Dreptul mediului - ramura de drept distincta si raportul juridic de mediu

DREPTUL MEDIULUI - RAMURA DE DREPT DISTINCTA SI RAPORTUL JURIDIC DE MEDIU


SECTIUNEA I
CONSIDERATII GENERALE


1. Notiunea si trasaturile caracteristice ale dreptului mediului
Evolutiile sociale, economice, politice si legislative din ultimele decenii, dinamica dreptului si tendinta ce se manifesta in sfera dreptului si anume aceea de conturare a unor noi ramuri de drept, distincte, au determinat recunoasterea dreptului mediului ca ramura de drept autonoma in sistemul de drept.
Pentru desemnarea acestei ramuri de drept se folosesc diferite denumiri: 'dreptul mediului inconjurator' , 'dreptul protectiei naturii si mediului', 'dreptul ecologic', 'dreptul ambiental', 'dreptul mediului', etc.
Dreptul mediului poate fi definit ca fiind ramura de drept distincta din sistemul de drept romanesc, formata din totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatiile dintre persoane stabilite in legatura cu protectia si dezvoltarea mediului.
Din aceasta definitie, putem contura urmatoarele trasaturi specifice dreptului mediului:
- este o ramura de drept distincta in sistemul nostru de drept;
- este o ramura de drept formata din norme juridice specifice, ce prezinta trasaturi comune;
- normele de dreptul mediului reglementeaza relatiile sociale formate in procesul de prevenire a poluarii, ameliorarea si dezvoltarea mediului, sanctionarea faptelor poluante etc.

2. Obiectul dreptului mediului
Obiectul dreptului mediului il reprezinta relatiile sociale ce se nasc in legatura cu conservarea si dezvoltarea mediului natural si artificial. Altfel spus, dreptul mediului, reglementeaza o categorie distincta de relatii sociale, complexe si variate, formate in legatura cu activitatea de protectie si de dezvoltare a mediului.
Legea - cadru nr.137/1995, republicata, in 2000, stabileste in art.1 ca: 'obiectul prezentei legi il constituie reglementarea protectiei mediului obiectiv de interes public major pe baza principiilor si elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabila a societatii.'
in legatura cu obiectul dreptului mediului, s-au conturat in doctrina o serie de opinii2, incercandu-se o grupare a relatiilor sociale reglementate de normele ce apartin acestei ramuri de drept3, astfel:
- relatii sociale stabilite in scopul prevenirii poluarii mediului si producerii pagubelor ecologice;
- relatii sociale formate in scopul evitarii producerii altor daune ecologice;
- relatii sociale stabilite in scopul imbunatatirii conditiilor de mediu;
- relatii privitoare la structura organizatorica a protectiei mediului.

3. Metoda de reglementare4
Metoda de reglementare in dreptul mediului reprezinta pozitia sau atitudinea pe care statul o alege pentru reglementarea relatiilor sociale de mediu. Relatiile sociale privind protectia si dezvoltarea mediului sunt reglementate prin norme imperative, obligatorii, de la care nu se poate deroga. Caracterul imperativ vizeaza toate normele, atat cele preventive si defensive, cat si cele represive si reparatorii care reglementeaza raporturile juridice de mediu.
Statul intervine in mod autoritar si direct in reglementarea juridica a raporturilor sociale de mediu datorita faptului ca protectia si dezvoltarea mediului reprezinta o problema de interes national.


