Functiile statului

FUNCTIILE STATULUI

In sectiunea I de mai sus s-a subliniat ca statul este o institutie organizata in vederea exercitarii unor activitati umane care pot fi grupate in trei functii principale: functia legislativa, executiva si jurisdictionala .

1. Functia legislativa

Functia legislativa se caracterizeaza prin faptul ca are ca obiect stabilirea de reguli de conduita sociala generale si impersonale, cu caracter obligatoriu si susceptibile de a fi sanctionate, daca ar fr incalcate, prin forta de constrangere a statului. Se spune ca aceste reguli sunt generale si impersonale in sensul ca, desi chemate sa se aplice unor persoane, ele sunt formulate in abstract, adica avand in vedere fie pe toti indivizii unei colectivitati, fie o categorie sau mai multe categorii de persoane definite prin anumite trasaturi comune.

Functia legislativa se deosebeste de celelalte functii ale statului si prin faptul ca are un caracter originar. Cu alte cuvinte, regulile cu caracter general adoptate pe cale de lege sunt expresia vointei organului reprezentativ constituit pe plan national si, ca atare, beneficiaza de o forta juridica superioara oricaror alte norme juridice, astfel incat functia legislativa apare ca o manifestare directa a suveranitatii poporului. De aceea, legiuitorul, atunci cand elaboreaza o regula de drept, nu este marginit in libertatea sa de actiune prin reguli prestabilite. El poate transforma in lege orice principiu de conduita umana necesar mentinerii ordinii publice si dezvoltarii economice, sociale si culturale a tarii. Bineinteles, in tarile cu constitutii rigide, legiuitorul va fi marginit in unele domenii de raporturi 616i88g sociale de normele constitutionale, dar nu este mai putin adevarat ca acestea vor putea fi modificate si ele daca vor fi respectate anumite forme procedurale speciale.

Dimpotriva, functia executiva sau administrativa si cea jurisdictionala au o autoritate derivata. Actele indeplinite in cadrul acestor functii nu sunt o expresie directa a vointei organului reprezentativ pe plan national, ci se impun respectului general in temeiul legii, care determina conditiile in care si organele de care pot fi emise.

Din acest motiv, actele administrative si jurisdictionale trebuie sa fie intotdeauna conforme regulilor de drept stabilite prin lege.

Data fiind aceasta situatie, este evident ca functia legislativa dobandeste fata de celelalte functii ale statului o insemnatate speciala.

2. Functia executiva

Functia executiva, sau cum mai este Renumita de unii, administrativa are ca obiect organizarea aplicarii si aplicarea in concret a legilor, asigurarea bunei functionari a serviciilor publice instituite in acest scop, precum si emiterea de acte normative si individuale sau efectuarea de operatii materiale, prin care, pe baza legii, se intervine in viata particularilor pentru a le dirija activitatea sau a le face anumite prestatii.

Functia executiva intatiseaza astfel o prima deosebire fata de functia legislativa, caci daca ultima nu se infaptuieste decat prin acte juridice cu caracter general si impersonal, in cadrul eelei dintai se procedeaza atat pe cale de acte generale si impersonale, cat si prin acte individuale, fapte materiale juridice si operatii materiale-tehnice individuale si concrete.

O alta caracteristica a activitatii excutive este o consecinta a faptului ca actele administrative trebuie sa fie conforme cu legea. Aceasta nu inseamna insa ca functia excutiva se reduce la aplicarea legilor la cazurile concrete. Dimpotriva, domeniul functiei, la care ne referim, este mult mai larg. Aceasta nu numai ca urmare a faptului ca, in cadrul functiei excutive, se poate recurge si la norme generale conforme cu legea, ci si pentru ca, in anumite cazuri, legea acorda autoritatilor administrative o adevarata putere discretionara, in temeiul careia acestea nu se marginesc sa aplice legea, ei au libertatea de a alege in anumite limite intre doua sau mai multe solutii.

