Urmarirea penala

URMARIREA PENALA

Sectiunea I

Notiuni generale privind fazele procesului penal

Procesul penal este cadrul in care isi desfasoara activitatea organele judiciare, activitate care are drept scop identificarea infractorilor, strangerea si verificarea probelor pentru a stabili daca este sau nu cazul sa se procedeze la tragerea lor la raspundere penala, in conformitate cu legea.

Organele judiciare nu desfasoara, insa, o activitate procesuala identica.

Astfel, unele organe au sarcina de a descoperi si prinde pe infractor, de a strange si verifica probele necesare cu privire la existenta infractiunii si la stabilirea raspunderii acestuia, pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata. Altele au sarcina de a se pronunta asupra vinovatiei celor supusi urmaririi si judecatii si de a solutiona cauza potrivit legii si, in sfarsit, o alta categorie are sarcina de a controla si supraveghea legalitatea si temeinicia activitatii judiciare.

Procesul penal este format dintr-o succesiune de activitati si acte care se inlantuiesc intr-o ordine prestabilita. Diversele acte si activitati pe care le incheie sau desfasoara organele judiciare, pe baza legii, constituie etape diferite in desfasurarea procesului penal. Aceste etape, desi clar conturate si delimitate, se interfereaza si constituie faze ale procesului penal.

Pentru ca ansamblul actelor procesuale sa poata constitui o faza a procesului penal, ele trebuie sa indeplineasca o serie de conditii, respectiv:

a)   sa aiba un obiect deosebit fata de alte faze. Fara un obiect propriu nu poate exista o faza procesuala distincta. Astfel, de exemplu, toate actele de urmarire penala au un obiect comun, care se deosebeste de obiectul actelor de judecata;

b)   existenta unor forme procesuale proprii fiecarei faze procesuale. Astfel, in cadrul urmaririi penale, masurile procesuale se dispun pe baza de ordonanta sau rezolutii motivate ale organelor de urmarire penala, pe cand in fata judecatii masurile procesuale se dispun pe baza de incheiere, atunci cand nu este vorba de o pronuntare pe fond a cauzei;

c) existenta unei ordini prestabilite a desfasurarii activitatii procesuale. Aceasta ordine a efectuarii actelor procesuale este strict reglementata de lege in cadrul fiecarei faze procesuale, constituind o garantie a aflarii adevarului si justei solutionari a cauzelor penale.

Pentru procesul penal prezinta o importanta deosebita legatura dintre fazele sale si ordinea lor succesiva. O faza procesuala este delimitata de doua acte procesuale, respectiv un act initial care o declanseaza si un act procesual final, care, desavarsind obiectul ei, face ca procesul penal sa se opreasca sau sa treaca intr-o alta faza procesuala.

Asadar, procesul penal se desfasoara in trei faze distincte succesive, respectiv: a) urmarirea penala; b) judecata; c) punerea in executare a hotararilor penale definitive.

Fazele procesului penal, prin sarcinile pe care le au si prin scopul pe care il urmaresc, contribuie la realizarea scopului procesului penal.

Sectiunea a II-a

Obiectul, importanta si sarcinile urmaririi penale

Urmarirea penala este prima faza a procesului penal si are ca obiect strangerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea faptuitorilor si la stabilirea raspunderii acestora, pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata.

Pentru realizarea acestui obiectiv, organele de urmarire penala sunt obligate sa stranga probele necesare aflarii adevarului si sa lamureasca, sub toate aspectele, cauza respectiva, in vederea justei solutionari a acesteia. Organul de urmarire penala aduna probele atat in favoarea, cat si in defavoarea invinuitului sau inculpatului, chiar daca acesta recunoaste fapta. De asemenea, el este obligat sa explice invinuitului sau inculpatului, precum si celorlalte parti, drepturile lor procesuale si sa stranga date cu privire la imprejurarile care au determinat, inlesnit sau favorizat savarsirea infractiunii, precum si orice alte date de natura sa serveasca la solutionarea cauzei.

Activitatea de urmarire penala trebuie sa fie operativa, mobila, organizata in mod stiintific si efectuata in deplina concordanta cu dispozitiile legii. Asigurarea legalitatii trebuie sa stea in centrul preocuparilor tuturor organelor de urmarire penala, activitatea acestora fiind incompatibila cu orice manifestare de abuz sau arbitrariu. Organele desemnate sa efectueze activitatea de cercetare penala trebuie sa dea dovada de discernamant si fermitate in aplicarea, intocmai, a dispozitiilor legale.

Potrivit art. 201, urmarirea penala se efectueaza de catre procurori si de catre organele de cercetare penala.

In desfasurarea urmaririi penale, organul de urmarire dispune asupra actelor sau masurilor procesuale prin ordonanta, acolo unde legea prevede acest lucru, iar in celelalte cazuri, prin rezolutie motivata.

Asemenea ordonante, potrivit dispozitiilor Codului de procedura penala, se emit pentru retinerea invinuitului, 424e42e pentru punerea in libertate a invinuitului retinut, pentru aplicarea masurilor asiguratorii, pentru aplicarea amenzii judiciare, pentru admiterea sau respingerea cererilor inculpatului, facute cu ocazia prezentarii materialului de urmarire penala etc.

In celelalte situatii prevazute de lege, organul de urmarire penala dispune prin rezolutie motivata. Este cazul inceperii urmaririi penale, cand sesizarea se face prin denunt sau plangere, al dispunerii constatarii tehnico-stiintifice, medico-legale etc. Rezolutiile se aplica de catre organele de urmarire penala, pe inscrisurile care mentioneaza dispunerea actului sau masurii procesuale respective. Astfel, pentru efectuarea unei constatari tehnico-stiintifice, rezolutia se pune pe cererea persoanei care a solicitat constatarea.

Organul de cercetare penala poate face si propuneri procurorului sau instantei de judecata pentru luarea anumitor masuri a caror dispunere este de competenta procurorului sau instantei. Astfel, organul de cercetare penala face propuneri procurorului pentru a dispune punerea in miscare a actiunii penale, pentru a solicita instantei de judecata arestarea invinuitului sau inculpatului, extinderea cercetarii penale, suspendarea, incetarea, scoaterea de sub urmarire penala sau clasarea cauzei.

Urmarirea penala, ca faza a procesului penal, nu trebuie confundata cu procesul penal, ea fiind o activitate judiciara desfasurata de anumite organe, anumite parti si persoane, care se realizeaza in cadrul procesului penal, deci este o parte inseparabila a acestuia.

De asemenea, urmarirea penala nu se poate confunda nici cu actiunea penala, care este o institutie fundamentala a dreptului procesual penal fara de care procesul penal nu ar putea sa existe in forma sa completa. Actiunea penala reprezinta motorul procesului penal. Fara punerea in miscare si exercitarea actiunii penale, activitatea procesuala este incompleta si nu poate fi realizata tragerea la raspundere penala a persoanei supuse urmaririi penale.

Astfel, in timp ce urmarirea penala este o activitate complexa, desfasurata in cadrul procesului penal, actiunea penala este o institutie care poate fi pusa in miscare si exercitata, atat in faza de urmarire, cat si in faza de judecata.

Sectiunea a III-a

Efectuarea urmaririi penale

Pentru ca organele de urmarire penala sa-si poata incepe activitatea este necesar ca, mai intai, ele sa ia cunostinta de faptele comise care, potrivit legii, intrunesc elementele constitutive ale unei infractiuni.

Potrivit Codului de procedura penala (art. 221), sesizarea organelor de urmarire penala se realizeaza prin plangere, denunt ori din oficiu, cand se afla pe orice alta cale ca s-a savarsit o infractiune. Acelasi text mentioneaza ca in cazul in care prin savarsirea unei infractiuni s-a produs o paguba uneia din unitatile la care se refera art. 145 din Codul penal, unitatea pagubita este obligata sa sesizeze de indata organul de urmarire penala, sa prezinte situatii explicative cu privire la intinderea pagubei, date cu privire la faptele prin care paguba a fost pricinuita si sa se constituie parte civila in cauza.

Asadar, dupa cum rezulta din textul legii, informarea organelor de urmarire penala se poate realiza prin doua modalitati, si anume: a) din afara, prin intermediul plangerii sau denuntului; b) din interior, pe calea sesizarii din oficiu, prin posibilitatile proprii ale organului de urmarire penala.

Plangerea si denuntul, ca forme distincte ale sesizarii din exterior, nu sunt limitative, atat in Codul penal (art. 170 - nedenuntarea, art. 267 - supunerea la rele tratamente, art. 265 - omisiunea de a incunostinta organele judiciare), cat si in Codul de procedura penala (art. 227 - sesizari facute de persoane cu functii de conducere si alti functionari), existand si alte forme de sesizare din exterior.

Pentru a prezenta mai amplu modurile de sesizare, se impune o analiza detaliata a acestora.

1. Sesizarea organelor de urmarire penala 1.1. Plangerea

Plangerea este o incunostintare facuta de o persoana fizica sau juridica referitoare la o vatamare ce i s-a cauzat prin infractiune.

Plangerea poate fi: a) scrisa, caz in care trebuie sa fie semnata de cel ce o face; b) orala, situatie in care organul de urmarire penala este obligat sa o consemneze intr-un proces-verbal.

Plangerea poate fi facuta:

a) personal, respectiv direct de catre cel care a fost vatamat prin infractiune;

b)   prin mandatar, adica printr-o persoana imputernicita in mod special de catre persoana vatamata. In acest caz, mandatarul are obligatia sa prezinte organului de urmarire penala o procura prin care persoana vatamata il insarcineaza, in mod special, sa faca plangere in numele sau. Procura va ramane anexata plangerii depuse la organul de urmarire penala;

c)    prin intermediul sotului, pentru celalalt sot sau prin intermediul copilului major pentru parinti. In ambele cazuri, insa, persoana vatamata (sotul sau parintele) are dreptul sa declare ca nu-si insuseste plangerea facuta in numele sau, contestand-o sau retragand-o;

d)   prin intermediul reprezentantului legal (tutore, curator etc.) pentru persoanele lipsite de capacitatea de exercitiu, iar persoanele cu capacitate de exercitiu restransa (minorul care a implinit varsta de 14 ani) pot face plangere cu incuviintarea persoanelor prevazute de legea civila (parinti ori tutore). In aceste situatii, reprezentantul legal, cu ocazia introducerii plangerii, trebuie sa prezinte organului de urmarire penala dovada calitatii sale (tutore sau curator), iar minorul care a implinit varsta de 14 ani, incuviintarea parintelui sau tutorelui. Aceasta incuviintare se prezinta, de regula, sub forma unui inscris sub semnatura privata. Trebuie precizat faptul ca, in general, persoanele care au calitatea de reprezentant legal, poseda un act eliberat de autoritatea tutelara, de instantele judecatoresti etc., din care rezulta aceasta calitate.

