Mecanismul preturilor - factori de influenta, mecanismul preturilor

MECANISMUL PRETURILOR

1.1.          Factori de influenta

Notiunea de pret se leaga nemijlocit de procesul schimbului de bunuri si servicii. Desi pretul defineste comensurarea unor valori care pot intra intr-un proces de schimb intre detinatorii acestora, chiar in cadrul unor relatii ce nu beneficiaza de intermediere baneasca (efectiva sau doar simbolica), utilizarea preturilor capata amploare odata cu dezvoltarea pietelor si utilizarea banilor in actele de vanzare-cumparare.

Continutul pretului a evoluat in timp, functie de tipul de economie, de saturatia pietei, de tipul concurentei si rolul statului in societate.

1. Functie de tipul de economie, putem vorbi de:

a)     formarea preturilor in conditiile pietei, in functie de cerere, oferta, concurenta si strategiile adoptate de firme. Acestea sunt preturile de piata, denumite si preturi libere, specifice economiilor de piata.

b)     formarea preturilor de catre stat, fie in contextul economiilor centralizate (pe scara foarte larga), fie in contextul economiilor in tranzitie sau de piata (pe scara mai restransa). Se genereaza asa numitele preturi reglementate, de regula printr-o combinatie de preturi administrate (fixe) si preturi dirijate (limita).

2. Functie de saturatia pietei, continutul preturilor difera, in urmatoarele situatii:

a)     intr-o piata nesaturata, in care oferta este inferioara cererii, producatorul are o pozitie de forta in fata consumatorului si pe aceasta baza isi poate impune cu usurinta propriul pret. Pretul corect ar fi cel prin care se acopera cheltuielile de productie si se asigura un profit rezonabil, pronind de la "cerinta" recuperarii muncii incorporate in produs.

Se regaseste aici teoria obiectiva a valorii, conform careia valoarea este data de munca incorporata in marfa, in conditiile utilitatii acesteia pentru consumator, cu precizarea ca utilitatea nu se constituie aici ca o masura a valorii. In economia politica clasica, munca este singurra masura reala a valorii marfurilor, si deci a preturilor acestora, denumite preturi reale, naturale sau nominale atunci cand se raporteaza exclusiv la valoarea muncii incorporate in produs. Aceste preturi reprezinta insa, chiar in conditiile unei piete dominate de producator, doar preturi teoretice. In practica, lor li se mai adauga marja subiectiva de profit a producatorului si componentele politicii statutlui (fiscalitate, etc.). In lumea contemporana pietele nesaturate sunt tot mai putine si pe cale de consecinta relevanta generarii preturilor pe baza teoriei obiective a valorii a devenit marginala. Costurile de productie sunt in continuarea luate in calcul, dar nu pentru a fixa un pret de oferta, ci doar pentru a-l raporta la pretul sau preturile existente sau obtenabile pe piata.

b)     pe pietele saturate, caracteristice aconomiilor contemporane, in care oferta devanseaza cererea, consumatorul are un rol privilegiat si se impune mult mai puternic in formarea preturilor de piata. Teoria subiectiva a valorii este aplicabila procesului de generare a preturilor prin valoarea estimativa pe care consumatorul o ataseaza diverselor bunuri, functie de satisfacerea nevoilor sale de consum, de calitatea si raritatea acestora. Valoarea estimativa medie a unui numar apreciabil de consumatori se transforma in valoare de schimb exprimata prin pretul pietei. Preocuparea ofertantilor se concentreaza acum pe adaptarea costului la pretul pietei, pret generat in mare masura de cerere  si concurenta. Acest pret denumit si pret competitiv, este un pret recunoscut de piata si care, in conditii normale, trebuie sa aduca beneficii tuturor partilor implicate (producatori, distribuitori, consumatori, stat).

Aceasta preocupare de ajustare la piata a ofertantilor producatori capata o mai mare greutate in cazul bunurilor de consum, avand o importanta mai mica in cazul bunurilor industriale, la care pretul faca in general obiectul negocierii directe cu, cumparatorul.

La oferta de bunuri de consum pe o piata concurentiala, producatorul trebuie, intr-o prima etapa, sa aduca pretul pietei la poarta intreprinderii sale, luind in consideratie fiscalitatea si lantul de distributie. Daca obligatiile fata de stat sunt cunoscute, componentele din pret ale distributiei sunt variabile, chiar daca producatorul poate opta pentru variante precum:

fixarea pretului catre angrosist, acesta urmand sa aplice propria sa politica de pret fata de detailisti,

sa fixeze o marja a revanzatorului, dar aceasta este o functie de cantitatile vandute sau de alte prestatii,

sa recomande detailistilor un pret final, dar care are doar un caracter maximal.

