Regulile dreptului comunitar

Regulile dreptului comunitar

Dreptul comunitar, potrivit izvoarelor sale fundamentale constituite de tratatele si actele institutiilor comunitare, cuprinde doua categorii de reguli: reguli de drept institutional si reguli de drept material.

Regulile de drept institutional reglementeaza in principal urmatoarele aspecte: a) domeniul de aplicare a tratatelor comunitare, revizuirea lor si aderarea altor state; b) personalitatea juridica; c) sediul; d) regimul limbii; e) problema imunitatilor; f) structura institutiilor comunitare si a altor organisme, statutul juridic al membrilor lor; g) functiile si atributiile acestor institutii; h) modul de realizare a acestor functii si atributii, interelatiile ce se stabilesc de natura intra sau extracomunitara.

Regulile de drept material se refera in special la exercitarea atributiilor organelor de elaborare a politicilor nationale si administrative prin intermediul interdictiilor si injonctiunilor comunitare, precm si la stabilirea unor reguli de conduita pentru persoanele care intra in sfera dreptului comunitar.

1. Regulile de drept institutional

Domeniul de aplicare a tratatelor comunitare

Ratione loci. Din acest punct de vedere trebuie precizat ca unele dispozitii ale tratatelor au devenit inaplicabile pe masura ce unele state si-au castigat sau isi vor castiga independenta (art. 227 CE, asa cum a fost modificat si prin TMs., in prezent 299). S-a subliniat ca, potrivit art. 227 (299) par. 2 din Tratat, regulile privind libera circulatie a marfuril 828b11i or si politica agricola comuna, cu exceptia art. 40 (34) par. 4 (3), sunt aplicabile departamentelor franceze de peste mari, care, in aceste scopuri, constituie parte integranta a Comunitatii. S-a considerat ca art. 227 (299), care defineste aplicarea geografica a Tratatului si a legislatiei secundare, nu exclude faptul ca regulile comunitare sa aiba efect in afara teritoriului comunitar, in special relativ la relatiile de munca care, desi privesc o activitate prestata in afara acestui teritoriu, tin o suficienta legatura cu Comunitatea. Aceasta concluzie este socotita ca extinzandu-se si in cazurile in care exista o suficienta legatura intre relatia de munca, pe de o parte, si dreptul unui stat membru si in acest fel regulile pertinente de drept comunitar, pe de alta parte.

Ratione personae. Tratatele CE, CECO si Euratom au fost incheiate initial intre sase state europene. In prezent aderarea se face la Uniunea Europeana, textele din cele trei tratate fiind abrogate prin modificarile aduse de TMs. Conform art. 49 din TMs., orice stat european care respecta principiile enuntate in art. 6 par. 1 poate cere sa devina membru al Uniunii. Exista o limitare a statelor din punct de vedere geografic privind posibilitatea de admitere in Uniune, singura restrictie legala in aceasta privinta. Inainte de luarea deciziei trebuie sa fie negociate conditiile de admitere si adaptarile pe care aceasta admitere le antreneaza in ceea ce priveste tratatele pe care este intemeiata Uniunea si care vor forma obiectul acordului intre statele membre si statul solicitant.

Ratione temporis. Cu exceptia Tratatului CECO, care este incheiat pe o durata limitata de 50 de ani (art.79), toate celelalte tratate comunitare fundamentale sunt incheiate pe o durata nelimitata (art. 312 CE; art. 208 Euratom; art. 51 TMs.; art. 13 TA; art. 11 din Tratatul de la Nisa).

Ratione materiae. Esenta dreptului comunitar o constituie procesul integrarii europene care a inceput mai ales in plan economic prin constituirea celor trei Comunitati si continua si in planul politic si de securitate comuna, potrivit TMs.- prin instituirea Uniunii Europene. Referitor la domeniul economic, regulile comunitare sunt destinate reglementarii conduitei statelor membre si a persoanelor, in principal cu privire la realizarea pietei comune si a uniunii economice si monetare care trebuie sa se raporteze la misiunea Comunitatii europene de a promova o dezvoltare armonioasa, echilibrata si durabila a activitatilor economice, o crestere neinflationista, un inalt grad de competitivitate si convergenta a performantelor economice. De asemenea, va promova dezvoltarea protectiei sociale, cresterea nivelului de trai si a calitatii vietii, coeziunea economica si sociala si solidaritatea intre statele membre (conform art. 2 CE, modificat prin TMs. si TA).

