CERCETAREA - DEZVOLTAREA LA NIVELUL FIRMEI

Economia cercetarii dezvoltarii se refera la un ansamblu structurat si integrat de activitati specifice ca rezultat al diviziunii sociale a muncii in care cu ajutorul unor metode si tehnici corespu 737j91h nzatoare domeniului se realizeaza obiective prestabilite referitoare la producerea de cunostinte, informatii, documentatii tehnico-economice, prototipuri, instalatii si statii pilot experimentale, incercari si omologari de produse si meserii.

In acest context integrator se cauta realizarea unor produse cu un grad ridicat de competitivitate (calitate, pret, termen de livrare in cantitatile specificate, etc.).

Domeniul cercetarii dezvoltarii (C.D.) se bazeaza pe necesitatea intensificarii legaturii intre stiinta si practica, prin care sa se dezvolte produsul. Se apreciaza ca tarile dezvoltate au reusit progresul economico-social prin contributia stiintei si a dezvoltarii produselor in proportie de aproximativ 80%, iar contributia capitalului ar fi fost de 20 - 25 %.

In economia unei firme se considera ca tehnica de care dispune ea, este motorul dezvoltarii firmei, iar combustibilul este stiinta. Stiinta, in ansamblul ei, se manifesta in diferite moduri in activitatea economico - sociala. Astfel ea, in primul rand, este incorporata in tehnica si tehnologia utilizata in cadrul economiei nationale sau a firmei. In al doilea rand, stiinta se regaseste in diverse proportii in cunostintele oamenilor iar in al treilea rand, in ultimele decenii, ea s-a apropiat mai mult de cerintele imediate ale produsului.

Activitatea din domeniul C.D. se bazeaza pe creativitate, iar creativitatea se manifesta prin creatie. Acest raport trebuie mentinut si vazut in posibilitatile de modificare a unui vechi principiu: "mai mult si de dorit mai eficient " in realizarea unui principiu superior astazi si anume: "mai superior si mai nou".

Aceasta noua tendinta intitulata "mai superior si mai nou" se datoreaza unor cerinte actuale ale economiei nationale si anume:

- s-au intensificat schimburile internationale ce nu pot fi realizate fara produse competitive;

- a crescut in mod semnificativ cererea de diferentiere a produselor datorita noilor exigente ale beneficiarilor si consumatorilor;

- obtinerea de produse noi si superioare se bazeaza pe tehnologia avansata in care se incorporeaza in mare masura rezultatele C-D in toate domeniile de activitate.

Locul activitatii de cercetare-dezvoltare in cadrul firmei

Activitatile dintr-o firma se grupeaza dupa caracterul lor omogen si dupa gradul de completare in functiunile intreprinderii si anume:

cercetare - dezvoltare;

productie;

comerciala (marketing, aprovizionare, desfacere);

financiar - contabila;

personal.

Privind pozitia acestor functiuni in derularea unei activitati ne putem referi la urmatoarea schema:

Fig. 1.1. Locul C-D in cadrul functiunilor intreprinderii

Activitatile grupate in cadrul unor functiuni prezentate anterior trebuie sa asigure realizarea obiectivelor unei firme.

Japonezii pleaca, in realizarea obiectivelor firmei, de la un obiectiv primordial, si anume satisfacerea clientilor.

Fig.1.2. Obiectivul primordial - Satisfacerea clientilor

La realizarea acestor obiective, o contributie importanta o are activitatea de cercetare - dezvoltare.

Exista diverse moduri de clasificare a activitatii in domeniul C.D. In timp, s-au dezvoltat doua variante de clasificare a activitatilor din domeniul cercetarii si dezvoltarii, considerate in literatura de specialitate fundamentale pe care le vom prezenta in continuare:

a) Prima varianta (franceza) in care se considera ca exista trei domenii principale de activitate care inglobeaza la randul lor unele subdomenii:

~ cercetarea de baza cu doua subdomenii:

- cercetarea pura, care urmareste gasirea unor noi principii, largirea cunostintelor, noi concepte, noi legi ce nu sunt orientate spre un obiectiv final.

- cercetarea fundamentala, care cauta strapungerea unor bariere in stiinta, care apoi sunt dirijate spre anumite obiective finale (cercetare orientata).

