Factorii de productie. utilizarea lor

Factorii de productie. Utilizarea lor

"Oricare ar fi sectorul de activitate, pentru a produce trebuie folositi factori de productie: materii fabricate de alte intreprinderi, capital fix, munca si factori naturali, cum sunt terenurile agricole sau petrolul'. (Michel Didier)

Conceptul de factori de productie

In limbaj cotidian, termenul de factor este folosit cu sensul de "ceva care determina altceva, de "ceva' care face sa ia nastere un proces, o actiune. Daca actiunea este productia, atunci factorii de productie reprezinta premisa si conditia acestei actiuni.

Procesul complex al at 353h75d ragerii unor resurse la activitatea economica este explicat printr-o sene de notiuni, strans legate intre ele, cum sunt: resurse primare, resurse economice, resurse stoc, potential economic, factori de productie, factori de productie contemporani etc.

Punctul de plecare in analiza factorilor de productie il constituie resursele economice (sau productive): ansamblul mijloacelor disponibile si susceptibile de a fi valorificate in producerea de bunuri materiale si in prestarea de servicii.

Indiferent de felurile lor si de modificarea continua a acestora, resursele pot fi analizate atat ca stocuri, cat si ca fluxuri (ca existent la un moment dat si ca proces de atragere si utilizare economica a lor intr-o perioada de timp). Legatura permanenta dintre cele doua stari ale resurselor se realizeaza prin insusi procesul economic, proces in care ele apar atat ca intrari in productie, cat si ca iesiri din aceasta.

Privite in cadrul unei tari, resursele stoc se prezinta ca avutie nationala= totalitatea resurselor de care dispune un popor (un stat, o natiune) la un moment dat. Ea caracterizeaza starea economica a unei tari, puterea ei economica si, in ultima instanta, gradul bunastarii poporului acesteia.

Fiind un indicator sintetic de apreciere a starii tehnico-economice si culturale al unei tari, avutia nationala este o realitate vie (prin componenta sa umana, dar si prin  permanentele ei modificari sub incidenta actiunii umane).

De-a lungul anilor, pe baza contributiilor specialistilor, s-au conturat trei conceptii mai importante cu privire la natura si sfera avutiei nationale. Prima dintre ele, conceptia restrictiva, considera ca avutia nationala se extinde doar la bunurile materiale create de om si care participa la procesul de productie; avutia astfel conturata este numita "reproductibila'. Uneori se includ aici si resursele naturale primare.

A doua conceptie (intermediara) include in avutia nationala si resursele naturale primare.

A treia conceptie (extinsa) asupra avutiei nationale largeste sfera acesteia si asupra resurselor de munca, deci si asupra stocului de invatamant, de proiectare, de cercetare. Mai mult, multi specialisti considera ca tocmai aceste ultime resurse joaca rolul hotarator in dezvoltarea economica si in progresul general al natiunii.

In consonanta cu aceasta ultima optica, principalele elemente ale avutiei nationale sunt: resursele naturale ale solului si subsolului cunoscute, utilizabile si utilizate; resursele de munci; bunurile materiale acumulate, aparatul tehnic de productie; resursele spirituale sau potentialul creativ al tarii.

Potentialul economic al unei tari consta din ansamblul elementelor avutiei nationale intrate sau care pot fi atrase in circuitul economic. in raport de posibilitatile de punere efectiva in valoare a diferitelor sale componente, potenti­alul economic se prezinta in trei ipostaze:

- maxim = toate elementele avutiei nationale susceptibile a fi utilizate, indiferent de faptul ca exista sau nu tehnologii si solutii adecvate si daca pragul de eficienta atinge un nivel acceptabil.

- valorificabil = acele resurse pentru care exista necesitatea si posibilitatea punerii in valoare la un moment dat;

atras = resursele a caror atragere nu mai intampina restrictii tehnice, economice, sociale.

In general, diferenta dintre potentialul valorificabil si cel atras se datoreaza unor cauze ce tin de nivelul cererii, nevoia de rezerve, starea conjuncturala, existenta unor dezechilibre structurale.

