Asezarea impunerii

Asezarea impunerii

Inregistrarea fiscala

Alaturi de actele si operatiunile de constatare a obiectului impozabil si de indivi­dua­lizare a impozitelor sau taxelor datorate, procedura fiscala cuprinde si acte preala­bile de inregistrare si de atribuire a codului fiscal pentru fiecare platitor de impozite si taxe.

Orice persoana sau entitate care este subiect intr-un raport juridic fiscal se inre­gis­treaza fiscal, primind un cod de identificare fiscala. Codul de identificare fiscala va fi:

a) pentru persoanele juridice, cu exceptia comerciantilor precum si pentru asocieri si alte entitati fara personalitate juridica, codul de inregistrare fiscala atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala;

b) pentru persoanele fizice, codul numeric personal atribuit potrivit legii speciale;

c) pentru persoanele fizice care nu detin cod numeric personal, numarul de identificare fiscala atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala;

d) pentru comercianti, inclusiv pentru sucursalele comerciantilor care au sediul principal al comertului in strainatate, codul unic de inregistrare atribuit potrivit pro­ce­durii speciale in materie.

e) pentru persoanele fizice platitoare de taxa pe valoarea adaugata, codul de inre­ 343f53d gis­trare fiscala atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agentiei Natio­nale de Administrare Fiscala.

In vederea atribuirii codului de identificare fiscala persoanele prevazute la lit. a), c) si e) au obligatia sa depuna declaratie de inregistrare fiscala.

Au obligatia sa depuna o declaratie de inregistrare fiscala si persoanele prevazute la lit. b) care au calitatea de angajator.

Contribuabilii care obtin venituri din activitatile independente, pentru care platile anticipate se fac prin retinere la sursa de catre platitorii de venituri, au obli­ga­tia in vederea inregistrarii, sa depuna la organul fiscal competent declaratia de inre­gistrare fiscala.

Declaratia de inregistrare fiscala se depune in termen de 30 de zile de la:

a) data infiintarii potrivit legii, in cazul persoanelor juridice si altor entitati fara personalitate juridica;

b) data eliberarii actului legal de functionare, inceperea activitatii, data obtinerii pri­mului venit sau dobandirii calitatii da angajator, dupa caz, in cazul persoanelor fizice.

Platitorii de impozite, taxe, contributii si alte sume datorate bugetului general consolidat au obligatia de a mentiona pe facturi, oferte, comenzi sau pe orice alte documente emise codul de identificare fiscala propriu.

Contribuabilii au obligatia de a declara organului fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, in termen de 30 de zile, infiintarea de sedii secundare.

De asemenea, contribuabilii cu domiciliul fiscal in Romania au obligatia de a declara in termen de 30 de zile infiintarea de filiale si sedii secundare in strainatate.

Declaratia de inregistrare fiscala se intocmeste prin completarea unui formular pus la dispozitie gratuit de organul fiscal din subordinea Agentiei Nationale de Admi­­­nis­trare Fiscala si trebuie insotita de acte doveditoare ale informatiilor cuprinse in acesta.

Declaratia de inregistrare va cuprinde: datele de identificare a contribuabilului, categoriile de obligatii de plata datorate potrivit Codului fiscal datele privind sediile secundare, datele de identificare a imputernicitului, datele privind situatia juridica a contribuabilului, precum si alte informatii necesare administrarii impozitelor, taxelor, contributiilor si altor sume datorate bugetului general consolidat.

Pe baza declaratiei de inregistrare fiscala, depusa, organul fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala elibereaza certificatul de inre­gis­trare fiscala, in termen de 15 zile de la data depunerii declaratiei. In certificatul de inregistrare fiscala se inscrie obligatoriu codul de identificare fiscala.

Eliberarea certificatelor de inregistrare fiscala nu este supusa taxelor de timbru.

Contribuabilii care realizeaza venituri din activitatea de comert sau prestari de servicii catre populatie sunt obligati sa afiseze certificatul de inregistrare fiscala in locurile unde se desfasoara activitatea.