Dupa operarea acestor ajustari, producatorul ofertant poate compara pretul ajustat al pietei cu costul de productie pentru a stabili marja profitului sau a ajusta costurile. Interactiunea cu piata este, intr-o economie concurentiala, nu numai complexa, dar si dinamica, ceea ce obliga pe ofertant la practicarea unei politici de pret flexibile si active.

3. Functie de tipul de concurenta

Strategia de pret a unui ofertant ce activeaza intr-o economie de piata functionala si saturata este totodata modelata si de tipul de concurenta prevalent.

Astfel, pot fi sintetizate urmatoarele situatii:

Continutul pretului pe aceste tipuri de piete este adaptat strategiei specifice a firmei in mediul concurential respectiv. Vom dezvolta acest aspect in capitolul urmator.

4. Functie de rolul statului in societate.

Politica statului isi pune amprenta asupra continutului preturilor prin interventia autoritatilor asupra urmatoarelor componente:

preturi,

concurenta,

fiscalitate,

subventii (ajutoare de stat),

alocarea de resurse si eficienta utilizarii lor,

echilibrul macroeconomic,

bunastarea consumatorilor.

Masurile luate de stat pot avea un efect direct sau indirect asupra preturilor. Din prima categorie se pot enumera:

stabilirea de preturi fixe la anumite produse sau de tarife fixe la anumite servicii sau utilitati.

fixarea de preturi limita: maximale pentru protejarea consumatorilor sau minimale pentru protectia sau stimularea producatorilor.

reglementarea generala a preturilor.

Exista totodata numeroase masuri sau politici cu efect indirect asupra nivelului preturilor din economie, precum:

reglementarea concurentei si practicilor comerciale,

redefinirea politicii fiscale prin modificarea TVA, accizelor, taxelor vamale si impozitelor,

politica ajutoarelor de stat,

rolul sectorului de stat din economie si a comenzilor de stat,

masuri privind comertul exterior si politica valutara,

masuri privind piata creditului sau rationalizarea consumului.

1.2.          Mecanismul preturilor

Teoria si practica economiei de piata recunosc unanim ca rolul fundamental in mecanismul economiei functionale de piata si al liberei initiative il joaca preturile.

Preturile nu se formeaza si ca atare nu pot fi analizate izolat. Ele se interconditioneaza in cadrul unui sistem de preturi. Aceasta inseamna ca intre diferite ramuri, in interiorul fiecareia dintre ele, productia trebuie organizata sub influenta sistemului de preturi, format din interactiunea a doua serii de preturii: preturile produselor si preturile resurselor sau ale factorilor de productie. Primele, raportate la costurile de productie, determina repartitia resurselor intre ramurile producatoare. Preturile resurselor, la randul lor, determina combinarea factorilor de productie in interiorul fiecarei ramuri.

Raportul dintre cele doua componente ale pietei, oferta si cererea, manifestate sub incidenta concurentei, evolueaza dupa cum preturile, prin mecanismul lor autonom, reusesc sa concure la repartizarea resurselor in economie, astfel incat sa fie posibila echilibrarea pietei. Preturile regleaza in timp restabilirea echilibrului pietei.

Reprezentand semnalele gradului de solicitare a resurselor in economie, preturile incita operatorii din economie sa le urmareasca. Ei folosesc, astfel, preturile factorilor de productie in deciziile privind organizarea productiei bunurilor, pe baza combinarii acestor factori. Aceasta legatura este esentiala si reflecta interdependenta preturilor in cadrul sistemului.

Sistemul de preturi este observat ca o interactiune continua a diferitelor categorii de preturi, definite in cadrul unor faze ale circuitului economic: preturi ale producatorilor, preturi ale distribuitorilor, preturi de consum. Astfel, abordarea sistemica permite ca, prin fluxurile permanente de legatura intre stadiile circuitului economic al produselor, sa se identifice influentele pe care preturile din amonte le propaga asupra preturilor din aval. Aceasta interactiune este mijlocita prin costuri, reflectate in preturi. De aceea, se poate ca pretul unui bun sa se reflecte in pretul celorlate bunuri, interdependenta regasindu-se la nivelul general al preturilor. Este suficient sa se modifice pretul unui produs, pentru ca el sa provoace o miscare a celorlalte preturi, prin reteaua complexa a legaturilor si interdependentelor, generalizandu-se in tot sistemul de preturi.

