Notiuni generale despre dubla impunere internationala

NOTIUNI GENERALE DESPRE DUBLA IMPUNERE INTERNATIONALA

SUVERANITATEA FISCALA

O trasatura esentiala a epocii noastre o reprezinta dezvoltarea si intensificarea circulatiei marfurilor, serviciilor si capitalurilor, precum si a cooperarii economice, tehnico-stiintifice, financiare si culturale internationale.

Astfel, suntem martorii unei cresteri rapide a gradului de tehnicitate al proceselor de productie, a imbatranirii procedeelor tehnologice, a diversificarii produselor si serviciilor oferite pe piata. In acelasi timp, asistam la perfectionarea si modernizarea procedeelor de gestionare economica si financiara utilizate la nivel macroeconomic. Aceste fenomene nu s-au produs numai in cadrul economiilor nationale, ci sip e plan international. In aceste conditii, nici cele mai dezvoltate state ale lumi nu pot sa-si satisfaca singure, in totalitate, cererea de marfuri si produse pe seama productiei proprii.

In consecinta, toate tarile, indiferent de stadiul sau nivelul de dezvoltare, sunt preocupate sa-si dezvolte ramurile si subramurile economice. Pentru aceasta ele dispun de cele mai bune conditii de aprovizionare cu materii prime, materiale, de energie si de productie si pot sa valorifice pe plan international un volum cat mai mare de marfuri si servicii realizate, cu scopul de a fi in masura sa-si procure din import, cat mai avantajos, materiile prime, materialele, masinile, echipamentele, instalatiile, tehnologiile si alte produse decare au nevoie. Participarea la diviziunea internationala a muncii devine astfel necesara si se manifesta in cresterea continua a volumului schimburilor economice internationale.

Raporturile dintre state nu se opresc la schimburile comerciale, cooperarea la realizarea unor obiective externe si investitii de capital in intreprinderi productive din strainatate, ci capata si alte forme, cum sunt: cooperarea tehnico-stintifica si culturala, asistenta de specialitate in domeniile invatamantului, ocrotirii sanatatii si protectiei sociale, credite externe, asistenta pentru dezvoltare si alte forme de colaborare.

In cadrul operatiunii de colaborare internationala, tarile industrializate exporta nu numai bunuri materiale, ci si cunostinte tehnico-stiintifice, incorporate in licente, proiecte, studii, expertise, care, de multe ori, sunt chiar mai profitabile. De asemenea, prin crearea de filiale, sucursale, agentii ale intrprinderilor, efectuarea de investiti in unitati de productie si prin acordarea de credite bancare in strainatate, tarile respective efectueaza export de capital care, in multe cazuri, este mai avantajos decat exportul traditional de marfuri.

Actiunile de colaborare si cooperare sunt efectuate si in tarile importatoare, care, cu sprijinul partenerilor straini, pot sa ceeze capacitate de productie, mai ales in productia prelucratoare, sa realizeze obiective de infrastructura, sa organizeze mai bine invatamantul national sis a puna bazele ocrotirii medicale a populatiei.

Dezvoltarea, intensificarea si diversificarea relatiilor dintre state a fost denumita globalizarea, mondializarea sau internationalizarea economiei. Mondializarea economiei produce numeroase consecinte. Astfel, productia se realizeaza in intreprinderi care prezinta cel putin una din urmatoarele trasaturi: au character multinational, sunt echipate cu masini, utilaje, instalatii si aparatura de provenienta straina, utilizeaza materii prime, materiale, componente, combustibil si energie din surse externe, utilizeaza specialisti straini sau lucrea 646e42g za dupa licente, know-how, planuri, proiecte, schite procurate din import, apeleaza la credite externe, valorifica la export o parte din productia obtinuta din activitatea proprie.

