MACROECONOMIE

Problematica macroeconomiei

Stiinta economica studiaza fenomenele si procesele economice la nivele diferite (micro, macro si mondoeconomic).

Macroeconomia are ca obiect 838j92i de studiu evidentierea si definirea trasaturilor economiei nationale si a mecanismului ei de functionare. Economia nationala reprezinta veriga de baza a economiei mondiale. Stiut fiind ca populatia globului este grupata in aproape 200 de tari si teritorii independente, cunoasterea desfasurarii vietii economice la nivel macroeconomic se impune ca o necesitate stringenta.

Obiectivele macroeconomice si caile lor de infaptuire

A) Obiective macroeconomice

1. Productia reprezinta cel mai important obiectiv urmarit si examinat de catre macroeconomie. Avand in vedere faptul ca economia este un sistem cibernetic, in lucrarile de specialitate termenul "output" este cel care defineste productia. Interesul deosebit acordat studierii productiei este motivat. Puterea economica a unei tari, nivelul de trai al membrilor ei, locul si rolul economiei nationale in structura economiei mondiale etc. sunt determinate cu precadere de volumul, calitatea si structura bunurilor si serviciilor create in cadrul ei.

2. Gradul de ocupare a fortei de munca este un indicator urmarit in tarile cu economie de piata, deoarece somajul este un fenomen permanent al vietii economice contemporane. Reducerea somajului, prin fixarea ratei somajului la un nivel cat mai scazut posibil, prin masuri de stimulare a productiei si prin crearea in acest fel a noi locuri de munca, constituie o preocupare constanta a macroeconomiei.

3. Stabilirea nivelului preturilor este un alt obiectiv macroeconomic. Intr-o economie de piata preturile se stabilesc in functie de cerere si oferta ceea ce le imprima o mobilitate accentuata care se poate transforma intr-o inflatie nedorita. Stoparea fenomenului inflationist se afla permanent in atentia guvernelor.

4. Activitatea economica pe plan extern ca obiectiv de politica macroeconomica are in vedere raportul dintre exportul si importul unei tari, creditele si imprumuturile internationale, cooperarea cu alte state, stabilirea cursului valutar etc.

B) Caile si mijloacele de care dispune un guvern in procesul de influentare a fenomenelor si proceselor economice la nivelul economiei nationale sunt urmatoarele:

1. Politica bugetara reprezinta unul din instrumentele cele mai eficiente de influentare a vietii economice. Cheltuielile bugetare se efectueaza cu scopul de a procura bunuri publice si servicii, prin intermediul lor putandu-se stimula sau frana dezvoltarea economiei nationale. Veniturile bugetului au la baza impozitele incasate de catre stat de la firmele de afaceri si populatie.

2. Politica monetara este un instrument eficace in mainile statului. Prin intermediul ei se poate dirija cantitatea de bani aflata in circulatie, se poate stimula sau stopa activitatea de investitii, evolutia productiei etc.

3. Politica in domeniul veniturilor are in vedere relatia dintre nivelul preturilor si salariilor. O crestere necontrolata a preturilor va atrage dupa sine necesitatea majorarii salariilor. Cresterea nefondata a salariilor (nesustinuta de cresterea productivitatii muncii) va provoca un proces inflationist.

4. Politica economica externa vizeaza activitatea de comert exterior a unei tari, stabilirea cursului valutar, a taxelor vamale, a subventiilor etc.

Se poate constata asadar ca politica macroeconomica dispune de un bogat arsenal de instrumente de influentare a proceselor economice in cadrul economiei nationale. Ea trebuie sa gaseasca varianta optima a combinarii acestor instrumente pentru a atinge scopul urmarit. Daca, de exemplu, telul este reducerea ratei inflatiei se pot aborda doua cai. Una din ele este cresterea somajului, factor antiinflationist. Cea de-a doua cale ar fi stoparea cresterii salariilor si preturilor. Dupa cum se vede ,in ambele cazuri vor fi lezate interesele imediate ale consumatorului.

Indicatorii de baza ai macroeconomiei

Indicatorul economic este expresia numerica cu ajutorul careia se caracterizeaza cantitativ un fenomen social-economic din punctul de vedere al compozitiei, structurii, schimbarii in timp, al legaturii reciproce cu alte fenomene etc. Indicatorul economic se exprima in marime absoluta, relativa sau medie si da informatii despre nivelul, dinamica si structura fenomenelor analizate precum si despre factorii care au influentat evolutia lor.

