statele sa implementeze politicile pe termen scurt si mediu conform Directivei Nr. 74/ 12o, cerea statelor sa adopte prevederile necesare care sa dea posibilitatea autoritatilor publice, daca este necesar si pe o perioada limitata, sa incetineasca sau sa accelereze rata cheltuielilor publice si sa modifice direct sau indirect taxele pentru 90 de zile si solicita statelor sa ia masurile necesare prin care s 414d37e a poata actiona prompt privind diferitele elemente aflate sub incidenta politicilor autoritatilor monetare, in special aprovizionarea cu moneda, lichiditatile bancare, creditul si rata dobanzii. Astfel, s-a impus un anumit grad de armonizare a instrumentelor politicii economice pe termen scurt ale Comunitatii potrivit unei scheme generale.

2. Politica economica pe termen mediu s-a intemeiat pe adoptarea unor programe in acest sens. Asemenea programe au fost elaborate in anii 1967, 1969, 1971, 1977 si 1982, care au fost abandonate incepand cu anul 1984. Ele au cuprins prognoze, principii calauzitoare neobligatorii si o declaratie de intentii ale Consiliului si statelor membre de a actiona conform acestor principii. Directiva Nr.74 /121 a Consiliului obliga statele membre sa formuleze prognoze pentru politicile economice pe termen mediu insotite de informatiile necesare privind mijloacele corespunzatoare destinate promovarii unui model de dezvoltare prin care sa se realizeze obiectivele stabilitatii preturilor, cresterea balantei externe, folosirea deplina a fortei de munca in Comunitate.

3. Politica monetara si financiara a presupus cateva directii de actiune. In primul rand, prin fostul art. 105 par. 2 CEE (inlocuit prin TMs.), a fost infiintat un Comitet cu statut consultativ, avand obiectivul de a observa permanent situatia monetara si financiara si sistemul general de plati si de a raporta regulat Consiliului si Comisiei in aceste privinte, precum si de a emite avize la cererea acestor institutii sau din proprie initiativa. In al doilea rand, prin art. 107 CEE (inlocuit prin TMs.) statele membre urmau sa considere politica lor cu privire la rata de schimb ca pe o materie de preocupare comuna, permitandu-se modificari unilaterale. Acest fapt nu putea fi in concordanta cu obiectivele instituirii unei piete comune, chiar daca s-au introdus proceduri prealabile de consultare obligatorie. Aplicarea acestui articol a depins de dezvoltarea procedurilor de coordonare a politicilor economice, in perspectiva unei uniuni economice si monetare.

Problema unei Uniuni economice si monetare a fost in atentia Comunitatii incepand cu anul 1962, cand Comisia a argumentat ca era obligatoriu ca uniunea vamala sa conduca la o uniune economica si monetara, daca realizarile de pana atunci nu urmau sa fie periclitate. La 6 martie 1970 Consiliul a hotarat sa stabileasca un grup de lucru care urma sa elaboreze un raport privind principalele optiuni pentru realizarea in etape a Uniunii economice si monetare. La 22 martie 1971 a fost adoptata rezolutia in cauza in cadrul intrunirii Consiliului si a reprezentantilor guvernelor statelor membre. Rezolutia se referea la o uniune economica si monetara de infaptuita in anii '70, definita in sensul ca " principalele decizii privind politica economica vor fi luate la nivel comunitar si competentele cerute pentru aceasta sunt deci transferate de la nivel national la nivel comunitar". Aceste principii urmau sa fie aplicate in urmatoarele domenii: politica interna monetara si de credit, politica monetara cu privire la restul lumii, politica privind piata unificata de capital si circulatia de capital cu tertele tari, politica bugetara si fiscala in contextul politicii indreptate spre stabilitate si crestere si politica structurala si regionala. Unele masuri urmau sa atraga modificarea Tratatului CEE. Prin rezolutie s-au stabilit pentru prima etapa o serie de masuri printre care:

- o intarire a coordonarii politicilor economice pe termen scurt, luandu-se in considerare principiile calauzitoare pentru politica economica pe termen mediu; masuri pentru a armoniza in mod gradual politica economica si, in special, pentru apropierea reciproca a programelor procedurilor bugetare nationale;

- masuri noi de armonizare in domeniul taxei pe cifra de afaceri, accizelor, taxelor asupra dobanzilor obligatiilor comerciale si dividendelor, structura taxelor asupra societatilor, si exceptari de taxe pentru persoane ce trec frontiera;

promovarea liberei circulatii a capitalului;

o politica structurala si regionala;

coordonarea politicilor de credit monetare;

politica monetara fata de tarile terte;

o limitare a marjei de fluctuatie reciproca a ratelor de schimb;

pregatirea unui Fond european de cooperare monetara.