4. Izvoarele dreptului mediului
Izvoarele dreptului mediului reprezinta formele de exprimare a normelor juridice care privesc comportamentul subiectelor raporturilor juridice de mediu, respectiv, actele 717h71h normative care reglementeaza relatiile sociale de protectie si conservare a mediului.
Izvoarele dreptului mediului pot fi specifice numai acestuia sau pot fi generale, reprezentand sursa juridica pentru diverse ramuri juridice.
Majoritatea autorilor de specialitate, atunci cand enumera izvoarele unei norme juridice, recurg la o ierarhizare a acestora in functie de forta lor juridica si de intinderea sferei relatiilor reglementate.
in acest context, principalele izvoare de dreptul mediului sunt:
Constitutia Romaniei, din 2003 care stabileste regulile generale aplicabile in privinta oricarei ramuri juridice. Legea fundamentala stabileste regulile de baza privind reglementarea drepturilor omului, cele legate de protectia proprietatii, a mediului in general.
Legile, care reglementeaza relatiile sociale de mediu. Legea nr.137/1995, republicata in 2000, constituie izvorul specific in materie. Numeroase legi cuprind norme cu incidenta in acest domeniu, cum ar fi: Codul silvic din 1996 (Legea nr.26/1996), Legea nr.18/1991 privind fondul funciar, republicata in 1998, Legea apelor nr.107/1996, Legea fondului cinegetic si piscicol nr.103/1996, republicata in 2002, Legea sanitar-veterinara nr.60/1974, republicata in 2001, Codul civil roman, Codul aerian etc.
Hotararile Guvernului si Ordonantele de Urgenta ale Guvernului constituie izvoare ale dreptului mediului in masura in care reglementeaza relatii de mediu.
Consideram ca sunt izvoare ale dreptului mediului si Conventiile si tratatele internationale la care Romania este parte sau le-a ratificat, si care cuprind reguli aplicabile in privinta mediului.5
in masura in care stabilesc reguli cu privire la protectia mediului, sunt izvoare de drept si Ordonantele ministrilor, precum si Actele emise de organele locale ale puterii executive.
Mijloacele auxiliare (jurisprudenta, doctrina si dreptul comparat) se regasesc in cadrul ramurii de dreptul mediului, cu rol subsidiar, avand rol in dezvoltarea reglementarilor existente in materie, stimularea organului legislativ de a adopta noi acte normative, analiza dreptului pozitiv, studiul comparativ al dreptului in scopul armonizarii si aproximarii legislatiilor nationale cu reglementarile comunitare si internationale in materie.


