Notiunea de constitutie. continutul normativ al constitutiei

NOTIUNEA DE CONSTITUTIE. CONTINUTUL NORMATIV AL CONSTITUTIEI

In istoria lumii, incepand cu secolul al XVIII-lea s-a impus - alaturi de mari institutii create in scopul de a exprima prefacerile structurale politice, economice sau juridice - constitutia, ca lege fundamentala a oricarui stat. Ea sta la baza statului, pe care scoala dreptului natural il denumeste "societatea civila". Adoptar 636j94g ea constitutiei a devenit astfel un eveniment de maxima importanta pentru societatea umana, ea marcand victorii si impliniri de aspiratii sociale si morale. Aceasta deoarece constitutia a fost si este considerata, intr-o viziune mai larga ce excede juridicului, nu numai o lege fundamentala, ci de fapt o realitate politica si statala ce se identifica cu chiar societatea. De altfel, pretutindeni astazi adoptarea constitutiei este un mare eveniment politic, social si juridic din viata unui stat. Iar aceasta, pentru ca in constitutie sunt consacrate principiile fundamentale ale intregii vieti economice, politice, sociale si juridice, in conformitate cu valorile fundamentale pe care statul le promoveaza si apara. Poporul, spunea Hegel, trebuie sa aiba fata de constitutia lui sentimentul dreptului sau si al starii sale de fapt, altfel ea poate exista, e drept, in chip exterior, dar nu are nici o semnificatie si nici o valoare, subliniind ca "fiecare popor isi are constitutia care i se potriveste si care i se cuvine". Valoarea, continutul si semnificatiile constitutiei au fost clar exprimate in actele constitutionale si constitutiile care au deschis drumul procesului constitutional. Astfel, Declaratia franceza a drepturilor omului si cetateanului din anul 1789 stabilea ca "Orice societate in care garantia drepturilor nu este asigurata, nici separatia puterilor stabilita, nu are constitutie", iar prima constitutie scrisa din lume, Constitutia americana din anul 1787 arata in preambulul sau ca "noi, poporul american, in vederea formarii unei uniuni perfecte, stabilirii justitiei, asigurarii linistii interioare, asigurarii apararii comune, dezvoltarii bunastarii generale si asigurarii binefacerilor libertatii pentru noi si urmasii nostri, poruncim si stabilim prezenta constitutie." Asa cum o spun juristii americani, in constitutia americana si-a gasit punctul culminant spiritul constitutional american.

Fata de importanta si semnificatiile constitutiei, de practica in acest domeniu, constitutia este si trebuie sa fie asezamantul politic si juridic fundamental care, reflectand si consolidand cuceririle oamenilor si proiectand directiile definitorii ale evolutiei viitoare a societatii, statorniceste cucerirea puterii de stat, noile structuri social-economice si politice precum si drepturile fundamentale ale cetatenilor (Ion sDeleanu).

Astfel vazute lucrurile, in ideea stabilirii conceptului de constitutie se impun doua precizari prealabile: mai intai ca intre constitutie si lege nu se pune semnul egalitatii, desi este simplu de observat ca, sub aspect juridic, constitutia este si ea o lege, adica un act normativ; apoi precizarea in sensul careia constitutia este o categorie istorica, ea aparand pe o anumita treapta de dezvoltare a societatii, anume intr-o perioada in care organizarea statala feudala nu a mai corespuns si a trebuit sa fie inlocuita de o alta organizare. Notiunea de constitutie apare cu mult mai tarziu decat cea de lege. Constitutia exprima evolutia sistemului legislativ, ea este creatia unei epoci in care s-a impus ca insasi legea sa fie subordonata unor principii fundamentale. Constitutia a fost creata pentru a exprima o noua ideologie politica si juridica, ideologie determinata desigur de transformarile economice si sociale ce s-au conturat puternic incepand indeosebi cu secolul al XVIII-lea.

