INFLATIA

Inflatia - notiuni generale

Beneficiem de o descriere metaforica a inflatiei inca in secolul al XVI-lea, (in Miroir des Français publicata la Nancy in 1581): "Dezordinea dezordinilor este asa de mare astazi la toate marfurile, incat, daca lucrurile nu sunt imbunatatite si insanatosite, exista temerea sa fie nevoite, in scurt timp, pentru hrana u 353c23d nui om de tot atata aur si argint cat greutatea sa". Deci inflatia este o "dezordine a dezordinilor" din economie pentru ca ea atinge moneda care masoara valoarea tuturor lucrurilor. O alta definitie care descrie simptomele inflatiei dar nu spune nimic despre cauzele sau consecintele ei este data de economistii Laidler si Parkin in 1975: "Inflatia este fenomenul de crestere continua a preturilor sau de depreciere continua a valorii banilor". Definitia lui Brofenbrenner si Holzman din 1963 este mai plastica: "Inflatia este o stare de generalizare a excesului de cerere, in care "prea multi bani alearga dupa prea putine bunuri".

In literatura economica intalnim o serie de termeni legati de inflatie: deflatie, dezinflatie, stagflatie, slumflatie, inflatie importata. Deflatia este un proces monetar-material caracterizat prin scaderea durabila, pe termen lung a nivelului preturilor. Dezinflatia este un proces monetar-real care se manifesta prin incetinirea durabila si autointretinuta a ratei de crestere a nivelului general al preturilor. Ea exista intr-o tara unde rata cresterii preturilor este mai mica intr-un an, fata de anul precedent. Dezinflatie competitiva exista atunci cand o tara reuseste sa aiba o moneda puternica si o inflatie mai redusa decat a tarilor partenere. Stagflatia presupune cresterea in paralel a inflatiei si a somajului. Inflatia este rapida iar PIB stagneaza sau creste foarte lent. Slumflatia presupune o inflatie accelerata pe fondul scaderii PIB. Declansarea fenomenului inflationist poate fi urmarea importarii acestuia din alte economii, mai ales atunci cand moneda importatorilor e mai slaba decat a exportatorilor de inflatie.

Manifestarile specifice fenomenului inflationist sunt: cresterea preturilor, deficitul schimburilor cu strainatatea, scaderea calitatii vietii, cresterea armatei de someri, conflicte salariale, falimentul unitatilor neeficiente.

In mecanismul de producere a inflatiei distingem patru etape: declansare, derulare, extindere si stagnare. Declansarea inflatiei este provocata de o serie de dezechilibre. Abaterile cererii agregate in raport cu oferta agregata, existenta si lansarea continua pe piata a unor cantitati mari de bani, dezechilibrul intre rata consumului si rata investitiilor, majorarea cheltuielilor bugetare si cresterea lenta a veniturilor (deficitul bugetar), cresterea preturilor ca urmare a costurilor in crestere si a zvonurilor existente, intensificarea relatiilor de creditare prin crearea banilor de cont, concurenta si diferenta de productivitate la producator, calitatea si strategia actului de guvernare, conditiile internationale de racordare a economiei nationale la economia mondiala, sunt numai cateva dintre acestea. Dupa declansarea fenomenului inflationist economistul M. Flamant a evidentiat existenta a trei momente intermediare. Cresterea tensiunii inflationiste prin accentuarea dezechilibrului cerere-oferta in sectoarele importante ale economiei, este urmata de presiunea inflationista, adica de cresterea autointretinuta, de ansamblu a preturilor si de al treilea moment care este socul inflationist, urmare a primelor doua faze sau a unor evenimente deosebite (socuri petroliere). Continutul celorlalte trei etape este sugerat de insasi denumirea lor: derulare, extindere, stagnare.

Efecte  ale inflatiei

In primul rand, inflatia duce la redistribuirea veniturilor si a averii membrilor societatii. De pilda, se poate profita de procesul inflationist cu ocazia recurgerii la credite pentru cumpararea de locuinte. Aici este vorba de faptul ca, in urma cresterii preturilor si a devalorizarii banilor, achitarea ratelor va fi mult mai usoara. In schimb, altii vor cunoaste pierderi din cauza inflatiei deoarece dispun de numerar, hartii de valoare, care sunt supuse unui proces de depreciere. Sunt dezavantajati din cauza inflatiei cei care traiesc dintr-un venit fix, ca de exemplu, salariatii, pensionarii etc. Dar efectele negative ale inflatiei se pot contracara. De pilda, in tarile cu economie de piata sunt majorate salariile, pensiile, bursele, ajutoarele sociale etc., pe masura ce are loc cresterea ratei inflatiei masurata cu ajutorul IPC (Indicele Preturilor de Consum). Pentru a opri procesul de redistribuire a veniturilor are loc adaptarea continua a ratei dobanzii la rata de crestere a inflatiei.

