Statul si dreptul tarilor romane intre 1848-1859; romaniei: 1859-1866; transilvaniei: 1860-1866

STATUL SI DREPTUL TARILOR ROMANE INTRE 1848-1859; ROMANIEI: 1859-1866; TRANSILVANIEI: 1860-1866

Inceputul epocii moderne in Tarile Romane este marcat de Revolutia de la 1821 condusa de Tudor Vladimirescu, moment istoric in care idealurile nationale s-au intrepatruns cu idealurile sociale. Cererile norodului romanesc reprezinta un proiect de constitutie unde s-au formulat propuneri si s-au facut proiectii de organizare moderna a societatii romanesti.

Revolutia de la 1848, desfasurata concomitent in cele trei tari romane a avut un caracter unitar exprimat, in primul rand, prin programul ei. Rezultat al acumularilor succesive pe plan economic, social, politic si ideologic si incadrata in procesul revolutionar european, a oferit romanilor un amplu program national si social de modernizare a structurilor p 939e44j olitico-statale. Programele revolutiei au cuprins principii corespunzatoare conceptiilor constitutionale burgheze (monarhia constitutionala, principiul separatiei puterilor in stat, principiul responsabilitatii ministeriale, principiul inamovibilitatii judecatorilor, egalitatea tuturor in fata jegii si in fata sarcinilor fiscale).

Prin Conventia de la Paris, regulamentele organice au fost inlocuite cu o noua constitutie care a ramas in vigoare pana in anul 1864, cand a fost inlocuita de Statutul dezvoltator al lui Cuza. Conventia de la Paris a statutat censul (votul cenzitar) in plan intern, iar in plan extern a fixat statutul international al Principatelor.

Dreptul roman in etapa 1859-1866. Legislatia cu caracter reformator a lui Alexandru Ioan Cuza

Statutul dezvoltator al Conventiei de la ParisA.I. Cuza neputand exercita o domnie efectiva in conditiile fixate prin Conventia de la Paris a fost nevoit sa impuna o noua lege fundamentala, prezentata drept un act constitutional al Conventiei de la Paris. Cu toate ca, in realitate, conventia a fost incalcata, puterile garante au acceptat politica faptului implinit. Potrivit Statului, domnul cumul aatributii executive si legislative, putand emite decrete fara consultarea Parlamentului. Parlamentul unicameral a fost inlocui cu un parlament bicameral, format din Adunarea Electiva (Camera Deputatilor) si Adunarea Ponderatrice sau Corpul Ponderator (Senatul). Puterea legislativa era exercitata de catre domn impreuna cu Parlamentul, in timp ce puterea publica era incredintata domnului, Adunarii Elective si Corpului Ponderator. Initiativa legislativa o avea numai domnul care pregatea proiectele de legi cu concursul Consiliului de Stat. Corpul Ponderator era compus din senatori de drept, senatori numiti de domn, in timp ce Adunarea Electiva era aleasa conform dispozitiilor noi legi electorale.

Reforma agrara

Prin art. 1 al Legii se dispunea ca taranii sunt si raman proprietari pe loturile pe care le foloseau. In baza acestei legi, "satenii clacasi sunt si raman deplin proprietari pe locurile supuse posesiunii lor, in intinderea ce se hotaraste prin legea in fiinta". Suprafata pamantului asupra caruia se recunostea dreptul de proprietate al taranilor era fixata in functie de numarul de vite pe care acestia le stapaneau. In acelasi timp, s-a desfiintat si regimul clacasiei (dijma, podvezile, zilele de meremet), in schimbul unei despagubiri pe care taranii urmau sa o plateasca in termen de 15 ani, prin sume repartizate anual.

Dupa adoptarea si aplicarea acestei legi, o mare parte din pamanturile mosierilor (aproximativ 2/3) au trecut in proprietatea taranilor, ceea ce a constituit o puternica lovitura data pozitiilor economice ale boierimii si, in acelasi timp, o masura prin care s-au deschis largi perspective dezvoltarii capitaliste in tara noastra.

Reforma electorala

Noul Asezamant electoral, pe care Adunarea de la vremea respectiva nu a vrut sa-l dezbata, a fost aprobat prin plebiscit. Legea electorala din 1864 a mentinut censul pe avere, conditia de 25 de ani impliniti si prevedea ca alegatorii sa fie primari, fie directi. Erau inclusi in categoria alegatorilor primari cei care plateau un impozit de 48 de lei in comunele rurale, cei ce plateau un impozit de 80 sau 100 de lei in comunele urbane (in functie de numarul acestora), precum si patentarii, pana la clasa a V-a inclusiv. Cincizeci de alegatori primari numeau un alegator direct. Erau alegatori directi cei ce aveau un venit de 100 de galbeni, indiferent de provenienta, venit ce se putea dovedi prin biletele de plata impozitului sau in alt chip. Puteau fi alegatori directi, fara a justifica venitul de 100 de galbeni, preotii, profesorii academiilor si colegiilor, doctori si licentiatii facultatilor, avocati, ingineri, arhitecti, cei care aveau diplome recunoscute de guvern sau erau conducatorii unor institutii.

Alegatorii de ambele grade trebuiau sa aiba varsta de 25 de ani.

S-a desfiintat impartirea alegatorilor pe colegii, cu precizarea ca unii alegatori isi exercitau drepturile in comunele tribale, iar altii in comunele rurale (colegii de orase si colegii de judete).

