Piata serviciilor

Piata serviciilor

Caracteristicile serviciilor

Ø      Piata serviciilor privita ca si categorie economica este formata din doua laturi corelative: cerere si oferta.

Ø      Piata poate fi definita ca sfera economica in care nevoile de consum pentru servicii apar sub forma cererii, iar productia sub forma ofertei, iar confruntarea dintre cele doua laturi se finalizeaza cu tranzactii prin intermediul actelor de vanzare-cumparare.

Ø      Piata este locul abstract unde se intalnesc agentii economici intre ei sau cu consumatorii finali. Ea asigura compatibilitatea actiunilor lor si le da informatiile necesare definirii proiectelor lor.

Din punct de vedere conceptual nu exista diferente intre piata bunurilor si piata serviciilor. Si in piata serviciilor ca si in piata bunurilor vorbim de piata potentiala, piata reala (efectiva), piata interna, internationala (mondiala), piata producatorului (vanzatorului), piata consumatorului (cumparatorului). In plus, dupa tipul serviciilor care fac obiectul actelor de vanzare-cumparare vorbim de piata serviciilor pentru intreprinderi si piata serviciilor pentru populatie, care, la randul lor se subdivid pe categorii, grupe, clase de servicii.

Caracteristici:

Ø      Piata serviciilor nu se include in totalitatea sferei serviciilor, exista si servicii non-market (servicii publice sau private care nu se comercializeaza, servicii "gratuite" pe care si le fac indivizii ei insisi).

Ø      In domeniul serviciilor comensurarea indicatorilor prin care se exprima dimensiunile si dinamica pietei este mai dificil decat in cazul pietei bunurilor. Pentru exprimarea ofertei, cererii, volumului tranzactiilor rezultate se folosesc o mare varietate de indicatori.

Ex. Pentru serviciile de transport se folosesc indicatori referitori la:

oferta numarul mijloacelor de transport disponibile, capacitatea si tipul acestora, numarul lucratorilor, etc.

cerere numarul de clienti, cantitatea si felul marfurilor de transportat.

dimensiunea tranzactiilor rezultate numarul de calatori, k 757c28h ilometri parcursi, numarul de vehicule in circulatie, volumul cheltuielilor, volumul incasarilor, consumul de combustibil.

Obs. In plus, pe piata serviciilor, comparativ cu piata bunurilor, in aprecierea pozitiei unei firme pe piata se utilizeaza alaturi de elementele cantitative mentionate si o serie de elemente calitative.

Ex. In cazul serviciilor de transport, in evaluarea comparativa a serviciilor oferite de mai multe firme esentiale sunt criteriile de calitate, rapiditate, siguranta, regularitate, flexibilitate, confort, posibilitatea de a asigura legaturile "din poarta-n poarta".

Ø      Modul de manifestare a concurentei. Conditiile concurentei pure: atomicitate, omogenitate, intrarea libera in ramura, libera circulatie a capitalului, transparenta nu sunt respectate in cadrul pietei serviciilor.

In ceea ce priveste omogenitatea serviciile nu sunt omogene, sunt eterogene. In absenta restrictiilor materiale fiecare producator dispune de posibilitatea de a-si concepe serviciile intr-o maniera personala, originala. Acest aspect afecteaza si atomicitatea pentru ca, in aceste conditii fiecare producator dispune de o mica putere de monopol.

Intrarea libera in ramura si libera circulatie a capitalului sunt ingradite in multe sectoare ale serviciilor de costurile mari de intrare sau iesire de pe piata. Sunt frecvente situatiile de monopol sau oligopol. Producatorul de servicii dispune de o serie de mijloace pentru a se diferentia: calitatea prestatiei, relatia personala pe care o intretine cu clientela, amplasarea geografica.

In ceea ce priveste transparenta, aceasta este limitata de caracterul imaterial al serviciilor.

Concluzie. Serviciile nu sunt omogene, intrarea libera pe piata si libera circulatie a capitalului sunt adesea ingradite, informarea consumatorilor si a concurentilor este limitata, fiecare producator dispune de un fel de mica putere de monopol. Structurile pietei serviciilor sunt caracteristice concurentei imperfecte.

