Normele conflictuale privind conditiile de fond si conditiile de forma ale actului juridic

NORMELE CONFLICTUALE PRIVIND CONDITIILE DE FOND SI CONDITIILE DE FORMA ALE ACTULUI JURIDIC

1. NORMELE CONFLICTUALE PRIVIND CONDITIILE DE FOND ALE ACTULUI JURIDIC

1.1 Notiune

Prin conditii de fond ale actului juridic intelegem aspectele de fond privind incheierea (formarea) actului juridic, efectele, executarea, transmiterea si stingerea obligatiilor rezultate din acesta.

Legea aplicabila

Conditiile de fond ale actului juridic, in acceptiunea de mai sus, sunt supuse legii actului (lex actus) - in cazul actului juridic unilateral, respectiv legii contractului (lex contractus) - in cazul contractului.

De regula, lex actus sau lex contractus este aleasa de parti prin clauza ellectio juris, fiind desemnata prin notiunea lex voluntatis. Daca partile nu recurg la o astfel de alegere, legea aplicabila fondului actului juridic va fi determinata in functie de criterii obiective, stabilite de lege.

Lex voluntatis (legea vointei partilor) - localizare subiectiva

Notiune

Lex voluntatis este expresia, pe planul dreptului international privat, a principiului autonomiei de vointa a partilor (sau a principiului libertatii contractuale).

In virtutea acestui principiu, partea (partile) pot sa determine nu numai continutul actului, ci sa aleaga si sistemul de drept aplicabil ca lex causae.

Temei

Posibilitatea alegerii legii aplicabile actului juridic este prevazuta de Legea nr.105/1992, atat pentru actele juridice unilaterale, cat si pentru contracte.

Obiectul vointei

Vointa partii (partilor) are ca obiect in acest caz alegerea sistemului de drept al unui stat, in integralitatea lui.

Daca partea (partile) fac referire la o anumita lege dintr-un sistem de drept sau la uzantele internationale, acestea nu constituie lex voluntatis, ci, eventual, au scopul de a preciza (completa) contractul, prin mecanismul receptiunii contrac 959i84j tuale.

Modalitatile de exprimare a vointei

Vointa partii (partilor) privind alegerea legii aplicabile poate fi manifestata expres sau tacit.

Alegerea expresa consta fie in inserarea in actul juridic principal a unei clauze privind alegerea legii aplicabile, fie incheierea unui act separat avand acest obiect.

Clauza contractuala cuprinsa in contractul principal sau conventia prin care partile aleg legea aplicabila se numeste pactum de lege utenda (clauza de alegere) sau clauza (conventie) de electio juris.

Valabilitatea clauzei de alegere se determina in raport de legea aleasa de parti privind actul principal (lex voluntatis).

Daca aceasta lege declara nevalabila alegerea astfel convenita, contractul principal va fi carmuit de legea care rezulta din localizarea obiectiva a acestuia.

Clauza de alegere are autonomie relativa fata de contractul principal, aspect care rezulta din urmatoarele:

unele cauze de nevaliditate ale contractului principal afecteaza si clauza de alegere (de exemplu: incapacitatea partilor; viciile de consimtamant; etc);

cauzele de rezolutiune si reziliere si anumite cauze de nulitate a contractului principal (de exemplu: necompetenta organului instrumentator) nu afecteaza, de regula, valabilitatea clauzei de alegere;

ordinea publica in dreptul international privat poate actiona numai in legatura cu contractul principal, fara a afecta clauza de alegere.

Alegerea expresa poate fi directa - cand partile si-au exprimat explicit vointa, sau indirecta - cand partile au facut referire, in contractul lor, la un contract tip, conditii generale, uzante codificate, etc, care cuprind o clauza de alegere.

Alegerea tacita trebuie sa rezulte neindoielnic, fie din cuprinsul contractului, fie din circumstante.

De exemplu, in acest sens pot fi indicii intrinseci contractului:

referirea partilor in contractul lor, la o uzanta, contract tip, conditii generale etc, aplicabile doar intr-o anumita tara.

utilizarea de catre parti, in contract, a unor institutii juridice sau notiuni specifice numai unui anumit sistem de drept;

inserarea de catre parti, in contract, a unei clauze compromisorii (alegerea jurisdictiei unui anumit stat); Aceasta posibilitate nu se aplica in tara noastra.