In al doilea rand, intre economiile nationale se creeaza raporturi de interdependenta: productia statelor importatoare de materii prime, combustibil si energie depinde de cantitatile si conditiile pe care si la care statele producatoare accepta sa le livreze; tarile importatoare de mijloace de productie si alte produse manufacturate, tehnologii moderne si alte cunostinte tehnico-stiintifice depend de disponibilitatea tarilor care produc asemenea bunuri pentru a le vinde si de conditiile de prêt, livrare, achitare pretense de acestea.

Un alt factor important il reprezinta mondializarea veniturilor. Astfel, o data cu intensificarea si diversificarea relatiilor dintre state, intreprinderile industriale, comerciale, de transporturi, bancile, institutiile financiare si alte personae juridice, precum si liber-profesionistii, salariatii si alte categorii de personae fizice obtin venituri, pe langa cele din surse interne, si din surse externe.

In aceste imprejurari, mondializarea economiei determina si o mondializare reala a veniturilor persoanelor fizice si juridice. Autoritatile publice ale statelor cauta sa profite de aceasta imprejurare, procedand la impozitarea totatlitatii veniturilor persoanelor juridice si a celor fizice rezidente ale statelor respective, ca si veniturile obtinute de personae nerezidente, pe teritoriul statului luat in considerare.

Astfel se ajunge ca anumite venituri sa fie impozitate atat in statul de origine a vaniturilor, cat si in cal de destinatie. In acest sens, trebuie luate masuri de eliminare sau, cel putin, de limitare a fenomenului. Impozitele pot deveni, in anumite imprejurari,veritabile obstacole in calea cooperarii economice si tehnico-stiintifice, a constituirii de sucursale si filiale in strainatate, a investitiilor straine de capital si a acordarii de impromuturi externe.

Amplificarea si diversificarea raporturilor dintre state a determinat  necesitatea instituirii unor norme juridice unitare ale acestor raporturi, atat cu privire la aspecte organizatorice si functionale, cat si pentru stabilirea unui system sanctionar pentru nerepectarea normelor adoptate. In acest sens, prin acorduri internationale au fost adoptate norme juridice referitoare la desfasurarea comertului international si la principiile si regulile care stau la baza acestuia, la mecanismul de functionare a sistemului monetar international, la utilizarea energiei atomice, la dreptul marii, la proprietatea intelectuala, etc. si, totodata, au fost infiintate organizatii si organisme internationale care urmaresc aplicarea si respectarea normelor convenite de catre state.

In schimb, in domeniul fiscal nu exista organizatii si organisme internationale avand competenta de a institui impozite pe plan mondial sau sa emita norme de natura fiscala obligatorii pentru toate statele lumii.

Dreptul de a institui si incasa impozite pe teritoriul aflat sub suveranitatea sa apartine fiecarui stat. astfel, fiecare stat are libertatea de a stabili sistemul fiscal pe care il instituie, de a defini impozitele ce compun acel system, de a preciza subiectii impunerii, de a determina baza de impozitare, de a dimensiona cotele de impunere, de a fixa termenele de plata, de a acorda inlesniri fiscale, de a stabili sanctiuni fiscale, de a institui cai de atac si procedura de solutionare a litigiilor fiscale etc.

Acest drept de a institui si incasa impozite pe un anumit teritoriu a fost denumit suveranitate fiscala, adica acompetenta exclusive a statului in domeniul fiscal, drept pe care nu-l imparte cu nimeni si asupra modului in care isi exercita acest drept nu raspunde fata de nici o instanta sau organism international.

Existenta suveranitatii fiscale depinde de doua conditii cumulative. O prima conditie o reprezinta exclusivitatea de aplicare, ceea ce inseamna ca sistemul fiscal instituit se aplica, prin eleminarea altui sistem concurent, pe un teritoriu geografic determinat sau ca el este singurul furnizor de resurse fiscale la bugetul public, fie ca este vorba de bugetul national, fie de cel local sau de sistemul bugetar al teritoriului respectiv. A doua conditie o reprezinta autonamia tehnica. Aceasta inseamna ca sistemul fiscal instituit trebuie sa fie unul complet, adica sa contina toate regulile de dispozitie, lichidare si incasare necesare pentru punerea lui in aplicare, deci un sistem fiscal autonaom din punct de vedere tehnic.

