ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR

Analiza financiara urmareste sa evidentieze modalitatile de realizare a echilibrului financiar pe termen lung si pe termen scurt (obiectiv al analizei pe baza de bilant) si treptele de acumulare baneasca, de rentabilitate ale activitatii intreprinderii (obiectiv al analizei pe baza contului de profit si pierderi). Bilantul sintetizeaza starea patrimoniala a intreprinderii la un moment dat, in timp ce contul de rezultate sintetizeaza rezultatul fluxurilor economice si financiare de intrare, de prelucrare si de iesire, pe perioada considerata. Informatia comuna, care se intalneste in cele doua documente de sinteza, este rezultatul net (profitul sau pierderea), ca o reflectare a rentabilitatii intreprinderii (intrari, prelucrari, iesiri) si a noii stari patrimoniale a acesteia.

1.1 Descrierea contabila. Situatia neta

Ca reflectare a starii patrimoniale, bilantul, stabilit la sfarsitul periodei de gestiune (numita si exercitiu financiar), descrie separat elementele de activ si de pasiv ale intreprinderii.

Activul se compune din (1) bunuri detinute de intreprindere (drepturi de proprietate exercitata asupra lucrurilor) si (2) creante (drepturi asupra tertilor).

Pasivul se compune din capitaluri proprii si, intr-o masura considerabila, din datorii contractate de intreprindere si nerambursate inca.

Diferenta dintre activul total si datoriile totale contractate da o prima si principala evaluare (contabila) a intreprinderii, la data inchiderii exercitiului. Aceasta ecuatie fundamentala a bilantului reda situatia neta a intreprinderii, respectiv averea neta a actionarilor (activul neangajat in datorii):

SITUATIA NETA = ACTIV - DATORII

ACTIV	CPR	ACTIV	DATORII
	DATORII	PIERDERE 20	CPR = 10

( + ) SN = -10 ( - )

Determinarea situatiei nete

Situatia neta este cel mai adesea pozitiva si crescatoare, ca efect al unei gestiuni economice sanatoase. Aceasta situatie marcheaza atingerea obiectivului major al gestiunii financiare, si anume maximizarea valorii capitalurilor proprii, a activului net finantat din aceste capitaluri. Cresterea situatiei nete este consecinta reinvestirii unei parti din profitul net si a altor elemente de acumulari: provizioane reglementate, reporturi din exercitiul precedent, subventii etc.

Situatia neta poate avea, in cazuri prefalimentare, valoare negativa. Aceasta semnifica o depasire a activului real, de catre datoriile totale contractate de intreprindere. O astfel de situatie neta este consecinta incheierii cu pierderi a exercitiilor anterioare.

Suma acestor pierderi a consumat integral capitalurile proprii, iar partea neacoperita ramane in sarcina creditorilor, ca rezultat al asumarii riscului de insolvabilitate al intreprinderii.

Situatia neta poate indica, deci, o imbogatire (o crestere a capitalurilor proprii), in cazul realizarii si reinvestirii de beneficii sau, dimpotriva, o saracire (o micsorare a capitalurilor proprii), in cazul inchiderii exercitiului cu pierderi.

SNO = 1.500 - (300 + 200) = 1.000

Societatea UNIREA S.A.

Bilant simplificat

- valori in mil. lei-

Situatia neta, la 3l.XII.N, este egala cu capitalul propriu si la 3l.XII.N+1, este egala cu capitalul propriu (1000) plus profitul net al exercitiului (200):

SN1 = 2000 - (300 + 500) = 1.200

Cresterea situatiei nete, de la un exercitiu la altul, reda o imbogatire patrimoniala a intreprinderii, o crestere a valorii acesteia.

DSN = 1.200 -1.000 = 200

Activele circulante si lichiditatile au crescut cu 600 (1300-700), pe seama amortizarii unei parti din valoarea imobilizarilor corporale (100), a profiturilor nete (200) si a cresterii datoriilor de exploatare (catre furnizori, cu 300).

1.2. Fondul de rulment

Bilantul este instrumentul de reflectare a echilibrului financiar al intreprinderii, la incheierea exercitiului, de reflectare materiala (prin active) a modului de utilizare a capitalurilor proprii si imprumutate. Bilantul ofera, deci, criterii de apreciere a echilibrului financiar, la un moment dat si baza de calcul pentru elaborarea bugetelor intreprinderii.

