Colectarea creantelor fiscale

Colectarea creantelor fiscale

Din perspectiva procedurii fiscale colectarea consta in exercitarea actiunilor care au ca scop stingerea raportului juridic obligational fiscal, a creantelor si obli­ga­tiilor fiscale.

In dreptul comun, orice raport juridic obligational, indiferent de izvorul sau, da drep­­tul creditorului de a pretinde debitorului sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva"^[1]. Debi­torul are de executat o prestatie pozitiva sau negativa, in functie de obiectul obligatiei.

In dreptul financiar, aplicand criteriile de clasificare a obligatiilor din drep­tul civil, specialistii au fost de acord cu faptul ca in continutul raportului juridic obli­gational suntem in fata unei obligatii de "a face".

In principiu, prestatia care face obiectul obligatiei bugetare, respectiv remi­terea unei sume de bani sub forma de impozit, taxa, contributie etc., este exe­cutata de catre debitor de bunavoie. In cazul in care debitorul refuza executa­rea de bunavoie a obligatiei, creditorul va putea recurge la forta coercitiva a statului, pentru asigurarea indeplinirii ei.

Efectul oricarei obligatii este dreptul pe care aceasta il confera creditorului de a pretinde si de a obtine de la debitor indeplinirea exacta a prestatiei la care este obligat; "creditorul are dreptul de a obtine indeplinirea exacta a obligatiei", dispune art. 1073 Cod civil. In caz de neexecutare, totala sau par­tiala, sau de executare neco­res­punzatoare, creditorul "are dreptul la des­pagubiri" dispune acelasi text de lege. Asadar, tot ca efect al obligatiei apare si dreptul creditorului de a pretinde despa­gubiri de la debitor, in ipoteza in care acesta nu‑si executa obligatia asumata.

Desigur ca in domeniul financiar se are in vedere, in primul rand, inde­pli­nirea intoc­mai a prestatiei la care debitorul este obligat. Aceasta este, in drep­tul comun, exe­cutarea directa sau executarea in natura a obligatiei. Pentru dreptul financiar, executarea intocmai a obligatiei bugetare inseamna in cuantumul si la termenul stabilit prin titlul de creanta.

Pentru realizarea creantelor bugetare este necesar ca acestea sa indepli­neasca conditiile generale din dreptul comun, respectiv caracterul cert, lichid si exigibil^[2].

Creanta certa este acea creanta a carei existenta este neindoielnica, asupra careia nu exista un litigiu.

Creanta lichida este acea creanta al carei cuantum este precis deter­minat. Sunt intotdeauna lichide creantele avand ca obiect o suma determi­nata de bani sau o cantitate determinata de bunuri generice.

Creanta exigibila este creanta ajunsa la scadenta, care poate fi pretinsa, careia i se poate cere de indata executarea, la nevoie silita.

In obligatiile afectate de un termen suspensiv (cum este cazul creantelor buge­tare), creanta devine exigibila numai in momentul implinirii acestuia. Ca­­­rac­t 151d39b erul exi­gi­bil al unei creante bugetare poate fi suspendat de organul competent in solutionarea contes­tatiilor [art. 184 alin. (2) din Codul de procedura fiscala] sau de instanta de judecata.

Conform art. 24 din Codul de procedura fiscala, stingerea creantelor fiscale se realizeaza prin incasare, compensare, executare silita, scutire, anulare, prescriptie si prin alte modalitati prevazute de lege.

Colectarea creantelor fiscale se face in temeiul unui titlu de creanta sau al unui titlu executoriu, dupa caz.

Realizarea obligatiei fiscale, care presupune si stingerea raportului juri­dic obligational in continutul caruia aceasta s‑a nascut, cunoaste urma­toa­rele modalitati:

A.    Stingerea obligatiilor fiscale prin executare:

‑ executare voluntara a obligatiilor bugetare - plata;

‑ executarea silita a obligatiilor bugetare.