Suveranitatea fiscala, inconditiile statelor de drept in care se aplica principiul separarii puterilor, se exercita prin: autoritatea legiuitoare (Parlament), care are competenta de a institui impozite si taxe; organele administrative, competente a executa legile fiscale, care raspund de asezarea si perceperea impozitelor; instantele judecatoresti, chemate, daca legea prevede, sa solutioneze litigiile fiscale; contenciosul fiscal este atribuit, in unele state, total sau partial, organelor administrative sau instantelor de judecata speciale.

In sensul continutului notiunii de suveranitate fiscala, pe teritoriul fiscal nu au aplicabilitate decat legile fiscale emise de organele acelui teritoriu, iar aplicarea concreta a sistemului fiscal se poate face numai de organele respective.

Sistemele fiscale pot constitui mijloace favorizante sau defavorizante ale cooperarii si colaborarii dintre state si firmele sau persoanele fizice din cadrul acestora. Astfel, sistemele fiscale, prin complexitatea si diversitatea lor, pot constitui o frana, un obstacol in calea dezvoltarii relatiilor economice si financiare internationale, nu numai pentru nivelul ridicat al fiscalitatii, ci, mai ales, din cauza impunerii repetate a veniturilor sau averii contribuabililor.

In acest sens, s-a remarcat ca fiecare stat este in principiu liber sa-si defineasca, in cadrul regulilor sale constitutionale si juridice interne, propriul sistem fiscal si, in acelasi timp, ca nici o regula constrangatoare si expresa a dreptului international general nu limiteaza suveranitatea statelor in materie fiscala si nu le impune sa evite dubla impunere internatonala.

CONCEPTUL DE DUBLA IMPUNERE INTERNATIONALA

FENOMENUL DE DUBLA IMPUNERE

Ca urmare a dezvoltarii si perfectionarii mijloacelor de productie si a tehnologiilor, adancirea diviziunii sociale a muncii, amplificarii schimburilor de marfuri intermediate de bani, largirea pietei dincolo de granitele statului, extinderea si diversificarea tranzactiiolor cu efecte comerciale si hartii de valoare apar tot mai frecvent situatii in care acelasi individ se afla in legatura politica, economica sau sociala fata de doua sau mai multe state. Astfel, acelasi individ poate fi cetateanul unui stat, locuieste in alt stat, iar sursa de venituri este situata in al treilea stat. Fiecare din aceste state poate revendica jurisdictia fiscala totala sau partiala asupra individului in cauza, ceea ce da nastere la o cooexistenta a doua sau mai multe legaturi fiscale, complementare sau concurente.

In raport cu dependenta politica, faptul de a locui intr-o tara si participarea la viata economica sunt factori de natura a justifica supunerea aceluiasi individ unor sisteme fiscale diferite. Aceasta dubla sau multipla apartenenta fiscala determina o dubla sau multipla impozitare.

Dezvoltarea economica rapida din secolul trecut si cel present au influentat si sistemele de impunere. Astfel, s-a trecut de la impozite reale (obiective) la impozite personale (subiective). In cazul impozitelor reale, obiectul impunerii il formau bunurile care alcatuiau avutia materiala a populatiei: terenurile, constructiile si alte asemenea valori; activitatile mestesugaresti, comerciale, industriale etc. appreciate in functie de forta de munca utilizata, forta motrice folosita, volumul productiei; capitalul mobiliar etc. O data cu trecerea la impozitele personale, obiectul impunerii este constituit de veniturile realizate sub forma de salarii, castiguri din profesii libere, profituri din industrie, comert si activitati financiar-bancare, venit net din exploatarea pamantului si din arenzi, chirii, dobanzi, dividende etc.