Sistemul de preturi este totodata interconectat si supus influentelor altor componente macroeconomice: productia, consumul productiv si neproductiv, exportul si importul, sistemul financiar, de credit si valutar, absorbtia informationala a datelor de conjunctura. Numai o astfel de abordare generaza in final ceea ce numim analiza sistemica a preturilor.

Intr-o economie de piata preturile se formeaza liber, prin negociere si consens, tinzand catre un pret de echilibru determinat de evolutia raportului dintre cerere si oferta, in conditiile concurentei. Acest postulat trebuie incadrat de doua amendamente.

Primul este acela ca preturile rezultate din numeroasele acte izolate de negociere sunt integrate, constient sau inconstient, in intregul sistem al preturilor nationale si chiar internationale si de aceea "abaterile" negociate sunt relativ minore, situandu-se in jurul nivelurilor "sistemice". Cu alte cuvinte, "piata" determina pretul.

Al doilea amendament implica functia de "regulator" al pietei pe care o indeplineste pretul. Formarea preturilor de echilibru contribuie la echilibrarea tuturor componentelor pietei si armonizarea aspectelor sociale.

Formarea acestor preturi trebuie insa sa aiba loc in conditiile unui mediu concurential normal, care se defineste prin urmatoarele coordonate:

1. Existenta mai multor producatori si, respectiv, a mai multor cumparatori, conditie ce elimina posibilitatea existentei unui monopol sau a altor forme de pozitie dominanta pe piata unor bunuri si servicii;
2. Existenta diversificarii sortimentale a unui bun omogen considerat, conditie ce ofera posibilitatea manifestarii diverselor optiuni posibile de catre eventualii participanti pe piata din amonte sau din aval, cu care producatorii sau distribuitorii intra in raporturi economice de piata;
3. Participantii pe piata sunt agenti economici rationali, in sensul ca fiecare este preocupat de alagerea celor mai bune variante de combinare a factorilor de productie, in scopul maximizarii profitului (pe termen scurt) si a valorii intreprinderii (pe termen lung);
4. Decizia de pret apartine exclusiv agentilor economici, neexistand interventii din partea guvernului in formarea preturilor, ca nivel nominal;
5. Rationamentele de fundamentare a deciziei de pret sa fie definite de cerintele dezvoltarii durabile a intreprinderii, care implica obiective prezente si viitoare ale intreprinderii, interne si externe, in mediul concurential (de ex.: obiective tehnice, tehnologice, de calitate, de competitivitate, de protectie a mediului, etc.).
6. Rolul statului sa se reduca la reglarea comportamentelor, in sensul adoptarii de legi privind disciplina pe piata a agentilor economici si supravegherea respectarii ei, pentru eliminarea manifestarilor anticoncurentiale;
7. Interventia statului in economie sa se faca prin alte instrumente decat pretul, iar daca este necesar, sa opereze prin parghii de elasticizare a preturilor controlate. De exemplu, limita maxima de pret da posibilitatea agentilor economici de a stabili preturi mai mici, in conditiile in care piata permite acest lucru.
8. Organizarea pietelor de desfacere ale bunurilor si serviciilor sa aiba ca obiectiv imbunatatirea calitatii prestatiilor catre consumatori si sa fie, totodata, bazata pe criterii de eficienta si comportamente loiale fata de concurenti;
9. Manifestarea tendintei de stabilizare a preturilor, fenomen care demonstreaza existenta celor doua laturi ale pietei: oferta si cererea si confruntarea acestora in conditiile concurentei, care permite echilibrarea lor prin intermediul pretului liber; in acest caz, este vorba de un pret de echilibru;
10. Bunastarea consumatorilor finali este asigurata de existenta cantitativa, calitativa si structurala (diversificata) a bunurilor pe piata, si concordanta acestora cu utilitatea recunoscuta de catre consumatori, bunuri ale caror preturi pot fi absorbite de veniturile acestora.

Aceste coordonate, care definesc mediul concurential normal se regasesc, in final, in bunastarea consumatorului. Acesta reprezinta de fapt obiectivul final al functionarii pietei libere si al manifestarii rolului statului ca supervizor al comportamentelor participantilor la tranzactiile din cadrul pietei.