Din punct de vedere financiar, fiecare element de activ reprezinta o reducere de fonduri banesti, in vederea constituirii unei structuri de productie, adecvate intentiilor productive ale intreprinzatorilor . Asa cum s-a mentionat, elementele de activ sunt structurate, dupa gradul lor de lichiditate (posibilitatea de a fi transformate in bani), in intentia de a obtine cea mai operativa recuperare a capitalurilor investite si o rentabilitate ridicata. In bilant se inscriu, mai intii, activele cele mai putin lichide (cu perioada cea mai mare de recuperare): imobilizarile necorporale (brevete, licente, marci de fabrica si comerciale, studii etc), corporale (terenuri, cladiri, masini, utilaje, instalatii etc.) si financiare (participatii, titluri cumparate etc). Datorita rotatiei lente a capitalurilor investite in aceste active, ele se mai numesc si alocari permanente (stabile).

Se inscriu apoi activele circulante (stocuri, creante, lichiditati), mult mai lichide decat imobilizarile, din care cauza ele sunt numite si alocari ciclice (temporare), recuperarea capitalurilor investite facandu-se dupa incheierea unui ciclu de exploatare (aprovizionare, productie, desfacere). In cele din urma, in activul bilantului se inscriu eventualele pierderi, care se asimileaza cu o diminuare (o distrugere) de capitaluri proprii.

Pasivul bilantului reflecta, din punct de vedere financiar, sursele de provenienta a capitalurilor proprii si imprumutate. Pasivele sunt structurate dupa gradul (ordinea) de exigibilitate (insusirea lor de a deveni scadente la un anumit termen). Mai intai, se inscriu capitalurile proprii provenite de la asociati, apoi cele din reinvestiri ale acumularilor anterioare (rezerve) si din surse publice (subventii, provizioane reglementate). In mod practic, aceste surse nu au o scadenta (decat in situatii limita, de faliment), nu sunt, deci, exigibile, si de aceea, se mai numesc surse permanente (stabile). Tot in categoria surselor permanente se inscriu si datoriile financiare, respectiv imprumuturile contractate pe termen lung, cu scadenta mai indepartata.

Datoriile pe termen scurt (credite, furnizori, decontari) sunt cele mai exigibile, si de aceea sunt numite surse ciclice (temporare). In cea mai mare parte, ele sunt contractate pentru necesitati de productie si le intalnim, adesea, sub denumirea de datorii (ale ciclului) de exploatare.

Alocarile permanente (in imobilizari) sunt, in principiu, acoperite din surse permanente (capitaluri proprii si datorii financiare). Cu cat sursele permanente sunt mai mari decat necesitatile permanente de alocare a fondurilor banesti, cu atat intreprinderea dispune de o marja de securitate, care o pune la adapost de evenimente neprevazute.

Acest surplus de surse permanente, angajat de ciclul de finantare al investitiilor, poate fi 'rulat' pentru reinnoirea stocurilor si creantelor. Aceasta utilizare potentiala a marcat si denumirea lui, si anume aceea de fond de rulment. El este expresia realizarii echilibrului financiar pe termen lung si a contributiei acestuia la infaptuirea echilibrului finantarii pe termen scurt.

FOND DE RULMENT = SURSE PERMANENTE - ALOCARI PERMANENTE

= (Capitaluri proprii + Datorii financiare) - Imobilizari nete (fara amortizari)

Reluand exemplul societatii UNIREA S.A., fondul de rulment (FR), la inceputul (0) si la sfirsitul (1) exercitiului contabil, este dupa cum urmeaza:

FR0 = (1000 + 300) - 800 = 500

FR1 = (1000 + 200 + 300) - 700 = 800

D FR = 800 - 500 = 300

Cresterea fondului de rulment reflecta alocarea tuturor acumularilor nete ale exercitiului anterior (beneficii reinvestite de 200 si amortizari de 100), in cresterea activelor circulante.

Determinarea, prin calcul, a fondului de rulment si neinscrierea lui distincta intr-un post de pasiv al bilantului este o consecinta a gestiunii globale si unitare a fondurilor intreprinderii, fara a separa distinct fondurile pentru investitii de cele pentru productie.

Utilizarea globala, fara destinatii prestabilite a fondurilor banesti, da intreprinderii libertatea de a le aloca acolo unde nevoia de finantare impune acest lucru, fie ca este vorba de investitii, de productie, sau de cercetare etc.