Impozitele reale au la baza impunerii conceptia teritoriala, pentru ca erau impuse bunurile situate, respective activitatile desfasurate pe teritoriul unitatii administrative-teritoriale, astfel ca nu cauzau impozitari repetate ale aceluiasi obiect de impunere.

In schimb, in cazul impozitelor personale, unele venituri sau elemente de avere pot si, in anumite state, sunt supuse la doua impozite distincte. Astfel, spre exemplu, in unele tari cum este si Romania, care aplica sistemul classic al impunerii profitului, partea din profitul societatilor comerciale care se distribuie actionarilor cu titlul de dividend este impusa, in primul rand, la impozitul pe profit, o data cu intregul profit al societatii comerciale si, in al doilea rand, la impozitulpe venitul actionarului beneficiar al dividendului.

FORMELE DUBLEI IMPUNERI

Impunerea aceluiasi venit sau bun de doua sau mai multe ori, in cadrul aceluiasi exercitiu financiar, este denumit dubla impunere. Doctrina fiscala distinge doua forme de dubla impunere si anume: dubla imunere economica si dubla imunere juridical.

Fenomenul de dubla impunere economica consta in supunerea unei anumite materi impozabile la doua sau mai multe impozite in favoarea aceleiasi autoritati sau a unor autoritati publice diferite, in acelasi exercitiu financiar. Un exemplu concret este dat de specialistii americani: O societate castiga 25.000 dolari venit net. Societatea plateste un impozit pe venitul corporatiei de 3.750 dolari (15%), apoi distribuie 21.250 dolari cu titlul de dividende pentru actionarii sai, care platesc un impozit asupra venitului din aceste dividende in suma de 7.650 dolari (36%). Ca atare, castigurile corporatiei care se distribuie sub forma de dividende fac obiectul unei duble impozitari.

Dubala impunere juridical se considera a fi fenomenul de supunere a aceleiasi personae de doua ori pentru acelasi obiect al impozitarii: de exemplu, un nerezident este obligat la impozit asupra unui venit din dividende platit de catre o societate rezidenta, din tara de sursa a dividendelor si de catre statul al carui resident este el.

Fenomenul de dubla impunere internationala poate fi caracterizat, in general, ca reprezentandimpunerea la impozite comparabile, in doua sau mai multe state, a venitului sau elementelor de avere ale aceluiasi contribuabile, pentru o perioada de timp identica.

Fenomenul de dubla impunere juridical internationala se produce nu datorita structurilor diferite ale sistemelor fiscale, ci datorita conceptiilor diferite ce stau la baza impunerii.

In practica fiscala se aplica doua conceptii: conceptia teritoriala, care are la baza criteriul sursei veniturilor ori locul unde este situata averea, si conceptia globala sau mondiala, care are la baza criteriul rezidentei sau al nationalitatii contribuabilului persoana fizica, respective a sediului contribuabilului persoana juridica.

Cand un stat aplica conceptia teritoriala, iar celalalt pe cea globala, apare un conflict de interese intre cele doua state. Un conflict de interese poate aparea si in cazul in care amble state aplica aceeasi conceptie de impunere. Astfel, in ipoteza aplicarii conceptiei globale de catre ambele state, conflictul apare daca unul din state utilizeaza drept criteriu de impunere rezidenta contrubuabilului, iar celalalt foloseste criteriul nationalitatii subiectului impunerii. In aplicarea conceptiei teritoriale, de asemenea, pot aparea conflicte de competenta daca statele considerate au adoptat legislatii care definesc in mod diferit sursa veniturilor.

NECESITATEA ELIMINARII DUBLEI IMPUNERI INTERNATIONALE

Prin intermediul dublei impuneri internationale este afectata buna desfasurare a comertului exterior si a cooperarii economice internationale.