SECTIUNEA II
PRINCIPIILE DREPTULUI MEDIULUI PE PLAN INTERN


1. Notiune si prezentare6
Principiile dreptului mediului reprezinta idei calauzitoare ce exprima adevaruri fata de care activitatea legislativa si desfasurarea activitatilor de protectie si dezvoltare a mediului trebuie sa fie conforme.
Principiile dreptului mediului calauzesc continutul normelor dreptului mediului, contribuind la aplicarea lor corecta si eficienta, precum si la asigurarea concordantei acestora. Ele cuprind reguli ce exprima esenta politicii de mediu a statului si pot fi deduse fie pe cale de interpretare a reglementarilor legale, formulate in doctrina, fie pot fi formulate direct in normele juridice.
Art. 3 din Legea nr.137/1995, republicata in 2000, enumera principiile si elementele strategice care stau la baza acestei legi cadru, in scopul asigurarii si dezvoltarii durabile a mediului. tinand cont de aceasta enumerare legala, dar si de generalizarile din doctrina, principiile fundamentale ale dreptului mediului sunt urmatoarele:
Principiul prevenirii, reducerii si controlului integrat al poluarii prin utilizarea unor tehnici corespunzatoare pentru acele activitate care pot produce poluari semnificative, consacrat prin O.U.G. nr.91 din 2002, si care vizeaza necesitatea luarii unor masuri corespunzatoare in scopul prevenirii, al controlului dar si a reducerii efectelor negative ce ar putea fi produse prin activitati deosebit de poluante.
Principiul prevenirii poluarii, consacrat de art.3 lit.b din lege, porneste de la faptul ca prevenirea riscurilor si pagubelor ecologice, implica costuri mai reduse decat remedierea calitatii factorilor de mediu afectati prin poluare. Acest principiu presupune atat activitati de prevenirea producerii poluarii sau degradarii mediului, cat si activitati de limitare sau eliminare a efectelor daunatoare ale poluarii, insotite de stabilirea responsabilitatilor si sanctiunilor ce se impun.
Principiul precautiei7 in luarea deciziilor de catre autoritatile cu atributii in protectia mediului, consacrat prin art.3 lit.a din Legea privind protectia mediului.
Precautia reclama ca toate drepturile de protectie si conservare a mediului sa fie rezultate chiar daca nu se prefigureaza nici o paguba. Precautia, ca masura de prudenta trebuie sa caracterizeze luarea oricaror decizii in domeniul protectiei mediului in scopul excluderii oricaror riscuri de poluare.
Principiul conservarii biodiversitatii si a ecosistemelor, este prevazut expres in art.3 lit.c , din Legea mediului.
Conservarea presupune mentinerea unui nivel durabil al resurselor ecologice, atat al celor regenerabile, cat si al celor neregenerabile. Conservarea biodiversitatii si ecosistemelor presupune protectia ecosistemelor, conservarea biodiversitatii, precum si utilizarea si gospodarirea durabila a resurselor naturale ale mediului.
Principiul 'poluatorul plateste'8 a fost consacrat de legislatia noastra, pentru prima data, prin Legea nr.137/1995 in art.3 lit.d.
in sens larg, principiul 'poluatorul plateste' presupune obligarea poluatorului la imputarea costului social al poluarii provocate, care sa acopere toate efectele negative produse asupra persoanelor si bunurilor acestora, asupra mediului, in ansamblul sau.
in sens restrans, acest principiu presupune obligarea poluatorilor de a suporta costul masurilor de depoluare, sub forma de taxe si investitii depoluante.
Principiul 'poluatorul plateste' exprima ideea ca cel ce polueaza mediul va suporta rigorile legii indiferent daca este culpabil sau nu. La nivel mondial, in 1992 la Rio de Janeiro s-au adoptat Principiile de la Rio, care includea printre altele si pe acela ca 'cel ce polueaza trebuie sa suporte costul poluarii'.
Semnificatiile acestui principiu au fost precizate si explicitate la nivel international prin Recomandarile OSCDE si ale Consiliului UE, in sensul ca, poluatorul trebuie sa suporte cheltuielile de prevenire si lupta impotriva poluarii.
Principiul cooperarii aplicabil in domeniul protectiei mediului intre cei ce detin, administreaza si folosesc factorii de mediu, pornind de la premisa dupa care lupta impotriva poluarii, pe plan intern, este eficienta numai daca intre stat, agenti economici, organisme nestatale si cetateni exista o cooperare in acest sens.
Luand in considerare realitatea ca poluarea nu are frontiere, se impune cu necesitate si cooperarea internationala dintre state dar si dintre diferitele organizatii si organisme internationale, in scopul prevenirii inlaturarii efectelor poluarii.
Principiul prioritatii sanatatii si vietii oamenilor, rezulta direct din dispozitiile constitutionale (art.22 alin.1, art.33 alin.1 si alin.2, art.134 alin.2 din Constitutie) , dar si din prevederile Legii nr.137/1995 (art.3, lit.e si art.34 alin.1).
Acest principiu exprima ideea dupa care omul este cel mai important element al mediului, el ocupa o pozitie centrala in mediul natural, ceea ce impune sprijinirea inlaturarii cu prioritate a acelor poluanti care pericliteaza grav si nemijlocit si sanatatea oamenilor si protectia vietii si sanatatii sale prin toate mijloacele.
Principiul utilizarii durabile a resurselor naturale, semnifica obligatia generala de a conserva si proteja mediul, ca si patrimoniu comun al umanitatii, in scopul mentinerii sale, cel putin in starea in care a fost mostenit si a transmiterii generatiilor urmatoare. Acest principiu este denumit in doctrina9 si sub forma principiului 'drepturile generatiilor viitoare'.
Legea - cadru defineste dezvoltarea durabila ca fiind 'dezvoltarea care corespunde necesitatilor prezentului, fara a compromite posibilitatile generatiilor viitoare de a le satisface pe ale lor'.10
Un alt principiu al dreptului mediului pe plan intern, este si principiul monitoringului mediului, a crearii sistemului national de monitorizare integrata a mediului.
Principiul dezvoltarii armonioase a activitatilor economico-sociale si de protectia mediului, exprima cerinta integrarii activitatii de protectie a mediului in complexul activitatilor economico - sociale, a realizarii unei armonii intre aceste activitati, in scopul satisfacerii intereselor globale.



