Elemente de procedura fiscala

1. Notiunea de procedura fiscala.

2. Obligatia fiscala. Notiune.

3. Individualizarea obligatiei fiscale prin titlul de creanta fiscala

3.1. Notiune si caracteristici

3.2. Specii de titluri de creanta fiscala

4. Stingerea obligatiei fiscale

4.1. Plata

4.2. Insolvabilitatea

4.3. Anularea

4.4. Insolventa

4.5. Executarea silita. Conditii.

1. Notiunea de procedura fiscala

Definitia legala si etape

Sintetic, procedura fiscala este exprimata prin notiunea de administrare a impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat, definita ca "ansamblul activitatilor desfasurate de organele fiscale in legatura cu:

- inregistrarea fiscala;

- declararea, stabilirea, verificarea si colectarea[1] impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat;

solutionarea contestatiilor impotriva actelor administrative fiscale.

Procedura fiscala are semnificatia unei succesiuni de acte si operatiuni realizate de organele fiscale, ce trebuie intelese in integralitatea si in interconditionarea lor, avand ca finalitate realizarea practica a impozitelor si taxelor.

Continutul juridic al obligatiei fiscale

2. Obligatia fiscala. Notiune. Elementul de baza al continutului raportului juridic fiscal il constituie obligatia fiscala, in sensul Codulu 121g63b i de procedura fiscala aceasta incluzand:

a. obligatia de a declara bunurile si veniturile impozabile sau, dupa caz, impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului general consolidat;

b. obligatia de a calcula si de a inregistra in evidentele contabile si fiscale impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului general consolidat;

c. obligatia de a plati, la termenele legale, impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului general consolidat;

d. obligatia de a plati majorari de intarziere aferente impozitelor, taxelor, contributiilor si altor sume datorate bugetului general consolidat;

e. obligatia de a calcula, de a retine si de a inregistra in evidentele contabile si de plata, la termenele legale, impozitele si taxele care se realizeaza prin stopaj la sursa;

f. orice alte obligatii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, in aplicarea legilor fiscale.

precum si - "orice alte obligatii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, in aplicarea legilor fiscale" (art. 22 lit f C. pr. fisc.).

Obligatia fiscala este corelativa dreptului de creanta fiscala, creantele fiscale, ce in continutul lor:

- dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adaugata, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume platite bugetului general consolidat (platite fara temei legal), denumite creante fiscale principale;

- dreptul la perceperea majorarilor de intarziere, in conditiile legii, denumite creante fiscale accesorii.

3. Individualizarea obligatiei fiscale. Titlul de creanta

Titlul de creanta fiscala, act juridic special. Caracteristici.

Impozitele, taxele, contributiile, alte venituri cuvenite bugetului general consolidat se stabilesc si individualizeaza prin acte juridice - titluri de creanta (fiscala - n. ns. - "actul prin care se stabileste si se individualizeaza creanta fiscala, intocmit de organele competente sau de persoanele indreptatite, potrivit legii.

3.1. Notiune si caracteristici

a. titlul de creanta fiscala, act juridic de formatie unilaterala Ca act juridic unilateral, individualizeaza dreptul de creanta fiscala apartinand creditorului fiscal, avand ca obiect sumele de bani din impozite, taxe, contributii si/sau accesoriile acestora pe care contribuabilul i le datoreaza si obligatia contribuabilului de a le plati.

Emitentii acestuia sunt cuprinsi in sintagma organele competente (organele de specialitate) sau persoanele indreptatite (ex. angajatorii in cazul impozitului pe veniturile salariale), potrivit legii. Se poate concluziona in sensul constituirii acestor acte nu numai pe cale financiara, de catre "aparatul fiscal", acestea avand ponderea cea mai mare, ci si conform dreptului comun;"

b. titlul de creanta fiscala, act juridic declarativ de drepturi si obligatii

Prin emiterea acestuia (de organele competente sau persoanele indreptatite) se constata doar dreptul creditorului fiscal de a incasa sumele de bani individualizate in cuprinsul acestuia si obligatia ce revine in acest sens contribuabilului, obligatia fiscala avand ca izvor legea.

c. titlul de creanta fiscala, act juridic cu caracter executoriu

Titlul de creanta fiscala este executoriu de drept, fara a mai fi necesara obtinerea unui alt titlu executoriu[2] si fara nici o investire speciala. Simpla ajungere la scadenta este suficienta pentru a se declansa procedura de executare silita, in conditiile Codului de procedura fiscala.