Dezvoltarea schimburilor externe de valori materiale si a cooperarii economice internationale necesita, intre alte masuri, si gasirea mijloacelor adecvate pentru evitarea dublei impuneri a veniturilor realizate din operatiuni cu strainatatea, care sa asigure o desfasurare normala a acestora si cointeresarea reciproca a partenerilor in promovarea si amplificarea in continuare a colaborarii internationale.

Impunerea veniturilor realizate din activitati productive comerciale, de intermediere, financiare, a celor din dividende cuvenite pentru participarea la capitalul societatilor, din dobanzi la creditele acordate, redevente pentru folosirea sau concesionarea folosirii brevetelor de inventie, procedeelor de fabricatie, know-how, marcilor de fabrica si a altor drepturi de proprietate industriala, a drepturilor de autor pentru cratii stiintifice, literare si de arta, precum si a altor categorii de venituri, care are loc atat in tara de sursa a acestora, cat si in tara de resedinta a beneficiarilor de venit, in conformitate cu legislatia fiscala a fiecarei tari, poate duce la stanjenirea schimburilor economice si a celorlalte activitati producatoare de venit, daca nu se ceeaza instrumentele juridice necesare pentru evitarea impunerii duble a veniturilor sau averii.

In conditiile existentei statelor ca entitati politice si a economiilor nationale, precum si a folosirii impozitelor ca parghie stimulatoare sau de limitare a unor activitati economice, comerciale si financiare, dubla impunere este operanta pentru partenerul strain. Acest fenomen fiscal are un rol  si efect restrictive, constituind o frana in schimburile internationale de valori, intrucat sarcina fiscala devine mai mare in raport cu situatia cand venitul sau averea ar fi imuse o singura data, intr-un singur stat.

Ca atare, dubla impunere reprezinta un obstacol greu de deposit in calea dezvoltarii comertului exterior si largirii in continuare a cooperarii economice, financiare si tehnico-stiintifice internationale, astfel ca eliminarea sau restrangerea ei capata o importanta deosebita pentru asigurarea evolutiei positive ascendente a colaborarii intre state.

Eleminarea dublei impuneri internationale devine necesara pentru a se asigura dezvoltarea in continuare a relatiilor economice externe. Este de o importanta vitala sa se clarifice, armonizeze si garanteze situatia fiscala a contribuabililor care sunt angajati in activitati comeciale, industriale sau financiare in alte state, prin aplicarea unor solutii commune la cazuri identice de dubla impunere internationala.

DEFINIREA PRINCIPALELOR NOTIUNI

NOTIUNI GENERALE

Termenul 'Romania' inseamna Romania si, folosit in sens geographic, desemneaza teritoriul Romaniei, inclusive marea sa teritoriala, precum si zona economica exclusive si platoul continental in privinta carora Romania exercita, in conformitate cu dreptul international si propria sa legislatie, drepturi suverane privind explorarea si exploatarea resurselor naturale, biologice si minerale existente in apele marii, pe fundul si in subsolul acesteia.

Notiunea de 'persoana' este definite, inmarea majoritatea conventiilor fiscale la care este parte Romania, ca desmnand o persoana fizica, o societate sau orice alta grupare de personae.

Notiunea de 'societate' defineste orice persoana juridical sau orice entitate care este tratata ca persoana juridical in scopuri fiscale.

Notiunile de 'intreprindere a unui stat contractant' si de 'intreprindere a celuilalt stat contractant' sunt definite in conventiile fiscale la care este parte Romania ca reprezentand, dupa caz, orice intreprindere exploatata de un resident al unui stat contractant si orice intreprindere exploatata de un resident al celuilalt stat contractant.