Principiul dezvoltarii elaborarii internationale pentru asigurarea calitatii mediului.
Principiul crearii cadrului de participare a organizatiilor regulamentele si a populatiei la elaborarea si aplicarea deciziilor, conform caruia, organizatiile nestatale si populatia cu atat dreptul cat si obligatia de participare la elaborarea si aplicarea deciziilor, programelor si planurilor privind mediul.11

2. Modalitati de implementare a principiilor de dreptul mediului
Art.4 din Legea - cadru nr.137/1995, republicata in 2003, stabileste 'modalitatile de implementare a principiilor si elementelor strategice', respectiv:
- adoptarea unor politici de mediu armonizate cu programele de dezvoltare, in scopul asigurarii progresului tarii concomitent cu protectia si dezvoltarea mediului;
- obligativitatea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, in faza initiala a proiectelor si programelor, in scopul evitarii producerii unor efecte negative asupra mediului prin anumite activitati economico-sociale;
- obligativitatea efectuarii unei evoluari de mediu inainte de aprobarea anumitor planuri si programe;
- corelarea planificarii de mediu cu cea de amenajare a teritoriului si de urbanism, care presupune o compatibilitate intre planificarea dezvoltarii economico - sociale si protejarea conditiilor de mediu. Planificarea rationala de mediu si cea a asezarilor umane si a urbanizarii, trebuie sa reprezinte un instrument eficient pentru armonizarea dezvoltarii cu ocrotirea si imbunatatirea mediului;
- introducerea parghiilor economice stimulative sau coercitive, sub forma de stimulente economice de cointeresare sau de inasprire a sanctiunilor juridice pentru agentii economici si persoanele fizice, urmareste asigurarea respectarii reglementarilor in materie;
- rezolvarea, pe niveluri de competenta, a problemelor de mediu, in functie de amploarea acestora, de catre organele cu atributii stabilite prin lege, in legatura cu activitatea de protectie a mediului, in mod corect si consecvent;
- propunerea de acte normative armonizate cu reglementarile europene si internationale in domeniu, in scopul asigurarii calitatii corespunzatoare a mediului, in conformitate cu dispozitiile comunitare;
- introducerea si urmarirea realizarii programelor pentru conformare;
- recunoasterea produselor cu impact redus asupra mediului, prin acordarea etichetei ecologice;
- promovarea cercetarii fundamentale si aplicative in domeniul protectiei mediului, pornind de la realitatea dupa care stiinta si tehnica sunt in masura sa descopere, sa evite sau sa limiteze pericolele ce planeaza asupra mediului;
- instruirea si educarea populatiei, precum si participarea organizatiilor neguvernamentale la elaborarea si aplicarea deciziilor, in scopul formarii unei constiinte de mediu, indispensabila protectiei si dezvoltarii durabile a mediului.