Daca termenul constitutie este foarte vechi, el fiind adeseori folosit in acceptiunea de lege, acceptiunea sa actuala s-a conturat mai tarziu. Etimologic, cuvantul constitutie provine de la latinescul constitutio care insemna "asezarea cu temei", "starea unui lucru". In dreptul imperial termenul "constitutie" este sinonim cu cel de lege. In aceasta acceptiune legile date de imparat erau denumite constitutii imperiale. Termenul constitutie continua a avea acceptiunea de lege pana in secolul al XVIII-lea, cand i se da un nou sens, acela de lege fundamentala. Aceasta acceptiune este astazi admisa in toate statele. Mai mult chiar, unele acte normative de organizare (statute) ale unor organisme internationale se numesc tot constitutii (F.A.O., U.N.E.S.C.O., O.M.S.), aceasta marcand importanta deosebita ce se vrea a se acorda acestora. Constitutia a cunoscut si cunoaste nu numai o dinamica a sa proprie, ci si influentele puternice ale intereselor economice si sociale ale celor care, sub diferite denumiri (guvernanti, cercuri conducatoare, clase politice, clase dominante), instituie reguli constitutionale. Iata de ce permanent se pot aduce adaugiri conceptului de constitutie, adaosuri care alaturi de elementele traditionale, consacrate, vin sa puna in evidenta realitati si perspective, ideologii si tendinte.

Sintetizand preocuparile legate de definirea constitutiei se impun cateva observatii:

a)     Constitutia a fost conceputa initial ca ansamblul normelor juridice care au ca scop limitarea puterilor guvernantilor si garantarea drepturilor fundamentale ale omului si cetateanului.

b)    Aceasta conceptie a fost completata in sensul ca normele constitutionale trebuie sa fie cuprinse intr-o lege sistematica si sa se bucure de o eficienta juridica superioara tuturor celorlalte legi.

c)     Sfarsitul secolului al XX-lea aduce o renuntare la conceptia initiala despre constitutie. S-a considerat astfel ca limitarea puterii guvernantilor si garantarea drepturilor fundamentale nu mai sunt elementele indispensabile ale oricarei constitutii ci, intr-un sens material se desemneaza prin aceasta notiune orice lege care reglementeaza organizarea politica a statului.

d)    Astazi asistam la o revigorare a conceptului de Constitutie si la o imbinare a sensului formal si a celui material.

Analiza unora din definitiile formulate in literatura juridica prezinta, desigur, interes. In conceptia lui A. Hauriou, intr-un sens foarte general prin constitutie se intelege ansamblul regulilor care vizeaza organizarea si functionarea statului. In acest sens, orice stat, prin faptul ca exista, are o constitutie, un numar de dispozitii care reglementeaza organizarea si raporturile dintre puterile publice si fixeaza, printre altele, relatiile de principiu intre stat si cetatean. Acesta, spune Andr Hauriou, este sensul material al constitutiei, pentru ca in sens formal constitutia este un ansamblu de reguli, edictate de regula cu o anumita solemnitate, si formand in general o categorie speciala printre regulile juridice. Un alt constitutionalist, Benoit Jeanneau, defineste constitutia, in sens material, ca ansamblul regulilor relative la organizarea si activitatea statului, iar in sens formal, ca documentul care reglementeaza institutiile si care nu poate fi elaborat sau modificat decat dupa o procedura diferita de cea folosita pentru alte reguli de drept. Desigur, s-ar putea cita inca multi autori si multe definitii, pentru ca literatura juridica este destul de bogata in acest sens, dar in general definitiile se aseamana. Acest lucru este intrucatva firesc fata de realitatea ca dupa doua secole de existenta a constitutiei (luand ca punct de plecare adoptarea primei constitutii scrise din lume) lucrurile, in mare masura, s-au conturat si definitivat. Din cele expuse vom observa ca unii constitutionalisti pun accent pe continutul normativ al constitutiei, altii mai mult pe forma constitutiei.

Examinand definitiile prezentate vom constata ca elementul comun, surprins in toate definitiile, este elementul stat sau putere (puteri) de stat. Acest element este definitoriu cat priveste valoarea juridica a normelor ce-l consfintesc si reglementeaza relatiile sociale ce se nasc in acest domeniu. Alaturi de elementul putere se mai adauga si alte elemente de forma cum ar fi faptul ca este un text scris, adoptat in forme solemne etc.

Dintre definitiile formulate in literatura juridica romaneasca mai noua, vom retine pe cele formulate de Tudor Draganu si Ioan Deleanu, care definesc constitutia ca fiind acea lege care, avand forta juridica superioara celorlalte legi, reglementeaza in mod sistematic atat principiile structurii social- economice, cat si cele ale organizarii si functionarii statului bazat pe aceasta, garanteaza material drepturile fundamentale cetatenesti si stabileste indatoririle corespunzatoare acestor drepturi.

