Norma sociala-norma juridica. notiunea de raport juridic. dreptul muncii. definitie. obiect. raportul juridic de munca. terminologie esentiala.

Norma sociala-norma juridica. Notiunea de raport juridic.  Dreptul muncii. Definitie. Obiect. Raportul juridic de munca. Terminologie esentiala.

Norma juridica.

1.1.Notiune

Termenul de « norma » este o categorie generala folosita de diferite stiinte, inclusiv stiintele sociale (juridice, economice, politice, sociologice). De la inceput trebuie sa facem o distinctie intre « normele sociale » si « normele tehnice ».

Norma sociala este, in terminologie sociologica, o regula sau standard de comportament impartasita de doua sau mai multe persoane cu privire la conduita ce trebuie considerata ca social acceptabila. Normele sociale privesc deci raporturile dintre oameni si sunt o creatie a acestora, o expresie de vointa a oamenilor. Normele sociale sunt create de oameni si stabilesc conduita oamenilor in cele mai diferite domenii ale vietii sociale, varietatea lor fiind conditionata pe de o parte, de varietatea relatiilor sociale pe care le reglementeaza - economice, politice, de familie, etc. - iar pe de alta parte, de modul prin care vointa si interesele exprimate in ele sunt aduse la indeplinire, cu alte cuvinte, consecintele nerespectarii lor (existenta unor sanctiuni).

Existenta normelor sociale este obiectiv necesara, nicio societate neputandu-se lipsi de ele, fiind de neinc 535j96f hipuit o societate anomica, adica fara norme de comportare. Pe masura evolutiei si dezvoltarii societatii creste si se diversifica sistemul normelor sociale. Rolul acestora si in mod special a celor juridice creste deosebit de mult in societatea contemporana in care interventia tot mai ampla in orientarea si conducerea proceselor sociale necesita reglementari corespunzatoare.

Norma juridica ca element constitutiv al dreptului este o regula de conduita, generala si impersonala instituita de puterea publica sau recunoscuta de aceasta, a carei respectare este asigurata, la nevoie, prin forta coercitiva a statului. Norma juridica, are ca obiect sistematizarea intereselor. Scopul normei juridice sau regulii de drept corespunde finalitatii dreptului si anume de a asigura convietuirea sociala orientand comportarea oamenilor in directia promovarii si consolidarii relatiilor sociale potrivit idealurilor si valorilor ce guverneaza societatea respectiva. Rostul ei este de a stabili ordine juridica intr-o societate. Se poate spune ca norma juridica este elementul constitutiv al dreptului, este « celula de baza » a acestuia, dupa cum se exprima unii autori. In ansamblul lor, normele juridice in vigoare alcatuiesc dreptul pozitiv al societatii respective.

1.2.Caracterele normei juridice

Norma juridica are:

un caracter prescriptiv, ea stabileste o anumita comportare, impune o anumita conduita, constand intr-o actiune sau inactiune umana indreptata intr-o anumita directie, in vederea realizarii unui anumit scop;

un caracter abstract, impersonal, ea nu se adreseaza unei persoane anume, prestabilita si identificata ca atare, ceea ce nu inseamna ca fiecare norma vizeaza absolut toti cetatenii;

un caracter general, regula de conduita prescrisa este o regula tipica, menita sa se aplice la un numar nedefinit de cazuri si persoane;

un caracter coercitiv (sanctiunea), ce se deduce logic din faptul ca este o regula de disciplina, de interes in interiorul societatii;

Implicarea constrangerii sociale in cazul normei juridice nu semnifica faptul ca regulile de drept nu sunt luate in considerare decat pe baza constrangerii. Aplicarea constrangerii constituie o stare de exceptie. In cazul in care starea de coercitie, de constrangere devine foarte frecventa, atunci apare riscul unei rezistente generale contra legii. Conditia de eficacitate a constrangerii este ca actiunea umana reglementata, sa fie, de regula, realizata voluntar, constrangerea fiind o exceptie.

Caracterul coercitiv(sanctiunea) poate fi concretizat prin diferite tipuri. Cu titlu de exemplu, ea poate consta in reparatia unei pagube cauzate sau intr-o suferinta impusa unei persoane care a incalcat o norma de drept. Sanctiunea-masura coercitiva, constituie o pedeapsa pentru persoana care a incalcat norma de drept dar si o masura de intimidare si preventie fata de alte persoane care sunt tentate sa incalce normele juridice respective.