Forma titlului de creanta fiscala. Titlul de creanta fiscala ia forma prevazuta de lege pentru actul care individualizeaza obligatia de plata a unei sume de bani avand natura creantei fiscale. De fiecare data trebuie intocmit in scris, unele din elementele prevazute in lege conditionand chiar validitatea acestuia.

3.2. Categorii de titluri de creanta fiscala

Specii de tiluri de creanta fiscala, potrivit Codului de procedura fiscala

Potrivit dispozitiilor Codului de procedura fiscala, in sfera titlurilor de creanta fiscala intra:

a. declaratia fiscala, avand aceasta semnificatie in conditiile C. pr. fisc. - cele care contin si cuantumul obligatiei fiscale, determinat de contribuabil, atunci cand legea prevede; organul fiscal nu va emite un alt titlu de creanta fiscala, prezumandu-se ca declaratia reflecta realitatea, insa este acceptata sub rezerva unei verificari ulterioare. Se pot exemplifica (declaratii de impunere - titluri de creanta fiscala):

- declaratia privind impozitul pe profit;

- declaratia intocmita de contribuabil privind taxa pe valoarea adaugata;

- declaratia privind impozitul/taxa pe cladirile si impozitul/taxa asupra mijloacelor de transport detinute de persoanele juridice;

- declaratia vamala, pentru obligatiile de plata constatate in vama

Declaratia fiscala are regimul instituit in Codul de procedura fiscala, obligatia de depunere mentinandu-se si in cazurile:

- a fost efectuata plata obligatiei fiscale;

- obligatia fiscala respectiva este scutita la plata, conform dispozitiilor legale;

- organul fiscal a stabilit din oficiu baza de impunere si obligatia fiscala.

Are o forma si un continut reglementat si poate fi corectata de catre contribuabil din proprie initiativa.

Nedepunerea acesteia da dreptul organului fiscal la stabilirea din oficiu a obligatiilor fiscale, prin estimarea bazei de impunere.

In situatia in care legea nu prevede obligatia de calculare a impozitului, declaratia fiscala este asimilata unei decizii referitoare la baza de impunere (Art. 84 alin 5)

b. Decizia de impunere. Se emite de organul fiscal competent, pentru celelalte situatii (in care declaratia fiscala constituie si titlu de creanta fiscala).

Deciziile de impunere au un continut reglementat, trebuind sa indeplineasca conditiile prevazute in Codul de procedura fiscala.

Actul poate fi emis si prin intermediul mijloacelor informatice, in conditiile legii, fiind valabil chiar daca nu poarta semnatura persoanelor imputernicite ale organului fiscal si stampila organului emitent, daca indeplineste cerintele legale in materie. Prin ordin al ministrului finantelor publice se stabilesc categoriile de acte administrative care se emit in aceste conditii.

Cuantumul oricarei obligatii fiscale se stabileste sub rezerva verificarii ulterioare, organul fiscal avand dreptul, in limita termenului de prescriptie a dreptului de a individualiza obligatia fiscala, de a desfiinta sau de a modifica titlul de creanta, din initiativa sa sau la cererea contribuabilului, in baza constatarilor proprii.

Dupa exercitarea dreptului de verificare ca urmare a inspectiei fiscale (in termenul de prescriptie), dreptul de rezerva a verificarii ulterioare inceteaza.

