Statul si dreptul etapei monarhiei faramitarii feudale

STATUL SI DREPTUL ETAPEI MONARHIEI FARAMITARII FEUDALE

Statul si dreptul feudal: in secolele V-IX, in europa de apus au avut loc mutatii in raportuirile economice ti sociale. In privinta dreptului un rol i-a revenit cutumei (obiceiului), dreptului roman, dreptului cavalerilor, dreptului orasenesc si canonic. Receptia dreptului roman se datoreaza si faptului ca dreptul obligational corespundea intereselor claselor conducatoare. Incepand cu secolele XV-XVI nobilimea feudala isi pierde independenta devenind dependenta de curtea regelui, iar la orase apare o noua clasa - burghezia. In domeniul dreptului activitatea de legiferare si codificare trece, in exclusivitate, pe seama puterii regale (ordonantele, bilurile, edictele, sudebnicele).

In Franta, influenta cutumelor si pravilelor germanice s-a concretizat asupra faptului ca exista o zona a dreptului nescris si o zona a dreptului scris. Extinderea puterii regale la sfarsitul secolului al XIII-lea si inceputul secolului al XIV-lea au dus la marirea pretentiilor 242d33c regalitatii asupra starilor regatului. Statele generale erau dublate, in unele provincii, cu cele provinciale. In perioada absolutismului in Franta, Consiliul Regal a luat forma definitiva, iar Consiliul Superior, Consiliul de Stat, Consiliul Scrisorilor, Consiliul Finantelor, Consiliul Partilor (Consiliul Privat) ca de altfel si Parlamentul au primit atributii, fapt ce le-a individualizat.

In Germania avem de-a face in secolele X-XIV cu o varietate de drept datorita, in primul rand, faramitarii teritoriale. In secolul al XII-lea apar primele culegeri de drept: Oglinda Saxona (cuprinde normr de drept feudal sanctionand sistemul ierarhiei), Oglinda Suaba (se manifesta net in favoarea suprematiei papalitatii). In dreptul german, spre deosebire de dreptul roman, simplul detinator al bunului era socotit proprietar al acestuia. Proprietar era considerat si creditorul gajist. In dreptul familial, normele erau de inspiratie canonica, femeia aflandu-se sub tutela barbatului iar bunurile erau administrate de sot. In secolele XIV-XVII dreptul german era inca tributar receptionarii dreptului roman. In receptia dreptului roman, un rol important l-au avut universitatile. In domeniul dreptului de proprietate, treptat se inlatura normele de drept feudal, iar in dreptul penal se inaspresc normele cu caracter represiv. In perioada absolutismului se extinde dreptul roman, adaptat in interesele societatii germane. In anul 1794, in Prusia, apare o codificare intitulata Regulamentul funciar prusian sau Regulamentul civil prusian, influentat de vechiul cod al lui Justinian.

Perioada care a urmat parasirii Daciei de catre romani s-a caracterizat prin descompunerea vechiului sistem economic si prin formarea si dezvoltarea noilor relatii de productie feudale.

Dupa retragerea aureliana, obstile teritoriale romanesti s-au unit pe vai s-au depresiuni si s-au organizat in comunitati numite de Nicolae Iorga "romanii populare". Avand o puternica constiinta a apartenetei lor romanice au fost capabile sa influenteze si sa transforme grupurile migratoare cu care au intrat in contact. Treptat, acestea au trecut de la etapa uniunii de obsti la cea de "tari, voievodate si cnezate".

Feudalismul s-a nascut pe teritoriul romanesc din insasi dezvoltarea interna a societatii, pe cale economica si a cunoscut, ca in toata Europa, cele trei etape de dezvoltare: feudalismul timpuriu, feudalismul dezvoltat, destramarea oranduirii feudale (avand ca rezultat aparitia elementelor capitaliste).

Procesul de constituire a statelor medievale romanesti a avut loc prin reuniunea formatiunilor politice autohtone cu caracter regional, intr-un context extern si intern favorabil.

A.Formarea statelor romanesti independete. Sistemul vicinal

Organizata in obsti teritoriale vicinale sau satesti, populatia autohtona, romanizata, im plin proces de formare a poporului si a limbii romane, si-a fundamentat existenta pe un sistem normativ elementar. La baza lui, in lipsa unei autoritati statale care sa editeze norme juridice si sa asigure aplicarea lor, a stat obiceiul juridic (cutuma), format din vechile norme geto-dacice si din normele dreptului roman provincial (dreptul roman vulgar).

In privinta genezei suprastructurii juridice a comunitatilor vicinale romanesti au existat multe controverse in literatura de specialitate, conturandu-se diferente cu privire la aceasta problema:

teoria originii trace a dreptului cutumiar romanesc;

teoria originii latine;

teoria originii daco-romane a dreptului cutumiar romanesc.

