Autoritatea judecatoreasca

AUTORITATEA JUDECATOREASCA

Denumirea de autoritate judecatoreasca evoca justitia, ca functie (ca activitate) si ca sistem. Prin justitie se intelege sistemul organelor judecatoresti, dar si activitatea de solutionare a proceselor civile, administrative, comerciale, penale, de munca etc. In timp, justitia si-a imbogatit sensul traditional cu un nou continut, in sensul efectuarii controlului asupra modului cum guvernantii actioneaza in limitele constitutiei si dreptului, adica in realizarea pri 656f53g ncipiului legalitatii.

Statul de drept a devenit de neconceput fara justitie. Functiile justitiei au fost si sunt incredintate unor autoritati distincte (instantele judecatoresti), care sunt investite cu puteri statale, care-i dau eficienta si care trebuie sa fie independente si impartiale.

S-au dezvoltat si activitati infaptuite si de alte organisme decat instantele judecatoresti, care presupun folosirea aceleiasi proceduri judecatoresti. Pentru a lega aceste activitati cu justitia se utilizeaza (in legislatie si doctrina) denumirea de activitatea jurisdictionala, care cuprinde atat aceste activitati cat si justitia.

Rolul justitiei este de aplica dreptul si nu de a cea drept . Exista si exceptii si anume dispozitiile aret. 101-102 din Constitutia romana din anul 1866.

In urma judecatii se dau hotarari, in care se stabilesc drepturi si obligatii pentru subiectele de drept (participanti in proces), se aplica sanctiuni, se stabilesc despagubiri, se dau ordine de executare atat partilor in proces, cat si autoritatilor publice. Hotararile judecatoresti trebuie sa fie respectate si executate de catre cetateni si autoritatile publice.

Specificul activitatii jurisdictionale

Justitia (in general activitatea jurisdictionala) este activitatea de rezolvare a litigiilor, in litera si spiritul constitutiei, legilor, obiceiului, conventiilor si contractelor. Judecatorul care infaptuieste justitia cauta sa afle adevarul, in procesul respectiv, pentru a identifica exact incalcarea legii, victimele, cauzalitatea , raspunderea si responsabilii.

Principiile constitutionale de realizare a justitiei

Exista principii aplicabile intregului sistem statal si care sunt aplicabile si justitiei. Exista principii specifice diferitelor categorii de jurisdictii (sau proceduri) pentru dreptul procesual civil sau pentru dreptul procesual penal. Legat de aceste principii este analogia dreptului. Aceste principii sunt:

a)    Principiul legalitatii (art. 124, 126 din Constitutie)

Acest principiu este de esenta statului de drept si cuprinde doua aspecte: legalitatea instantelor judecatoresti si legalitatea infractiunilor si pedepselor. Primul aspect: pot fi indeplinite functii jurisdictionale, numai acele autoritati publice carora constitutia si legile le recunosc asemenea calitati si in limita competentei conferite de lege. Al doilea aspect: nu exista infractiune si pedeapsa decat daca sunt prevazute de lege.

Justitia este unica impartiala si egala pentru toti (art. 124 al. 1 (1)

Este o aplicare a principiului egalitatii in drepturi a cetatenilor si presupune ca pentru toti cetatenii sa existe o singura justitie, ca acestia sa fie judecati de aceleasi instante, in procese similare, conform principiului "este interzisa infiintarea de instante extraordinare" (art. 126 (5) din Constitutie), dar nu si a unor instante sau sectii speciale. Acest principiu presupune folosirea in spete similare a acelorasi reguli procedurale si acordarea drepturilor procesuale, in mod egal tuturor participantilor.

b)    Folosirea limbii oficiale, a limbii materne si a interpretului in justitie (art. 128 din Constitutie);

c)     Dreptul la aparare (art. 24 din Constitutie);

d)    Organizarea activitatii jurisdictionale pe trei grade de jurisdictie (fond, apel si recurs);

e)     Prezumtia de nevinovatie (art. 23 (11) din Constitutie);

f)      Independenta judecatorului si supunerea lui numai legii (art. 124 (3) din Constitutie).

In activitatea sa judecatorul se supune numai legii si constiintei sale. Independenta judecatorului, de altfel independenta justitiei, tine de chiar separatia/ echilibrul puterilor in stat.