In stabilirea conceptului de constitutie s-au conturat in timp o serie de elemente definitorii, de continut si de forma, elemente ce trebuie sa apara explicit sau implicit intr-o definitie. Mai intai se impune caracterul de lege al constitutiei, deoarece constitutia este o lege si acest element, desi surprins prin denumiri diferite sau chiar implicit, este prezent in toate definitiile formulate. Fiind o lege, constitutia contine norme juridice, reguli de conduita, iar aceste norme exprima de fapt vointa celor care detin puterea.

Constitutia este o lege fundamentala, trasatura ce o identifica in ansamblul legilor. Caracterul de lege fundamentala rezulta din continutul si calitatea reglementarilor.

Continutul constitutiei este un continut complex, el cuprinzand principiile fundamentale pentru toate domeniile (politic, economic, social, cultural, juridic etc.). Este si motivul pentru care adeseori constitutia este caracterizata ca fiind legea fundamentala care sta la temelia organizarii statale si este baza juridica a intregii legislatii. Totodata, reglementarile constitutionale privesc cu precadere puterea (puterile de stat), adica fenomenul si realitatea cheie in orice organizare social-statala. Este si motivul pentru care puterea de stat apare ca un element indispensabil in orice definitie a constitutiei. Continutul reglementarilor constitutionale da constitutiei caracterul de lege fundamentala, pentru ca relatiile sociale ce formeaza obiectul acestor reglementari sunt relatii sociale fundamentale si care sunt esentiale pentru instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii statale.

Aceasta trasatura de continut este de mare utilitate in stabilirea conceptului de constitutie. Este indeobste admis ca in fond intregul drept reglementeaza relatii sociale care privesc instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii de stat. Spre deosebire de intregul drept, dreptul constitutional, ca ramura principala a dreptului, reglementeaza relatii sociale fundamentale privind instaurarea, mentinerea si exercitarea statala a puterii. Constitutia, ca izvor principal al dreptului constitutional, reglementeaza relatiile sociale fundamentale, dar care sunt esentiale pentru instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii. Realizam astfel distinctii clare intre drept, drept constitutional si constitutie, deci intre aceste mari categorii juridice care se explica unele prin altele, dar nu se confunda.

Definitorie pentru constitutie este si forta sa juridica. In acest sens se constata ca ea are o forta juridica suprema, ceea ce situeaza constitutia in varful ierarhiei izvoarelor dreptului si impune regula conformitatii intregului drept cu dispozitiile din constitutie. Tot o trasatura care s-a impus, fara a fi totusi de valoarea celorlalte, este forma scrisa a constitutiei. Constitutia scrisa s-a impus inca din secolul al XVIII-lea, ea fiind preferata constitutiei cutumiare din foarte multe motive. Cu toate acestea, aceasta trasatura nu figureaza in definitii pentru ca astazi exista tari care nu au o constitutie scrisa, precum Marea Britanie, Noua Zeelanda si Israelul. Multe definitii ale constitutiei retin ca trasatura solemnitatea adoptarii, iar altele forma sistematica. Din unele definitii nu lipseste ideea stabilitatii constitutiei, ca trasatura ce o distinge de alte legi si care justifica intreaga clasificare a constitutiilor in constitutii rigide si constitutii suple sau flexibile.

In definitiile date constitutiilor exista si alte elemente de interes stiintific. Astfel, adeseori se face distinctie intre constitutia in sens material si constitutia in sens formal. Fara a lua aici in discutie justificarile unei asemenea distinctii si criticile formulate, vom observa ca definitia constitutiei trebuie sa imbine ambele sensuri. Definitia trebuie sa cuprinda si continutul (sensul material) si forma, pentru ca numai corelate, intr-o unitate juridica, acestea formeaza constitutia. Reglementarile care au valoare constitutionala prin continutul lor (obiectul reglementarilor) devin constitutii numai daca sunt adoptate prin procedurile specifice constitutiei, proceduri care le dau valoarea juridica constitutionala.