SECTIUNEA III
DREPTUL MEDIULUI IN SISTEMUL DE DREPT ROMANESC


1. Consideratii generale
Pornind de la realitatea dupa care dreptul mediului are un obiect si o metoda de reglementare proprie, izvoare si principii specifice, el reprezinta o ramura autonoma si complexa in sistemul de drept romanesc, alaturi de alte ramuri juridice fundamentale.
Pozitia distincta a dreptului mediului in sistemul de drept este argumentata si de: importanta sociala, economica si politica a relatiilor sociale reglementate de dispozitiile constitutionale si de normele juridice de mediu; de puterea si valoarea izvoarelor dreptului mediului; de importanta luptei impotriva poluarii; de caracterul planetar al mediului ce comporta o reglementare atat interna cat si internationala, etc.
in privinta incadrarii dreptului mediului in diviziunea fundamentala traditionala a dreptului in dreptul public si dreptul privat, in literatura de specialitate nu exista o opinie unitara. Astfel, unii autori12 apreciaza ca dreptul mediului cuprinde atat elemente de drept administrativ cat si elemente de drept civil, penal etc., existand o tendinta de transformare a unor drepturi speciale (dreptul rural, dreptul urbanismului, dreptul minier) in ramuri ale sale. Se afirma, de asemenea, ca aparitia acestei ramuri de drept a avut ca si consecinta reconcilierea intre dreptul pozitiv si dreptul natural.
Alti autori13, considera ca dreptul mediului se situeaza in domeniul dreptului public, argumentand in acest sens ca, prin intreaga activitate de protectie a mediului se urmareste ocrotirea unui interes public major, ca normele juridice de mediu au caracter imperativ, iar persoanele se afla in raporturi de subordonare fata de autoritatile publice centrale si locale cu atributii in materie.
Totusi, pornind de la realitatea ca scopul participantilor la raporturile juridice de mediu se bazeaza pe un interes propriu al fiecaruia si pe un scop comun, acela de protectie si dezvoltare a mediului, si ca ramura de dreptul mediului are un caracter interdisciplinar, se considera ca este dificila o stabilire rigida a apartenentei acestuia la dreptul public.

2. Corelatia dintre dreptul mediului si celelalte ramuri de drept
in conditiile divizarii dreptului in tot mai multe ramuri juridice si, pe cale de consecinta a aparitiei unor ramuri juridice mixte, si in cadrul dreptului mediului se regasesc norme juridice apartinand mai multor ramuri de drept.
Delimitarea dreptului mediului de alte ramuri este dificila si prezinta dinamicitate, pe masura progresului social si a evolutiei fenomenului juridic. Aceasta delimitare este necesara insa pentru relevarea necesitatii si determinatiilor acestei ramuri de drept.

2.1. Dreptul mediului si dreptul constitutional
Normele juridice constitutionale, reglementand relatiile sociale fundamentale14, fixeaza si pentru dreptul mediului, cadrul general de manifestare a relatiilor sociale.
Constitutia cuprinde norme care consacra principii ale dreptului mediului, obligatia statului de a ocroti si reface echilibrul ecologic, obligatia respectarii de catre proprietari a sarcinilor privind protectia mediului, garantii juridice ale dreptului la mediu. De asemenea Constitutia revizuita din 2003 consacra dreptul fundamental al omului la un mediu sanatos (art.35).
in privinta raspunderii juridice, dreptul constitutional creeaza cadrul in care trebuie sa se manifeste si raspunderea juridica in dreptul mediului.
Desi intre cele doua ramuri de drept exista o serie de interferente, deosebirile dintre ele sunt evidente si planeaza asupra naturii obiectului supus reglementarii.

2.2. Dreptul mediului si dreptul civil
Dreptul civil cuprinde norme ce reglementeaza cea mai importanta institutie juridica: proprietatea. in sfera de reglementare a acestei institutii si cu privire la aceasta, se determina domeniul relatiilor sociale de mediu.
Interconexiunile dintre cele doua ramuri sunt determinate, in primul rand, de exercitarea dreptului de proprietate asupra factorilor de mediu protejati legal (sol, subsol, ape, paduri, etc.).
Diferentele dintre dreptul civil si dreptul mediului sunt determinate de obiectul si metodele de reglementare specifice pentru fiecare, dar si de calitatea titularului dreptului si a obligatiei, in raporturile juridice civile si cele de dreptul mediului.

