Inflatia

INFLATIA

Introducere

Inflatia a fost si a ramas una dintre cele mai complexe si mai controversate probleme contemporane. Ritmurile, sensurile si efectele acestui proces macro-economic au fost asimetrice si asincrone.

Obiectivele procesului de studiu

Pe parcursul capitolului veti cunoaste sensul notiunilor de inflatie, deflatie, spirala inflationista, stagflatie, slumpflatie, criza inflationista, relatia dintre inflatie si somaj prin intermediul curbei Phillips.

Geneza si natura inflatiei contemporane

Initial, inflatia s-a manifestat sub forma devalorizarii mascate a monedelor din metale pretioase, fiind cunoscuta in prezent ca inflatie monetaro-baneasca. Elementele definitorii ale acestei inflatii sunt: separarea continutului nominal al monedelor metalice (mai mare) de continutul lor real (mai mic); transformarea existentei-aur a monedei in aparenta-aur; aglomerarea circulatiei cu moneda ieftina, fara valoare deplina; scaderea puterii de cumparare a monedelor falsificate.

Inflatia banilor de hartie convertibili in aur a fost specifica formarii economiei de piata in Europa cand s-a actionat pentru sisteme banesti stabile bazate pe etalonul aur. Cand banii de hartie inlocuiau realmente aurul monetar, miscarea semnelor valorii oglindea legile circulatiei banilor-aur cu valoare deplina. Cantitatea banilor de hartie se limita la aurul pe care acesti bani ii reprezentau in circulatie, inflatia neputand sa apara.

Relativ repede, canalele circulatiei banesti au inceput sa se aglomereze datorita cantitatii de marfuri aflate in circulatie. Scaderea puterii de cumparare a banilor in circulatie antrena cresterea preturilor, aparand inflatia in care cantitatea banilor de hartie aflata in circulatie o depasea sensibil pe cea care rezulta din raportul dintre masa de aur monetar si etalonul aur.

Prabusirea etalonului aur a creat premisele unei noi forme de inflatie - inflatia banilor de hartie neconvertibili in aur. In conditiile cand singurele elemente de stabilitate si normalitate monetara decurg din cursul fortat al banilor si din increderea populatiei in buna lor functionare, inflatia poate sa apara ca un fenomen din afara normalului monetar, punand in evidenta un excedent de bani.

Pe baza intereselor variate ale grupurilor socioprofesionale, au fost elaborate si circula in literatura de specialitate numeroase puncte de vedere c 838c25i u privire la natura inflatiei.

Exista autori care privesc inflatia ca un proces general atemporal si aspatial ce se manifesta atunci cand nivelul general al preturilor este in crestere continua, mai mult sau mai putin rapida.

In gandirea keynesista inflatia este apreciata in legatura cu fluxurile macroeconomice reale. "Odata ce folosirea mainii de lucru a ajuns sa fie deplina, orice incercare de a mari in continuare investitiile va declansa o tendinta de crestere nelimitata a preturilor curente, oricare ar fi inclinatia marginala spre consum, adica ne vom afla intr-o situatie de inflatie autentica."

Promotorii neoliberalismului monetarist explica inflatia pe baza confruntarii specifice dintre marimile nominale si cele reale, dintre nivelurile curente si cele viitoare ale indicatorilor macroeconomici.

"Banii au o importanta considerabila pentru intelegerea nivelului si dinamicii marimilor nominale, dar si pentru marimile reale. Puterea de cumparare a monedei provine din compararea, nu intotdeauna constienta intre marimile disponibile curente si cele viitoare previzibile ale indicatorilor marfaro - banesti" (M.Friedman).

Inflatia actuala continua sa ramana un proces de depreciere a banilor aflati in circulatie si nu de devalorizare a lor prin masuri luate constient de agenti economici specializati.

Inflatia se manifesta ca o crestere generala si durabila a marii majoritati a preturilor crestere diferentiata insa pe categorii de bunuri, pe servicii ale factorilor de productie, pe variate piete teritoriale.

In sfera circulatiei monetare si marfare, inflatia actuala semnifica un anume raport intre marimea fluxurilor banesti si cea a fluxurilor reale: excedentul masei monetare in raport de oferta de satisfactori si de prodfactori.