Datorita concurentei imperfecte, in domeniul serviciilor se constata o interventie mai mare a statului si existenta unor reglementari pentru ingradirea regulilor jocului pietei libere.

Obs. J. C. Delaunay, in interpretarea raportului intre serviciile marfa si cele care nu fac obiectul relatiilor de piata - "forma marfa ar fi cea mai indicata pentru activitatile de servicii, unde predomina caracteristica imediata a rezultatului, iar forma ne-marfa sectoarelor de servicii caracterizate prin preponderenta rezultatelor mediate, acestea revenind in principal in sarcina sectorului public. Rezultatul imediat se refera la efectele directe ale activitatilor de servicii care se concretizeaza fie in obiecte tangibile, fie in numarul de tranzactii efectuate, in cifra de afaceri rezultata. Rezultatele mediate se refera la efectele indirecte, pe termen mai lung si mediate de utilizatori (invatamant, medicale ale caror efecte sunt pe termen scurt si depind de munca si implicarea utilizatorului)".

Raporturile intre piata serviciilor si piata bunurilor

Raporturile intre piata serviciilor si piata bunurilor sunt complexe:

- relatii de concurenta (substitutie);

relatii de stimulare reciproca;

relatii de indiferenta.

Acestea sunt valabile pentru piata serviciilor de consum dar si pentru serviciilor de productie.

a)      Piata serviciilor de consum

relatii de concurenta - provin din faptul ca bunurile si serviciile isi disputa veniturile populatiei. Conform legilor lui Engel, cheltuielile pentru servicii nu au intodeauna un caracter de prima necesitate. La un nivel redus al veniturilor ponderea lor in bugetele de consum ale familiilor va fi relativ redusa (comparativ cu ponderea bunurilor). Pe masura ce veniturile cresc partea relativa a serviciilor in cheltuielile de consum ale populatiei va fi din ce in ce mai mare. Acestea pot fi puse in evidenta prin:

analiza evolutiei coeficientilor bugetari ponderea serviciilor de piata in cheltuielile banesti de consum ale populatiei la nivelul anilor '98-'99: Ro. 18%, Franta 28%, SUA 53%.

raportul intre volumul vanzarilor de marfuri cu amanuntul si cel al serviciilor de piata prestate populatiei in Ro volumul tranzactiilor cu bunuri este cu peste 3,5 ori mai mare decat cel care se refera la serviciile prestate populatiei.

Aceste relatii de concurenta exista si in ceea ce priveste structurile pietei serviciilor si a bunurilor de consum. In aceasta privinta se recunoaste legitatea cresterii nevoii de servicii (sanatate, educatie, transport, loisir, cultura)pe masura dezvoltarii societatii, dar exista opinii diferite in ceea ce priveste modul de satisfacere a acestor nevoi:

teorii referitoare la societatea post-industriala (D. Bell) - "prima caracteristica a noii societati este aceea ca ea este o societate tertiara, bazata pe primatul serviciilor asupra bunurilor si preponderenta populatiei ocupate in servicii".

Teorii neo-industriale, a self-service-ului se opun tezelor societatii post-industriale, le considera idealiste.

Analiza relatiilor de concurenta in care se afla cererea pentru servicii cu diferite bunuri pentru satisfacerea acestor nevoi de consum poate fi realizata prin cercetari directe (anchete selective) sau prin metode statistico-matematice (curbe de indiferenta, lantul lui Markof, modelele de substitutie).

relatii de stimulare exista intre cele doua piete. (ex. Intre piata bunurilor de folosinta indelungata si piata serviciilor de intretinere a acestora).

Viata bunului

Cresterea gradului de fiabilitate a produselor actioneaza ca factor limitativ al cererii de servicii pentru repararea bunurilor respective. Aceasta influenta este caracterizata de aparitia de noi produse si de cresterea gradului de dotare a gospodariilor. Intre ciclul de viata al produsului si a serviciului corespunzator exista relatia:

Viata serviciului corespunzator

cererea

Serviciile apar la scurt timp de la aparitia produsului. Cunosc o evolutie ascendenta pe masura largirii pietei produsului dar nu pot atinge nivelul maxim al acestuia. In perioada de declin a produsului si chiar dupa disparitia acestuia din comert, serviciile continua sa se mentina la un nivel ridicat si intra in faza de declin atunci cand uzura fizica sau morala elimina din consum produsul respectiv.