Se practica doua sisteme ale indicatorilor economici: "Sistemul conturilor nationale" (SCN) si "Sistemul productiei materiale" (SPM). SCN este utilizat de catre organismele economice ale ONU, de catre majoritatea tarilor lumii. In cadrul acestui sistem exista patru conturi: de productie, de consum, de acumulare si de schimburi cu strainatatea. Ansamblul economiei nationale este prezentat intr-o matrice generala construita pe baza unor matrici simplificate ce corespund celor patru conturi nationale. Informatiile furnizate prin SCN stau la baza calcularii indicatorilor sintetici.

SPM este specific fostelor tari socialiste cu economie centralizata, planificata. Acest sistem pune pe prim plan fluxurile materiale din economie si acorda o atentie redusa informatiilor privind fluxurile financiare.

In tara noastra se fac demersuri pentru introducerea sistemului conturilor nationale (SCN).

Principalii indicatori folositi in macroeconomie sunt: produsul national brut (PNB), produsul national net (PNN), produsul intern brut (PIB), produsul intern net (PIN), productia bruta (PB), bunastarea economica neta (BEN), productia potentiala (PP).

Produsul National Brut (PNB) este cel mai important indicator avand urmatorul continut: 1) bunurile de consum si serviciile procurate de gospodariile casnice (C), 2) bunurile de investitii achizitionate de firmele de afaceri (I), 3) bunurile si serviciile procurate cu ajutorul cheltuielilor guvernamentale (G), 4) soldul operatiunilor de comert exterior (X). (Echivalentul in limba engleza este: Gross National Product - GNP).

Produsul National Net (PNN) se obtine scazand din PNB amortizarile. (In limba engleza: Net National Product - NNP).

Produsul Intern Brut (PIB) nu ia in calcul soldul operatiunilor de comert exterior. In cazul multor tari nu exista nici o deosebire cantitativa importanta intre PNB si PIB, deci se poate folosi oricare dintre acesti indicatori. (In limba engleza: Gross Domestic Product - GDP).

Produsul intern Net (PIN) se obtine scazand amortizarile din PIB. (In limba engleza: Net Domestic Product - NDP).

De precizat ca produsul intern se refera la productia obtinuta de toti agentii economici din interiorul unei tari, indicatorul agregat (macroeconomic) fiind produsul intern brut (PIB) sau produsul intern net (PIN). Produsul national se refera la activitatea economica a agentilor economici  nationali si straini care au un centru de interes pe teritoriul tarii respective. In acest caz se opereaza cu indicatorii macroeconomici produsul national brut (PNB) si produsul national net (PNN).

Rezulta relatiile :

PNB = PIB + VABN - VABS

VABN - VABS = SVABT, deci,

PNB = PIB +/- SVABT

In relatiile de mai sus VABN este valoarea adaugata bruta obtinuta de agentii economici nationali pentru activitatea economica defasurata in strainatate. VABS este valoarea adaugata bruta obtinuta de agentii economici straini pentru activitatea economica desfasurata in tara. SVABT este soldul valorii adaugate brute obtinut in cadrul relatiilor cu terte tari. Daca se elimina amortizarea, valorile respective devin nete :

PNN = PIN + VANN - VANS

VANN - VANS = SVANT

PNN = PIN +/- SVANT

Productia bruta (PB). Spre deosebire de indicatorii de mai sus, care cuprind numai bunurile finale, productia bruta (PB) le include si pe cele intermediare (materii prime, semifabricate etc.) (In limba engleza: Gross Output - GO).

Bunastarea economica neta (BEN) este un indicator in curs de perfectionare. Punctul de pornire in calculul lui il constituie PNB la care se adauga sau se scad o serie de elemente. Dintre elementele care se adauga marimii PNB amintim: activitatea utila depusa in cadrul gopodariilor casnice, munca subterana ilegala, prestatiile impuse de hoby-urile indivizilor etc., dar care au o influenta pozitiva asupra bunastarii omului. Din PNB se scad activitatile care diminueaza bunastarea omului precum: poluarea mediului, productia de armament, comertul cu droguri etc. Dificultatile economistilor constau in a cuantifica corect aceste aspecte. (In limba engleza: Net Economic Welfare - NEW).

Un indicator fara de care este imposibil sa intelegem mecanismul de functionare a economiei de piata este Productia Potentiala (PP). Ea reprezinta un anumit nivel al PNB, creat in conditiile existentei unei rate a somajului la nivelul ratei naturale. Rata naturala a somajului exista in toate tarile cu economie de piata. Productia corespunzatoare unei rate a somajului sub cea naturala se afla la un nivel ridicat deoarece si gradul de ocupare a fortei de munca este ridicat. O astfel de conjunctura insa favorizeaza cresterea preturilor, ducand la inflatie. Deci, scaderea ratei somajului sub nivelul ratei naturale, declanseaza inflatia. O rata a somajului peste cea naturala este menita sa reduca din intensitatea inflatiei. Productia corespunzatoare unei astfel de rate este insa scazuta, existand capacitati neutilizate, multe unitati de productie inchizandu-si portile.