Revizuirea tratatelor pe care este fondata Uniunea Europeana se face oricand, fara limitare, dreptul de initiativa apartinand oricarui stat membru sau Comisiei care poate prezenta Consiliului un proiect de revizuire (art. 48 par. 1 TMs.). Daca dupa ce a consultat Parlamentul European sau, daca este cazul, Comisia, Consiliul emite un aviz favorabil intrunirii unei conferinte a reprezentantilor statelor membre, aceasta este convocata de presedintele Consiliului pentru a hotari de comun acord modificarile de adus tratatelor pe care este fondata Uniunea. Daca aceasta posibilitate de revizuire este considerata o revizuire ordinara, prin TMs. a fost prevazuta si o revizuire obligatorie (fostul art. N, par.2). Astfel, o conferinta a reprezentantilor mai sus mentionati a fost convocata in 1996 pentru a examina, conform obiectivelor enuntate la art. A si B (in prezent 1 si 2) ale prevederilor comune TMs., dispozitiile din acest Tratat pentru care a fost prevazuta o revizuire.

Tratatul CECO contine in plus, la art. 95, o procedura simplificata de revizuire (in sensul ca nu se cere ratificarea modificarilor de catre statele membre), in cazul special al constatarii necesitatii adaptarii regulilor prevazute pentru exercitarea atributiilor Inaltei Autoritati, daca apar dificultati neprevazute in aplicarea Tratatului sau daca apar schimbari tehnice si economice fundamentale care ar afecta piata comuna a carbunelui si otelului.

Tratatele comunitare nu prevad posibilitatea denuntarii unilaterale (a retragerii) si nici pe cea a excluderii din Uniune, de unde putem concluziona ca o asemenea eventualitate este implicit inlaturata. O presupusa retragere a unui stat membru nu trebuie ignorata; ea insa nu ar afecta fondul, eficacitatea tratatelor, urmand a fi facute doar acele modificari legale ce decurg in urma acestui fapt. Partile contractante pot conveni incetarea insasi a tratatelor in intregul lor, asa cum au convenit sa le incheie. Se poate pune si problema neratificarii de catre un stat membru a unor modificari ulterioare, ceea ce ar pune in discutie masura in care statul membru respectiv respecta principiul loialitatii (solidaritatii) comunitare.

Personalitatea juridica a Comunitatilor

Personalitatea juridica a Comunitatilor este prevazuta expres in tratatele de instituire a lor: art. 281 CE, art. 6 par. 1 CECO, art. 184 Euratom. Este reflectata intentia partilor contractante de a conferi fiecarei Comunitati europene capacitatea de a avea drepturi si obligatii. Art. 282 CE, art. 185 Euratom si art. 6 alin. 3 CECO, detaliaza dispozitiile articolelor precedente, prevazand ca: "In fiecare stat membru Comunitatea va beneficia de cea mai larg cunoscuta capacitate juridica acordata persoanelor juridice potrivit legilor lor; ea poate sa dobandeasca si sa dispuna de bunuri mobile si poate sa fie parte intr-o procedura legala. In acest scop Comunitatea va fi reprezentata de Comisie" , in cazul CECO - de catre institutiile sale, in limitele puterilor lor, conform art. 6 alin. (4). Tratatul CECO prevede, la art. 6 alin 2, ca in relatiile internationale Comunitatea va beneficia de capacitatea juridica necesara pentru a-si indeplini functiunile sale si a-si atinge obiectivele.

In relatiile ei externe Comunitatea beneficiaza de capacitatea juridica de a stabili relatii contractuale cu terte tari asupra intregului domeniu al obiectivelor definite in Partea intai a Tratatului, la care se adauga Partea a sasea; de asemenea, capacitatea de a incheia acorduri internationale deriva nu numai dintr-o conferire expresa prin Tratat, ca in cazul art.113 (132)- 114, pentru acorduri de asociere, ci decurge si din alte prevederi ale Tratatului si din masurile adoptate, in cadrul acestor prevederi, de catre institutiile comunitare. In aceasta privinta trebuie sa se aiba in vedere intreaga schema a Tratatului, precum si caracterul inseparabil al sistemului masurilor interne comunitare si sistemului de relatii externe.

Capacitatea de a incheia acorduri internationale, in afara prevederilor mentionate mai sus, este stipulata prin art. 111 alin. 2 CE, privind negocierile de tarife cu tarile terte relative la tarifele vamale comune (text abrogat prin TMs.); art. 302 CE, privind stabilirea de relatii corespunzatoare cu organele Natiunilor Unite, ale agentiilor specializate, ca si cu toate organizatiile internationale; art. 304 CE, privind stabilirea unei stranse legaturi (cooperari) cu OCDE; art. 310 CE, privind posibilitatea incheierii cu unul sau mai multe state sau organizatii internationale de acorduri creand o asociere caracterizata prin drepturi si obligatii reciproce, actiuni in comun si proceduri specifice. In cadrul relatiilor internationale pe care le promoveaza Uniunea este prevazut si dreptul de misiune diplomatica in forma activa si pasiva potrivit Protocolului din 8 aprilie 1965 privind privilegiile si imunitatile Comunitatilor europene.