La 21 martie 1972 Consiliul a adoptat o noua rezolutie privind Uniunea economica si monetara, urmand propunerile Comisiei. Aceasta institutie a fost invitata sa propuna o directiva obligatorie pentru promovarea stabilitatii, cresterii si deplinei folosiri a fortei de munca in Comunitate. Prin regulamentul Nr. 907/ 73 din 3 aprilie 1973 al Consiliului a fost creat Fondul european de cooperare monetara, preconizat prin Rezolutia din 22 martie 1971. Consiliul a adoptat Directiva Nr. 72/ 156 din 23 iunie 1973 pentru reglementarea fluxului international de capital si neutralizarea efectelor nedorite asupra lichiditatilor interne (abrogata din Directiva Nr.88/ 361 din iulie 1990).

Fondul european de cooperare monetara trebuie sa contribuie la instituirea progresiva a Uniunii economice si monetare intre statele membre care, in etapa finala, va avea urmatoarele caracteristici in ce priveste aspectele monetare: fie totala si ireversibila convertibilitate, la paritati irevocabile, a monedelor comunitare unele fata de altele; fie introducerea unei monede comune. Fondul are sarcina de a asigura buna functionare a reducerii marjelor de fluctuatie intre monedele comunitare (nationale), interventiile in monedele comunitare (nationale) pe piata de schimb, promovarea reglementarilor intre bancile centrale in vederea unei politici concentrate privind rezervele.

Regulamentul nr. 907/ 73 cuprinde in anexa statutele privind organizarea si functionarea sa, in special cu privire la Consiliul guvernatorilor compus din membrii comitetelor guvernatorilor bancilor centrale. Consiliul guvernatorilor trebuie sa actioneze potrivit orientarilor economice generale si directivelor stabilite de Consiliu, stabilindu-si regulile interne de procedura. Consiliul european de la Bremen din 7 iulie 1978, a adoptat un proiect franco-german, in urma caruia negocierile au dus la adoptarea la Consiliul european de la Bruxelles, din 5 decembrie 1978, a unui "Sistem monetar european" /SME), la care in anul 1990 s-a asociat Marea Britanie. Grecia, Portugalia si Spania nu au participat. La 13 martie 1979 au fost publicate textele de aplicare a acestui sistem, dupa ce au fost depasite dificultatile legate de incercarile Frantei de a-l reforma in privinta valorilor compensatorii agricole. Sistemul in cauza a fost adoptat pentru o perioada tranzitorie care trebuie sa pregateasca stabilirea sa definitiva. Acest lucru nu s-a produs de sine statator, intervenind noile proiecte ale Uniunii economice si monetare, care urmeaza sa fie puse in practica dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht.

Cu privire la stabilirea unui instrument de masura comun s-a decis crearea ECU, al carui rol si statut sunt definite prin Rezolutia Consiliului European din 5 decembrie 1978 si prin Regulamentele Nr. 3180 si Nr. 3181/ 78 (modificate ulterior). Prin modificarile intervenite in Tratatul CE ca urmare a adoptarii AUE nu s-a stabilit vreun termen final in legatura cu infaptuirea unei complete uniuni economice si monetare, orice dezvoltare suplimentara in domeniul politicii economice si monetare care ar necesita o schimbare institutionala putand sa faca, totusi, pe calea modificarilor aduse Tratatului, conform art. 236. Aceste modificari s-au produs odata cu adoptarea la 7 februarie 1992 a Tratatului de la Maastricht, care a introdus prevederi importante cu remarcabile consecinte.