3. Functia jurisdictionaiu

Aceasta functie are ca obiect transarea cu forta de adevar legal a unor conflicte juridice. Ea nu are insa intotdeuna acest obiect. Atfel, bunaoara, atunci cand este vorba de asa-numita ancheta "in futurum, reglementata de art.ll din codul de procedura civila, judecatorul nu se gaseste in prezenta unui conflict juridic, in cadrul caruia sa se afirme doua pretentii contradictorii, ci a unei cereri tinzand sa se constate existenta unui raport juridic, care ar putea fi contestat in viitor, tara insa ca deocamdata conflictul juridic sa se fi conturat (de exemplu, o parte are interesul sa se constate daunele suferite de imobilul sau prin faptul chiriasului sau. in acest caz, proprietarul, fara sa ridice vreo pretentie impotriva chiriasului, poate cere instantei judecatoresti sa constate aceste daune). Din acest motiv, va trebui sa spunem ca functia jurisdictionala nu consta intotdeuna in solutionarea unui litigiu juridic, ci are uneori ca obiect numai constatarea cu autoritatea lucrului judecat a unui raport contestat sau contestabil.

Unii autori contesta ca ar putea fi vorba de o functie jurisdictionala distincta de functia executiva, apreciind ca atat administratia publica, cat si justitia nu fac altceva decat sa aplice legile la cazurile individuale si concrete, astfel incat din punctul de vedere al naturii obiectului lor intre ele nu ar exista deosebiri.

Aceasta opinie nu poate fi acceptata in primul rand pentru ca ea porneste de la afirmatia ca functia executiva are ca obiect exclusiv punerea in executare a legilor la cazurile concrete si individuale, afirmatie despre care am aratat ca este inexacta. In al doilea rand, acest punct de vedere trebuie inlaturat si pentru ca functia jurisdictionala se poate deosebi foarte bine de cea executiva, atat prin obiectul, cat si prin procedura de realizare a ei.

Functia jurisdictionala are ca obiect principal solutionarea conflictelor juridice, care se pot naste in societate, pe cand interventia administratiei in viata indivizilor nu presupune existenta unor asemenea conflicte juridice. Pe de alta parte, actele prin care se solutioneaza aceste conflicte juridice in cadrul functiei jurisdictiohale au anumite caractere specifice, care lipsesc actelor administrative. Din acest punct de vedere, trebuie sublimata in special autoritatea lucrului judecat, de care se bucura actele jurisdictionale, adica prezumtia, in temeiul careia hotararile judecatoresti se considera ca exprima adevarul, astfel incat atat partile, cat si autoritatile de stat sunt obligate sa li se conformeze si sa le aplice, cu conditia de a fi ramas definitive prin neexercitarea in termen sau epuizarea tuturor cailor de atac. O asemenea prezumtie nu poate fi invocata in beneficiul actelor administrative. Pe de alta parte, pentru indeplinirea activitatii jurisdictionale, forme organizatorice si procedurale speciale sunt instituite, chemate sa asigure o deplina obiectivitate in solutionarea litigiilor, cum sunt: independenta instantelor judecatoresti, principiul contradictorialitatii si oralitatii dezbaterilor judiciare etc., garantii care lipsesc in cazul activitatii administrative.

Tocmai pentru ca functia jurisdictionala si cea administrativa nu au un obiect identic si difera prin procedura de realizare a lor, se poate spune ca diviziunea tripartita a functiilor statului este cea mai logica.

4. Actele prin care se infaptuiesc functiile statului

Cele trei functii ale statului se exercita prin intermediul unor acte juridice,.adica a unor manifestari de vointa producatoare de efecte juridice. Functia administrativa se exercita insa de multe ori si prin fapte sau operatii materiale.

Distinctia intre notiunea de "act juridic' si cea de "fapt material' este esentiala pentru intelegerea problematicii functiilor statului. De aceea, este necesar sa ne oprim in acest loe asupra ei.