Plangerea trebuie sa cuprinda: a) numele, prenumele, calitatea si domiciliul petitionarului; b) descrierea faptei care formeaza obiectul plangerii; c) indicarea faptuitorului (daca este cunoscut); d) indicarea mijloacelor de proba.

In cazul cand organul care primeste plangerea constata ca aceasta nu cuprinde toate datele cerute de lege, el procedeaza la completarea lor, fie prin ascultarea persoanei care a facut plangerea, fie printr-o cerere adresata petitionarului pentru completarea datelor respective. Totodata, organul de urmarire penala ii explica celui care face plangerea cum sa completeze datele necesare si ii da indrumari cu privire la locul unde trebuie depusa. Cu aceasta ocazie trebuie sa se manifeste multa atentie si solicitudine fata de persoanele in cauza.

Cand plangerea se face oral, procesul-verbal in care aceasta se consemneaza trebuie sa cuprinda aceleasi date ca si plangerea, alaturi de datele pe care trebuie sa le cuprinda orice proces-verbal incheiat potrivit legii (art. 91).

Asemenea plangeri pot fi facute si de catre unitatile la care se refera art. 145 din Codul penal, care au fost prejudiciate prin savarsirea unor infractiuni. In aceste cazuri, unitatea pagubita este obligata ca, odata cu

plangerea, sa prezinte situatii explicative referitoare la intinderea pagubei, date cu privire la faptele prin care a fost pricinuita paguba, declaratia de constituire ca parte civila, in cadrul careia sa se precizeze cuantumul despagubirilor banesti pretinse. Organul de urmarire penala are datoria de a verifica daca unitatea prejudiciata a indeplinit aceste obligatii procedurale, iar in caz contrar sa ceara indeplinirea lor.

Plangerea, ca mod de sesizare, nu trebuie confundata cu plangerea prealabila si, amandoua, nu trebuie confundate cu plangerea impotriva masurilor si actelor de urmarire penala. Astfel, plangerea, ca mod de sesizare, poate fi efectuata ori de cate ori o persoana a avut de suferit, in orice mod, de pe urma unei infractiuni. Plangerea prealabila este obligatorie ori de cate ori legea prevede ca urmarirea penala, precum si punerea in miscare a actiunii penale, sunt conditionate de existenta acestei plangeri prealabile.

Plangerea prealabila, ca institutie a dreptului penal, conditioneaza, direct, raspunderea penala a persoanelor vinovate de comiterea infractiunilor. In consecinta, lipsa plangerii prealabile sau retragerea acesteia inlatura raspunderea penala.

Plangerea impotriva masurilor si actelor de urmarire penala se refera la dreptul pe care il au partile sau persoanele dintr-o cauza penala ale caror interese legitime au fost vatamate prin activitatea unui organ judiciar. Ca atare, ea nu se refera la sesizarea unui organ judiciar cu privire la savarsirea unei infractiuni si nici nu constituie o conditie pentru inceperea urmaririi penale sau pentru punerea in miscare a actiunii penale, ci constituie un drept al celor vatamati prin actele organelor judiciare, in scopul de a solicita ca acestea sa se realizeze in formele prevazute de legea procesual penala.

Plangerea gresit indreptata la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata se trimite organului competent.

1.2. Denuntul

Potrivit art. 223, denuntul este incunostintarea facuta de catre o persoana fizica sau de catre o persoana juridica despre savarsirea unei infractiuni.

Asadar, prin denunt se aduce la cunostinta organului de urmarire penala savarsirea unei infractiuni, indiferent impotriva cui se indreapta aceasta. Spre deosebire de plangere, care se poate face numai de catre cei care au suferit nemijlocit de pe urma infractiunii sau de catre cei imputerniciti de acestia, denuntul se face de catre orice persoana care are cunostinta de savarsirea unei fapte prevazute de legea penala. Aceasta modalitate  de  sesizare  a   organelor  judiciare  are  la  baza  prevederea

constitutionala potrivit careia in Romania nimeni nu este mai presus de lege. De altfel, legea penala, in anumite cazuri, obliga pe acela care are cunostinta despre comiterea unei infractiuni sa o sesizeze, de indata, organelor in drept, intrucat, in sens contrar, comite infractiunea de nedenuntare. In celelalte cazuri in care denuntarea faptelor comise nu constituie obligatie, prin aducerea lor la cunostinta organelor in drept de catre cei care le cunosc, se da un sprijin eficient acestor organe pentru descoperirea vinovatilor si pentru prevenirea comiterii de noi infractiuni.

In asemenea cazuri, de cele mai multe ori, pozitia denuntatorului demonstreaza gradul sau de intelegere a ceea ce este grav pentru societate si atasamentul sau fata de suprematia legii in stat.

Desigur, motivatia denuntului poate fi diversa, de la meschinarie, razbunare, la gradul cel mai inalt al constiintei denuntatorului.

Denuntul poate fi facut: a) scris, caz in care trebuie semnat de denuntator; b) oral, situatie in care acesta se consemneaza intr-un proces-verbal si semnat de organul de urmarire penala care-l intocmeste.

Denuntul trebuie sa cuprinda aceleasi date ca si plangerea.

La primirea denuntului, organele de urmarire penala au datoria de a verifica masura in care acesta cuprinde toate datele cerute de lege. In caz contrar, organul de urmarire penala procedeaza la completarea acestor date fie direct, fie prin intermediul actelor premergatoare.

1.3. Sesizarea din oficiu

O alta modalitate de incunostintare a organelor de urmarire penala despre savarsirea unei infractiuni o constituie sesizarea din oficiu. Astfel, organele de urmarire penala pot obtine date despre savarsirea unei infractiuni si pe alte cai decat plangerea si denuntul, respectiv: a) sesizarile anonime scrise sau verbale, din partea cetatenilor, adresate direct organelor de urmarire penala sau altor institutii de stat; b) semnalarile mijloacelor mass-media; c) atitudinile manifestate cu ocazia unor dezbateri publice; d) datele obtinute de organele abilitate in activitatea informativ-operativa si de investigare etc.;

In toate aceste situatii, organele de urmarire penala au datoria sa intreprinda masurile necesare pentru a afla daca sesizarea respectiva este sau nu reala, iar in caz afirmativ, cand faptele sesizate au caracter penal si sunt indeplinite conditiile pentru a se putea proceda la inceperea urmaririi penale, sa dispuna in consecinta.

2. Actele premergatoare

In vederea inceperii urmaririi penale, organul de urmarire penala poate efectua acte premergatoare. De asemenea, in vederea strangerii datelor necesare organelor de urmarire pentru inceperea urmaririi penale, pot efectua acte premergatoare si lucratorii operativi din Ministerul Internelor si Reformei Administrative, precum si din celelalte organe de stat cu atributii in domeniul sigurantei nationale, anume desemnati in acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, amenintari la adresa sigurantei nationale.

Desi este o institutie distincta, institutia actelor premergatoare este subordonata institutiei complexe a sesizarii organelor de urmarire penala cu privire la existenta unei fapte prevazute de legea penala. De aceea, actele premergatoare se pot efectua in legatura cu oricare din modurile de sesizare a organelor de urmarire penala, inainte de inceperea urmaririi penale, pentru a se strange datele necesare in vederea inceperii sau neinceperii urmaririi penale.

Sediul materiei actelor premergatoare se afla in Codul de procedura penala, la art. 224.

Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergatoare poate constitui mijloc de proba.

Actele premergatoare se efectueaza in afara procesului penal, pentru strangerea datelor necesare inceperii urmaririi penale si, ca atare, nu sunt acte de urmarire penala. Ele constau in efectuarea de investigatii si verificari, in culegerea de date cu privire la fapta savarsita si la persoana faptuitorului, in ascultarea unor persoane care cunosc imprejurari legate de fapte si faptuitori (nu in ascultarea de martori), in constatarea existentei unor mijloace de proba preexistente (produse in afara procesului penal si inainte de inceperea acestuia), in obtinerea unor copii de pe inscrisuri, daca acestea nu se pot ridica sau nu este cazul sa fie ridicate etc. Toate aceste activitati se indeplinesc inainte de inceperea procesului penal, pentru a se strange si verifica datele necesare inceperii urmaririi penale.

Asadar, actele premergatoare sunt activitatile desfasurate de catre organele de urmarire penala, de lucratorii operativi din Ministerul Internelor si Reformei Administrative, precum si de celelalte organe de stat cu atributii in domeniul sigurantei nationale, anume desemnati in acest scop, pentru culegerea de date cu privire la pregatirea, incercarea sau savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, in vederea inceperii sau neinceperii urmaririi penale.

Desi actele premergatoare se indeplinesc in afara procesului penal, ele trebuie sa fie efectuate in conditiile prevazute de Codul de procedura penala.

Procesul-verbal in care se consemneaza efectuarea unor acte premergatoare se intocmeste in conformitate cu dispozitiile art. 91.

Datele, elementele de fapt ori imprejurarile constatate prin mijlocirea actelor premergatoare trebuie sa se refere la o fapta savarsita si prevazuta de legea penala si, daca este posibil, si la faptuitor. Fapta savarsita se poate prezenta sub forma actelor premergatoare ori a tentativei, daca acestea se pedepsesc, sau a infractiunii consumate. Oricum, din aceste date trebuie sa rezulte existenta unei fapte prevazute de legea penala.

Limita minima de la care se porneste in efectuarea actelor premergatoare o constituie datele incomplete detinute de organul de urmarire penala sau de ceilalti lucratori operativi. Pornind de la aceste date, se poate proceda la efectuarea unor acte premergatoare daca situatia concreta ofera asemenea posibilitati. Fie ca este vorba de date obtinute pe orice cale, fie ca este vorba de un denunt sau o plangere ce necesita a fi completate, actele premergatoare pot fi efectuate in orice moment pana la inceperea urmaririi penale, daca este nevoie sa fie retinute fapte si imprejurari ce pot contribui la aflarea adevarului in procesul penal.

De aici rezulta ca efectuarea actelor premergatoare este precedata de existenta anumitor date, care sunt, insa, insuficiente pentru a putea sta la baza inceperii urmaririi penale.

Limita maxima a actelor premergatoare se apreciaza de catre organul de cercetare penala in raport cu fiecare caz concret, in parte. In general, aceasta limita trebuie sa se opreasca la acel cuantum de date necesare inceperii urmaririi penale, adica din datele obtinute si constatate pe calea actelor premergatoare sa rezulte existenta unei fapte prevazute de legea penala si, daca este posibil, si identitatea faptuitorului.

In cazul in care exista indicii temeinice si concrete ca s-a savarsit sau se pregateste savarsirea unei infractiuni contra sigurantei nationale, prevazute in Codul penal si in legile speciale, precum si in cazul infractiunilor de trafic de stupefiante si de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spalarea banilor, falsificarea de moneda sau alte valori, sau a unei infractiuni prevazute de Legea 78/2000 (prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie), cu modificarile si completarile ulterioare, ori a unei alte infractiuni grave, care nu poate fi descoperita sau ai carei autori nu pot fi identificati prin alte mijloace, pot fi folositi investigatori sub o alta identitate decat cea reala. Acestia au menirea de a strange datele privind existenta infractiunii si identificarea persoanelor fata de care exista presupunerea ca au savarsit o fapta penala.