Decizia de impunere, in sfera sa larga (propriu-zisa si actele administrative fiscale asimilate acesteia - n. ns.), este integrata actului administrativ fiscal[3], ce cuprinde intreaga sfera a fiscalitatii, de la stabilire, pana la realizarea efectiva si stingerea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat.

Ca si acesta, este supusa comunicarii, producand efecte de la aceasta data.

In concluzie, obligatia fiscala se individualizeaza printr-un act declarativ al contribuabilului, numit declaratie de impunere, asimilat deciziei de impunere, asupra caruia contribuabilul poate reveni si care este supus verificarii ulterioare sau prin decizia de impunere (propriu-zisa sau act asimilat acesteia) in celelalte situatii.

In doctrina financiara titlurile de creanta fiscala au fost clasificate, din punctul de vedere al modului de intocmire, in doua categorii:

a)      titluri de creanta intocmite exclusiv in scop fiscal

b)      actele care in mod implicit sunt titluri de creanta fiscala.

Sunt intocmite intr-un scop propriu sau specific si cuprind, pe langa datele impuse de scopul emiterii acestora, date de individualizare a unor creante fiscale.

Actele de control intocmite de organele fiscale nu mai au natura titlurilor de creanta fiscala (implicite), deoarece pe baza lor organul fiscal competent are obligatia de a intocmi decizia de impunere, aceasta fiind un titlu de creanta fiscala, supus contestatiei reglementate de Codul de procedura fiscala.

Reglementarea noua renunta la o enumerare a titlurilor de creanta fiscala (ex. art. 4 din OG. nr. 61/2002 privind colectarea creantelor bugetare si OG. nr. 39/2002 privind administrarea creantelor bugetelor locale, abrogate), stabilind numai reguli, principii, categorii de titluri de creanta fiscala, in care trebuie incadrate toate impozitele, taxele, contributiile, alte venituri cuvenite bugetului general consolidat.

4. Stingerea obligatiei fiscale.

Modalitati de stingere

Obligatia fiscala se poate stinge prin: plata, insolvabilitate, anulare, insolventa, compensare, prescriptie extinctiva, executare silita, particularizate datorita specificului domeniului. 

4.1. Plata

Persoanele tinute la plata

Plata este calificata, ca si in dreptul comun, ca o modalitate de executare voluntara a obligatiei fiscale, principala modalitate de colectare a creantelor fiscale.

Persoanele obligate la plata. Potrivit Codului de procedura fiscala, sunt tinute la plata:

a. in primul rand, debitorul;

b. daca obligatia de plata nu a fost indeplinita de debitor, devin debitori, in conditiile legii, urmatorii:

- mostenitorul care a acceptat succesiunea contribuabilului debitor;

- cel care preia, in tot sau in parte, drepturile si obligatiile debitorului supus divizarii, fuziunii ori reorganizarii judiciare, dupa caz;

- persoana careia i s-a stabilit raspunderea in conformitate cu prevederile legale referitoare la faliment;

- persoana care, potrivit legii, si-a asumat obligatia de plata, printr-un angajament de plata sau printr-un alt act incheiat in forma autentica, cu asigurarea unei garantii reale la nivelul obligatiei de plata;

- alte persoane, in conditiile legii;

c. persoana care, in numele debitorului, potrivit legii, are obligatia de a plati sau de a retine si de a plati, dupa caz, impozite, taxe, contributii, amenzi si alte sume datoate bugetului general consolidat (de exemplu, angajatorul pentru impozitul pe veniturile salariale, platitorii taxei pe valoarea adaugata).

Pentru persoanele juridice cu sediul in Romania, care au sedii secundare, platitor de obligatii fiscale este persoana juridica, cu exceptia impozitului pe venitul din salarii, pentru care plata impozitului se face, potrivit legii, de catre sediile secundare ale persoanei juridice.

d. Pe langa debitorul fiscal, principalul obligat la plata, poarta raspunderea pentru obligatiile de plata restante ale debitorului declarat insolvabil toti cei care, prin actele sau faptele lor, au condus direct la aceasta stare a contribuabilului debitor, lor revenindu-le o raspundere solidara a cu cea a debitorului, care opereaza numai daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege.