Se impune precizarea ca productia potentiala nu este productia maxima posibila pe care o economie este in stare sa o produca, ci este productia cea mai mare care se poate obtine in conditii normale, fara inflatie.

Diferenta intre productia potentiala si cea reala poarta numele de gol de productie. Ea reprezinta acea cantitate de bunuri si servicii ce se pierde din cauza ca economia nu se gaseste la nivelul sau potential.

Cea mai raspandita forma de exprimare a indicatorilor economici este cea valorica. Indicatorii economici se calculeaza in expresie baneasca, valorica. In functie de preturile practicate in calculul lui, produsul national brut (PNB) poate fi: PNB nominal (la baza calculului se gasesc preturile curente) si PNB real (in calcul sunt folosite preturile constante, comparabile, adica preturile curente sunt convertite in preturile unui an luat ca baza, eliminandu-se astfel influenta modificarii preturilor asupra marimii PNB). Inflatia modifica in permanenta in sus si in jos nivelul general al preturilor.

Pentru a contracara efectul schimbarii preturilor asupra masurarii productiei, se apeleaza la serviciile indicatorului "deflatorul PNB" care se calculeaza ca un raport intre PNB nominal si PNB real:

Rolul acestui indicator il vom sublinia apeland la un exemplu concret din economia SUA in anii Marii Crize economice din 1929-1933.

Tabelul 5.2.

In acest interval productia SUA a inregistrat o diminuare substantiala simultan cu o accentuata scadere a preturilor. Apeland la ajutorul deflatorului PNB constatam ca in realitate PNB al anului 1933 nu a scazut la jumatatea celui din 1929 (56 miliarde dolari), ci a reprezentat 7/10 din PNB al anului 1929 (73 miliarde dolari).

PNB este un indicator de baza in exprimarea volumului bunurilor create si a serviciilor realizate in cadrul economiei nationale. El constituie punct de pornire in calculul multor indicatori.

Produsul National Brut

Produsul National Brut (PNB) este, conform Dictionarului de economie politica, indicatorul complex, agregat ce masoara in expresie baneasca activitatea economica a unitatilor economice institutionale apartinand unei tari, desfasurata in decursul unei perioade, de regula intr-un an, din care s-a dedus consumul intermediar. Se numeste brut pentru ca include valoarea amortizarii sau consumul capitalului fix.

In cadrul sistemului conturilor nationale (SNC) exista doua modalitati de masurare a PNB: 1) suma a valorii bunurilor finale si a serviciilor, 2) suma a veniturilor compuse din salarii, dobanzi, dividende, profituri etc. Indiferent de maniera de calcul abordata rezultatul este acelasi. De exemplu, un frizer "vinde" zece tunsuri a 100 lei fiecare. Deci el contribuie la crearea PNB cu 1000 lei. In acelasi timp veniturile frizerului s-au ridicat tot la 1000 de lei primiti sub forma salariului.

Se cuvine sa accentuam ca PNB cuprinde numai bunurile de consum si serviciile finale (C). In cadrul procesului de productie un bun poate imbraca urmatoarele trei forme: 1) materie prima, 2) semifabricat si 3) produs finit. Doar bunurile care imbraca aceasta ultima forma vor fi cuprinse in calculul PNB.

O alta trasatura importanta a indicatorului PNB consta in aceea ca el se calculeaza ca suma a "valorilor adaugate" din fazele succesive ale procesului de productie. Un exemplu concret va fi menit sa lamureasca acest concept. Presupunand ca vom produce paine vom avea in vedere toate fazele necesare obtinerii produsului finit: grau, faina, aluat, paine.

Tabelul nr. 5.2.1. Schema de calcul, pentru 1 kg de paine (in centi)

Din tabelul de mai sus rezulta ca valoarea produsului final - painea livrata - este de 70 centi, suma care va fi cuprinsa in PNB. Totodata, se poate observa ca suma valorilor adaugate este, de asemenea, 70 centi. Astfel este exclusa posibilitatea ca aceeasi valoare sa fie luata de mai multe ori in calcul.

Un alt element component al PNB, alaturi de bunurile de consum (C), il constituie bunurile de investitii procurate de catre firme (I). Notiunea de investitie presupune constituirea de capitaluri fizice, reale, in vederea obtinerii unui spor de bunuri materiale. In sens mai larg, se definesc cu acest termen si operatiunile legate de cumpararea hartiilor de valoare sau cele vizand depunerile de bani la o banca.

