Aplicarea mandatului european de arestare

Aplicarea mandatului european de arestare

Potrivit art. 31 alin. (4) al Deciziei-cadru, incepand cu 1 ianuarie 2004, in relatiile dintre statele membre, mandatui european de arestare va inlocui toate instrumentele anterioare privind extradarea.

Desi Decizia-cadru impunea ca termen limita pentru aplicarea 323e46d mandatului european de arestare 1 ianuarie 2004, doar opt din cele 15 state membre la acea data au respectat termenul impus. Astfel, mandatui european de arestare se aplica din 1 ianuarie 2004 doar in Belgia, Danemarca, Spania, Finlanda, Irlanda, Portugalia, Suedia si Anglia. Ultimul stat care a transpus Decizia-cadru a fast Italia, in 22 aprilie 2005' , cu o intarziere de 16 luni.

Statele membre care au implementat cu intarziere Decizia-cadru in legislatia nationala au continuat sa aplice instrumentele juridice in vigoare privind extradarea si pentru cererile primite sau trimise dupa 1 ianuarie 2004, pana in momentui in care dispozitiile Deciziei au devenit parte din dreptui national. Spre exemplu, in 2004 Italia a solicitat Greciei extradarea a doi cetateni pakistanezi in baza Conventiei Europene privind extradarea. Autoritatea greaca competenta, potrivit art. 39 alin. (1) din Legea nr. 3251/2004 privind mandatui european de arestare, a constatat cS, in cazul dat, desi Italia este stat membru, nu este aplicabila procedura mandatului european de arestare, ci conventia mentionata, deoarece Italia nu isi armonizase sistemuljuridic national cu prevederile Deciziei-cadru.

Totusi statele membre pot aplica in continuare acordurile bilaterale sau multilaterale deja incheiate si pot senma in continuare astfel de acorduri numai in conditiile in care acestea permit ca obiectivele Deciziei-cadru sa fie extinse sau largite si ajuta la simplificarea procedurilor de predare a persoanelor care fac obiectui mandatului european de arestare [art. 31 alin. (2) din Decizia-cadru). in baza acestui articol, Danemarca, Finlanda si Suedia au declarat ca legislatia nordica uniforma privind extradarea, care se aplica in relatiile dintre ele, permite ca obiectivele Deciziei-cadru sa fie extinse si largite si, prin urmare, vor continua sa aplice aceste dispozitii. Astfel, daca Danemarca primeste o cerere de predare din partea Suediei, chiar si dupa 1 ianuarie 2004, aceasta va fi solutionata potrivit legislatiei nordice uniforme. Daca cererea respectiva ar veni din partea Spaniei, atunci s-ar aplica dispozitiile referitoare la mandatui european de arestare.

Procedura mandatului european de arestare se va aplica cererilor de extradare primite dupa 1 ianuarie 2004. Cererile primite inainte de aceasta data vor continua sa fie guvemate de instrumentele in vigoare referitoare la extradare. insa, orice stat membru, in momentui adoptarii Deciziei-cadru de catre Consiliu, poate face o declaratie prin care sa mentioneze ca, in calitate de stat membru de executare, va continua sa trateze cererile referitoare la actele comise inainte de o anumita data pe care statui o va specifica in declaratia sa, potrivit regulilor de extradare in vigoare inainte de 1 ianuarie 2004 (art. 32 Decizia-cadru). Data la care se refera art. 32 nu poate fi ulterioara datei de 7 august 2002 (data intrarii in vigoare a prezentei Decizii-cadru).