Investigatorii sub acoperire sunt lucratori operativi din cadrul politiei judiciare si pot fi folositi numai pe o perioada determinata, in conditiile prevazute de art. 224² si 224³.

Investigatorul sub acoperire culege date si informatii in baza autorizatiei emise potrivit dispozitiilor art. 224², pe care le pune, in totalitate, la dispozitia procurorului.

Datele si informatiile obtinute de investigatorul sub acoperire pot fi folosite numai in cauza penala si in legatura cu persoanele la care face referire autorizatia. Daca sunt concludente si utile, acestea pot fi folosite si in alte cauze ori in legatura cu alte persoane.

Investigatorii sub acoperire pot efectua investigatii numai cu autorizarea motivata a procurorului care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala. Autorizarea este data prin ordonanta motivata, pentru o perioada de cel mult 60 de zile, si poate fi prelungita pentru motive temeinic justificate. Fiecare prelungire nu poate depasi 30 de zile, iar durata totala a autorizarii, in aceeasi cauza si cu privire la aceeasi persoana, nu poate depasi un an. In cererea de autorizare adresata procurorului, se vor mentiona datele si indiciile privitoare la faptele si persoanele fata de care exista presupunerea ca au savarsit o infractiune, precum si perioada pentru care se cere autorizarea.

Ordonanta procurorului prin care se autorizeaza folosirea investigatorului sub acoperire trebuie sa cuprinda, pe langa mentiunile prevazute la art. 203, urmatoarele: a) indiciile temeinice si concrete care justifica masura si motivele pentru care masura este necesara; b) activitatile pe care le poate desfasura investigatorul sub acoperire; c) persoanele fata de care exista presupunerea ca au savarsit o infractiune; d) identitatea sub care investigatorul sub acoperire urmeaza sa desfasoare activitatile autorizate; e) perioada pentru care se da autorizarea; f) alte mentiuni prevazute de lege.

In cazuri urgente si temeinic justificate, se poate solicita autorizarea si a altor activitati decat cele pentru care exista autorizare, procurorul urmand sa se pronunte, de indata.

Datele si informatiile folosite de investigatorul sub acoperire pot fi folosite numai in cauza penala si in legatura cu persoanele la care se refera autorizatia emisa de procuror. Aceste date si informatii vor putea fi folosite si in alte cauze sau in legatura cu alte persoane, daca sunt concludente si utile.

Identitatea reala a investigatorului sub acoperire nu poate fi dezvaluita in timpul ori dupa terminarea actiunii acestuia. Procurorul competent sa autorizeze folosirea unui investigator sub acoperire are dreptul sa-i cunoasca adevarata identitate, cu respectarea secretului profesional.

Sectiunea a IV-a

Desfasurarea urmaririi penale

1. Inceperea urmaririi penale

Organul de urmarire penala, sesizat in vreunul din modurile prevazute de lege, este obligat sa constate daca sunt sau nu indeplinite conditiile cerute pentru inceperea urmaririi penale.

In cazul in care din actul de sesizare sau din actele premergatoare efectuate rezulta ca sunt suficiente date cu privire la fapta savarsita si nu exista nicio cauza care sa impiedice punerea in miscare a actiunii penale, cu exceptia cazului prevazut de art. 10, lit. b¹, organul de urmarire penala procedeaza la inceperea urmaririi penale.

Codul de procedura penala reglementeaza inceperea urmaririi penale in mod diferit, avand in vedere modurile de sesizare a organelor de urmarire penala, astfel:

a)   in cazul sesizarii prin plangere sau denunt, organul de urmarire penala dispune inceperea urmaririi penale prin rezolutie motivata;

b)   in cazul sesizarilor facute de persoane cu functii de conducere si alti functionari (art. 227, al.1) in numele unitatilor la care se refera art. 145 din Codul penal, consideram ca acestea constituie plangeri si, ca atare, in asemenea cazuri, urmarirea penala se va incepe prin rezolutie motivata;

c)   in cazul sesizarilor facute de functionarii care au luat cunostinta de savarsirea unei infractiuni in legatura cu serviciul in cadrul caruia isi indeplinesc sarcinile profesionale (art. 227, al. 2), consideram ca acestea constituie denunturi si inceperea urmaririi penale se va face in aceleasi conditii, adica prin rezolutie motivata.

Rezolutia se aplica de cel care efectueaza cercetarea, chiar si pe actul de sesizare. Aceasta rezolutie trebuie sa cuprinda data si ora la care s-a dispus inceperea urmaririi penale si va fi inregistrata intr-un registru special.

Modalitatea inceperii urmaririi penale prin rezolutie motivata ofera conditii de operativitate in desfasurarea activitatii de urmarire penala.

Rezolutia de incepere a urmaririi penale, emisa de organul de cercetare penala, se supune confirmarii motivate a procurorului care exercita supravegherea activitatii de cercetare penala in termen de cel mult 48 de ore de la data inceperii urmaririi penale, organele de cercetare penala fiind obligate sa prezinte, totodata, si dosarul cauzei.

In cazul in care din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergatoare efectuate dupa primirea plangerii sau denuntului rezulta vreunul din cazurile de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale

prevazute de art. 10, cu exceptia celui prevazut de art. 10 lit. b¹, organul de urmarire penala inainteaza procurorului actele incheiate cu propunerea de a nu se incepe urmarirea penala. Daca procurorul constata ca nu sunt intrunite conditiile care sa impiedice punerea in miscare a actiunii penale prevazute in art. 10 (cu exceptia celui de la lit. b¹) si care sa determine neinceperea urmaririi penale, el restituie actele organului de urmarire penala, fie pentru completarea actelor premergatoare, fie pentru inceperea urmaririi penale. In cazul in care este de acord cu propunerea, procurorul o confirma prin rezolutie motivata. O copie a rezolutiei se comunica persoanei care a facut sesizarea, precum si, dupa caz, persoanei fata de care s-au efectuat acte premergatoare. Daca procurorul constata ca propunerea este neintemeiata, el restituie actele organului de urmarire penala, fie pentru completarea actelor premergatoare, fie pentru inceperea urmaririi penale.

Impotriva rezolutiei de neincepere a urmaririi penale se poate face plangere la instanta de judecata, potrivit art. 278¹.

Daca ulterior se constata ca nu a existat sau ca a disparut imprejurarea pe care se intemeia propunerea de a nu se incepe urmarirea penala, procurorul infirma rezolutia si restituie actele organului de urmarire penala, dispunand inceperea urmaririi penale.

Cand cauza de impiedicare se refera la imprejurarea ca fapta comisa nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni (art. 18¹ din Codul penal), organul de cercetare penala incepe urmarirea penala prin rezolutie motivata sau, dupa caz, prin proces-verbal, pentru a stabili situatia de fapt si a vedea daca sunt intrunite conditiile cerute de lege pentru retinerea acestei cauze. In baza celor stabilite, organul de cercetare penala inainteaza dosarul procurorului cu propunerea de scoatere de sub urmarire penala. Daca este de acord cu propunerea, procurorul dispune prin ordonanta scoaterea de sub urmarire penala. Daca nu este de acord, procurorul restituie dosarul organului de cercetare penala, pentru continuarea urmaririi penale.

Urmarirea penala poate fi inceputa indiferent daca faptuitorul este sau nu cunoscut. De asemenea, inceperea urmaririi penale nu este determinata de punerea in miscare a actiunii penale.

Legea nu obliga sa existe coincidenta intre momentul inceperii urmaririi penale si cel al punerii in miscare a actiunii penale. De regula, actiunea penala este pusa in miscare dupa inceperea urmaririi penale.

2. Formele (modalitatile) de efectuare a urmaririi penale

Mijlocul procesual prin care organele judiciare desfasoara activitati de tragere la raspundere penala este actiunea penala, care se poate exercita in

tot cursul procesului penal, avand ca obiect, in conformitate cu prevederile art. 9, tocmai tragerea la raspundere penala a persoanelor care au savarsit infractiuni.

Pornind de la dispozitia procedurala prevazuta in art. 9, al. 2, conform careia actiunea penala se pune in miscare prin actul de inculpare prevazut de lege si avand in vedere dispozitiile art. 235 si 262, pct. 1, lit. a, care prevad ca actiunea penala se poate pune in miscare de catre procuror pe baza de ordonanta, in cursul urmaririi penale, sau prin rechizitoriu, cu ocazia trimiterii in judecata, rezulta ca actul de inculpare prin care se pune in miscare actiunea penala este fie ordonanta de punere in miscare a actiunii penale, fie rechizitoriul.

In raport de situatie, daca actiunea penala a fost pusa in miscare pe baza de ordonanta emisa de catre procuror in cursul urmaririi penale sau nu, exista doua forme de efectuare a urmaririi penale: a) urmarirea penala cu actiunea penala pusa in miscare; b) urmarirea penala fara actiunea penala pusa in miscare.

2.1. Urmarirea penala cu actiunea penala pusa in miscare

In conformitate cu prevederile art. 234, in situatia in care urmarirea penala se efectueaza de catre organul de cercetare penala si daca acesta, la un moment dat, pe parcursul efectuarii urmaririi penale, considera ca sunt temeiuri pentru punerea in miscare a actiunii penale, el face propuneri in acest sens pe care le inainteaza procurorului.

Trebuie precizat faptul ca temeiurile pentru punerea in miscare a actiunii penale nu sunt enuntate in mod expres in dispozitiile Codului de procedura penala, insa tinand cont de scopul procesului penal si de ansamblul dispozitiilor legii procesual penale, consideram ca actiunea penala este necesar a se pune in miscare pe parcursul urmaririi penale, in conditiile in care se apreciaza, de catre organul de urmarire penala, ca declansarea actiunii penale asigura in mai bune conditiuni aflarea adevarului, contribuie la lamurirea cauzei, sub toate aspectele, in vederea justei ei solutionari si garanteaza mai eficient drepturile tuturor partilor din proces.

Procurorul, dupa ce primeste de la organul de cercetare penala dosarul, impreuna cu referatul care contine propunerea de punere in miscare a actiunii penale, poate constata ca este necesara punerea in miscare a actiunii penale, fiind deci de acord cu propunerea, situatie in care va dispune punerea in miscare a actiunii penale pe baza de ordonanta (art. 235). Aceasta ordonanta, in baza art. 235, al. 3, trebuie sa cuprinda, pe langa mentiunile

prevazute de art. 203, si date cu privire la persoana inculpatului, fapta pentru care este invinuit si incadrarea juridica a acesteia.