Cererea pentru astfel de servicii este influentata si de relatiile dintre pretul bunului si tarifele pentru servicii. Reparatia unui bun este considerata eficienta daca , unde: p - tarif, t - valoarea pentru care se restabileste valoarea de intrebuintare a bunului in urma reparatiilor, P - pretul bunului,  T - perioada de folosire pana la prima reparare.

Obs. Relatia pret - tarif nu trebuie absolutizata. Pot interveni si alti factori.

Acest tip de relatii de stimulare exista si intre cererea pentru serviciile de confectionare la comanda a unor bunuri si cererea pentru produsele care reprezinta materia prima pentru confectionarea lor. Exista si intre piata serviciilor de educatie, sanatate, turistice si piata bunurilor care contribuie la realizarea lor (carti, medicamente, alimente).

relatii de indiferenta se manifesta mai ales intre piata bunurilor si serviciilor de prima necesitate al caror consum este de importanta vitala pentru individ. (bunurile alimentare si piata serviciilor legate de chirie, apa, gaz, sanatate).

b)      Piata serviciilor de productie pot fi puse in evidenta aceleasi trei tipuri de relatii:

relatii de stimulare cresterea dimensiunilor pietei bunurilor, a productiei conduce la cresterea serviciilor legate de productia si comercializarea bunurilor (transport, depozitare, servicii bancare, asigurari, cercetare stiintifica, pregatirea si perfectionarea fortei de munca). Pe de alta parte dezvoltarea pietei serviciilor conduce la stimularea pietei bunurilor de uz productiv (echipamente, masini, utilaje, instalatii, calculatoare).

relatii de concurenta exista intre comertul cu unele echipamente de productie si serviciile de inchirieri.

relatii de indiferenta sunt intalnite intre anumite segmente ale pietei bunurilor de productie si piete particulare ale serviciilor.

Interventia statului si tendinte de liberalizare in sectorul serviciilor

O buna perioada de timp, pana in anii 70, chiar si in tarile dezvoltate, cu economie de piata, sectorul serviciilor a fost unul din domeniile cel mai mult atinse de interventia statului.

Henry Lepage grupeaza modalitatile de interventie a statului in sectorul serviciilor in trei categorii:

trecerea unor intreprinderi in proprietatea si sub controlul statului (tehnica nationalizarii).

lasarea in proprietatea colectivitatii a investitiilor dar incredintarea gestiunii lor unor intreprinderi private contractante, carora li se impune respectarea unor tarife maxime. Este vorba de tehnica concesionarii.

sistemul american de reglementare care consta in a impune intreprinderilor sa nu depaseasca anumite limite maxime de rentabilitate, si acest sistem difera de sistemul european de concesiune prin aceea ca intreprinderea privata are asigurata proprietatea tuturor investitiilor, in ciuda titlului de serviciu public pe care trebuie sa-l respecte.

In sectorul serviciilor se inregistreaza o prezenta semnificativa a intreprinderilor publice. Dogan si D. Pelassy "sectorul transporturilor urbane, dar si cele feroviare, aeriene si chiar maritime pareau sa apartina de drept domeniului rezervat puterii publice: tot astfel sectorul energeric, controlat cel putin partial la nivelul extractiei si prospectiei si aproape integral in stadiul transformarii si distributiei". Domeniului public sau cvasi-public i se mai adaugau posta si telecomunicatiile; informatia radio-televizata a fost in general inclusa, in Europa, in campul interventiei directe a puterii publice. Tot asa o parte semnificativa a cercetarii. Bancile centrale au fost printre primele institutii supuse apropierii publice. Prin urmare, controlul statului s-a intins adesea asupra celor mai numeroase si mai influente institutii de credit.

Analizele comparative arata ca interventia statului in economie este legata de fenomenele de criza.

Ex. In SUA o analiza pe perioada 1916-1970 arata ca, din 2.450.000 posturi permanente, create in jurul executivului american, aproximativ 1.950.000, adica 4/5 au fost instituite in timp de razboi.