In cazul pierderii, furtului sau distrugerii certificatului de inregistrare fiscala, orga­nul fiscal va elibera un duplicat al acestuia, in baza cererii contribuabililor si a dovezii de publicare a pierderii, furtului sau distrugerii, in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a III-a.

Modificarile ulterioare ale datelor din declaratia de inregistrare fiscala trebuie aduse la cunostinta organului fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, in termen de 30 de zile de la data producerii acestora, prin com­­pletarea si depunerea declaratiei de mentiuni.

La incetarea conditiilor care au generat inregistrarea fiscala, contribuabilii au obligatia de a preda organelor fiscale, in vederea anularii, certificatul de inregistrare fiscala, o data cu depunerea declaratiei de mentiuni.

Organul fiscal din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala organi­zeaza evidenta platitorilor de impozite, taxe, contributii si alte sume datorate la buge­tul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, bugetul asigurarilor pentru somaj, in cadrul registrului contribuabililor, care contine:

a) datele de identificare a contribuabilului;

b) categoriile de obligatii fiscale de plata datorate potrivit legii, denumite vector fiscal;

c) alte informatii necesare administrarii obligatiilor fiscale.

Datele se completeaza pe baza informatiilor comunicate de contribuabili, de oficiul registrului comertului, de serviciul de evidenta a populatiei, de la alte auto­ritati si institutii, precum si din constatarile proprii ale organului fiscal.

Datele din registrul contribuabililor pot fi modificate din oficiu ori de cate ori se constata ca acestea nu corespund starii de fapt reale si vor fi comunicate contri­bua­bili­lor.

Modificarea din oficiu a domiciliului fiscal se face prin decizie emisa de organul fiscal competent, dupa ascultarea prealabila a contribuabilului, potrivit art. 9 din Codul de procedura fiscala.

Contribuabilii persoane juridice sau orice alte entitati fara personalitate juridica care, in decurs de 12 luni consecutive, nu au depus declaratii fiscale si situatii finan­ciare, nu au efectuat plati si nu au prezent solicitari organului fiscal vor fi trecuti intr-o evidenta speciala a contribuabililor inactivi.

Contribuabilii trecuti in evidenta speciala vor fi supusi inspectiei fiscale, in termen de maximum 3 luni de la data trecerii in evidenta speciala.

Pe perioada cat contribuabilul este considerat inactiv, certificatul de inregistrare fiscala se suspenda.

Contribuabilii trecuti in evidenta speciala vor fi reactivati incepand cu data la care:

a) depun o declaratie fiscala sau situatie financiara;

b) efectueaza o plata voluntara;

c) formuleaza o solicitare organelor fiscale;

d) organul fiscal constata ca acesta desfasoara activitati supuse legii fiscale.

Obligatia de a conduce evidenta fiscala

In vederea stabilirii starii de fapt fiscale si a obligatiilor fiscale de plata datorate, contribuabilii sunt obligati sa conduca evidente fiscale, potrivit actelor normative in vigoare.

Principalele reguli pentru conducerea evidentei contabile si fiscale prevazute de Cod sunt:

(1) Evidentele contabile si fiscale vor fi pastrate la domiciliul fiscal al contri­bua­bilului sau la sediile secundare, dupa caz.

(2) Dispozitiile legale privind pastrarea, arhivarea si limba folosita pentru eviden­tele contabile sunt aplicabile si pentru evidentele fiscale.

(3) In cazul in care evidentele contabile si fiscale sunt tinute cu ajutorul sisteme­lor electronice de gestiune, pe langa datele arhivate in format electronic contri­bua­bilul este obligat sa pastreze si sa prezinte aplicatiile informatice cu ajutorul carora le-a generat.

(4) Contribuabilii sunt obligati sa evidentieze veniturile realizate si cheltuielile efectuate din activitatile desfasurate, prin intocmirea registrelor sau a oricaror alte documente prevazute de lege.

(5) Contribuabilii sunt obligati sa utilizeze pentru activitatea desfasurata docu­mente primare si de evidenta contabila stabilite prin normele legale in vigoare, si sa completeze integral rubricile formularelor, corespunzator operatiunilor inregistrate.

(6) Organul fiscal poate lua in considerare orice evidente relevante pentru impu­nere tinute de contribuabil.