Pentru a fi vorba de un act juridic este necesar sa fie intrunite doua elemente:

- O manifestare de vointa si

- Aceasta manifestare de vointa sa fie facuta in scopul de a produce un efect juridic, a carui realizare sa fie garantata prin forta de constrangere a statului in conditiile prevazute de normele juridice in vigoare.

Efectul juridic poate consta fie in crearea, modificarea sau suprimarea unui drept subiectiv (de exemplu, printr-un contract de vanzare-cumparare se transfera dreptul de proprietate asupra unui bun de la X la Y), fie in crearea, modificarea sau abrogarea unei reguli de drept (de exemplu, prin decretul-lege nr.92/1990 a fos abrogata legea electorala nr.67/1974).

Dar, in cadrul social, pot fi desfasurate si activitati care iau alte forme decat asemenea manifestari de vointa.

In primul rand, este posibil ca actiunea umana sa constea intr-o transformare a lumii materiale inconjuratoare care nu este voita de autorul ei, cum ar fi cauzarea unei daune din neglijenta, omorul fara voie etc. in aceste cazuri, se produce un efect juridic care poate consta din obligatia de a se plati despagubiri celui prejudiciat, din dreptul ce se recunoaste instantei judecatoresi de a aplica o sanctiune autorului omorului etc. Dar, in situatiile amintite, efectul juridic nu este consecinta unei manifestari de vointa, ci a unei transformari in lumea materiala, independenta de orice manifestare de vointa.

Alteori, transformarea in lumea materiala este insa voita. Astfel, de exemplu, construirea unei scoli din resurse bugetare ale administratiei locale pe un teren proprietatea acesteia constituie o actiune desfasurata cu intentie. Aceasta activitate, voita de transformare materiala a naturii inconjuratoare produce neindoielnic un efect juridic, caci, ca urmare a desfasurarii ei, administratia locala dobandeste un drept de proprietatea asupra constructiei. Acest efect juridic nu este insa rezultatul unei manifestari de vointa. Desi este voit de organul administratiei publice locale, efectul juridic nu presupune o declaratie de vointa a acestui organ, ci se produce independent de orice asemenea manifestare, daca faptul material al transformarii in lumea materiala inconjuratoare a avut loc in conditiile prevazute de lege.

Aceste actiuni, care determina transformari in lumea materiala inconjuratoare, producand prin aceasta efecte juridice independent de existenta unei manifestari de vointa facute in acest scop, sunt numite de obicei in literatura juridica fapte materiale juridice.

Dupa cum se vede, in caracterizarea faptelor materiale juridice se pleaca de la ideea ca ele sunt actiuni care determina transformari in lumea materiala inconjuratoare. O asemenea caracterizare nu este insa suficienta prin ea insasi pentru a deosebi faptele materiale juridice de actele juridice. Intr-adevar, declaratia de vointa care sta la baza actului juridic, fiind o activitate prin care o persoana isi exprima i.itentia fie prin proferarea unor cuvinte, fie prin redactarea unui inscris ar putea fi analizata si ea la rigoare ca o transformare produsa in lumea materiala inconjuratoare, o datq ce proferarea unor cuvinte produce anumite unde sonore, iar redactarea unui inscris se concretizeaza in semnele grafice asternute pe hartie. Tocmai pentru ca este asa, o caracterizare a faptelor materiale juridice trebuie sa plece de la ideea ca ceea ce le deosebeste de actele juridice este faptul ca efectele pe care le produc potrivit legii sunt independente de existenta unei manifestari de vointa facute in acest scop. Astfel, in exemplul dat. simpla imprejurare ca un organ al administratiei publice a construit pe terenul propriu face sa se nasca pentru el un drept de proprietate asupra cladirii. Bineinteles, nimic nu impiedica organul constructor sa declare ca actioneaza in scopul de a deveni proprietarul constructiei. Numai ca si in acest caz efectul juridic se produce independent de aceasta declaratie de vointa, dupa cum rezulta din faptul ca dreptul de proprietate ia nastere in favoarea organului respectiv chiar atunci cand o asemenea declaratie lipseste.