B.    Alte modalitati de stingere a obligatiilor fiscale:

‑ compensarea;

‑ scaderea pentru cauze de insolvabilitate;

‑ deschiderea procedurii de reorganizare judiciara sau faliment.

- anularea;

Executarea voluntara a obligatiilor fiscale. Plata

Executarea obligatiei bugetare se face de catre debitorul acesteia, ca regula gene­rala, prin plata. Plata reprezinta executarea voluntara a obligatiei de catre subiectul pasiv al raportului juridic obligational.

Daca in limbajul curent plata semnifica numai remiterea unei sume de bani, in limbaj juridic, plata semnifica executarea unei obligatii.

Pe langa aceasta, plata poate fi considerata un act juridic, o conventie intre cel care o executa si cel care o primeste. Manifestarea de vointa a celui care plateste, a debitorului, se exteriorizeaza prin insasi efectuarea ei. La aceasta se adauga acordul creditorului, adica al celui care primeste plata, spre a se vedea daca ea corespunde continutului obligatiei.

In cazul stingerii obligatiei prin executare silita, nu mai putem vorbi de un astfel de acord de vointa.

Ne vom opri in continuare asupra unora dintre conditiile esentiale ale platii.

Principiul general care sta la baza acestei materii este acela ca oricine poate face plata.

Astfel, potrivit art. 26 din Codul de procedura fiscala platitor al obli­gatiei buge­tare este debitorul sau o alta persoana care, in numele debitorului, potrivit legii, are obligatia de a plati sau de a retine si de a plati, dupa caz, impozite, taxe, contributii, amenzi si alte sume datorate bugetului general consolidat.

Este de observat ca, mai intai, cel tinut a face plata si care o poate face este debi­torul. Acesta poate plati in mod valabil personal sau prin repre­zentant.

Pentru persoanele juridice cu sediul in Romania care au sedii secundare, platitor de obligatii fiscale este persoana juridica, cu exceptia impozitului pe venitul din salarii, pentru care plata impozitului se face de catre sediile secundare ale persoanei juridice.

Platile catre organele fiscale se efectueaza prin intermediul bancilor, trezoreriilor si al altor institutii autorizate sa deruleze operatiuni de plata.

Plata obligatiilor fiscale se efectueaza de catre debitori, distinct, pe fiecare impozit, taxa, contributie si alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv dobanzi si penalitati de intarziere.

In documentul de plata platitorul trebuie sa mentioneze in mod obligatoriu actul prin care s-a instituit obligatia de plata, numarul si data acestuia, cuantumul obligatiei de plata, precum si organul care l-a intocmit.

In cazul in care obligatia bugetara nu a fost achitata de catre debitor, la plata sumei datorate este obligat, in subsidiar, conform legii:

a) mostenitorul care a acceptat succesiunea contribuabilului debitor;

Nu se aplica in cazul obligatiei de plata a sumelor ce reprezinta amenzi aplicate persoanei fizice.

b) cel care preia, in tot sau in parte, drepturile si obligatiile debitorului supus divizarii, fuziunii ori reorganizarii judiciare, dupa caz;

c) persoana careia i s‑a stabilit raspunderea in conformitate cu prevede­rile legale referitoare la faliment;

d) persoana care isi asuma obligatia de plata a debitorului, printr‑un anga­jament de plata sau printr‑un alt act incheiat in forma autentica, cu asigu­rarea unei garantii reale la nivelul obligatiei de plata;

e) alte persoane, in conditiile legii.

Se constata ca plata poate fi facuta si de o persoana tinuta pentru debitor, adica de persoanele care isi asuma obligatia de plata printr‑un angajament de plata sau printr‑un alt act, incheiat in forma autentica.

Pentru obligatiile bugetare restante ale debitorului declarat insolvabil in conditiile O.G. nr. 92/2003, republicata, raspund solidar cu acesta urmatoarele persoane:

a) persoanele fizice sau juridice care, in cei 3 ani anteriori datei declararii insol­vabilitatii, cu rea‑credinta, cumpara sau dobandesc in alt mod active de la debitorii care isi provoaca astfel insolvabilitatea;

b) administratorii, asociatii, actionarii si orice alte persoane care au provocat insol­vabilitatea persoanei juridice debitoare prin instrainarea sau ascunderea cu rea‑credinta, sub orice forma, a bunurilor mobile si imobile proprietatea acesteia.

