Referinte economice si strategii de instituire

Constrangerea nondistributiei si generarea profitului

Referintele economice la organizatiile nonprofit pot fi impar­tite, conventional, in doua categorii:

-cele care privesc rolul institutiilor nonprofit si isi propun sa raspunda unor intrebari de genul: de ce exista organizatii nonprofit?

-cele care privesc comportamentul organizatiilor nonprofit, solicitand raspunsuri la intrebari despre: obiectivele urmarite de or­ganizatiile nonprofit; motivatiile managerilor in sectorul nonprofit.

Din punct de vedere economic, este deci impor­tant a fi cunoscute atat sursele de constituire a veniturilor sau bugetelor, cat si modul in care distributia acestora este controlata.'

Varietatea existenta in generarea resurselor financiare ale orga­nizatiilor nonprofit poate fi surprinsa prin considerarea unui conti-nuum care are la extreme

a) pe de o parte donatiile ;

b) de cea­lalta, veniturile obtinute exclusiv din vanzarea unor bunuri sau servicii (de sanatate, educatie etc)

Tipuri corespunzatoare de ONP

i) Primul tip include organizatiile receptor-distributive. Veni­turile lor se bazeaza exclusiv pe donatiile oferite de diverse persoa­ne sau institutii caritabile. Atunci cand fiscalitatea incurajeaza donatiile sau sponsorizarile, prin reduceri corespunzatoare de taxe sau impozite, ponderea acestor organizatii non-profit creste conside­rabil. Acest tip de organizatii functioneaza atunci cand trei con­ditii de baza sunt indeplinite :

a)      incurajarea legala si sociala, prin masuri de fiscalitate, a donatiilor si sponsorizarilor;

b)     libertatea donatorilor de  a directiona fonduri sau resurse pentru subventionarea acelor bunuri sau servicii pe care ei le apre­ciaza ca fiind de maxima utilitate pentru comunitate sau pentru anumite categorii de persoane ;

c)      existenta unor institutii cu functii distributive, care sa ges­tioneze resursele si sa ofere servicii/bunuri de calitate.

Organizatiile receptor-distributive primesc donatii pe care le distribuie pentru a-si realiza misiunea si obiecti­vele. Forta lor consta in eficienta distributiva, focalizata pe obiecti­ve clar conturate, care intampina nevoi personale sau/si comunitare reale si punctuale. Dezavantajul care uneori le afecteaza profund consta in dependenta totala fata de disponibilitatea donatiilor.

ii) Al doilea tip de ONP este reprezentat de organizatiile productiv-distributive. Ele dispun de o dotare constanta sau in crestere care are proprietatea generarii de resurse ce urmeaza a fi distribuite in vederea disponibilizarii de servicii sau bunuri pentru nevoi personale, institutionale sau comunitare. Nucleul economic constitutiv al oricarei organizatii de acest tip este reprezentat de o dotare cu functii generatoare de resurse. O parte din aceste resurse este folosita pentru reproducerea dotarii, iar alta parte pentru oferta de servicii sau bunuri.

Al treilea tip de organizatii nonprofit ia forma organizatiilor clientelare. Acestea au o misiune si obiective clare, dispun de o structura organizatorica specifica si de facilitati cores­punzatoare de producere a unor servicii sau bunuri. Ele se instituie in cele mai diverse sectoare sociale (sanatate, educatie, cultura), se adreseaza persoanelor de diferite varste (de la copilarie la batranete) sau cu pozitii si venituri sociale variate (de la marginali sau handicapati la cei bogati si cu multiple posibilitati de cumparare). Nota distinctiva a acestor organizatii consta in produ­cerea de servicii vandabile unei clientele disponibile. Exemplele sunt multiple: spitale, sanatorii (geriatrice sau pentru alte persoane cu handicapuri de un tip sau altul), universitati, scoli sau gradinite particulare, teatre etc. Toate acestea sunt organizatii nonprofit atata vreme cat se supun deliberat sau programatic ,,constrangerii non-distributiei', pentru ca ele pot functiona si ca organizatii pentru profit. Ele ofera "servicii' de invatamant su­perior care trebuie sa indeplineasca standardele de calitate instituite obligatoriu de comunitatea academica nationala si internationala. Aceste servicii sunt oferite contra cost "clientilor' interesati, adica studentii platesc taxe de scolarizare. Profitul rezultat la nivelul uni­versitatii este supus "constrangerii nondistributiei', aceasta functionand astfel ca o organizatie nonprofit.