Un alt aspect negativ al inflatiei este legat de distorsiunile aparute in raporturile relative ale preturilor. Aici este vorba de cresterea foarte diferita a preturilor bunurilor, ceea ce are consecinte nedorite asupra raportului de schimb intre producatori si consumatori, asupra structurii productiei, alocarii resurselor si eficientei economice.

Masurarea inflatiei

Masurarea inflatiei se face cu ajutorul indicatorilor de preturi. Cel mai important indice de preturi este "Indicele preturilor de Consum" (IPC). Acest indicator masoara costul vietii, oferind informatii pretioase despre nivelul de trai dintr-o tara. Marimea costului vietii depinde de nivelul cheltuielilor curente efectuate intr-o anumita perioada de timp, de regula un an, pentru procurarea de bunuri alimentare, nealimentare si servicii necesare consumului populatiei. Acestea sunt cheltuielile care intra in structura "cosului de piata al consumatorului". Pentru calculul IPC in SUA, de exemplu, se urmaresc 265 grupe de bunuri procurate de consumatorii din 85 de orase.

Un alt indicator al preturilor este "Indicele Preturilor de Productie" (IPP), un indice al comertului cu ridicata care in SUA, se calculeaza urmarind evolutia preturilor a 3400 de bunuri.

"deflatorul PNB" este un indice al preturilor pentru intregul PNB si se calculeaza ca un raport intre PNB nominal si PNB real.

Pe baza acestor indicatori se calculeaza rata inflatiei:

, unde I poate fi IPC, IPP sau deflatorul PNB.

Tipuri de inflatie. Cauzele inflatiei.

Prin prisma catorva criterii de clasificare vom reliefa principalele tipuri de inflatie:

Orice exces de cerere (insuficienta a bunurilor sau fortei de munca) conduce la o crestere a preturilor si salariilor. Daca inflatia e deschisa economia continua sa functioneze cu un mecanism in care preturile sunt fixe. Inflatia reprimata apare atunci cand controlul guvernamental impiedica cresterea preturilor bunurilor de consum si a salariilor. Inseamna ca excesul de cerere este doar reprimat nu si redus. Cand controlul guvernamental inceteaza trebuie sa ne asteptam la cresteri de preturi si salarii.

Cand rata inflatiei are o singura cifra vorbim de inflatie moderata (la 2-3% inflatia este "taratoare"). Cand aceasta are doua, trei cifre avem de-a face cu inflatie galopanta, iar cand nivelul general al preturilor creste cu peste 50% lunar avem hiperinflatie. Fenomenul hiperinflationist a aparut dupa primul razboi mondial in Germania, Polonia, Austria, Rusia si Ungaria iar  dupa al doilea razboi mondial in tari sud-americane. Cel mai virulent fenomen hiperinflationist a fost hiperinflatia germana, dupa razboiul din 1914-1918. In 1919 preturile au crescut de 6 ori, dupa 18 luni de stabilitate au mai crescut de 2 ori, ca mai apoi, in cateva luni, sa creasca de 40 de ori. Ultimele luni ale falimentului marcii au devenit o nebunie colectiva. Salariile se plateau in fiecare zi iar cu sacii de bani primiti fiecare alerga la piata inainte de scumpirea de dupa-amiaza ( livra de unt - 433 gr. costa 3400 de marci in februarie 1923, 26 de miliarde de marci la 29 octombrie si 280 de miliarde la 5 noiembrie). Deoarece mecanismele inflatiei reproduc, in mic, pe cele ale hiperinflatiei se cuvine sa desprindem caracteristicile acesteia.

In perioade de hiperinflatie deficitul statului atinge sume colosale (La inceputul anului 1923 in Germania impozitele si taxele adunate de la populatie nu acopereau decat o treime din cheltuielile publice iar la sfarsitul anului acopereau numai 1% din acestea. Solutia a fost rotativa de bani care alimenta 99% din bugetul de stat. Urmarea imediata a fost pierderea increderii in institutiile nationale cele mai respectabile, moneda si statul).

Cantitatea de moneda creste excesiv (imprimeriile germane lucrau zi si noapte pentru a tipari bani; cea mai mica greva intr-o imprimerie capata forma unei catastrofe nationale).

Moneda nationala isi pierde intreaga valoare in raport cu monedele straine (un dolar se schimba pe 11 miliarde de marci germane, rata de schimb modificandu-se la fiecare minut).

