Statul si dreptul romanesc in etapa monarhiei centralizate (feudalism in ascensiune)

STATUL SI DREPTUL ROMANESC IN ETAPA MONARHIEI CENTRALIZATE (FEUDALISM IN ASCENSIUNE)

Formarea statelor feudale romanesti centralizate, independente, a reprezentat efectul pe plan politico-institutional al progesului inregistrat in baza economico-sociala a societatii romanesti, in perioada cuprinsa intre secolele al XIII-lea si al XIV-lea. In perioada medievala, in tarile romane au existat doua forme de guvernamant ale monarhiei reprezentative pe stari: a)regimul domnesc (voievodal), in Tara Romaneasca si Moldova; b) regimul nobiliar, in Transilvania.

Intemeierea statelor romanesti independente Tara Romaneasca si Moldova a impus formarea institutiilor politice si juridice care sa le asigure functionarea normala, bazata pe normele si regulile dreptului si dreptatii. A fost constituita o institutie centrala - domnia - care dispunea de mijloacele necesare organizarii si dirijarii activitatii social-politice si administrative a noului stat, precum si unlele organe ajutatoare si executive, care sa concureze la realizarea noilor sarcini ce reveneau autoritatii centrale.

A. Institutia domniei

1.Domnia - institutie centrala a dreptului cutumiar

Gruparea formatiunilor prestatale in diferite tari feudale, unitare sub aspect politic si juridic, s-a realizat in jurul voievodului intemeitor, care a devenit domnitor si a luat titlul de domn. In limba slava, voievod inseamna conducator de oaste, dar pentru ca functia implica mult mai multe aspecte decat cele reliefate de sintagma de mare voievod, s-a impus conceptul de domn, provenit din limba latina, care insemna stapan al tarii, in detrimentul celui de voievod, desi acesta din urma era puternic impamantaneit in spiritualitatea romaneasca. Dovada este ca in Transilvania el s-a pastrat inca multa vreme, desii regii maghiari au incercat sa-l impuna pe cel de principe, iar domnii au continuat sa-si spuna multa vreme tot voievozi, chiar si dupa constituirea Tarilor Romane. Prin complexitatea sa, prin importanta sa, domnia este institutia centrala a dreptului cutumiar.

Domnia este o institutie centrala si autohtona, atributele ei derivand din procesul natural si unic de formare a statelor feudale romanesti. Institutionalizarea puterii politice in Tarile Romane, adica formarea statelor feudale romanesti, a fost legata, mai intai de unele personalitati de circumstanta, care aveau, la inceput, doar legitimitate obsteasca si nicidecum un aparat care sa le supravietuiasca. Asadar, putera politica institutionalizata - nucleul politic statal - nu s-a disociat din persoana guvernantilor. Statul in sine se confunda la inceput cu persoana domnitorului. La inscaunare domnul se incorona. Spre finele secolului al XVI-lea, coroana a fost inlocuita cu cuca (termen din limba turca - caciula inalta impodobita cu pene de strut).

B.Caracteristicile domniei

a) In Tarile Romane domnia a fost absolutista. Domnul era stapanitor, lipsit de un organ de control; insa, asa cum afirma A. D. Xenopol, domnia nu a fost despotica, obiceiul pamantului relativizandu-i atributele, marginindu-i potentele prin sfatul domensc si adunarea starilor.

b) Puterea domnului a fost personala, indivizibila si netransmisibila in plenitudinea sa.

c) Chiar si in situatia in care Tarile Romane au devenit vasale prin omagiile si fidelitatile fata de puterile mai mari, ele nu au devenit tari vasale de drept; asadar, vasalitatea era nominala. Vasalitatea purta asupra persoanei domnului si nu a domniei, in general. Acte oficiale privind vreun tratat in acest sens nu au existat. Unii istorici considera data stabilirii regimului de vasalitate anul 1462, cand Vlad Tepes a fost inlocuit cu Radu cel Frumos, iar pentru Moldova anul 1456, cand Petru Aron si Adunarea Tarii au acceptat conditiile impuse de Mahomed al II-lea Cuceritorul.