~ cercetarea industriala - in acest domeniu se plecand de la rezultatele cercetarii de baza si tinand seama de experienta cercetatorilor, de anumite cerinte concrete ale productiei se incearca sa se gaseasca solutii aplicabile imediat pentru realizarea de produse si tehnologii.

~ cercetarea de dezvoltare - se concretizeaza solutiile anterioare in cele mai mici detalii ce duc la executia concreta. Acest domeniu poate fi impartit in doua subdomenii:

- predezvoltarea (in aceasta etapa se elaboreaza prototipuri, machete, experimentari pentru gasirea solutiilor finale);

- dezvoltarea propriu-zisa (domeniu in care se elaboreaza proiectele de executie ale produselor, tehnologia concreta de fabricatie, precum si toata documentatia tehnico - economica pentru realizarea produselor).

In cadrul dezvoltarii propriu - zise se mai elaboreaza proiecte pentru S.D.V.-uri, masini sau echipamente, care se vor realiza in intreprindere sau prin comenzi la alte firme si care se vor folosi cel putin la prima serie de fabricatie.

b) A doua varianta presupune:

~ cercetarea fundamentala realizabila in doua moduri: neorientata, si orientata;

~ cercetarea aplicativa presupunand dezvoltarea produselor si tehnologiilor.

Cadrul general de organizare in domeniul C-D

Principalele forme organizatorice existente pot fi sintetizate astfel:

Institute de cercetare subordonate Academiei;

Institute de cercetare la nivel national care vizeaza diverse domenii cerute de economia nationala;

Institute de cercetare si inginerie tehnologica constituite la nivelul unor ministere, departamente sau ramuri industriale;

Departamente de cercetare - in cadrul institutiilor de invatamant;

Departamente sau servicii - in cadrul intreprinderilor sau firmelor;

Colective de cercetare - in cadrul unor societati private;

In economia de piata se accentueaza anumite conexiuni intre trei elemente definitorii (productie, tehnologie, piata) bazate pe anumite corelatii dezvoltate in mai multe etape si pe care le vom analiza in continuare.

♦ in prima etapa s-a pus problema realizarii de produse care se obtin cu o anumita tehnologie, cu destinatie spre piata;

Aceasta a fost optica: "a vinde" ceea ce se produce.

♦ in a doua faza, piata devine generatoare de cerinte si pretentii concretizate in produse, care se vor realiza cu o anumita tehnologie;

Optica in acest caz este "a produce si a vinde ce se cere". Piata isi spune cuvantul. In acest context actiunile de marketing sunt importante.

A aparut in ultimul timp o alta idee pe care o promoveaza japonezii si in care se constata si mai bine rolul C-D. Punctul de plecare in abordare este tehnologia si anume tehnologii generatoare pe baza carora se cauta sa se realizeze produse care sa fie apoi desfacute pe piata.

Japonezii pun accent foarte mare pe dezvoltarea tehnologica si cercetarea aplicativa. Preluand ultimele noutati, cauta sa gaseasca solutii, echipamente mai moderne astfel incat acestea sa fie incorporate in rezultatul productiei. Japonezii folosesc potentialul lor propriu. Au activitatea creatoare dezvoltata pe principiul cumpara - dezvolta - vinde.

In centrul problemei oricarei intreprinderi se afla triada: produs - piata - tehnologie. De aici se incadreaza si se dezvolta rapoartele in functie de strategia intreprinderii (strategii de firma) care presupune elaborarea de tactici si obiective in functie de posibilitatile existente.

Fig.1.3. Coordonate cadru

Cercetarea-dezvoltarea in economiile nationale

Acest domeniu s-a impus in ultimii ani si a devenit imperios necesar datorita caracteristicilor in continua schimbare existente in economia de piata.

Se constata in principal urmatoarele tendinte:

a)          S-a diversificat gama de produse si in cadrul gamei de produse exista o mare diferentiere (colgate-fluor, colgate-total). Aceasta datorita exigentelor cumparatorilor, dar si influentarii psihologice a cumparatorilor prin actiuni de publicitate si promovarea desfasurate de compartimentele de marketing din cadrul firmelor;

b)          S-a accentuat tendinta de incorporare rapida a rezultatelor cercetarilor stiintifice in produse si tehnologii (de la emiterea ideii, pana la fabricarea produselor, timpul s-a redus considerabil). 

c)          S-au extins relatiile economice internationale ca urmare a diviziunii sociale a muncii pe plan mondial, ceea ce determina aparitia unor noi cerinte pentru patrunderea pe piata conform standardelor internationale pentru calitatea produselor.

d)          S-a intensificat lupta concurentiala pe piete, ceea ce presupune existenta unor produse cat mai competitive ( din punct de vedere al calitatii, pretului, cantitatii, service - ului, garantiilor), obtinute ca urmare a unei laborioase activitati de cercetare - dezvoltare.