Deoarece fluxurile banesti pot influenta fie in sensul realizarii echilibrelor macroeconomice, fie in cel al stimularii aparitiei si adancirii acestor dezechilibre, inflatia contemporana devine ea insasi un dezechilibru monetaro-material. Inflatia apare ca disfunctie acceptata de agentii economici, ca un rau necesar al cresterii economice.

Ca proces structural ce cuprinde ansamblul macrosocial, inflatia actuala are efecte restructurante mari sau mai mici, mai mult sau mai putin dureroase pentru categoriile sociale cu venituri relativ fixe.

Inflatia contemporana reprezinta un dezechilibru structural monetaro-real, care exprima existenta in circulatie a unei mase monetare ce depaseste nevoile economiei, fapt ce antreneaza deprecierea banilor neconvertibili in aur si a celor neconvertibili in general, ca si cresterea durabila si generalizata a preturilor.

In literatura de specialitate se utilizeaza diferite criterii de delimitare a formelor inflatiei. Din punct de vedere al intensitatii intalnim :

Inflatia moderata, caracterizata printr-o crestere medie anuala a preturilor si serviciilor de circa 3-4%, care duce la deprecierea lenta si progresiva a banilor, fara socuri economice ;

Inflatia deschisa, in care cresterea anuala a preturilor este intre 5 si 10% si este insotita de cresteri economice mai reduse sau chiar stagnari ;

Inflatia declarata, in care preturile cresc anual cu 10-15% ;

Inflatia galopanta, in care preturile si tarifele cresc anual cu mai mult de 15%, provocand mari dezechilibre economice si sociale ;

Hiperinflatia, forma cea mai periculoasa si excesiva a inflatiei, in care preturile cresc la intervale scurte de timp, antrenand dezechilibre generale in economia nationala ;

Dezinflatia, se manifesta prin incetinirea durabila si autointretinuta a ritmului de crestere a nivelului general al preturilor ;

Cresterea economica neinflationista, este o inflatie moderata insotita de o crestere economica mai mare decat inflatia ;

Cresterea economica inflationista, releva un ritm pozitiv de crestere a productiei nationale, insotit de o rata a inflatiei mai inalta decat cea a dinamicii economice ;

Stagflatia, desemneaza acea situatie din economie in care coexista inflatia cu lipsa de crestere economica ;

Slumpflatia, sintetizeaza coexistenta inflatiei galopanta cu recesiunea economica.

Activitatea 1:

Inflatia puternica si necontrolata de guvern afecteaza mai mult pe:

a) bancherii-debitori;

b) intreprinzatorii cu rate medii de profit;

c) detinatorii de valori mobiliare cu dobanzi fixe;

d) comerciantii mici si mijlocii;

e) persoanele care au achitat credite de consum contractate anterior acestei inflatii.

Relatia dintre inflatie si cresterea generalizata a preturilor este o relatie:

a) de la cauza la efect;

b) de la efect la cauza;

c) de identificare;

d) de interdependenta si conditionare reciproca.

Inflatia in tarile cu economie monetara:

a) nu exista;

b) are o intensitate mai mica decat in economiile de tranzitie;

c) are o tendinta generala si constanta de crestere;

d) nu se modifica decat pe fondul unui somaj prelungit.

Cauzele inflatiei

1. Cauzele directe ale aparitiei, mentinerii si accelerarii inflatiei sunt reduse, de regula, la procese ce au loc in sfera circulatiei. Chiar daca se explica dezechilibrul realo-monetar, cauza originara este de natura baneasca.

2. Cei mai multi specialisti, cele mai multe studii si monografii analizeaza, in ultimul timp, factorii care au declansat si intretinut inflatia de mare amploare din anii '70 - '80. Analiza concreta si comparata a factorilor ce au dus la aparitia inflatiei, ca si a celor ce determina perpetuarea ei cu diferite grade de intensitate este de mare insemnatate, aceasta punand in evidenta asemanari si deosebiri intre aceste grupe de factori. Pe baza acestui principiu, unii autori grupeaza factorii inflatiei in generali, particulari si specifici; altii impart cauzele inflatiei in cauze pe termen lung si cauze pe termen scurt. Pe termen scurt, inflatia este un proces monetar.

