Capacitatea juridica generala

Capacitatea juridica generala

Capacitatea de folosinta nu include in toate situatiile si dreptul persoanelor de a incheia acte juridice proprii. Legea leaga realizarea drepturilor si asumarea obligatiilor prin acte juridice proprii, de posibilitatea celui in cauza de a aprecia consecintele actelor sale. Deci, exercitarea drepturilor si obligatiilor prin acte proprii presupune capacitatea de exercitiu a persoanelor, care este aptitudinea participantului la raportul juridic de a-si exercita drepturile si a-si asuma obligatii prin acte juridice proprii.

Impartirea capacitatii in capacitate de folosinta si capacitate de exercitiu este posibila in cazul acelor drepturi care pot apartine unui titular, fara sa necesite, in acelasi timp si exercit 444f54e iul lor de catre titularul respectiv, cum este cazul dreptului de proprietate, care poate apartine unui minor ce nu este in masura sa incheie acte in nume propriu, pentru a-si exercita dreptul respectiv.

In cazul drepturilor care presupun neaparat exercitarea lor de catre titular, impartirea capacitatii in capacitate de folosinta si capacitate de exercitiu nu mai este posibila . Spre exemplu o persoana care are capacitate de folosinta de a se casatori, sa nu aiba si capacitatea de exercitiu de a se casatori. In cazul persoanelor juridice nu este posibil in principiu sa se desparta capacitatea de folosinta de capacitatea de exercitiu.

In literatura de specialitate s-a demonstrat ca diviziunea capacitatii in capacitate de folosinta si capacitate de exercitiu este caracteristica numai anumitor ramuri de drept si nu are valoarea de generalitate

In dreptul privat personalitatea juridica este denumita capacitate de folosinta, iar in dreptul public personalitatea juridica a organului este denumita competenta.

Deci numai oamenii considerati in mod individual sau organizati in grupuri, carora li se recunoaste capacitatea de a participa la raporturi juridice, in mod separat de indivizii care le compun, au personalitate juridica

Aptitudinea recunoscuta de lege de a avea drepturi si obligatii juridice reprezinta "capacitate juridica" . Legea fixeaza atat momentul aparitiei capacitatii juridice cat si intinderea ei, volumul drepturilor si indatoririlor ce pot forma continutul unui raport juridic.

Termenul de capacitate este strans legat de persoana omului si de personalitatea sa. Personalitatea omului este un produs al societatii si culturii sale. In sensul sociologic se considera ca personalitatea determina valoarea omului, capacitatea lui de actiune. In acest plan s-au dezvoltat si conceptele de statut si rol al individului - concept strans legat de studiul formelor concrete de organizare si actiune in cadrul diverselor relatii sociale

Ca posibilitate recunoscuta de lege, de a avea drepturi si obligatii in raporturi juridice concrete, capacitatea juridica ne apare ca o premisa a calitatii de subiect de drept iar in lipsa ei nu ar fi posibila participarea oamenilor sau organizatiilor acestora la relatiile sociale reglementate de drept

Atunci cand un subiect de drept participa la un raport juridic concret el se bucura de capacitate juridica. Capacitatea juridica nu reprezinta in orice caz volumul drepturilor subiective.

Capacitatea juridica reprezinta o conditie "sine qua non" a drepturilor si obligatiilor concrete ce revin sau incumba partile intr-un raport juridic.

Legea fixeaza cercul persoanelor ce pot participa la un raport juridic in calitate de purtatori de drepturi si obligatii juridice, deasemenea conduita cuvenita sau datorata acestora, precum si actiunea instrumentelor juridice speciale de asigurare a drepturilor subiective si obligatiilor corelative.

Subiectele de drept apar ca titularii "facultatii" recunoscute de lege de a avea drepturi si obligatii in viitor

Fiinta umana este subiect de drept din momentul nasterii si chiar de la conceperea sa, si dureaza pana la moartea sa. Persoana viitoare neconceputa inca atata timp cat poate fi determinata, poate foarte bine sa aiba interese viitoare fata de care dreptul obiectiv este obligat sa aiba grija prin masurile insusite

Legiuitorul roman spre deosebire de cel francez, nu cere ca un copil sa se nasca viabil, adica capabil sa traiasca. Aceasta masura prezinta avantajul simplicitatii, in sensul ca nu ar fi de ajuns ca un copil sa se nasca viu si va fi considerat ca o persoana, subiect de drept si obligatiuni.

In lucrarea "Tratat de drept civil", C. Hamangiu, considera ca inainte de nastere fiinta omeneasca nu poate fi considerata ca persoana. Deci inceputul fizic al personalitatii este momentul nasterii.

Acela este si principiul stabilit de Decretul numarul 31 pe 1954 cu privire la persoanele fizice si juridice - capacitatea de folosinta, adica posibilitatea, atributul de a avea drepturi si obligatii, incepe odata cu nasterea persoanei si inceteaza odata cu moartea ei. Conditia este ca acel copil sa fie nascut viu. Daca s-a nascut mort, el nu poate fi considerat ca a avut vreodata personalitate. Aceasta solutie foarte naturala este constatata din timpul juristconsultilor romani si pana azi "Qui mortui nascuntur, neque neti, neque procreati videntur".