Notiunea de 'trafic international' este definite diferit, dupa cum cuprinde numai transporturi maritime si aeriene sau, pe langa aceste doua categorii de transport, si altele, cum sunt cel feroviar sau rutier. In prima ipoteza, trficul international este definit ca fiind orice activitate de transport maritim sau aerian, efectuat de catre o intreprindere care isi are locul efectiv al conducerii intr-unul din statele contractante, cu exceptia situatiilor in care punctele de plecare si, respectiv, de destinatie ale transporturilor sunt situate exclusive pe teritoriul celuilalt stat contractant. In a doua ipoteza, notiunea de traffic international inseamna orice transport efectuat cu o nava, vapor, aeronava, vehicul feroviar sau rutier, exploatate de un resident al unui stat contractant, cu exceptia cazul in care un asemena transport este efectuat numai intre locuri situate in celalalt stat contractant.

'National' inseamna orice persoana fizica care poseda cetatenia unui stat contractant si orice persoana juridical, societate de personae, asociatie sau entitate constituita in conformitate cu legislatia in vigoare in fiecare stat contractant.

DOMICILIUL FISCAL (REZIDENTA)

Primul criteriu in raport de care statele contractante convin sa delimiteze intre ele dreptul de a impune categoriile de venituri sau averea care fac obiectul conventiilor il constituie, si in cazul conventiilor fiscale incheiate de Romania, 'domiciliul fiscal'. Frecvent, conventiile fiscale utilizeaza notiunea de 'rezident'.

Conventiile fiscale preved ca un rezident al unui stat contractant indica orice persoana care, in virtutea legislatiei acelui stat, este subiect de impunere in acel stat, datorita domiciliului sau, rezidentei sale, sediului conducerii sau oricarui alt criteriu de natura similara.

Pentru rezolvarea statutului fiscal al persoanelor fizice aflate in situatia de a fi rezidente ale ambelor state contractante, conventiile fiscale prevad mai multe reguli:

a)      persoana va fi considerate rezidenta a statului contractant in care are o locuinta permanenta la dispozitia sa; daca dispune de o locuinta permanenta la dispozitia sa in ambele state contractante, ea va fi considerate rezidenta a statului contractant cu care legaturile sale personale si economice sunt cele mai stranse (centrul intereselor vitale);

b)      daca statul contractant in care acesata persoana are centrul intereselor sale vitale nu poate fi determinat sau daca acesta persoana nu dispune de o locuinta permanenta la dispozitia sa in nici unul din statele contractante, atunci va fi considerate rezidenta a statului contarctant in care locuieste in mod obisnuit;

c)      daca aceasta persoana locuieste in mod obisnuit in ambele state contractante sau nu locuieste in mod obisnuit in nici unul din ele, ea va fi consideratarezidenta a statului contractant al carui national este;

d)      daca aceastapersoana este un national al ambelor state contractante sau nu este national al nici unuia din ele, autoritatile competente ale statelor contractante vor rezolva problema de comun accord.

SEDIUL PERMANENT (SEDIUL STABIL)

Al doilea criteriu in raport cu care Romania si statele partenere in convetiile pentru evitarea dublei impuneri internationale isi atribuie dreptul de impunere il reprezinta sediul permanent.

Principalele conditii pe care trebuie sa le indeplineasca un sediu permanent, in conventiile fiscale la care este parte tara noastra sunt:

a)      existenta unui loc (instalatie, baza, sediu) de afaceri care, in general, cuprinde un local, masini, utilaje, instalatii etc.

b)      locul de afaceri sa fie fix, ceea ce inseamna sa detina o adresa sis a prezinte un anumit grad de permanenta;

c)      activitatea intreprinderii sa se exercite prin intermediul acestui loc (instalatie, baza, sediu) de afaceri, adica personalul sa lucreze in statul contractant in care este situate locul fix de afaceri

Existenta sediului permanent nu este conditionata de faptul ca intreprinderea in cauza sa fie proprietara cladirilor, echipamentelor si a celorlalte componente ale sediului, fiind suficient sa fie detinute chiar si numai in chirie. De asemenea, nu este obligatoriu nici ca activitatea intreprinderii sa aiba character de permanenta, ci este sufficient sa se desfasoare de o maniera regulate.