In afara de faptele materiale juridice, o alta categorie de activitati umane care trebuie opusa actelor juridice o formeaza operatiunile materiale-teh nice.

Acestea sunt activitati indeplinite de organele statului in vederea realizarii sarcinilor ce, le-au fost conferite de lege si se caracterizeaza prin faptul ca nu produc prin ele insele efectele juridice. Aceasta este, bunaoara, situatia in cazul acordarii asistentei medicale bolnavilor de catre institutiile sanitare, controlul respectarii disciplinei financiare etc.

Unele operatii materiale-tehnice au o trasatura comuna_cu faptele materiale juridice, intrucat, ea si acestea, sunt activitati care produc transformari in lumea materiala inconjuratoare, fara sa fie insotite de vreo manifestare de vointa facuta in vreun scop oarecare (de exemplu, administrarea unui vaccin de catre serviciul medical competent). Operatiunile materiale-tehnice de acest gen se deosebesc de faptele materiale juridice, caci, desi determina transformari in lumea materiala inconjuratoare, nu produc. potrivit legii, efecte juridice.

Alte operatiuni materiale-tehnice apar. dimpotriva, ca transformari in lumea materiala inconjuratoare insotite de un act de vointa. Astfel, de exemplu, atunci cand un medic prescrie unui pacient o reteta sau un tratament, activitatea sa, spre-de os e bir e de activitatea de administrare a unui vaccin, apare ca o transformare in lumea materiala (redactarea retetei etc.) insotita de o manifestare de vointa. Daca administrarea unui vaccin nu presupune nici o manifestare de vointa din partea persoanei care o indeplineste, putand fi efectuata de o asistenta medicala, insasi prescriptia medicala este rezultatul unei activitati intelectuale, eare are ca obiect stabilirea diagnosticului si confruntarea tratamentelor posibile, activitati incununate cu actul de vointa prin care, din mai multe solutii posibile, se alege una. Un asemenea act de vointa nu constituie totusi un act juridic, intrucat 'organul de stat competent nu urmareste sa produca prin aceasta efecte juridice, adica sa creeze drepturi sau obligatii pentru pacientul respectiv. Acelasi este cazul avizelor, rapoartelor, darilor de seama etc., pe care le intocmesc, potrivit legii, unele organe de stat. Ele sunt activitati intelectuale care presupun si un act de vointa, in masura in cate, pe baza studierii unei situatii date, formuleaza anumite concluzii. Totusi, ele nu sunt acte juridice, dat fiind ca, prin ele insele, nu produc efecte juridice. Aceasta inseamna ca, in notiunea de operatiuni materiale-tehnicc, trebuie sa includem toate activitatile indeplinite de organele administratiei publice in indeplinirea sarcinilor date prin lege, in masura in care nu produc efecte juridice, indiferent daca sunt insotite sau nu de un act volitional.

intelese astfel, operatiunile materiale-tehnice trebuie deosebite si de actele cu caracter exclusiv politic ale organelor de stat.

Aceste acte sunt definite in mod obisnuit ca manifestari de vointa ale organelor competente ale statului (parlament, presedintele Republicii, primul-ministru), care cuprind afirmarea unor principii directoare sau precizarea atitudinii pe care inteleg sa o adopte in infaptuirea conducerii de stat, fara sa creeze, sa modifice sau sa desfiinteze drepturi si obligatii sanctionate la nevoie prin posibilitatea de a se recurge la forta de constrangere a statului. Prin urmare, actele cu caracter exclusiv politic sunt, intocmai ca actele juridice, declaratii de vointa destinate sa produca prin ele insele, tara sa

aiba nevoie de vreo alta actiune umana, anumite efecte sociale. Numai ca, in timp ce factorul care asigura realizarea efectelor sociale ale actelor juridice este, in ultima analiza, posibilitatea de*a se recurge la forta de constrangere a statului, eficienta actelor exclusiv politice isi are izvorul in prestigiul si influenta morala de care se bucura organele de stat care le emit. intrucat proclama principii directoare in scopul de a influenta cursul vietii politice in temeiul prestigiului si autoritatii morale a organelor care le emit sau exprima luari de atitudine ale acestor organe fata de diferite evenimente interne sau externe, actele exclusiv politice nu iau forma unor norme juridice, adica a unor prescriptii care determina in mod obligatoriu si cu efecte imediate conduitii persoanelor si cu atat mai putin creeaza drepturi si obligatii pentru persoane determinate. Astfel, ele au an caracter prin excelenta proclamativ.