4. Politica balantei de plati a fost reglementata potrivit art. 102 A, art. 104, art. 105 par. 1, art. 108 si art. 109 CEE, toate avand numerotarea asa cum erau formulate anterior modificarilor prin TMs. In principal ea s-a circumscris dispozitiilor de ordin procedural ale art. 108, care prevedea trei faze de reglementare a situatiilor dificile in care se aflau statele membre sau cand erau amenintate cu dificultati in privinta balantei lor de plati. Comisia investiga pozitia statului in cauza si actiunea pe care statul respectiv a intreprins-o, potrivit art. 104 CEE. Comisia stabilea masurile compatibile cu Tratatul pe care le recomanda statului respectiv. Comisia, dupa consultarea Comitetului monetar, recomanda Consiliului sa acorde asistenta mutuala si sa ia masuri corespunzatoare compatibile cu prevederile Tratatului. Astfel se asigura trecerea la cea de-a doua faza in care Consiliul acorda asistenta adoptand directive sau decizii care formulau conditiile si detaliile acestei asistente in mai multe modalitati: a) abordarea concertata in cadrul altei organizatii internationale (GATT, FMI); b) masurile necesare spre a se evita abaterile comerciale cand statul aflat in dificultate mentinea ori introducea restrictii cantitative contra tarilor terte; c) acordarea de credite limitate de catre alte state membre, sub conditia acordului lor.

5. Politica economica generala a fost reorganizata prin Decizia Nr. 90/ 141 din 12 martie 1990, a Consiliului, privind realizarea performantelor economice in timpul primei faze a Uniunii economice si monetare. Domeniul general al Directivei este adecvat necesitatii unei cresteri sustinute, neinflationiste, a unui grad de convergenta economica necesara primei etape a Uniunii economice si sociale. Aceste obiective trebuie sa fie realizate prin actiunea urmatoarelor principii: preturi stabile, finante publice si monede sanatoase, piata competitiva, deschisa. Aceste obiective si principii sunt reluate in mare masura in versiunea actuala a Tratatului de la Roma in art. 2 si art. 4, ca urmare a modificarilor intervenite prin TMs. si TA.

Decizia instituie un sistem de supraveghere multilaterala care trebuie sa se exprime progresiv prin politicile compatibile cu angajamentele corespunzatoare din partea statelor membre ce ar putea sa rezulte din recomandarile ce pot fi facute de Consiliu (art. 2 alin 2). Cel putin de doua ori pe an Consiliul trebuie, potrivit Deciziei mentionate, sa examineze conditiile, perspectivele si politicile economice in Comunitate si in statele membre, compatibilitatea politicilor in interiorul statelor membre si in Comunitate. Examinarea politicilor bugetare va fi raportata la amploarea si finantarea deficitelor bugetare, obiectivele ei fiind reducerea deficitelor excesive si evitarea finantarii monetare (art. 3 alin 2 din Decizie).

Pentru lucrarile sale Consiliul are la dispozitie rapoarte si analize prezentate de Comisie si care trebuie sa cuprinda: indicatori ai performantelor si politicilor economice (de exemplu, tendinta cererii si ofertei, evolutia preturilor si a costurilor, rata dobanzii, rata de schimb, dezechilibrele externe); raportate periodice privind conditiile, perspectivele si politicile economice nationale; evaluari periodice ale situatiei economice a Comunitatii; un raport anual privind situatia economica globala, orientarile subsidiare ale politicii economice pe termen mediu, interactiunile lor. Consiliul va adopta un raport anual propus de Comisie si avizat de Parlament si de Comitetul economic si social. Raportul periodic al presedintelui Consiliului si al Comisiei este comunicat Consiliului European si Parlamentului, presedintele Consiliului poate fi invitat in fata unei comisii competente a Parlamentului cand Consiliul a facut recomandari politice, iar guvernele statelor membre vor aduce in atentia parlamentelor lor nationale rezultatele supravegherii in scopul luarii lor in considerare in elaborarea politicilor lor nationale (art. 8 din Decizie). Consiliul trebuie sa examineze periodic rapoartele Comisiei si, dupa consultarea Comitetului monetar, progresele supravegherii multilaterale, urmand ca aceste rapoarte sa fie transmise Parlamentului (art. 9 din Decizie).