Organul de cercetare penala, atunci cand face propuneri pentru punerea in miscare a actiunii penale, trebuie sa stabileasca faptul ca in cauza nu exista vreunul din cazurile prevazute de art. 10 lit. a-j, care impiedica punerea in miscare a actiunii penale si ca sunt probe concludente care sa ateste, in mod neindoielnic, existenta infractiunii si faptul ca invinuitul cercetat a comis fapta ce i se retine in sarcina.

Prin punerea in miscare a actiunii penale, invinuitul capata calitatea de inculpat, devenind parte in procesul penal. Ca atare, impotriva lui se pot lua si alte masuri privative de libertate, menite sa contribuie la aflarea adevarului in cauza respectiva.

Astfel, inculpatul poate fi arestat preventiv, daca organul de urmarire penala considera ca sunt intrunite conditiile prevazute de lege. In acest sens, in referatul cu propunerea de punere in miscare a actiunii penale se pot face si propuneri de arestare preventiva a inculpatului (art. 234, al. 2).

Procurorul, sesizat potrivit art. 234, daca pune in miscare actiunea penala si daca apreciaza ca sunt intrunite conditiile prevazute de lege pentru luarea masurii arestarii preventive a inculpatului, procedeaza conform art. 149¹. Astfel, procurorul procedeaza, in mod obligatoriu, la ascultarea inculpatului in prezenta aparatorului, dupa care prezinta dosarul cauzei, cu propunerea motivata de luare a masurii arestarii preventive a inculpatului, presedintelui sau judecatorului delegat de acesta de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in fond sau de la instanta corespunzatoare in grad acesteia in a carei circumscriptie se afla locul de detinere, locul unde s-a constatat savarsirea faptei prevazute de legea penala ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala.

Dupa ce a dispus punerea in miscare a actiunii penale, din oficiu sau pe baza propunerii organului de cercetare penala, procurorul va restitui dosarul organului de cercetare penala dispunand, totodata, continuarea cercetarilor si dand dispozitii asupra modului in care urmeaza sa se constituie cercetarile.

Organul de cercetare penala, primind dosarul, va continua efectuarea actelor de cercetare, avand obligatia de a respecta dispozitiile date de procuror.

Continuand cercetarea penala, organul de cercetare penala este obligat, conform prevederilor art. 237, al. 2, sa cheme pe inculpat, sa ii comunice fapta pentru care este invinuit si sa ii dea explicatii cu privire la drepturile si obligatiile pe care le are. Atunci cand inculpatul nu locuieste in tara, organul

de cercetare penala va tine seama, la fixarea termenului de prezentare in fata acestuia, de reglementarile speciale privind asistenta judiciara internationala in materie penala.

De asemenea, in vederea asigurarii dreptului de aparare, i se aduce la cunostinta inculpatului ca in tot cursul urmaririi penale are dreptul, conform legii, sa propuna administrarea de probe in apararea sa. Tot cu aceasta ocazie i se mai precizeaza ca poate face plangere impotriva masurii si actelor de urmarire penala, daca prin aceasta s-a adus o vatamare a intereselor sale legitime.

In situatia in care inculpatul se afla in stare de libertate, organul de cercetare penala, in conformitate cu prevederile art. 237, al. 3, trebuie sa-i puna in vedere ca este obligat sa se prezinte la toate chemarile ce i se vor face in cursul procesului penal si ca are indatorirea sa comunice orice schimbare de adresa.

Prin dispozitiile art. 237, al. 4, se acorda organelor de cercetare penala dreptul de a continua urmarirea si fara a-l asculta pe inculpat, cand acesta este disparut, se sustrage de la cercetare sau nu locuieste in tara. Aceasta dispozitie are menirea de a garanta scopul procesului penal relevat de art. 1, al. 1, si anume ca el consta in constatarea la timp si in mod complet a faptelor care constituie infractiuni, astfel ca orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale. De aceea, faptul ca inculpatul este disparut, se sustrage de la cercetare sau nu locuieste in tara, nu este un impediment in procesul tragerii lui la raspundere penala, justitia putand fi infaptuita si in aceasta situatie.

In situatia in care organul de cercetare penala constata fapte noi in sarcina invinuitului sau inculpatului ori imprejurari noi care pot duce la schimbarea incadrarii juridice a faptei pentru care s-a dispus inceperea urmaririi penale ori s-a pus in miscare actiunea penala sau date cu privire la participarea si a unei alte persoane la savarsirea acelei fapte, el este obligat sa faca propuneri procurorului pentru extinderea cercetarilor penale sau schimbarea incadrarii juridice. Propunerile se inainteaza in cel mult 3 zile de la data constatarii faptelor, imprejurarilor sau persoanelor noi. Procurorul va decide prin ordonanta in cel mult 5 zile (art. 238).

Rezulta ca extinderea cercetarilor se poate face numai in cadrul formei de urmarire penala cu actiunea penala pusa in miscare, ca este dreptul exclusiv al procurorului de a decide in aceasta privinta din oficiu sau la propunerea organului de cercetare penala si ca procurorul dispune masura extinderii cercetarilor penale sau a schimbarii incadrarii juridice pe baza de rezolutie motivata.

Prezentarea materialului de urmarire penala este actul procedural prin care, inainte de terminarea cercetarii penale, organul de cercetare penala pune la dispozitia inculpatului intreg materialul dosarului, pentru ca acesta sa-l cunoasca si sa faca, eventual, cereri noi sau declaratii suplimentare.

Existenta institutiei procesuale a prezentarii materialului de urmarire penala inculpatului reprezinta grija fata de om, fata de drepturile si libertatile fundamentale, prin aceea ca reprezinta o importanta garantie procesuala a faptului ca in cauza respectiva se va afla adevarul.

Daca legea procesual penala obliga organele de urmarire penala sa afle adevarul, administrand probe, atat in favoarea, cat si in defavoarea inculpatului, urmarirea penala nu s-ar considera completa daca inculpatul nu ar lua cunostinta de materialul probator care s-a administrat in cauza, pentru a putea face obiectiile necesare.

Din momentul in care constata ca au fost efectuate toate actele de urmarire penala necesare pentru lamurirea sub toate aspectele a pricinii, in cauzele in care urmarirea penala se efectueaza cu actiunea penala pusa in miscare, organul de urmarire penala va proceda la prezentarea materialului de urmarire penala.

Data fiind importanta institutiei prezentarii materialului de urmarire penala pentru realizarea dreptului de aparare al inculpatului, legiuitorul a considerat-o ca fiind un drept al inculpatului, dar, in acelasi timp, si o obligatie impusa organului de urmarire penala.

Inainte de a proceda la prezentarea materialului de urmarire penala, organul de urmarire penala va lua masura de chemare a inculpatului in fata sa, deoarece prezentarea materialului se realizeaza numai cu participarea acestuia.

La prezentarea materialului de urmarire penala, organul de cercetare penala are urmatoarele obligatii impuse de art. 250: a) de a-i pune in vedere inculpatului ca are dreptul de a lua cunostinta de materialul de urmarire penala, aratandu-i si incadrarea juridica a faptei savarsita; b) de a-i asigura posibilitatea sa ia, de indata, cunostinta de materialul de cercetare penala; in situatia in care inculpatul nu poate sa citeasca, organului de cercetare penala ii revine obligatia de a-i citi materialul; c) de a-l intreba, dupa ce a luat cunostinta de materialul de cercetare penala, daca are de formulat cereri noi sau daca doreste sa faca declaratii suplimentare.

Dupa ce inculpatul a luat cunostinta de materialul de urmarire penala si a formulat cereri noi in legatura cu urmarirea penala, organul de cercetare penala este obligat sa le examineze, de indata, si sa dispuna prin ordonanta admiterea sau respingerea lor.

In situatia in care , din continutul cererilor noi formulate de inculpat, rezulta ca trebuie administrate mai multe probe, organul de cercetare penala le va admite numai pe cele care prezinta importanta pentru aflarea adevarului, respingandu-le pe celelalte.

Cu ocazia prezentarii materialului de urmarire penala, inculpatul mai are dreptul sa formuleze declaratii suplimentare si, daca din continutul acestora sau din raspunsurile inculpatului rezulta necesitatea completarii cercetarii, organul de cercetare penala va dispune, prin aceeasi ordonanta prin care admite sau respinge cererile inculpatului, si completarea cercetarii (art. 252).

Despre aducerea la indeplinire a activitatilor procesuale cu ocazia prezentarii materialului de urmarire penala, organul de cercetare penala va intocmi un proces-verbal, in care va consemna si declaratiile, cererile si raspunsurile inculpatului (art. 251). De asemenea, se va consemna daca aparatorul l-a asistat sau nu pe inculpat si ce probleme a ridicat acesta.

Daca a efectuat noi acte de cercetare penala, pe baza cererilor noi formulate de catre inculpat sau a declaratiilor suplimentare ori raspunsurilor acestuia, organul de cercetare penala va proceda la o noua prezentare a materialului de urmarire penala. La fel, el va efectua din nou prezentarea materialului de urmarire penala si in cazul in care se procedeaza la schimbarea incadrarii juridice data faptei.

Art. 254 stabileste situatiile in care organul de cercetare penala nu va proceda la prezentarea materialului de cercetare penala inculpatului, respectiv: a) cand inculpatul este disparut; b) cand inculpatul se sustrage de la chemarea in fata organului de cercetare penala.

Daca, dupa inaintarea dosarului la procuror, inculpatul se prezinta, este prins sau adus de catre organul de cercetare penala, procurorul are obligatia de a-i prezenta materialul de urmarire penala (art. 254 al. 2).

In cazul in care sunt mai multi inculpati in aceeasi cauza penala, organul de cercetare penala are obligatia sa prezinte materialul de urmarire penala fiecaruia in parte. In acest sens, el intocmeste procese-verbale individuale de prezentare a materialului de urmarire penala, consemnand cererile noi, declaratiile suplimentare si eventualele raspunsuri ale inculpatului.

In acelasi mod va proceda organul de cercetare penala si cu rezolvarea cererilor noi formulate de inculpati, emitand ordonante de admitere sau respingere cu privire la cererile fiecarui inculpat in parte. Atunci cand s-a completat dosarul pe baza cererii unui singur inculpat, organul de cercetare penala procedeaza la o noua prezentare a materialului, tuturor inculpatilor in cauza.

Organul de cercetare penala va crea inculpatului posibilitatea pentru a avea timpul material suficient la dispozitie in vederea luarii la cunostinta a intregului material in cele mai bune conditii, fiind interzisa limitarea timpului in scopul de a-l impiedica pe inculpat sa-si exercite acest drept.

Pe parcursul luarii la cunostinta a materialului de urmarire penala, inculpatul are dreptul de a-si face anumite insemnari care sa-l ajute in formarea cererilor noi, a declaratiilor suplimentare sau raspunsurilor sale.

In situatia in care urmarirea penala se realizeaza de catre procuror, acesta va efectua toate actele de urmarire penala necesare ca si organul de cercetare penala, insa, spre deosebire de acest organ, el insusi pune in miscare actiunea penala.