Obligatia de a depune declaratii fiscale

Declaratia fiscala se depune de catre persoanele obligate potrivit Codului fiscal, la termenele stabilite de acesta.

Declaratiile fiscale sunt documente prin care se declara:

a) impozitele, taxele si contributiile datorate in cazul in care, potrivit legii, obli­gatia calcularii impozitelor si taxelor revine platitorului;

b) bunurile si veniturile impozabile, in cazul in care, potrivit legii, stabilirea impo­zitului si a taxei se face de organul fiscal.

c) impozitele colectate prin stopaj la sursa, in cazul in care platitorul are obligatia de a calcula, de a retine si de a varsa impozite si taxe.

In cazul in care Codul fiscal nu prevede, Ministerul Finantelor Publice va stabili termenul de depunere al declaratiei fiscale.

Obligatia de a depune declaratie fiscala se mentine si in cazurile in care:

a) a fost efectuata plata obligatiei fiscale;

b) obligatia fiscala respectiva este scutita la plata conform reglementarilor legale;

c) organul fiscal a stabilit din oficiu baza de impunere si obligatia fiscala.

In caz de inactivitate temporara sau in cazul obligatiilor de declarare a unor veni­turi care, potrivit legii sunt scutite la plata impozitului pe venit, organul fiscal com­petent poate aproba, la cerere contribuabilului, alte termene sau conditii de depunere a declaratiilor fiscale, in functie de necesitatile administrarii obligatiilor fiscale. Asupra termenelor si conditiilor va decide organul fiscal potrivit competentelor apro­bate prin ordin al ministrului finantelor publice.

Referitor la forma si continutul declaratiei fiscale retinem:

Declaratia fiscala se intocmeste prin completarea unui formular pus la dispozitie gratuit de organul fiscal.

In declaratia fiscala contribuabilul trebuie sa calculeze cuantumul obligatiei fiscale, daca acest lucru este prevazut de lege.

Contribuabilul are obligatia de a completa declaratiile fiscale inscriind corect, com­plet si cu buna-credinta informatiile prevazute de formular, corespunzatoare situa­tiei sale fiscale. Declaratia fiscala se semneaza de catre contribuabil sau de catre imputernicit.

Declaratia fiscala sa fie insotita de documentatia ceruta de prevederile legale.

Pentru anumite categorii de obligatii fiscale, stabilite prin ordin al ministrului finantelor publice, organul fiscal poate transmite contribuabililor formularele de de­cla­rare a impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului gene­­ral consolidat, instructiunile de completare a acestora, alte informatii utile, precum si plicurile preadresate. In acest caz, contravaloarea corespondentei se suporta de catre organul fiscal.

Cu privire la depunerea declaratiilor fiscale Codul de procedura fiscala stabileste:

- Declaratia fiscala se depune la registratura organului fiscal competent sau la posta prin scrisoare recomandata. Declaratia fiscala poate fi transmisa prin mijloace electronice sau prin sisteme de transmitere la distanta conform procedurii stabilite prin ordin al ministrului finantelor publice.

Declaratiile fiscale pot fi redactate de organul fiscal sub forma de proces-verbal, daca din motive independente de vointa contribuabilului acesta este in imposi­bilitatea de a scrie.

Data depunerii declaratiei fiscale este data inregistrarii acesteia la organul fiscal sau data depunerii la posta, dupa caz.

Nedepunerea declaratiei fiscale da dreptul organului fiscal sa procedeze la sta­­bi­lirea din oficiu a obligatilor fiscale prin estimarea bazei de impunere. Stabilirea din ofi­ciu a obligatiilor fiscale nu se poate face inainte de implinirea unui termen de 15 zile de la instiintarea contribuabilului privind depasirea termenului legal de depu­nere a declaratiei fiscale.

Declaratiile fiscale pot fi corectate de catre contribuabil din proprie initiativa ori de cate ori constata erori in declaratia initiala, prin depunerea unei declaratii recti­ficative la organul fiscal competent.

Individualizarea obligatiei fiscale prin titlul de creanta

Obligatiile fiscale instituite prin legile speciale care le reglementeaza au un carac­ter general, abstract.