3. Cauzele si factorii inflatiei se structureaza si se ierarhizeaza in maniere diferite pe tari.

4. Se resimte tot mai mult nevoia de a evidentia acei factori si acele circumstante care au facut posibila inflatia moderata in anii '80 in cele mai multe tari dezvoltate economic si mentinerea ei sub controlul guvernamental.

5. O tot mai mare atentie se acorda cauzelor multiple (economice, sociale, politice) ce au declansat inflatia de mare amploare in tarile foste socialiste.

Adesea, inflatia este explicata doar prin emisiunea excesiva de semne banesti (inflatie prin moneda). Economistul M.Friedman afirma ca inflatia este legata mai ales de oferta de moneda, suplimentarea acesteia decurgand din deciziile agentilor economici specializati in sensul sporirii activelor lor (banii de credit).

Procesul inflationist este pus si pe seama excesului de cerere (inflatia prin cerere). Este vorba despre acele impulsuri dinspre cerere, care statueaza si consolideaza un dezechilibru de piata, cererea nominala solvabila mentinandu-se mai mare decat oferta.

Alte conceptii considera drept cauza principala (unica) a inflatiei insuficienta productiei (inflatia prin oferta). Sporirea veniturilor, indeosebi a salariilor, nu este compensata printr-o crestere corespunzatoare a productivitatii. Apare, astfel, o penurie de bunuri materiale si de servicii. Un asemenea dezechilibru este numit inflatie reala.

Cresterea substantiala a creditului duce relativ repede la dezechilibrul inflationist, la excesul de cerere nominala pentru bunurile de consum (inflatia prin credit). In anumite conditii profiturile cresc mai repede decat masa economiilor disponibile ale intreprinderilor. Ca urmare, guvernele cauta sa promoveze programe proprii de finantare recurgand la credit. Aceasta solutie este nu numai necesara dar si posibila, existand premisele cresterii creditului: rata scazuta a dobanzii depuneri relativ mari la banci, mari concentrari de resurse financiare la societatile de asigurari. Masa monetara suplimentara se exprima in sporirea imediata a cererii de consum, in timp ce noile investitii nu se materializeaza inca in cresteri ale ofertei. Ca urmare, cresc preturile de piata, are loc prelevarea inflationista a profiturilor si se reduce puterea de cumparare a salariilor nominale.

O alta cauza luata in considerare este aceea a sporirii costurilor de productie (inflatia prin costuri). O asemenea inflatie se declanseaza si se mentine atunci cand si acolo unde intreprinderile, guvernele, salariatii si consumatorii actioneaza oarecum convergent in directia cresterii costurilor.

Declansarea inflatiei poate fi inteleasa numai prin luarea in considerare a mai multor factori: economici si social-politici; interni si externi; directi si indirecti; pe termen scurt si pe termen mediu etc.

Interactiunea dintre inflatia prin cerere si inflatia prin oferta

Inflatia prin cerere rezulta din cresterea cererii agregate. Cresterea cererii agregate este explicata de unii specialisti prin cresterea veniturilor banesti ale populatiei. In aceasta situatie, rezolvarea problemei inflatiei se realizeaza printr-un control al ofertei de bani din economie.

La o crestere a cererii agregate, firmele vor raspunde partial prin cresterea preturilor si partial prin cresterea productiei.

O astfel de inflatie este specifica perioadelor de boom economic prelungit.

Inflatia prin costuri apare in situatia in care costurile de productie cresc independent de cererea agregata. Daca firmele sunt confruntate cu o sporire a costurilor, ele vor raspunde partial prin cresterea pretului de vanzare si partial prin reducerea volumului activitatii

Efectul inflatiei asupra productiei nationale si asupra ocuparii difera in cazul inflatiei prin costuri de cel al inflatiei prin cerere. Daca inflatia prin costuri antreneaza, de regula, scaderea productiei si a ocuparii, cea prin cerere conduce, dimpotriva la sporirea acestora.