II. Politica economica si monetara actuala conform modificarilor aduse prin Tratatul de la Maastricht

Tratatul de la Maastricht a consacrat importante evolutii in domeniul politicii economice si monetare care constituie instrumentul principal al actiunii statelor membre destinate infaptuirii uniunii economice si monetare, in cadrul general al obiectivelor Uniunii Europene stabilite la art. B (2), respectiv la art. 2 din Tratatul de la Roma, modificat. In Tratatul de la Maastricht este introdusa o separare neta intre politica economica si cea monetara, fiind totusi presupusa o convergenta a lor, legata de obiectivele de indeplinit. Aceasta avand in vedere faptul ca uniunea monetara trebuie sa se intemeieze pe o coerenta in dezvoltarea economica si pe un anumit grad de coordonare a politicilor economice aferente uniunii economice, fara a ignora marile orientari ale politicilor economice ale statelor membre si ale Comunitatii. Politica economica si politica monetara se conditioneaza reciproc, ca factori ce contribuie la progresul comunitar. Nefunctionarea sau functionarea neordonata a componentelor ansamblului comunitar ar putea duce la compromiterea aproape decisiva sau iremediabila a obiectivelor Uniunii Europene.

Politica economica a Comunitatii europene se fundamenteaza pe mai multe texte ale Tratatului CE, asa cum este modificat prin TMs. si, in foarte mica masura, prin TA si prin Tratatul de la Nisa. Art. 98 cuprinde reguli obligatorii, specifice, de actiune a statelor membre si a Comunitatii, astfel ca statele in cauza nu pot sa se sustraga sau sa ignore obiectivele pe care s-au angajat sa le indeplineasca in cadrul comunitar. In art. 2 si art. 99 par. 2 se stipuleaza ca statele membre trebuie sa-si conduca principiile lor economice in scopul de a realiza obiectivele Comunitatii. Statele membre si Comunitatea trebuie sa respecte principiul unei economii deschise de piata, in care concurenta este libera, favorizand o alocare eficace a resurselor, conform principiilor fixate la art. 4. Aceste reguli trebuie sa orienteze statele membre si Comunitatea atunci cand ele isi formuleaza politicile economice si le pun in aplicare.

Ca un principiu general, art. 99 par. 1 evoca imperativul pentru statele membre de a considera politicile lor economice ca o chestiune de interes comun si de a le coordona in cadrul Consiliului, conform art. 98. Coordonarea la nivelul Consiliului va putea sesiza elementele de apropiere, pana la confuziune, a componentelor politicii economice.

Din dispozitiile Tratatului rezulta ca in materie de politica economica exista o serie de obligatii, printre care obligatia generala de coordonare (cu referire la art. 99 par. 1), in cadrul unor mari orientari, care iau forma unor recomandari. Acestea sunt lipsite de orice forta juridica, potrivit art. 99 par. 4. Consiliul este indrituit sa elaboreze marile orientari ale politicilor economice ale statelor membre, formuland in acest scop- conform art. 99 par. 2- un proiect pe baza recomandarii Comisiei. Dupa adoptare, acesta va fi inaintat Consiliului European, care va discuta pe baza raportului asupra unei concluzii privind orientarile. In urma concluziei, Consiliul va hotari cu majoritate calificata adoptarea unei recomandari care fixeaza orientarile si va informa Parlamentul despre aceasta recomandare.

Pentru a asigura o coordonare a politicilor economice, Consiliul va supraveghea atat evolutia economica in fiecare dintre statele membre si in Comunitate, cat si conformitatea politicilor economice cu marile orientari, procedand in mod regulat la o evaluare de ansamblu (art. 99 par. 3, fraza 1). Supravegherea evolutiei economice a fiecarui stat constituie un element component al sistemului de supraveghere multilaterala. Potrivit art. 99 par. 3, fraza a doua, statele membre urmeaza sa transmita Comisiei informatiile privind masurile importante pe care le-au luat in domeniul politicilor lor economice, cat si alte informatii pe care le considera necesare. Presedintele Consiliului si Comisia vor raporta Parlamentului European rezultatele obtinute in urma supravegherii multilaterale (art. 99 par. 4).

Alte dispozitii din Tratat reglementeaza aspecte financiare si bugetare ale politicii economice comunitare. Potrivit art. 102 se interzice BCE si bancilor centrale ale statelor membre sa puna la dispozitie facilitati de credit fara acoperire si orice alt tip de facilitati de credit institutiilor sau organelor Comunitatii, administratiilor centrale, autoritatilor locale, altor autoritati publice, altor organisme sau intreprinderilor publice ale statelor membre, precum si achizitionarea, cumpararea de la ele, de catre BCE sau bancile centrale nationale a instrumentelor datoriei lor. Aceasta dispozitie nu se aplica institutiilor publice de credit, care beneficiaza din partea bancilor centrale nationale si a BCE de acelasi tratament ca institutiile private de credit.

