Principalele momente in aparitia si dezvoltarea sociologiei juridice

PRINCIPALELE MOMENTE IN APARITIA SI DEZVOLTAREA SOCIOLOGIEI JURIDICE

Reprezentantii sociologiei juridice

1.Eugen Ehrlich -fondator al sociologiei juridice

Considerat de catre multi juristi si sociologi ca fiind fondatorul sociologiei juridice,E.Ehrlich a evidentiat in mod sociologic ca "intreaga dezvoltare si evolutie a dreptului nu rezida nici in legislatie,nici in jurisprudenta sau doctrina,ci in insasi societatea". Pentru el,dreptul nu se rezuma la prescriptiile existente in coduri s au la deciziile tribunalelor,ci reprezinta,mai degraba ,un mod de conduita care se refera la actiunile indivizilor ,fiind o norma de comportament ce se extrage din activitatea indivizilor. Pentru acest motiv,regulile de conduita transpuse in normele dreptului pot fi sesizate si explicate nu numai prin deductie,si si prin inductie ,plecand de la observarea, descrierea si explicarea comportamentului si actiunilor sociale ale indivizilor si grupurilor care alcatuiesc societatea.

Introducand distinctia dintre dreptul "legal" si "pozitiv" elaborat de autoritatea statala si dreptul "viu spontan si difuz al diferitelor grupuri sociale ,Ehrilch considera ca numai o mica parte din ordinea juridica a societatii este reglementata de legislatia oficiala a statului,in timp ce cea mai mare parte a dreptului,asa-numitul "drept-viu",care este creatia grupurilor sociale ,se dezvolta independent de dreptul legal si ordinea oficiala. In consecinta ,sociologia juridica,care este "stiinta teoretica a dreptului",va trebui sa inceapa cu unificarea si cercetarea sistematica a acestui "drept viu",rezultat din creatia si interactiunea indivizilor si grupurilor sociale.Acest drept "viu" poate fi pus in evidenta stat prin studierea dreptului pozitiv si a documentelor juridice (inclusiv a deciziilor tribunalelor),cat mai ales prin observarea directa a vietii normative a grupurilor sociale,indiferent daca aceste obieceiuri sau practici sunt recunoscute ,ignorate sau chiar contestate de dreptul oficial existent in coduri si texte de lege. Pentru acest motiv ,E.Ehrilch ca de altfel si alti juristi si sociologi adepti ai doctrinei "dreptului liber",a sesizat insuficientele si lacunele dreptului oficial care ,in pofida acuratetei argumentelor juridice si a artificiilor de tehnica legislativa, nu poate reglementa intreaga realitate socialasi ,cu atat mai putin, diversitatea de interese,scopuri si motivatii sociale ale grupurilor sociale. De aceea,in conceptia sa, sociologia juridica trebuia sa se ocupe primordial de investigarea "dreptului viu" si de evidentierea rolului si functiilor sociale si juridice ale diverselor cutume,uzante si practici sociale juridice si nonjuridice ale grupurilor sociale ce alcatuiesc societatea.

Referindu-se la diversele somnificatii si sensuri ale ordinii normative , E.Ehrilch a evidentiat faptul ca,in orice societate,alaturi de ordinea juridica oficiala a statului,exista si functioneaza si o "ordine sociala pacifista",spontana si adesea non-contencioasa alcatuita prin libera organizare a vointelor individuale si colective. Chiar daca in interiorul acestei ordini pot aparea si anumite conflicte sau tensiuni sociale,ele se pot rezolva nu prin interventia dreptului oficial,ci prin aplicarea justitiei echitatii,care este capabila sa aplaneze,prin conciliere ,dialog si negociere ,diversele cazuri in care sunt implicati actorii sociali, recurgand la forme cvasi-jurisdictionale (arbitri,martori,consilii de impacare etc.)

2.Emile Durkheim si tendinta "juridizanta" a sociologiei juridice               -Sociologismul juridic-

Scoala sociologica franceza fondata de Emile Durkheim a preluat si dezvoltat o mare parte din ideile avanste de A.Comte,concepand sociologia ca un fel de enciclopedie sau sinteza integratoare a diverselor discipline sociale particulare,precum istoria,economia,etica,politica, dreptul etc. Durkheim a "acceptat o buna parte a mostenirii lui Comte si ,in principal,imperialismul sau intelectual,conceptia sa despre ierarhia stiintelor,precum si ideea ca sociologia este chemata sa desavarseasca sistemul stiintelor. De aceea, putem vorbi despre sociologism la Durkheim ",ceea ce se va concretiza in pretentia sa de a rezerva exclusivitatea explicarii tuturor fenomenelor sociale,culturale,morale, religioase,juridice,doar sociologiei.

Durkheim va imprima o tendinta "juridizanta" sociologiei sale,afirmand chiar ca "nimeni nu poate intra in scoala sa daca nu este jurist",ceea ce va transpare sii in principalele sale lucrari dedicate studierii dreptului si institutiilor juridice.

Astfel, in Regulile metodei sociologice -lucrare desi reduca ca intindere, ea este considerata de multi sociologi drept "declaratia de independenta a sociologiei moderne" -Durkheim introduce notiunea de fapte sociale,considerate a fi "cai de actiune,gandire si simtire exterioare individului si inzestrate cu o putere de constrangere",prin care sunt reglementate actiunile indivizilor. Pentru observarea ,descrierea si explicarea faptelor sociale trebuie avute in vede 252j91c re doua reguli metodologice : a) faptele sociale trebuie considerate ca lucruri,intrucat ele include "feluri" de a lucra,de a gandi si a simti care sunt exterioare individului; b) aceste fapte sociale sunt inzestrate cu o putere de constrangere ,avand un rol coercitiv si contribuind la "educarea morala"(socializarea) indivizilor. Faptele sociale includ reguli legale si morale ,obiceiuri,cutume,credinte,ritualuri,moravuri si practici sociale , care pot fi descrise si explicate prin utilizarea unor metode sociologice bazate pe observatie ,ancheta sau analiza statistica. Insa Durkheim nu s-a limitat doar la investigarea originilor diverselor fapte si fenomene ,ci a incercat sa identifice cauzele efective ale acestora si sa evalueze consecintele pe care le au asupra structurilor si institutiilor in care patrund si actioneaza. Din acest punct de vedere,sustin o serie de analisti ai lui Durkheim ,el poate fi considerat ca fiind "stramosul direct al tipului de analist-functional care a marcat si influentat antropologia britanica".(A.R. Radcliffe -Brown,Br.Malinowski)si "care a premers functionalismul american"(T.Parsons,R.K.Merton)

a.Raportul dintre "normal" si "patologic" in explicarea crimei

E.Durkheim este primul sociolog care a evidentiat in mod explicit raporturile dintre normal si patologic sau dintre fenomenele normale si cele patologice plecand de la definitia si sensurile notiunii de norma(morala,juridica,religioasa etc.)