De asemenea, unele definitii folosesc metoda enumerarii principalelor domenii pe care le reglementeaza constitutia. Aceasta metoda este eficienta in stabilirea continutului normativ al constitutiei, dar ridica unele semne de intrebare atunci cand unor constitutii concrete le lipsesc unele elemente enumerate. De aceea consideram ca definitia constitutiei trebuie sa puna accent pe elementele calitative, care sa fie aplicabile tuturor tipurilor de constitutie, sa evidentieze clar locul sau in sistemul de drept si in subsistemul dreptului constitutional. In acest sens constitutia trebuie considerata a fi legea fundamentala a unui stat, constituita din norme juridice, investite cu forta juridica suprema, si care reglementeaza acele relatii sociale fundamentale care sunt esentiale pentru instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii.

Din moment ce constitutia este o lege (lege fundamentala), in mod firesc se pune problema de a stabili ce norme juridice trebuie sa cuprinda. Identificarea continutului normativ al constitutiei prezinta un real interes mai ales pentru activitatea de redactare a proiectelor de constitutii si de legi. Mai mult, asa cum s-a spus deja in literatura juridica, determinarea cu toata rigoarea stiintifica a continutului constitutiei este indispensabila, atat pentru inlaturarea impreciziei in delimitarea deosebirilor fata de lege, cat si, mai ales, pentru explicarea, pe de o parte, a celorlalte deosebiri (de dreptul constitutional, de exemplu), iar pe de alta, a insasi suprematiei constitutiei.

Continutul normativ al constitutiei se subordoneaza conceptului de constitutie, el trebuie sa exprime in concret ceea ce este constitutia, ca important act politic si juridic. El trebuie sa exprime, firesc, pozitia constitutiei in sistemul normativ. Acest continut este un continut complex. Aceasta si explica motivul pentru care cele mai multe incercari de identificare a continutului normativ al constitutiei s-au facut prin definirea constitutiei, in sensul enumerarii elementelor de continut al constitutiei. Daca astazi practica constitutionala a statelor, fara a ajunge desigur la o constitutie sablon, evidentiaza puncte de vedere comune (indeosebi cat priveste constructiile juridice), acest lucru este rezultatul unei evolutii in timp, evolutie in care s-au imbinat teorii si practici, realitati, traditii si perspective. Constitutia, ca parte a dreptului unei societati, este determinata in continutul si functiile sale de realitatile economice si sociale fiind supusa in mod obiectiv dinamicii pe care o cunosc chiar factorii care o determina sau o conditioneaza.

O incercare de determinare a continutului normativ al constitutiei este definirea constitutiei in sens material si in sens formal. Prin constitutie, in sens material, sunt intelese dispozitiile cu caracter constitutional, indiferent in ce act normativ sunt cuprinse, iar prin constitutii, in sens formal, sunt intelese dispozitiile cuprinse in corpul constitutiei, indiferent daca aceste dispozitii sunt fundamentale sau reglementeaza relatii sociale de mica importanta, cum ar fi dispozitiile sanitare, scolare etc. Prin constitutie in sens material - spunea Andre Hauriou- se are in vedere obiectul sau materia reglementarilor constitutionale, iar prin constitutie in sens formal se are in vedere modul de exprimare a regulilor constitutionale.

In stabilirea continutului normativ al constitutiei este interesant de retinut si o alta opinie, conform careia trei ar fi elementele de continut si anume: a) reguli relative la tehnica guvernamentala (cui apartine puterea, cum se desemneaza guvernantii); b) reguli exterioare organizarii puterii (reguli carora se vrea a li se da o anumita stabilitate, de asemenea cele privitoare la statutul persoanei, al bunurilor, dispozitii de ordin economic, social); c) declaratiile de drepturi.

Continutul normativ al constitutiei s-a stabilit atat prin definirea acesteia, definire prin inventarierea elementelor de continut, cat si prin stabilirea deosebirilor dintre constitutie si lege. Precum am aratat deja, definirea constitutiei prin enumerarea elementelor de continut are o anumita utilitate, dar prezinta si dezavantaje de ordin stiintific. Cat priveste metoda deosebirilor dintre constitutie si legea ordinara, nici aceasta nu este privita ca suficienta pentru simplul motiv ca nu reuseste sa puna in valoare si asemanarile ce exista intre acestea. Trebuie sa observam ca in literatura juridica, cu toate nuantarile semnalate, s-a reusit stabilirea continutului normativ al constitutiei.