Activitatea de C-D genereaza pe de o parte efecte economice importante si pe de alta parte necesita cheltuieli (eforturi). Efectele economice ale C-D se manifesta in principal astfel: in cercetarea economica dintr-o tara sau din cadrul unei firme, se estimeaza ca rata de crestere economica se datoreaza 25% capitalului si restul de 75% revine programului de C-D.

Eficienta economica a cercetarii este deosebit de ridicata daca se acorda atentie alegerii corecte a temei de cercetare, daca se asigura o serie de conditii in ceea ce priveste tehnica, materiale necesare, organizarea si coordonarea corespunzatoare. Cheltuielile efectuate cu temele de cercetare se recompenseaza in perioade scurte prin profitul suplimentar obtinut ca urmare a aplicarii in productie a rezultatelor obtinute. Exista domenii in economia nationala unde C-D este obligatorie si anume in cazul produselor bazate pe tehnologii avansate.

In acest caz, volumul exporturilor a crescut in tarile dezvoltate cu 25 pana la 45% (SUA, Japonia, Germania, Franta).

Exista insa si efecte negative concretizate intr-un risc asupra activitatii din domeniu.

Se apreciaza ca in cercetarea fundamentala exista un risc mare, cu sanse de succes de 5-10 %. In cercetarea aplicativa sansa de succes poate ajunge la 85-90 %. In activitatea de dezvoltare- experimentare sansele de succes sunt de 95-97 %.

In SUA s-a efectuat o ancheta la 54 de firme mari privind 366 de produse. In urma studiului au reiesit urmatoarele date:

produse reusite 67 %;

produse nereusite 10 %;

un grad discutabil de reusita 23 %.

In afara de acest risc de natura tehnica mai exista si un risc comercial, respectiv un risc in comercializare. In acest caz se estimeaza ca riscul producatorului este de 25- 30 %.

Avand in vedere importanta activitatii de C-D, precum si modul de structurare si integrare a acestor activitati se poate considera ca acest domeniu se poate constitui intr-o ramura a economiei nationale, deoarece in in cadrul lui exista un ansamblu de activitati cu functii omogene.

Pentru ca acest rol sa fie tot mai important intr-o tara se recomanda sa se aiba in vedere urmatoarele cerinte:

angajarea politica si guvernamentala in procesul de fundamentare, de orientare a politicii de dezvoltare in tara prin stiinta si tehnologie;

abordarea integrata si sistemica in sensul de a se asocia toti factorii sistemului social in orientarea si rezolvarea principalelor probleme privind evolutia sociala. In acest sens se mai are in vedere abordarea prospectiva, adica studierea tendintelor si anticiparea evenimentelor viitoare, a interactiunilor dintre acestea privind cerintele dezvoltarii socio-economice.

abordarea participativa conjugata a eforturilor, a valorilor tuturor partilor implicate in procesul de evolutie bazat pe stiinta si tehnologie.

Implicarea unei ecuatii matematice in domeniul C-D, se poate urmari prin urmatorii indicatori si prin urmatoarele actiuni.

personal folosit pentru C-D exprimat in valoare absoluta sau relativa;

fondurile alocate pentru C-D pe ansamblul economiei si finantata din bugetul guvernamental.

Din situatiile statistice rezulta ca in perioada anilor 60 - 70 in tarile dezvoltate aproape s-a dublat numarul oamenilor ocupati in domeniul cercetarii-dezvoltarii. In unele tari, 6-8% din populatia totala lucreaza in domeniul C-D. Privind raportul dintre numarul oamenilor care lucreaza in domeniul producerii de cunostinte si numarul celor implicati in productia materiala este de 1- 3, 1- 4.

De asemenea se considera ca din personalul de cercetare propriu-zis cel putin 10% trebuie sa se situeze la cel mai inalt nivel de calificare.