Concretizarea lor presupune aplicarea normei juridice la situatii particu­lare si individualizarea, in acest mod, a obligatiei fiscale.

Actul juridic prin care se stabileste intinderea obligatiei fiscale ce revine per­soanei fizice sau juridice care are calitatea de contribuabil, este actul administrativ fiscal. Acesta are valoarea de fapt juridic pentru raportul juridic obligational de drept financiar care se naste intre stat sau colectivitatea locala, pe de o parte si contri­buabil, de cealalta parte. Suntem in fata unui fapt juridic complex alcatuit din:

- faptul juridic fiscal: constituirea unei baze de impunere fiscala prin dobandirea unui bun, realizarea unui venit, savarsirea unei fapte de consum etc., care, potrivit legii, da nastere unui drept de creanta fiscala si unei obligatii fiscale;

- constatarea si stabilirea printr-un act juridic declarativ a faptului juridic fiscal si intocmirea actului administrativ fiscal care concretizeaza obligatia fata de bu­getul public.

Actul juridic administrativ fiscal prin care se constata si se indivi­dualizeaza obligatia de plata privind creantele fiscale constand in impo­zite, taxe, contributii, amenzi si alte sume ce reprezinta resurse financiare publice, intocmit de catre orga­nele de specialitate sau de persoanele impu­ternicite potrivit legii are natura de titlu de creanta fiscala si bugetara in acelasi timp.

Titlul de creanta este actul prin care, potrivit legii, se stabileste si se individua­lizeaza obligatia de plata privind creantele fiscale, intocmit de organele competente sau de alte persoane indreptatite potrivit legii. Asemenea titluri pot fi:

a) decizia de impunere emisa de organele competente;

b) declaratia fiscala, angajamentul de plata sau documentul intocmit de platitor prin care acesta declara obligatiile fiscale, in cazul in care acestea se stabilesc de catre platitor, potrivit legii;

c) decizia prin care se stabileste si se individualizeaza suma de plata, pentru creantele fiscale accesorii reprezentand dobanzi si penalitati de intarziere, stabilite de organele competente;

d) declaratia vamala pentru obligatiile de plata in vama;

e) documentul prin care se stabileste si se individualizeaza datoria vamala, inclu­siv accesoriile;

f) procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, intocmit de organul prevazut de lege, pentru obligatiile privind plata amenzilor contraventionale;

g) ordonanta procurorului, incheierea sau dispozitivul hotararii instantei judeca­toresti ori un extras certificat intocmit in baza acestor acte in cazul amenzilor, al chel­tuielilor judiciare si al altor acte fiscale stabilite de procuror sau de instanta jude­catoreasca.

Dupa modul de intocmire titlurile de creante fiscale pot fi grupate in doua cate­gorii: titluri de creanta explicite si titluri de creanta implicite.

Titlurile de creanta explicite sunt cele intocmite exclusiv in scopul de a constata si individualiza o obligatie fiscala.

In mod traditional se include in aceasta categorie: actul/documentul de impunere, declaratia de impozite si taxe, declaratia vamala, documentul de plata a unei taxe etc.

Titlurile de creanta implicite sunt acele acte intocmite intr‑un scop deter­minat, dar care, alaturat datelor pretinse de acesta, cuprind si individuali­zarea obligatiei de plata a unui impozit sau a unei taxe, fiind, in masura in care cons­tata existenta unei obligatii fata de bugetul public, titluri de creanta bugetara.

Au acest caracter: documentele care cuprind rezultatele controlului efec­tuat de organele abilitate de lege pentru diferentele constatate si accesoriile acestora.

Impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului consolidat se stabilesc prin urmatoarele acte administrativ fiscale:

a) prin declaratie fiscala intocmita de catre persoanele obligate potrivit Codului fiscal, cu respectarea conditiilor de forma si continut stabilite de lege, declaratia asimilata cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificari ulterioare.

Aceasta obligatie exista si in situatia in care impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului general consolidat sunt scutite la plata conform reglemen­tarilor legale, precum si in cazul unei rambursari de taxe pe valoarea adaugata.