Printre tarile care au cunoscut in ultimii ani cresteri ale preturilor de peste 100% pe an si unele chiar dublarea preturilor la fiecare luna amintim: Bolivia, Brazilia, Israel, Polonia, Rusia.

Inflatia neanticipata, numai, este cea care afecteaza productia si ocuparea fortei de munca. In cazul inflatiei asteptate toate neajunsurile au fost prevazute si ca atare contracarate prin preturi indexate.

Cand ritmul de crestere a salariilor tine pasul cu ritmul de crestere a preturilor vorbim de inflatie echilibrata iar atunci cand ritmul de crestere al preturilor il devanseaza cu mult pe cel al salariilor, fenomenul este resimtit acut si inflatia este dezechilibrata.

Literatura economica este unanima in a cauta adevaratele cauze ale inflatiei in modificarea structurii cererii si ofertei agregate. Factorii care determina cresterea cererii globale sunt tot atatia factori care determina declansarea inflatiei. Printre ei se numara: sporirea inclinatiei spre consum si variatia cheltuielilor individuale cu investitiile in sectorul privat, cresterea cheltuielilor guvernamentale, sporirea ofertei de bani, combinatia dintre ultimele doua, cresterea exporturilor intr-o economie deschisa.

Teoria lui Keynes, monetaristii, teoreticienii scolii asteptarilor rationale considera ca esenta inflatiei provocata de cerere consta in aceea ca, cantitatea de bani depaseste cantitatea de bunuri oferite, in conditiile ocuparii depline a fortei de munca. In figura de mai jos economia este in stare de ehilibru in punctul E. In urma largirii cererii agregate, curba CA se deplaseaza spre dreapta si devine CA'. Noul punct de echilibru este E'. Nivelul preturilor cunoaste o crestere, deci s-a produs inflatia.

Inflatia provocata de costuri se deosebeste de inflatia provocata de cerere prin faptul ca preturile si salariile cunosc o crestere chiar inainte de a se ajunge la folosirea deplina a fortei de munca. Acest tip de inflatie nu a fost prezent la inceputurile economiei de piata. A aparut in perioada anilor '30 - '40, fiind provocata, dupa parerea unor specialisti, de cresterea salariilor.

In ultimul timp, datorita socurilor din domeniul petrolului si al materiilor prime din anii '73 - '79, inflatia provocata de costuri revine in actualitate. Principalele socuri petroliere (cresterea spectaculoasa a pretului petrolului) s-au succedat cronologic astfel : 1951 (Iran), 1973 (razboiul dintre Israel si tarile arabe), 1980 (razboiul dintre Iran si Irak), 1991 (razboiul din Golf pentru eliberarea Kuweitului), 2003 (razboiul din Irak). Figura de mai jos prezinta grafic tipul  de inflatie provocata de costuri.

Tipurile de inflatie prin costuri sunt de mai multe feluri: inflatie exogena prin costuri, inflatie prin preturi relative sau pretentii legate de venituri si inflatie de inertie.

Preturile de import ridicate pentru bunurile intermediare (vezi socul petrolului), adaosurile mari practicate de firme si aducatoare de profituri substantiale, salariile nejustificat de mari,  rezultat al negocierilor intre patronat si sindicate sunt tot atatea cauze ale inflatiei prin costuri.

Agentii economici, de regula, compara produsul lor (sau pretul factorilor de productie) cu produsele (sau pretul factorilor) altor agenti economici. Un caz particular il constituie modelul comportamental in care un agent incearca sa mentina o relatie fixa intre pretul (sau salariul sau) si cel al unui grup de referinta, mentinand in mod artificial un anume nivel al pretului pe care nu-l justifica cheltuielile de productie. Preturile mari vor conduce la inflatie.

Gospodariile casnice si firmele incearca sa-si protejeze venitul real dorit ajustandu-si nivelul salariilor si preturile lor la inflatia viitoare asteptata. In masura in care cresterea nivelului preturilor este rezultatul unei incercari de protejare a venitului real al agentilor sau grupurilor de agenti, aceasta inflatie poate fi denumita "inflatie de inertie".

Inflatia provocata de costuri duce la cresterea preturilor de la Ip la Ip'. Curba OA se deplaseaza in sus si devine OA' in conditiile folosirii incomplete a fortei de munca. Deci, s-a produs socul ofertei. Deoarece nu se declanseaza tot timpul un soc al cererii sau al ofertei inflatia se desfasoara, de regula, in acelasi ritm avand de a face cu o inflatie inertiala.