Rezultatele din cercetare se urmaresc ca un procent din produsul intern brut al tarii.

A existat in anii '80 o crestere semnificativa a cheltuielilor din cercetare, astfel:

SUA - 55 miliarde pentru cercetare (din care 27 miliarde de la guvern) constituind 1-3% din P.I.B.

Japonia 18 miliarde,

Germania 13 miliarde.

In ceea ce priveste repartizarea acestor cheltuieli pe diverse ramuri respectiv domenii, se pot da urmatoarele cifre estimative:

in SUA se aloca fonduri importante in cercetare in domeniul farmaceutic 1 miliarde dolari, aviatie si rachete 2 miliarde dolari;

in Franta 63% din fondurile guvernamentale sunt repartizate spre: aeronautica 27 %, electronica 21 % , informatica 15 %.

In alte tari cu potential mai mic ca Austria, Belgia, fondurile sunt repartizate pe domenii clasice: 12% constructii masini, 10% siderurgie, 10% productia chimica.

Privind repartizarea cheltuielilor pe domeniile propriu-zise ale C-D, avem: in SUA 13% pentru cercetari fundamentale (5.8 miliarde), 22% pentru cercetari aplicative, 65% pentru dezvoltare.

La noi in tara cercetarea fundamentala si aplicativa se finanteaza dintr-un fond special care dupa 1990 era un procent din cifra de afaceri a agentilor economici.

Interventia statului in C-D se mai face si printr-o finantare directa ca ajutor direct sau ajutor automat. Ajutorul direct implica o selectie pentru anumite domenii, iar ajutorul automat lasa beneficiarului libertatea de a utiliza acest fond.

Alte forme de sprijin guvernamental se refera la: reducerea de taxe, reducerea de impozite, ajutor anticipat, nerambursarea unor pierderi, garantarea de catre stat a unei sume de bani la banci pentru contracararea unor riscuri, etc.

Organismele guvernamentale pentru aplicarea politicilor in domeniul stiintei si tehnologiei se constituie la nivel national (luand decizii privind prioritatile, planificarea, finantarea, avizele pentru proiecte de importanta majora), la nivel sectorial (in cadrul ministerelor si departamentelor) si la nivel de institutii de cercetare. Dintre organismele guvernamentale existente putem aminti: Fundatia Nationala a Stiintelor (SUA), Ministerul Industriilor si Cercetarii (Franta), Ministerul Educatiei si Cercetarii (Romania).

Implicarea guvernelor se mai manifesta si in stabilirea unor coordonate pentru cooperari internationale in domeniul stiintei si tehnologiei. In U.E. exista astfel de programe comune cum ar fi ESPRIT (program strategic de dezvoltare tehnologica si de prelucrarea informatiei) sau JET (program experimental in domeniul fuziunii nucleare).

In toate tarile si la majoritatea firmelor se desfasoara activitati de cercetare-dezvoltare. Exista anumite aspecte caracteristice: cheltuielile de cercetare-dezvoltare in cadrul firmelor se estimeaza ca un procent din cifra de afaceri (2-4%) sau ca un procent din profit (10-20%); numarul de cercetatori si personal din activitatea de cercetare-dezvoltare este diferentiat in functie de domeniul in care isi desfasoara activitatea firma; pentru domeniile de varf numarul de salariati din cercetare-dezvoltare poate fi de ordinul sutelor; un procent mare de salariati in cercetare-dezvoltare exista si in cazul activitatilor de interes national situatie in care activitatea de cercetare este finantata in procent de pana la 80% din fonduri guvernamentale.

O problema care se pune este implicarea dimensiunii firmei in activitati de cercetare-dezvoltare. In mod normal firmele de dimensiuni mari au de regula departamente sau compartimente care desfasoara activitati de cercetare-dezvoltare. Privitor la firmele mici si mijlocii aproximativ 20-30% au si compartimente de cercetare-dezvoltare. Daca ne raportam la numarul de brevete realizate de personalul din cercetare din cadrul IMM-urilor se constata ca acesta este mai mare decat cel realizat de firmele mari. Exista chiar realizari remarcabile ca si grad de noutate in domeniul produselor electronice sau in domeniul industriei usoare.

Indiferent de dimensiunile intreprinderii (mare sau mica) se pune aceleasi probleme:

Ce fonduri trebuie sa alocam pentru ca cercetarea sa fie eficienta ?;

Care sunt temele spre care trebuie sa se orienteze cercetarea - dezvoltarea ?