Pot fi socotite indicii extrinseci contractului, de exemplu:

invocarea de catre reclamant, ca temei juridic al actiunii sale, a legii unui anumit stat si acceptarea implicita a acesteia de catre parat;

atitudinea partilor ulterior incheierii contractului, prin referirea pe care o fac la legea unui anumit stat intr-un act aditional la contract.

1.3.5. Momentul exprimarii vointei

Lex voluntatis este aleasa, de regula, anterior ivirii unui litigiu intre parti. Alegerea se poate face si ulterior, insa cel mai tarziu pana la inceperea dezbaterilor in fond in fata instantei judecatoresti sau arbitrale.

1.3.6. Intinderea vointei partilor

Potrivit Legii nr.105/1992, partile pot alege legea aplicabila pentru intregul contract sau numai pentru anumite parti ale acestuia. Prin urmare, este admisa legal solutia supunerii unor sisteme de drept diferite a diverselor elemente de fond ale contractului.

1.3.7. Modificarea alegerii legii aplicabile

Intelegerea privind alegerea lex voluntatis poate fi modificata prin acordul partilor. Daca aceasta modificare a intervenit dupa data incheierii contractului, are efect retroactiv, fara sa poata totusi:

sa infirme validitatea formei acestuia;

sa aduca atingere drepturilor dobandite intre timp de terti.

1.3.8. Limitele libertatii de alegere a legii aplicabile

Libertatea de alegere a legii aplicabile cunoaste atat limitele generale, cat si limite speciale.

Cu titlu de limite generale, apreciem ca pot fi invocate exceptiile de ordine publica in dreptul international privat. Un exemplu in acest sens se regaseste in materia contractului de munca, unde aii. 101 din Legea nr. 105/1992 prevede ca lex voluntatis va fi inlaturata daca ea contravine dispozitiilor imperative privind ocrotirea salariatului continute de legea care ar fi aplicabila in cazul utilizarii de criterii obiective.

Cu titlu de limite speciale, pot fi date ca exemple urmatoarele:

lex voluntatis declara contractul principal nevalabil (in acest caz, legea aplicabila de determina dupa criterii obiective);

lex voluntatis este absolut improprie sa reglementeze contractul, intrucat nu contine reglementari adecvate, nici la nivelul analogiei legii sau a analogiei dreptului.

1.3.9. Raportul dintre lex voluntatis si ordinea publica de drept intern

Legea straina aleasa de parti se aplica, in principiu, chiar daca dreptul national contine, in materia respectiva, o norma juridica imperativa, a carei incalcare este sanctionata pe calea exceptiei de ordine publica de drept intern. De exemplu, daca partile au ales un sistem de drept care contine alte termene de prescriptie extinctiva decat cele prevazute de legea romana, alegerea facuta este valabila.

In masura in care lex voluntatis contravine unor dispozitii imperative din sistemul de drept al forului, sanctionabile pe cale exceptiei de ordine publica in dreptul international privat, alegerea facuta nu este valabila.

1.4. Determinarea legii aplicabile actului juridic dupa criterii obiective -localizarea obiectiva

1.4.1. Precizare prealabila

Stabilirea legii aplicabile actului juridic dupa criterii obiective are un caracter subsidiar, in sensul ca intervine doar in lipsa lex voluntatis.

1.4.2. Criteriul principal

In lipsa de lex voluntatis, actul juridic este supus, in principal, legii statului cu care aceasta prezinta legaturile cele mai stranse.

Legea nr.105/1992 califica aceasta notiune in doua moduri, si anume:

se considera ca exista legaturile cele mai stranse cu legea statului in care debitorul prestatiei caracteristice are, la data incheierii contractului, dupa caz, domiciliul sau, in lipsa, resedinta ori fondul de comert sau sediul statutar;

Prin prestatie caracteristica se intelege:

a)      prestatia partii care, in temeiul unui contract translativ, precum vanzarea sau altele similare, instraineaza un bun mobil;

b)      prestatia partii care, in temeiul unui contract de inchiriere sau altele similare, pune la dispozitia unei persoane, pe o durata de timp determinata, folosinta unui bun;

c)      prestatia indeplinita de mandatar, depozitar, antreprenor si, in general, de partea care, in contractele de servicii, o aduce la indeplinire;

d)      prestatia garantului in contractele de garantie, de cautiune sau altele similare.