Raspunderea asociatilor si actionarilor la societatile comerciale debitoare se stabileste potrivit Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata^[3], cu modificarile si completarile ulterioare.

Cu privire la termenul de plata, retinem ca plata urmeaza a se face atunci cand obligatia fiscala a ajuns la scadenta, a devenit exigibila.

Creantele fiscale, statueaza art. 108 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 sunt sca­dente la expirarea termenelor prevazute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementeaza.

Pentru diferentele de obligatii fiscale principale si pentru obligatiile fiscale acce­sorii, stabilite potrivit legii, termenul de plata se stabileste in functie de data comu­ni­carii acestora, astfel:

a) daca data comunicarii este cuprinsa in intervalul 1-15 din luna, termenul de plata este pana la data de 5 a lunii urmatoare;

b) daca data comunicarii este cuprinsa in intervalul 16-31 din luna, termenul de plata este pana la data de 20 a lunii urmatoare.

Pentru obligatiile fiscale esalonate sau amanate la plata, precum si pentru acce­soriile acestora termenul de plata se stabileste prin documentul prin care se acorda inlesnirea respectiva.

Pentru creantele fiscale, administrate de Ministerul Finantelor Publice, care nu au pre­vazute termene de plata, acestea vor fi stabilite prin ordin al ministrului finantelor publice.

Pentru creantele fiscale ale bugetelor locale care nu au prevazute termene de plata, acestea se stabilesc prin ordin comun al ministrului administratiei si internelor si al ministrului finantelor publice.

Contributiile sociale administrate de Ministerul Finantelor Publice, dupa calcu­larea si retinerea acestora conform reglementarilor legale in materie, se vireaza pana la data de 25 a lunii urmatoare celei pentru care se efectueaza plata drepturilor salariale.

Exercitarea de catre platitori a cailor de atac la organele competente, cu privire la stabilirea obligatiilor bugetare, nu suspenda obligatia acestora de plata. La cererea debitorului si tinand seama de motivele invocate de acesta, autorita­tile administratiei publice, prin organul lor competent in solutionarea contestatiilor, pot dispune suspen­darea obligatiei de plata a creantelor buge­tare, pana la solu­tio­narea contestatiei, cu consti­tuirea unei garantii la nivelul sumei contestate.

Garantia poate fi sub forma de scrisoare de garantie bancara, gaj ori ipoteca, precum si orice alta forma de garantie prevazuta de lege. Garantia se restituie sau se ridica, dupa caz, de catre organele competente numai in cazul in care contestatia a fost admisa.

Obligatia debitorului la plata unei garantii - prevederi similare cu cele cuprinse in art. 403 alin. (3) C. proc. civ. - au caracterul unei garantii insti­tuite in favoarea credi­torului pentru acoperirea pagubelor care i s‑ar putea aduce ca urmare a suspendarii executarii silite.

Aceste prevederi favorizeaza circuitul economic, prin descurajarea tergi­versarii executarii obligatiilor pe calea exercitarii abuzive a contestatiilor la executarea silita.

In cazul stingerii prin plata a obligatiilor fiscale momentul platii este:

a) in cazul platilor in numerar, data inscrisa in documentul de plata eliberat de organele sau persoanele abilitate de organul fiscal;

b) in cazul platilor efectuate prin mandat postal, data postei, inscrisa pe mandatul postal;

c) in cazul platilor efectuate prin decontare bancara data la care bancile debiteaza contul platitor pe baza instrumentelor de decontare specifice, confirmate prin stam­pila si semnatura autorizata a acestora;

d) pentru obligatiile fiscale care se sting prin anulare de timbre fiscale mobile, data inregistrarii la organul competent a documentului sau a actului pentru care s-au depus si anulat timbrele datorate potrivit legii.

