Neofactorii de productie

Neofactorii de productie

Dezvoltarea industriala contemporana a pus in evidenta faptul ca performantele de piata ale firmelor producatoare au ajuns sa fie influentate tocmai de actiunea unor factori netraditionali, neinclusi in conventionala formula trinitara. Importanta unor asemenea factori a determinat polarizarea eforturilor de investitii in cercetarea stiintifica si dezvoltarea tehnologica, in formarea personalului, in informatizarea unor firme.

Asemenea evolutii contemporane au condus la formularea unei teorii a neofactorilor de productie. Delimitarea dintre factorii de productie clasici si neofactori decurge din considerente legate de natura lor intrinseca, dar si in modul specific de actiune si de gestionare a factorilor din fiecare categorie. Astfel, daca factorii de productie clasici - munca, natura, capitalul - au la baza resurse din categoria celor vizibile si cuantificabile, care pot fi gestionate, neofactorii, respectiv abilitatea intreprinzatorului, tehnologiile, inovatia etc, isi au originea in resurse din categoria celor invizibile, ceea ce face ca exercitarea proprietatii asupra lor sa implice modalitati noi de cuantificare si gestionare.

Tehnologiile reprezinta procedee de combinare si transformare a factorilor de productie in rezultate ale productiei, prin aplicarea unor reguli specifice. Ele au rolul de a defini natura si succesiunea fazelor procesului de productie care asigura transformarea resurselor primare in bunuri economice. Fiind resurse potential utilizabile, tehnologiile la un moment dat formeaza 'stocul de tehnologii', concretizat in brevete de inventii, licente, proiecte de produse si instalatii, machete, prototipuri, specificatii de executie a unor operatii, sisteme de asigurare a calitatii, programe informatice pentru asistarea productiei pe calculator etc.

In conditiile revolutiei tehnico-stiintifice contemporane tehnologiile inregistreaza o dinamica sustinuta, dependenta insa de amploarea si ritmul inovarii din diverse domenii. Aceasta conduce la innoirea continua a componentelor stocului de tehnologii disponibile la un moment dat, fie printr-o ameliorare treptata, fie prin salturi spectaculoase determinate de anumite descoperiri. Aparitia de noi tehnologii este o sursa majora de avantaj competitiv pentru firmele care reusesc sa le implementeze rapid si sa le exploateze eficient.

Informatia face si ea parte din categoria neofactorilor si indeplineste roluri multiple in productie. Ea este stocata pe suporti materiali (hartie, film, discuri, benzi magnetice, circuite integrate etc.) si este introdusa in procesele de productie sub forme variate, precum: fise tehnice, desene de executie, norme de consum si de productie, instructiuni de lucru si de protectie a muncii, documentatii de investitii, inovatii si rationalizari, know-how etc, toate acestea constituind bunuri informationale.

Informatiile se deosebesc de resursele economice clasice printr-o serie de particularitati care privesc atat producerea informatiilor, cat si gestionarea, tranzactionarea pe piata si utilizarea lor.

Asemenea particularitati sunt:

a) producerea de informatii cu caracter neintrerupt si nelimitat si, ca urmare, stocul de informatii se imbogateste continuu;

b) dupa o anumita utilizare informatia ramane in continuare ca resursa disponibila;

c) deoarece producerea de informatii necesita cheltuieli insemnate, apare necesitatea ca aceasta resursa sa fie supusa unor reguli specifice de gestionare, acces si protectie.

Abilitatea intreprinzatorului reprezinta un neofactor de productie in cadrul sistemelor economice bazate pe concurenta si libera initiativa. intreprinzatorul gestioneaza, facand uz de propriile-i abilitati, ansamblul factorilor de productie, realizeaza alegerea factorilor adecvati scopului propus, realizeaza combinarea si utilizarea lor corespunzatoare. intreprinzatorul se manifesta prin activitatea sa la nivel microeconomic, acesta fiind cadrul de baza unde se produc bunurile economice si serviciile.

Abilitatile ce se cer intrunite in persoana intreprinzatorului pentru ca acesta sa-si indeplineasca functiile asumate sunt: aptitudini de strateg, de administrator, de investitor, de manager de proiect, de comerciant de negociator etc, dar si de supervizor si controlor al activitatii proprii si a colaboratorilor.