Privilegii si imunitati

Potrivit acestui Protocol beneficiaza de privilegii si imunitati Comunitatile ca atare, membrii institutiilor lor, oficialii si functionarii lor, reprezentantii statelor membre care sunt atrasi in functionarea institutiilor si misiunilor acreditate pe langa Uniune, membrii Curtii de justitie, ai Curtii de conturi, ai BCE etc. Totusi, Comunitatile nu beneficiaza de imunitate de jurisdictie caracteristica organizatiilor internationale in general, ele nefiind excluse, afara de cazul cand Curtea de justitie este competenta, de la jurisdictia curtilor sau tribunalelor statelor membre in cazul litigiilor in care ele sunt parte (art. 240 CE, art. 40 alin. ultim CECO, art. 155 Euratom).

Sediul Comunitatilor

Conform art. 289, Comunitatile isi au sediul asa cum este stabilit pentru institutiile comunitare, prin decizia luata la Consiliul european de la Edinburg din 1992, fiind fixate urmatoarele sedii:

- Parlamentul isi are sediul la Strasbourg, unde se desfasoara 12 sesiuni plenare anuale. Sesiunile plenare suplimentare au loc la Bruxelles. Comisiile sale au sediul la Bruxelles. Secretariatul general si serviciile sale se afla la Luxemburg;

- Consiliul isi are sediul la Bruxelles. Sesiunile sale din aprilie, iunie si octombrie se desfasoara la Luxemburg; in imprejurari exceptionale si pentru ratiuni dovedite corespunzator, Consiliul sau Coreper, statuand in unanimitate, poate sa decida ca o intrunire a Consiliului sa se tina in alt loc;

- Comisia se afla la Bruxelles, dar unele servicii ale sale sunt stabilite la Luxemburg;

- Curtea de justitie si Curtea de Prima instanta sunt stabilite la Luxemburg, dar aceasta nu impiedica desfasurarea uneia sau mai multor sedinte in alt loc, asa cum s-a intamplat in practica in cazul CECO;

- Comitetul economic si social isi are sediul la Bruxelles;

- Curtea de conturi si Banca Europeana de Investitii se afla la Luxemburg;

- Europol se afla la Haga.

Limba folosita

Potrivit art. 290 CE, regulile privind limbile folosite de institutiile comunitare vor fi determinate unanim de Consiliu, sub rezerva prevederilor cuprinse in Statutul Curtii de justitie. Determinarea limbilor de utilizat s-a facut prin Regulamentul nr. 1 din 15 februarie 1958. In ce priveste CE si Euratom, toate cele unsprezece limbi (plus irlandeza) sunt declarate autentic egale, iar in ce priveste CECO, numai franceza este cea autentica. Conform art. 3 din Regulamentul citat, documentele trimise de o institutie unui stat membru urmeaza sa fie redactate in limba acelui stat.

2. Regulile de drept material

Aceasta categorie de reguli de drept comunitar se refera in primul rand la exercitarea atributiilor organelor de elaborare a politicilor nationale si administrative prin intermediul interdictiilor si injonctiunilor comunitare. In scopul aplicarii dreptului comunitar, fie printr-o actiune - de a abroga, modifica ori adopta o noua legislatie, fie printr-o inactiune - de a nu lua unele masuri, cum ar fi de exemplu de a nu modifica legislatia existenta, intrucat ea este conforma cu legislatia comunitara. In al doilea rand, ele privesc stabilirea unor norme de conduita privind persoanele ce actioneaza in sfera dreptului comunitar. Domeniul concret in care aceste reguli se vor regasi este cel al concurentei. Prin aceste reguli pot fi exprimate interdictii, cum ar fi interdictia de discriminare formulata generic prin art. 12 CE, cu aplicare fie in sistemul Tratatului insusi (art. 34 par. 2 sau art. 141), fie in legislatia subsidiara (Regulamentul nr. 1612/68 in materia liberei circulatii a lucratorilor).

Aplicarea dreptului comunitar in aceasta privinta revine atat structurilor comunitare, cat si organelor nationale, prin intermediul unor acte juridice, inclusiv decizii ale organelor jurisdictionale, intr-o pondere mai mare sau mai mica, potrivit cu obiectivele comunitare prestabilite si ramura de activitate in cauza, in considerarea, in acelasi timp, a principiului colaborarii, in executarea obligatiilor. Daca regulile procedurale sunt considerate a fi aplicabile tuturor procedurilor in curs la momentul in care ele intra in vigoare, regulile materiale sunt, in mod obisnuit, interpretate ca aplicandu-se situatiilor existente inaintea intrarii lor in vigoare numai in masura in care rezulta in mod clar din dispozitiile, din obiectivele sau din schema lor generala ca trebuie sa le fie dat un asemenea efect.