Daca un contribuabil datoreaza mai multe tipuri de impozite, taxe, contributii si alte sume reprezentand creante fiscale, iar suma platita nu este suficienta pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile acelui tip de creanta fiscala prin­cipala pe care il stabileste contribuabilul.

In cadrul tipului de impozit, taxa, contributie sau alta suma reprezentand creanta fiscala stabilit de contribuabil plata se efectueaza in urmatoarea ordine:

a) sume datorate in contul ratelor din graficele de plata a obligatiilor fiscale, pentru care s-au aprobat esalonari si/sau amanari de plata, precum si dobanzile dato­rate pe perioada esalonarii si/sau amanarii la plata si calculate conform legii;

b) obligatii fiscale principale cu termene de plata in anul curent, precum si acce­so­riile acestora, in ordinea vechimii;

c) obligatii fiscale datorate si neachitate la data de 31 decembrie a anului prece­dent, in ordinea vechimii, pana la stingerea integrala a acestora;

d) dobanzi, penalitati de intarziere aferente obligatiilor fiscale prevazute la lit. c);

e) obligatii fiscale cu termene de plata viitoare la solicitarea debitorului.

Pentru creantele bugetelor locale din categoria obligatilor fiscale, prevazute la lit. b) se sting cu prioritate obligatiile stabilite ca urmare a inspectiei fiscale.

In situatia in care debitorul nu efectueaza plata obligatiilor fiscale, conform prevederilor anterioare, creditorul fiscal va proceda la stingerea obligatiilor fiscale pe care le administreaza, in conformitate cu ordinea de plati reglementata de Codul de procedura fiscala si va instiinta despre aceasta debitorul, in termen de 30 de zile de la data efectuarii stingerii.

Orice plata facuta dupa comunicarea somatiei in cadrul executarii silite va stinge, mai intai, obligatia fiscala stabilita in titlul executoriu.

Executarea obligatiei bugetare prin retinere la sursa se realizeaza prin calcularea, reti­nerea si varsarea veniturilor bugetare de catre o alta persoana decat contribuabilul.

Suntem in fata existentei a doua raporturi juridice diferite:

‑ unul nascut intre o persoana fizica si stat, ca raport juridic obligational iz­vo­rat din faptul realizarii de venituri impozabile si altul existent intre persoana fizica res­pec­tiva si angajator, izvorand, spre exemplu, dintr‑un contract de munca.

In aceasta ipoteza angajatorul devine platitorul impozitului cuvenit pentru salariul angajatului sau, impozit retinut la sursa si virat la bugetul public.

Obligatia de a calcula, retine si vira la buget sumele reprezentand obli­gatie buge­tara, revine altei persoane decat aceea a contribuabilului.

Potrivit art. 112 din Codul de procedura fiscala se restituie, la cerere, debitorului urmatoa­rele sume:

a) cele platite fara existenþa unui titlu de creanþa;

b) cele platite in plus faþa de obli­gaþia fiscala;

c) cele platite ca urmare a unei erori de calcul;

d) cele platite ca urmare a aplicarii ero­nate a prevederilor legale;

e) cele de rambursat de la bugetul de stat;

f) cele stabilite prin hotarari ale orga­nelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;

g) cele ramase dupa efectuarea dis­tri­buirii sumelor realizate din executarea silita;

h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reþinerile prin poprire, dupa caz, in temeiul hota­rarii judecatoreºti prin care se dispune desfiinþarea executarii silite.

Prin excepþie de la cele de mai sus, sumele de restituit repre­zen­tand diferenþe de impozite rezul­tate din regularizarea anuala a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, in termen de cel mult 60 de zile de la data comunicarii deciziei de impunere.

In cazul restituirii sumelor in valuta confiscate, aceasta se realizeaza conform legii, in lei la cursul de referinþa al pieþei valutare pentru euro, comu­nicat de Banca Naþionala a Romaniei, de la data ramanerii definitive ºi irevo­cabile a hotararii judecatoreºti prin care se dispune restituirea.