Raspunderea solidara in dreptul fiscal

Potrivit art. 27 -"Raspunderea solidara"-, pentru obligatiile de plata restante ale debitorului declarat insolvabil in conditiile codului de proceduri fiscala, raspund solidar cu acesta urmatoarele persoane:

a) persoanele fizice sau juridice care, in cei 3 ani anteriori datei declararii insolvabilitatii, cu rea-credinta, dobandesc in orice mod active de la debitorii care isi provoaca astfel insolvabilitatea;

b) administratorii, asociatii, actionarii si orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin instrainarea sau ascunderea cu rea-credinta, sub orice forma, a bunurilor mobile si imobile proprietatea acesteia.

Potrivit art. 27 alin 2, raspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil (in conditiile codului de procedura fiscala) sau declarat insolvent, persoana juridica care, direct ori indirect, controleaza, este controlata sau se afla sub control comun cu debitorul, daca este indeplinita cel putin una dintre urmatoarele conditii:

a) desfasoara aceeasi activitate sau aceleasi activitati ca si debitorul;

b) utilizeaza cu orice titlu active corporale de la debitor, iar valoarea contabila a acestor active reprezinta cel putin jumatate din valoarea contabila neta a tuturor activelor corporale ale utilizatorului;

c) are raporturi comerciale contractuale cu clientii si/sau cu furnizorii care, in proportie de cel putin jumatate, au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul;

d) are raporturi de munca sau civile de prestari de servicii cu cel putin jumatate dintre angajatii sau prestatorii de servicii ai debitorului.

Organul fiscal va intocmi o decizie in care vor fi aratate motivele de fapt si de drept pentru care este angajata raspunderea persoanei in cauza. Decizia se va supune spre aprobare conducerii organului fiscal, constituie titlu de creanta privind obligatia la plata a persoanei raspunzatoare potrivit art. 27 si va cuprinde elementele specificate in C.pr.fisc.

Raspunderea va fi stabilita atat pentru obligatia fiscala principala, cat si pentru accesoriile acesteia.

Titlul de creanta comunicat potrivit legii poate fi atacat in conditiile legii.

Intrucat nu exista interdictii legale, "obligatia poate fi achitata de orice persoana interesata si chiar de o persoana neinteresata", putand avea ca temei contractul de mandat, gestiunea de afaceri, liberalitatile (art. 1093 C. civ.), organul fiscal fiind interesat de realizarea sumelor cuvenite din impozite, taxe, contributii si de stingerea raportului juridic fiscal o data cu plata facuta, mai putin de persoana si de temeiul in baza caruia aceasta a actionat (el poate insa sa refuze plata facuta in aceste conditii). Indiferent de platitor, cel descarcat de obligatie este cel tinut la plata, orice raport juridic subsecvent derulandu-se intre acesta si cel care a facut plata.

Cui se poate face plata. Plata se face numai organelor competente sa perceapa veniturile bugetare (pe categorii de bugete), prin intermediul bancilor, trazoreriei si al altor institutii autorizate sa deruleze operatiuni de plata; plata se face distinct, pe fiecare impozit, taxa, contributie, alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv pentru accesoriile acestora (intrucat fiecare impozit sau taxa are individualitatea sa), folosindu-se modalitatile prevazute de lege si cu respectarea ordinei legale.

Plata facuta altui organ fiscal nu conduce la realizarea obligatiei fiscale, reprezentand o suma nedatorata si genereaza raporturi juridice de restituire.

Obiectul platii. Creditorul nu poate accepta o alta prestatie decat cea datorata, plata trebuind sa constea in executarea intocmai a obligatiei datorate.

Termenele de plata. Trebuie facuta la scadenta, determinata de "termenele prevazute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementeaza".

Legea enunta si cateva situatii particulare - ex. ipoteza diferentelor, a accesoriilor, a inlesnirilor, a impozitelor care nu au prevazute termene de plata, a se vedea!