Exceptie de la regula ca personalitatea nu incepe decat de la nastere, este admisa de lege in interesul copilului, astfel copilul conceput va fi capabil sa dobandeasca drepturi chiar inainte de a fi nascut. Principiul se aplica mai ales cu privire la succesiuni si donatiuni si se exprima de obicei prin maxima "Infans conceptus pro nativ habetus uznotus de ejus commodis agitur". Spre exemplu, daca o succesiune se deschide in favoarea unui copil care nu este inca nascut, legea il considera ca pe o persoana apta sa succeada cu conditia de a fi conceput in perioada deschiderii succesiunii si va fi de ajuns sa se fi nascut viu si sa fi trait numai o clipa pentru a dobandi dreptul de a mosteni.

Persoana care inceteaza sa mai existe, persoana decedata inceteaza prin consecinta sa mai fie subiect de drept din momentul decesului sau.

Capacitatea de folosinta nu inceteaza decat odata cu moartea persoanei fizice dupa cum stabileste Decretul numarul 31 pe 1994 privind persoanele fizice si juridice, in articolul 7. In subcapitolul "incetarea personalitatii" din lucrarea "Tratat de Drept Civil", C. Hamangiu considera ca personalitatea nu se sfarseste decat odata cu viata. Cel care moare nu mai poate dobandi drepturi sau contracta obligatii ; intregul sau patrimoniu privit ca o universalitate de drepturi si de obligatii, trece la succesorii sai dupa normele stabilite de legea civila.

Acest principiu care apare ca un adevar de necontestat este relativ recent. In antichitate sclavii erau considerati ca lucruri ce puteau fi transmise pe cale oneroasa sau gratuita si nu ca persoana. La romani, cetateanul care cadea prizonier la inamic era socotit sclav si lovit de "capitus deminitio". In art. 22-23, Codul Napoleon continea dispozitii cu privire la asa numita "moarte civila".

Aceasta reprezenta un accesoriu al condamnatilor la munca silnica, la moarte. Condamnatul era considerat mort, succesiunea ii era declarata deschisa, casatoria desfacuta si pierdea orice drept civil sau politic, dar acestea pana in 1854 au fost posibile.

Legiuitorul roman nu a adoptat niciodata o asemenea dispozitie, astfel incat azi singurul mod de incetare al capacitatii juridice este moartea

Conditia esentiala pentru ca persoanele sa fie subiecte de drept, este sa aiba capacitatea juridica sau capacitatea civila. Capacitatea juridica reprezentand aptitudinea persoanelor de a avea drepturi si obligatii si de a fi subiecte de drepturi in raporturi juridice

O alta parere are Nicolae Popa care considera ca s-a incercat sa se reduca intreaga problematica a capacitatii juridice la traditionala impartire a acesteia in dreptul civil, si anume in capacitate de folosinta si capacitate de exercitiu. El sustine ca o analiza atenta scoate la iveala faptul ca nu in toate ramurile de drept se poate vorbi despre impartirea capacitatii juridice in capacitate de exercitiu si capacitate de folosinta, spre exemplu capacitatea de a mosteni, capacitatea electorala, capacitatea de interes intr-un raport juridic de munca.

Chiar si in dreptul civil aceasta dispunere a capacitatii juridice, adica delimitarea capacitatii de folosinta si capacitatii de exercitiu, nu este valabila in cazul persoanelor juridice. Capacitatea juridica a persoanelor juridice include ambele forme ale capacitatii, neputand exista persoane juridice cu capacitate de folosinta si in acelasi timp fara capacitate de exercitiu

Articolul 3 din Decretul numarul 31 pe 1954 recunoaste capacitatea juridica tuturor persoanelor "sexul, rasa, nationalitatea, religia, gradul de cultura sau originea nu au nici o inraurire asupra capacitatii".

Capacitatea juridica, fie ca este capacitate generala fie ca este capacitate speciala, cum ar fi capacitatea de drept civil sau capacitatea de drept administrativ are doua mari componente : capacitate de folosinta si capacitate de exercitiu.

Sunt de altfel si autori care considera ca in dreptul constitutional, in dreptul familiei sau in alte ramuri de drept, divizarea in capacitate de folosinta si capacitate de exercitiu nu este aplicabila. Astfel, in dreptul constitutional in ceea ce priveste dreptul de vot prevazut in articolul 34 din Constitutie, capacitatea de a avea dreptul de vot nu se poate separa de capacitatea de a exercita dreptul de vot.

Acesti autori sustin in continuare ca in principiu, capacitatea juridica a persoanelor este unica, putandu-se vorbi in aceasta unitate doar de capacitate generala si capacitate civila

Capacitatea de folosinta conform articolului 5 alineat 2 din decretul numarul 31 pe 1954 este capacitatea, aptitudinea, posibilitatea de a avea drepturi si obligatii. Inseamna ca acest atribut face parte din conceptul de persoana neputand exista vreo persoana fara capacitate de folosinta. In alineatul 3 al aceluiasi articol 5 din Decretul numarul 31 pe 1994 este definita notiunea de capacitate de exercitiu care reprezinta posibilitatea persoanei de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatii savarsind acte juridice.

Continutul capacitatii de folosinta a drepturilor subiective este exprimat prin drepturile si indatoririle consacrate de Constitutie. Spre exemplu : dreptul de aparare, dreptul la munca, dreptul la asociere, dreptul la invatatura si obligatii cum ar fi : apararea tarii, contribuirea la cheltuielile publice, respectarea Constitutiei, a suprematiei legilor, toate conditionate de capacitati de exercitiu.