Daca debitorul inregistreaza obligaþii fiscale restante, sumele se vor restitui numai dupa efectuarea compensarii potrivit legii.

In cazul in care suma de rambursat sau de restituit este mai mica decat obli­gaþiile fiscale restante ale debito­rului, se va efectua compensarea pana la con­cu­renþa sumei de rambursat sau de restituit.

In cazul in care suma de ram­bur­sat sau de restituit este mai mare decat suma reprezentand obligaþii fis­cale restante ale debitorului, se va efec­tua compensarea pana la concurenþa obligaþiilor fiscale restante, diferenþa rezultata restituindu-se debitorului.

Procedura de restituire ºi de rambursare a sumelor de la buget, in­clusiv modalitatea de acordare a do­ban­zilor aferente, se aproba prin ordin al ministrului finanþelor publice.

Obligatii fiscale accesorii

Pentru neachitarea la termenul de scadenta de catre debitor a obligatiilor de plata, se datoreaza dupa acest termen dobanzi si penalitati de intarziere.

Nu se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi, dobanzi si penalitati de intarziere stabilite potrivit legii.

Gasim aici exprimata regula din dreptul comun potrivit cu care dobanda datorata pentru timpul trecut si neachitata nu se capitalizeaza si nu poate produce, la randul ei, dobanda. Ca regula generala, clauza prin care s‑ar stipula in conventii dobanda la dobanda (anatocismul) este nula.

Suntem in fata a doua obligatii accesorii creantelor bugetare, respectiv do­banda si penalitatile de intarziere, stabilite prin lege, fiecare avand o na­tura juridica proprie.

Dobanda consta in suma de bani reprezentand daunele‑interese moratorii datorate de catre debitor pentru repararea prejudiciului cauzat creditorului bugetar prin simpla intarziere in executarea obligatiei sale avand ca obiect plata unei sume de bani. Creditorul bugetar nu trebuie sa faca dovada ca intarzierea in executare i‑a provocat vreo paguba, aceasta fiind prezumata prin lege.

Daunele‑interese, reprezentand despagubiri la plata carora debitorul este obligat in scopul repararii prejudiciului cauzat creditorului, se stabilesc intotdeauna intr‑o suma de bani, reprezentand o reparare prin echivalent a prejudiciului.

Spre deosebire de daunele‑interese compensatorii care inlocuiesc exe­cutarea in natura a prestatiei neexecutate, cele moratorii se pot cumula cu executarea in natura (cu intarziere) a acestei prestatii.

In dreptul comun, acordarea daunelor‑interese moratorii este conditionata de prealabila punere in intarziere a debitorului, daca partile nu au stipulat altfel^[4]; in raporturile juridice de drept financiar (fiscal) insa, debitorul este de drept in intarziere din momentul scadentei.

Normele O.G. nr. 92/2003, republicata, prevad, in aceasta materie, urmatoarele:

Dobanzile se calculeaza pentru fiecare zi, incepand cu ziua imediat urmatoare termenului de scadenta si pana la data stingerii sumei datorate inclusiv.

Prin exceptie de la prevederile de mai sus, se datoreaza dobanzi dupa cum urmeaza:

a) pentru diferentele de impozite, taxe, contributii, precum si cele administrate de organele vamale, stabilite de organele competente, dobanzile se datoreaza incepand cu ziua imediat urmatoare scadentei impozitului, taxei sau contributiei, pentru care s-a stabilit diferenta, pana la data stingerii acesteia inclusiv;

b) pentru impozitele, taxele si contributiile stinse prin executare silita, pana la data intocmirii procesului-verbal de distribuire inclusiv. In cazul platii pretului in rate, dobanzile se calculeaza pana la data intocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma ramasa de plata dobanda este datorata de catre cumparator;

c) pentru impozitele, taxele si contributiile debitorului declarat insolvabil, pana la data incheierii procesului-verbal de constatare a insolvabilitatii inclusiv.