Potrivit art. 32 al Deciziei-cadru, mandatui european de arestare are aplicabilitate retroactiva nelimitata. Elementui determinant in stabilirea regimului aplicabil e data introducerii cererii de extradare sau predare si nu data la care a fost comis actui care face obiectui mandatului european de arestare. Majoritatea statelor membre au optat pentru solutia propusa de textui Deciziei-cadru, doar Franca, Italia si Austria alegand posibilitatea de a face declaratii. Astfel, Franca va continua sa trateze cererile referitoare la actele comise inainte de 1 noiembrie 1993 conform regulilor de extradare aplicabile inainte de 1 ianuarie 2004. Italia aplica aceste reguli cererilor referitoare la actele comise inainte de 7 august 2002, in timp ce Austria a declarat ca va aplica regulile mentionate cererilor referitoare la acte sanctionabile comise inainte de 7 august 2002. in cazul celor trei state se poate vorbi de o retroactivitate limitata a mandatului european de arestare. Desi sistemul clasic de extradare a fost deserts in mod negativ ca fiind complex, lent, depasit si birocratic, va continua sa fie aplicat actelor comise anterior datelor mai sus mentionate. S-a considerat ca aceasta optiune denota lipsa increderii reciproce in intentiile statelor membre si sistemele lor legale.

Spre exemplu, daca Spania primeste o cerere de predare dupa data de 1 ianuarie 2004, sistemul aplicabil va fi eel reglementat de Decizia-cadru, indiferent de momentui savarsirii faptei care face obiectui mandatului. Daca cererea este primita anterior acestei date, se va aplica procedura clasica de extradare. in schimb, daca Franca primeste o cerere de predare dupa data de 1 ianuarie 2004, regimul aplicabil depinde de data la care a fost comis actui care face obiectui mandatului european de arestare. Daca actul a fost comis la data de 22 octombrie 1993 se vor aplica dispozitiile privind procedura clasica de extradare. insa, daca actui a fost comis in 2 noiembrie 1993, se va aplica procedura mandatului european de arestare.

Exista si state - Cehia, Luxemburg si Slovenia - care, desi nu au facut declaratii la adoptarea Deciziei-cadru, au limitat aplicarea mandatului european de arestare pana la o anumita data¹⁶. Cehia si Slovenia nu puteau face asemenea declaratii intrucat ele au devenit state membre dupa adoptarea Deciziei-cadru, dar totusi au ales sa profite de posibilitatea prevazuta in art. 32 al Deciziei-cadru. Mai mult, Cehia nici nu respecta termenul de 7 august 2002 impus de Decizie.

Spre deosebire de Franta, Italia, Austria si Slovenia, care iau in considerare termenul stabilit doar atunci cand sunt state de executare, Luxemburgul si Cehia au in vedere acest termen si cand sunt state emitente. Prin urmare, Luxemburg si Cehia nu aplica prevederile Deciziei-cadru pentru mandatele emise de alte state membre pentru infractiuni savarsite inainte de 7 august 2002, respectiv 1 noiembrie 2004, dar nici nu pot emite mandate europene de arestare pentru infractiuni comise inainte de aceste date. Cererile de extradare pe care continua sa le trimita aceste state risca insa sa fie respinse de alte state membre, ca urmare a neconformitatii cu dispozitiile Deciziei-cadru.

O alta ipoteza se refera la situatia in care, anterior datei de 1 ianuarie 2004, un stat membru primeste o cerere de extradare pe care o respinge, iar ulterior acestei date acelasi stat membru primeste o cerere de predare de la autoritatile judiciare ale aceluiasi stat solicitant, referitoare la acelasi caz. Curtea de Casatie belgiana, in hotararea din 13 aprilie 2004 data in cazul Garcia-Moreno¹⁷, a statuat ca executarea unui mandat european de arestare nu poate fi refuzata pe simplul motiv ca o cerere de extradare anterioara referitoare la acelasi caz a fost respinsa. Credem ca nu poate fi vorba despre un refuz automat al executarii mandatului european de arestare pe simplul motiv ca anterior a fost respinsa o cerere de extradare pentru aceleasi fapte, o asemenea practica consti-tuind un abuz de drept. Ulterior respingerii cererii de extradare pot aparea motive care sa justifice o noua cerere, dar in conditiile in care o asemenea cerere ar interveni dupa data de 1 ianuarie 2004 ar imbraca forma unui mandat european de arestare.