PNB cuprinde investitiile brute, iar PNN pe cele nete. Investitiile brute vizeaza atat inlocuirea capitalurilor consumate,uzate (masini, cladiri, instalatii etc.) cu altele noi, cat si obtinerea unui plus de productie fata de nivelul precedent. Acest plus se concretizeaza, de asemenea, in cladiri, instalatii, masini etc., apar deci noi capitaluri fixe. Scazand din investitiile brute valoarea capitalurilor consumate pentru inlocuirea celor uzate se obtine valoarea investitiilor nete.

Dificultatile din practica economica, de a elimina capitalul consumat ce trebuie inlocuit cu noile capitaluri fizice, au dus la utilizarea mai frecventa a indicatorului PNB in comparatie cu PNN.

Un alt element component al structurii PNB il formeaza cheltuielile guvernamentale (G). In aceasta categorie de cheltuieli se cuprind atat salariile angajatilor din sectorul de stat cat si cele facute pentru procurarea, din sectorul privat, a bunurilor necesare bunei desfasurari a activitatii guvernamentale (masini de scris, avioane, drumuri etc.).

Se cuvine sa subliniem ca in calculul PNB nu intra "platile de transfer", varietate a cheltuielilor guvernamentale. Acestea se acorda de catre guvern, fara echivalent, persoanelor care dintr-un motiv sau altul nu presteaza o activitate utila. Platile de transfer imbraca forma ajutorului de somaj, asigurarilor sociale platite pensionarilor, handicapatilor, nevazatorilor, veteranilor de razboi etc.

Soldul operatiunilor de comert exterior (X) este un alt element al PNB. Daca exportul depaseste importul, vorbim de un sold pozitiv care se adauga valorii PNB. Acest sold se inregistreaza la capitolul "investitii in strainatate" si poarta numele de export net. In acest caz se include in cuantumul elementului I din structura PNB. Deci expresia de calcul a PNB devine: PNB C + I + G +/- X, unde:

C = cheltuielile de consum, platile efectuate pentru procurarea bunurilor de consum si a serviciilor de catre consumatori;

I = investitii, plati efectuate de catre firmele de afaceri pentru procurarea bunurilor de investitii;

G = cheltuieli guvernamentale, plati efectuate de catre guvern;

X = soldul operatiunilor de comert exterior.

Indicatori ai strategiilor economice internationale

Pentru elaborarea unor strategii economice internationale se utilizeaza diversi indicatori. Cei mai semnificativi sunt cei folositi de Uniunea Europeana, de organisme economico-financiare internationale ((F.M.I.), Banca Mondiala si altele), precum si de catre Organizatia Natiunilor Unite.

Uniunea Europeana utilizeaza, in scopul armonizarii activitatii tarilor membre, in privinta raporturilor dintre ele sau dintre comunitate si alte tari, indicatorii standardizati ai contabilitatii nationale, precum si indicatori derivati din acestia, indeosebi in legatura cu preturile si cu ratele de schimb.

Organismele economico-financiare internationale (FMI si Banca Mondiala) realizeaza consultari pentru stabilirea regulilor strategice de adoptat, folosind urmatorul sistem de 10 indicatori :

a)      indicatori instrumentali - 1. Rata dobanzii ; 2. Deficitul bugetar (ponderea in PIB)

b)      indicatori de pilotaj - 3. Soldul balantei comerciale ; 4. Rata cresterii masei monetare; 5. Rata de schimb (cursul valutar); 6. Rezerva valutara ; 7. Rata acumularii (economisirii)

c)      indicatori de obiective - 8. Cresterea economica (ritmul cresterii PIB si PIB/locuitor) ; 9. Rata inflatiei; 10. Rata somajului.

Oferta si cererea agregate

Macroeconomia abordata ca sistem cibernetic poate fi schematizata astfel:

Economia este pusa in miscare de mijloacele politicii economice si de catre factorii externi. Variabilele care rezulta la iesirea din cutia neagra, rezultat al combinarii variabilelor de intrare, sunt de fapt, obiectivele macroeconomiei. Deci in cadrul macroeconomiei actioneaza mai multe forte pe care le vom studia in continuare, cu ajutorul ofertei agregate (OA) si a cererii agregate (CA).