Rolul normelor sociale consta in asigurarea solidaritatii sociale si a dezirabilitatii comportamentelor. I n consecinta,este normal tot ceea ce este in concordanta cu norma;faptele normale sunt "acelea care sunt asa cum trebuie sa fie" si corespund imperativelor normelor. Dimpotriva,sunt fapte patologice (anormale)acelea care "ar trebui sa fie altfel decat sunt". Faptele normale sunt cele care prezinta formele cele mai generale si care se "regasesc,daca nu la toti indivizii,cel putin la majoritatea lor si daca nu se repeta identic in toate cazurile in care se observa,ci variaza de la un individ la altul". In schimb,cele patologice sau morbide corespund unor conditii exceptionale,fiind o "exceptie in timp si spatiu",in sensul ca"nu numai ca nu se intalnesc decat la o minoritate,dar chiar acolo unde se produc se intampla cel mai adesea ca nu dureaza toata viata individului". In acelasi timp,Durkheim sublinia si faptul ca normalul se identifica cu tipul "mediu" sau cu "media normala" si ca "orice abatere fata de acest etalon" reprezinta un fenomen morbid.

Operand cu aceste distinctii in privinta faptelor normale si patologice,Durkheim avanseaza teza,oarecum surprinzatoare si aflata in contradictie cu ideile scolii pozitiviste italiene de criminologie (reprezentata in special de C.Lombroso, E.Ferri , TR.Garofalo etc.),conform careia crima este un fenomen normal , intrucat ea este prezenta in toate societatile si de toate tipurile.

Ea este normala,"fiindca o societate din care ea ar lipsi este cu totul imposibila". De aceea,"a pune crima printre fenomenele de sociologie normala,inseamna nu numai a spune ca este un fenomen de neinlaturat ,desi regretabil,datorat rautatii incorigibile a oamenilor,inseamna a o afirma ca un factor al sanatatii publice,o parte integrata a oricarei societati sanatoase". Crima consista intr-un act care "ofenseaza unele sentimente colective,inzestrate cu o energie si cu o limpezime particulare". Pentru acest motiv,"crima este deci necesara;ea este legata de conditiile fundamentale ale oricarei vieti sociale,dar prin insasi aceasta ea este utila". Intr-adevar ,desi pare paradoxal,devierea de la normele societatii este necesara si utila daca societatea doreste sa ramana flexibila si deschisa schimbarii si adaptarii. Acolo unde exista crima,"sentimentele colective"sunt suficient de puternice ca sa reactioneze fata de ea,astfle incat,in cele din urma,actul criminal are drept consecinta intarirea consensului normativ al indivizilor. Nu numai ca acolo unde exista crima "sentimentele colective sunt in starea de mobilitate necesara pentru a lua o forma noua,ci,uneori,ea contribuie la determinarea dinainte a formei pe care o vor lua",devenind,intr-o anumita masura,un fel de "anticipare a moralitatii". Rezulta ca in orice societate crima are rolul de a intari consensul normativ al indivizilor ,intrucat ea "uneste constiintele si le intareste". Aprecierea conform careia crima este un fenomen normal ,nu implica pentru Durkheim nici un fel "de judecati de valoare,ci constata pur si simplu un fapt cu relevanta generala": crima nu este nici buna,nici rea,nici preferabila sau indezirabila ,ci este pur si simplu un fapt social cu trasaturi generale care exista I n orice societate". Pentru acest motiv,crima nu mai trebuie inteleasa ca un "rau" care nu ar putea fi diminuat,iar criminalul nu mai trebuie considerat ca o "fiinta nesociabila",un fel de element parazitar,ca un "corp strain,neasimilabil in corpul societatii,ci un agent reglator al vietii sociale".

a.Tipuri de drept si tipuri de solidaritate sociala

In cea de a doua sa lucrare Diviziunea muncii sociale ,E.Durkheim abordeaza problematica si functiile diviziunii muncii,cauzele si conditiile care determina aceasta diviziune si efectele negative pe care le produce in sistemul normativ si de reglare a conduitelor indivizilor. Plecand de la rolul important al regulilor juridice intr-o societate, Durkheim considera ansamblul acestora,in speta,dreptul,ca fiind "simbolul cel mai vizibil al solidaritatii sociale". Intrucat dreptul si reglementarile juridice reproduc principalele forme de solidaritate sociala,sarcina sociologiei consta in a identifica evolutia diverselor tipuri sau "specii"sau de drept pentru a cauta care snt diferitele tipuri de solidaritate care le corespund. Operand cu aceasta dihotomie (tip de drept -tip de solidaritate sociala),Durkheim a identificat doua tipuri de drept si doua tipuri de solidaritate sociala:

--Tipul de drept represiv si de sanctiuni represive,care este caracteristic societatilor bazate pe solidaritate mecanica . Acest tip de drept este preponderent societatilor traditionale,unde exista o mare similitudine a actiunilor a actiunilor si conduitelor indivizilor si o slaba diviziune a muncii sociale si o nespecializare a functiilor. Solidaritatea mecanica este preponderenta in acele societati in care diferentele individuale sunt minimalizate si in care indivizii se aseamana intre ei. Ea este puternica numai in masura in care ideile si credintele somune tuturor membrilor societatii sunt mai mari in privinta numarului intensitatii lor decat cele care revin fiecarui membru. Solidaritatea mecanica "nu este posibila decat in masura in care personalitatea individului este absorbita de personalitatea colectiva". De aceea,regulile si sanctiunile reglementate de dreptul represiv au ca sursa existenta unei "constiinte colective",a unei stari de spirit comune majoritatii membrilor societatii si au ca rol fundamental sanctionarea oricaror incercari de rupere a retelelor de solidaritate morala dintre indivizi;