In situatiile in care legea nu prevede obligatia de calculare a impozitului, decla­ratia fiscala este asimilata unei decizii referitoare la baza de impunere;

b) prin decizia emisa de organul fiscal, in celelalte cazuri.

Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent. Organul fiscal emite decizie de impunere ori de cate ori acesta modifica baza de impunere.

Pentru creantele administrate de Ministerul Finantelor Publice prin Agentia Nationala de Administrare Fiscala, prin ordin al ministrului finantelor publice se pot stabili si alte competente pentru emiterea deciziilor de impunere ca urmare a inspectiei fiscale.

Decizia de impunere si decizia referitoare la obligatiile de plata accesorii consti­tuie si instiintari de plata, de la data comunicarii acestora.

Decizia de impunere trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute de lege pentru actul administrativ fiscal.

Decizia de impunere trebuie sa cuprinda si categoria de impozit, taxa, contributie sau alta suma datorata bugetului general consolidat, baza de impunere, precum si cuantumul acestora, pentru fiecare perioada impozabila.

Sunt asimilate deciziilor de impunere si urmatoarele acte administrative fiscale:

a) deciziile privind rambursari de taxa pe valoarea adaugata si deciziile privind resti­tuiri de impozite, taxe, contributii si alte venituri ale bugetului general consolidat;

b) deciziile referitoare la bazele de impunere;

c) deciziile referitoare la obligatiile de plata accesorii.

Bazele de impunere se stabilesc separat, prin decizie referitoare la bazele de impu­nere, in urmatoarele situatii:

a) cand venitul impozabil este realizat de mai multe persoane. Decizia va cuprinde si repartizarea venitului impozabil pe fiecare persoana care a participat la realizarea venitului;

b) cand sursa venitului impozabil se afla pe raza altui organ fiscal decat cel com­pe­tent teritorial. In acest caz competenta de a stabili baza de impunere o detine orga­nul fiscal pe raza caruia se afla sursa venitului.

Daca venitul impozabil este realizat de mai multe persoane, atunci acestea pot sa-si numeasca un imputernicit comun in relatia cu organul fiscal.

Particularitatile titlului de creanta fiscala

Titlurile de creanta fiscala prezinta unele caractere specifice, dupa cum urmeaza:

‑ sunt acte juridice de drept financiar, supuse normelor juridice care regle­men­teaza finantele publice.

Suntem, deci, in fata unor acte juridice unilaterale, de putere publica;

‑ reprezinta acte juridice declarative de drepturi si obligatii.

Prin emiterea sau confirmarea acestora de catre institutiile competente se constata (si nu se creeaza), se consolideaza creanta statului asupra unui venit fiscal si obli­gatia corelativa a contribuabilului;

‑ titlurile de creanta sunt intocmite intotdeauna in forma scrisa, ca o con­ditie procedurala impusa de normele dreptului public;

‑ au caracter executoriu. Titlul de creanta ajuns la scadenta este executoriu de drept, fara a fi nevoie de o investire speciala cu formula executorie, ca titlul de drept civil.

Astfel, prin dispozitiile art. 25 alin. (3) si (4) din Ordonanta Guvernului
nr. 11/1996 privind executarea creantelor bugetare, aprobata, cu modificari, prin Legea nr. 108/1996 (act normativ in prezent abrogat prin O.G. nr. 61/2002), se prevedea:

"Pentru obligatiile bugetare reprezentand impozite, taxe, contributii, amenzi, majo­rari de intarziere si alte sume datorate si achitate la termenul legal de plata, titlul exe­cutoriu il constituie actul, emis sau aprobat de organul compe­tent, prin care acestea se stabilesc.

In cazul in care suma neachitata la scadenta din obligatia bugetara a fost stabilita de organele competente ale Ministerului Finantelor, organul de exe­cu­­tare va intocmi, pentru fiecare creanta, cate un act distinct, denumit titlu execu­toriu care va contine: antetul organului emitent, numele si prenumele sau denumirea debitorului, domiciliul sau sediul acestuia, precum si orice alte date de identificare; cuantumul si natura sumelor datorate; temeiul legal al puterii executorii a titlului, data intocmirii titlului, stampila si semnatura organului de executare".