In realitate si strict juridic, pacile negociate s-au concretizat in aliante inegale, Tarile Romane primind, potrivit dreptului musulman, regimul juridic ahd (acest regim se referea la teritoriile dusmane ce urmau sa fie atacate in vederea instaurarii regimului musulman, adica urmau a fi conduse de emiri musulmani). Asadar, regimul juridic ahd era un regim intermediar, turcii multumindu-se cu plata haraciului ca semn de supunere a locuitorilor respectivi. Se mentinea institutia principilor locali din familile domnitoare, care conduceau fortele armate locale, dar acestia erau obligati sa colaboreze militar cu turcii. Ei ramaneau insa subiecte de drept international in sensul cel mai exact al sintagmei. Acest regim a fost valabil, pana la instaurarea regimului turco-fanariot (1711 in Moldova si 1716 in Tarile Romane).

C.Statul si principalele sale institutii

1. Domnia:institutie centrala; detonatorul puterii este domnul care reuneste calitatea de voievod (conducatorul suprem al oastei) cu cea de domn si singur stapanitor (sef al unui stat independent si suveran);

2. Domnul: emite hrisoave privind proprietatea, dirijeaza administratia statului, reprezinta supreme instanta judecatoreasca, bate moneda, instituie sistemul de impozite, initiaza politica externa a statului, semneaza tratate.Puterea domnului era ingradita de marea boierime cu toate ca el si-o alatura la conducere si primeste asentimentul ei la urcarea pe tron. In Transilvania, voievodul va deveni tot mai autonom fata de coroana maghiara (Roland Borsa, Ladislau Kan);

3. Sfatul domnesc: alcatuit numai din marii boieri care vor deveni boieri cu dregatorii (vornic, stolnic, vistier, logofat, paharnic, spatar, Ban de Severin, apoi de Oltenia, portar de Suceava); elaboreaza, alaturi de domni, politica externa.

4.Adunarile starilor privilegiate: nobilimea, clerul, orasenii, uneori, taranii liberi.

5. Adunarea tarii (Tara Romaneasca, Moldova): convocata periodic in secolele XV-XVI; alege domni, aproba politica fiscala, aproba tratatele.

6. Adunarea generala a nobililio (Transilvania): avea atributii judecatoresti; la inceput cuprindea si reprezentanti ai romanilor; calitatea de nobil era conditionata de apartenenta la catolicism; dupa Bobalna (1437) apar congregatiile generale ale nobilimi si congregetiile scaunelor sasesti si secuiesti;

7. Organizarea judiciara: se inlocuieste "obiceiul pamantului" cu legislatie scrisa (in Tara Romaneasca si Moldova dupa Bizant, in Transilvania dupa Tripartitul lui St. Verboczi);

8. Instantele judecatoresti: instamnte supreme (domnul si sfatul domnesc, scaunul de judecata al voievodului), instante locale (sateasca, senioriala, judetene, tinutului, comitatului).

D. Ideile politico-juridice in feudalism;

1. Inceputurile stiintei dreptului: intre cele trei facultati ale Universitatii din Cluj, infiintate in anul 1581, se numara, la sfarsitul secolului al XVI-lea, si o Facultate de drept; alte institutii de invatamant superior in care se predau cursuri cu profil juridic s-au infiintat ulterior la Oradea, Sibiu si Brasov. In bibliotecile particulare se aflau, de asemenea, numeroase carti de drept, intre care predominau cele de drept roman.

Identitatea obiceiurilor juridice, circulatia larga a principalelor monumente scrise ale dreptului romanesc in toate provinciile locuite de romani si existenta unei puternice constiinte a unitatii nationale, promovata de stransele legaturi economice si culturale intre cele doua versante ale Carpatilor si fundamentate teoretic de marii carturari ai vremii, au facut ca ideologia politico-juridica sa fie unitara pe tot cuprinsul pamantului romanesc si sa constituie un factor activ in actiunile comune care vor duce, o data cu redesptarea nationala, la construirea unui edificiu politico-institutional unic.