Factorii de productie constau din potentialul de resurse economice atrase in circuitul economic. Deci, resursele economice disponibile si valorificabile, in masura in care sunt atrase si utilizate in activitatea economica, apar ca fluxuri sub forma de servicii ale factorilor de productie.

Cu toate acestea, asa cum remarca J.M.Keynes, "teoria propriu-zisa a factorilor de productie, care determina folosirea efectiva a resurselor disponibile, nu a facut decat rareori obiectul unui studiu amanuntit'.

Se pune intrebarea: intotdeauna si in orice conditii resursele economice atrase in productie deveneau, devin, factori de productie? Cei mai multi autori contemporani identifica resursele economice cu factorii de productie. Alti autori considera ca, pentru o asemenea devenire, sunt necesare institutii economice si juridice de un anume fel.

Oricum, in conditiile economiei de piata moderne, factorii de productie se afla in proprietatea unor agenti economici care, in mod liber, isi asuma responsabilitatea utili­zarii lor in activitati ale caror rezultate sunt cerute de piata, cu respectarea reglemen­tarilor in vigoare.

Initial, au existat doi factori. Acestia au fost denumiti factori primari (originari): munca si natura. Apoi a aparut factorul derivat traditional - capitalul.

In timp, au avut loc multiplicarea si diversificarea factorilor de productie. Astazi, este greu de spus cati factori de productie exista in societate. Oricum, indiferent cum sunt grupati si apreciati, factorii de productie contemporani (traditionali si noi) trebuie sa fie abordati si analizati in mod concret-istoric si in dinamica, sub aspectul lor cantitativ, structural si calitativ.

Munca - factor determinant in productie

"De cand munca a devenit factor de productie, marimea ofertei agregate de munca are un rol determinant in dimensionarea volumului si structurii bunurilor materiale si serviciilor pe care o economie le produce. Desigur, munca nu indeplineste singura acest rol, deoarece, volumul si felurile de unelte cu care oamenii lucreaza, capitalul pe care ei il utilizeaza sunt, de asemenea, de maxima importanta'.(Roy B. Helfgott)

Analiza acestui factor de productie se va face prin treceri succesive de la premisa sa generala pana la munca efectiv prestata si incadrata in activitatile economice de orice fel, indeosebi in cea de producere a bunurilor.

Munca este un factor primar, originar, de productie. Adesea se afirma ca o asemenea apreciere este valabila doar pentru munca simpla, cea complexa fiind un factor derivat, respectiv un veritabil capital uman. Dar, ce inseamna munca simpla in conditiile contemporane?

Munca este o activitate specific umana, fizica si/sau intelectuala prin care oamenii isi folosesc aptitudinile, cunostintele si experienta, ajutandu-se, in acest scop, de instrumente corespunzatoare, mobilul ei fiind asigurarea bunurilor necesare satisfacerii trebuintelor lor imediate si de perspectiva.

Munca a fost si a ramas factorul de productie activ si determinant; ea este aceea care produce factorii derivati de productie, ea antreneaza ceilalti factori.

Natura - factor originar de productie

"Factorii naturali sunt un dat al universului: pamantul, mineralele, petrolul, spatiul. Factorii naturali nu sunt gratuiti, ei trebuie sa fie exploatati. Dar existenta lor primara, in care oamenii nu se regasesc in nici un fel, permite conceperea oricarui proces industrial si realizarea tuturor utilitatilor; toate acestea ar fi imposibile fara resurse naturale '. (Michel Didier)

Ca factor de productie, natura reprezinta un ansamblu de elemente la care oamenii fac apel pentru a produce; aceste elemente sunt adaptate nevoilor umane prin munca. In acest sens, natura asigura substanta, conditiile materiale, cadrul desfasurarii vietii insasi, ca si majoritatea energiei primare necesare oricarei activitati social-economice.

Cea mai importanta parte a naturii, pe care omul si-a apropriat-o, este pamantul, care, din punct de vedere economic, include si apa. Toate activitatile umane sunt legate intr-un fel sau altul, direct sau indirect, de pamant. Pana la un punct, acesta se identifica cu "mama natura', fiind suportul desfasurarii oricarei activitati umane.

Pamantul ca factor de productie se caracterizeaza prin cateva trasaturi spe­cifice.

a) El este un dat preexistent omului, adica un element neprodus de om.