Statele trebuie sa evite deficitele publice excesive, in acest scop prin art. 104 fiind instituit un sistem de supraveghere de catre Comisie a evolutiei situatiei bugetare si a datoriei publice in statele membre. Comisia va examina in special daca disciplina bugetara a fost respectata pe baza urmatoarelor criterii:

a)          daca raportul dintre deficitul public prevazut sau efectiv si produsul intern brut depaseste o valoare de referinta, afara de cazul cand raportul nu a scazut intr-un mod substantial si constant si atinge un nivel apropiat de valoarea de referinta sau daca depasirea valorii de referinta nu este decat exceptionala si daca acel raport nu ramane apropiat de valoarea de referinta;

b)          daca raportul dintre datoria publica si produsul intern brut depaseste o valoare de referinta, afara de cazul cand acest raport nu scade suficient si nu se apropie de valoarea de referinta intr-un ritm suficient.

Daca, urmare aplicarii acestui sistem de supraveghere, se constata ca un stat membru nu satisface exigentele acestor criterii sau ale unuia dintre ele, Comisia va elabora un raport care va mai examina faptul daca deficitul public depaseste cheltuielile publice de investitie si va tine seama de toti ceilalti factori pertinenti, inclusiv pozitia economica si bugetara pe termen mediu a statului membru. Acest raport poate fi elaborat si daca, in pofida respectarii exigentelor decurgand din criterii, ea socoteste ca exista un risc de deficit excesiv intr-un stat membru.

Conform art. 104 par. 4-8, Consiliul adreseaza recomandari statului membru in cauza pentru ca acesta sa puna capat acestei situatii intr-un termen dat, ele putand fi facute publice daca statul nu a actionat ca raspuns la acele recomandari prescrise. Daca statul nu urmeaza recomandarile Consiliului, acesta poate sa decida sa puna in intarziere statul membru respectiv spre a lua, intr-un termen determinat, masuri pentru reducerea deficitului, considerata necesara de catre Consiliu pentru remedierea situatiei. Consiliul poate sa ceara statului membru sa prezinte rapoarte dupa un calendar precis, in scopul de a putea sa examineze eforturile de adaptare consimtite de acel stat (art. 104 par. 9). Cat timp un stat membru nu se conformeaza unei decizii luate in baza par. 9, Consiliul poate decide sa aplice sau nu, daca este cazul, sa intensifice una sau mai multe dintre urmatoarele masuri:

sa ceara statului membru respectiv sa publice informatii suplimentare, de precizat de catre Consiliu, inainte de a emite obligatii si titluri;

sa invite Banca europeana de investitii sa-si revada politica sa de imprumuturi in privinta statului in cauza;

sa ceara statului membru respectiv sa faca, pe langa Comunitate, un depozit nepurtator de dobanda, de o marime corespunzatoare, pana ce, in opinia Consiliului, deficitul excesiv va fi ameliorat;

sa impuna amenzi de o marime corespunzatoare.

In situatiile mentionate la par. 1-9, drepturile la actiune prevazute la art. 226 si 227 din Tratat nu pot fi exercitate. Consiliul va abroga una sau mai multe dintre deciziile sale in masura in care deficitul a fost ameliorat, iar daca a facut publice recomandarile sale, va declara public, din momentul abrogarii, ca nu exista deficit excesiv in acel stat. Dispozitii complementare relative la punerea in aplicare a procedurii de la art. 104 figureaza in protocolul privind procedura aplicabila in caz de deficit excesiv, anexat la Tratat.

Obiectivul realizarii Uniunii economice si monetare implica definirea si punerea in practica a politicii monetare a Comunitatii, aceasta atributie fundamentala revenind Sistemului european al bancilor centrale - SEBC, potrivit art. 105 par. 2 din Tratat. SEBC va conduce operatiunile de schimb ale statelor membre si va promova buna functionare a sistemelor de plati. Obiectivul principal al SEBC (art. 105 par. 1) este mentinerea stabilitatii preturilor si fara a se prejudicia acest obiectiv, va aduce sprijinul sau politicilor generale economice in Comunitate, asa cum sunt definite la art. 2 din Tratat. SEBC va actiona conform principiului unei economii deschise de piata unde concurenta este libera, favorizand o alocare eficace a resurselor si respectand principiile fixate la art. 4. SEBC este compus din Banca centrala europeana (BCE), care are personalitate juridica si din bancile centrale nationale. Este condus de organele de decizie ale BCE, care sunt consiliul guvernatorilor si consiliul director. Statutele sale sunt definite in protocolul anexa la Tratat.