2.3. Dreptul mediului si dreptul administrativ
intre aceste doua ramuri de drept exista atat asemanari, cat si deosebiri.
Astfel, atat in raporturile juridice administrative, cat si in cele de dreptul mediului, partile se afla pe pozitie de subordonare, una dintre ele fiind, de regula, un organ al administratiei de stat.
Raporturile de drept administrativ se nasc in cadrul si pentru realizarea activitatii executive, pe cand, raporturile de dreptul mediului se nasc in scopul infaptuirii protectiei, conservarii si dezvoltarii mediului.
Problema infaptuirii si aplicarii unei politici de mediu a determinat si instituirea unei administratii cu atributii specifice, organizata special in acest sens.
De asemenea, regulile aplicabile faptelor ce constituie contraventii in domeniul mediului, sunt stabilite prin norme juridice administrative.

2.4. Dreptul mediului si dreptul comercial
Dreptul comercial fixeaza regulile de baza in privinta cadrului de exercitare si a exercitarii in concret a drepturilor comerciale, a savarsirii faptelor de comert etc.
Activitatile cu caracter comercial trebuie sa se desfasoare in asa fel incat sa nu aiba efect asupra mediului, cu respectarea normelor de dreptul mediului.

2.5. Dreptul mediului si dreptul penal
Anumite fapte pot aduce atingere grava valorilor sociale ale mediului si obiectivelor politicii de mediu. Din acest motiv, legiuitorul a incriminat o serie de fapte antisociale cu privire la mediu, prin norme juridice penale speciale. Dealtfel, din punct de vedere istoric, se remarca faptul ca normele juridice ce au reglementat relatiile de mediu, la inceputul aparitiei acestora, au avut, in marea lor majoritate, un caracter represiv.

2.6. Dreptul mediului si dreptul international
in ultimele decenii, odata cu diversificarea domeniilor in care au incidenta normele juridice de drept international, s-a conturat tot mai clar ideea ca in atingerea obiectivelor de mediu, este utila si necesara, implicarea statelor pe plan international in elaborarea de politici de mediu, precum si urmarirea realizarii si indeplinirii masurilor stabilite cu prilejul conferintelor si intrunirilor la nivel international. Totodata, remarcam ca prin implicarea Romaniei in elaborarea, adoptarea sau ratificarea de tratate internationale in materie sunt realizate si obiective de politica externa permit in acelasi timp o apreciere pozitiva a Romaniei pe plan mondial de catre statele si organismele internationale implicate in monitorizarea mediului national si mondial.

2.7. Dreptul mediului si dreptul comparat
in toate statele lumii, obiectivele de baza ale politicii mediului sunt aceleasi si vizeaza protectia si dezvoltarea mediului, gestionarea eficienta si continuitatea factorilor de mediu, in scopul dezvoltarii sale durabile.
Diferentele in privinta normelor juridice cu privire la mediu, de la un stat la altul, sunt determinate, in primul rand, de obiectivele economice ale fiecarui stat, dar ele pot fi determinate si de alti factori cum sunt: pozitia geografica, regimul politic, structura de stat, nivelul de dezvoltare etc. Pentru aceste considerente, exista norme juridice cu incidenta in domeniul mediului, mai eficiente si mai evoluate, mai necesare sau dimpotriva. Totusi, in prezent, in procesul de apropiere a legislatiei nationale cu reglementarile comunitare ale mediului, se va ajunge la o uniformizare la nivel continental al acestor norme.

3. Sarcinile dreptului mediului
Sarcinile dreptului mediului sunt sarcinile complexe ale protectiei si dezvoltarii mediului natural si artificial.
Sarcina fundamentala a dreptului mediului o reprezinta reglementarea protectiei mediului, a diferitilor factori de mediu, atat prin intermediul legii generale in materie cat si prin legi speciale.
Dreptul mediului contribuie la gestionarea eficienta a mediului, la conservarea si ameliorarea sa.
Prin prescriptiile si regulile sale juridice, dreptul mediului indeplineste o serie de functii specifice15 in raport cu scopurile principale urmarite: ocrotirea si dezvoltarea corespunzatoare a mediului, promovarea obiectivelor dezvoltarii durabile, a cooperarii internationale in materie etc.