In Europa, pana la sfarsitul secolului 19, cheltuielile publice au depasit rareori 10% din venitul national. Statul avea in principal rolul de prestator de servicii colective (aparare, justitie). Ulterior si in Europa a crescut rolul statului in indeplinirea anumitor functii recunoscute de interes public (educatia, retelele de distibuire a apei, sau electricitatii, infrastructura transporturilor).

Secolul 20, in prima parte, din cauza razboaielor si a crizelor economice, s-a remarcat printr-o tendinta de nationalizare progresiva a economiei.

Dupa 1970 aceasta tendinta s-a inversat. A inceput sa prevaleze ideea ca statul nu ar fi cel mai bine plasat pentru a asigura mijloacele de productie intr-un context dinamic in care trebuie sa se decida cu rapiditate.

Alte modalitati de interventie a statului in economie, se realizeaza prin socializarea venitului, prin reglementari si cai multiple ale unei influente non-constrangatoare.

Unul din mijloacele de interventie cele mai importante la dispozitia puterii publice tine de masa enorma a venitului colectivizat de stat la nivelul central, regional sau local. Aceasta masa se considera in extensie constanta, printre altele si din cauza presiunii maselor populare, si mai ales, a grupurilor sociale defavorizate, in sensul redistribuirii veniturilor.

Alte forme de interventie a statului se refera la numeroasele formule de cooperare, intre stat si agentii economici, ca forma particulara fiind planificarea care, desi deocamdata e inegal dezvoltata pe continent, are tendinta sa se generalizeze.

In domeniul serviciilor, F. Ecalle spunea ca: interventia statului se exercita mai ales prin intermediul reglementarii acestor activitati.

Ecalle spunea ca reglementarile specifice serviciilor pot fi grupate in trei categorii:

reglementari tehnice: prevad exercitarea unei activitati cu respectarea anumitor norme. Aceste norme se refera la: persoanele implicate in prestarea serviciului; sau la produs sau la intreprindere care trebuie sa respecte o seama de cerinte legate de securitatea persoanei.

reglementare administrativa: are ca obiect de a limita accesul intr-un sector de activitate. Se pot referi la:

a.       fixarea numarului intreprinderilor pe o piata - unui intreprinzator i se poate atribui monopolul pe un anumit teritoriu sau o piata poate fi impartita intre doua sau trei firme, formand oligopol. De asemenea se limiteaza numarul producatorilor, in cadrul unui regim de "numerus clausus".

b.      Limiteaza accesul la o piata fara a fixa un numar precis de operatori: este cazul unor reglementari comerciale cu privire la proportia unor tipuri de unitati pe centre comerciale. Anumite piete pot fi chiar interzise pentru intreprinderile care-si exercita activitatea pe piete vecine, fie din punct de vedere sectorial sau teritorial.

controlul administrativ al tarifelor - se refera  aproape intotdeauna la cresterile de preturi sau tarife si nu la nivelul lor care, este, in general, fixat liber de intreprindere atunci cand serviciul este oferit pentru prima data. De asemenea, controlul poate viza marimea cotelor de marja comerciala.

In plus se pot adauga reglementarile fiscale care prin intermediul regimului impozitelor influenteaza nivelul tarifelor, al profiturilor nete ale intreprinderilor, stimuland sau nu dezvoltarea sectorului serviciilor.

Justificarea economica a interventiei statului in sectorul serviciilor

Interventia statului in domeniul serviciilor a fost justificata de diverse teorii economice, teorii care au avut la baza evidentierea unei anumite deficiente din mecanismul pietei. Teorii:

I. Teoria monopolului natural si a pietelor contestabile

Monopolul natural este considerat monopolul justificat economic. Aparitia monopolului natural este legata de faptul ca productia unui bun sau serviciu se face cu randamente continuu crescatoare, pe masura ce cresc dimensiunile productiei. In acest caz, cele mai mari unitati au un avantaj care le permite sa-si elimine concurentii si sa detina pentru termen mai lung sau mai scurt pentru una din activitatile sale un monopol care poate fi calificat ca natural. Aceasta unitate, in situatie de monopol natural va produce o cantitate de bunuri sau servicii la un cost mai mic decat intreprinderile concurente. Este deci, mai eficient si mai justificat economic ca o singura intreprindere sa opereze pe aceeasi piata. Dar ea va fi tentata sa mareasca pretul pentru a obtine un profit mai mare. De aceea pentru a evita abuzurile, va fi necesar un control administrativ al preturilor practicate.