Aceasta libertate este insotita, insa, de o mare responsabilitate in privinta elaborarii unei politici coerente de finantare a intreprinderii, in masura sa asigure dezvoltarea echilibrata a tuturor sectoarelor de activitate si sa determine succesul societatii, in raport cu concurenta. Nu pot fi neglijate necesitatile de finantare ale investitiilor (cu efecte benefice in timp) pentru necesitati stringente de finantare ale productiei (cu efecte imediate), intrucat se afecteaza strategia de dezvoltare a intreprinderii, in raport cu o piata libera, deschisa pentru concurenta, dupa cum nici preponderenta finantarii dezvoltarii, in detrimentul productiei, nu poate fi acceptata in acelasi context al unei politici financiare echilibrate a intreprinderii. S-ar inregistra, in acest din urma caz, un fond de rulment negativ, cu implicatii serioase asupra trezoreriei si, deci, a capacitatii ei de plata.

FR = (20 + 10) - 35 = - 5

A se vedea exemplul precedent.

Structura bilantului pentru calculul fondului de rulment

- in procente fata de totalul bilantului -

A P

Imobilizari	Capitaluri proprii Datorii financiare 10%
Activ Circulant	Datorii de exploatare Credite de trezorerie

Marimea negativa a fondului de rulment reflecta absorbirea unei parti din sursele temporare pentru finantarea unor necesitati permanente, contrar principiului de gestiune financiara: la necesitati permanente se aloca surse permanente. Gradul de indatorare pe termen scurt este foarte mare (70%), ceea ce face destul de vulnerabila trezoreria intreprinderii, iar existenta intreprinderii este, deci, periclitata.

1. 3. Nevoia de fond de rulment

Necesitatile de finantare ale productiei, respectiv ale ciclului de exploatare sunt acoperite, in cea mai mare parte, din surse temporare corespunzatoare (datorii de exploatare: furnizori, creditori etc). Diferenta dintre necesitatile de finantare ale ciclului de exploatare si datoriile de exploatare este numita nevoia de fond de rulment.

NEVOIA DE FD. RULMENT = ALOCARI CICLICE - SURSE CICLICE

= (Stocuri + Creante) - Datorii de exploatare

Daca aceasta diferenta este pozitiva, atunci ea semnifica un surplus de nevoi temporare (ciclice), in raport cu sursele temporare (ciclice) posibile de mobilizat. O atare situatie poate fi judecata ca fiind normala, daca este rezultatul unei politici de investitii privind cresterea nevoii de finantare a ciclului de exploatare. Altfel, nevoia de fond de rulment poate evidentia un decalaj nefavorabil intre lichiditatea stocurilor si a creantelor si exigibilitatea datoriilor de exploatare (s-au incetinit incasarile si s-au urgentat platile).

Daca nevoia de fond de rulment este negativa, atunci ea semnifica un surplus de surse temporare (ciclice), in raport cu nevoile corespunzatoare de capitaluri circulante. Ea poate fi apreciata pozitiv, daca este rezultatul accelerarii rotatiei activelor circulante si al angajarii de datorii cu scadente mai relaxate. In caz contrar, aceasta nu poate fi decat consecinta unor intreruperi temporare in aprovizionarea si reinnoirea stocurilor.

1.4 Trezoreria neta. Cash-flow-ul

Daca fondul de rulment, la un moment dat (al incheierii exercitiului contabil), este superior nevoii de fond de rulment, atunci excedentul de finantare se regaseste sub forma unei trezorerii nete, concretizata in disponibilitati banesti in conturi bancare si in casa.

TREZORERIA NETA = FOND RULMENT - NEVOIA DE FD. RULMENT

Trezoreria neta este expresia cea mai concludenta a desfasurarii unei activitati eficiente. Inregistrarea unei trezorerii nete, in cadrul mai multor exercitii succesive, demonstreaza succesul intreprinderii in viata economica si posibilitatea plasarii rentabile a disponibilitatilor banesti pentru intarirea pozitiei ei pe piata.

Trezoreria neta pozitiva este rezultatul intregului echilibru financiar al intreprinderii.

Exercitiul financiar s-a incheiat cu un surplus monetar, expresie concreta a profitului net din pasivul bilantului. Acest excedent de trezorerie urmeaza sa fie plasat eficient si in deplina siguranta pe piata monetara si/sau financiara. Plasamentul monetar sau financiar urmareste trei obiective : (1) lichiditatea valorilor mobiliare de plasament (VMC) cumparate, (2) rentabilitatea VMC si (3) securitatea VMC. De aceea, se recomanda cumpararea unor VMC usor negociabile si cu o buna reputatie pe piata de capital (vezi cap.l0).

