Evolutia semantica a notiunii de constitutie

Evolutia semantica a notiunii de constitutie

Ca disciplina juridica, dreptul constitutional a luat nastere din nevoia resimtita la un moment dat de a se introduce in programele facultatilor de drept studiul sistematic al acelui ansamblu de norme de conduita umana obligatorii, carora, spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, li s-a dat denumirea de "constitutie'. Asa fiind, pentru a putea delimita obiectul acestei discipline stiintifice, rebotezata in ultimul timp in Franta si in tara noastra "Dreptul constitutional si institutii politice', este necesar sa incepem prin a defini notiunea de constitutie.

O asemenea incercare nu este lipsita de dificultati, dat fiind ea, in functie de conceptiile si interesele politice care s-au confruntat de-a lungul ultimelor doua secole, sfera si continutul date notiunii de constitutie au suferit mutatii, uneori esentiale, astfel incat trasaturi caracteristice socotite la inceput inerente ei au incetat a de mai fi luate in considerare ulterior. Pe de alta parte, chiar si caile procedurale prin care sunt stabilite normele care formeaza in ansamblul lor constitutia difera in timp si spatiu, ceea ce face ca orice definitie bazata pe un criteriu formal (adica pe luarea in considerare a procedurii de adoptare a lor) sa riste sa nu acopere intreaga realitate a dreptului comparat si sa poata sa i se opuna aforismul lui Blaise Pascal: ..Verite en deca des Pyrenees, erreur au-dcla'. Iata de ce o corecta intelegere a notiunii de constitutie nu este posibila decat prin plasarea ei in contextul dezvoltarii istorice a sferei si continutului ei.

Cuvantul "constitutie' deriva din limba latina, in care "constitutie' insemna "asezare cu temei', ..starea unui lucru'.

Plecand de la acest sens comun, in dreptul roman din timpul imperiului cuvantul "constitutio' a fost folosit pentru a desemna legile care emanau de la imparat, chiar daca ele nu se refereau la organizarea si functionarea statului.

Mai tarziu, in evul mediu, acest cuvant reapare in limba ecleziastica pentru a desemna anumite reguli monahale.

Dupa o lunga eclipsa, el este intalnit apoi in secolul al XVIII-lea, cand i s'c atribuie insa un sens riou.

Luptand impotriva absolutismului monarhie si pentru abolirea privilegiilor feudale, spiritele progresiste ale vremii au desemnat prin notiunea de "constitutie' numai acele legi care, reglementand organizarea si functionarea statului, limitau puterea monarhului si garantau anumite drepturi si libertati fundamentale individului. Acest mod de a concepe notiunea de eonstitutie este limpede exprimat de Declaratia franceza a drepturilor omului si cetateanu 515b15f lui din 1789, in care se arata ca: "Orice societate in care garantia drepturilor nu este asigurata, nici separatia pu-terilor stabilita, nu are constitutie'.

Dupa cum se vede, este vorba despre o conceptie asupra, notiunii de constitutie, care tine seama exclusiv de continutul normelor ei (ceea ce echivaleaza cu o definitie materiala). In sensul ei, este vorba de o constitutie chiar daea normele acesteia sunt stabilite pe cale de obiceiuri juridice sau prin legi ordinare, eu conditia ca ele sa aiba ea obiect limitarea puterilor guvernantilor si garantarea drepturilor individului. Astfel daca, in aceasta conceptie asupra notiunii de constitutie, forma de adoptare a normelor ei este indiferenta, in schimb continutul lor trebuie sa aiba o coloratura politica bine definita. Acestea nu formeaza o constitutie decat daca. in ansamblul lor, corespund idealurilor filosofici liberale si individualiste dominante in perioada revolutionara, care a dus la limitarea sau rasturnarea absolutismului monarhic. Prin urmare, nu orice norme privitoare la organizarea statului sunt de esenta constitutiei, ci numai cele care au ca obiect realizarea unui program politic clar definit.

In sensul unei asemenea conceptii asupra notiunii de eonstitutie. se spunea ca Anglia are o eonstitutie. spre deosebire de alte state, pentru simplul motiv ca in acea tara existau un numar de reguli juridice care. desi nu erau consacrate intr-o lege sistematica de organizare a statului, ci se formasera in cea mai mare parte pe calc de obiceiuri, iar intr-o mai mica masura printr-un numar de acte scrise cu valoarea unor legi ordinare, aduceau limitari puterii monarhului si'garantau anumite drepturi individuale'..