Oferta agregata reprezinta cantitatea de bunuri si servicii pe care agentii economici (gospodarii casnice, firme, guvern) sunt dispusi sa le produca si sa le vanda la diferite niveluri ale indicelui preturilor. Ea tinde spre productia potentiala. Daca preturile si costurile se gasesc la un nivel scazut, atunci firmele produc o cantitate mai mica de produse fata de productia potentiala. In ambele cazuri cand productia nu se gaseste la nivelul productiei potentiale, apar fenomene negative, nedorite in viata economica. Oferta agregata este determinata de costurile de productie, care la randul lor depind de factori precum pretul materiilor prime, productivitatea muncii, modul de organizare a productiei, conditiile externe etc.

Cererea agregata reprezinta cantitatea de bunuri si servicii pe care agentii economici (gospodarii casnice, firme, guvern) le vor cumpara la nivele diferite ale indicelui preturilor.

In expresie valorica cererea agregata poate fi definita ca fiind volumul cheltuielilor agentilor economici pentru procurarea bunurilor si serviciilor necesare in conditiile unui anumit indice al preturilor.

Curbele ofertei si cererii agregate apar in figura nr. 5.4.a. si reprezinta un aparat important care ajuta la intelegerea proceselor si fenomenelor economice cum sunt: nivelul real al productiei, gradul de folosire a fortei de munca, nivelul somajului, nivelul preturilor, rata inflatiei etc.

Simbolurile utilizate in literatura de specialitate pentru notiunile de "cerere" si "oferta" au urmatoarele semnificatii:

"c" - cererea individuala pentru produsul x,

"o" - oferta individuala pentru produsul x,

"C" - cererea de piata a unui bun oarecare (grau, calculatoare etc.), suma cererilor individuale la acel bun,

"O" - oferta de piata pentru un bun oarecare, suma a ofertelor individuale pentru bunul respectiv,

"CA" - cererea agregata, suma a cererilor de pe piata pentru toate produsele. CA reprezinta totalul cheltuielilor pentru diferite niveluri ale preturilor, mentinand constanti ceilalti factori.

"OA" - oferta agregata, suma tuturor ofertelor firmelor de afaceri. Ea evidentiaza cat vor produce si vinde firmele la diferite niveluri ale preturilor, atunci cand ceilalti factori sunt constanti.

Productia nationala si nivelul general al preturilor sunt determinate de intersectia curbelor cererii si ofertei agregate in punctul E. Acest echilibru apare la acel nivel general al preturilor pentru care firmele sunt dispuse sa produca si sa vanda bunuri pe care consumatorii si alti clienti sunt dispusi sa le cumpere.

In cazul simbolorilor "c", "o", "C" si "O" este vorba de o parte a intregului, ele fiind notiuni de microeconomie. Simbolurile "CA" si "OA" sunt proprii macroeconomiei, caracterizand economia nationala ca intreg.

Vom incepe examinarea curbelor de oferta si cerere agregate cu o observatie metodologica: a nu se face confuzie intre curbele OA si CA, pe de o parte, si curbele OO si CC, pe de alta parte. La baza curbelor OA si CA se gasesc procese macroeconomice, in timp ce la baza curbelor OO si CC se afla cauze microeconomice, ca de pilda, utilitatea marginala descrescatoare (in cazul curbei CC) si randamentul descrescator (in cazul curbei OO). Curba CA, care se deplaseaza in sus si in jos, semnalizeaza acele cantitati de bunuri si servicii pe acare agentii economici, (consumatorii gospodariilor casnice, firmele prticulare si guvernele) le vor cumpara la nivele diferite ale indicilor generali de preturi. Curba OA, care se deplaseaza de jos in sus, arata acea legatura care se stabileste intre pretul cerut de firme si cantitate de bunuri create si vandute. Deci, odata cu cresterea productiei, firmele solicita preturi tot mai ridicate. La intersectia curbelor OA si CA se gaseste punctul de echilibru general al preturilor si al cantitatilor de bunuri si servicii agregate. In punctul E se gaseste produsul national brut real si indicele preturilor consumatorului  (IPC), care vor coexista intr-o perioada oarecare. Din analiza curbei se observa ca la un nivel general al preturilor de 150 unitati monetare, cheltuielile totale sunt de 3000 de miliarde de unitati monetare. Daca nivelul preturilor ar creste la 200 unitati monetare, cheltuielile totale s-ar micsora pana la valoarea de 2300 unitati monetare. La pretul de 200 u.m. firmele vor dori sa vanda o cantitate mai mare de bunuri, in valoarea 3300 miliarde u.m.

Curba CA este descendenta, ceea ce inseamna ca odata cu scaderea nivelului general al preturilor descreste si volumul cheltuielilor destinate cumparaturilor. Cauza acestui fenomen se gaseste in cheltuielile destinate consumului din partea gospodariilor casnice. Daca preturile la obiectele de consum cunosc o scadere, atunci se vor cumpara cantitati mai mari din aceste produse, deci va creste puterea de cumparare reala. In acelasi timp, se poate constata ca averea in bani a consumatorilor (obligatiunile, conturile din banca, numerarul etc.) nu scade in masura in care are loc scaderea preturilor. Asadar, un nivel general mai scazut al preturilor va duce la un consum real mai mare si la un castig tot mai mare. De aceea curba CA este descendenta.