Fondurile alocate pentru o tema de cercetare - dezvoltare trebuie sa depaseasca asa numita masa critica. Sub aceasta valoare nu pot fi rezolvate problemele la un nivel superior.

In practica se constata erori in legatura cu temele de cercetare in sensul ca sunt orientate spre anumite teluri neeficiente economic si fara perspectiva in viitor.

In concluzie se pot mentiona:

nici o firma nu poate sa se orienteze spre prea multe teme pentru ca nu dispune de fonduri suficiente pentru depasirea masei critice pentru fiecare tema.

programul de cercetare precum si finalitatea lui trebuie astfel intocmit, incat sa ne acopere corespunzator cerintele prezentului (ameliorari de produse, profit de moment) si sa asigure baza tehnico - stiintifica pentru dezvoltarea viitoare.

cheltuielile de cercetare - dezvoltare trebuie sa fie controlate periodic pentru a se evita cresterea costurilor si a se urmari inscrierea temelor in fazele preconizate si la costurile stabilite.

Conceptii si pozitii privind intreprinderea

Activitatile de cercetare - dezvoltare se organizeaza in general sub diferite forme. Intai ca o unitate autonoma independenta (institute de cercetare si de inginerie tehnologica). A doua forma principala este activitatea de cercetare realizata in cadrul firmelor intr-o structura organizatorica specific intreprinderii respective.

Implicatii in economia cercetarii - dezvoltarii

In acest caz aceste activitati din cadrul firmei se inscriu in functia de cercetare - dezvoltare din firma respectiva.

In cadrul unei firme exista mai multe functii care insumeaza un ansamblu de activitati inrudite prin care se realizeaza anumite obiective precis stabilite. Intre functiile intreprinderii exista si implicatii reciproce.

Activitatea de cercetare - dezvoltare poate fi realizata intr-o anumita organizatie independenta ca instrumente caracteristice unei firme.

In cazul in care activitatea de cercetare - dezvoltare se realizeaza in compartimentele dintr-o intreprindere productiva asupra acesteea se reflecta indirect caracteristicile intreprinderii precum si probleme legate de strategia politicii adoptate in cadrul intreprinderii.

Cercetarea-dezvoltarea ca organizatie socio-economica

In acest caz se pot evidentia urmatoarele caracteristici:

a)          in cadrul acestor organizatii activeaza factorul uman, ca urmare activitatea are un caracter social;

b)          fiecare organizatie are anumite, organizatia are caracter socio-economica;

c)          organizatiile socio-economice au frontiere relativ fixe;

d)          exista o ordine normativa care reglementeaza raportul in cadrul acestei organizatii (ROF - Regulamentul de organizare si functionare);

e)          exista o ordine ierarhica si aceasta este in general organigrama firmei;

f)            exista un sistem de comunicatii prin care se transmit informatii standardizate sau directe;

g)          exista un sistem de motivare, de antrenare, de stimulare a personalului prin salarii, prime sau alte forme de sprijin.

In legatura cu domeniul de cercetare - dezvoltare ca organizare socio-economica au aparut diferite conceptii si pozitii care au implicatii mari in functionalitatea si activitatea firmelor si in domeniul cercetarii - dezvoltarii.

Conceptii privind organizarea socio-economica

La ora actuala cele mai reprezentative conceptii sunt:

A) Conceptia structuralista conform careia orice organism are o structura prin care se definesc tipurile de conducere si pozitia fiecarui salariat, in cadrul acestei structuri, precum si legaturile stabilite oficial intre subordonati, modele de conducere, precum si legaturile intre diverse domenii de activitate inscrise in studiul intreprinderii.

In aceasta conceptie se considera ca si individul este o componenta a structurii careia trebuie sa i se acorde atentia.

Un alt domeniu se refera la faptul ca se accepta ideea existentei a doua structuri una oficiala, stabilita in cadrul organismului si a doua neoficiala care se formeaza pe baza relatiilor interpersonale.