Asemenea acte cu caracter exclusiv politic ale organelor de stat pqt lua forma unor declaratii ale parlamentului sau guvernului cu privire Ia anumite situatii sau evenimente internationale, ale unor mesaje adresate de presedintele Republicii sau de guvern organelor corespunzatoare ale altor state etc.

5. Agentii statului

intrucat nu are o vointa proprie, distincta- de a indivizilor care-1 alcatuiesc, statul nu-si poate exrcita functiile decat prin intermediul unor persoane fizice care constituie organele lui. Aceste persoane, competente sa infaptuiasca prin acte juridice si fapte materiale functiile statului, vor fi desemnate in cele ce urmeaza prin notiunea de "agenti ai statului'.

Pentru ca actele acestor agenti sa poata fi atribuite statului este necesar sa fie intrunite mai multe conditii.

A. in primul rand se cere ca agentii statului sa aiba o investitura legala. Astfel un deputat sau senator trebuie sa fie declarat ales intr-o circumscriptie electorala si alegerea lui validata de camera legislativa, al carui membru este; functionarul administrativ trebuie sa aiba un act de mlmire legal etc.

Exista totusi unele cazuri exceptionale, in care actele unor agenti sunt atribuite statului, cu toate ca acestia sunt lipsiti de o investitura legala. Acesta este cazul asa-numitilor functionari de fapt.

Prin functionari de fapt doctrina juridica intelege acele persoane care, desi nu au fost niciodata investite cu o functie publica sau au fost. dar aceasta investitura a incetat sau a fost anulata ca ilegala, fac totusi acte in scopul exercitarii uneia din functiile statului.

Este evident ca aplicand strict principiile generale in materie de nulitati, ar trebui sa se spuna ca actele acestor functionari nu produc nici un efect juridic. Cu toate acestea, doctrina si jurisprudenta admit unele exceptii de la rigoarea acestui principiu, daca anumite conditii sunt intrunite in fapt. Aceasta pentru ca, daca am aplica strict principiul &uod nullum est ab intiio, milion producit efecius' ar insemna, bunaoara, sa se spuna ca actele unui functionar public ilegal numit, savarsite de la numire pana la anularea acesteia, nu ar produce nici un efect juridic. Or, in acest rastimp, functionarul a putut face acte juridice foarte importante, pe baza carora numerosi particulari au putut fi investiti cu anumite drepturi subiective sau situatii juridice. Astfel, bunaoara, ui>functionar ilegal numit a putut da unui particular o autorizatie de a construi o casa, iar acesta, neavand posibilitatea sa cunoasca viciile de care este lovit actul de numire a functionarului, a putut face mari cheltuieli, transportand materiale de constructie, angajand lucratori etc. Daca aetele juridice ale acestui functionar ar fi pur si simplu considerate nule in urma faptului ca numirea sa a fost ulterior anulata ca ilegala, ar insemna ca particularul, care nu a avut nici un mijloc de a controla valabilitatea numirii, sa sufere tara nici o vina o paguba materiala. Dat fiind ca o asemenea solutie ar fi nu numai ilogica, dar si periculoasa pentru normala functionare a serviciilor publice, doctrina si jurisprudenta romana dezvoltate anterior anului 1938, admit ca actele acestor functionari de fapt produc efecte juridice si urmeaza a fi atribuite statului cu conditia ca ei sa se fi bucurat de o investitura plauzibila, adica investitura lor sa fi avut toate aparentele ca este legala si, deci, particularul sa fi putut fi ele buna credinta, atunci cand s-a increzut in calitatea de functionar public a acestui agent.