SECTIUNEA IV
RAPORTUL DE DREPTUL MEDIULUI 16


1. Conceptul de raport de dreptul mediului
1.1. Definitia raportului de dreptul mediului
Raportul de dreptul mediului este acea relatie sociala formata intre persoane in legatura cu protectia si dezvoltarea mediului (prevenirea poluarii, refacerea mediului poluat, imbunatatirea conditiilor de mediu) reglementata prin norme juridice de dreptul mediului.
Raporturile juridice de mediu sunt acele relatii de mediu reglementate prin norme juridice ce apartin dreptului mediului.
Raportul juridic de dreptul mediului se aseamana cu alte raporturi juridice din cadrul sistemului nostru juridic (toate au caracter social, volitional, ideologic etc.), dar se si deosebeste de acestea prin anumite trasaturi, caractere specifice.

1.2. Trasaturile specifice raportului juridic de mediu
Desi prezinta caracterele specifice oricarui raport juridic, raportul juridic de dreptul mediului prezinta si urmatoarele trasaturi specifice:
- ia nastere intre persoane, in legatura cu activitatea complexa si variata de protectie a mediului;
- in raportul juridic de mediu participa orice persoana (organele statale, persoane fizice si juridice), atat ca subiect activ cat si ca subiect pasiv;
- de regula, participantii la raportul juridic de mediu se gasesc pe pozitie juridica de subordonare - supraordonare si numai ca exceptie se gasesc pe pozitie juridica de egalitate;
- de regula, raporturile juridice de mediu, se nasc prin vointa statului exprimata in lege (deci sunt raporturi juridice simple, volitionale) , fara a fi necesara o manifestare de vointa expresa din partea participantilor in scopul nasterii unor astfel de raporturi. Prin exceptie, raporturile juridice de mediu pot avea caracter dublu volitional (atunci cand iau nastere prin vointa statului si a participantilor) .

1.3. Categorii de raporturi juridice de mediu
Gruparea pe categorii a raporturilor juridice de mediu se face in functie de felul activitatii de protectie a mediului in legatura cu care se nasc aceste raporturi juridice. Astfel, exista urmatoarele categorii de raporturi juridice de mediu:
a) Raporturi de mediu intervenite intre parti in vederea prevenirii poluarii mediului - este situatia raporturilor juridice ce intervin intre autoritatea pentru protectia mediului si titularii unor investitii sau obiective noi;
b) Raport juridic de mediu nascut in procesul eliminarii consecintelor negative ale poluarii mediului - sunt raporturi juridice ce intervin, de regula, intre poluator si organul competent;
c) Raport juridic de sanctionare a agentului poluant - este raportul juridic nascut intre poluator si organul competent;
d) Raport juridic de mediu nascut in procesul de imbunatatire a conditiilor de mediu - raport juridic nascut intre organul de stat competent si persoanele ce participa la aceasta activitate;
e) Raport juridic de drept international al mediului - este raportul nascut intre state (sau persoane juridice nationale) si organisme internationale de specialitate in legatura cu activitatea de protectie a mediului.
Se constata ca statul ca participant la activitati complexe si variate de protectie a mediului, este un participant activ si constant in raportul juridic de mediu.