Daca o intreprindere dintr-un stat inchiriaza immobile, utilaje, instalatii sau bunuri necorporale unei intreprinderi din celalalt stat contractant, fara sa dispuna pentru acesta activitate de inchiriere de un loc fix de afaceri in acest stat, bunurile corporale si necorporale mentionate, inchiriate, nu constituie, prin ele insele un sediu permanent al celui care inchiriaza.

In conventiile fiscale incheiate de Romania, criteriul sediului permanent cuprinde urmatoarele: un sediu de conducere; o sucursala; un birou; o uzina; un atelier; o mina, un loc de extractie a petrolului sau a gazelor, o cariera sau orice alt loc de extractie a resurselor naturale; o ferma, o plantatie sau un alt loc in care sunt desfasurate activitati agricole, forestiere, de plantatii sau alte activitati asemanatoare, o cladire folosita pentru vanzari sau pentru primiri sau cereri de comenzi etc.

Un santier de constructii sau montaj, un proiect de constructie, de instalatie sau de montaj, ori activitatile de supraveghere sau consultanta legate de acestea, constituie sediu permanent numai daca durata acestora este mai mare decat o anumita perioada. Cea mai frecventa durata este de 12 luni, dar mai intalnim in conventiile fiscale inchieate de Romania si durate de 9 luni, 6 luni, 18 luni. Se considera ca un santier exista de la data la care antreprenorul a inceput sa lucreze si continua sa-si pastreze existenta pana la data cand lucrarile ce fac obiectul acestuia au fost terminate sau abandonate. Sunt insa luate in calcul, la stabilirea duratei de existenta a santierului, si intreruperile sezoniere, cauzate de timpul nefavorabil, precum si cele determinate de lipsa de materii prime, materiale, forta de munca, masini, utilaje etc.

Conventiile incheiate de Romania prevad ca regula ca nu se considere sediu permamnet daca:

a)      se folosesc instalatii in scopul exclusive al stocarii, expunerii sau livrarii de marfuri apartinand intreprinderii;

b)      marfurile apartinand intreprinderii sunt depozitate numai in scopul stocarii, expunerii sau livrarii;

c)      marfurile apartinand intreprinderii si sunt prezentate la un targ commercial sau la o expozitie sunt vandute de intreprindere la inchiderea acestui targ sau expozitie;

d)      marfurile apartinand intreprinderii sunt depozitate numai in scopul transformarii de catre o alta intreprindere;

e)      o instalatie fixa de afaceri este utilizata numai in scopul cumpararii de marfuri sau pentru a strange informatii pentru intreprindere;

f)        un loc fix de afaceri este utilizat de intreprindere numai pentru a face publicitate, a furniza informatii, a face cercetari stiintifice, care au character preparatory sau auxiliar;

g)      un santier de montaj este utilizat de o intreprindere a unui stat contractant pentru livrarea de masini sau de echipamente pentru acesta intreprindere;

h)      un loc fix de afaceri este utilizat in scopul exclusive al efectuarii cumulate a activitatilor mentionate la alineatele a) - g), cu conditia ca activitatea de ansamblu a locului fix de afaceri ce rezulta din acest cumul sa aiba character preparatory sau auxiliar. In caz contrar, ne vom afla in prezenta unui sediu permanent, iar dreptul de imunere va apartine statului gazda a santierului.

Daca o persoana, alta decat un agent cu statut independent (broker, agent comisionar general sau alt agent independent), activeaza intr-un stat contractant in numele unei intreprinderi a celuilalt stat contractant, se va considera ca acea intreprindere are un sediu permanent in primul stat contractant mentionat, in legatura cu orice activitati pe care acea persoana le exercita pentru intreprindere, daca acesta persoana:

a)      are si exercita, in mod obisnuit, in acel stat contractant imputernicirea de a incheia contracte in numele intreprinderii;

b)      nu are o astfel de imputernicire, dar mentine, in mod obisnuit, in primul stat contractant mentionat, un stoc de produse sau de marfuri din care livreaza, in mod regulat, produse sau marfuri in numele intreprinderii.