Curba OA este verticala pe termen lung, iar pe termen scurt si mediu este crescatoare de la stanga spre dreapta, ca in reprezentarea din figura nr. 5.4.b.

Curba OA pe termen scurt este relativ plata (daca intervalul de studiu nu depaseste un an). Alura curbei arata ca la un nivel mai ridicat al cererii agregate firmele sunt dispuse sa produca si sa vanda mai mult, odata cu cresterea productiei marind insa preturile.

Cand productia reala depaseste productia potentiala preturile vor cunoaste o crestere rapida, abrupta, viata economica devenind tot mai plina de dezechilibre.

Pe termen scurt, odata cu cresterea cererii, firmele maresc atat productia agregata cat si preturile, deoarece , este avantjos ca in conditiile unor factori constanti (costurile, salariul fixat in contractele colective pe 2 sau pe 3 ani, chiria platita si cuprinsa in contract pe un timp determinat etc.) sa mareasca atat preturile cat si productia. Firmele vor profita deci de aceasta imprejurare cu scopul de a obtine un venit in plus.

Curba OA pe termen lung imbraca forma unei linii verticale, productia reala coincizand cu cea potentiala. Explicatia o gasim in faptul ca, cheltuielile se adapteaza noilor preturi. Firmele nu vor putea profita un timp indelungat de nivelul fixat al salariilor in contractele de munca, deoarece lucratorii, observand cresterea preturilor, vor insista pentru marirea salariilor lor. Cand toate cheltuielile se vor adapta noilor preturi, firmele producatoare vor lua in considerare acelasi raport intre pret si cheltuieli ca si la inceput, deci nimic nu va mai stimula sporirea productiei.

Motorul schimbarilor pe termen scurt este cererea agregata, in timp ce pe termen lung (10, 15 ani) productia reala este determinata de cea potentiala.

Ciclurile in economie

Evolutia vietii economice nu urmeaza o linie ascendenta, acest domeniu al vietii parcurgand in permanenta niste cicluri. Acestea sunt oscilatiile periodice ale productiei, stocurilor si consumului. Prezentarea grafica a unui ciclu cu fazele lui apare in figura 5.5.a.

Un ciclu economic (al afacerilor) este compus din urmatoarele faze: prosperitate, recesiune, depresiune, inviorare si ascensiune.

Faza de prosperitate reprezinta starea economiei in care toate activitatile (afacerile) opereaza la nivelul cel mai inalt inregistrat in perioada data.

Faza de recesiune se caracterizeaza prin declinul activitatilor economice, care antreneaza efecte negative si pe plan social, ajungandu-se adesea la crize economico-sociale importante (falimente, sporirea somajului, cresterea indatorarii, reducerea nivelului de trai si altele).

Faza de depresiune este starea in care toate activitatile economice au ajuns la cel mai scazut nivel din perioada data, manifestarile negative atingand un grad de saturatie, dincolo de care activitatile nu se mai pot replia, ci doar revigora.

Faza de inviorare si ascensiune consta in reluarea treptata a cresterii diverselor activitati economice, printr-un ansamblu de interconditionari, intrand astfel intr-un proces de expansiune, de avant (boom).

Durata diferitelor faze si deci a ciclurilor economice nu este riguros delimitata, dupa cum este greu de facut o demarcatie precisa, in timp intre recesiune si depresiune sau intre ascensiune si prosperitate. Teoretic, se pot alege puncte de maxim (Peak) si de minim (Trough) intre care au loc expansiuni (urcari) si contractii (coborari ) ca in figura 5.5.b.

In practica insa, fenomenele sunt mult mai complexe: nu se opereaza cu evolutii liniare drepte (urcatoare si descrescatoare), ci prin curbe mai putin abrupte, avand ele insele semnificatia de sinteze ale unor oscilatii mai mici, secventiale figura 5.5.c si 55.d.

Trendul reprezinta esenta dinamicii, linia principala de evolutie, caracterizata printr-o schimbare medie (crestere /descrestere) intr-o perioada de timp. El reprezinta deci expresia concentrata, esentializata a evolutiei.

Studierea ciclului economic cu ajutorul observatiilor si analizelor statistice permite desprinderea unor concluzii importante cu privire la spirala evolutiei pe termen lung (reluarea unei faze pe o treapta superioara) a carei reprezentare grafica apare in figura nr. 5.5.e.