Mai mult, in unele cazuri chiar si actele unor persoane., care nu pot invoca nici un fel de investitura plauzibila, produc efecte juridice si sunt atribuite statului. Actele acestor agenti, care lucreaza in nu melc statului, desi nu au nici o calitate legala, sunt in mod obisnuit declarate nule. Totusi, in imprejurari exceptionale (razboi, miscari revolutionare etc.), chiar actele acestor agenti, pot produce efecte juridice.

Intr-adevar, in asemenea momentq de criza, autoritatile legale sunt adeseori puse in imposibilitate de a functiona. Exista insa unele servicii publice, de care colectivitatea nu poate fi lipsita nici macar temporar. De aceea, cand autoritatea de stat, chemata sa exercite un asemenea serviciu public, este in neputinta de a functiona clin cauza starii de necesitate, se considera 'ca pana si agentii lipsiti de o investitura plauzibila pot face acte valabile, angajand statul.

Este evident ca nu toate actele uzurpatorilor vor fi socotite valabile, ci numai cele absolut necesare asigurarii continuitatii unor servicii indispensabile vietii sociale, caci in aceste cazuri principiul necesitatii continuitatii serviciilor publice poate fi invocat¹.

2. A doua conditie care trebuie sa fie intrunita pentru ca actele agentilor sa poata fi atribuite statului este ca ele sa fie Jacute in limitele competentei ce le-a fost stabilita de lege.

Daca actele agentilor sunt atribuite statului, aceasta nu se intampla in virtutea faptului ca acesti agenti ar avea un drept subiectiv de a face asemenea acte, ci pentru ca Jegea le atribuie competenta de a voi in numele si pentru stat. In consecinta, ori de cate ori face un act juridic in numele statului, agentul se margineste sa exercite o functie atribuita lui de lege. Or. legea, atunci cand incredinteaza aceasta functie unui agent, stabileste totodata si limitele in care ea urmeaza sa fie exercitata. De aceea, actele acestui agent nu vor putea fi atribuite statului decat in masura in care sunt facute in cadrul competentei sale.

Astfel, in principiu, incompetenta unui agent ar trebui sa aduca dupa sine nulitatea actului savarsit de acesta.

Dar, aceasta problema a incompetentei nu se infatiseaza de fapt atat de simpla pe cat ar voi-o jocul riguros al principiilor juridice.

Din acest motiv, este necesar-sa cercetam cum se pune aceasta problema a incompetentei in cadrele fiecareia dintre cele trei functii ale statului in dreptul_ nostru pozitiv;

In cazul in care functia legislativa este exercitata de un organ incompetent, legea este inexistenta. Nu numai ca ea nu produce nici un efect juridic, dar nu are nici macar o existenta de fapt ca lege. Acesta ar fi cazul atunci cand, bunaoara, puterea executiva si-ar asuma functia legislativa, fara sa fie abilitata printr-o lege speciala, asa cum prevede art.!07(3) al Constitutiei tarii noastre din 1991 sau fara sa existe o situatiei exceptionala, asa cum cere articolul ei 114(4). De altfel, dupa cum vom vedea, de la principiul ca legile aduse de un organ incompetent sunt inexistente, se admite in practica multor tari o exceptie in ceea ce priveste asa-zisele decrete-legi in temeiul teoriei starii de necesitate, pe care vom analiza-o ulterior.

In cazul in care functia administrativa este exercitata de un organ incompetent, trebuie sa se faca distinctie intre doua ipoteze:

Prima ipoteza este uzurparea de putere, termen in care se inglobeaza cazurile in care functionarul care a savarsit actul nu are nici o investitura legala de a face acel act sau are o investitura legala, dar actul sau constituie o imixtiune in atributiile altei puteri din stat.