Plata anticipata - este permisa in cazul impozitelor si taxelor stabilite anual, platibile in rate (ex. impozitul pe cladiri).

Imputatia platii

Ordinea stingerii datoriilor. Intereseaza atunci cand debitorul are de achitat impozite, taxe, contributii diferite (mai multe tipuri), iar sumele de care dispune sunt insuficiente pentru realizarea integrala a acestora, situatie in care se vor stinge datoriile corelative acelui tip de creanta fiscala principala pe care il stabileste contribuabilul.

In cadrul tipului de impozit, taxa, contributie sau alta suma reprezentand creanta fiscala, stabilit de contribuabil, stingerea se efectueaza, de drept, in urmatoarea ordine:

a. sumele datorate in contul ratei din luna curenta din graficul de plata a obligatiei fiscale pentru care s-a aprobat esalonare la plata, precum si dobanda datorata in luna curenta din grafic sau suma amanata la plata, impreuna cu dobanzile datorate pe perioada amanarii, in cazul in care termenul de plata se implineste in luna curenta, precum si obligatiile fiscale curente de a caror plata depinde mentinerea valabilitatii inlesnirii acordate;

b. obligatia fiscala principala si obligatiile fiscale accesorii aferente acesteia, in ordinea vechimii, cu exceptia celor pentru care s-a inceput executarea silita;

c. sumele datorate in contul urmatoarelor rate din graficul de plata a obligatiei fiscale pentru care s-a aprobat esalonare, pana la concurenta cu suma esalonata la plata sau pana la concurenta cu suma achitata, dupa caz, precum si suma amanata la plata impreuna cu dobanzile datorate pe perioada amanarii, dupa caz;

d. obligatiile cu scadente viitoare, la solicitarea contribuabilului.

Vechimea obligatiilor fiscale se determina in functie de scadenta acestora, prevazuta de Codul fiscal sau de alte prevederi legale. In cazul diferentelor de obligatii fiscale principale stabilite de organele competente, precum si al diferentelor suplimentare de obligatii fiscale principale, ce fac obiectul declaratiilor rectificative depuse de contribuabili, vechimea se determina in functie de termenele de plata stabilite in conditiile art. 109 alin. (2). Vechimea obligatiilor fiscale accesorii este data de vechimea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor obligatii fiscale care le-au generat.

Organul fiscal competent va instiinta debitorul despre modul in care s-a efectuat stingerea, cu respectarea ordinii sus mentionate

Prin ordinea instituita s-a revenit la o practica fiscala devenita traditionala, legata mai ales de prevenirea implinirii termenelor de prescriptie extinctiva a dreptului de a cere executarea silita a creantelor fiscale, prin descarcarea sumelor platite, dar neacoperitoare pentru intregul debit, asupra celor mai vechi.

Devenita operabila, ordinea instituita are un caracter imperativ.

Observam aici o reglementare specifica, care se abate de la regulile imputatiei platii[4], stabilite la art. 1110 C. civ., unde se aplica ca prim criteriu ordinea vechimii unei obligatii.

Data executarii obligatiei de plata

Data platii. Obligatia fiscala se considera executata:

- pe data inscrisa in documentul de plata eliberat de organele sau persoanele abilitate de organul fiscal, in cazul platilor in numerar;

- la data postei inscrisa pe mandatul postal, in cazul platilor efectuate prin mandat postal;

- pe data debitarii contului platitorului, pentru platile efectuate prin decontare bancara, pe baza instrumentelor de decontare specifice, data putand fi dovedita prin extrasul de cont al contribuabilului;

- pe data inregistrarii la organul competent a documentelor sau actelor pentru care s-au depus si anulat timbrele datorate potrivit legii, in cazul obligatiilor care se sting prin anulare de timbre fiscale mobile;

- pe data debitarii contului debitorului, in cazul obligatiilor declarate in vama.

Dovada platii. Plata are drept efect liberarea debitorului de obligatia asumata.