Inflatia prin cerere si inflatia prin costuri se pot manifesta simultan. Aceasta deoarece cresterile de preturi si de salarii pot fi determinate, fie de cresteri ale cererii agregate, fie de factori ce duc la sporirea costurilor. Cele doua genuri de inflatie ajung sa se intrepatrunda, chiar daca procesul demareaza din cauza unui singur factor. Un proces inflationist prin costuri poate fi alimentat ulterior de politicile guvernamentale de sporire a cererii agregate, prin care se cauta evitarea cresterii somajului. Invers, un proces inflationist demarat printr-un puseu de cerere agregata poate conduce la consolidarea pozitiei unor grupari de interese militare, care isi vor utiliza aceasta putere pentru a-si majora veniturile; veniturile majorate de partea acestor unitati vor insemna costuri mai ridicate pentru ceilalti agenti economici intreprinzatori.

ACTIVITATEA 2 :

Inflatia galopanta din Romania anilor 90-92 poate fi apreciata, prin cauza cauzei principale care a generat-o si intretinut-o, ca:

a)      inflatie prin costuri;

b)      inflatie prin oferta;

c)      inflatie importata;

d)      inflatie prin cerere.

Cresterea veniturilor populatiei si a preturilor de consum in aceeasi masura are ca efect:

a)      cresterea puterii de cumparare a banilor;

b)      aparitia sau intensificarea procesului inflationist;

c)      scaderea nivelului de trai;

d)      modificarea raportului dintre veniturile reale si cele nominale, in favoarea celor din urma.

Masurarea inflatiei

Cel mai corespunzator criteriu de masurare a procesului inflationist este ecartul (decalajul) absolut si relativ dintre cererea solvabila nominala, pe de o parte si oferta reala de marfuri si servicii, pe de alta parte.

Absolut, marimea inflatiei ar consta din diferenta intre cererea absoluta nominala si cantitatea reala de marfuri si servicii, pe care le pot oferi efectiv agentii economici si pe care acestia le pot pune in circulatie. Dezechilibrul inflationist inseamna, in fond, un excedent de masa monetara (cerere nominala) de care dispun agentii economici si care este neacoperit (nesatisfacut) printr-o oferta reala adecvata.

Relativ, procesul s-ar masura ca raport procentual intre excedentul de masa monetara si oferta reala de bunuri. Marimile relative, la randul lor, pot fi exprimate in indici care apreciaza sensul evolutiei procesului inflationist (crescator, descrescator, constant).

Dimensiunea efectiva a intervalului rezulta din insumarea presiunilor inflationiste. Una din presiuni este pozitiva, dinspre masa monetara in circulatie, alta negativa, dinspre oferta de marfuri si servicii necesare populatiei.

In prezent, inflatia este masurata prin urmatorii indici si coeficienti: indicele general al preturilor sau deflatorul PIB, indicele preturilor de consum, modificarea puterii de cumparare a banilor, devansarea cresterii indicatorilor macroeconomici rezultativi de catre masa monetara existenta in circulatie si care este disponibila spre a fi cheltuita.

Indicele general al preturilor si tarifelor de consum (IPC) exprima modificarea medie ponderata a cheltuielilor pe care o familie de talie mijlocie, din mediul urban, le face pentru asigurarea mijloacelor de subzistenta, in concordanta cu nivelul si structura nevoii sociale istoriceste determinate.

IPC este un indice de tip Laspeyes, calculandu-se dupa formula:

IPC = S(Q₀ x P₁) / S(Q₀ x P₀), unde

Q₀ reprezinta structura cosului de bunuri ce reflecta nevoia sociala.

IPC este folosit de guverne drept criteriu de apreciere a reusitei sau nereusitei politicii sale economice. De asemenea, acest indice serveste patronatului la negocierea cu sindicatele si cu salariatii, precum si la analize comparate intre dinamica preturilor si cea a productivitatii muncii ca si pentru cunoasterea marimii profitului.

Luarea in evidenta a tuturor bunurilor ce intra in structura consumului unei familii nu este posibila, de aceea s-a recurs la folosirea unor modele de calculare a indicilor preturilor de consum.

Prima operatiune este cea a alegerii grupelor de marfuri ce urmeaza sa faca parte din esantion, precizarea marfurilor reprezentative pentru fiecare grupa. In al doilea rand se dau ponderi grupelor de marfuri din fiecare grupa. In al treilea rand , se precizeaza modalitatea de observare directa a pietelor si se stabileste frecventa cu care sunt inregistrate nivelurile preturilor la marfurile retinute in esantion. In al patrulea rand, se stabilesc prin lege atat metoda de calculare a indicelui, cat si organele specializate cu competente in acest domeniu.

