Titlurile reprezentative ale marfii

TITLURILE REPREZENTATIVE ALE MARFII.

1. Caracterizare generala.

Alaturi de efectele de comert si de instrumentele financiare negociabile, reprezinta a treia categorie de titluri comerciale de valoare (active financiare) din clasificarea dupa continut a acestora.

Aceste titluri incorpo 252g65c reaza si confera drepturi asupra marfii, drepturi susceptibile de a fi transmise prin circulatia lor proprie.

Spre deosebire de valorile mobiliare care nu au un suport fizic, material, cu valoare economica distincta, titlurile reprezentative ale marfii au in aceasta o valoare economica distincta.

Ele nu pot fi confundate cu alte inscrisuri care confirma drepturi asupra unei marfi, cum sunt un contract de vanzare-cumparare, un proces-verbal de adjudecare la o licitatie publica, o factura confirmata pentru livrare.

Acestea din urma nu pot fi vehiculate juridic, asemeni titlului reprezentativ al marfii, pentru a transmite drepturile pe care le confera asupra marfii.

Deci, ele nu pot fi purtatoare ale unor ordine, dispozitii asupra marfii. Pentru preluarea dreptului de proprietate asupra marfii, este necesara o operatiune juridica, un alt act juridic translativ, cum este contractul de vanzare-cumparare sau contractul de schimb.

In cazul titlului reprezentativ al marfii, transmiterea drepturilor incorporate in el se face prin insasi circulatia titlului, semnificata juridic de o mentiune aplicata pe el, care exprima vointa de cesiune, care este de regula 'girul'.

Deci detinatorii aceluiasi titlu se legitimeaza si pot dispune de drepturile incorporate in titlu, numai prin prezentarea titlului cu mentiunea privind calitatea lor de succesor regulat ('giratar'), respectiv prin aplicarea unei noi mentiuni corespunzatoare de transmitere, urmata de remiterea titlului noului succesor (un nou 'giratar').

2. Tabloul titlurilor reprezentative ale marfii.

Traditional, in aceasta categorie sunt enumerate conosamentul si recipisa (de depozit) - Warant.

Scrisoare de trasura reglementata de Codul comercial ('scrisoarea de carat') si asimilata efectelor de comert in privinta circulatiei prin gir, este un titlu reprezentativ al marfii, incredintate spre transport.

Acest titlu, care valoreaza si contract de transport, este eliberat (format) de catre expeditor si inmanat carausului (transportatorului). Astazi ea are reglementari interne si internationale pentru fiecare fel de transport (maritim - fluvial, terestru - rutier, pe calea ferata, aerian).

Conosamentul este, in limbajul reglementarilor internationale, scrisoarea de transport maritim, denumita in limbajul arhaic al codului nostru comercial de la 1887 'polita de incarcare'.

Recipisa de depozit este un document eliberat de catre depozitarul unei marfi, deponentului acesteia, avand la momentul emiterii valoarea de contract de depozit.

Acest document poate constitui suportul pentru tragerea de catre deponent a unui ordin asupra marfii si a depozitarului, care devin astfel garantie respectiv depozitar al marfii in garantie, pentru suma mentionata pe recipisa.

Astfel, deponentul waranteaza marfa, constituind o specie de gaj comercial.

Warantarea face din recipisa de depozit un bilet la ordin sui-generis, numit ca atare si 'buletin de gaj', prin care marfa in depozit devine garantie pentru suma pe care o mentioneaza deponentul pe recipisa, iar aceasta, devenita o recipisa-warant poate circula prin gir, avertizand pe succesor asupra garantiei, acesta putand dispune de marfa numai daca remite depozitarului suma pentru care s-a garantat prin warantare (vezi Blanche Sousi-Roubi, Denis Lefranc, Lexique de la banque et de marchés financiares, 5­­­^e­­ ed., Dalloz, Paris, 2001, p. 258; Mircea Costin, Dictionar de drept al afacerilor­, vol. III, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1998, p. 294-295).

Acest warant comercial nu trebuie confundat cu 'warantul financiar', enuntat in O.U.G. nr. 28/2002 ca 'drepturi de preferinta la subscrierea de actiuni si drepturi de reconversie a unor creante in actiuni' (art. 2 (1), pct. 40, lit. c) - (vezi Yves Guyon, Droit des Affaires, Tom. 1, Economica, Paris, 1998, p. 798; Sousi-Roubi, Lefranc, p. 258-259).