Art. 108 din Tratat impune o obligatie deplina de impartialitate sau de neutralitate in sensul ca in exercitarea puterilor si in indeplinirea misiunilor si obligatiilor ce le-au fost incredintate prin Tratat si statutele SEBC, nici BCE, nici o banca centrala nationala, nici un membru oarecare al organului lor de decizie nu pot sa solicite ori sa accepte instructiuni ale institutiilor si organelor comunitare, ale guvernelor statelor membre sau ale oricarui organism. O obligatie de armonizare a legislatiilor nationale, inclusiv statutele bancilor centrale nationale, cu prevederile Tratatului si statutele SEBC se poate deduce din dispozitiile art. 109 in sensul ca statele trebuie sa supravegheze compatibilitatea acelor legislatii cu prevederile in cauza pana la constituirea SEBC.

Tratatul CE cuprinde o serie de dispozitii institutionale privind organizarea si desfasurarea activitatii BCE, art. 112 si art. 113. In scopul promovarii politicilor statelor membre in intreaga masura necesara functionarii pietei interne este instituit un comitet monetar cu caracter consultativ. Acest comitet are in conformitate cu art. 114, urmatoarele atributii:

urmarirea situatiei monetare si financiare a statelor membre si a Comunitatii, precum si a regimului general de plati din statele membre si efectuarea in mod regulat de rapoarte pe aceasta tema catre Consiliul si Comisie;

formularea de avize, fie la cererea Consiliului, fie din proprie initiativa pentru aceste institutii;

fara sa afecteze atributiile Coreper, contributia la pregatirea lucrarilor Consiliului in situatiile specificate in care, desigur, sunt in discutie probleme de natura financiara si monetara;

examinarea, cel putin o data pe an, a situatiei in materie de circulatie a capitalurilor si de libertate a platilor, asa cum rezulta din prevederile Tratatului si din masurile luate de Consiliu; aceasta examinare poarta asupra tuturor masurilor relative la circulatia capitalurilor si platilor si, asupra rezultatelor ei, se va raporta Consiliului si Comisiei.

Comitetul monetar va fiinta pana la sfarsitul celei de-a doua faze a uniunii economice si monetare, cand va fi dizolvat si inlocuit, la inceperea celei de-a treia faze, cu un comitet economic si financiar ale carui atributii difera fata de cele ale comitetului monetar numai cu privire la pregatirea lucrarilor Consiliului si in alte situatii specifice si (sau) cu excluderea unor cazuri pentru care era activ comitetul monetar, precum si cu privire la urmarirea situatiei economice si financiare a statelor membre si Comunitatii, cand trebuie avute in vedere, in special, relatiile financiare cu tari terte si cu institutiile internationale.

Cea de-a doua faza a realizarii uniunii economice si monetare urma sa inceapa, potrivit art. 116 din Tratat, la 1 ianuarie 1994. Fiecare stat membru trebuia sa adopte masurile corespunzatoare pentru a se conforma interdictiilor prevazute la art. 56, la art. 101 si la art. 102 par. 1, hotarand daca este necesar a permite evaluarea unor programe multianuale care sa asigure convergenta durabila necesara realizarii uniunii, in special in privinta preturilor si situatia finantelor publice. In cursul acestei faze statele membre au obligatia de a actiona pentru evitarea deficitelor excesive si de a incepe procesul care duce la independenta bancilor lor centrale, conform art. 109 al Tratatului.