O mare parte dintre elementele care intervin in evolutia economiei se situeaza la nivelul cel mai ridicat in faza de prosperitate, descresc in faza de recesiune, ajung la cel mai scazut nivel in faza de depresiune si cresc in faza de inviorare si ascensiune. In aceasta categorie de elemente intra: productia, populatia ocupata, veniturile, cererea de marfuri, profitul, solicitarea de credite, investitiile. Situatii particulare au preturile si costurile, modificarea patrimoniului de bunuri, rata dobanzii, cererea de inlocuire a echipamentelor precum si comportamentul agentilor economici.

Dinamica pretului si costului, de-a lungul ciclului economic genereaza o relatie specifica intre ele, si anume pretul reactioneaza mai inainte si mai repede decat costul la schimbarile din economie (figura nr. 5.5.f.).

Astfel, in perioada de prosperitate, pretul si costul se stabilizeaza la niveluri maxime convenabile (aducatoare de profit). In faza de recesiune, pretul incepe sa scada, urmat fiind de cost, dar intr-un ritm mai lent, ceea ce face ca profitul sa fie tot mai mic si sa se ajunga la pierderi, care ating maximul in faza de depresiune. Unele firme dau faliment, iar altele intra in alerta si isi iau masuri de revigorare. Costul continua insa sa scada si dupa stabilizarea pretului la un nivel minim, creandu-se astfel premisele micsorarii treptate a pierderilor si obtinerii de profituri in crestere. Costul scade datorita abundentei resurselor ce nu se pot vinde, precum si ca urmare a masurilor tehnico-organizatorice luate pentru micsorarea consumurilor specifice si a cheltuielilor comune de administratie.

Modificarea patrimoniului (a inventarului de bunuri) reactioneaza in felul urmator : volumul sau ajunge la un nivel minim in faza de depresiune deoarece atunci cererea se satisface in tot mai mare masura din stocurile existente ; cand patrimoniul ajunge la nivelul minim, cererile incep sa fie satisfacute tot mai mult prin productie, care se revigoreaza, iar patrimoniul se reface si se mentine la un nivel rezonabil.

Rata dobanzii este, de asemenea, un indicator sensibil la modificarile din economie. Astfel, cand sunt dificultati in economie, are loc diminuarea cererii de imprumuturi comerciale, ceea ce provoaca sporirea ofertei si a rezervelor bancare paralel cu scaderea ratei dobanzii. Ulterior, scaderea ratei dobanzii stimuleaza cererea de imprumuturi, inclusiv pentru investitii, ceea ce duce la revigorarea economiei; daca economia este in expansiune creste si mai mult cererea de imprumuturi, ceea ce antreneaza cresterea ratei dobanzii in folosul bancilor. Rezulta deci, ca rata dobanzii este nu numai o rezultanta, ci si o parghie ce poate fi utilizata pentru impulsionarea dezvoltarii economiei.

Cererea de inlocuire a echipamentelor (atat a celor din productie, cat si a celor de folosinta indelungata in gospodariile populatiei) constituie un semnal si un stimulent important al revigorarii si dinamizarii productiei indeosebi in ramurile care se bazeaza pe tehnologie avansata, avand insa efecte benefice asupra intregii activitati economice : stimuleaza activitatea de investitii, favorizeaza ridicarea nivelului tehnic al produselor si al competitivitatii marfurilor in comertul exterior, contribuie la imbunatatirea conditiilor de munca.

Comportamentul agentilor economici influenteaza dinamica economica in mod pozitiv sau negativ. Astfel, variatiile ciclice sunt influentate de comportamentul favorabil sau retinut al cumparatorilor, ceea ce stimuleaza sau franeaza cresterea productiei si, in genere, a afacerilor. Acest comportament este conditionat de starea psihica dominanta in masa de cumparatori, provocata, la randul sau, de : modificari in statutul social (restructurarea populatiei pe trepte de venituri si de ocupatii); conjuncturi interne si/sau internationale (economice si politice) favorabile sau nefavorabile ; zvonuri si speculatii bursiere etc. Toate acestea pot induce variatii aleatoare in dinamica economiei cu o implicatie adesea mai mare decat a tuturor celorlalte variatii.

Teoria economica cunoaste variate forme ale ciclurilor, de aceea clasificarea lor pe baza unor criterii prezinta interes stiintific.

