Resursele generative ale unei noi discipline de drept public

RESURSELE GENERATIVE ALE UNEI NOI DISCIPLINE DE DREPT PUBLIC

Prezenta si puterea

O discutie temeinica despre aparitia si continua expansiune a unei noi discipline de drept porneste, firesc, de la prezenta si puterea cauzelor generative dominante, operationale in contextul realitatii de referinta. Cauze ce prefigureaza (si legitimeaza) un comportament diferit, nou, concordant cu evolutiile de fond societale, morale, psiho-rationale. Si ale caror surse legitime sunt bazate in drepturile si libertatile fundamentale ale omului.⁽¹

"Dreptul comunicarii mediatice", noua disciplina a Dreptului Public, este rezultatul prezentei si puterii informatiei si comunicarii in mesajul esential, structurat de energia functionala a lumii actuale. Dar, in acelasi timp, este si rezultatul prezentei si puterii mediilor ("mijloacelor de comunicare") in definitivarea si

simultaneizarea perceptiei si receptiei mesajului transmis la nivelul intregii sfere terestre.

Relatia lucrativa dintre mesaj si media 343c28d determina sensul si substanta conceptuala si manifestarea in act a comunicarii mediatice. Este vorba de o relatie genezica si, in nici un caz, mecanica ("tehnologista"), cum ne-ar putea indica aparentele sau unele opinii sociologice nu lipsite de importanta.

In aceasta relatie simbiotic-generativa, dintre "mesaj" si "media", dintre gandire si propria sa creatie, rezida comunicarea mediatica; inclusiv argumentele de diferentiere a acestei forme de comunicare de oricare alta. In aceasta relatie simbiotica rezida si premisele substantiale proprii noii discipline de drept, in care "comunicarea mediatica" este hotaratoare.

Expresia ca atare - "comunicare mediatica" - ridica anumite semne de intrebare; cu deosebire atunci cand se incearca dimensionarea tipologica sugerata de implicarea mijloacelor in substanta si sensul comunicarii. Intrebarea logica este: Putem accepta, in meta-fizica mesajului, substantializarea rezultata dintr-o manifestare fizica, tehnologica; a mijloacelor implicate in elaborarea si transmiterea informatiei?

Un raspuns transant inca se poate amana. Totusi, relatia participativa mesaj-mijloace nu poate fi respinsa de plano, chiar daca intelegem riscul tehnologizarii actului de gandire; al participarii cognitive a tehnicii.

Intreaga problema se regaseste intr-o serie de intrebari retorice, de tipul: - Este de conceput, astazi, comunicarea fara tehnologiile performante existente? Ar avea mesajul acelasi continut, valoare si efecte, fara mediile de informare? S-ar regasi fiinta umana in si prin aceleasi valori fundamentale, la nivelul intregii sfere terestre? Mai este posibil progresul spiritual, fara implicarea investigationala si rezolutiva a tehnicii inalte? Poate fi ignorata virtutea cognitiva a inteligentei artificiale? Ar fi productiv, de pilda, sa ignoram temeritatea fizicii cuantice de a ne fi apropiat la distanta infima, de 10 la puterea minus 47, de principul suprem al creatiei? Este putin lucru sa descoperim, cu ajutorul marii tehnologii, ca materia este o structura generativa/autogenerativa si-si ajunge siesi? Putem respinge universalizarea existentiala si extensia esentei umanului la nivel planetar, prin intermediul media?⁽²

Fireste, raspunsul la toate aceste intrebari si la altele asemenea este "nu".

Tehnologia de inalta performanta este implicata si ne implica, in acelasi timp, in tentativa de a ne apropia, cat mai mult posibil, de adevarul lucrurilor.

Practic, se configureaza o noua aptitudine cognitiva, a carei virtute esentiala este recunoasterea adevarului⁽³ dintre atatea aparente de adevar sau fata de ceea ce se spune ca este "adevar". Aptitudine ce nu poate fi valorificata fara implicarea marii tehnologii.