O cale de diminuare a IPC este cea a punerii cresterii pretului pe seama imbunatatirii calitatii marfii respective, cota respectiva de crestere nefiind luata in calcul la dimensionarea IPC.

In unele tari, sindicatele calculeaza ele insele acest indice pe care il propun spre a fi luat ca baza la negocierile cu patronatul.

Principalele efecte ale inflatiei

Efectele inflatiei difera de la o perioada la alta, in functie de forma si intensitatea acesteia, de politicile economice promovate, ca si de capacitatea guvernelor de a cunoaste si a controla procesul.

Un prim efect controlat consta in diminuarea puterii de cumparare a monedei, proces ce afecteaza diferit si inegal agentii economici. Prin deprecierea banilor se elimina o parte a resurselor materiale acumulate si se asigura folosirea la o rata normala de rentabilitate a capacitatilor ramase in circuitul activ.

Inflatia deblocheaza mecanismul economic. Eliminand unitatile ineficiente sau capacitatile uzate moral, procesul inflationist favorizeaza adaptarea unitatilor ramase la exigentele impuse de progresul tehnic si de mecanismele pietei.

Inflatia redistribuie avutiile existente si schimba sensurile utilizarii lor, ea favorizeaza inclinatia spre consum si pe debitori si restrictioneaza inclinatia spre economii si pe creditori.

Inflatia indeparteaza din circuitul activ o parte a banilor, concomitent cu scaderea puterii de cumparare. Acest efect se manifesta doar in termeni reali, deoarece nominal are loc o crestere a cantitatii de bani a populatiei.

Inflatia antreneaza restrictii in formarea resurselor banesti necesare largirii productiei.

Ca si recesiunea economica, inflatia pune de acord capacitatile de productie existente cu nevoile reale de consum. Ea face aceasta prin presiunea permanenta pe care o exercita, in avans, asupra resurselor productive.

Inflatia galopanta cu trend crescator de durata si insuficient controlata reprezinta un factor dezorganizator al oricarei economii, descurajand investitiile productive si orientand resursele banesti spre actiuni speculative curente.

Inflatia excesiva duce la decaderea societatii civile, in care clasele de mijloc isi pierd locul si rolul lor de factor de echilibru, submineaza sistemul de impunere fiscala, genereaza coruptie si degradare in cadrul institutiilor sociale.

Efectele negative ale inflatiei suportate de anumiti agenti economici, de anumite clase si grupuri sociale, ca si de societate in ansamblul ei, sunt denumite costuri ale inflatiei.

Oricare ar fi forma ei, inflatia redistribuie veniturile si avutia de la persoanele cu venituri fixe si cu pozitii slabe in sistemul economic spre cele care detin putere economica si o folosesc pentru a obtine venituri mari. Cu cat rata inflatiei este mai mare si inregistreaza fluctuatii mai puternice, cu atat firmele vor intampina dificultati in procesul de previzionare a costurilor si incasarilor, deci si a profiturilor.

Anticiparile si inflatia. Politici de combatere a inflatiei

Inflatia este un fenomen preponderent negativ, un dezechilibru macroeconomic cu efecte de antrenare in economia reala. Agentii economici individuali si agregati nu pot controla inflatia in ansamblu dar pot sa-si adapteze comportamentul la sensul si starea procesului si sa ia deciziile privind afacerea lor in raport cu anticiparile.

Rata anticipata a inflatiei este unul din parametrii de care tin seama agentii economici in dimensionarea activitatii. Fiecare tip de agent economic recepteaza inflatia pe anumite fluxuri economice si dispune de parghii specifice de adaptare la exigentele concurentei in conditii de inflatie.

Se poate spune ca agentii economici producatori si bancari se impart in doua categorii: avantajati si dezavantajati de procesul inflationist. Primii reusesc sa-si insuseasca rapid metode specifice de lupta cu efectele generale ale inflatiei si obtin rezultate economico-financiare reale mai bune decat cele anterioare. Ceilalti, nereusind sa se adapteze cu rapiditate la noile conditii, vor pierde din pozitiile detinute si vor inregistra diminuari de profituri, chiar pierderi si falimente.