In fata Curtii Constitutionale au fost deduse mai multe exceptii de neconsti­tutionalitate a acestor norme juridice, aceasta constatand in mod consec­vent netemei­nicia lor.

Relevam in acest sens Deciziile Curtii Constitutionale nr. 25/5 mai 1993,
nr. 3/2 februarie 1999, nr. 31/2 martie 1999, nr. 99/29 iunie 1999.

In legatura cu sustinerea potrivit careia conferirea puterii de titlu execu­toriu unor acte intocmite de organele fiscale este neconstitutionala, Curtea Constitu­tio­nala a retinut ca, potrivit prevederilor art. 372 din Codul de proce­dura civila, executarea silita se poate realiza, in virtutea unui titlu executoriu. Din aceasta formulare a legii rezulta ca temeiul pornirii unei executari silite il constituie nu numai hotararea jude­catoreasca, ci si un alt titlu executoriu definit ca atare prin lege.

In consecinta, conferirea, prin art. 25 alin. (3) si (4) din Ordonanta Guver­nului
nr. 11/1996 a calitatii de titlu executoriu actului emis sau aprobat de or­ga­nul com­petent, prin care se stabilesc obligatii bugetare reprezentand impo­zite, taxe, contri­butii, amenzi, majorari de intarziere si alte sume dato­rate si neachitate la termenul de plata, nu contravine prevederilor art. 372 din Codul de procedura civila.

In legatura cu posibilitatea executarii silite a creantelor fiscale, fara consti­tu­irea titlului executoriu printr‑o hotarare judecatoreasca, Curtea Constitu­tio­nala s‑a pro­nun­tat, in sensul ca "insusi Codul de procedura civila, la art. 372, prevede posibili­tatea executarii silite pe baza de hotarare judecatoreasca, sau alt titlu executoriu. Deci, potrivit legii, nu numai hotararile judecatoresti investite cu formula executorie constituie titluri executorii, ci si alte titluri, in cazul in care legea le confera aceasta calitate. Astfel sunt, de exemplu, titlurile notariale, iar legiuitorul poate, cu respec­tarea prevederilor constitutio­nale si din motive de oportunitate, sa instituie asemenea instrumente legale de executare. Ele nu au semnificatia incalcarii regimului de sepa­rare intre puterea legiuitoare si cea judecatoreasca, cat timp debitorul are posibilitatea ca, pe calea contestatiei la executare, sa supuna litigiul ce ar rezulta din opunerea sa la executare instantei judecatoresti".

Critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 25 alin. (3) si (4) din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 s‑a intemeiat si pe sustinerea ca aceste texte ar fi trebuit sa fie cuprinse intr‑o lege organica, iar nu intr‑o ordonanta emisa in temeiul unei legi de abilitare.

Curtea Constitutionala, in respingerea ca netemeinica a acestei critici, a retinut ca in sistemul Constitutiei, calificarea legilor este prevazuta chiar de textele acesteia si nu este lasata la aprecierea autoritatilor publice sau a altor subiecte de drept.

Referitor la faptul ca este posibil ca prin Ordonanta Guvernului, emisa in baza unei legi de abilitare, sa se reglementeze in domeniul procedurii civile, in care se include si procedura executarii silite, Curtea Constitutionala s‑a pro­­nuntat prin Deci­zia nr. 718 din 29 decembrie 1997, in sensul ca "din cu­prinsul prevederilor art. 72 alin. (3) din Constitutie si al altor dispozitii consti­tutionale nu rezulta ca regle­mentarile relative la procedura civila, in ansam­blul lor, fac parte din domeniul legilor organice".

In consecinta, conferirea prin textul criticat a calitatii de titlu executoriu, actelor emise de organele fiscale, nu este de domeniul legii organice, ci al legii ordinare. Ca atare, nu poate fi retinuta nici sustinerea referitoare la in­cal­carea art. 107 alin. (3) si art. 114 alin. (1) din Constitutie, care stabilesc ca ordonantele emise de Guvern in temeiul unei legi de abilitare nu pot regle­menta in domeniul legilor organice.