--Tipul de drept restitutiv (sau recompensator) si de sanctiuni restitutive,specific societatilor intemeiate pe solidaritate organica si care se intalneste in societatile moderne,de tip industrial. Acest tip de solidaritate se bazeaza pe specializarea si diferentierea functiilor,ca si conduitelor indivizilor. Solidaritatea organica nu este posibila decat daca "fiecare are o sfera de actiune care ii este proprie ,in consecinta este o personalitate",angajandu-se in diferite moduri de viata si in activitati specializate,dar depinzand,in mare masura,de ceilalti indivizi prin retele de solidaritate. In societatile intemeiate pe solidaritate organica exista o anumita lejeritate si permisivitate in privinta constrangerilor exercitate de societate,insa ele nu sunt in conflict,ci in concordanta cu gradul de cooperare dintre indivizi. In asemenea societati,dreptul si reglementarile sale au un caracter restitutiv (recompensator),continand norme si prescriptii ce deriva din interactiunea si cooperarea dintre indivizi.

Dezvoltand ulterior aceste idei,Durkheim a formulat sintetic doua "legi" sau "tendinte" ale evolutiei sanctiunilor si pedepselor penale in diversele societati : a) legea "variatiilor cantitative" conform careia fecventa , intensitatea si gravitatea pedepselor sunt cu atat mai puternice cu cat "societatile apartin unui tip mai putin evoluat si in care puterea centrala are un caracter absolut"; b) legea "variatiilor calitative" ,care evidentiaza faptul ca, in anumite perioade ,in functie de gravitatea delictelor si crimelor comise,pedepsele privative de libertatea tind sa devina "tipul normal de represiune" dintr-o societate.

A)Tipul "anomiei sociale"

Pentru Durkheim ,este just,moral,legitim si legal tot ceea ce reprezinta o sursa de solidaritate sociala,tot ceea ce-I uneste pe indivizi intre ei,tot ceea ce-i limiteaza in libertatea lor absoluta. Dimpotriva,este imoral,ilegitim,injust si ilegal tot ceea ce contravine solidaritatii sociale, tot ceea ce incalca sau transgreseaza valorile si normele societatii. Analizand trecerea de la societatile traditionale la cele moderne ,el a observat ca diviziunea muncii poate conduce,in anumite situatii,la o dislocare a retelelor de solidaritate sociala si la o slabire a constiintei colective ca"forta reglatoare" a societatii. Aceste tendinte se pot amplifica in anumite perioade de criza,calamitati naturale,conflicte sau razboaie,cand influenta reglatoare a societatii scade considerabil, iar interventia cu caracter de control a societatii asupra inclinatiilor si actiunilor individuale nu mai este eficienta. In asemenea momente, societatea devine incapabila sa-si exercite autoritatea asupra indivizilor iar,acestia,la randul lor, nu mai stiu ce este just si ce este nejust ,care sunt revendicarile si sperantele lor legitime si cele care intrec masura , fiecare putand pretinde orice. Aceasta stare a societatii, care este "tulburata de o criza dureroasa sau de transformari fericite,dar prea brusce",a fost definita de Durkheim drept anomie (de la termenul grecesc "a nomos",echivalent cu lipsa de norma) si ea semnifica absenta unor reglementari normative capabile sa asigure cooperarea normala intre functiile specializate ale unui organism social ,ceea ce determina disparitia criteriilor legitime de apreciere a conduitelor indivizilor si, implicit,sporirea incertitudinilor si nelinistitor acestora de a-si realiza aspiratiile (asteptarile). Desi o anomie totala sau o lipsa totala de norme este imposibila, totusi, in anumite momente societatile pot cunoaste un numar mai mic sau mai mare de dereglari normative.

Cu toate acestea ,anomia nu poate fi identificata cu absenta totala a normelor sau cu starea de anarhie si dezordine sociala,ci reprezinta o situatie speciala in care normele de baza ale unei societati isi suspenda temporar functionalitatea,ceea ce provoaca deruta si dezorientare in randul indivizilor si o ruptura in echilibrul ordinii sociale. Ea se caracterizeaza,primordial,prin dislocarea si scaderea constiintei colective si a moralitatii,dereglare normativa si culturala,fiind o consecinta "patologica" a diviziunii muncii sociale.

Crizele economice, de pilda,pot avea o influenta mai puternica asupra indivizilor situati pe treptele mai ridicate ale ierarhiei sociale, decat asupra indivizilor aflati in pozitii inferioare din punct de vedere social,determinind o decadere si declansare a primilor datorita dereglarii vietii lor personale si a pierderii sperantei si sigurantei obisnuite avute din partea grupului de care au apartinut candva.

Determinand disolutia si slabirea mecanismelor de constrangere si control social,care devin ,adesea,contradictorii intre ele,anomia reprezinta o sursa potentiala de devianta si criminalitate in multe societati aflate in schimbare,transformare sau tranzitie sociala,cum este societatea romaneasca de dupa 1989.

3.Max Weber - Rationalitatea dreptului si legislatiei

Max Weber evidentiaza legatura dintre actiunea sociala,relatiile sociale si drept. A definit dreptul ca o norma legitima a carei validitate este garantata din exterior,prin posibilitatea folosirii unei constrangeri fizice sau psihice din partea celui care actioneaza in mod direct pentru a obtine respectarea normei sau prin posibilitatea pedepsirii incalcarii normei de catre un aparat special constituit,in acest scop. Definitia Weberiana a fost criticata pentru accentul pus pe aplicarea sanctiunii.