1. Dupa domeniul in care se desfasoara miscarea ciclica avem: cicluri de afaceri financiare, agrare, investitionale.
2. O analiza pe termen lung conduce la constatarea ca, dupa intensitatea si durata lor, ciclurile economice pot fi de trei feluri : minore, majore si istorice. Ciclurile minore (Kitchin Cycles - dupa numele englezului Joseph Kitchin) sunt fluctuatii de intensitate moderata in care oscilatiile apar la intervale relativ mici, de 3-4 ani, fiind provocate de factori conjuncturali. Ciclurile majore (Jugular Cycles - dupa numele francezului Clement Jugular) sunt oscilatii ample de intensitate puternica si cu o periodicitate de circa 10 ani, fiind generate, in esenta, de durata medie a unei generatii de echipamente tehnologice. Ciclurile istorice (cunsocute si sub numele de cicluri lungi sau macrocicluri) sunt fluctuatii ce au loc la intervale de 50-60 de ani, reflectand trecerea economiei de la o etapa istorica la alta (de la energia cu aburi la energia electrica, de la mecanizare la automatizare, de la societatea industrializata la cea informationala etc.) In cadrul unui macrociclu se inscriu mai multe cicluri minore si majore, reflectand complexitatea dinamicii economice si sensul sau esentialmente ascendent.
3. Dupa cauzele ciclurilor avem: cicluri de supraproductie si subproductie provocate periodic de neconcordanta dintre productie si consum (cererea solvabila); cicluri de politica economica provocate de masurile luate de catre guvern; cicluri monetare, cand schimbarile in domeniul ofertei de bani influenteaza concordanta intre cererea si oferta agregata; cicluri investitionale care au la baza trasaturile specifice ale investitiilor; cicluri determinate de factorii politici, cand oscilatiile conjuncturale sunt legate de alegeri.

Dezvaluirea mecanismului ciclurilor prezinta un interes deosebit. .

Existenta ciclurilor in evolutia fenomenelor economice se explica prin deplasarea ofertei si cererii agregate.

Recesiunea este un declin economic. Dupa o parere unanim accepta-ta se poate vorbi de existenta recesiunii atunci cand PNB real scade doua trimestre consecutiv.

Deplasarea curbei CA pe curba OA, care este relativ plata si neschimbata, duce la un nivel mai scazut al productiei (din Q in Q') si la un pret mai scazut (P'< P). Astfel creste golul dintre PNB real si productia potentiala Q*. Cazul recesiunii tipice este prezentat grafic in figura nr.5.5.g.

La punctul B, pentru o perioada scurta, economia se gaseste in pozitie de echilibru. Dar, din cauza reducerii cererii agregate (provocata de micsorarea cheltuielilor de investitii (I) si a celor guvernamentale (G) sau din cauza sporirii economiilor consumatorilor) curba CA se deplaseaza spre stanga. Punctul C devine noul punct de echilibru si productia se reduce de la Q la Q'.

In perioada de avant economia cunoaste un proces invers fata de recesiune. Curba CA se va deplasa spre dreapta, iar productia se va apropia si apoi va depasi PNB potential. Preturile vor cunoaste o crestere. Asadar evolutia productiei are un caracter ciclic cunoscand perioade de largire si de restrangere, cand golul dintre PNB efectiv si cel potential se adanceste sau se micsoreaza. Se constata si faptul ca in timpul recesiunii creste si rata somajului. Deci, exista o stransa legatura intre ciclurile in economie si nivelul somajului. Ea a fost descoperita de economistul american Arthur Okun (1929 - 1979), in literatura de specialitate fiind cunoscuta sub numele de "legea lui Okun". Potrivit acestei legi o modificare cu doua procente a PNB real fata de cel potential provoaca o schimbare de un procent in rata somajului. De pilda, daca PNB real scade fata de cel potential (100%) cu doua procente, adica la 98%, atunci rata somajului va creste cu 1% (de exemplu, de la 6% la 7%). Bresa de somaj, care arata ca devierea ratei somajului real de la rata somajului natural in procente, se gaseste intr-un raport de 1 la 2 fata de golul de productie. Figura 5.5.h. infatiseaza grafic acest aspect.

Dupa parerea mai multor economisti ciclurile in economie sunt provocate de deplasarea cererii agregate, cauzata de reducerea cheltuielilor de consum, a celor destinate investitiilor precum si a celor guvernamentale. Sunt, de asemenea, economisti care considera ca in explicarea aparitiei recesiunii se pune un accent prea mare pe cererea agregata si se neglijeaza rolul ofertei agregate. De aceea, nu este intamplatoare aparitia "scolii ofertei", curent contemporan al gandirii economic. Ea se distinge prin renuntarea la conceptele formulate de Keynes, prin faptul ca in explicarea recesiunii pune accentul pe oferta agregata si insista asupra reducerii masive a investitiilor.