Societatea umana nu este posibila fara Terra, aceasta fiind:

- locul de amplasament al societatii umane insasi;

- suport material al oricarei activitati;

- furnizor (rezervor) de materii prime date o data pentru totdeauna (zacaminte neregenerabile) sau reproductive anual (recoltele); magazie "originara' de resurse na­turale;

- "arsenal primitiv' al tuturor uneltelor.

b)  Pamantul este un element durabil si teoretic indestructibil. Ca factor de productie originar, el nu trebuie confundat cu terenul agricol (capital imobiliar) si nici cu amenajarile facute si incorporate in pamant (capital acumulat).

c) Pamantul este limitat; suprafata totala este constanta si, in consecinta factorul respectiv este virtualmente rar. Deci, resursele naturale sunt in acelasi timp neproductibile si neproduse, limitate si nereinnoibile.

Problemele privitoare la factorul natural se regasesc prin definitie in teoria despre sectorul primar al economiei. Ele se concretizeaza in sumedenia de influente exercitate de mediul fizic (geo­grafic, topografic, climatic, hidrografic, pedologie, geologic etc.)

Pamantul este insa numai un punct de plecare in conceperea activitatii economice. Unii specia­listi fac distinctie intre resursele naturale ale subsolului si pamantul ca fond funciar (terenuri agricole, pasuni, vii, livezi, paduri, luciul apelor interioare).

Functiile specifice ale pamantului - fond funciar pot fi redate astfel:

- suport si mediu de viata pentru toate plantele terestre;

- sursa principala de elemente nutritive si rezervorul principal de energie pentru organismele vii;

- receptor si regulator al umiditatii in sistemul sol-apa-planta. Importanta deosebita a fondului funciar decurge din urmatoarele:

functiile specifice ale solului nu pot fi inlocuite cu nimic si de nimeni; lumea va depinde de energia si substanta pamantului;

el este un corp natural viu, o resursa cu un potential de productie regenerabil (utilizarea rationala nu duce la epuizarea, ci la ameliorarea lui);

- singura resursa naturala de producere a alimentelor si a unor materii prime agro-silvice de mare importanta;

- caracterul limitat si diferentiat calitativ pe zone si tari.

Abundenta si penuria de resurse naturale au avut si au efecte multiple si contradictorii asupra oamenilor si popoarelor: abundenta a favorizat hotarator avantul industriei; penuria a impins unele tari spre acaparari teritoriale, spre razboaie. Puterea economica a unei tari este in prezent direct legata de o agricultura prospera si de resurse minerale strategice.

Capitalul - factor derivat de productie.

" Capitalul este rezultatul unei munci anterioare, el este " munca acumulata'. O alta trasatura: bunurile capitale sunt reintroduse in procesul productiei si sunt ceea ce sunt tocmai cu conditia de a participa din nou la munca oamenilor, de a o provoca, de a o usura, cel putin Aceasta participare ingaduie bunurilor capitale sa se regenereze, sa fie reconstruite si sporite, sa produca un venit. intr-adevar, productia absoarbe si refabrica neincetat capital'. (Fernand Braudel)

Termenul de capital a fost introdus in limbajul de specialitate inca din secolele XI-XII Initial, acestui termen i s-au atribuit sensurile de: fond, stoc de marfuri, cheag pentru o afacere, bani aducatori de venituri (dobanzi).

In optica economica, capitalul consta din mijloacele de productie avansate si folosite (punctul de vedere al productiei) sau din ansamblul resurselor eterogene a caror utilizare face posibila obtinerea periodica a unui venit (punctul de vedere ce pune in centru! problemei repartitia). in fond, cele doua laturi ale opticii economice se intre­patrund ele subordonandu-se una celeilalte.

Capitalul este acel factor de productie care consta din ansamblul bunurilor produse si folosite pentru obtinerea altor bunuri materiale si servicii, destinate  vanzarii cu avantaj economic, cu profit.

Spre deosebire de factorii primari de productie, capitalul se caracterizeaza deci prin:

- ei este un rezultat al proceselor economice anterioare;

- consta din bunurile intermediare, din bunurile mijloace de productie;

- in sfera sa se includ doar banii activi.