Max Weber,s-a ocupat si de trecerea de la obiceiuri,la conventie si de la conventie ,la drept. Caracteriza obiceiul ca o atitudine tipica,uniforma care se mentine prin traditie,pe baza obisnuintei si imitatiei. In cazul conventiei,exista un indemn,un stimulent pentru un anumit comportament si lipseste orice constrangere fizica sau psihica,fiind prezenta doar propria aprobare sau dezaprobare,ori aprobare sau dezaprobare venita din partea unui grup de oameni din care face parte subiectul care actioneaza. Atat ,trecerea de la obicei ,la conventie,cat si trecerea de la conventie,la dreptul obisnuielnic(cutumiar)se realizeaza lin .

Weber distingea patru tipuri ideale de drept:

v                                     Dreptul material si irational ,care este bazat pe arbitrarul legiuitorului si pe sentimentul personal al judecatorului,fara sa se aiba in vedere o norma generala. Exemplul tipic este acela al judecatorului musulma(cadiul)care decide dupa propria-I inspiratie,fara sa apeleze la norme si precedente judecatoresti.

v                                     Dreptul material si rational ,in cazul caruia legiuitorul si judecatorul decid,referindu-se la o carte sfanta sau apeland la imperative etice,la maxime politice.

v                                     Dreptul formal si irational ,care exista atunci cand judecatorul isi formuleaza hotararea pe baza unei norme care scapa insa controlului ratiunii si ,el se bazeaza pe revelatie,pe recurgerea la oracol.

v                                     Dreptul formal si rational ,care exista atunci cand legiuitorul si judecatorul decid,bazandu-se pe precedent ,referindu-se la norme codificate si formalizandu-si decizia,pe baza conceptelor abstracte.

Pornind de la aceste patru tipuri ideale de drept,Weber distinge patru stadii de dezvoltare a dreptului : 1) crearea dreptului de catre profeti;              2) producerea empirica a dreptului,prin intermediul practicii judecatoresti,al precedentelor; 3) impunerea dreptului de catre o putere seculara si teocratica; 4)crearea sistematica a dreptului si administrarea justitiei,ca opera a juristilor de profesie.

Max Weber,s-a ocupat si de deosebirea dintre dreptul public,bazat pe politica si dreptul privat,bazat pe economie,in mod deosebit,de rolul contractelor in viata juridica moderna,de societatile comerciale,rolul stimulator al dreptului,formal si rational in dezvoltarea economiei occidentale moderne.

A analizat tipurile de putere legitima.

A definit statul ca acea comunitate umana care,in cadrul unui anumit teritoriu pretinde monopolul utilizarii fortei fizice.

A avut importante contributii in studierea principiilor de functionare a aparatului administrativ si a extinderii procesului de birocratizare s organismului statal,a intreprinderilor publice si private,a partidelor politice,a sindicatelor si a grupurilor de interese.

Scoala "jurisprudentei sociologice" americane si teoreticienii controlului social (E.A.Ross,R.Pound)

Scoala jurisprudentei sociologice americane (sau "teoria sociologica a dreptului") a preluat o mare parte din realizarile teoretice ale "realismului juridic afirmand ca dezvoltarea dreptului nu este atat rezultatul unor deductii logice,cat mai ales al experientei practice a judecatorilor si magistratilor abilitati cu administrarea justitiei. In consecinta ,metoda deductiva de formulare si interpretare a normelor juridice trebuie inlocuita cu cea inductiva, prin recunoasterea si acordarea unei libertati mai mari a judecatorului de a interpreta nu numai textul de lege,ci si de a putea crea noi norme de drept atunci cand acestea fie ca nuexista,fie ca sunt ambiguesau incerte pentru cazurile concrete. Prin contopirea si sistematizarea diferitelor solutii juridice pronuntate de-a lungul timpului de catre tribunale,se poate alcatui o masura unitara,denumita "standard juridic" care reprezinta o "masura medie" de conduita,susceptibila de a fi adaptata particularitatilor fiecarei ipoteze sau circumstante a diferitelor cazuri concrete a normei de drept.

Acordand un mai mare rol precedentului judiciar si solutiilor pronuntate de judecatori in crearea si elaborarea dreptului, reprezentantii jurisprudentei sociologice au introdus distinctia intre domeniul juridic si cel sociologic al dreptului pe de o parte,iar pe de alta parte,intre cadrul stiintei dreptului si cel al sociologiei juridice. In consecinta ,definirea sociologiei juridicedepinde in mod fundamental de conceptul care este atribuit dreptului,concept ce difera sensibil dupa felul in care este abordat in doctrina juridica,jurisprudenta sau in practica judecatoreasca si de avocatura,sau dupa cum este el perceput de sociologi. Pentru juristi ,dreptul include trei aspecte mai importante : a) ordinul legal reprezentat de regimul politic care ordoneaza conduitele prin aplicarea sistematica a constrangerii intr-o societate organizata din punct de vedere politic ; b)baza juridica pe care se sprijina autoritatea legilor si prescriptiilor normative ce delimiteaza si rezolva conflictele dintr-o societate,adica ansamblul de percepte elaborate si aplicate prin intermediul unor proceduri oficiale,conforme cu traditiile de autoritate caracteristice acelei societati ; c) procesul judiciar (la care se adauga si procesul administrativ),care reprezinta un mecanism social organizat prin care un conflict este rezolvat sub forma unei judecati. Pentru sociologi ,dreptul reprezinta instrumentul principal de control social,intrucat el include o serie de mijloace organizate,pozitive si negative prin care societatea evalueaza conduitele indivizilor. Comparativ cu notiunea de "constrangere" utilizata de Durkheim ,cea de control este mai putin coercitiva intrucat in afara de drept exista si alte mecanisme de control social,neorganizate si indirecte (cum ar fi arta,morala,educatia). De aceea , obiectul sociologiei juridice trebuie axat pe "studiul cadrelor de control social" care atrage supa sine utilizarea regulilor ce sunt reglementate si interpretate de tribunalele dintr-o comunitate politica. Sociologia juridica trebuie orientata spre studiul "ordinului legal",prin abordarea cauzelor legale pe care le invoca autoritatea oficiala pentru a indruma deciziile juridiciare si administrative,precum si pe studiul relatiilor dintre ordinul legal si grupurile sociale care recepteaza si suporta constrangerile si restrictiile impuse.