Ideea de baza este aceea ca dintre toate relatiile sociale sunt unele a caror reglementare apare ca esentiala in asigurarea, mentinerea si consolidarea puterii, activitatea organelor statului - inclusiv activitatea normativa - activitatea altor organisme, ca si a cetatenilor, deci activitatea intregii societati trebuind sa se desfasoare in conformitate cu normele care reglementeaza asemenea relatii fundamentale, norme care alcatuiesc constitutia.

Se impun a fi retinute cateva aspecte si anume, mai intai, ca stabilirea continutului normativ al constitutiei se face in functie de continutul si valoarea relatiilor sociale reglementate. La definitia constitutiei am precizat ca aceasta reglementeaza relatiile sociale fundamentale care sunt esentiale pentru instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii. Deci constitutia cuprinde normele juridice care consfintesc cuceririle poporului. Apoi, stabilirea continutului normativ al constitutiei se face prin consolidarea practicii si traditiilor statelor in acest domeniu, si a elementelor novatoare ce au aparut si pot aparea.

Un pas calitativ in dezvoltarea constitutiei s-a realizat odata cu elaborarea constitutiilor dupa cel de-al doilea razboi mondial, a constitutiilor care au valorificat marile documente internationale privitoare la drepturile omului, a constitutiilor statelor noi ce au aparut pe harta lumii ca urmare a marilor mutatii produse in viata internationala etc. S-au adus unele elemente noi, de continut si s-au impus trasaturi noi tendintelor de dezvoltare a constitutiei contemporane. Putem observa ca astazi constitutiile cuprind nu numai reglementari privitoare la sistemul organelor statului sau la drepturile si libertatile cetatenesti, ci si reglementari privitoare la fundamentele ideologice ale societatii, la ideologia ce sta la baza societatii, la locul si rolul partidelor in sistemul organizarii politice.

De asemenea constitutiile actuale stabilesc rolul si locul familiei, locul individului in societate, stabilesc regulile de desfasurare a vietii economice, functiile si rolul proprietatii etc.

Este interesant de semnalat faptul ca multe dispozitii din constitutiile statelor federative contin delimitari de competente intre statul federativ si statele membre, ca de exemplu Constitutia Elvetiei.

In stabilirea continutului normativ al constitutiei trebuie sa se tina seama de faptul ca in aceasta sunt sistematizate cele mai inalte cerinte politice, statale, economice, sociale si juridice, in statutul lor actual si in perspectivele lor viitoare.

Facand precizarea ca enumerarea unor elemente de continut al constitutiei nu este limitativa, ca lipsa unui asemenea element dintr-o constitutie a unui stat nu poate duce la negarea caracterului de constitutie al acesteia, vom observa ca in continutul constitutiei intra normele privitoare la: esenta, tipul si forma statului; detinatorul puterii; fundamentele economice si sociale ale puterii; fundamentele politice, ideologice si religioase ale intregii organizari a societatii date; locul si rolul partidelor politice; sistemul organelor statului; statutul juridic al persoanei (drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor); tehnica constitutionala.

Totodata trebuie sa remarcam ca in continutul normativ al constitutiei sunt cuprinse norme care reglementeaza de principiu toate domeniile vietii economico-sociale, politice si juridice ale societatii date, organizate in stat. Reglementarea detaliata a acestor domenii revine apoi - pe baza principiilor stabilite de constitutie- legilor. Legile reglementeaza relatiile sociale numai din anumite domenii de activitate, mai largi sau mai restranse, in functie de caracterul legii respective si de necesitatile de reglementare.

Continutul normativ al Constitutiei este exprimat in structura tehnico - juridica a acesteia, structura ce cuprinde de regula articolul. Numarul articolelor unei constitutii este diferit de la constitutie la constitutie. Astfel: Constitutia SUA are 7 articole si 26 de amendamente (este drept, articolul are un continut foarte bogat, continut ce poate forma mai multe articole in sensul actual al tehnicii legislative); Constitutia Chinei are 138 de articole; Constitutia Portugaliei are, cu modificari, 298 de articole; Constitutia Indiei in 1949 a avut initial 392 de articole, dar in 1987 s-a mai adaugat partea XII si astfel impreuna cu alte modificari s-a sporit numarul articolelor la 395 plus cateva anexe; Constitutia actuala a Romaniei are 152 de articole.