Acest mod de intelegere a notiunii de eonstitutie este curent si astazi in Anglia. Astfel, bunaoara, autori ca J. Harvey si L. Bather definesc dupa cum urmeaza obiectul constitutiei: ..Constitutia exista in primul rand pentru a proteja drepturile cetatenilor si pentru a limita puterile celor incredintati cu autoritatea'².

Daca in Anglia continutul normelor ce tor m caza constitutia a ramas pana astazi singurul criteriu de definire a ei in raport eu alte acte normative sau cutume, in schimb sensul acestei notiuni a evoluat in procesul istoric care a urmat in America de Nord si pe continentul european, dobandind caracteristici noi.

intr-adevar, revolutiile americana si franceza din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea nu s-au marginit sa proclame necesitaea limitarii puterilor guvernantilor si recunoastereaunor drepturi fundamentale indivizilor, ci au cautat sa gaseasca si procedee juridice cat mai eficace pentru realizarea acestui scop.

Ideea ca normele constitutionale trebuie cuprinse in legi scrise si sistematice (adica astfel alcatuite, incat sa includa intr-un cadru ordonat si unitar toate reglementarile relative la organizarea si functionarea puterii publice si a raporturilor ei cu cetatenii) a fost o consecinta a acestor preocupari. Ea s-a nascut din convingerea, - care s-a incetatenit in constiinta cetatenilor, - ca numai o constitutie scrisa.prin precizia sj claritatea ei, putea fi o arma de lupta eficace impotriva abuzurilor puterii absolute. Se considera ca acest scop va fi realizat din momentul in care drepturile individuale vor putea fi dar definite si, deci. fiind cunoscute, vor putea fi aparate. De aceea, Thomas Paine (1737-1809) spunea: "Nu exista constitutie daca ea nu poate fi pusa in buzunar'. La incetatenirea acestei idei a contribuit de asemenea si teoria, curenta la acea epoca, privitoare la contractul social. Considerand constitutia o reeditare a contractului social, literatura politica progresista de atunci a ajuns la concluzia ca textul ei scris este superior legilor si oricarui act normativ emis de organele statului. Astfel se ajungea sa se afirme rfu numai necesitatea constitutiei scrise, dar si suprematia ei juridica fata de orice alte norme.jiyidice.

Pentru a se asigura aceasta suprematie juridica s-a facut apel, in primul rand, la ideea rigiditatii constitutionale, in aplicarea acestei idei, s-a considerat ca, intrucat sunt chemate sa constituie insasi temelia juridica a organizarii si functionarii aparatului de stat in interesul general si sa garanteze cat mai eficace libertatile si drepturile esentiale ale indivizilor, constitutiile nu pot fi modificate de corpurile legiuitoare obisnuite, ci numai de o adunare constituanta, adica de un organ anume ales in scopul adoptarii constitutiei. Astfel s-a ajuns sa se faca distinctie intre puterile constituite, adica adunarile legiuitoare alese pe baza constitutiei in vederea adoptarii legilor ordinare, puterea executiva si cea judecatoreasca, pe de o parte, si intre puterea constituanta,, pe de alta parte, aceasta din urma fiind singura competenta sa adopte sau sa modifice constitutia. Mai mult, in mod obisnuit, in tarile care consacra acest sistem, se prevede ca adunarea constituanta, atunci cand procedeaza la modificarea constitutiei, este obligata sa respecte anumite formalitati mai complicate si mai grele decat cele stabilite pentru modificarea legilor ordinare.

In scopul de a consolida suprematia constitutiei, s-a incercat apoi sa se gaseasca un mijloc pentru a se asigura respectarea ei nu numai de organele administratiei publice si de justitie, dar si de puterea legiuitoare. Acest mijloc a fost instituirea unui organ caruia sa i se recunoasca competenta de-a face inaplicabile legile contrare unui principiu constitutional. In ceea ce priveste modalitatile de aplicare a principiului controlului constitutionalitatii legilor de eatre alt organ decat puterea legiuitoare, problema principala care s-a pus a fost aceea de a sti carui organ in stat urmeaza sa i se incredinteze aceasta competenta: unui organ anume creat in acest scop sau instantelor judecatoresti?