In vremea lui Alexandru Ioan Cuza si din dispozitia sa au fost elaborate Codul civil, Codul penal, Codul de procedura civila si Codul de procedura penala.

Prin adoptarea acestor coduri s-a constituit, in linii generale, sistemul de drept burghez, s-a creat cadrul juridic necesar pentru dezvoltaea celei mai moderne legislatii in materie, introducandu-se norme si institutii juridice dintre cele mai evoluate. Opera legislativa a lui Cuza a plasat Romania in randul tarilor cu cea mai inaintata legislatie. In acelasi timp, ea a dus la crearea unui sistem judiciar modern, a determinat o evolutie a practicii instantelor in directia celor mai inalte exigente ale epocii, a stimulat inflorirea invatamantului juridic, a stiintei dreptului, a dus la formarea unor cadre de incontestabila valoare, la afirmarea gandirii juridice romanesti in tara si peste hotare, la insusirea tehnicii juridice in toate nuantele sale, ceea ce s-a rasfrant pozitiv asupra activitatii teoretice si practicii juridice.

Codul civil

Codul civil romanesc a fost adoptat in anul 1864 si a intrat in vigoare la 1 decembrie 1865. In momentul publicarii el s-a numit Codul civil Alexandru Ioan, dar dupa abdicarea lui Cuza a fost repudiat sub titlul de Codul civil roman. Nu este o copie fidela, ci o adaptare a celui francez, tinandu-se seama de conditiile si traditiile juridice ale tarii noastre. Codul a inlocuit legiuirile lui Caragea si Calimach, pastrand unele reglementari din acestea cu privire la relatile personale si de familie.

La elaborarea Codului civil roman s-a avut in vedere si doctrina juridica a vremii, deoarece in lucrarile elaborate dupa adoptarea Codului civil francez s-au constat unele deficiente tinand de tehnica redactarii sau de unele contradictii intre articolele sale.

Codul civil din anul 965 are urmatoarea structura:

- Un titlu preliminar cu privire la legi si aplicarea lor in timp si spatiu;

- Cartea I despre persoane;

- Cartea a II-a despre lucruri;

- Cartea a III-a despre diferite moduri de dobandire a properietatii;

- Dispozitiile finale in legatura cu intrarea in vigoare a codului si abrogarea altor legiuiri mai vechi.

Potrivit structurii sale, Codul civil este format dintr-un preambul, din trei carti si din dispozitii finale.

Codul penal

Codul penal a fost publicat in anul 1865 si a ramas in vigoare pana in anul 1937. Principalele sale izvoare sunt: Codul penal prusian din 1851 si, in mai mica masura, Codul penal francez din 1810.

Structura Codului penal din 1865 este urmatoarea:

- Dispozitii preliminarii;

- Cartea I - Despre pedepse si efectele lor;

Cartea a II-a - Depre crime si delicte in special si despre pedepsele lor;

Cartea a III-a - Contraventiuni politienesti si pedepsele lor.

Crimele si delictele au fost grupate in mai multe categorii, dupa gravitatea faptei sau dupa pericolul social pe care il reprezentau. Codul de procedura civila

Codul de procedura civila a fost elaborat si a intrat in vigoare odata cu Codul civil roman, la 1 decembrie 1865. Procedura civila s-a bucurat de o atentie speciala, atentie manifestata atat pe planul propriu-zis al reglementarii juridice, cat si pe cel al doctrinei. Teoreticienii, ca si practicienii dreptului porneau de la conceptia ca normele de procedura civila sunt acelea care dau viata intregului adrept privat.

Principalele izvoare ale Codului de procedura civila sunt: dreptul procesual al Cantonului de la Geneva, Codul de procedura civila francez, unele ipozitii din legea belgiana cu privire la executarea silita si unele norme de drept procesual din legiuirile noastre mai vechi.

Materia Codului este impartita in sapte carti:

I.    Procedura inaintea judecatoriilor de plasa;

II. Tribunalele judetene;

III.   Curtile de apel;

IV.  Arbitrii;

V. Executarea silita;

VI.  Forme de procedura;

VII.    Dispozitii generale.

Codul de procedura penala

Codul de procedura penala a fost adoptat si aplicat concomitent cu Codul penal si a avut ca model Codul de instructie criminala francez (adoptat la 1808).

Codul este compus din doua mari parti:

- Dispozitii preliminare;

- Cartea I - Despre polititia judiciara - reglementa descoperirea, urmarirea si instructia infractiunilor;

- Cartea a II-a - Despre judecata si judecarea proceselor in fata instantelor penale: judecatorii, tribunale, Curtile cu jurati, Curtea de casatie.

Asadar, procesul penal cuprindea doua faze: cea premergoare judecatii (descoperirea, urmarirea si instructia) si cea a judecatii.

Codul prevedea ca instante de judecata: judecatoriile de plasa, tribunalele de judet, curtile cu juri si Inalta Curte de Casatie si Justitie. Ca si in materia procedurii civile, judecatoriile de plasa nu au functionat, atributiile lor fiind incredintate subprefectilor care administrau plasile respective.

Prin adoptarea unei legislatii moderne s-a constituit sistemul de drept burghez, s-a creat cadrul juridic necesar pentru dezvoltarea Romaniei. Crearea sistemului judicisr modern in perioada domniei lui Cuza a determinat evolutia practicii instantelor in directia exigentelor epocii, dezvoltarea invatamantului juridic si a stiintei dreptului.