George Gurvitch -"pluralismul juridic" al societatii

George Gurvitch a fost unul din sociologii care au contribuit esential la realizarea sudurii dintre stiinta dreptului si sociologie,si prin aceasta,la fundamentarea sociologiei juridice ,elaborand o serie de lucrari care si astazi reprezinta puncte de referinta in literatura domeniului. El a fost unul dintre adversarii pozitivismului si etatismului juridic,considerand ca dreptul nu rezida numai in stat si ca legea de stat nu este nici singura, nici principala sursa a dreptului,si doar una din sursele acestuia. Statul reprezinta "un mic lac pierdut in imensa mare a dreptului care-l inconjoara",iar ordinea juridica nu este reprezentata numai de stat intrucat exista numeroase organisme independente de stat care sunt surse generatoare de drept.

In conceptia lui Gurvitch,dreptul insusi consta dintr-un complex de "fapte normative" care,printr-unul si acelasi act dau nastere la drept si isi bazeaza existenta pe acesta. Aceste fapte normative sunt de doua tipuri : a) fapte decurgand din "relatia cu celelalte persoane",deci din sociabilitate ; b)fapte referitoare la uniunea si "sociabilitatea prin comuniune si interpenetratie".

Fiecaruia dintre cele doua fapte le corespund doua tipuri diferite de valori : valori personale si valori transpersonale,ambele aflate in legatura cu doua tipuri de drept : drept individual si drept social. Daca dreptul individual reglementeaza relatiile dintre persoane,cel social este un drept de integrare si de colaborare care s emanifesta in fiecare comunitate umana vazuta ca o totalitate imanenta,adica ca o totalitate ireductibila la suma membrilor sai si care ,in acelasi timp,nu se opune acestei sume "nici ca obiect exterior,nici ca personalitate exterioara". Dreptul social este "dreptul transpersonalismului si al democratiei" si se deosebeste atat de "dreptul de coordonare"ale carui bazeconstau in liberalismul si individualismul conceptualist,cat si de "dreptul de subordonare" ,ale carui fundamente se regasesc in universalismul traditionale si in colectivismul mecanicist,adica in "doctrinele care afirma principiul autoritarismului si al subordonarii majoritatii de catre minoritate". Referindu-se la evolutia si tendintele dreptului muncii si dreptului international ,Gurvitch considera ca cele doua drepturi amintite reprezinta principalele doua manifestari ale dreptului social , conceput ca "drept de integrare,drept de comuniune si de colaborare intr-o totalitate anti-ierarhica".

Plecand de la definirea dreptului ca fapt social ,ca "incercare de a realiza justitia intr-un cadru social organizat",Gurvitch considera ca sociologia juridica este incompatibila cu pozitivismul juridic si cu toate conceptiile care considera ca dreptul pozitiv depinde exclusiv de vointa statului ,conceput ca unic izvor al dreptului. Sociologia juridica reprezinta expresia unor conceptii pluraliste,fiind acea parte din "sociologia spiritului uman care studiaza in intregimea sa realitatea sociala a dreptului" si care tine seama de "varietatea aproape infinita a experientelor tuturor societatilor si tuturor grupurilor,descriind continutul concret al fiecarui tip de experienta si relevand realitatea dreptului pe care schemele si simbolurile mai mult o ascund decat exprima". Dupa Gurvitch,sociologia juridica include trei mari parti :
a) microsociologia dreptului, care se ocupa ,in primul rand ,de studiul orizontal al "felurilor de drept in functie de diferitele forme de sociabilitate",in care se include ,deopotriva,atat dreptul societatilor organizate caracterizat prin sanctiuni si constrangeri exterioare,cat si dreptul societatilor organizate spontane care actioneaza prin simple presiuni asupra constiintei indivizilor si asupra vietii colective; in al doilea rand,microsociologia dreptului are in vedere "stadiul vertical al speciilor de drept" in functie de "diferitele straturi de profunzime identificabile in cadrul oricarei forme de sociabilitate sub forma de fapt normativ'

b)sociologia diferentiala a dreptului ,care se ocupa de "manifestarile dreptului ca functie a unor colectivitati reale "si care ,la randul ei se subimparte in doua parti:

- prima ,denumita tipologia sociala juridica a grupurilor active particulare ,grupuri capabile sa creeze suprastructuri organizate (grupuri familiale,profesionale,sindicale,teritoriale etc);

-cea de a doua,denumita tipologia juridica a societatilor globale,societati care dau nastere marilor sisteme de drept;

c)sociologia genetica a dreptului,care are ca obiect ,pe de o parte "regularitatile tendentiale" din cadrul oricarui tip de sistem juridic,iar,pe de alta parte, "factorii care determina aceste regularitati", cum ar fi cei economici,politici,ecologici,religiosi etc.

Chiar daca - arata R.Treves -unele dintre tezele formulate de Gurvitch sunt discutabile sau chiar depasite astazi,opera lui are dubla semnificatie: aceea de "a ne fi oferit un model pentru constructia sistematica a sociologiei juridice" si de "a ne fi dat o panorama a acestei stiinte mult mai complexa decat cea in cadrul careia opereaza specialistii actuali"

Ordinea sociala si juridica in conceptia structuralist -functionalismului american (T.Parsons,R.Merton,W.Evan)

Orientarea structuralist-functionalista,care s-a bucurat de o larga audienta in sociologia americana,considera societatea,in ansamblul ei , ca o totalitate de structuri si functii care asigura coeziunea ,echilibrul si stabilitatea sistemului social,sistem conceput sa realizeze anumite obiective si finalitati fundamentale(cum ar fi adaptarea,integrarea, indeplinirea scopurilor si conservarea). Avand o serie de analogii cu conceptiile organiciste si evolutioniste,functionalismul considera ca unitatea fundamentala de analiza a sociologiei nu este individul,ci societatea,ale carei structuri si functii asigura de fapt echilibrul ("establishment-ul") si stabilitatea intregului ansamblu social.