Trezoreria neta negativa evidentiaza un dezechilibru financiar, la incheierea exercitiului. Deficitul monetar, astfel constatat, a fost acoperit prin angajarea de noi credite (de trezorerie sau de scont). In aceasta situatie se urmareste obtinerea celui mai mic cost al noilor credite, prin negocierea mai multor surse de astfel de capital.

Exemplu:

Revenind la situatia financiara a societatii UNIREA S.A., se pot determina nevoia de fond de rulment (NFR) si trezoreria neta (TN), la inceputul (0) si la sfarsitul (1) exercitiului:

NFRO = (300 + 300) - 200 = 400

TNO = 500 - 400 =100 disponibilitati banesti

(lichiditati)

NFR1 = (400 + 600) - 500 = 500

TN1 = 800 - 500 = 300 disponibilitati banesti

Cresterea trezoreriei nete, pe perioada exercitiului financiar, reprezinta 'cash -flow'-ul perioadei (CF), respectiv fluxul monetar net al exercitiului:

CF = TN1 - TN0 = 300 -100 = 200

In conditiile constantei nevoii de fond de rulment, cash-flow-ul ar fi egal cu profiturile nete si amortizarile acumulate si ar exprima disponibilitatea monetara efectiva pentru dezvoltarea si prosperitatea intreprinderii. Un cash-flow pozitiv se interpreteaza ca o crestere a capacitatii reale de finantare a investitiilor. Acesta reprezinta o imbogatire a activului real, o confirmare a majorarii averii proprietarilor. Un cash-flow negativ sugereaza o diminuare a capacitatii reale de finantare a investitiilor. In consecinta, acesta semnifica o saracire a activului net real, o reducere a valorii proprietatii.

In acest moment al analizei financiare, se poate concluziona ca trezoreria este determinata de rentabilitatea economica.

Este usor de demonstrat ca, intre rentabilitate si lichiditate (reflectata in trezorerie), sunt relatii de interconditionare. Profiturile suplimentare,obtinute prin cresterea rentabilitatii, vor fi repartizate pentru finantarea actiunilor de modernizare si de cointeresare a factorilor de productie (natura, munca si capitalul). Factorii de productie, astfel stimulati, vor determina o accelerare a rotatiei capitalurilor intreprinderii, iar gradul mai ridicat de lichiditate este un factor de sporire a rentabilitatii.

Totodata, se remarca dependenta trezoreriei si fata de variatia nevoii de fond de rulment, respectiv a decalajelor intre incasarile creantelor si platile datoriilor scadente.

In aceste conditii, o intreprindere rentabila nu are, in mod automat, si o trezorerie neta pozitiva, aceasta din urma depinzand de variatiile necesitatilor de finantare si, mai departe, de variatiile termenelor de scadenta a incasarilor si a platilor.

1. 5 Pregatirea informatiei contabile pentru analiza financiara

Structura bilantului contabil se apropie tot mai mult de o prezentare functionala (pe activitati) a datelor contabile, in detrimentul unei prezentari, dupa criterii financiare, de lichiditate si exigibilitate. De aceea, este necesara o tratare prealabila a datelor contabile pentru adaptarea lor la criteriile care permit o analiza financiara semnificativa si traditionala. In acest sens, sunt utile detalierile care se fac in Anexa la bilant privind lichiditatea activelor, indeosebi a creantelor si exigibilitatea pasivelor, mai cu seama a datoriilor intreprinderii. Se ajunge, astfel, la constructia unui 'bilant financiar', in care clasamentul posturilor de activ si de pasiv se face, exclusiv, dupa criteriile de lichiditate si de exigibilitate . Aceasta nu pune in discutie, sub nici o forma, valoarea informativa a datelor contabile in structura actuala de prezentare si nici nu se constituie ca o unica modalitate de prezentare, in viitor, a structurii bilantului. In raport cu nevoile de informare asupra vietii economice a intreprinderii, responsabilii in metodologia contabilitatii vor adopta solutia pe care o considera cea mai adecvata obiectivelor evidentei contabile.