2.2. Urmarirea penala fara actiunea penala pusa in miscare

In cauzele penale in care se asigura aflarea adevarului in bune conditiuni si fara punerea in miscare a actiunii penale de catre procuror, urmarirea penala se va efectua fara declansarea actiunii penale.

Urmarirea penala fara actiunea penala pusa in miscare este o forma mai operativa de urmarire penala, care nu impune indeplinirea unor activitati de catre organul de urmarire penala, efectuandu-se, de regula, in cauzele mai simple. Astfel, organul de cercetare penala nu va prezenta materialul de urmarire penala invinuitului, acest lucru urmand sa-l faca procurorul.

Organul de cercetare penala, dupa ce a dispus inceperea urmaririi penale prin rezolutie motivata si aceasta a fost confirmata de catre procuror, va proceda la efectuarea cercetarii si la luarea masurilor necesare pentru desfasurarea acesteia, potrivit legii si tinand seama de imprejurarile specifice fiecarei cauze.

In cadrul urmaririi penale fara punerea in miscare a actiunii penale se pot efectua o serie de activitati care sa contribuie la realizarea obiectivului urmaririi penale, respectiv: ascultarea invinuitului, efectuarea de perchezitii corporale si domiciliare; ridicarea de obiecte si inscrisuri; luarea masurilor asiguratorii, ascultarea martorilor; efectuarea de confruntari; constatari tehnico-stiintifice si expertize medico-legale; cercetari la fata locului; reconstituiri si alte acte de urmarire penala necesare in cauza.

Dupa ce organul de cercetare penala, in cauzele in care nu a fost pusa in miscare actiunea penala, a efectuat actele de cercetare penala si constata ca exista invinuit in cauza si ca impotriva acestuia sunt suficiente probe, va proceda la o noua ascultare a invinuitului, aducandu-i la cunostinta invinuirea si intrebandu-l daca are alte mijloace de aparare.

Ascultarea invinuitului la terminarea urmaririi penale reprezinta un moment de contact obligatoriu intre acesta si organul de cercetare penala. Ascultarea nu se poate realiza daca invinuitul este disparut sau daca refuza sa se prezinte in fata organului de urmarire penala.

Faptul ca invinuitului i s-a adus la cunostinta invinuirea rezulta din declaratia acestuia luata cu ocazia ascultarii, din care trebuie sa rezulte ca organul de cercetare penala l-a intrebat daca are de propus noi mijloace de aparare, consemnandu-se raspunsul lui.

Cand invinuitul a propus probe in apararea sa si organul de cercetare penala le considera intemeiate, acesta va continua cercetarile pana la elucidarea tuturor aspectelor relevate de invinuit.

Cand pe parcursul urmaririi penale fara actiunea penala pusa in miscare se descopera fapte noi in sarcina invinuitului sau, apoi date cu privire la participarea si a altor persoane la savarsirea infractiunii, organul de cercetare penala va extinde, el insusi, cercetarile, fara interventia procurorului.

In cazul efectuarii urmaririi penale, fara punerea in miscare a actiunii penale, cercetarea se considera terminata in urmatoarele situatii: a) invinuitul nu a mai propus probe noi cu ocazia aducerii la cunostinta a invinuirii; b) cand a cerut administrarea de noi probe, insa acestea nu au fost gasite temeinice; c) cercetarea a fost completata potrivit propunerilor facute de invinuit.

Sectiunea a V-a

Terminarea urmaririi penale

1. Terminarea urmaririi penale cu actiunea penala pusa in miscare

In cazul efectuarii urmaririi penale cu actiunea penala pusa in miscare, in conformitate cu prevederile art. 250 si 258, organul de urmarire penala este obligat sa procedeze la prezentarea materialului de urmarire penala inculpatului, cu exceptia situatiilor in care inculpatul se sustrage de la chemarea in fata organului de urmarire penala sau este disparut, dupa care urmarirea penala se considera terminata.

Inainte ca organul de cercetare penala sa inainteze dosarul procurorului in vederea sesizarii instantei de judecata, in conformitate cu prevederile art. 258-259, el este obligat sa intocmeasca referatul de terminare a urmaririi penale.

Referatul este un act procedural care constituie un rezumat concis si sistematizat al rezultatului cercetarii si in care se consemneaza fapta retinuta in sarcina inculpatului, probele administrate in cauza si ultima incadrare juridica data faptei.

In conformitate cu prevederile art. 259, referatul de terminare a urmaririi penale are o intreita limita: a) fapta care a facut obiectul punerii in miscare a actiunii penale; b) persoana inculpatului impotriva caruia s-a pus in miscare si se exercita actiunea penala; c) ultima incadrare juridica data faptei.

Atunci cand urmarirea penala priveste mai multe fapte si mai multi inculpati, referatul trebuie sa cuprinda fapta sau faptele retinute in sarcina fiecarui inculpat, probele administrate care dovedesc vinovatia inculpatilor si incadrarea juridica data faptei sau faptelor pentru fiecare inculpat in parte.

Pe parcursul desfasurarii urmaririi penale, se poate dispune incetarea urmaririi penale sau scoaterea de sub urmarire penala, ori suspendarea urmaririi penale pentru un inculpat sau pentru o parte dintre acestia. In toate aceste situatii, organul de cercetare penala va consemna, in referatul de terminare a urmaririi penale, pentru care fapte ori faptuitori s-a propus incetarea urmaririi penale, scoaterea de sub urmarire penala sau suspendarea urmaririi penale.

Organul de cercetare penala trebuie sa manifeste o grija deosebita atunci cand intocmeste referatul de terminare a urmaririi penale, in sensul de a face o analiza temeinica si o apreciere justa a probelor administrate in cauza si care dovedesc vinovatia inculpatului, fiecare fapta retinuta in sarcina inculpatului (inculpatilor) sa fie sustinuta de probatoriu, iar incadrarea juridica data faptelor sa fie cea legala.

In conformitate cu prevederile art. 260, referatul de terminare a urmaririi penale trebuie sa cuprinda si urmatoarele date suplimentare privitoare la: a) mijloacele materiale de proba si masurile luate referitor la ele in cursul cercetarii penale, precum si locul unde se afla; b) masurile reparatorii privind reparatiile civile sau executarea pedepsei amenzii, luate in cursul cercetarii penale; c) cheltuieli judiciare.

Dupa intocmirea referatului, dosarul este inaintat procurorului.

Din dispozitiile Codului de procedura penala rezulta ca referatul de terminare a urmaririi penale se intocmeste numai de catre organul de cercetare penala, deci numai cand urmarirea penala se face de catre acest organ. Cand urmarirea penala se efectueaza de catre procuror, acesta nu va intocmi referat de terminare a urmaririi penale, ci va da rechizitoriu.

2. Terminarea urmaririi penale fara actiunea penala pusa in miscare

Cercetarea penala, in cazul efectuarii urmaririi penale fara punerea in miscare a actiunii penale, se considera terminata atunci cand, dupa aducerea la cunostinta a invinuirii si ascultarea invinuitului, acesta nu a mai propus

noi probe in apararea sa, sau cand, desi a propus noi probe in apararea sa, acestea au fost respinse ca neconcludente sau inutile.

In situatia cand probele noi, propuse de invinuit in apararea sa, au fost admise de catre organul de cercetare penala, ele fiind apreciate drept concludente si utile, cercetarea penala se considera terminata dupa ce a fost completata conform propunerilor facute.

Ca si in cazul urmaririi penale cu actiunea penala pusa in miscare, organul de cercetare penala are obligatia de a intocmi referatul de terminare a urmaririi penale, in care se consemneaza rezultatul cercetarii si care se limiteaza la faptele ce au facut obiectul cercetarii, la persoana invinuitului si la incadrarea juridica data faptei cu ocazia ultimei ascultari a invinuitului, dupa care dosarul va fi inaintat procurorului.

Deoarece, pe parcursul cercetarii penale, organul de cercetare penala nu procedeaza la prezentarea materialului de urmarire penala, art. 257 prevede ca procurorul, dupa ce a primit dosarul de la organul de cercetare penala, il cheama pe invinuit in fata sa si ii prezinta materialul de urmarire penala potrivit dispozitiilor art. 250 si urmatoarele, care se aplica in mod corespunzator.

Se impune precizarea ca, in situatia efectuarii urmaririi penale fara actiunea penala pusa in miscare, pe parcursul urmaririi legea procesual penala confera procurorului facultatea de a prezenta materialul de urmarire penala invinuitului.

Sectiunea a VI-a

Suspendarea urmaririi penale

Prin suspendarea urmaririi penale se intelege intreruperea temporara a urmaririi penale, ca urmare a unei imprejurari, prevazuta de legea procesual penala si survenita independent de vointa organului de urmarire penala si a invinuitului sau inculpatului.

Singurul caz de suspendare a urmaririi penale prevazut de Codul de procedura penala este atunci cand invinuitul sau inculpatul sufera de o boala grava care il impiedica sa ia parte la procesul penal.

Art. 239 statueaza ca in situatia in care se constata pe calea unei expertize medico-legale ca invinuitul sau inculpatul sufera de o boala grava, care il impiedica sa ia parte la procesul penal, organul de cercetare penala inainteaza procurorului propunerile sale impreuna cu dosarul, pentru a dispune suspendarea urmaririi penale.

Suspendarea urmaririi penale are loc, insa, cand din actele de urmarire penala, existente la dosar, rezulta neindoielnic ca a fost savarsita o fapta prevazuta de legea penala, precum si vinovatia autorului ei.

Atunci cand primeste dosarul de la organul de cercetare penala impreuna cu propunerile acestuia de suspendare a urmaririi penale, procurorul dispune, daca este de acord, suspendarea urmaririi penale, pe baza de ordonanta.

De asemenea, procurorul poate dispune suspendarea urmaririi penale si atunci cand, personal, constata ca este cazul sa se ia aceasta masura.

Ordonanta de suspendare a urmaririi penale constituie actul procedural prin care procurorul dispune intreruperea temporara a urmaririi penale, act care va cuprinde, pe langa mentiunile precizate de art. 203, si urmatoarele aspecte: a) date privitoare la persoana invinuitului sau inculpatului; b) fapta de care este invinuit; c) cauzele care au determinat suspendarea urmaririi penale; d) masurile luate in vederea insanatosirii invinuitului sau inculpatului.

Ordonanta de suspendare a urmaririi penale se comunica, in copie, invinuitului sau inculpatului si persoanei vatamate. Dupa comunicare, dosarul se restituie organului de cercetare penala.

Cand in cauza penala sunt mai multi invinuiti sau inculpati si numai unul sau o parte din ei sufera de o boala grava, stabilita printr-o expertiza medico-legala si care ii impiedica sa ia parte in procesul penal, procurorul va dispune suspendarea urmaririi penale numai pentru acestia, procedand totodata si la disjungerea cauzei, iar cand acest lucru nu este posibil, va dispune suspendarea intregii cauze.