Unul dintre principalii reprezentati ai acestei orientari a fost Talcott Parsons,a carui conceptie structural-functionalista pleaca de la considerarea societatii ca fiind bazata pe o ordine sociala si normativa realizata printr-un consens valoric si normativ intre toti membrii acesteia ,datorita conformarii la norme nu prin mecanismele exterioare de control social,ci in urma constrangerilor interne datorate socializarii. T.Parsons considera ca in orice sistem social,actiunile actorilor sociali sunt rationale,internationale si constiente,derulandu-se pe baza preexistentei ,cunoasterii si acceptarii consensuale a unor norme si valori,in functie de care actorii sociali isi subordoneaza scopurile si mijloacele legitime.

In conceptia lui Parsons ,orice actiune sociala trebuie evaluata intr-un cadru de referinta ce include trei elemente : norme sociale,actorii si contextul social. In acest cadrul de referinta,normele sociale ocupa un loc fundamental intrucat ele indica individului alternativele permisibile social si in functie de care isi poate orienta actiunile in diferite situatii sociale.

Socializarea apare ,in conceptia sa ,ca principalul factor de control social ,prin intermediul caruia indivizii isi orienteaza motivational si valoric actiunile,integrandu-se armonios in societate.

Desi conceptia lui Parsons are meritul de a evidentia ca supunerea la norme nu se datoreaza atat u nor factori de control coercitivi,cat mai ales unui mod de comportament firesc,datorat interiorizarii normelor si valorilor sociale,limitele sale principale se datoreaza incercarii sale de a explica mai degraba conformitatea decat devianta indivizilor si de a sustine problema .

Robert K.Merton ,a modificat sensibil teoria functionalista,evidentiind ca in cadrul structurilor unei societati pot exista atat elemente functionale ,cu rol benefic pentru sistemul social,cat si elemente disfunctionale ,care pot perturba echilibrul si ordinea acelui sistem. Raportul functional-disfunctional are insa un caracter relativ si cultural-normativ,in sensul ca ceea ce este functional intr-un anumit sistem social,poate fi disfunctional in altul,datorita varietatii normelor si valorilor sociale. Atat functiile,cat si disfunctiile pot fi ,la randul lor, manifeste sau latente,fie ca urmare a orientarii lor de libertate,fie ca o consecinta neintentionata a unor actiuni sociale.

Insa meritul principal al lui Merton consta in redefinirea notiunii de anomie (preluata de la E.Durkheim) si construirea unei noi paradigme explicative pe baza conflictului sau tensiunii care se naste intre scopurile pe care le propun modelele culturale ale societatii si mijloacele permise de sistemul de organizare sociala. Acest conflict ce apare intre socpurile culturale si mijloacele institutionalizate determina o anumita deruta si dezorientare valorica si normativa a indivizilor,stare considerata de Merton ca anomie. Pentru a demonstra acest lucru,el a construit o "paradigma"care,punand in ecuatie scopurile culturale si mijloacele legitime,evidentiaza caracterul si rolul diverselor moduri de adaptare individuala ale actorilor sociali. Dintre aceste moduri de adaptare,cinci apar ca fundamentale in "paradigma" construita de Merton :

1.Conformismul ,reprezinta un mod de adaptare care consta din acceptarea de catre indivizi atat a scopurilor culturale,cat sia mijloacelor legitime,chiar daca idealul proiectat nu este niciodata atins de catre indivizi datorita limitarii sau blocarii accesului la mijloace. Conformitatea este caracteristica conduitei majoritatii indivizilor,care accepta sa se conformeze deliberat normelor,chiar atunci cand nu dispun de mijloace legitime;

2.Inovatia care consta din acceptarea de catre I ndivizi a scopurilor propuse de societate,dar respingerea mijloacelor institutionalizate si adoptarea altora care,de multe ori,sunt imorale,ilicite s au ilegale(este cazul prostituatelor,inselatorilor,escrocilor,corupatorilor,vanzatorilor de droguri etc);

3.Ritualismul ,constituie acel mode de adaptare in care indivizii resping sau ignora scopurile culturale propuse de societate,dar accepta mijloa-cele legale ,care devin pentru ei un adevarat "fetis" sau "ritual" la care adera neconditionat. Ritualistii ajung,de cele mai multe ori,sa-si neglijeze propriile lor aspiratii,respectarea normelor legitime devenind pentru ei mai mult un ritualdecat o posibilitate de a-si atinge scopurile (exemple de ritualisti sunt functionarii,administratorii,birocratii etc);

4.Evaziunea ,reprezinta un mod de adaptare destul de rar si se caracterizeaza prin abandonul simultan atat al scopurilor,cat si al mijloacelor si "retragerea" (refugiul) indivizilor in zone situate la marginea societatii (cazul vagabontilor,cersetorilor , alcooliicilor, drogatilor, prostituatelor etc);

5.Razvratirea (rebeliunea),caracterizata prin respingerea in egala masura atat a scopurilor ,cat si a mijloacelor,respingerea conditionata de dorinta indivizilor de a le inlocui cu altele noi care,de cele mai multe ori,contravin celor existente si recunoascute in societate(exemple de razvratiti sunt fanaticii religiosi,fundamentalistii, anarhistii,teoristii, revolutionarii etc.)

Contributia Scolii sociologice romanesti,fondate de D.Gusti,la dezvoltarea sociologiei juridice

Scoala sociologica de la Bucuresti,creata si condusa de Dimitrie Gusti,are o certa valoare teoretica si practica intrucat a reusit sa realizeze radiografia si diagnoza problemelor de baza ale societatii romanesti interbelice,din perspectiva "cadrelor si manifestarilor sociale",prin utilizarea metodei monografice aplicate studierii realitatilor sociale. Considerand ca realitatea sociala este caracterizata de existenta unor cadre,manifestari,unitati,relatii si procese sociale,reprezentantii acestei scoli (intre care,in afara de D.Gusti,pot fi enumerati: Mircea Vulcanescu,Anton Golopentia,Traian Herseni,Henri H.Stahl etc),au elaborat un sistem sociologic ,etic si politic,unitar si coerent,in care cunoasterea societatii nu reprezenta un scop in sine,ci un punct de plecare pentru activitatea de transformare a realitatii sociale. In cadrul acestui sistem ,sociologia urmareste studiul aprofundat al realitatii sociale, etica avand menirea de a identifica idealul de realizat,in timp ce politica trebuie sa identifice mijloacele de reformare si transformare a societatii.