Teoria a aparut pentru firmele care realizau un singur produs, dar a fost extinsa si la cele care se aflau in situatia de oligopol natural, dar si la cazul firmelor cu mai multe activitati.

Fiind data cantitatea de bunuri sau servicii pe care o produce, o intreprindere e in situatia de monopol natural cand costul sau de productie este inferior sumei costurilor mai multor intreprinderi intre care s-ar repartiza cantitatea respectiva, oricare ar fi repartitia.

Exista economii de anvergura, sau de sinergie, deoarece productia combinata a mai multor servicii are un cost mai mic decat producerea lor separata in firme distincte. Economiile de scala si economiile de anvergura justifica existenta monopolului natural.

II. Teoria pietelor contestabile

Este asociata si imbogateste teoria monopolului natural.

O piata este contestabila cand o firma poate intra sau iesi liber de pe piata.

Intrarea libera pe o piata inseamna:

in primul rand, ca nu exista bariere care ar putea-o impiedica;

in al doilea rand, intrarea pe o piata presupune investitii care pot fi relativ mici sau foarte mari.

In ceea ce priveste inchiderea unei intreprinderi (iesirea de pe piata), poate fi vorba de instalatii care pot fi usor redestinate altui scop, fie de echipamente, atat de specifice incat valoarea lor pentru alte utilizari este practic nula.

In situatia in care costurile de intrare sau de iesire sunt foarte mari, vor fi putini candidati dornici de a intra pe piata respectiva, aparand astfel monopolul natural si justificarea interventiei statului pentru a impiedica practicarea de preturi abuzive.

III. Teoria concurentei distructive

Concurenta distructiva se considera a fi solutie specifica in principal pentru doua configuratii de piata:

concurenta poate fi distructiva in sectoarele unde costurile fixe sunt ridicate si care se gasesc intr-o forma de recesiune. Intrarea de noi firme accentueaza concurenta si poate determina ca societatile existente sa vanda la costul marginal pe termen scurt si bineinteles sa piarda. De aici pot decurge falimente, cu toate consecintele negative.

corespunde sectoarelor unde intrarea este foarte usoara sau numarul intreprinzatorilor este foarte ridicat si unde exista un risc de capacitati excedentare si de razboaie permanente de preturi.

Profiturile ar putea tinde spre zero, avand ca efect falimente in numar mare. Se vorbeste de contestabilitatea excesiva.

Acest argument a fost des invocat pentru a justifica reglementarile de acces pe piata anumitor categorii de servicii.

Un alt aspect care sustine interventia statului in sectorul serviciilor prin reglementari il reprezinta necesitatea unor servicii publice pentru care tarifele sa fie mai mici decat cele care ar rezulta luand in considerare numai calculele de eficienta economica. Asemenea servicii pot fi prestate atat de intreprinzatori publici cat si de privati.

Necesitatea finantarii sau subventionarii prestatorilor unor astfel de servicii se explica prin efectele externe pozitive ale acestora (serviciile de invatamant, sanatate, cercetare), dar poate sa apara ca necesara administrarea directa de stat a sectorului respectiv.

Pe de alta parte, justificarea reglementarii in servicii, aduce si efectele externe negative. Acestea se manifesta prin pierderi ocazionate de activitatea unor intreprinderi, al caror cost nu-l suporta ele insele (poluarea).

Teoria economica furnizeaza doua solutii principale pentru acesta problema:

taxarea fiscala a acestor activitati cu eventuala indemnizare a victimelor.

elaborarea de norme tehnice obligatorii, vizand reducerea sau eliminarea acestor efecte indezirabile.

Argumente asemanatoare sunt prezentate uneori pentru anumite reglementari economice de intrare pe o piata cu referire la lipsa de informare a consumatorului asupra caracteristicilor serviciului propus si riscul pe care acesta l-ar putea suporta.