A doua ipoteza cuprinde cazurile cand s-a savarsit un act de competenta altei autoritati administrative, in acest ultim caz, incompetenta nu consta in savarsirea unui act cazand in atributiile unei alte puteri a statului, ei numai intr-im amestec in atributiile unui organ apartinand aceleiasi puteri.

in prima ipoteza, actul administrativ este inexistent, in a doua, nul. Aceasta nulitate poate fi invocata de oricine, chiar din oficiu de judecatorul competent, dat fiind ca modul cum urmeaza sa-si coordoneze activitatea diferitele organe'ale puterii executive intereseaza ordinea publica¹ (cu privire la deosebirea intre actele nule si anulabile pe de o parte² si cele inexistente pe de alta parte³, v. partea I, cap.II, sectiunea I, §4).

In cazul in care functiunea jurisdictionala este exercitata de un organ incompetent, trebuie sa se 'faca distinctie intre incompetenta ratione personae, ratione Iod sau ratione materiae.

Incompetenta ratione personae, adica cea determinata dupa domiciliul sau resedinta partilor, ca si incompetenta ratione Iod, adica cea determinata dupa asezarea imobilului in litigiu, sunt relative, ceea ce inseamna ca judecatorul nu le poate invoca din oficiu, ele putandu-se remedia prin consimtamantul partilor.

Incompetenta ratione materiae, adiea cea determinata dupa obiectul cererii si valoarea ei, este absoluta. Ca atare, ea nu se remediaza prin consimtamantul partilor si poate fi .invocata din oficiu de judecator¹.

3. A treia conditie necesara pentru ca un act juridic sa poata fi atribuit statului este ca el sa fie elaborat cu respectarea formelor procedurale prevazute de lege atat pentru constituirea, cat si pentru functionarea organului competent.

Trebuie sa se observe insa ca intre formalitatile cerute de regula de drept in vederea emiterii unui act juridic de catre agentii statului exis ta' gradatii. Numai absenta unor anumite conditii de forma aduce dupa sine nulitatea actului. Exista cazuri cand un act ol unui agent al statului, desi indeplinit fara respectarea unor forme prevazute de regula de drept, produce totusi efecte juridice si urmeaza sa fie atribuit statului. Acesta, este, bunaoara, cazul in dreptul administrativ roman, al formalitatilor asa-zise accesorii, adica al acelor formalitati, care, chiar daca ar fi fost respectate, nu ar fi influentat asupra deciziei date,-fiind cu totul secundare².

Trebuie subliniat de asemenea ca problema formalismului actelor juridice este deosebit de complexa si ca ea infatiseaza aspecte diferite in fiecare disciplina a dreptului. De aceea, in cadrul acestei lucrari, ne vom margini sa examinam problema conditiilor de forma, pe care trebuie sa le intruneasca actele legislativului si cele guvernamentale, urmand ca celelalte acte sa fie examinate din acest punct de vedere la alte discipline juridice.

inlaturand, dupa pilda lui L.Duguit³, ideea ca ar exista o vointa a statului distincta de a indivizilor care-1 compun, se ajunge in mod necesar la concluzia ca ceea ce reglementeaza conduita indivizilor in cadrul unui stat nu este o vointa de esenta superioara: vointa statului, caci o asemenea vointa nu exista, ci sunt vointele diferitilor indivizi care lucreaza in numele lui, in cadrul organelor constituite in acest scop. Astfel fiind, cum se explica faptul ca ordinele date de acesti indivizi se impun respectului general si sunt considerate ca si cum ar fi facute de institutia etatica ?

Este evident ca aceste acte ale agentilor statului nu-si trag forta de a se impune dintr-o calitate speciala a autorilor lor, caci, - asa cum a aratat L.Duguit⁴, - vointele indivizilor nu se deosebesc intre ele prin natura lor. Daca actele acestor agenti obliga colectivitatea si sunt considerate ca emanand de la institutia etatica, aceasta se intampla pentru ca legea le atribuie acest efect juridic. Iata de ce, intr-o constructie logica strict stiintifica, trebuie sa se spuna ca agentii statului exercita numai o functie, pe care le-o da legea, atunci cand fac acte in numele statului, iar nu un drept subiectiv.