Modul de calcul al dobanzilor aferente sumelor reprezentand eventuale diferente intre impozitul pe profit platit la data de 25 ianuarie a anului urmator celui de impu­nere si impozitul pe profit datorat conform declaratiei de impunere intocmite pe baza situatiei financiare anuale va fi reglementat prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finantelor publice.

Pentru obligatiile fiscale neachitate la termenul de plata, reprezentand impozitul pe venitul global, se datoreaza dobanzi dupa cum urmeaza:

a) pentru anul fiscal de impunere dobanzile pentru platile anticipate stabilite de organul fiscal prin decizii de plati anticipate se calculeaza pana la data platii debitului sau, dupa caz, pana la data de 31 decembrie;

b) dobanzile pentru sumele neachitate in anul de impunere, potrivit lit. a), se calculeaza incepand cu data de 1 ianuarie a anului urmator pana la data stingerii acestora, inclusiv;

c) in cazul in care impozitul pe venit stabilit prin decizia de impunere anuala este mai mic decat cel stabilit prin deciziile de plati anticipate, dobanzile se recalculeaza incepand cu data de 1 ianuarie a anului urmator celui de impunere, la soldul neachitat in raport cu impozitul anual stabilit prin decizia de impunere anuala, urmand a se face regularizarea dobanzii in mod corespunzator.

Nivelul dobanzii se stabileste prin hotarare a Guvernului, la propunerea Minis­terului Finantelor Publice, corelat cu nivelul dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei, o data pe an, in luna decembrie, pentru anul urmator, sau in cursul anului, daca aceasta se modifica cu peste 5 puncte procentuale.

Nedecontarea de catre unitatile bancare a sumelor cuvenite bugetului general con­so­lidat, in termen de 3 zile lucratoare de la data debitarii contului platitor, nu il exo­ne­reaza pe platitor de obligatia de plata a sumelor respective si atrage pentru acesta dobanzi si penalitati de intarziere la nivelul celor prevazute de lege, dupa ter­menul de 3 zile.

Pentru recuperarea sumelor datorate bugetului si nedecontate de unitatile bancare, precum si a dobanzilor si penalitatilor de intarziere prevazute la alin. (1), platitorul se poate indrepta impotriva unitatii bancare respective.

Pe perioada pentru care au fost acordate inlesniri la plata obligatiilor fiscale restante sa datoreaza dobanzi.

Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobanda din ziua urmatoare expirarii termenului prevazut de art. 112 alin. (2) sau
art. 199 din Cod. Acordarea dobanzilor se face la cererea contribuabililor.

Nivelul dobanzii este cel stabilit anual prin hotarare a Guvernului si se suporta din acelasi buget si acelasi venit bugetar din care se restituie ori se ramburseaza, dupa caz, sumele solicitate de catre platitori.

Pentru obligatiile fiscale neplatite la termen, atat inainte, cat si dupa deschiderea procedurii de reorganizare juridica, se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere pana la data deschiderii procedurii de faliment. Pentru obligatiile fiscale nascute dupa data deschiderii procedurii de faliment si neplatite la termen nu se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere.

Plata cu intarziere a impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor obligatii buge­tare, cu exceptia dobanzilor, penalitatilor de orice fel si a amenzilor, se sanctioneaza cu o penalitate de intarziere de 0,5% pentru fiecare luna si/sau pentru fiecare frac­tiune de luna de intarziere, incepand cu data de intai a lunii urmatoare celei in care acestea aveau termen de plata pana la data stingerii acestora inclusiv. Penalitatea de intarziere nu inlatura obligatia de plata a dobanzilor si/sau a penalitatilor.

Penalitatea de intarziere se datoreaza pana la data inceperii procedurii de execu­tare silita.

In cazul in care s‑au acordat inlesniri la plata obligatiilor fiscale, penali­tatea de intar­ziere se datoreaza pana la data de intai a lunii urmatoare celei care s-au acordat inlesnirile. Nerespectarea inlesnirilor la plata, asa cum au fost acordate, conduce la calculul penalitatilor de intarziere de la data incetarii, conform legii, a valabilitatii inlesnirilor

Nivelul penalitatii de intarziere se poate modifica anual prin legea bugetului de stat.