Pentru a respecta cat mai fidel criteriul lichiditatii, activele fixe (imobilizarile =IMO) se vor prezenta in urmatoarea succesiune:

1) imobilizarile din afara activitatii curente (de exploatare), privind terenurile neutilizate, casele de locuit etc. si care nu participa la functionarea intreprinderii. Ele reprezinta un fel de plasament in active fizice, ce pot reprezenta o rezerva de capitaluri, eventual, disponibile cand situatia financiara ar impune lichidarea lor. Altfel, lichiditatea lor este foarte slaba;

2) imobilizarile necorporale neamortizabile care se refera la drepturile de dispozitie achizitionate (fondul de comert pentru atragerea clientilor, pentru firma, nume comercial etc.) si care au o lichiditate slaba;

3) imobilizarile corporale neamortizabile (terenurile) care au, de asemenea, o lichiditate slaba;

4) imobilizarile necorporale amortizabile (brevete, licente, cheltuieli de infiintare etc.) devin lichide, pe masura repartizarii cheltuielilor, ocazionate de acestea, asupra mai multor perioade de gestiune;

5) imobilizarile corporale amortizabile care devin lichide pe masura amortizarii lor;

6) imprumuturile acordate filialelor sub forma de avansuri permanente, in contul curent al acestora, ca mijloc de finantare in cadrul unui program de dezvoltare si care sunt rambursabile pe termen lung;

7) participatiile, sub forma de actiuni sau parti sociale, pe care intreprinderea le detine in permanenta pentru a controla o alta societate sau pentru a exercita, in cadrul acesteia, o influenta predominanta. Titlurile de participatie au o lichiditate slaba tocmai pentru a pastra acest control sau influenta si aceasta lichiditate slaba le diferentiaza de valorile mobiliare de plasament, care sunt disponibile si pot fi lichidate pe piata financiara fara a se pune problema pierderii unei pozitii in conducerea altei societati. Titlurile de participatie nu pot fi amortizate, cedarea lor se impune numai in situatii financiare critice;

8) alte imobilizari financiare (dobanzi calculate si cu scadenta amanata, imprumuturi catre terti, depozite si cautiuni).

Activele circulante (ACR) sunt mai lichide decat activele fixe, putand fi rapid transformate in moneda. Durata recuperarii capitalurilor banesti alocate in aceste active este mai scurta si, de aceea, ele mai sunt numite si decalaje de plati nefavorabile. Din momentul platii aprovizionarilor si cheltuielilor de productie pana in momentul incasarii produselor vandute este un decalaj de plati nefavorabil. In compensare, pasivele stabile circulante sunt numite decalaje de plati favorabile (ex. platile pentru furnizori, salarii, asigurari etc.), motiv pentru care se urmareste echilibrul dintre aceste decalaje de plati.

Gradul de lichiditate al activelor circulante este variabil in functie de diversitatea lor:

1) Stocurile si produsele in curs (de fabricatie) sunt, in continuare, prezentate in functie de natura lor si de activitatea intreprinderii (care determina importanta riscurilor pe care le presupune detinerea unui stoc):

- stocurile curente (de tranzactie)

- stocurile de siguranta

Ambele formeaza categoria de stoc util, necesar pentru functionarea normala a intreprinderii. Daca avem in vedere ca reconstituirea acestui stoc este permanenta pentru a nu pune in pericol viata intreprinderii, acest stoc poate fi privit ca un element complementar al activelor fixe (reprezentand o alocare permanenta de fonduri banesti).

- stocurile de speculatie, a caror existenta este legata de variatiile asteptate (previzibile) in evolutia preturilor. Miscarea lor este o problema de plasament, care face arbitrajul intre detinerea pe termen scurt fie de bunuri reale, fie de moneda.

In cadrul acestor categorii de stocuri, lichiditatea este diferita, in functie de natura activelor circulante constitutive, respectiv de pozitia lor in cadrul ciclului de exploatare:

materii prime, produse in curs de fabricatie, semifabricate, produse finite, marfuri;

2) Creantele din activitatea curenta (din exploatare) cuprind creante in curs de incasare (nematerializate) si efecte de comert;

3) Alte creante pe termen scurt regrupeaza creantele cu scadente mai mici de un an, provenite din operatiuni financiare, cum ar fi avansurile pe termen scurt acordate filialelor;

4) Valorile mobiliare de plasament cuprind active monetare si financiare cumparate si care nu sunt necesare pentru controlul sau exercitarea unei anumite influente asupra altei societati. Ele pot fi cedate imediat pe piata financiara si au, de aceea, un grad ridicat de lichiditate (daca piata le absoarbe);

5) Conturile de regularizare de activ se refera la cheltuielile anticipate si la cheltuielile ce urmeaza a se repartiza pe mai multe perioade de gestiune;

6) Disponibilitatile (DPB) se refera la ansamblul mijloacelor de plata in conturile bancare si in casa. Au cel mai ridicat grad de lichiditate dar, prin politica de investitii sau prin politica de plasament, soldul lor devine, adesea, simbolic.

Structura pasivului, dupa criteriul exigibilitatii, grupeaza posturile de pasiv in doua mari categorii:

- capitalurile proprii;

- datoriile.