In domeniul fiscal, dovada platii se poate face cu mijloace specifice, in functie de modalitatile de plata folosite, reglementate ca atare in Codul de procedura fiscala:

- instrumentele de plata folosite, confirmate de banca, prin semnatura si stampila, certificarea avand semnificatia debitarii contului platitorului;

- chitanta eliberata de unitatea incasatoare -trezorerie, agent fiscal, casier, pentru ipoteza platii directe, in numerar;

- marca timbrului, aplicata pe actul intocmit.

Accesoriile impozitelor si taxelor

Majorarile de intarziere. Se particularizeaza prin:

- curg din ziua imediat urmatoare scadentei obligatiei fiscale, de drept, cu excluderea posibilitatii de renuntare la ele si nefiind necesara punerea in intarziere a debitorului, exceptie de la regimul juridic al evaluarii legale a daunelor-interese din dreptul comun;

- sunt neplafonate, calculandu-se si datorandu-se pana in ziua incasarii sumei inclusiv, pentru fiecare zi de intarziere;

- nivelul acestora este de 0,01% pentru fiecare zi de intarziere a platii si poate fi modificat prin legile bugetare anuale;

- se datoreaza pentru orice obligatie fiscala (inclusiv vamala) neachitata la scadenta, inclusiv pentru diferentele stabilite de organele fiscale in exercitarea atributiunilor lor de control, cu excluderea urmatoarelor sume, reprezentand: amenzi de orice fel, obligatii fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silita, cheltuieli judiciare, sume confiscate, sume reprezentand echivalentul in lei al bunurilor si sumelor confiscate care nu sunt gasite la locul faptei;

- posibilitatea acordarii unor inlesniri cu privire la acestea -amanari, esalonari, reduceri, scutiri-, de regula, de catre organul care administreaza impozitele, taxele, contributiile ce au generat aceste dobanzi si in conditiile actelor normative care le reglementeaza, tendinta fiind de restrictionare a acestora;

- sunt datorate si pe perioada pentru care au fost acordate amanari sau esalonari la plata obligatiilor fiscale restante;

- se calculeaza in lei atat pentru debitul stabilit in lei cat si pentru cel stabilit in valuta. Pentru debitul in valuta, calculul majorarii se efectueaza prin aplicarea cotei asupra debitului datorat in valuta, transformat in lei la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Nationala a Romaniei in ziua scadentei debitului.

4.2. Insolvabilitatea ca modalitate de stingere a obligatiei fiscale.

Este integrata in categoria "alte modalitati" de stingere a creantelor fiscale (Capitolul XII) si constituie o cauza de "scadere" a obligatiei fiscale din evidenta organului fiscal. In sensul Codului d eprocedura fiscala, "este insolvabil debitorul ale carui venituri sau bunuri urmaribile au au o valoare mai mica decat obligatiile fiscale de plata sau care nu are venituri sau bunuri urmaribile". Legea nu mai stabileste situatiile care conduc la starea de insolvabilitate a debitorului.

Competenta stabilirii starii de insolvabilitate este in competenta organelor de executare.

Procedura insolvabilitatii

Constatarea insolvabilitatii se face direct de catre acestea, nefiind necesara o hotarare obtinuta in urma unei proceduri judiciare, ca in dreptul comun.

In derularea procedurii se identifica, in ordine cronologica, etapele:

- efectuarea de investigatii de catre organul fiscal la domiciliul, sediul sau locul la care se desfasoara activitatea lucrativa de catre debitor, pentru a se stabili daca acesta are venituri sau bunuri urmaribile;

- incheierea procesului-verbal de declarare a starii de insolvabilitate, in situatia in care, in urma investigatiilor facute, se constata ca debitorul nu are venituri sau bunuri urmaribile, actul de constatare a starii de insolvabilitate nemaiavand ca efect intreruperea termenului de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita;

- scaderea provizorie a debitorului din evidenta curenta a organului fiscal si trecerea sa intr-o evidenta separata, organul de executare avand obligatia de a urmari, in continuare, cel putin odata pe an, situatia debitorului, sub aspectul veniturilor si bunurilor sesizabile, in limita termenului de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita

Daca in urma verificarilor efectuate dupa declararea starii de insolvabilitate se constata ca debitorul a dobandit venituri sau bunuri urmaribile a caror valoare este mai mare decat cheltuielile de executare, va avea loc o redebitare a sumelor, acestea fiind trecute in evidenta curenta, dupa care se vor lua masuri de executare silita.