Conceptia care vede in constitutie o lege sistematica inzestrata cu suprematie juridica fata de toate celelalte acte normative si deci cu o stabilitate mai mare decat acestea, dar care se mai caracterizeaza prin faptul ca are ca obiectiv infaptuirea unui ideal politic bine definit: acela al limitarii puterilor guvernantilor si al garantarii drepturilor si libertatilor individuale, n devenit, incepand cu sfarsitul secolului al XVIII-lea, o idee-forta pe masura ce cercuri tot mai largi ale societatii si-au insusit-o. Astfel, treptat, pentru spiritele progresiste, ideea de libertate a ajuns sa fie indisolubil legata de ideea de constitutie. Din ce in ce mai numerosi erau cei care erau convinsi ca libertatea fara constitutie este un ideal irealizabil. Constitutia era considerata de toti acestia ca un talisman, capabil sa deschida cele mai ferecate porti din calea fauririi unei ordini sociale bazate pe libertate si respectul personalitatii umane.. Pe aceasta linie de gandire, C.G.Stere isi publica in 1903 Introducerea sa in studiul dreptului constitutional avand ca motto cuvintele lui Vattel: "Constitutia si legile fundamentale sunt planul in temeiul caruia Natiunea a hotarat sa lucreze spre fericirea ei'. Este vorba de o idee care, transpusa m practica curenta a statelor, sta la baza a ceea ce se numeste "constitutionalismul modern'.

Aceasta idee, devenita o convingere colectiva, a prins radacini atat de puternice, incat, chiar si atunci cand, intr-o tara sau alta. regimuri dictatoriale au fost instaurate, ele au-continuat, in incercarea de a pastra o oarecare aparenta de democratie si de a inspira incredere in stabilitatea sistemului lor politic, sa recurga la un ansamblu de norme inzestrate cu o forta juridica superioara legilor ordinare, ansamblu pe care 1-au intitula-t, potrivit unei traditii ce li s-a parut profitabila din punct de vedere propagandistic, tot "constitutie', desi, de fapt, era vorba de o constitutie tara libertate.

Acesta a fost cazul Constitutiei anului VIII in Franta. Formal, aceasta a introdus votul universal. In fapt insa. ea a anihilat orice influenta a corpului electoral in viata politica si sociala. Mai mult. desi purta titlul de "Constitutie', ea nu era prefatata de o garantie de drepturi, ci se marginea ca. in titlul VII, sa introduca cateva prevederi foarte sumare privitoare la inviolabilitatea domiciliului, la procedura de arestare si la dreptul de petitie.

Actul prin care, in 1852, printul Ludovic-Napoleon a dat un cadru organizatoric puterii lui personale, a fost intitulat de asemenea "Constitutie'. Pe de alta parte, pentru a crea falsa impresie ca traditia democratica a fost mentinuta, Constitutia franceza dm 1852 prevedea in articolul ei l: «Constitutia recunoaste, confirma si garanteaza marile principii proclamate in 1789 si care sunt la baza dreptului public al francezilor'. Dar, in fata puterii personale a presedintelui republicii, Ludovic-Napoleon, devenit apoi imparatul Napoleon al III-lea, garantiile date de Constitutia din 1852 s-au redus la zero. Dupa instaurarea imperiului lui Napoleon al III -lea , valul persecutiilor cu caracter politie a adus dupa sine in Franta 26000 de arestari, dintre care aproximativ 15000 au fost mentinute, iar presa a fost pusa sub regimul autorizatiilor prealabile pentru toate publicatiile cu caracter politic, sub cel al depunerii unei cautiuni, al obligatiei de a inscrie comunicatele oficiale, ca si al unor multiple sanctiuni, incepand de la avertisment si suspendare temporara pana la aplicarea de sanctiuni penale¹.

Notiunea de constitutie nu moare in Franta nici macar in. timpul regimului de la Vichy (1940 -1944), cand monocratia maresalului Petain a fost organizata prin nu mai putin de 10 acte constitutionale. Acelasi maresal a initiat si elaborarea unui proiect de constitutie.

