Reglementarea juridica a statutului persoanei fizice

Reglementarea juridica a statutului persoanei fizice

Orice raport juridic are intotdeauna cel putin doua subiecte dintre care unul activ si unul pasiv. E activ acela care are facultatea de a pretinde, e pasiv acela care are obligatia. "Sunt excluse in primul rand dintre subiectele de drept lucrurile animate sau neanimate". Fara indoiala lucruri 525i89f le sunt inzestrate cu o existenta si cu proprietati care sunt ale lor prin natura lor, si din aceasta cauza am fi tentati sa concluzionam ca ele au totusi un drept, un drept fata de respectul acestor proprietati

Insa fata de aceasta existenta, proprietatile lucrurilor nu sunt unite intre ele decat printr-o legatura pur fizica. Destinatia lucrurilor nu este decat aceea de a servi umanitatea : ele desi au o individualitate distincta, pentru animale chiar o personalitate psihologica, ele sunt sub dominatia omului care intotdeauna are dreptul sa si le aproprie in scopul propriei folosinte. Departe de a fi subiecte de drept, lucrurile sunt deci obiecte de drept. In concluzie, animate sau neanimate, lucrurile raman pentru dreptul obiectiv si dreptul subiectiv, prin obiecte de drept.

Printre existentele fizice ale lumii, doar omul, individul are dreptul de a fi recunoscut subiect de drept, pentru ca subiect de drept pot fi numite doar acelea care au in chip natural capacitatea de a voi si de a actiona.

Din punct de vedere istoric, termenul de persoana nu s-a identificat dintotdeauna cu fiinta umana. Insa, stiinta dreptului si-a insusit notiunea de persoana, tratand oamenii ca participanti la relatiile sociale, participantii la raporturile juridice reglementate de normele juridice. In perioada antichitatii cuvantul "persoana" insemna masca pe care o purta pe scena actorul antic. Acest cuvant a inceput sa fie folosit pentru orice fiinta umana, subliniindu-se astfel caracterul predominant social al omului. Doar omul se gaseste in permanenta, in raporturile sociale si ceea ce intereseaza stiinta dreptului este ca se gaseste in raporturi juridice in calitate de subiect de drept

In realitate omul este subiect de drept pentru ca el are drepturi, pentru ca el este o persoana in sens stiintific si filozofic. Din acest punct precis se va naste legatura intre o personalitate dupa drept si o personalitate dupa stiinta

Fiinta care este persoana doar dupa stiinta are in mod necesar bunuri care ii apartin, formand de la inceput obiectul lor inviolabil demn de protectia dreptului obiectiv. Datul filozofic al persoanei va comanda deci solutia juridica : personalitatea dupa stiinta apeleaza la personalitatea de drept, in alti termeni dreptul subiectiv moral apeleaza la dreptul subiectiv juridic.

A refuza omului titlul de subiect de drept, ar insemna a-l nega in natura lui de personalitate umana, neputand trai in viata sociala, nefiind nici chiar "convenabil" dreptului sau, sustine Jean Dabin. Daca omul este subiect de drept in realitate cu natura persoanei umane, fiecare om este subiect de drept fara consideratii de varsta, sex, profesie, religie. Si aceasta idee trebuie luata in consideratie chiar daca dreptul pozitiv vechi trata sclavul, uneori strainul, prizonierul, ca pe lucruri carora nu le sunt recunoscute drepturile si nici chiar personalitatea. Aceste fiinte erau tratate de drept ca si lucrurile, pentru ca dupa tabla de valori ei nu erau considerati oameni. Subiectele de drept nu sunt subiecte ale acelorasi drepturi, determinarea si intinderea lor se face dupa criterii multiple de ordine individuale si sociale printre care figureaza modalitatile diverse ale situatiei fiecarui om.

Omul ca fiinta socializata este mai mult decat o simpla entitate biologica, este persoana. Dreptul tine cont de aceasta pozitie specifica a individului aflat in punctul de interferenta al multiplelor relatii sociale.

Participarea persoanei in raporturile juridice poarta amprenta atat a sistemului de drept in ansamblul sau, cat si amprenta specifica a ramurei de drept