Cele patru situatii mentionate mai sus constituie prezumtii relative, ce pot fi inlaturate de partea interesata, care face dovada ca din circumstante rezulta ca exista legaturi mai stranse ale contractului cu legea altui stat.

contractul referitor la un drept imobiliar sau la un drept de folosinta temporara asupra unui imobil are legaturile cele mai stranse cu legea statului unde acesla se afla situat. Aceasta constituie o prezumtie absoluta ce face aplicabila lex rei sitae. Ea vizeaza: contractele de vanzare cumparare, donatie, schimb, concesiune, locatiune, comodat, ipoteca, etc.

1.4.3. Criteriul subsidiar

In situatia in care nu poate fi identificata legea statului cu care actul juridic prezinta legaturile cele mai stranse, se aplica legea locului unde a fost incheiat {lex loci actus) si, respectiv, (lex loci contractus).

In cazul in care partile aflate in state diferite au negociat prin schimb de scrisori, telegrame sau telefon, contractul se considera incheiat in tara domiciliului sau sediului partii de la care a pornit oferta ferma de contractare ce a fost acceptata. Prin urmare, in cazul contractului intre absenti, locul incheierii contractul este la domiciliul sau sediul ofertantului.

Prin exceptie, in cazul contractului care prin natura sa ori la cererea beneficiarului impune o executare imediata a prestatiei caracteristice, intrucat se considera incheiat la momentul in care debitorul a inceput executarea, locul incheierii contractului va fi la domiciliul sau sediul acceptantului ofertei.

Legea aplicabila actelor juridice accesorii

Actul juridic accesoriu (act juridic unilateral sau contract) este carmuit dupa legea care se aplica fondului actului juridic principal, in lipsa unei manifestari de vointa diferita.

Aceasta dispozitie face aplicarea principiului accesorium sequitur principale.

Se impune insa precizarea ca soarta actului accesoriu depinde de cea a actului principal numai in masura in care:

1. partea (partile) prin manifestare de vointa expresa sau tacita nu au ales un alt sistem de drept care sa se aplice actului accesoriu;
2. nu exista o dispozitie legala care sa supuna actul accesoriu unui alt sistem de drept decat cel aplicabil actului principal. De exemplu: contractul de ipoteca va fi supus lex rei sitae, indiferent de legea aplicabila contractului principal.

Raportul dintre legea aplicabila contractului si retrimitere

Retrimiterea este inlaturata in cazul in care legea aplicabila contractului (atat ca lex voluntatis, cat si ca lege a statului cu care contractul are legaturile cele mai stranse ori ca lex loci contractus) este cea straina. Daca insa legea aplicabila in materie este cea romana, atunci trimiterea se face la intregul sistem de drept roman, retrimiterea fiind posibila.

1.7. Domeniul de aplicare a legii actului juridic

Legea aplicabila fondului actului juridic se aplica indeosebi:

1. interpretarii naturii sale juridice si clauzelor pe care le cuprinde;
2. executani obligatiilor izvorate din contract. Modul de executare a acestor obligatii trebuie sa se conformeze locului de executare {lex loci excutionis). Creditorul este obligat sa respecte aceasta lege in luarea masurilor destinate, potrivii contractului, sa preintampine sau sa remedieze neexecutarea ori sa-i restranga efectele prejudiciabile;
3. consecintelor neexecutarii totale sau partiale a acestor obligatii, precum si evaluarii prejudiciului pe care l-a cauzat;
4. modului de stingere a obligatiilor izvorate din contract;
5. cauzelor de nulitate a contractului si consecintelor acesteia.

Capacitatea de a contracta, fiind o forma a capacitatii civile - nu cade sub incidenta legii contractului, ci a legii personale a persoanei respective.

In privinta consimtamantului, legea prevede ca 'Efectele juridice ale tacerii partii care contesta ca si-a dat consimtamantul la un contract sunt supuse legii nationale a persoanei fizice sau legii statului organic al persoanei juridice in cauza'. Prin urmare, ele sunt scoase de sub incidenta legii contractului.