In tara noastra, instaurarea dictaturii regale in 1938 a avut loc de asemenea pe calea decretarii unei asa-zise constitutii, iar atunci cand o alta dictatura : cea comunista s-a instalat pentru o perioada de 43 de ani, ea si-a gasit consacrarea juridica in constitutiile din 1948, 1952 si 1965.

Situatia a fost aceeasi in toate tarile in care s-a ajuns ca puterea politica sa fie monopolizata in mainile partidelor comuniste. Dictaturi comuniste au fost organizate mai intai prin Constitutia R.S.F.S.R. din 1918, iar apoi de constitutiile U.R.S.S. din 1924, 1936 si 1977. Dupa modelul Constitutiei sovietice din 1936, asemenea constitutii au fost adoptate nu numai in multe tari europene (Iugoslavia, Romania, Ungaria, R.D.Germana, Cehoslovacia, Bulgaria si Albania), ci si peste ocean (Cuba) sau in Asia (China, Mongolia, Vietnam).

Ce este drept, conceptul de "constitutie' ca modalitate de reglementare a unor raporturi sociale si politice de importanta primordiala nu s-a impus in dezvoltarea istorica moderna a tuturor statelor cu valoarea unei reguli absolute.

Astfel, bunaoara, in Franta, intrucat cercurile regaliste considerau ca notiunea de "constitutie' nu este potrivita pentru un act care trebuie sa fie expresia exclusiva a vointei monarhului, Carta concedata de Ludovic al XVIII-lea in 1814 nu a fost intitulata "Constitutie', ci, ca un rezultat a unui compromis intre conceptia vechiului regim si cea promovata de revolutia din 1789, "Carta constitutionala'.

Acelasi a fost cazul Constitutiei franceze din 1830, care a fost intitulata "Carta', desi, in realitate, era o constitutie monarhica.

In Germania, dictatura lui Hitler a avut la baza o serie de legi ordinare: legea deplinelor puteri din 24 martie 1933; legea din 3I decembrie 1934. care a suprimat guvernele statelor membre ale federatiei germane, transformand-o intr-un stat unitar, si legea din 2 august 1934, care, la moartea presedintelui Hindenburg, a abolit titlul de presedinte al Reichului si 1-a inlocuit cu cel de "Fiihrer' si cancelar,al Reichului.

De asemenea, in Italia, dictatura fascista a lui Mussolini a fost organizata la inceput printr-un numar de legi ordinare. Abia in 1928, constitutia Italiei va deveni rigida prin stabilirea a sapte categorii de raporturi politice si sociale care, avand valoare constitutionala, erau susceptibile de a fi modificate numai cu avizul Marelui Consiliu al Fascismului.

In pofida unor asemenea exceptii, in general se poate spune insa ca, intocmai ca democratiile moderne, si dictaturile epocii noastre continua sa foloseasca acea modalitate de reglementare desemnata in mod obisnuit prin conceptul de "constitutie'.

Asa, constitutionalismul devine o trasatura aproape constanta a sistemelor politice actuale. Dar daca constitutionalismul apare in timpurile noastre ca o trasatura comuna atat pentru regimurile liberale si pluraliste (adica pentru cele bazate pe existenta mai multor partide politice, dintre care nici unuia nu i se atribuie rolul conducator in stat), cat si pentru regimurile dictatoriale (fie ele impuse de o junta militara, fie dominate de partide unice), el este un concept care-in practica acopera doua realitati fundamentale diferite, odata ce, intr-o optica liberala consecventa, constitutiile dictatoriale nu ar intruni conditiile minimale de continut necesare pentru a putea fi subsumate in aceasta notiune.

Astfel fiind, este de la sine inteles ca, atunci cand s-a incercat sa se dea. o definitie continutului normelor constitutionale, valabila atat pentru situatiile existente in regimurile liberale si pluraliste, cat si pentru cele caracteristice regimurilor dictatoriale, nu s-a putut pleca de la afirmarea idealurilor liberale si individualiste oglindite in Declaratia franceza din 1789 a drepturilor omului si cetateanului, ci s-a cautat un criteriu de definire tehnic-juridic, plasat in afara oricarei doctrine filosofice sau politice.