1.3.Structura normei juridice

Este compusa din structura interna (logico-juridica) si din structura externa (tehnico-juridica) data din modul ei de exprimare in cadrul unui act normativ. Schematic, orice norma juridica, poate fi formulata astfel: "in cazul in care..atunci.altfel"

Organizare logica, interna, a normei juridice presupune 3 elemente:

ipoteza: stabileste conditiile, imprejurarile in prezenta carora se aplica o anumita conduita, precum si categoria subiectilor la care se refera prevederile dispozitiei;

dispozitia: prevede conduita ce trebuie urmata in prezenta ipotezei sale, care sunt obligatiile corespunzatoare ale subiectelor vizate de norma juridica respectiva, poate sa prevada fie savarsirea unei actiuni, fie abtinerea de la savarsirea unor fapte, este elementul esential al normei juridice, intrucat ea prevede conduita ce trebuie urmata, iar lipsa ei ar goli de continut norma juridica;

sanctiunea: indica urmarile nerespectarii dispozitiei normei juridice si consta, in fapt, in masurile luate impotriva persoanelor care au incalcat legea si care sunt aduse la indeplinire cu ajutorul puterii stat;

1.4. Interpretarea normelor juridice

Desemneaza procesul intelectual de lamurire a sensului exact si complet al normelor juridice.

Aplicarea dreptului presupune interpretarea normelor juridice din urmatoarele considerente:

v    norma juridica are un caracter general, impersonal si aplicarea la situatiile concrete, incadrarea unor fapte in ipoteza normei juridice cer cunoasterea completa si exacta a prevederilor acesteia;

v    pentru a fi pe deplin cunoscuta si corect aplicata norma juridica trebuie sa fie coroborata cu celelalte norme juridice, sa fie inteleasa ca o parte a unui sistem de reglementari;

v    interpretarea dreptului se impune si datorita modului de redactare a textelor normative, limbajul si stilul actelor normative, terminologia uzitata de legiuitor si alte organe cu competenta normativa reclama lamuriri care adeseori necesita cunostinte de specialitate, eforturi de a gasi sensul real al unor concepte;

v    existenta unor texte normative confuz redactate, al caror limbaj si stil nu se ridica la nivelul exigentelor tehnicii normative;

v    perioada de timp care a trecut de la elaborarea normelor juridice pana la aplicarea lor;

Metode de interpretare:

Ø           Interpretare gramaticala: consta in folosirea procedeelor de analiza morfologica si sintactica a textului actelor normative, pornindu-se de la intelesul cuvintelor folosite, de la legatura intre ele, de la constructia frazei etc. Procedeele de interpretare gramaticala reclama si clarificarea problemei terminologiei juridice. Intelesul unor termeni si expresii in formularea textului normei de drept poate fi identic cu cel din limbajul obisnuit sau poate avea un sens specific juridic, cum este cazul cuvintelor: infractiune, vinovatie, functionar public s.a. Uneori legiuitorul pentru a asigura intelegerea corecta si uniforma a unor termeni folositi recurge la explicarea sensului acestor termeni (de ex. terminologia din cadrul Legii nr.319/2006).

Ø           Interpretare sistematica: consta in lamurirea sensului unei norme juridice, a unui text normativ, prin coloborarea acestei norme sau acestui text cu alte dispozitii normative, apartinand aceleiasi institutii juridice sau ramuri de drept. Utilitatea acestei metode este si mai evidenta in cazul normelor incomplete, adica a normelor de trimitere, de referire si in alb, care isi capata continutul deplin numai prin adaugirea realizata pe calea interpretarii.

Ø           Interpretarea istorica: consta in stabilirea sensului adevarat si deplin al normelor juridice, recurgandu-se la cercetarea conditiilor istorice, social-politice, care au determinat adoptarea unui act normativ si in functie de aceste conditii prin determinarea scopurilor urmarite. Uneori informatiile necesare pentru stabilirea cauzelor si scopurilor elaborarii unui act normativ sunt descrise chiar in partea introductiva a actului normativ, in preambul.

Ø           Interpretarea logica: se bazeaza pe analiza textului normativ prin aplicarea legilor logicii formale.

Ø           Interpretarea teleologica: sau dupa scop, urmareste gasirea sensului actului normativ prin desprinderea finalitatii actului respectiv, a interesului protejat.