Deoarece masura suspendarii urmaririi penale se ia imediat dupa constatarea cazului de suspendare, in conformitate cu prevederile art. 241, organul de cercetare penala va continua sa efectueze toate actele a caror indeplinire nu impune prezenta invinuitului sau inculpatului (audieri de martori, confruntari, ridicari de obiecte si inscrisuri etc.).

Organul de cercetare penala care instrumenteaza cauza in care s-a dispus suspendarea urmaririi penale are obligatia de a lua masuri de internare a invinuitului sau inculpatului grav bolnav, urmand sa tina o legatura permanenta cu medicul curant si sa se intereseze periodic daca mai subzista cauza care a determinat suspendarea urmaririi penale.

Atunci cand invinuitul sau inculpatul s-a insanatosit si, ca atare, nu mai subzista cauza care a determinat luarea masurii suspendarii urmaririi penale, organul de cercetare penala are obligatia de a inainta dosarul procurorului pentru ca acesta sa dispuna asupra reluarii urmaririi penale.

Sectiunea a VII-a

Incetarea urmaririi penale

Incetarea urmaririi penale este consecinta existentei vreunuia din cazurile care impiedica punerea in miscare sau exercitarea actiunii penale prevazute in art. 10 lit. f-h, i¹ si j si exista invinuit sau inculpat in cauza.

Daca invinuitul sau inculpatul nu mai poate fi supus raspunderii penale, nici activitatea procesuala desfasurata in acest scop nu mai poate fi confirmata, intrucat este lipsita de obiect, exceptie facand situatiile prevazute de art. 13.

Pentru a se dispune incetarea urmariri penale pe parcursul desfasurarii urmaririi penale, este necesara indeplinirea cumulativa a urmatoarelor trei conditii: a) sa fie inceputa urmarirea penala; b) sa existe invinuit sau inculpat in cauza; c) sa fie dovedita existenta vreuneia dintre cazurile prevazute de art. 10 lit. f-h,i¹ si j.

Cazurile care duc la incetarea urmaririi penale sunt cele prevazute de art. 10, lit. f-h,i¹ si j, si anume:

f) lipseste plangerea prealabila a persoanei vatamate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori alta conditie prevazuta de lege, necesara pentru punerea in miscare a actiunii penale; g) a intervenit amnistia, prescriptia ori decesul faptuitorului sau, dupa caz, radierea persoanei juridice atunci cand au calitatea de faptuitor; h) a fost retrasa plangerea prealabila ori partile s-au impacat, in cazul infractiunilor pentru care retragerea plangerii sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala; i¹) exista o cauza e nepedepsire prevazuta de lege; j) exista autoritate de lucru judecat.

Impiedicarea produce efecte chiar daca faptei definitiv judecate i s-ar da o alta incadrare juridica.

Sunt situatii cand aceeasi cauza penala priveste mai multi invinuiti sau inculpati ori mai multe fapte penale.

Pe parcursul desfasurarii urmaririi penale se poate ivi necesitatea de a se dispune incetarea urmaririi penale, numai pentru anumiti invinuiti sau inculpati, ori numai pentru anumite fapte.

In conformitate cu dispozitiile art. 242, al.2, in asemenea situatii, incetarea urmaririi penale se dispune numai cu privire la invinuitii sau inculpatii, ori la faptele pentru care exista cazul de incetare a urmaririi penale.

Atunci cand, pe parcursul desfasurarii urmaririi penale, organul de cercetare penala constata existenta vreuneia dintre cauzele prevazute in

art. 10 lit. f-h, i¹ si j, el inainteaza procurorului dosarul cu propuneri de incetare a urmaririi penale.

Dupa ce primeste dosarul cauzei, procurorul analizeaza materialul intocmit si, daca ajunge la concluzia ca sunt intrunite toate conditiile legale, dispune incetarea urmaririi penale pe baza de ordonanta, potrivit art. 11 pct. 1, lit. c, in cazul cand a fost pusa in miscare actiunea penala, si pe baza de rezolutie motivata, cand nu a fost pusa in miscare actiunea penala.

Ordonanta de incetare a urmaririi penale, emisa de procuror, va trebui sa fie motivata si sa cuprinda, in afara de mentiunile generale indicate prin art. 203, si urmatoarele date: a) date privind persoana invinuitului sau inculpatului; b) fapta la care se refera incetarea urmaririi penale; c) temeiurile de fapt si de drept pe baza carora se dispune incetarea urmaririi penale.

Dispozitiile Codului de procedura penala, care reglementeaza institutia procesuala a incetarii urmaririi penale, nu prevad un termen inauntrul caruia sau pana la care procurorul trebuie sa se pronunte asupra propunerii facute de organul de cercetare penala privind incetarea urmaririi penale. Aceasta inseamna ca legea lasa la aprecierea procurorului termenul de rezolvare, insa acesta va trebui sa aiba permanent in vedere principiul rapiditatii si legalitatii procesului penal in aceasta situatie.

Atunci cand cazul de incetare a urmaririi penale priveste un invinuit sau inculpat arestat, procurorul trebuie sa se pronunte asupra incetarii urmaririi penale in aceeasi zi in care a primit propunerea de incetare de la organul de cercetare penala. Daca a dispus incetarea urmaririi penale, procurorul trebuie sa ceara de indata instantei revocarea masurii arestarii preventive

In termen de 24 ore de la primirea de la procuror a dosarului, impreuna cu un referat in care se mentioneaza cazul sau cazurile de incetare a urmaririi penale constatate, instanta dispune, prin incheiere, revocarea masurii si punerea de indata in libertate a invinuitului sau inculpatului si restituie dosarul procurorului in acelasi termen, impreuna cu o copie a incheierii.

Trebuie precizat faptul ca, in conformitate cu dispozitiile art. 245, prin rezolutia sau ordonanta de incetare a urmaririi penale, trebuie sa se rezolve de catre procuror si urmatoarele probleme:

a)   revocarea masurilor asiguratorii luate in vederea executarii pedepsei amenzii;

b)   confiscarea lucrurilor care, potrivit art. 118 din Codul penal sunt supuse confiscarii speciale si restituirea celorlalte. Daca proprietatea corpurilor delicte si a celorlalte obiecte care au servit ca mijloace materiale

de proba este constatata, ele sunt pastrate de organul de cercetare penala pana la hotararea instantei civile;

c)  masurile asiguratorii privind reparatiile civile si restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii, in cazul in care s-a dispus mentinerea masurilor asiguratorii privind reparatiile civile; aceste masuri se vor considera desfiintate, daca persoana vatamata nu introduce actiune in fata instantei civile in termen de 30 de zile de la comunicarea incetarii urmaririi penale;

d) sesizarea instantei civile competente cu privire la desfiintarea totala sau partiala a unui inscris;

e) cheltuielile judiciare, stabilind cuantumul acestora, persoana care trebuie sa le suporte si ordonand incasarea lor;

f)   restituirea cautiunii in cazurile prevazute de lege.

In conformitate cu dispozitiile art. 245 alin. 2, in situatia cand pe parcursul urmaririi penale s-a luat vreuna din masurile de siguranta aratate de art. 162, se va face mentiunea despre acestea.

In cazul in care incetarea urmaririi penale priveste un invinuit sau inculpat arestat, in ordonanta se va face mentiunea si cu privire la revocarea arestarii preventive dispusa de instanta, potrivit art. 243, al. 3.

Dupa ce procurorul a dispus incetarea urmaririi penale, este obligat de lege sa comunice o copie de pe ordonanta sau rezolutie persoanei care a facut sesizarea, invinuitului sau inculpatului si, dupa caz, altor persoane interesate. Aceasta comunicare este necesara, pe de o parte, pentru ca aceia care nu sunt de acord cu masura dispusa sa poata introduce plangere in conditiile art. 275-278, iar pe de alta parte, ca aceia interesati de latura civila a cauzei sa stie ca despagubirile nu mai sunt realizabile pe calea procesului penal, ramanand deschisa posibilitatea actionarii in fata instantei civile.

Art. 246, al. 2 obliga instanta, in cazul in care invinuitul sau inculpatul este arestat preventiv, sa instiinteze prin adresa administratia locului de detinere, cu dispozitia de a pune, de indata, in libertate pe invinuit sau inculpat, potrivit art. 243, al. 3.

In cazul cand urmarirea penala se efectueaza de catre organele de cercetare penala si acestea inainteaza procurorului propuneri de incetare a urmaririi penale impreuna cu dosarul cauzei, daca procurorul, in urma studierii dosarului, constata ca nu este cazul sa dispuna incetarea urmaririi penale, in conformitate cu art. 248, el va restitui dosarul organului de cercetare penala, cu dispozitia de a continua cercetarea.

In acelasi fel va proceda procurorul si in situatia cand a dispus incetarea partiala a urmaririi penale, adica numai cu privire la anumiti

invinuiti sau inculpati, sau numai cu privire la anumite fapte care fac obiectul aceleiasi cauze.

Sectiunea a VIII-a

Scoaterea de sub urmarire penala

O alta masura care poate fi dispusa de procuror pe parcursul urmaririi penale este si scoaterea de sub urmarire penala, care are loc atunci cand se constata existenta vreunuia din cazurile prevazute de art. 10, lit. a-e si exista invinuit sau inculpat in cauza.

Pentru a se putea dispune scoaterea de sub urmarire penala pe parcursul desfasurarii urmaririi penale este necesara indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii: a) sa fie inceputa urmarirea penala; b) sa existe invinuit sau inculpat in cauza; c) sa se constate existenta vreunuia dintre cazurile prevazute de art. 10, lit.a-e, din Codul de procedura penala, si anume: fapta nu exista; fapta nu este prevazuta de legea penala; fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni; fapta nu a fost savarsita de invinuit sau inculpat; faptei ii lipseste unul din elementele constitutive ale infractiunii; exista vreuna din cauzele care inlatura caracterul penal al faptei.

Daca in aceeasi cauza sunt mai multi invinuiti sau inculpati, ori daca mai multe fapte fac obiectul aceleiasi cauze, scoaterea de sub urmarire penala poate avea loc numai cu privire la anumiti invinuiti sau inculpati ori la faptele pentru care exista cazul de scoatere de sub urmarire penala.

Atunci cand constata existenta vreunuia dintre cazurile prevazute in art. 10 lit. a-e, organul de cercetare penala inainteaza procurorului dosarul impreuna cu propunerile de scoatere de sub urmarire penala.

In urma studierii dosarului si a propunerii organului de cercetare penala, procurorul se pronunta cu privire la scoaterea de sub urmarire penala pe baza de rezolutie, in cazul cand actiunea penala nu a fost pusa in miscare, si pe baza de ordonanta, cand actiunea penala a fost pusa in miscare.

Cand scoaterea de sub urmarire penala se bazeaza pe prevederile art. 10, lit. b¹ (fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni), procurorul se pronunta prin ordonanta, indiferent daca este sau nu pusa in miscare actiunea penala.