1.4. Conditiile raportului juridic de mediu
Premisa nasterii oricarui raport juridic, deci si a unui raport juridic de mediu, o constituie norma juridica pentru ca in conditiile stabilite de norma juridica sa ia nastere un raport juridic de mediu este necesar sa intervina un fapt social, un fapt juridic (eveniment sau actiune omeneasca).
Raporturile juridice de mediu sunt acele fapte juridice ce dau nastere raportului juridic de dreptul mediului. Nu orice fapt juridic (social) genereaza, modifica sau stinge raportul juridic de mediu, ci numai acele fapte juridice de care legea mediului (prin norme juridice de mediu) leaga astfel de consecinte juridice.
Sunt izvoare ale raportului juridic de mediu:
- evenimentele naturale - ca fenomene naturale, independente de vointa omului, care au efecte poluante asupra mediului (cutremure, inundatii, tornade, eruptii vulcanice, incendii etc.), ce genereaza, modifica sau sting raporturi juridice de mediu;
- actiunile omenesti - savarsite de persoane fizice sau juridice care au ca efect fie poluarea mediului (actiuni poluante), fie sunt savarsite in scopul prevenirii poluarii, inlaturarii efectelor sale si imbunatatirii conditiilor de mediu, si care pot produce, modifica sau stinge raporturi juridice de mediu.
Actiunile omenesti pot fi savarsite fara intentia de a produce efecte poluante (sub forma de accidente ecologice etc.) sau pot fi savarsite cu intentia de a produce astfel de efecte (actiuni poluante).

2. Structura raportului juridic de mediu
2.1. Subiectele raportului juridic de mediu
Subiectele raportului juridic de mediu sunt persoanele intre care exista o relatie sociala reglementata de o norma de dreptul mediului.
Subiectele raportului juridic de dreptul mediului sunt:
- persoane juridice (statul, unitatile administrativ - teritoriale, agentii economici), care pot fi de nationalitate romana sau straina;
- persoane fizice, care pot fi cetateni romani sau straini, apatrizi sau persoane cu dubla cetatenie.
in functie de drepturile si obligatiile pe care le au in cadrul raportului juridic de mediu, subiectele pot fi, de asemenea:
- subiecte de drept in raporturi juridice de drept international al mediului (statul, organele sale, organizatiile neguvernamentale) ;
- subiecte de drept in raporturile juridice de drept intern al mediului (organe statale, agenti economici, persoane fizice, organizatiile neguvernamentale) .

2.2. Continutul raportului juridic de mediu
Continutul raportului juridic de mediu il constituie drepturile si obligatiile subiectelor raportului juridic de mediu (active sau pasive), prin care acestea sunt legate intre ele.
Drepturile si obligatiile subiectelor raportului juridic de mediu (atributiile lor) sunt stabilite prin legea-cadru (cap. IV), precum si in alte acte normative cu caracter special din domeniul dreptului mediului.

2.3. Obiectul raportului juridic de mediu
Obiectul raportului juridic de mediu il constituie conduita subiectelor raportului juridic de mediu, respectiv actiunile sau inactiunile lor in cadrul unor astfel de raporturi.
Obiectul raportului juridic de mediu este variat, diversificat pentru urmatoarele considerente:
- activitatea de protectie a mediului este o activitate complexa si variata, la fel ca si activitatea de poluare dealtfel;
- subiectele raportului juridic de dreptul mediului au conduite diferite, prezinta o diversitate mare de atitudini, de la protectia si ocrotirea mediului, pana la poluarea lui. Aceasta diversitate este prestabilita de normele de dreptul mediului.
Legea nr.137/1995 privind protectia mediului, stabileste o serie de atributii (drepturi si obligatii) in sarcina subiectelor raportului juridic de dreptul mediului, pe care le grupeaza astfel:
- Atributii si raspunderi ale autoritatilor pentru protectia mediului (art.65-68), respectiv pentru autoritatea centrala pentru protectia mediului si pentru agentiile teritoriale pentru protectia mediului;
- Atributii si raspunderi pentru autoritatile administratiei publice centrale (art.69), respectiv pentru Ministerul Sanatatii, Ministerul Apararii Nationale, Agentia Nationala pentru Stiinta, Tehnologie si Inovare, Ministerul de Interne, Ministerul Transporturilor, Agentia Nationala a Tineretului si Sportului, precum si pentru autoritatile administratiei publice locale (art.77);
- Atributii in sarcina persoanelor fizice si juridice (art.80)