Natura juridica a penalitatilor de intarziere este una complexa. Astfel, acestea prezinta o seama de asemanari cu daunele cominatorii din dreptul co­mun. Acestea repre­zinta un mijloc de constrangere patrimoniala a debit­o­ru­lui care refuza executa­rea in natura a obligatiilor de a face sau de a nu face.

Daunele cominatorii constau in sume de bani pe care debitorul este obligat, prin hota­rare judecatoreasca, sa le plateasca creditorului la anumite intervale de timp, de regula, pentru fiecare zi de intarziere sau raportat la alte unitati de timp, pana la exe­cu­tarea in natura a obligatiei^[5].

Daunele cominatorii nu se confunda cu daunele‑interese moratorii sau cu daunele‑interese compensatorii, deoarece sunt acordate fara a se urmari repa­ra­rea unui prejudiciu si au caracter provizoriu. Creditorul este obligat sa resti­tu­ie debito­rului sumele primite cu acest titlu, dupa ce debitorul executa in na­tu­ra prestatia pe care i‑o datoreaza. In caz contrar, s‑ar imbogati fara justa cauza.

In legatura cu penalitatile la plata obligatiilor bugetare, asa cum au fost regle­mentate prin Codul de procedura fiscala, putem aprecia ca acestea reprezinta daune cominatorii in masura in care acceptam autorizarea legala a credito­rului bugetar de a pastra aceste sume in totalitate cu titlul de daune‑interese moratorii, in completarea dobanzii accesorii.

Penalitatile de intarziere prezinta o natura asemanatoare si cu aceea a amenzilor civile pe care debitorul este obligat a le plati cu titlu definitiv in fa­voa­rea bugetului public. In acest sens, consideram ca penalitatile sunt sanc­tiuni fiscale atrase debi­to­rilor rau‑platnici.

Ca element al obligatiei bugetare, penalitatile reprezinta un obiect derivat al acesteia fata de obiectul principal pe care il reprezinta impo­zitele, taxele, contri­butiile. In acelasi timp, penalitatile constituie sanctiuni fiscale, care sunt atrase de neres­pectarea normelor legale in ma­terie de obligatii bugetare fata de stat sau colec­tivitatile locale, fara a fi stabilita o legatura directa cu pa­guba suferita de catre acestia sau beneficiul nerealizat.

Constituirea de garantii

Organele fiscale vor solicita constituirea unei garantii in urmatoarele ipoteze:

a) suspendarea executarii silite aprobate la solicitarea debitorului executat silit prin poprire, executare care genereaza imposibilitatea acestuia de a-si desfasura activitatea;

b) ridicarea masurilor asiguratorii;

c) asumarea obligatiei de plata de catre alta persoana prin angajament de plata;

d) in alte cazuri prevazute de lege.

Garantiile se pot constitui prin:

a) consemnarea de mijloace banesti la o unitate a Trezoreriei Statului;

b) scrisoare de garantie bancara;

c) ipoteca asupra unor bunuri imobile din tara;

d) gaj asupra unor bunuri mobile.

Contractele de ipoteca si/sau de gaj trebuie incheiate cu respectarea conditiilor de fond si de forma prevazute de lege.

Daca nu s-a realizat scopul pentru care s-au solicitat garantiile, organul competent se va putea indestula din garantiile depuse procedand la valorificarea acestora prin modalitatile si procedura prevazute de Codul de procedura fiscala.

Creantele principale sau accesorii privind drepturi de rambursare sau de restituire ale contribuabililor, precum si sumele afectate garantarii executarii unei obligatii fiscale pot fi cesionate numai dupa stabilirea lor potrivit legii.

Cesiunea produce efecte fata de organul fiscal competent numai de la data la care aceasta i-a fost notificata.

Desfiintarea cesiunii sau constatarea nulitatii acesteia ulterior stingerii obligatiei fiscale nu este opozabila organului fiscal.