In cazul in care s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala in temeiul art. 10, lit. b¹, executarea mustrarii sau mustrarii cu avertisment, prevazute in art. 91 din Codul penal, aplicate de procuror, se face potrivit art. 487, care se aplica in mod corespunzator. Executarea sanctiunii cu caracter administrativ a amenzii se efectueaza potrivit art. 442 si 443.

Dupa ce a dispus scoaterea de sub urmarire penala, procurorul este obligat sa instiinteze persoanele interesate despre masura dispusa. De asemenea, in cazul in care invinuitul sau inculpatul este arestat preventiv, procurorul va proceda ca si in cazul incetarii urmaririi penale.

Cand urmarirea penala se efectueaza de catre organul de cercetare penala si acesta propune scoaterea de sub urmarire penala, iar procurorul, in urma studierii dosarului, constata ca nu este cazul sa dispuna aceasta masura, sau cand dispune scoaterea de sub urmarire penala cu privire la anumite fapte care privesc aceeasi cauza ori numai cu privire la anumiti invinuiti sau inculpati, va proceda la restituirea dosarului organului de cercetare penala, cu dispozitia de a continua cercetarea, asa cum prevede art. 248 din Codul de procedura penala.

Impotriva ordonantei prin care s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala, in temeiul art. 10, alin. 1, lit.b¹, se poate face plangere in termen de 20 de zile de la instiintarea prevazuta in art. 246. Punerea in executare a ordonantei prin care s-a aplicat sanctiunea cu caracter administrativ a amenzii se face dupa expirarea termenului de 20 de zile, iar daca s-a facut plangere si a fost respinsa, dupa respingerea acesteia.

Sectiunea a IX-a

Clasarea cauzei penale

Clasarea este o institutie proprie numai urmaririi penale neavand corespondent in faza judecatii. Acest lucru se explica prin faptul ca procesul penal nu poate ajunge in faza judecatii decat in masura punerii in miscare a actiunii penale si a trimiterii in judecata a persoanei.

Clasarea are loc atunci cand sunt indeplinite, cumulativ, urmatoarele conditii: a) sa fie inceputa urmarirea penala; b) sa se constate existenta vreuneia din cazurile prevazute de art. 10 din Codul de procedura penala; c) sa nu existe invinuit in cauza.

Desi legea nu face distinctie, admitand, in principiu, ca orice cauza de impiedicare a exercitarii actiunii penale prevazuta in art. 10 din Codul de procedura penala constituie o conditie a clasarii, in fapt, unele aspecte cuprinse in textul respectiv nu pot veni in contradictie cu conditia inexistentei invinuitului sau inculpatului in cauza.

Exista anumite cauze, in art. 10, care pot fi avute in vedere numai in masura in care se raporteaza la o persoana certa. Aceste cauze sunt prevazute la lit. b¹ (fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni), lit. e (fapta nu a fost savarsita de catre invinuit sau inculpat),

lit. f (lipseste plangerea prealabila a persoanei vatamate, autorizarea sau sesizarea organului competent), lit. g (a intervenit decesul faptuitorului), lit. h (a fost retrasa plangerea prealabila sau partile s-au impacat), lit. i (s-a dispus inlocuirea raspunderii penale), lit. i¹ (exista o cauza de nepedepsire prevazuta de lege), lit. j (exista autoritate de lucru judecat), situatii cand nu vom avea de-a face cu clasarea.

Cand va constata ca sunt indeplinite conditiile clasarii, organul de cercetare penala va face propuneri la procuror, iar daca procurorul este de acord cu propunerea organului de cercetare penala, va dispune pe baza de rezolutie motivata clasarea cauzei penale.

Sectiunea a X-a

Trimiterea in judecata

Trimiterea in judecata este actul procesual prin care se incheie prima faza a procesului penal si se face trecerea la cea de-a doua faza-judecata. Procurorul este singurul organ care dispune trimiterea in judecata in cauzele in care a pus in miscare actiunea penala.

Rechizitoriul este actul procedural in care se materializeaza dispozitia de trimitere in judecata si de continuare a procesului penal. Ca atare, rezolvarea oricarei cauze penale, in cursul urmaririi penale, apartine procurorului.

Procurorul, primind dosarul de la organul de urmarire penala, este obligat ca, in termen de cel mult 15 zile, sa verifice lucrarile de urmarire penala si sa se pronunte asupra acesteia. Termenul de 15 zile trebuie inteles ca un termen maxim, in cadrul caruia procurorul studiaza dosarul si dispune solutia corespunzatoare. In cauzele cu arestati, rezolvarea cauzelor se face de urgenta si cu precadere. Oricum, in asemenea situatii, rezolvarea cauzelor trebuie sa se faca inainte de expirarea termenului de arestare pentru vreunul din arestati. Daca s-a dispus trimiterea in judecata, dosarul trebuie sa ajunga la instanta inainte de expirarea termenului de arestare.

Procurorul, la primirea dosarului de la organul de cercetare penala, procedeaza la prezentarea materialului de urmarire penala in situatiile prevazute de art. 254 alin. 1, daca inculpatul se prezinta, este prins sau adus in fata procurorului.

Daca, in urma verificarii lucrarilor de urmarire penala, constata ca au fost respectate dispozitiile legale care garanteaza aflarea adevarului, ca urmarirea penala este completa, existand probele necesare si legal administrate, procurorul procedeaza la rezolvarea cauzei.

Astfel, cand din dosarul cauzei rezulta ca fapta exista, ca ea a fost savarsita de invinuit sau de inculpat si ca acesta raspunde penal, procurorul intocmeste rechizitoriul prin care pune in miscare actiunea penala, daca aceasta nu a fost pusa in miscare in cursul urmaririi penale, si dispune trimiterea in judecata.

In primul rand, prin procuror se dispune punerea in miscare a actiunii penale, deoarece altfel nu s-ar putea trece de la faza de urmarire penala la cea de judecata si, prin aceasta, nu s-ar putea continua procesul penal.

Daca actiunea penala a fost pusa in miscare in cursul urmaririi penale, procurorul dispune prin rechizitoriu numai trimiterea in judecata.

Procurorul solutioneaza cauza prin ordonanta motivata, dispunand, potrivit art. 11, clasarea, scoaterea de sub urmarire sau incetarea urmaririi penale, daca sunt intrunite conditiile cerute de lege. Cand dispune una din aceste solutii, ordonanta trebuie sa cuprinda si dispozitiile complementare de la art. 245. Cand dispune scoaterea de sub urmarire penala in conditiile art. 10, lit. b¹, procurorul face aplicarea art. 18¹ , alin. 3 din Codul penal.

De asemenea, procurorul poate dispune suspendarea urmaririi penale, cand constata existenta unei cauze de suspendare (art. 239). In legatura cu suspendarea, trebuie facuta precizarea ca ea nu reprezinta o solutie definitiva data cauzei, asa cum sunt trimiterea in judecata, scoaterea de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi. Suspendarea este o intrerupere temporara si poate interveni si in timpul cat dosarul se afla la procuror. Dupa reluare, daca sunt indeplinite conditiile legale, se poate dispune trimiterea in judecata.

Actul procedural prin care se dispune trimiterea in judecata este rechizitoriul procurorului. Acesta se limiteaza la fapta si persoana (faptele si persoanele) pentru care s-a efectuat urmarirea penala si trebuie sa cuprinda datele generale ca orice act procedural, date privitoare la persoana inculpatului, fapta retinuta in sarcina sa, incadrarea juridica, probele pe care se intemeiaza invinuirea, masura preventiva luata si durata acesteia, precum si dispozitia de trimitere in judecata.

De asemenea, rechizitoriul trebuie sa cuprinda datele necesare in legatura cu persoanele ce trebuie citate in instanta (nume, prenume, calitatea in proces - inculpat, martor, expert, interpret etc. si locul unde urmeaza sa fie citate).

Daca urmarirea penala a fost efectuata de procuror, rechizitoriul va cuprinde si date suplimentare cu privire la mijloacele materiale de proba, masurile asiguratorii si cheltuieli judiciare (art. 260).

Trebuie mentionat faptul ca daca sunt mai multi inculpati in cauza se emite un singur rechizitoriu, chiar daca vor fi date rezolvari diferite cauzei.

Astfel, prin acelasi rechizitoriu, procurorul dispune trimiterea in judecata a unor inculpati, iar pentru altii, incetarea urmaririi penale sau scoaterea de sub urmarire penala (art. 262).

Rechizitoriul astfel intocmit constituie actul de sesizare a instantei de judecata. Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalitatii si temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, dupa caz, de procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel, iar cand urmarirea este facuta de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Cand urmarirea penala este efectuata de un procuror de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, rechizitoriul este verificat de procurorul sef de sectie, iar cand urmarirea penala este efectuata de acesta, verificarea se face de procurorul general al acestui parchet. In cauzele cu arestati, verificarea se face de urgenta si inainte de expirarea duratei arestarii preventive. Daca rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic care a efectuat verificarea il inainteaza instantei competente, impreuna cu dosarul cauzei si cu un numar necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpatilor aflati in stare de detinere.

In situatia in care constata ca urmarirea penala nu este completa sau ca n-au fost respectate dispozitiile legale cu privire la aflarea adevarului, procurorul restituie cauza organului care a efectuat urmarirea penala. De asemenea, procurorul poate dispune si trimiterea cauzei la un alt organ de cercetare in vederea refacerii sau completarii urmaririi penale.

Restituirea poate fi partiala, daca este posibila disjungerea, altfel cauza va fi restituita in intregime, si ea se dispune printr-o ordonanta in care trebuie sa se precizeze, pe langa mentiunile aratate in art. 203, actele de cercetare ce trebuie efectuate sau refacute, faptele si imprejurarile ce urmeaza a fi constatate sau mijloacele de proba ce urmeaza a fi folosite.

In cazul in care, la intocmirea rechizitoriului, considera ca este necesara arestarea inculpatului, fiind intrunite conditiile prevazute de lege, procurorul inainteaza instantei, in termen de 24 de ore, rechizitoriul si propunerea de arestare a inculpatului. In acelasi mod procedeaza procurorul si in cazul in care este necesara luarea masurilor de siguranta prevazute in art. 113 si 114 din Codul penal. In cazul in care considera ca se impune luarea masurilor preventive prevazute in art. 145 (obligatia de a nu parasi localitatea) si 145¹ (obligatia de a nu parasi tara), procurorul dispune aceasta prin rechizitoriu.

Incheierea prin care instanta dispune cu privire la aceste masuri se trimite procurorului, care face mentiunea despre aceasta in ordonanta de scoatere  de  sub  urmarire  penala,  de  incetare  a  urmaririi  penale,  de

suspendare a urmaririi penale, de restituire sau de trimitere la organul competent.

Procurorul este obligat sa dispuna asupra mentinerii sau revocarii masurilor de siguranta, altele decat cele prevazute de art. 113, 114 din Codul penal, si a masurilor asiguratorii luate in cursul urmaririi penale sau daca este cazul sa ia asemenea masuri.