Cand stiintele exacte, beneficiarele performantelor tehnologice, demonstreaza, cu argumente si rezultate concrete ("materiale"), similitudinea dintre "spirit" si "materie", cand "inginerii" inteligentei artificiale demonstreaza posibilitatea existentei unei constiinte globale⁽⁴, sau cand biologii descopera structura genomului uman (cu toate marile sanse de a ne gestiona altfel viata), nu mai este posibil sa tratam "tehnologia" ca pe un mijloc rece la indemana. Nici ca pe un risc pentru fiintarea noastra factica. Si nici ca pe o simpla prelungire a posibilitatilor investigative ale omului, cum spunea Marshall McLuhan, in anii '60.⁽⁵

Pledoaria de fata, este drept, foarte concisa, in favoarea dimensiunii cognitive a tehnologiei vrea sa inlature si nu sa impuna un adevarat fetis al mijloacelor, cum tinde sa se intample. Chiar vrem sa prevenim si sa contracaram o asemenea tendinta fetisizanta, proprie naturii umane. Cu atat mai mult cu cat precedentul exista si nu ne-a facut fericiti. (Sa ne reamintim de fetisizarea ratiunii, prin iluminism; de fetisizarea clasiala, prin marxism; de fetisizarea subconstientului "hormonal": libido, sex, complexul Oedip etc., prin marxism-freudeian, atat de pagubos exacerbat de sexualistul Larry Flint si adeptii sai.)⁽⁶

Fetisizarea tehnologiei n-ar duce decat la inca o criza succesiva, cum s-a intamplat pana acum.

Daca ar exista un asemenea risc, ar trebui sa oprim urgent intreaga demonstratie si sa ne luam toate masurile posibile, pentru a ne feri de consecintele negative de tip tehnologist. Cu atat mai mult cu cat, o anumita trufie tehnologista exista (vezi razboaiele electronice, bombardamentele chirurgicale etc.). Este, totusi, nerealist sa acceptam atat fatalitatea triumfului mecanic, cat si ignorarea rolului sau decisiv in existenta noastra nemijlocita.

Modernitatea favorizeaza stiinta si tehnica, creand astfel un "spatiu existential" performant. Omul insusi este considerat dupa principiul performantei. La fel, tari, natiuni, tipuri/forme de cultura. Civilizatia tehnica, expresie a resurselor culturii si inventicii, constituie inca o forma de manifestare a superioritatii culturii.⁽⁷ Dar, din pacate, si de dominatie politica si economica. Cu atat mai greu de acceptat o asemenea "dihotomie" cu cat au existat si exista mari culturi fara o civilizatie pe masura (ex. culturile indiana, egipteana), cum exista si civilizatii spectaculoase fara o cultura de mare traditie si influenta (ex. SUA).

Disproportiile "clasice" mentionate nu mai sunt, astazi, relevante. Universalizarea valorilor si a relatiilor individuale, colective, culturale trebuie sa duca, in mod firesc, la universalizarea beneficiilor tehnologice, indiferent de nivelul civilizatiilor la indemana. Totusi, se mentin inca nivele dramatic disproportionate, adesea cu efecte inacceptabile (economic, social, cultural). Situatia tinde sa se perpetueze, atata timp cat tehnologia este utilizata pentru a impune o dominatie economico-sociala si cultural-mentala. Faptul ca vorbim, azi, de "lumea civilizata" si de "restul lumii" ne spune despre ce-i vorba.

Pustiirea si insolvabilizarea unei imense parti din sfera terestra, polarizarea "fascista" a bogatiei, aflata la indemana a 10-15% din populatia de 6 miliarde a Terrei, marginalizarea unor uriase culturi, procesele de aculturatie, prin zdrobirea unor traditii si credinte intemeietoare, argumenteaza o asemenea realitate nefasta. Ai sentimentul ingrijorat ca posesorii "marii civilizatii" vor sa impuna schimbarea prioritatii termenilor in raportul "cultura" - "civilizatie", prin subminarea si aneantizarea culturii (sursa genezica a existentei umane).⁽⁸

Preeminenta s-o numim genezica a "civilizatiei nu poate fi, totusi, acceptata in termeni definitivi. Cu atat mai mult cu cat excesul de "civilizatie" constituie un semn demonstrat al crizei culturii. Astfel ca, aparent paradoxal, singura sansa a solutiei de continuare culturala - de continuare umanista - consta in implozia civilizatiei, ca proces entropic firesc Civilizatia ("tehnica") unilateralizata, demonizata, isi ofera siesi, ca intr-o dialectica sinucigasa, mijloacele propriei distrugeri/autodistrugeri Atacul terorist de la New York, din 11 septembrie 2001, bazat pe tehnica americana, pe care cultura atacatorilor n-o produce, in mod curent, poate fi calificat in cheia "civilizatiei sinucigase".