Capitalurile proprii au o exigibilitate nula, intrucat capitalul, mobilizat de la asociati sau conservat prin reinvestirea profiturilor, este definitiv la dispozitia intreprinderii, pe toata durata ei de viata.

Analiza datoriilor, in functie de gradul lor de exigibilitate, are o mare importanta pentru evaluarea riscului financiar pe care il implica indatorarea intreprinderii. Astfel ca, gruparea acestora in datorii financiare (pe termen lung si mediu) si datorii de exploatare (pe termen scurt) trebuie dispusa, in functie de scadenta obligatiilor de plata. In acest sens este utila situatia scadentelor, creantelor si datoriilor ce poate fi intocmita in functie de durata acestora daca datele contabile permit aceasta separare.

Adecvarea datelor contabile, pentru nevoile de analiza financiara, conduc la urmatoarea configuratie a bilantului financiar . In sinteza, bilantul financiar cuprinde doua parti, cu o stransa corespondenta a elementelor componente de activ cu cele de pasiv;

Gruparea creantelor si datoriilor, in functie de durata achitarii lor

1) partea de sus (HAUT) pentru reflectarea echilibrului financiar pe termen lung, cu imobilizari in activ (IMO), carora le corespund capitalurile permanente (CPM) in pasiv;

2) partea de jos (BAS) pentru surprinderea echilibrului financiar pe termen scurt, cu active circulante (ACR) si disponibilitati banesti (DPB) in activ, in corespondenta cu datorii de exploatare (DEX) si credite de trezorerie (CRT) in pasiv 5.

In expresia algebrica:

Activ = IMO + ACR + DPB

Pasiv = CPM + DEX + CRT

Astfel grupate, posturile de bilant pun in evidenta doua reguli principale ale finantarii:

1) Nevoile permanente de alocare a fondurilor banesti se vor acoperi din capitaluri permanente, indeosebi din capitaluri proprii.

ACTIV PASIV

Sinteza bilantului financiar

2) Nevoile ciclice (temporare) se vor acoperi din surse ciclice (temporare),

Nerespectarea acestor reguli sau, altfel spus, abaterea de la disciplina financiara, va determina o situatie financiara critica, in sensul nevoii de rambursare a datoriilor pe termen scurt, inainte ca activele fixe, cumparate din aceste surse, sa intre in functiune sau inainte de degajarea surplusului monetar din vanzari, corespunzator amortizarii respectivelor active fixe. In plus, dobanzile, comisioanele si garantiile la creditele pe termen scurt sunt mai costisitoare decat la cele pe termen lung.

1.6 Indicatori ai echilibrului financiar

In principiu, ca regula generala a echilibrului financiar al intreprinderii, o parte din capitalurile permanente este destinata acoperirii nevoilor ciclice (temporare), reinnoibile permanent in cadrul ciclurilor de exploatare succesive ale intreprinderii. Asa cum am amintit, stocurile si creantele, care se reconstituie permanent, pot fi considerate nevoi stabile (permanente ca si activele fixe) si care, prin urmare, necesita surse stabile (permanente) de finantare.

Aceasta regula specifica de finantare a activelor circulante este realizata prin existenta fondului de rulment, parte din capitalurile permanente degajate de partea de sus (HAUT) a bilantului, pentru a acoperi nevoi de finantare din partea de jos (BAS) a bilantului. Aceasta pozitie strategica a fondului de rulment, de a face legatura intre partea de sus si partea de jos ale bilantului, ii confera o valoare informativa deosebita, conducand la aprecierea, aproape unanima a analistilor financiari, ca fondul de rulment reprezinta cel mai important indicator al echilibrului financiar al intreprinderii. In cele din urma, el este rezultatul arbitrajului intre finantarea pe termen lung si finantarea pe termen scurt.

Sunt analisti financiari care apreciaza ca, dimpotriva, nevoia de fond de rulment este indicatorul cel mai relevant al echilibrului financiar, intrucat evidentiaza acele nevoi temporare reinnoibile permanent in cadrul ciclurilor de exploatare succesive ale intreprinderii. Aceste nevoi au ramas neacoperite din surse temporare si reinnoibile in cadrul acelorasi cicluri de exploatare. Aceasta apreciere porneste de la analiza calitativa a ciclului de exploatare, privind capacitatea acestuia de a-si echilibra nevoile ciclice din surse ciclice de capital. Partea ramasa neacoperita financiar trebuie sa fie egala sau inferioara fondului de rulment, altfel calitatea necorespunzatoare a activitatii de exploatare conduce la un dezechilibru financiar care va afecta exercitiile financiare viitoare sau care pune in pericol integritatea capitalurilor proprii.