B) Conceptia comportamentalista - (behaviorista) conform careia se pune accentul pe comportamentul personalului din cadrul organismului. Se cauta identificarea stimulentelor pentru personal, pentru a se implica cat mai mult in problemele si activitatile intreprinderii. Aceasta actiune de antrenare-stimulare se numeste motivarea personalului.

a) Teoria necesitatii (Maslow) conform careia nevoile umane sunt grupate intr-o piramida denumita generic "piramida lui Maslow". La baza acestei piramide stau nevoile fizice urmate de nevoile de securitate, nevoile sociale, nevoile de stima si ultima din varful piramidei fiind nevoile de autorealizare.

Conform acestei conceptii nevoia trebuie satisfacuta in momentul in care apare dupa care se trece la o nevoie imediat superioara.

b) Teoria lui MacGregory conform careia exista doua categorii de oameni notati simbolic cu X si Y. Cei din categoria X sunt persoane predispuse pozitiv, iar cei din categoria Y sunt persoane recalcitrante. Motivatiile se vor aplica diferit celor doua categorii.

c) Conceptia integrarii (ecologista) care considera ca nici o intreprindere sau chiar domenii din cadrul ei nu pot fi intelese decat daca avem in vedere si mediul exterior in care se incadreaza intreprinderea.

Aceasta presupune cercetarea de o serie de legi, relatii din mediul economic, politic si social in care isi desfasoara activitatea intreprinderea.

Aceasta conceptie are astazi mare valabilitate pentru ca mediul economico - social este deosebit de dinamic cu multiple mutatii ceea ce a determinat o serie de strategii pentru supravietuire.

Pozitii privind organizarea socio-economica

A) Pozitia instrumentalista considera intreprinderea, organismele sau domeniul un simplu mijloc de castig in raport cu care angajatii trebuie sa actioneze strict rational conform unor sarcini bine definite pentru fiecare angajat.

Obiectivul principal al intreprinderii este profitul maxim. Problemele privind personalul din intreprindere privind preocuparea pentru pregatirea lui, pentru stimularea lui si pentru alte probleme de natura mintii in preocuparea intreprinderii.

Acest lucru nu conduce la maxim de productivitate.

B) Pozitia structural - finalista in care intreprinderea are ca obiectiv realizarea profitului maxim. Se accepta ideea ca in cadrul intreprinderii exista doua structuri: cea oficiala (organigrama), si cea neoficiala (informala). Angajatul este un component in cadrul structurii firmei.

Directiile de actiune in cadrul acestei pozitii sunt:

desi intreprinderea are propriile obiective, cauta sa identifice si obiectivele grupurilor si persoanelor din cadrul firmei. Se urmareste sa se gaseasca solutii de satisfacere a ideilor generale ale intreprinderii si ale grupurilor de persoane in limita posibilitatilor existente in cadrul firmei;

se cauta sa se suprapuna cele doua structuri care pot sa apara in cadrul firmei, pentru ca in acest caz se obtine un consens de actiune cu finalitati superioare, respectiv sefii agreati de grup sa fie si sefii oficiali;

se pune accentul si pe conceptia comportamentalista, acordandu-se atentie problemelor de motivare a personalului.

C) Pozitia structural - functionalista in care se regasesc problemele si rezolvarile pozitiei anterioare, dar cu noi sensuri.

In primul rand obiectivul firmei este realizarea unui profit. Problema esentiala in aceasta pozitie se refera la conservarea intreprinderii in acest mediu economico - social, dinamic si turbulent.

In acest scop este necesar sa se gaseasca solutia de adaptare la noile situatii din mediul economic si social in care activeaza.

Adaptarea presupune: modificarea profilului de fabricatie; cautarea pietelor pentru desfacerea produselor sau consolidarea pozitiei pe pietele existente; imbunatatirea sistemului de informare si de prelucrare a informatiilor pentru a putea lua in timp scurt masuri de contracarare a unor situatii; cresterea si intarirea punctelor de control cu mediul extern si in final se cauta modificarea structurii de organizare si functionare a intreprinderii respectiv: crearea de noi compartimente, dezvoltarea unor compartimente existente, reducerea dimensiunilor unor compartimente.

Conservarea intreprinderii vizeaza doua aspecte:

a) pe plan extern se asigura imaginea intreprinderii, mentinerea si cresterea increderii in intreprindere ca este capabila sa satisfaca cerintele clientilor

b) pe plan intern conservarea se refera la asigurarea increderii personalului ca intreprinderea este capabila sa se adapteze la noile cerinte, ca este preocupata de securitatea muncii, de siguranta posturilor.