Raportul juridic

Fenomenul juridic prezinta o complexitate deosebita. In cadrul acestuia se stabilesc relatii de determinare si influentare, complementaritate si interdependenta, cu zone de interferenta sau suprapunere. Astfel, de exemplu, normele juridice nu reprezinta un scop in sine, ci au menirea sa modeleze comportamente umane si relatii sociale ; faptele sociale nu capata semnificatie juridica fara aportul normativitatii juridice ; relatiile sociale se « incarca » de juridicitate sub actiunea normelor juridice, acestea din urma fiind conectate cu planul realitatii sociale prin intermediul raporturilor juridice.

In lumea dreptului, partea relationala are o pondere extrem de semnificativa, dar este o eroare, asa cum s-a remarcat, de a reduce aceasta lume la o retea de drepturi si obligatii intre persoane determinate. Aceasta viziune simplifica lucrurile, complexitatea relatiilor umane care comporta nu numai raporturi imediate in care subiectii sunt stabiliti, ci si raporturi de perspectiva, indirecte sau incerte.

Prin intermediul reglementarii juridice, relatiile sociale capata o fizionomie specifica si devin raporturi juridice. Intr-o formulare lapidara, se poate spune ca raportul juridic este o relatie sociala reglementata de norma juridica.

Raportul juridic este un raport de convietuire, considerat din perspectiva a ceea ce este just, asa cum este consacrat justul de catre legea in vigoare ; din perspectiva legii in vigoare, raportul juridic e realizarea ei acolo unde si atunci cand oamenii cauta sa-si implineasca scopurile, sa-si execute obligatiile corespunzator cu dispozitiile ei.

Pe de alta parte, asa cum am mentionat, normele juridice se realizeaza in viata prin raporturi juridice, ceea ce nu inseamna ca in mod necesar, actiunea unei norme juridice creeaza un raport juridic, ca de pilda in cazul normelor juridice prohibitive, care dispun o interdictie.

Premisele fundamentale ale aparitiei raportului juridic sunt :

existenta normei juridice;

subiectele de drept;

faptele juridice.

Putem conchide ca raportul juridic este un raport social, concret-istoric, volitional, reglementat de norma juridica in cadrul careia participantii se manifesta ca titularii de drepturi si obligatii prin exercitarea carora se realizeaza finalitatea normei juridice.

Dreptul muncii. Definitie

Dreptul muncii guverneaza raporturile dintre angajatori, pentru care se lucreaza, si angajati, care presteaza munca. Intre cele doua parti iau nastere atat relatii individuale, ca urmare a incheierii contractului individual de munca, cat si relatii colective, consecinta, in primul rand, a incheierii contractului colectiv de munca, dar si ca rezultat al institutionalizarii dialogului social, al unor drepturi si obligatii ale celor doi parteneri in procesul muncii, ca subiecte colective de drept.

Dreptul muncii este acea ramura a sistemului de drept din tara noastra alcatuit din ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile individuale si colective de munca dintre patroni si salariati.

Obiectul dreptului muncii

In obiectul dreptului muncii intra, in primul rand, relatiile sociale de munca, care, reglementate de normele juridice, devin raporturi juridice de munca.

Notiunea de relatii de munca are o sfera foarte larga ; ea cuprinde totalitatea relatiilor care se formeaza intre oameni in procesul muncii, pe baza aplicarii directe a fortei de munca la mijloacele de productie.

Dar nu toate relatiile sociale de munca, astfel definite, sunt reglementate prin normele dreptului muncii, ci numai acelea care se stabilesc ca urmare a incheierii contractelor de munca.

Intr-o formulare mai concisa, dreptul muncii este dreptul contractului de munca.

In al doilea rand, sfera de reglementare proprie dreptului muncii cuprinde si unele raporturi juridice conexe (pregatire profesionala, protectia si igiena muncii, organizarea, functionarea si atributiile sindicatelor, jurisdictia muncii), denumite astfel pentru ca deriva din incheierea contractului de munca ori sunt grefate pe acesta, servind la organizarea muncii si la asigurarea conditiilor pentru desfasurarea ei.

Raportul juridic de munca

Dupa cum am aratat mai sus, obiectul de reglementare al dreptului muncii il constituie raporturile juridice de munca, care pot fi individuale si colective.

Raporturile din prima categorie, raporturi ce intereseaza cu precadere cursul nostru, sunt definite ca acele relatii sociale reglementate de lege, ce iau nastere intre o persoana fizica, pe de o parte, si, ca regula, o persoana juridica (societate comerciala, unitate bugetara, regie autonoma, etc.) pe de alta parte, ca urmare a prestarii unei anumite munci de catre prima persoana in folosul celei de a doua, care, la randul ei, se obliga sa o remunereze si sa creeze conditiile necesare prestarii acestei munci.