In consecinta, exista o stransa legatura si interconditionare intre sociologie,etica si politica in vederea asigurarii functionarii societatii,functionare ce presupune implicit existenta unor activitati etice si politice care trebuie reglementate normativ. Considerand ca "principiile juridice si organizatia politica sunt cele doua elemente indispensabile ale unei vieti sociale , reprezentantii acestei scoli au fost preocupati de studierea formelor juridice si de evolutia normelor si institutiilor juridice,realizand astfel sudura dintre stiinta dreptului si sociologie si deschizand drumul spre fundamentarea unei sociologii juridice romanesti conectata la curentele si orientarile juridice si sociologice ale vremii( cum ar fi ,de pilda,conceptiile juris-sociologice ale scolii franceze de sociologie sau conceptiile despre "dreptul viu" etc).

In conceptia scolilor monografice de la Bucuresti,dreptul ca fapt social,ca "manifestari ale unor unitati sociale" revine spre cercetare sociologiei juridice ,care porneste nu de la "ceea ce ar trebui sa fie dreptul",ci de la "ceea ce el este in realitate". Sociologia juridica studiaza, pe de o parte ,"principiile ,criteriile,imperativele,normele si valorile ideii de dreptate,asa cum sunt ele elaborate de comunitatea sateasca traditionala",iar pe de alta parte,"actiunile,infaptuirile,obiceiurile,moravurile si uzantele propriu-zise care traduc in fapt ideea de dreptate. Pentru aceasta este nevoie ca sociologia juridica sa-si inceapa demersul ei decriptiv si explicativ de la investigarea faptelor si fenomenelor juridice concrete,asa cum sunt ele relevate de realitatea sociala a diverselor unitati sociale. Utilizand tehnica monografiei sociologice,cercetarile realizate de Scoala de la Bucuresti in diverse zone ale Romaniei de atunci au evidentiat existenta unor forme interesante de "folclor juridic" si de "etnologie juridica" in cadrul multor comunitati rurale. Supravietuirea si chiar utilizarea frecventa de catre membrii comunitatilor rurale a unor obiceiuri si practici juridice,a condus la concluzia ca obiceiul pamantului ,ca si dreptul obisnuielnice rural,reprezinta una dintre sursele importante ale "dreptului national". De aceea, "dreptul national" trebuie sa includa atat legislatia externa in coduri si legi,cat si "dreptul viu",creatie spontana si anonima a diverselor grupuri sociale.

Fiind un aspect,dar si un produs al vietii sociale,dreptul isi are sorgintea in obiceiurile,morala si moravurile societatii,precum si in "conceptia nationala despre dreptate si morala". El are menirea de a consolida "fundamentul economic si cultural al vietii sociale si nationale",fiind "un principiu de directiune ,de coeziune sociala" si indeplinind o "functie reglativa si de organizare sociala". Deoarece "efectul dreptului este un fapt social,care creaza noi situatii sociale ,prin constrangerea impusa societatii de a respecta acest drept si de a se supune lui neconditionat" , atat realitatea,cat si reforma sociala trebuie sa se intemeieze pe o "anumita organizatie politica si printr-o noua ordine de drept,care, amandoua se imbina culminand in activitatea legislativa".

Pentru reprezentantii aceste scoli, trebuie abandonata iluzia iluminista conforma careia legea emisa este unica sursa a dreptului,ca si ideea ca statul este identic cu societatea ,iar dreptul cu codul. Dreptul si politica, ca manifestari formale de natura legislativa , "nu se pot indeparta fara primejdii de continutul vietii sociale, de manifestari economice si spirituale la care se refera ". Dreptul trebuie sa cristalizeze " experienta juridica de veacuri a fiecarei natiuni si sa cuprinda regulile esentiale de morala, care se gasesc difuzate in trairea si deprinderile de viata ale fiecarui popor". De aceea,reforma legislativa trebuie astfel conceputa si realizata in cat sa urmeze "linia de dezvoltare organiza a fiecarei natiuni",in caz contrar ea riscand sa genereze situatii de insuficienta juridica si inefectivitate a legilor promulgate.

In conceptia scolii sociologice de la Bucuresti, la fel de gresita este pentru societate asa-numita " mania legislativa", care conduce ,de cele mai multe ori, la o " legislatie excesiva si incoerenta, multe dintre legile elaborate de parlament dovedindu-se a fi monumente de lipsa de prevedere sociala si de contraziceri", deoarece textele de lege nu reprezinta vointa legitima a indivizilor, "fiind intocmite in graba, in plina lupta politica, purtand urma acestor origini si fiind de multe ori inaplicabile ".

Depasirea acestor obstacole presupune pentru orice legislator "cunoasterea cat mai adanca a trebuintelor unei tari, apoi o conceptie precisa a spiritului timpului - la aceasta se adauga stapanirea intr-adevar suverana a diverselor stiinte sociale - si,in sfarsit, o perspicacitate pentru a sesiza cauzele raului social si o fantezie constructiva pentru a gasi remediile cele mai nimerite". In consecinta, problema legislativa trebuie sa devina punctul central al procuparilor oricarei reforme politice, datorita tendintelor societatilor contemporane de " auto-organizare",ceea ce determina si un " proces de socializare a legislatiei", prin "extinderea sferei factorilor legislativi de la cativa,la un numar cat mai mare de persoane",intee care pot fi enumerati: presa,opinia publica, referendumul si initiativa populara. Iar " socializarea legislatiei " se poate face prin "organizarea intereselor profesionale colective,cu reprezentarea lor in situatii speciale, care sunt adevarate parlamente sociale ", avand rolul de "auto-aparare,de reactie si protest impotriva monopolizarii puterii de catre partidele politice".