Actele de investigare, toate, nu au ca efect intreruperea termenului de prescriptie, legea neatribuindu-le astfel de efecte, intrucat nu reprezinta acte de executare in acceptiunea stricta a cuvantului.

Concluzionand, scaderea definitiva a creantei are loc ca urmare a prescriptiei extinctive a dreptului de a cere executarea silita, a carei implinire nu este imputabila celor care aveau obligatia urmaririi recuperarii creantelor fiscale. In masura in care exista succesori universali sau cu titlu universal sau debitori solidari, potrivit art. 27 din Codul de procedura fiscala[5] (persoane raspunzatoare pentru atingerea starii de insolvabilitate de catre debitorul principal), sumele se vor recupera de la acestea, potrivit legii, acestea fiind parti ale raportului juridic de raspundere fiscala.

Insolvabilitatea conduce la stingerea (scaderea) obligatiei fiscale, conditionat de epuizarea celorlalte posibilitati de recuperare a creantelor fiscale prevazute in reglementarea de baza si numai in masura in care mai raman debite neachitate. Este o concluzie ce se desprinde din chiar cazurile reglementate, care permit declansarea acestei proceduri.

Se aplica numai la inplinirea prescriptiei extinctive a dreptului de a cere executarea silita a obligatiei fiscale.

4.3. Anularea creantelor fiscale

Sunt operabile numai in doua situatii:

Situatii care permit anularea

- atunci cand cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin posta, sunt mai mari decat creantele fiscale supuse executarii silite, conducatorul organului de executare putand aproba anularea debitelor respective. Cheltuielile generate de comunicarea somatiei prin posta sunt suportate de organul fiscal;

- atunci cand creantele fiscale restante aflate in sold la data de 31 decembrie a anului sunt mai mici de 10 lei (RON). Anual, prin hotarare a Guvernului se stabileste plafonul creantelor fiscale care pot fi anulate. In cazul creantelor fiscale datorate bugetelor locale, suma de 10 lei reprezinta limita maxima pana la care, prin hotarare, autoritatile deliberative pot stabili plafonul creantelor fiscale care pot fi anulate.

Practic, a fost suprimata anularea prin acte cu aplicabilitate generala, permisa in reglementarea veche pentru situatii temeinic motivate, fara alte limite, ce dadea posibilitatea aplicarii legii in raport cu interesele private sau de grup.

Concluzionand, anularea are ca temei numai legea, ce reglementeaza doar cele doua cazuri in care este operabila; nivelurile sus mentionate sunt limite maxime (nesemnificative in raport cu marii datornici ai bugetului general consolidat), neputand fi depasite, sunt aplicabile numai atunci cand sunt indeplinite ipotezele juridice date.

4.4. Insolventa

ANAF si unitatile sale subordonate, respectiv compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale au obligatia de a solicita instantelor judecatoresti declansarea procedurii insolventei si de a declara lichidatorilor creantele existente in evidenta fiscala pe platitor, atunci cand debitorii fiscali se afla in stare de insolventa