In schimb, nu se va considera ca o intreprindere a unui stat contractant are un sediu permanent in celalalt stat contractant nuami prin faptul ca acesta isi exercita activitatea de afaceri in acel celalalt stat contractant prin intermediul unui broker, al unui agent comisionar general sau al oricarui alt agent cu statut independent, cu conditia ca aceste personae sa actioneze in cadrul activitatii lor obisnuite. Totusi, cand activitatile unui astfel de agent sunt exercitate, in totalitate sau in parte, in numele acelei intreprinderi, el nu va fi considerat un agent cu statut independent, adica se va considera ca acea intreprindere are un sediu permanent in acel celalalt stat contractant.

Unele conventii privind eviatrea dublei impuneri incheiate de Romania se refera si la sediul permanent al uneor intreprinderi de asigurari. Astfel, se considera ca o intreprindere de asigurari a unui stat contractant, cu exceptia activitatilor de reasigurare, are un sediu permanent in celalalt stat contractant, daca incaseaza prime de asigurare in acel celalalt stat contractant sau daca acorda acolo asigurari de risc prin intermediul unui salariat sau reprezentant care nu este un agent cu statut independent.

NATIONALITATEA

Notiunea de national indica:

a)      personae fizice care poseda nationalitatea (cetatenia) unui stat contractant;

b)      personae juridice, societatile de personae si alte asociatii de personae constituite in conformitate cu legislatia in vigoare intr-un stat contractant.

In vederea protejaraii reciproce a nationalilor de abuzurile fiscale de orice fel, la care acestia ar putea fis upusi in celalalt stat contractant, Romania si partenerii din conventiile fiscale au convenit sa aplice intru totul principiul nediscriminarii.

Legea nationala este considerata legea statului a carui cetatenie o are persoana fizica in cauza. In consecinta, legea nationala a cetatenului roman care, potrivit legii straine, este considerat ca are o alta cetatenie, este legea romana. Legea nationala a strainilor care au mai multe cetatenii o constituie legea statului unde isi au domiciliul sau, in lipsa acestuia, resedinta. In cazul in care o persoana nu are nici o cetatenie, I se aplica legea domiciliului sau, in lipsa, legea resedintei.

In conformitate cu legea romana, inceputul si incetarea personalitatii persoanei fizice sunt determinate de legea nationala a fiecarei persoane.

Persoana juridical are, potrivit legii romane, nationalitatea statului pe al carui teritoriu si-a stabilit, conform actului constitutive, sediul social. In caz ca exista sedii in mai multe state, se considera determinant pentru a identifica nationalitatea persoanei juridice sediul real. Prin sediu real, legea romana intelege locul unde se afla centrul principal de conducere si de gestiune al activitatii statutare, chiar daca hotararile organului respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise de actionari sau asociati din alte state.

Persoanele juridice straine cu scop patrimonial, valabil constituite in statul a carui nationalitate o au, sunt recunoscute de plin drept in Romania. In schimb, persoanele juridice straine fara scop patrimonial pot fi recunoscute in Romania pe baza unei aprobari prealabile a guvernului, prin hotarare judecatoreasca, sub conditia reciprocitatii, daca sunt valabil constituite in statul a carui nationalitate o au, iar scopurile statutare pe care le urmaresc nu contravin ordinii sociale si economice din tara noastra.

Fuziunea unor persoane juridice de nationalitati diferite poate fi realizata daca sunt indeplinite cumulative conditiile prevazute de cele doua legi nationale aplicabile statutului lor organic.