2.Codificari ale unor norme de drept. Dezvoltarea economiei, a productiei de marfuri si a schimbului, precum si prefacerile din domeniul relatiilor sociale au impus schimbari in domeniul suprastructurii, printre care si in domeniul institutiilor juridice. Vechile reglementari nu mai corespundeau, iar obiceiurile juridice, diversificate, neprecise si deseori necunoscute de cei chemati sa le aplice, mai ales cand acestia erau straini, reclamau si ele noi reglementari pe plan juriic. Dupa formare astatelor romanesti de sine statatoare , domnii s-au preocupat de organizarea bisericii, de propagarea ideologiei religioase, de introducerea unor regulamente juridice care sa le asigure stabilitate. Pravilele bisericesti au un caracter oficial deoarece au fost intocmite din ordinul domnului sau al mitropolitului. Potrivit conceptiei autirolor de pravile bisericesti, reglementarile de drept civil, penal sau procesual tineau de domeniul religios, dispozitiile din pravile fiind impuse atat clerului, cat si laicilor si in domeniul juridic. Enumeram, in acest sens: Pravilele scrise in limba slavona (Pravila de la Targovitte - 1452, Pravila de la Putna - 1581, Pravila de la Manastirea Bistrita - 1618, Pravila de la Galati - inceputul secolului al XVII-lea, Pravila de la Manastirea Bistrite, Oltenia - 1636), pravilele scrise in limba romana (Pravila Sf. Apostoli tiparita de Coresi la Brasov in anii 1560-1562, Pravila Sfintilor dupa invatatura marelui Vasile, tiparita de Coresi, Pravila aleasa, scrisa de logofatul Eustratie in 1632, Pravila de la Govora tiparita din porunca lui Matei Basarab in 1640), Capetele de porunci (1714 - Muntenia), Codul lui Mihai Fotino (1765 - Muntenia), Manualul de legi (Pravilniceasca condica), Sobornicesul hrisov (1785 - Moldova), Pandectele lui Toma Carra (1806 - Moldova), Codul civil al lui Scarlat Calimach (1717 - Moldova), Manualul juridic al lui Andronache Donici (1814 - Moldova) , Legiuirea lui Caragea (1818 - Muntenia).

E.Procesul (procedura de judecata)

Termenul de "proces" din limba romana provine din latinescul processus, ce desemmna activitatea de inaintare, progres , activitate progresiva. Desi, la inceput, in dreptul roman a fost folosit termenul de judicium, prin intermediul glosatorilor din secolul al XII-lea, termenul de processus s-a generaliazt, desemnand ceea ce intelegem astazi prin proces, adica o activitate desfasurata de organe judiciare, anume desemnate, cu participarea partilor, in conformitate cu legea, in scopul rezolvarii pricinilor de natura civila, al identificarii, tragerii la raspundere penala si pedepsirii celor care se fac vinovati de comiterea unor infractiuni.

Probele erau scrise si orale: 1) probele scrise erau cele oficiale (hrisoavele, cartile domnesti si zapisele particulare), cercetate cu atentie in procesele privitoare la proprietate; ele puteau fi reconstituite de catre sfatul domnesc, pe baza martorilor, in caz de deteriorare sau pierdere; 2) probele orale erau, pe langa marturia simpla, juratorii si juramantul cu brazda. Biserica a cautat sa inlocuiasca aceasta credinta pagana cu juramantul crestinesc (pe Biblie, carte de blestem); 3) probe preconstituite (aldamasarii din contractele de vanzare).

F.Infractiuni si pedepse in feudalism

In dreptul penal medieval, infractiunea era considerata fapta apreciata ca periculoasa de catre reprezentantii puterii politice; de aceea ea era sanctionata de catre organele publice cu pedeapsa. Intre infractiune si pedeapsa legatura era indisolubila, dreptul penal medieval fiind de origine sociala.

In general pedepsele se caracterizau prin urmatoarele trasaturi: 1)urmareau intimidarea;2) nu erau limitate prin lege, caci domnul aplica sanctiuni si "peste pravila";3) cumulul pedepselor era ingaduit; 4) erau inegale, deoarece pentru aceeasi fapta ele puteau diferi in raport cu pozitia sociala a celuil vinovat; 5) cele mai multe pedepse erau lasate de lege "la voia judecatorului"; 6) aduceau venituri domnului si dregatorilor care judecau; 7) razbunarea sangelui nu a existat ca pedeapsa legala, dar urme ale "vendetei" se intalnesc in cateva regiuni, ingaduindu-se insa si rascumpararea (compozitia voluntara).

Evolutia reglementarilor poate fi evidentiata, in general, prin trei mari aspecte:

1. Identificarea unor anumite categorii de fapte, care, prin esenta lor, sunt indreptate impotriva unor valori umane fundamentale si au un pericol social sporit prin urmarile lor.