Inca de la inceputul acestei faze s-a stabilit infiintarea si obligatiile unui Institut monetar european - IME, potrivit art. 117. Principalele sale atributii, conform par. 3, se refera la urmatoarele aspecte:

intarirea cooperarii intre bancile centrale nationale;

intarirea coordonarii politicilor monetare ale statelor membre in vederea asigurarii stabilitatii preturilor;

supervizarea functionarii sistemului monetar european;

convenirea unor consultatii asupra chestiunilor care privesc competenta bancilor centrale nationale si care afecteaza stabilitatea institutiilor si pietelor financiare;

reluarea functiunilor pana atunci asumate de Fondul european de cooperare monetara, care se dizolva (modalitatile de dizolvare fiind fixate prin statutele IME);

facilitarea utilizarii ECU si supravegherea dezvoltarii sale inclusiv buna functionare a sistemului de compensare ECU;

Atributiile enuntate mai sus au un caracter general, pentru pregatirea celei de-a treia faze fiind prevazute atributii speciale, precum:

incurajarea armonizarii, daca este nevoie, a regulilor si practicilor carmuind colectarea, stabilirea si difuzarea statisticilor in domeniul de competenta sa;

elaborarea de reguli ale operatiunilor de intreprins de catre bancile centrale nationale in cadrul SEBC;

incurajarea eficacitatii platilor transfrontiera;

supravegherea pregatirii tehnice a biletelor de banca denumite in ECU (euro).

Pana la 31 decembrie 1996, IME a trebuit sa precizeze cadrul regulamentar, organizational si logistic de care SEBC are nevoie pentru indeplinirea atributiunilor sale in timpul celei de-a treia faze si care a fost prezentat BCE, pentru decizie, la data punerii sale la punct. IME are personalitate juridica si este condus si administrat de un consiliu compus dintr-un presedinte si din guvernatorii bancilor centrale nationale, dintre care unul este vicepresedinte.

Potrivit art. 121, in perspectiva trecerii la cea de-a treia faza, s-a prevazut luarea unor masuri decisive. Comisia si IME intocmesc rapoarte pentru Consiliu in legatura cu progresele facute in statele membre in indeplinirea obligatiilor lor pentru realizarea acestei Uniuni. Rapoartele trebuie sa examineze in special daca legislatia nationala a fiecarui stat membru, inclusiv statutele bancii sale centrale nationale, este compatibila cu art. 108 si art. 109 ale Tratatului si cu statutele SEBC si daca a fost realizat un grad ridicat de convergenta, analizandu-se masura in care fiecare dintre statele membre a indeplinit urmatoarele criterii:

realizarea unui grad inalt de stabilitate a preturilor, care va rezulta dintr-o rata a inflatiei apropiata de aceea existenta in trei state membre, in plus prezentand cele mai bune rezultate in materie de stabilitate a preturilor;

caracterul suportabil al situatiei finantelor publice, care va reiesi dintr-o situatie bugetara care nu prezinta deficit public excesiv in sensul art. 104 par. 6;

respectarea marjelor normale de fluctuatie prevazute prin mecanismul de schimb al sistemului monetar european timp de doi ani cel putin, fara devalorizarea monedei in raport de aceea a unui alt stat membru;

caracterul durabil al convergentei atinse de statul membru si al participarii sale la mecanismul de schimb al sistemului monetar european, care se reflecta in nivelul ratelor dobanzii pe termen lung.

Consiliul evalueaza pentru fiecare stat membru, daca indeplineste conditiile necesare pentru adoptarea unei monede unice si transmite, sub forma de recomandare concluziile sale Consiliului reunit la nivelul sefilor de stat sau de guvern. Parlamentul european este consultat in acest scop, transmitand avizul sau Consiliului astfel intrunit. Acest Consiliu, statuand cu majoritate calificata, luand in considerare rapoartele si avizul avute in vedere, decide: a) pe baza recomandarii Consiliului, daca o majoritate a statelor membre indeplineste conditiile necesare pentru adoptarea unei monede unice; b) daca se impune intrarea Comunitatii in cea de-a treia faza, in caz afirmativ; c) fixarea datei de intrarea in vigoare a celei de-a treia faze (la 1 ianuarie 1999, asa cum s-a intamplat).

La data intrarii in vigoare a celei de-a treia faze, Consiliul ia, potrivit art. 123, par. 4, masurile decisive pentru infaptuirea uniunii economice si monetare. Astfel, statuand cu unanimitatea statelor membre ce nu fac obiectul unei derogari, pe baza propunerii Comisiei si dupa consultarea BCE, el hotaraste rata de conversie la care monedele sunt irevocabil fixate si rata irevocabil fixata la care euro inlocuieste aceste monede si la care euro va fi moneda deplina.

Conform aceleiasi proceduri, Consiliul ia si celelalte masuri necesare introducerii rapide a euro ca moneda unica a acestor state membre (anul 2002).