Regulile constitutionale cuprind garantii ale independentei judecatorilor care sunt: conditiile de recrutare, inamovibilitatea, avansarea si controlul activitatii judecatorilor.

Recrutarea judecatorilor

Exista mai multe sisteme de recrutare. In unele state judecatorii sunt alesi prin vot popular (SUA). Acest sistem nu este insa considerat eficient, pentru motivul ca judecatorii trebuie sa se alinieze platformelor si partidelor politice, care inving in alegeri. In cazul recrutarii judecatorilor prin concurs, numirea se face in ordinea mediilor de la concurs, acest sistem este considerat cel mai potrivit. In multe judecatorii sunt numiti de executiv. In Romania numirea judecatorilor se face in conditiile art. 134 (1) si art. 125 din Constitutie. Judecatorii stagiari se numesc de catre Ministrul Justitiei.

Inamovibilitatea

Potrivit acestui principiu judecatorul nu poate fi revocat, retrogradat, transferat pe un post echivalent, avansat fara consimtamantul sau. Inamovibilitatea pune magistratii la adapost de orice revocare si transferare impusa, in afara de greseli foarte grave si conform unei proceduri jurisdictionale si legale. In acest caz sunt aplicabile prevederile art. 125 (1) din Constitutie. Sanctionarea procurorilor se face de procurorul competent, potrivit legii.

Avansarea magistratilor (art. 125 (2) din Constitutie) trebuie sa aiba in vedere doua reguli: sa se faca numai de corpul magistratilor (Consiliul Superior al Magistraturii) si sa existe o limitare a treptelor si consecintelor avansarii.

Controlul hotararilor judecatoresti

Acest control trebuie efectuat numai de instante judecatoresti si numai dupa proceduri jurisdictionale.

Organele judecatoresti

Justitia este infaptuita de catre organele judecatoresti, denumite si instante judecatoresti. Conform art. 126 (1) din Constitutie, Curtea Suprema de Justitie (redenumita Inalta Curte de Casatie si Justitie), curtile de apel, tribunalele si judecatoriile, organizarea si functionarea lor sunt stabilite prin lege organica (Legea 92/1992 privind organizarea judecatoreasca, cu modificarile ulterioare).

Ministerul public (art. 131 si art. 132 din Constitutie), care cuprinde procurorii, organizati in parchete, care in mod generic intra in categoria magistratilor. Conform art. 131 alin 3 din Constitutie, parchetele functioneaza pe langa instantele de judecata, conduc si supravegheaza activitatea de cercetare penala a politiei judiciare, in conditiile legii. Rolul Ministerului Public este de a reprezenta, in activitatea judiciara interesele generale ale societatii si de a apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor.

Consiliul Superior al Magistraturii (art. 133 si art. 134 din Constitutie), care este autoritatea creata in vederea exercitarii a doua functii, prevazute de Constitutie: propune Presedintelui Romaniei numirea in functie a judecatorilor si a procurorilor, cu exceptia celor stagiari (art. 134, al. 1); functioneaza ca o instanta de judecata, prin sectiile sale, in domeniul raspunderii disciplinare a judecatorilor si a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea organica (art. 134, al. 2).

Raporturile cu legislativul si executivul

Avand in vedere ca justitia trebuie sa fie independenta, interventia in sfera acesteia a altor "puteri" contravine acestui principiu constitutional. Aceasta nu exclude, insa, anumite raporturi care rezulta firesc din sistemul constitutional.        

a)    Raporturile autoritatii judecatoresti cu Parlamentul

Organizarea si functionarea instantelor judecatoresti se realizeaza numai potrivit legii, prin care se stabileste competenta si procedura potrivit careia isi desfasoara activitatea; prin lege se stabilesc infractiunile si pedepsele. In unele state autoritatea judecatoreasca (justitia) poate interveni in activitatea legislativa prin controlul constitutionalitatii legilor, cand acest control este incredintat judecatorilor.

b) Raporturile autoritatii judecatoresti cu executivul

Acestea pot aparea in situatia in care numirea si avansarea magistratilor apartine executivului (sefului de stat, ministrului justitiei etc.), prin proceduri care sa puna in evidenta numai competenta profesionala a celor in cauza. Aceasta cerinta se impune avand in vedere ca judecatorii sunt deseori pusi in situatia de a exercita controlul legalitatii actelor de guvernamant si administrative.