Astfel, in organizatiile receptor-distributive, "patronii' sunt donatorii, pe cand in cele clientelare, "patronii' sunt cumparatorii serviciilor sau bunurilor firmei res­pective.

Putem constata ca exista organizatii nonpro­fit in care controlul final (puterea de a alege consiliul de conduce­re) se afla in mainile "patronilor'. Acest organizatii sunt desem­nate ca ONP comunitare (asociative). O alta categorie de organizatii nonprofit - incluzand, in special, pe cele in care consi­liul de conducere se auto-perpetueaza - este identificata prin ex­presia ONP antreprenoriale.

Intersectiile dintre cele doua tipuri de clasificari determina apa­ritia a sase tipuri ideale de ONP : comunitar - receptor - distri­butive ; antreprenorial - receptor - distributive; comunitar -clientelare ; antreprenorial - clientelare ; comunitar - productiv - distributive si antreprenorial - productiv - distributive.

Venitul multor universitati private, de exemplu, depinde atat de donatii, cat si de taxe platite de studenti. De asemenea, consiliile de conducere ale universitatilor pot fi alcatuite din per­soane alese de absolventi (fosti studenti si actuali donatori), dar si din cele cu statut permanent (autoperpetuator). Din aceasta perspec­tiva, este evident ca universitatile particulare nu pot fi considerate ca apartinand exclusiv nici categoriei de ONP comunitare, nici ce­lei antreprenoriale. Importante sunt aici: schema generativa a orga­nizatiilor nonprofit si logica devenirii lor in functie de cautarea si obtinerea de noi resurse, cat mai diverse. Sa ne referim, in conti­nuare, la aceasta problema.

Fig. 2.1. : Tipuri de organizatii nonprofit

Daca inter­ventia guvernului este justificata doar prin deficientele sau limitele sectorului voluntar, este important de stiut care sunt acestea. Salaraon sintetizeaza cele mai importante limite : insuficienta filantro­pica, particularismul filantropic, paternalismul filantropic si amato­rismul filantropic.

Insuficienta filantropica se refera la incapacitatea organizatiilor voluntare de a genera resursele necesare pentru a face fata proble­melor sociale cu care se confrunta o societate industriala dezvol­tata. Ele nu au capacitatea de a impune contributia fiecarui cetatean (prin taxe sau impozite) la constituirea unor fonduri substantiale si indestulatoare pentru rezolvarea problemelor sociale majore.

perioadele de recesiune economica sunt asociate, de obicei, cu un declin atat al donatiilor cat si al altor surse de finantare. in sfarsit, o alta limita a sistemului voluntar se refera la incapacitatea acestuia de a raspunde problemelor in functie de ariile geografice in care acestea apar. Dat fiind ca aria de obtinere a resurselor nu coincide de cele mai multe ori cu cea in care apar problemele, capacitatea organizatiilor voluntare de cuprindere geografica a tuturor zonelor in care exista probleme este limitata.

Particularismul filantropic se refera la tendinta organizatiilor voluntare si a donatorilor acestora de a furniza servicii sociale anu­mitor grupuri sau subgrupuri ale populatiei. In principiu, particula­rismul este considerat o virtute a organizatiilor voluntare, atata vre­me cat ele servesc drept mijloc de agregare a actiunilor diferitelor subgrupuri - etnice, religioase,, de vecinatate, de interes etc. - pen­tru realizarea unor scopuri comune. Particularismul implica furniza­rea serviciilor si atragerea sprijinului comunitatii prin selectarea ex­trem de riguroasa atat a problemelor cat si a grupurilor specifice ce urmeaza sa fie servite. . Dincolo de faptul ca particularismul si favoritismul agentiilor voluntare lasa o seama de probleme nere­zolvate, ele pot crea si alte efecte negative, ce vizeaza in principal dublarea sau chiar multiplicarea serviciilor. Aceasta inseamna ca organizatiile voluntare si activitatile caritabile pot fi motivate prin consideratii ce tin nu doar de necesitatile sociale, ci si de satis­factia sau mandria personala sau comunala.