Pentru a stabili sensul pe care lucrarea de fata il accepta conceptului de comunicare mediatica (a implicarii tehnicii in continuturile si relatiile de existenta umana), sa facem doua sublinieri de context:

- Tehnologia, oricat de sofisticata ar fi, trebuie situata si considerata ca rezultat al atitudinii si actiunii rational-fiintiale a omului si umanitatii sale.

Nu poate fi acceptata si nu-i posibila, in mod esential, preeminenta civilizatiei (a tehnologiei) in raport cu cultura, cum se alarmeaza sociologii si filosofii culturii si civilizatiei. Este adevarat, datele concrete, rezultate din polarizarea bogatiei, a cunostintelor stiintifice si a "materiei cenusii" pun, adesea, rationamentul logic intr-o stare disperata. Ajunge, insa, un accident sau o actiune deliberata, cum s-a intamplat, la New York, in 11 septembrie 2001, la Cernobil, cu naveta "Columbia" (in 2003), si atatea altele, pentru a stabili solutia de continuare in alte premise decat cele tehnologice Tehnologia ("civilizatia") nu mai poate impune triumfuri, fie ele militare, sociale sau ideologice ("democratice", de!). Triumfurile autentice sunt exclusiv mentale. Tin de ratiune, de convingere, de gandirea optionala. Cine

afirma ca tehnologia militara si de comunicatii, angajata in Afganistan, Irak, fosta Iugoslavie etc., a dus la un succes real al "pacificatorilor" este cel putin excesiv.

Tehnologia nu mai faciliteaza marile "cortegii ale triumfului", dar sigur releva esecul celor ce nu-i inteleg si nu-i promoveaza rolul uman-cognitiv, puterea de identificare a mecanismelor existentiale si ale lucrurilor in natura. Neintelegerea exacta a noului rol al tehnicii/ tehnologiei comporta un risc extrem.

"Tehnica a transformat radical fiintarea factica, cotidiana a omului in lumea sa inconjuratoare, silind modul de munca si societatea sa se indrepte pe noi fagase; ea le-a orientat spre productia de masa si transformarea intregii fiintari factice intr-un mecanism tehnic perfect, iar a planetei, intr-o unica fabrica. In felul acesta a avut loc in continuare desprinderea omului de orice radacina. El devine locuitor apatrid al Terrei. El pierde continuitatea traditiei. Spiritul se reduce la insusirea de cunostinte sumare si la pregatirea in vederea indeplinirii unor functii utile."⁽⁹

Constatarile ingrijorate ale cunoscutului filosof existentialist, Karl Jaspers, autorul studiului de referinta "Conditii si posibilitati ale unui nou umanism" ne inlesnesc observatii mai mult decat utile, in lamurirea temei vizate.

O prima observatie: Karl Jaspers are in vedere drama gresitei intelegeri a sensului si functiilor tehnice in existenta umana. Crearea acestei a doua naturi, in care existam in mod curent, dominata de tirania performantei tehnice, poate provoca drame individuale/colective/spirituale, uneori ireversibile. Tendinta dominatoare, destructuranta, a fiintei umane, sprijinita de monopolul sau superioritatea tehnologica, poate duce la configurarea unei realitati (naturi) existentiale manifest irationale. Proces "natural", usor observabil in ultimele decenii ale modernitatii, si care ne spune ca tehnologia, ca argument de putere, corupe functiile ratiunii si perverteste sensul natural al evolutiei lucrurilor.

In sens generic, civilizatia pune in cauza, cum observam, existenta umana (fiintarea).⁽¹⁰ Pune in cauza partea variabila a entitatii umane si a modului de a fi nemijlocit in lume. Riscul este ca individul uman poate ajunge in situatia sa se refugieze "intr-un prezent ingust, infidel sie insusi, substituibil si utilizabil pentru orice scop, robit de pseudocertitudini neexaminate, rigide, nedialectice, ce pot fi cu usurinta schimbate cu altele de acelasi fel".