2. Problema tragerii la raspundere penala pentru comiterea unor astfel de fapte si procedura acestei activitati judiciare.

3. Pedepsele aplicate pentru comiterea unor astfel de fapte ce sunt grupate in urmatoarele categorii de infractiuni:

I. Infractiuni indreptate impotriva statului si sefului statului: inalta tradare, denumita hiclenie, viclenie, viclesug si hainie; lesmajestate adusa onoarei sefului statului prin insulta sau calomniere; osluhul (neascultare fata de poruncile domnului); calpuzenia (falsificare de moneda).

II. Infractiuni contra vietii: omorul ("moartea de om" sau "ucidere"); patricidul (suprimarea vietii copiilor sau a parintilor).

III. Infractiuni contra proprietatii: furtul (furtisag); talharia (furt prin violenta); incalcarea hotarelor (distrugerea sau mutarea semnelor de hotar); incendierea caselor si holdelor, prin "punerea de foc".

IV. Infractiuni contra integritatii corporale: in aceasta categorie intrau ranile simple cu palma sau cu toiagul, precum si slutirile de orice fel.

V. Infractiuni impotriva normelor de convietuire sociala (impotriva moralei): rapirea de fata sau de femeie; seductia; sodomia; curvia sau desfranarea; incestul; defaimarea.

VI. Infractiuni care impiedicau infaptuirea justitiei: viclesugul sau inselaciuniea; neascultarea; juramant mincinos ("marturia stramba" sau "limba stramba"); vrajitoria.

VII. Infractiuni indreptate impotriva religiei: erezia; apostazia; ierosilia.

In istoria medievala a poporului roman se cunosc doua forme de raspundere penala colectiva: a) raspunderea solidara a obstii; b) raspunderea familiala.

VIII. Pedepse corporale: a) pedeapsa cu moartea (prin spanzurare, decapitare, arderea de viu, innecare, sugrumare, ingroparea de viu); b) mutilarea (scoaterea ochilor, taierea limbii, taierea mainilio, taierea picioarlor, taierea nasului, tiierea organului sexual); c) infierarea cu fierul rosu pe frunte, pe maini sau crestarea nasului; d) bataia (cu toiagul, cu buzduganul, la talpi, pe ulita satului).

IX. Pedepse privative de libertate: a) ocna (munca silnica in saline) pe timp limitat sau pe viata; b) temnita; c) gnosul (inchisoare pentru arestati inainte de a fi judecati); d) surghiunul (izgonirea faptuitorului din localitate).

X. Pedepse pecuniare: a) dusegubina (infractiune de aprob la inceput, apoi amenda care se aplica si unei colectivitati in cadrul raspunderii colective); b) gloaba (amenda care se platea domniei in bani sau in natura; "certare cu bani sau cu dobitoc"); c) confiscarea (bunuri ale vinovatului trecute in patrimoniul domniei sau victimei).

XI. Procedura civila: in epoca medievala nu se diferentia in justitie civila si penala. Chemarea in judecata se facea oral sau printr-o petitie scrisa. Rezultatul procesului consta intr-o hotarare (carte de judecata) sau intr-o incheiere a Divanului (anafora). In Transilvania, partea nemultumita avea drept de apel. In Tara Romaneasca, Moldova si Transilvania nu au existat, in perioada medievala autoritatea de lucru judecat.

XII.Procedura penala: o prima reglementare inca inainte de constituirea statelor medievale (in perioada obstilor satesti). Rezolutiile judecatii organelor obstilor satesti vor fi supuse apelului la domnie pana in secolul al XVIII.lea.

Procedura medievala a prezentat o serie de caracteristici:

normele juridice erau nescrise fiind stabilite prin obiceiuri;

cu ocazia instrumentarii procesului penal nu se redactau acte scrise;

neexistand instante penale speciale, dregatorii judecau pricinile penale si pricinile civile; armasii aduceau la indeplinire hotararile penale, iar aprozii hotararile civile;

cercetarea se facea de catre judecator;

acuzatia era pornita de catre partea vatamata sau din oficiu de catre dregatori;

martorii si juratorii constituiau mijloacele de proba, de regula;

procedura de judecata se desfasura , de obicei, in public;

gratierea a fost folosita, dreptul de gratiere individuala apartinand cu predilectie sefului statului.