B.Legea tarii (Jus Valachicum);

Conceptul de lege si dreptate.

Existenta obstilor in cadrul Tarilor Romanesti a determinat mentinerea normelor traditionale dupa care ele functionau, intarite prin autoritatea aparatului politic, acestea devenind in timp norme juridice. Ele au fost completate cu norme juridice noi. Constantin Noica, preciza ca aceste norme au fost denumumite de romani "lege", cu intelesul de norme nescrise. Provenind din latinescul "re-ligio", adica a lega pe dinauntru, prin credinta si constiinta, ceea ce la romani era "mos" (obicei). Aceasta caracteristica a "legii romanesti" s-a format in perioade indelungate in care normele constitutive in cadrul obstei satesti au fost respectate datorita consensului din cadrul colectivitatii.

La romani, lex insemna numai lege scrisa, intrucat deriva de la latinescul legere (a citi). Ea era impusa printr-o constrangere exterioara colectivitatii, aceea a aparatului politic.

Legea scrisa a inceput sa fie numita lege, o data cu aparitia pravilelor - coduri de lege scrisa incepand cu secolul al XVII-lea, cand a fost necesar sa se deosebeasca dreptul nescris de cel scris, denumirea primului fiind aceea de obicei. Un alt sens pe care il are legea la romani este acela de credinta religioasa, crestina, ortodoxa. Legea crestina a influentat continutul moral al constiinsei romanilor inca din perioada etnogenezei. Astfel, cand au aparut legile bisericesti-nomocanoanele, romanii le-au denumit "legea dumnezeiasca" sau "legea lui Dumenzeu".

Institutia "oamenilor buni si batrani" a fost pastrata si cultivata la romani. "Oamenii buni si batrani" erau aceia care, prin comportamentul lor, dvedeau calitati corespunzatoare si de aceea erau chemati sa judece conduita si faptele semenilor. In conceptia romaneasca dreptatea insemna si echitate. Constiinta juridica a timpului cuprindea, pe langa mostenirea daco-romana, si unele principii rezultate din influenta bizantina si morala crestina.

Carateristicile lui Jus Valachicum (legea tarii): a) este unitar din punct de vedere geografic, fiind comun tuturor romanilor; b) este unitar din punct de vedere social: nu au existat in trecutul nostru un drept taranesc, cu caracter colectivist, si un drept nou, cu caracter individualist; c) este, in principal, un drept cu caracte rural, un drept agrar al oamenilor legati de pamant, de hotar, de mosie. Termenul de hotarare provine de la cuvantul "hotar", ceea ce dovedeste ca majoritatea proceselor se rezumau la fixarea hotarelor. De aici, prin extensiune, deciziunile se numesc hotarari (judecatoresti, politice etc.), iar "mosia", etimologic, provine de la proprietatea mostenita de la mos; d) este complet si complet, reusind sa reglementeze principalele relatii sociale statornicite la nivelul societatii. Dreptul obisnuielnic era formart dintr-un sistem de norme de conduita si convietuire sociala, cuprinzand atat norme de drept public, privind organizarea societatii si conducerea acesteia in general, cat si norme de drept privat, privind proprietatea, mostenirea, familia etc. (problemele particulare ale oamenilor); e) este elastic si receptiv la cerintele realitatii, ale conditiilor economico-sociale, chiar daca obstea continua sa-si pastreze dreptul ei superior de proprietate (proprietate devalmasa); se nasc institutii noi care se refera la posibilitatea de iesire din indiviziune prin respectarea dreptului de protimisis (preferinta de cumparare-rascumparare). Statutul juridic al persoanelor se diferentiaza in functie de avere; justitia se oficializeaza ca urmare a dezvoltarii statelor feudale romanesti. Dar "arhaismele juridice" romanesti se regasesc si in noile reglementari nascute dupa aparitia statului; f) originalitatea vechiului drept romanesc rezulta din modul de viata al stramosilor nostri, organizati in obsti teritoriale, in formatiuni politive cu caracter prestatal. Originalitatea obstii, a cnezatului, a voievodatului, a tarilor constituie inceputul dreptului public al Tarilor Romane. Cu privire la acest aspect, Nicolae Iorga arata: " S-ar putea spune ca, din trunchi, s-a scurs seva juridica, astfel cum se scurge rasina dintr-un brad, care putin cate putin a ajuns sa capete forme stabile, tocmai de aceea acest drept popular n-a ramas niciodata fara perspective de noi dezvoltari";g) rezistenta si trainicia obiceiului pamantului sunt asemenea rezistentei si trainiciei institutiilor politico-juridice romanesti (cnezate, voievodate, scaune).