Proiectand o perspectiva sociologica asupra rolului functiilor dreptului si legislatiei , scoala sociologica de la Bucuresti a contribuit la sensibilizarea factorului politic interbelic care, intr-o serie de proiecte legislative si chiar legi, a incorporat o buna parte dintre rezultatele si solutiile " de lege ferenda"avansate in urma cercetarilor sociologice realizate de aceasta scoala. Pentru acest motiv, experienta acestei scoli in materie de reforma sociala si legislative trebuie revalorificata in conditiile societatii romanesti aflata in perioada de tranzitie, unde legislatia va trebui sa devina un factor rational de reglementare si integrare sociala si de garantare a drepturilor si libertatilor fundamentale ale indivizilor.

Stadiul actual al constituirii si dezvolatrii sociologiei juridice

Schimbarile profunde intervenite in structura societatilor contemporane, datorate industrializarii si urbanizarii, mobilitatii teritoriale si sociale a populatiei , au determinat o crestere si o multiplicare a problemelor sociale cu care se confrunta indivizii si grupurile sociale si a caror rezolvare a reclamat interventia unor reforme legislative, ca si masuri de protectie si asistenta sociala. Elaborarea si aplicarea diferitelor masuri legislative si de protectie sociala a impus,o necesitate,studierea de catre juristi si sociologi a raporturilor dintre normele si institutiilor juridice si grupurilor sociale, precum si a modului in care dreptul si legislatia contribuie efectiv la soliutionarea unor probleme sociale. Totodata aparitia si manifestarea unor conflicte si tensiuni sociale in diverse societati au redus in discutia juristilor si sociologilor problema normativitatii si ordinii normative dintr-o societate , impunand desfasurarea unor cercetari teoretice si plicative aflate la confluenta sociologiei cu stiinta dreptului.

In vederea cunoasterii, explicarii si solutionarii ( desigur partiale) a acestor probleme, a inceput sa se afirme tot mai pregnant o noua disciplina, denumita de unii autori sociologia juridica,iar de altii sociologia dreptului. Incercarile de definire si precizare a domeniului si problematicii acestei discipline au generat numeroase controverse intre juristi si sociologi, intreptatiti in egala masura sa-si atribuie "paternitatea" unor teorii si pradigme,notiuni si concepte,controverse ce au contribuit in cele din urma la cristalizarea si afirmarea sociologiei juridice, considerand de unii specialisti ca facand parte din ramurile dreptului,iar de altii ca fiind o sociologie de ramura (sau o ramura a sociologiei generale).

Evidentiind aceste dispute teoretice dintre specialistii dreptului si sociologiei,unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai sociologiei juridice Renato Treves, considera ca daca incercams a analizam obiectul acestei discipline juris-sociologice,asa cum rezulta din cercetarile recente si il comparam cu ceea ce era el in primele decenii ale acestui secol,se poate afirma ca "sociologie juridica se gaseste la contactul a doua discipline total diferite ca obiect si metode ;insa o reflectare mai atenta ne face sa conchidem ca cele doua discipline sunt, in realitate mai putin indepartate, existand chiar tendinta de a se reuni si a constitui doua parti ale unei singure discipline. De altfel, in momentul de fata,trebuie sa faca distinctie intre conceptul de "sociologie in drept" sau de sociologia dreptului a juristilor ,care studiaza dreptul din punct de vedere interior,al regulilor sale si cel de "sociologie adreptului" sau sociologia dreptului a sociologilor,care abordeaza dreptul din punct de vedere exterior,al regularitatilor si tendintelor acestuia in diferite contexte sociale.

Incercand sa identifice si sa defineasca specificul sociologiei juridice , Jean Carbonnier stabileste existenta a trei etape mai importante in afirmarea si dezvoltarea acestei discipline:

a)prima etapa este marcata de pozitia dominanta a dreptului in fata sociologiei, dreptul aparand ca o "realitate monolitica", ca un "obiect total contruit",ceea ce a impiedicat orice reflectie sociologica intr-un domeniu revendicat a fi exclusiv apanajul juristilor, motiv pentru care tendintele de " patrundere" in drept prin investigatiisociologice au fost extrem de rare si timide;

b)in cea de a doua etapa , sociologia incepe sa dobandeasca o influenta tot mai crescanda asupra dreptului, generand o "miscare generala a juristilor catre sociologie", care se vad nevoiti sa faca tot mai mult apel la datele si cercetarile sociologice;

c) in cea de a treia etapa dreptul nu mai este recunoscut ca un "monolit normativ", ci ca un fenomen social ce include norme si reguli sociale de comportament care sunt expresia si nevoilor si aspiratiilor unor indivizi si grupuri sociale , cercetarea lui revenind atat stiintei dreptului, cat si sociologiei in general, sociologiei juridice in special.

In momentul de fata ,sociologia juridica cunoaste diferente sensibile de la o tara la alta si de la un sistem juridic la altul, diferente ce se datoreaza atat traditiilor istorice si culturale si modalitatilor de recunoastere si utilizare a surselor sau izvoarelor dreptului,cat si modului de constituire, afirmare si dezvoltare a sociologiei sub forma ei teoretica sau empirica. Astfel, in Franta ,sociologia juridica a fost puternic influentata de conceptia scolii sociologice fondata de E.Durkheim , fiind de fapt o sociologie a genezei regulilor, institutiilor si sistemele juridice, in timp ce in Germania ea a debutat sub forma doctrinei " dreptului liber" elaborata de E.Ehrlich si influentata ulterior de doctrina rationalitatii dreptului a lui Max Weber. In schimb,in Statele Unite, aparitia si dezvoltarea sociologiei juridice au fost influentate atat de doctrina "jurisprudentei sociologice"( E.A.Ross,R.Pound),cat si de orientarea structural-functionalista (T.Parsons ,R.Merton,W.Evan etc), in timp ce in Romania sociologia juridica poarta amprenta scolii sociologice de la Bucuresti, fondata de D.Gusti. chiar daca in prezent exista si persista numeroase elemente comune in privinta modului de concepere si abordare a sociologiei juridice, nu pot fi ignorate elementele de diversitate ce caracterizeaza studiile si cercetarile concret realizate de catre juristi-sociologi in diverse tari si contexte social-normative si culturale.