In starea de echilibru financiar, fondul de rulment ar trebui sa fie egal cu nevoia de fond de rulment si sa degaje o trezorerie neta pozitiva, respectiv sa echilibreze partea de jos (BAS) a bilantului:

FR = (ACR + DPB) - ( DEX + CRT)

Din relatia de mai sus, rezulta, prin comutativitate, ca fondul de rulment este egal cu nevoia de fond de rulment plus trezoreria neta, oricare ar fi situatia acesteia (pozitiva sau negativa):

FR = (ACR - DEX) + (DPB - CRT)

de unde ecuatia de echilibru financiar care urmeaza:

FR = NFR + TN

Din ultima relatie se desprinde ideea ca principala componenta a echilibrului financiar este nevoia de fond de rulment, indicator a carei marime este dependenta, in mod direct proportional, de cifra de afaceri si poate fi previzionata in functie de politica viitoare a conducerii intreprinderii, privind vanzarile. Daca nu intervin modificari importante in partea de sus a bilantului, aceasta corespondenta a nevoii de fond de rulment cu cifra de afaceri are o anumita stabilitate, ceea ce permite o buna previziune a echilibrului financiar al intreprinderii (vezi metoda normativa prezentata in capitolul urmator).

Fondul de rulment poate fi analizat, in continuare, in functie de structura capitalurilor permanente :

- capitaluri proprii (CPR)

- datorii financiare (DFN).

Aceasta analiza ar pune in evidenta masura in care echilibrul financiar se asigura prin capitalurile proprii, respectiv gradul de autonomie a intreprinderii. Indicatorul care releva gradul de autonomie, de libertate in luarea unor decizii de investitii privind dezvoltarea intreprinderii, este fondul de rulment propriu (FRP), adica excedentul de capitaluri proprii fata de imobilizarile nete, excedent determinat dupa repartitia profitului, rezultat la incheierea exercitiului financiar. El se determina, deci, dupa relatia:

FRP = CPR - IMO

FRP1 = 1200 - 700 = 500

Se intelege ca rezultatul acestei relatii de calcul poate lua si valori negative si, in acest caz, se evidentiaza masura indatorarii pe termen lung, pentru nevoi de finantare pe termen scurt, gradul de dependenta al activitatii de exploatare fata de piata de capitaluri. De aceea, numim rezultatul negativ de mai sus fond de rulment imprumutat

FRI = FR - FRP

FRI = 20 - 30 = -10

FR = 50 - 30 = 20 FR = 50 - 40 = 10 FR = 30 - 50 = -20 FRP = 40 - 10 = 10 FRP = 30 - 40 = -10 FRP = 20 - 50 = -30

FRI = 20 - 10 = 10 FRI = 10-(-10) = 20 FRI =-20 -(-30) = 10

Corelatia dintre fondul de rulment si autonomia financiara a intreprinderii           

Exemplul cifric demonstreaza ca nu intotdeauna existenta unui fond de rulment pozitiv (+10%) reprezinta un echilibru financiar, in conditii de autonomie financiara. In fapt, fondul de rulment de mai sus este un fond de rulment imprumutat (-l0%) iar marja de siguranta pe care acest fond o asigura pentru finantarea activitatii de exploatare, pune la adapost intreprinderea numai in privinta scadentei acestei indatorari (care este mai indepartata) dar nu o acopera, in perspectiva, de riscul insolvabilitatii.

1.1 Fondul de rulment minim necesar

Fondul de rulment, ca excedent al capitalurilor permanente in raport cu imobilizarile nete are, pe termen scurt, un caracter relativ stabil. Daca nu au loc investitii importante si nici operatiuni financiare pe termen lung, putem asista la o crestere progresiva a fondului de rulment, ca urmare a autofinantarii, respectiv a acumularilor succesive de amortizari, provizioane si profituri nete nerepartizate.