2. NORMELE CONFLICTUALE PRIVIND FORMA ACTULUI JURIDIC

2.1. Aplicarea, in principal, a legii fondului cu privire la forma actului juridic

Conditiile de forma ale unui act juridic (act juridic unilateral sau contract) sunt carmuite, in principal, de legea care ii carmuieste fondul (adica lex voluntatis sau legea stabilita dupa criterii obiective).

Daca legea aplicabila conditiilor de fond ale actului juridic impune, sub sanctiunea nulitatii, o anumita forma solemna nicio alta lege (mai precis: a) legea locului unde actul a fost intocmit; b) legea nationala sau legea domiciliului persoanei care l-a consimtit; c) legea aplicabila potrivit dreptului international privat a! autoritatii care examineaza validitatea actului juridic) nu poate sa inlature aceasta cerinta, chiar daca actul a fost intocmit in strainatate.

De exemplu, contractul de ipoteca incheiat in strainatate cu privire la un imobil din Romania trebuie sa imbrace forma autentica, chiar daca legea straina permite si o alta forma.

De asemenea, un cetatean roman nu poate face o donatie in strainatate sub forma inscrisului sub semnatura privata, chiar daca legea straina ar permite. intrucat legea romana, aplicabila conditiilor de fond ale contractului de donatie, ca lege nationala a donatorului, impune cerinta formei autentice ad validitatem.

2.2. Aplicarea, in subsidiar a altor legi

Aplicarea legii locului intocmirii actului (locus regit actum)

Facand aplicarea regulii locus regit actum, Legea nr.105/1992 prevede ca actul juridic este valabil din punct de vedere al formei daca indeplineste conditiile prevazute de legea locului unde a fost intocmit.

Aplicarea legii nationale sau legii domiciliului persoanei care a consimtit actul juridic

Actul juridic este valabil intocmit din punct de vedere al formei in cazul in care indeplineste conditiile prevazute de legea nationala {lex patriae) sau de legea domiciliului (lex domicilii) persoanei care l-a consimtit.

Aceasta solutie vizeaza actele juridice unilaterale.

Aplicarea legii autoritatii care examineaza validitatea actului juridic (auctor regit actum)

Facand aplicarea regulii auctor regit actum. Legea nr.105/1992 prevede ca actul juridic este valabil din punct de vedere al formei si in cazul in care indeplineste conditiile legii aplicabile potrivit dreptului international privat al autoritatii care examineaza validitatea acestuia.

Aceasta solutie se aplica, in principiu, cand validitatea actului este examinata de o autoritate, in strainatate. in caz contrar, este aplicabila regula locus regit actum.

Caracterul normelor conflictuale privind forma actului juridic

Normele conflictuale privind forma actului juridic au un caracter imperativ, in sensul ca partile nu pot alege o alta lege decat cele mentionate mai sus. in acelasi timp, aceste norme sunt alternative, in sensul ca partile pot opta pentru fiecare dintre variantele normative examinate anterior.

Exista si exceptii de la caracterele de mai sus. De exemplu, regula locus regit actum poate fi inlocuita cu lex voluntatis in materia mojloacelor de proba. Tot astfel, regula auctor regit actum este imperativa in ce priveste aspectele probatorii ale starii civile.

Domeniul legii aplicabile formei actului juridic

Legea aplicabila formei actului juridic stabileste indeosebi:

forma in care trebuie exteriorizat actul juridic;

conditiile de redactare a actului juridic;

mijloacele de proba si forta probanta a actului juridic;

conditiile de forma ale conventiei asupra probelor;

durata valabilitatii actului juridic;

sanctiunile aplicabile in cazul nerespectarii conditiilor de forma.

2.5.Normele conflictuale speciale privind forma unor acte juridice

Anumite acte juridice sunt carmuite de reguli speciale in privinta formei. Astfel, de exemplu:

1. forma incheierii casatoriei este supusa legii statului pe teritoriul careia se celebreaza;
2. testamentul este supus oricareia dintre urmatoarele legi: a) legea nationala a testatorului; b) legea domiciliului testatorului; c) legea locului intocmirii, modificarii sau revocarii sale; d) legea situatiei imobilului ce formeaza obiectul testamentului; e) legea instantei sau a organului care indeplineste procedura de transmitere a bunurilor mostenite.