In aceste conditii curbele OA si CA, din figura 7.4.c se deplaseaza in sus, punctul de echilibru mutandu-se in E', apoi in E". Preturile vor cunoaste o crestere cu acelasi procent in fiecare an (de exemplu 6%).

Cand in cadrul economiei se observa existenta inflatiei inertiale curbele OA si CA se deplaseaza impreuna.

In conditiile inflatiei inertiale exista posibilitatea aparitiei stagflatiei, care inseamna prezenta unei inflatii accentuate in perioade cu somaj mare. Un asemenea caz este evidentiat cu ajutorul figurii alaturate (noul punct de echilibru E'

In concluzie, cei doi factori care, la nivelul fiecarei firme, apasa asupra preturilor sunt costurile si cererea. Pentru ansamblul economiei efectul cresterii preturilor asupra salariilor si al salariilor crescute asupra maririi costurilor declanseaza spirala inflationista. Conditiile economice generale care activeaza bucla inflatiei sunt:

o crestere a contributiilor sociale sau fiscale ale firmelor mareste costurile, provoaca o crestere a preturilor si activeaza spirala inflationista.

o explozie a preturilor la materiile prime importate creste costurile, declanseaza cresterea preturilor si porneste spirala inflationista.

crearea excesiva de moneda (datorita deficitului bugetar sau unui exces de credit) actioneaza asupra cererii si da posibilitatea cresterii preturilor.

Statul, bancile, particularii sunt principalii vinovati de inflatie in opinia lui Michel Didier. Statul anticipeaza in calculele sale cresterea preturilor si isi incaseaza veniturile fiscale si cotizatiile indexate in functie de preturile crescute. Marind fiscalitatea, ridicand rata cotizatiilor sociale el nu face altceva decat sa relanseze in mod deliberat cresterea preturilor. Rata dobanzii practicata de banci pentru imprumuturile acordate urmeaza indeaproape cresterea preturilor. Ca atare, ele nu sufera de pe urma inflatiei, din contra, profita de orice crestere a ratei dobanzii. Inflatia e benefica pentru acei agenti economici particulari care se pot indatora dar ii dezavantajeaza pe cei ce nu se pot imprumuta (cei saraci nu ofera garantii) si pe cei bogati carora le devalorizeaza economiile. Luati individual ei nu sunt vinovati de inflatie insa, in mod colectiv, ei contribuie la aceasta cerand cresteri de salarii care relanseaza cursa preturilor. La ansamblul bilantului unei intreprinderi valoarea activului (cladiri, masini, stocuri) urmeaza cresterea preturilor. In schimb, valoarea reala a datoriilor de rambursat se reduce in fiecare an, o data cu cresterea preturilor. Ca atare, inflatia conduce la un transfer financiar dinspre cei care imprumuta spre marile intreprinderi. Pentru ca o firma sa-si poata bloca preturile ar trebui ca simultan salariile sa inceteze sa creasca, ratele dobanzilor sa scada, impozitele si contributiile sociale sa fie stabilizate.

Cai de combatere a inflatiei

Antidotul impotriva inflatiei se compune in opinia multor economisti din urmatoarele patru ingrediente: blocarea preturilor, blocarea monedei, blocarea cheltuielilor publice, blocarea veniturilor si costurilor.

Cateva din caile de lupta impotriva inflatiei sunt formulate mai jos:

Evitarea crearii suplimentare de moneda si deci limitarea creditului care va duce la cresterea ratei dobanzii. Aceasta poate fi o cale simplista deoarece o intreprindere careia ii este refuzat creditul renunta la o investitie. Urmarea va fi cresterea somajului inaintea reducerii inflatiei. Din practica tarilor dezvoltate se poate trage concluzia ca politicile de austeritate monetara sunt eficace numai daca sunt aplicate pe o durata suficient de mare si daca se accepta un somaj ridicat.

Limitarea cheltuielilor bugetare de catre guvern echivaleaza cu o comanda sociala mai redusa pentru firme ceea ce va conduce la un somaj mai mare. Dar nu e sigur ca somajul mai mare va reduce inflatia deoarece somerii fac presiuni asupra costurilor prin pretentiile de majorare a ajutoarelor de somaj.

Blocarea salariilor este o cale de stopare a inflatiei dar poate degenera in conflict social generalizat.

Efecte durabile in lupta impotriva inflatiei se vor obtine numai prin cresterea productivitatii muncii si prin intarirea concurentei. Cresterea productivitatii poate fi sustinuta numai prin investitii in tehnica noua, cercetare, in general in progres tehnic.