4.5. Executarea silita

Particularizare

4.5.1. Caracteristici. Executarea silita realizata in conditiile reglementarii sus mentionate se particularizeaza prin:

a. are un caracter unitar, aplicandu-se nediferentiat, in mod egal, tuturor celor care au calitatea de debitori ai obligatiei fiscale, persoane fizice sau juridice;

b. se efectueaza direct de catre organele de executare prevazute de lege, cu excluderea competentei instantelor judecatoresti si fara a fi precedata de vreo alta procedura, cu caracter judiciar, ca in dreptul comun;

c. se efectueaza din oficiu, de catre organele de executare, prin executorii fiscali;

d. dureaza pana la stingerea creantelor fiscale inscrise in titlul executoriu, inclusiv a accesoriilor acesteia ori a altor sume datorate ori acordate potrivit legii prin acesta, precum si a cheltuielilor de executare; atunci cand in titlul executoriu au fost prevazute accesorii, fara a fi stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de catre organul de executare si consemnate intr-un proces-verbal ce constituie titlu executoriu, ce se comunica debitorului. Aici trebuie integrate si dispozitiile care statueaza neperimarea executarii silite a creantelor fiscale;

e. suspendarea, intreruperea si incetarea executarii silite au un regim strict si sunt permise doar in conditiile reglementarii speciale

4.5.2. Conditiile generale ale pornirii executarii silite

Conditiile speciale ale pornirii

a. existenta titlului executoriu. Titlul de creanta devine titlu executoriu la data la care creanta fiscala este scadenta prin expirarea termenului de plata prevazut de lege sau stabilit de organul competent ori in alt mod prevazut de lege".

Sunt avute in vedere, in primul rand, titlurile executorii emise de organele de executare competente, potrivit dispozitiilor Codului de procedura fiscala.

Sunt avute in vedere, in al doilea rand, "alte inscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii"; intra aici titlurile executorii emise de alte organe competente, care privesc creante fiscale; acestea se transmit, de catre organul imputernicit sa le emita, in termen de 30 zile de la emitere, spre executare silita, potrivit legii, organelor de executare competente (de exemplu, un proces-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii).

Pentru titlurile de creanta provenind de la alte organe decat cele fiscale, acolo unde reglementarile o impun, cerinta formulei executorii trebuie respectata, cu atat mai mult cu cat este de ordine publica;

b. incadrarea in termenul de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita - de 5 ani;

c. existenta actelor procedurale premergatoare executarii silite: somatia actul de declansare propriu-zisa a executarii silite, obligatoriu pentru toate formele de executare silita, comunicat debitorului atunci cand acesta nu-si executa obligatia in termenul stabilit prin instiintare si prin care i se face cunoscut sa efectueze plata sumelor datorate in termen de 15 zile de la primirea acesteia.

TEME DE REFLECTIE

1. Insolventa - insolvabilitate indomeniul fiscal.

2. Declaratiile de impunere constituie prototipul titlului de creanta fiscala

INTREBARI

1. Precizati care sunt elementele care dau continut obligatiei fiscale.

2. Raspunderea solidara, potrivit Codului de procedura fiscala

3. Imputatia platii in domeniul fiscal

4. Declaratia de impunere - titlu de creanta fiscala

5. Caracteristicile titlului de creanta fiscala

6. Conditiile pornirii executarii silite

7. Anularea obligatiei fiscale - cazuri.

BIBLIOGRAFIE

1. Condor Ioan, Drept financiar, Editura Monitorul Oficial, Bucuresti, 1994;

2. Gliga Ioan, Drept financiar public, Ed. ALL, Bucuresti, 1995;

3. Vacarel I., Bercea F., Bistriceanu Gh., Stolojan T., Anghelache G., Bodnar M., Mosteanu T., Finante publice, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1992;

Lazarescu Alexendru, Finante publice, Ed. National, 2000 ;

5. Trotabas Louis, Finances publiques, Dalloz, Paris, 1964 ;

6. Leon G., Elemente de stiinta financiara, vol. I, Tip. Cartea Romaneasca, Cluj, 1925;

7. Saguna Dan Drosu, Drept financiar si fiscal, Ed. Eminescu, Bucuresti, 2004;

8. Postolache R, Procedura fiscala, Ed. Macarie, Targoviste, 2003;

9. Iancu Vasile, Drept financiar public, Ed. Sylvi, Sibiu, 2004