Trebuie sa se observe totodata ca o definitie materiala, formulata in spiritul art. 16 al Declaratiei franceze a drepturilor omului si cetateanului din 1789, adica bazata pe luarea in considerare a caracteristicilor de continut a normelor cuprinse in constitutie - sau, cu alte cuvinte, a materiei reglementate-, indiferent de modul lor de stabilire (cutuma, lege constitutionala, lege ordinara etc.), nu ar fi fost satisfacatoare nici din punct de vedere stiintific, o data ce nici macar constitutiile liberale nu se marginesc sa consacre separatia puterilor statului si sa garanteze drepturile fundamentale individuale, ci cuprind numeroase alte reglementari, cum sunt cele privitoare la forma de stat, la forma de guvernamant, la modul de organizare si functionare a parlamentului etc.

In sfarsit, un factor care a contribuit tara indoiala ea definitia materiala a notiunii de constitutie, inspirata de conceptia individualista si liberala a Revolutiei franceze din 1789. sa fie considerata depasita a fost aparitia in secolul al XlX-lea si XX-lea a unor curente filozofice ce se indepartau de substanta ci, cum au fost doctrinele solidariste si socialiste, dirijismul economic. teoriile corporatiste si a elitelor etc. Din punctul de vedere al acestor doctrine, constitutiile nu mai puteau fi concepute ca o reflectare a unei filozofii, pe care o respingeau. Aceste imprejurari noi explica faptul ca in literatura juridica s-a cautat sa se gasesca un criteriu de definire a constitutiilor care sa ramana neutru atat in raport cu reglementarile specifice diferitelor state, eat si eu posibilele surse de inspiratie filozgfica si juridica. In cadrul acestei preocupari, s-a considerat ca un asemenea criteriu tehnic-juridic, situat deasupra tendintelor politice specifice unei tari sau alteia, ar putea fi dedus din analiza 'obiectului de reglementare al constitutiilor sau. cel putin, a ceea,ce constituie in mod obisnuit acest obiect.

In incercarea lor de a preciza specificul obiectului ele reglementare al constitutiilor, definitiile date pe aceasta baza difera de Ia autor la autor. Unele sunt mai sintetice, altele mai analitice. Un exemplu de definitie formulata intr-un evident spirit de sinteza ar fi aceea care considera ca eeea ce caracterizeaza constitutiile este faptul ca normele lor consacra conditiile in care este stabilita, se exercita sau se transmite puterea publica'. Alte definitii, mai analitice, pleaca de la ideea ca obiectul constitutiei il formeaza reglementarea naturii statului (unitara sau federativa), forma de guvernamant (republica sau monarhic), precum si organizarea, atributiile, functionarea marilor puteri publice si raporturile intre clei in sfarsit, sunt autori care largesc aceasta enumerare, incluzand in obiectul de reglementare al constitutiilor si raporturile autoritatilor publice cu guvernatii, precum si libertatile acestora⁵.

Definitia materiala a notiunii de constitutie es-te valabila laie quale numai pentru tarile eu constitutii suple. Numai acolo caile procedurale prin care sunt stabilite normele constitutionale nu au nici o importanta, astfel incat tot ceea ce poate fi luat in considerare pentru a le deosebi de alte acte normative este continutul lor.

Situatia este alta in cazul tarilor care si-au dat sau carora li s-ati dat constitutii rigide. In aceste tari, constitutia se deosebeste de alte legi nu numai prin continutul normelor ei, ci si prin procedura prin care acestea sunt stabilite. Ori de cate ori este asa. notiunea de constitutie nu poate fi inteleasa tinand seama doar de continutul ei. ci va trebui sa se aiba in vedere totodata ca aceste norme nu pot fi modificate decat prin aplicarea unor forme procedurale mai complicate si mai dificile decat cele prevazute in cazul legilor ordinare, in masura in care constitutia nu poate fi modificata printr-o lege ordinara, ea dobandeste o suprematie juridica fata de aceasta. Aceasta suprematie consta in faptul ca, in timp ce constitutia poate modifica legile ordinare, ultimele nu pot modifica normele constitutionale. De aceea, se poate spune ca, in sistemele care cunosc o constitutie rigida, aceasta este inzestrata cu o forta juridica superioara legilor ordinare si celorlalte acte normative.