Legatura somaj - inflatie

In perioada anilor '60 W. Phillips a inceput studiul cuantificarii factorilor care duc la inflatie. El a evidentiat empiric legatura ce se stabileste intre somaj, preturi si salarii, construind curba care ii poarta numele (figura de mai jos).

Scala verticala din dreapta indica cresterea salariilor fiind mai ridicata cu doua procente fata de scala din stanga. Cele doua procente reprezinta cresterea productivitatii muncii. Cresterea salariilor ca urmare a cresterii productivitatii muncii nu genereaza inflatie, deci nu se ia in calcul. Deplasarea spre stanga pe curba Phillips duce la cresterea preturilor si a salariilor, pe de o parte, si la reducerea somajului pe de alta parte. Deci, exista o constrangere in a alege intre inflatie si somaj, intre ele existand o relatie invers proportionala.

In 1982 a fost contestata curba Phillips elaborata in 1960. Noua curba demonstra ca intre rata somajului si rata inflatiei nu exista pe termen lung nici o legatura. Se impunea, de asemenea, sa se faca distinctie intre rata inertiala si rata efectiva a inflatiei. Inflatia inertiala se intalneste la aceea rata care poate fi luata in calcul la un moment dat sau care poate fi prevazuta. Socurile frecvente din economie determina insa ca rata efectiva a inflatiei sa nu coincida cu rata inertiala, asteptata a inflatiei. Noul model al curbei Phillips apare in figura 7.6.b.

Graficul ne permite analiza etapelor ciclului de afaceri.

In prima perioada economia se gaseste la inceputul curbei Phillips pe termen scurt in punctul A. Somajul se afla la nivelul sau natural.

In cea de-a doua perioada datorita cresterii productiei, proprie perioadei de avant, scade rata somajului. Economia se misca spre stanga pe curba Phillips pe termen scurt. Inflatia creste prin trecerea din punctul A in punctul B.

Cand constata ca a avut loc cresterea inflatiei oamenii iau in calculele lor pentru viitorul apropiat aceasta noua rata ridicata. Deci, rata inflatiei inertiale creste. Curba Phillips pe termen scurt se deplaseaza in sus (CPS devine CPS'). Cu toate ca in punctul C rata somajului este aceeasi cu cea din punctul B, inflatia este mai ridicata, in ea regasindu-se rata inertiala mai mare.

Cresterea economica nu este insa de lunga durata. La un moment dat apar factori care actioneaza impotriva cresterii rapide (incetinirea cresterii masei monetare dictata de oficialitatile financiare). In consecinta, se manifesta tendinta de scadere, de restrangere a productiei.

O data cu restrangerea activitatii economice rata somajului revine la rata sa naturala (in punctul D al curbei CPS'). Se poate constata ca rata somajului la punctul D este identica cu cea de la punctul A, iar rata inflatiei este mai ridicata. Explicatia consta in cresterea ratei inertiale prin trecerea ei din punctul A in D.

Ciclul descris mai sus poate actiona si invers, cand economia intra intr-un "ciclu restrictiv". In acest caz creste somajul, scade rata efectiva a inflatiei, precum si cea inertiala, in final revenindu-se la rata naturala a somajului.

Atunci cand rata somajului deviaza de la rata sa naturala, in general, se schimba si rata inflatiei. Daca, de exemplu, rata efectiva a somajului se gaseste sub nivelul ratei sale naturale, atunci inflatia va creste an de an. Acest proces inflationist se opreste cand somajul revine la rata sa naturala.

Cand rata somajului este mai mare decat rata sa naturala, inflatia va cunoaste procesul de reducere. Ea se va stabiliza cand somajul efectiv se va gasi la nivelul ratei sale naturale. In astfel de conditii inflatia nu va creste, dar nici nu va scadea. De aceea, pe termen lung singurul nivel al somajului care se impaca cu o inflatie stabila este rata naturala a somajului. Asadar, curba Phillips pe termen lung se prezinta ca o linie dreapta verticala, care se suprapune peste linia ratei naturale a somajului.

Din analiza de mai sus rezulta doua concluzii cheie pentru politica economica. Este vorba, in primul rand, de faptul ca exista un nivel al somajului pe care economia il va suporta pe termen lung (rata naturala a somajului). O tara nu poate ramane mult timp sub rata naturala a somajului fara ca aceasta sa nu duca la declansarea spiralei crescatoare a inflatiei. In al doilea rand, se poate stapani si curba Phillips pe termen scurt. Actionand astfel ca rata somajului sa scada sub nivelul ratei sale naturale, temporar va exista un somaj scazut, dar va trebui suportata o inflatie crescatoare. Este valabil si reversul problemei: cu un somaj ridicat se poate reduce inflatia.