Politicile antiinflationiste se grupeaza dupa mai multe criterii.

Din punct de vedere al intensitatii si sensului procesului, se poate vorbi de:

politici de lupta cu criza inflationista si efectele ei;

politici de prevenire a hiperinflatiei si de mentinere a inflatiei moderate sub controlul factorilor responsabili.

Factorii care intervin sunt agentii macroeconomici specializati, care isi propun sa stabilizeze procesele macroeconomice si sa deschida calea relansarii cresterii si dezvoltarii economice. Se au in vedere masuri de protectie sociala cum sunt: indexarea salariilor la inflatie, suplimentarea veniturilor categoriilor defavorizate, cresterea indemnizatiei de somaj, a pensiilor.

Din punct de vedere al doctrinei economice ce sta la baza conceperii lor, politicile de combatere a inflatiei pot fi:

politici de control a cererii agregate;

politici de stimulare a ofertei agregate.

Politicile cererii agregate se deruleaza cu folosirea preponderenta fie a instrumentelor fiscale, fie a celor monetare.

Politicile fiscale de combatere a inflatiei presupun modificarea cheltuielilor publice si a veniturilor din impozite si taxe. Cererea agregata poate fi redusa prin diminuarea cheltuielilor guvernamentale sau prin ridicarea nivelului impozitelor si taxelor, ceea ce are ca efect reducerea cheltuielilor de consum personal. Aceste masuri sunt tipice pentru politica deflationista.

Politicile monetare se bazeaza fie pe modificarea ofertei de moneda, fie pe cea a ratei dobanzii. Autoritatea monetara poate reduce cererea agregata prin diminuarea ofertei de moneda, astfel incat sa rezulte mai putina lichiditate. Totodata la acelasi efect se poate ajunge si prin ridicarea ratei dobanzii si scumpirea creditului.

Politica antiinflationista de stimulare a ofertei are drept scop reducerea ritmului de crestere a costurilor. Aceasta contribuie la stoparea diminuarii ofertei agregate si chiar la cresterea acesteia, prin restrangerea influentelor monopolurilor asupra preturilor si veniturilor, masuri menite sa restranga activitatea si puterea sindicatelor, politici de promovare a concurentei si de control a concentrarilor economice. De asemenea el poate fi sustinut prin demararea unor politici de crestere a productivitatii prin: stimulente fiscale, incurajarea cercetarii-dezvoltarii, acordarea de subventii firmelor ce investesc in utilaje performante.

Tinand cont de complexitatea acestui dezechilibru major, in anexa 2 este detaliata problema inflatiei.

ACTIVITATEA 5:

Daca in anul T_n-1, indicele general al preturilor a fost de 110(1,1), iar in anul T_n acesta a fost de 121(1,21), atunci rata inflatiei in anul T_n a fost:

a)     

b)     

c)     

d)     

Aratati care din urmatoarele masuri de politica antihiperinflatie vizeaza relansarea cresterii economie:

a)      reducerea in visteria statului, pe calea impozitelor speciale progresive, a mijloacelor de plata stranse pe cai ilicite;

b)      transformarea economiilor populatiei in investitii reale;

c)      reducerea masei monetare in circulatie;

d)      elaborarea si executarea unui buget de stat echilibrat prin reducerea cheltuielilor publice.

La care cauze ale inflatiei se refera urmatoarele afirmatii:

a)      singura cauza de baza a inflatiei o reprezinta cheltuielile mai mari decat incasarile efectuate de puterea executiva;

b)      nivelul salariilor fiind, de regula, negociat in cateva din ramurile industriale de baza, aceasta va duce curand la accelerarea inflatiei;

c)      cand perioada de boom se prelungeste, presiunea inflationista se manifesta in intreaga economie.

Se presupune ca o familie a depus la inceputul anului 1000 u.m. la o banca comerciala cu o rata a dobanzii de 6%. Daca in anul respectiv nivelul inflatiei a atins 13%, care a fost puterea de cumpararea a celor 1000 u.m. aflate in depozit la sfarsitul acelui an?