Paternalismul filantropic reprezinta un al treilea factor = implica posibilitatea celor ce dispun de majoritatea resurselor de a influenta modul de definire a necesitatilor intregii comunitati. Astfel, in masura in care resursele sectorului voluntar vor depinde numai de filantropia privata este posibil ca cei ce controleaza aceste resurse sa poata defini ce tre­buie   sa faca sectorul si pe cine sa serveasca.

Amatorismul fiiantropic este o alta limita atribuita uneori agentiilor voluntare, determinata in mare parte de modul de aborda­re a problemelor saraciei.

Criterii de optimalitate si modele comportamentale

Teoriile si modelele explicative prezentate pana acum si-au propus sa analizeze modul in care constrangerea nondistributiei in­fluenteaza rolul economic al organizatiilor nonprofit.

Cel mai adesea s-a pornit de la prezumtia ca firmele nonprofit trebuie sa maximizeze cantitatea si/sau calitatea serviciilor pe care le produc. Alegerea scopului pare sa fie determinata insa de carac­teristicile managerilor ce conduc organizatia.

Modele ale firmelor nonprofit ce urmaresc realizarea fie a unuia din cele doua scopuri, fie a ambelor au fost dezvoltate de Newhouse (1970) si Feldstein (1971) pentru spitale, James si Neu-berger (1981) pentru universitati, James (1983) pentru organizatiile nonprofit in general si Hansmann (1981) pentru organizatiile de arte interpretative.

Un alt scop al ONP ce determina un model diferit de compor­tament este cel al maximizarii bugetului. in general, se considera ca acest scop este ales fie pentru ca realizarea lui sporeste impor­tanta aparenta a managerilor firmei (sau le justifica un salariu mai mare), fie pentru ca ofera un echilibru ademenitor intre maximiza­rea cantitatii si calitatii.

Newhouse (1970) demonstreaza ca firma ce urmareste maximizarea cantitatii-calitatii servi­ciilor produse va fi caracterizata printr-o mai mare ineficienta productiva, comparativ cu o firma pentru profit ce actioneaza intr-un mediu liber de constrangerile contractului preventiv. Modelul lui Hansmann cu privire la artele interpretative porneste de la supozitia ca firma actioneaza in conditiile contractului preventiv si trebuie sa se supuna constrangerii nondistributiei. Ca atare, modelul explo­reaza modul in care poate fi realizat obiectivul social optimal al unei firme, data fiind aceasta constrangere. Apare astfel ca obiec­tivele maximizarii cantitatii, calitatii sau bugetului pot sau nu sa conduca la un comportament eficient al firmei, in functie de struc­tura preferintelor consumatorilor si de modul in care donatiile raspund la comportamentul firmei.

Lo­gica argumentarii porneste de la constatarea ca cei ce controleaza organizatia (fie managerii, fie consiliul de conducere ce numeste managerii), nu au posibilitatea - datorita constrangerii nondistri­butiei - de a-si insusi castigurile nete obtinute prin reducerea cos­turilor, in consecinta, ei vor avea o slaba motivatie pecuniara de a orienta conducerea organizatiei spre obiectivul minimizarii costuri­lor. Cu toate acestea, este posibil ca managerii unor organizatii nonprofit sa obtina un grad inalt de satisfactie nu neaparat din ve­niturile ce le revin, ci din dorinta de a orienta firma spre produce­rea unei mari cantitati de servicii sau bunuri, ceea ce implica nece­sitatea minimizarii costurilor.