Daca in urma verificarii lucrarilor de urmarire penala procurorul constata ca cercetarea penala n-a fost efectuata de organul competent, ia masuri pentru efectuarea acesteia de catre organul corespunzator. Masurile asiguratorii, actele si masurile procesuale confirmate sau incuviintate de procuror, precum si actele procesuale care nu pot fi refacute, raman valabile.

Organul de cercetare penala competent, care primeste cauza restituita de catre procuror, il va asculta pe invinuit sau inculpat, va stabili ce acte procesuale trebuie refacute si in ce masura, precum si ce acte mai trebuie efectuate pentru completarea urmaririi penale. Dupa completarea sau refacerea actelor procesuale indicate, organul de cercetare penala procedeaza la terminarea urmaririi penale, iar procurorul face din nou verificarea lucrarilor de urmarire penala si dispune in mod corespunzator.

Din cele aratate rezulta ca trimiterea in judecata comporta o serie de activitati din partea procurorului. Activitatea complexa a acestuia este determinata de raspunderea pe care o impune rezolvarea cauzelor in faza de urmarire penala, atribut ce revine exclusiv procurorului. Acesta este singurul organ care se pronunta asupra desfasurarii procesului penal in faza de urmarire penala. Organul de cercetare penala face numai propuneri procurorului cu privire la desfasurarea procesului penal.

Sectiunea a XI-a

Reluarea urmaririi penale

Sunt situatii cand, dupa terminarea urmaririi penale, se constata ca in mod gresit s-a avut in vedere o cauza dintre cele prevazute in art. 10 si pe baza ei s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale. In alte cazuri, instanta de judecata, din diferite motive, restituie cauza organului de urmarire penala pentru completarea cercetarii penale.

In toate aceste situatii se impune reluarea urmaririi penale in vederea elucidarii complete si legale a cauzei.

Reluarea urmaririi penale poate avea loc in urmatoarele situatii:

a) incetarea cauzei de suspendare. Acest lucru se intampla cand invinuitul sau inculpatul s-a insanatosit si poate sa participe la realizarea

procesului penal. In acest caz, organul de cercetare penala inainteaza dosarul procurorului cu propuneri corespunzatoare. Procurorul se pronunta asupra reluarii prin ordonanta, care trebuie sa cuprinda, pe langa datele generale ale oricarui act procedural, date despre persoana invinuitului sau inculpatului, fapta savarsita, cand s-a dispus suspendarea urmaririi si pentru ce, precum si motivarea ce justifica reluarea urmaririi penale. Daca procurorul constata ca din actele dosarului nu a disparut cauza de suspendare, el dispune prin rezolutie restituirea dosarului organului de cercetare penala;

b)  restituirea cauzei de catre instanta de judecata, in vederea refacerii
urmaririi penale.

Ca atare, pe parcursul judecarii unei cauze pot sa apara mai multe situatii pe care trebuie sa le rezolve instanta de judecata. Astfel, instanta, pana la terminarea cercetarii judecatoresti, poate constata ca in cauza supusa judecatii, urmarirea penala a fost efectuata de un alt organ decat cel competent. In acest caz, instanta se desesizeaza si restituie cauza procurorului, pentru a lua masuri ca urmarirea penala sa fie efectuata de organul competent.

Dosarul este trimis procurorului imediat dupa ramanerea definitiva a hotararii la prima instanta sau in cel mult 5 zile de la pronuntarea hotararii de catre instanta de recurs;

c)  redeschiderea urmaririi penale. Reluarea urmaririi penale are loc si prin redeschiderea acesteia, daca ulterior scoaterii de sub urmarire penala sau incetarii urmaririi penale se constata ca nu a existat, in fapt, cazul care a determinat luarea acestor masuri sau ca a disparut imprejurarea pe care se intemeiau ele (incetarea urmaririi penale s-a dispus ca urmare a prescriptiei si ulterior s-a stabilit ca termenul de prescriptie a fost calculat gresit; scoaterea de sub urmarire penala s-a dispus ca urmare a faptului ca invinuitul a actionat in legitima aparare, dar ulterior s-a stabilit ca nu a existat legitima aparare; scoaterea de sub urmarire penala s-a dispus pe motivul decesului faptuitorului, dar ulterior s-a stabilit ca el traieste etc.). In toate aceste situatii, redeschiderea dosarului si reluarea urmaririi penale se dispun prin ordonanta de catre procuror.

Redeschiderea urmaririi penale are loc, de asemenea, cand judecatorul, potrivit art. 278¹, a admis plangerea impotriva ordonantei sau, dupa caz, a rezolutiei procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale ori de clasare si a trimis cauza procurorului in vederea redeschiderii urmaririi penale. In cazul in care instanta, potrivit art. 278, a admis plangerea impotriva rezolutiei de neincepere a urmaririi penale si a trimis cauza procurorului in vederea inceperii urmaririi penale, acesta dispune inceperea urmaririi penale in conditiile prevazute de lege.

Dispozitiile instantei sunt obligatorii pentru organul de urmarire penala, sub aspectul faptelor si imprejurarilor ce urmeaza a fi constatate si al mijloacelor de proba indicate.

In situatia in care se considera, pe baza datelor din dosar, ca se justifica luarea unor masuri preventive, procurorul procedeaza in conformitate cu prevederile art. 233 sau 236. In ordonanta prin care s-a dispus reluarea urmaririi penale, se face mentiunea cu privire la luarea acestor masuri. Redeschiderea urmaririi penale se dispune de procuror prin ordonanta.

Sectiunea a XII-a

Plangerea impotriva masurilor si actelor de urmarire penala

Legea procesual penala prevede ca orice persoana se poate plange impotriva masurilor si actelor de urmarire penala, daca prin acestea s-a adus o vatamare intereselor sale legitime. Plangerea respectiva poate fi adresata procurorului care supravegheaza activitatea organului de cercetare penala si se depune fie direct la acesta, fie la organul de cercetare penala. Introducerea plangerii nu este suspensiva de executare. Ca atare, masura sau actul dispus este adus la indeplinire pana la rezolvarea plangerii.

Plangerea depusa la organul de cercetare penala se inainteaza in termen de 48 de ore de la primire procurorului, impreuna cu explicatiile date, daca sunt necesare.

Procurorul, primind plangerea, este obligat sa o rezolve in termen de 20 de zile de la primire si sa comunice persoanei care a facut-o modul de rezolvare. El se va pronunta prin ordonanta, ceea ce impune obligativitate si operativitate in rezolvarea acestor plangeri.

Daca plangerea este indreptata impotriva actelor sau masurilor luate de procuror sau efectuate pe baza dispozitiilor date de acesta, ea se rezolva de catre prim-procurorul parchetului sau, dupa caz, de procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel, ori de procurorul sef de sectie al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

In cazul cand masurile si actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe langa curtea de apel sau ale procurorului sef de sectie al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, ori au fost luate sau efectuate pe baza dispozitiilor date de catre acestia, plangerea se rezolva de procurorul ierarhic superior.

In cazul rezolutiei de neincepere a urmaririi penale sau al ordonantei ori, dupa caz, al rezolutiei de clasare, de scoatere de sub urmarire penala sau

de incetare al urmaririi penale, plangerea se face in termen de 20 de zile de la instiintarea persoanelor interesate.

Rezolutiile sau ordonantele prin care se solutioneaza plangerile impotriva rezolutiilor sau ordonantelor de neincepere a urmaririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmarirea penala ori de incetare a urmaririi penale, se comunica persoanei care a facut plangerea si celorlalte persoane interesate.

Daca aceste plangeri sunt respinse de catre procuror, persoana vatamata, precum si orice alte persoane ale caror interese legitime sunt vatamate, pot face plangere, in termen de 20 de zile de la data comunicarii de catre procuror a modului de rezolvare, la judecatorul de la instanta careia i-ar reveni, potrivit legii, competenta sa judece cauza in prima instanta. Plangerea poate fi facuta si impotriva dispozitiei de netrimitere in judecata cuprinsa in rechizitoriu.

In cazul in care prim-procurorul parchetului sau, dupa caz, procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel, procurorul sef de sectie al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie ori procurorul ierarhic superior nu a solutionat plangerea in termenul legal prevazut de art. 277, termenul pentru adresarea plangerii judecatorului de la instanta competenta incepe sa curga de la data expirarii termenului initial de 20 de zile.

Cand instanta solicita parchetului dosarul pentru solutionarea plangerii, acesta va fi inaintat in termen de 5 zile de la primirea adresei prin care se cere dosarul. Persoana fata de care s-a dispus neinceperea urmaririi penale, scoaterea de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale, precum si persoana care a facut plangerea se citeaza. Neprezentarea acestor persoane, legal citate, nu impiedica solutionarea cauzei. Daca judecatorul considera ca este absolut necesara prezenta persoanei lipsa, el poate lua masuri pentru prezentarea acesteia.

Prezenta procurorului la judecarea plangerii este obligatorie.

La termenul fixat pentru judecarea plangerii, judecatorul da cuvantul persoanei care a facut plangerea, persoanei fata de care s-a dispus neinceperea urmaririi penale, scoaterea de sub urmarire penala sau neinceperea urmaririi penale si apoi procurorului. Judecatorul, solutionand plangerea, verifica rezolutia sau ordonanta atacata, pe baza lucrarilor si a materialelor din dosarul cauzei si a oricaror inscrisuri noi prezentate.

Judecatorul care judeca plangerea poate pronunta urmatoarele solutii:

a) respingerea plangerii, prin sentinta, ca tardiva sau inadmisibila ori, dupa caz, ca nefondata, mentinand rezolutia sau ordonanta atacata;

b)     admiterea plangerii, prin sentinta, desfiintarea rezolutiei sau ordonantei atacate si trimiterea cauzei procurorului in vederea inceperii sau redeschiderii urmaririi penale, dupa caz;

c)      admiterea plangerii, prin incheiere, desfiintarea rezolutiei sau ordonantei atacate si, cand probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, retinerea cauzei spre judecare in prima instanta. Caile de atac se aplica in mod corespunzator. Ca atare, hotararea instantei poate fi atacata cu recurs de procuror, de persoana care a facut plangerea, de persoana fata de care s-a dispus neinceperea urmaririi penale, scoaterea de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale, precum si de orice persoane ale caror interese legitime sunt vatamate.

Trebuie precizat faptul ca persoana in privinta careia judecatorul, prin hotarare definitiva, a decis ca nu este cazul sa se inceapa ori sa se redeschida urmarirea penala, nu mai poate fi urmarita pentru aceeasi fapta, afara de cazul cand s-au descoperit fapte sau imprejurari noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmarire penala si nu a intervenit unul din cazurile prevazute de art. 10.

Judecatorul este obligat sa rezolve plangerea in termen de cel mult 30 de zile de la primirea acesteia. Plangerea gresit indreptata se trimite organului judiciar competent.