Plecandu-se de la situatia existenta in tarile cu constitutii rigide, in literatura no-astra juridica recenta (I.Afumru si I.Deleanu) se considera ca definirea notiunii de constitutie trebuie sa aiba in vedere atat criteriul material, cat si cel formal¹.

S-ar parea ca acest punct de vedere are impotriva lui faptul ca in unele constitutii rigide sunt incluse asa-zise reguli constitutionale "formale', adica reguli care nu se raporteaza direct la ceea ce se admite de obicei ca formeaza obiectul constitutiei: organizarea si exercitarea puterii publice, ci, prin continutul lor, apartin domeniilor dreptului civil, comercial, administrativ, penal etc. S-ar putea anume spune ca o asemenea constitutie poate r'i definita numai din punct de vedere formal, o data ce criteriul material nu mai opereaza ori de cate ori este vorba de dispozitii ale ei care se refera Ia alte domenii decat organizarea fi exercitarea puterii publice.

Problema nu se pune insa in realitate in termeni atat de simplisti, intr-adevar, de cele mai multe ori atunci cand dispozitii constitutionale formale sunt adoptate, se urmareste ca legiuitorul ordinar sa fie impiedicat sa legifereze pe alte baze decat cele admise de aceste dispozitii o anumita categorie de raporturi sociale. Ca atare, prin interdictia pe cnre o adreseaza organului legiuitor, dispozitia constitutionala formala limiteaza competenta unui organ al puterii si, prin urmare, intrucat reglementeaza exercitiul puterii, dobandeste un caracter constitutional nu numai din punct de vedere formal, ci si material. Un exemplu de dispozitie constitutionala formala il ofera amendamentul introdus in Constitutia elvetiana la 20 august 1893. Prin acest amendament^s-a interzis ca animalele de taiat sa fie sangerate tara ca inainte sa fie ametite. In aparenta o asemenea dispozitie nu are nimic comun cu obiectul de reglementare al unei constitutii. Nu este mai putin adevarat ca, pentru simplul fapt ca a fost introdusa in constitutie, ea echivaleaza cu o interzicere adresata legiuitorului ordipar de a se abate de la regula astfel stabilita.

Punctul de vedere, potrivit caruia constitutia scrisa rigida trebuie definita prin cumularea criteriului material cu cel formal, apare insa mai putin justificat daca se are in vedere faptul ca in unele tari se recunoaste astazi normelor de drept international sau cel putin unor asemenea norme o forta juridica superioara legilor ordinare, iar cutuma, chiar daca i se contesta un rol abrogator, este plasata printre izvoarele dreptului constitutional. Acesta este cazul art.10 al Constitutiei romane din 1991. Bineinteles ca ori de cate ori situatia este aceasta, definitia data notiunii de constitutie prin utilizarea si a criteriului formal va lasa inafara ei toate aceste norme de drept international si cutumiare, desi ele, din punctul de vedere al cuprinsului lor, fac parte din constitutia statului respectiv, in concluzie, o definitie a notiunii de constitutie bazata pe cumularea criteriului material cu cel formal este uneori prea stramta pentru a putea cuprinde realitatea in intreaga ei complexitate.

In legatura cu semnificatiile notiunii de constitutie, trebuie sa se observe ca, drept urmare a afirmarii tot mai puternice in lumea moderna a preocuparii pentru promovarea si ocrotirea drepturilor individuale, se manifesta uneori tendinta ca definirea notiunii de constitutie sa fie din nou facuta dependenta de consacrarea idealului politic specific doctrinelor liberale. Aeesta este cazul acelor definitii ale notiunii de constitutie, potrivit carora ea desemneaza ansamblul regulilor juridice, prin care se stabileste modul de instituire, de organizare si functionare a puterii publice, limitandu-se totodata exercitarea acesteia¹. In sensul unei asemena definitii, intrucat nu limiteaza exercitiul puterii, publice, nu vor putea fi socotite adevarate constitutii cele care concentreaza aceasta putere in mainile unui partid unic, ale unei persoane sau ale unei cliei militare. Intr-o epoea, in care ideile democratice triumfa pretutindeni, este. de altfel, firesc sa se revina la unele principii constitutionale legate de liberalismul politic.