In conditiile in care nevoia de fond de rulment nu inregistreaza aceeasi evolutie progresiva, putem asista la o crestere, de asemenea progresiva a trezoreriei nete care , in lipsa unui plasament rentabil, se poate regasi sub forma unor disponibilitati lenese (trandave). Deci este o situatie de echilibru financiar, cu suficienta marja de securitate fata de riscurile activitatii economice, totusi fondul de rulment excedentar are un cost de oportunitate ridicat, respectiv o diferenta semnificativa intre rentabilitatea activitatii economice a intreprinderii si rentabilitatea plasamentului, pe termen scurt, a trezoreriei nete pozitive. Aceasta situatie este rezultatul unei politici generale de prudenta si de intarire a autonomiei. Dimpotriva, in cazul unei politici ofensive de crestere a capacitatilor de productie sau de diversificare a activitatii, prin cumpararea de participatii la alte societati, capitalurile permanente absorbite in aceste active fizice sau financiare, degaja un fond de rulment inferior nevoii de fond de rulment. Acoperirea deficitului de fond de rulment necesita apelarea la credite pe termen scurt, al caror cost este ridicat atat in ceea ce priveste rata mai ridicata a dobanzii, cat si exigibilitatea ridicata a acestora. Aceste credite pun permanent problema renegocierii conditiilor de creditare. O asemenea situatie de deficit a fondului de rulment apare si in cazurile unor activitati economice cu rentabilitate insuficienta, pentru acoperirea costurilor capitalurilor proprii (dividendele) si ale celor imprumutate (dobanzi, comisioane etc.). De aceea, este recomandata acea politica generala de echilibru care sa mentina fondul de rulment la nivelul mediei fluctuatiilor nevoii de fond de rulment, aceasta fiind marimea minim necesara a fondului de rulment. Fondul de rulment optimal este cel care mentine echilibrul financiar al intreprinderii la cel mai scazut cost al procurarii capitalurilor.

Valori              NFR FR>NFR

FR = NFR

(+)TN (medie)

(-)TN FR < NFR

Timp

Politici de asigurare si mentinere a echilibrului financiar pe termen scurt

Aceasta ultima politica de echilibru, intre fondul de rulment si nevoia de fond de rulment, este si cea care asigura cel mai bine realizarea obiectivelor financiare de rentabilitate si lichiditate: diminuarea disponibilitatilor 'lenese' va determina cresterea rentabilitatii, iar reducerea solicitarii la creditele pe termen scurt va determina cresterea capacitatii de plata, respectiv cresterea autonomiei financiare a intreprinderii.

Analizand echilibrul financiar pe termen scurt, cel reflectat in partea de jos (BAS) a bilantului, putem calcula fondul de rulment ca diferenta intre activul circulant total (inclusiv lichiditatile sub forma disponibilitatilor banesti) si datoriile pe termen scurt, inclusiv soldul creditelor bancare pe termen scurt:

FR = (ACR + DPB) - (DEX + CRT)

FR1 = (1000 + 300) - (500 + 0) = 800

Cum se dovedeste si prin exemplul cifric, ambele relatii de calcul ale fondului de rulment sunt valabile, punand in evidenta faptul ca nu exista decat o singura problema in intreprindere, cea a finantarii. Dar aceasta problema principala poate fi abordata din doua unghiuri de vedere, nu contradictorii, ci, dimpotriva, complementare: cel al finantarii pe termen lung si cel al finantarii pe termen scurt . Optiunea pentru una sau alta din caile de finantare sau, mai degraba, optimizarea raportului dintre acestea sunt obiective ale politicii financiare, motivate de cresterea valorii intreprinderii, prin reducerea costului mediu ponderat al capitalului.

1.8 Bilantul financiar in lista, la valoarea bruta contabila

Intr-o optica de analiza prin fluxuri financiare, care sa elimine deformarile indicatorilor financiari datorate politicii de amortizare si politicii de dividend, se utilizeaza bilantul financiar cu active, in valoare contabila bruta (valoarea de intrare a lor in contabilitate).

Un astfel de bilant conduce la determinarea unor indicatori reali si comparabili ai echilibrului financiar pe termen lung si pe termen scurt. Analiza financiara devine, astfel, mult mai pertinenta si permite obtinerea unor referinte informative mult mai fiabile.

Pentru atingerea acestor rezultate este suficient ca, in calculul FR, NFR si deci al TN, sa se opereze cu valorile brute ale surselor de capital si ale alocarilor acestora in active fizice, financiare si monetare. Astfel, capitalurile proprii sunt luate in calcul FR la valoarea lor bruta, inainte de distribuirea (repartizarea) profiturilor. Influenta politicii de dividend este, deci, exclusa.

Tot astfel, imobilizarile sunt evaluate la valoarea bruta (de inventar), fara deducerea amortizarilor. Acestea ar influenta valoarea neta a imobilizarilor, in raport cu politica de amortizare promovata de intreprindere. De aceea, capitalurile permanente vor include si valoarea amortizarilor .

Bilant financiar cu activele in

valoarea bruta contabila