Notiuni si concepte de baza

Introducere

Experienta tarilor dezvoltate, rezultatele lor concretizate in cresterea economica, sunt argumentul forte in sprijinul ideii ca sistemul economiei de piata s-a dovedit a fi cel mai eficient tip de sistem economic. De aceea pentru tara noastra, care si-a exprimat clar optiunea pentru trecerea la economia de piata, insusirea de catre toti specialistii a categoriilor economice legate de acest tip de sistem economic este o necesitate imperioasa.

Aparitia si evolutia teoriei despre economia de piata

Bazele teoretice ale economiei de piata au fost elaborate de Adam Smith (1723-1790) si cristalizate in lucrarea "Avutia natiunilor" aparuta in 1776. Cel mai de seama reprezentant al economiei politice clasice fundamenteaza pentru prima data, in mod stiintific, un model al economiei de piata in care viata economica este reglata de concurenta, cerere, oferta, miscarea libera a preturilor si a salariilor, negand imixtiunea statului in viata economica.

Printre reprezentantii de frunte ai scolii clasice de economie politica se cuvine sa-i amintim si pe David Ricardo (1772-1823), Thomas Malthus (1766-1834), John Stuart Mill (1806-1873).

Economia clasica a dominat gandirea economica o perioada indelungata (sec. XVIII, XIX si inceputul secolului XX) pana in anul 1936 cand a avut loc o noua revolutie in gandirea economica, marcata de aparitia lucrarii lui John Maynard Keynes (1883-1946), "Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor", care a insemnat si aparitia scolii neoclasice. La fundamentarea tezelor economiei neoclasice au contribuit si englezul W. Stanley Jevons (1835-1882), austriacul Karl Menger (1840-1921), elvetianul Leon Walras (1834-1910) prin elaborarea tezelor legate de utilitate, factori marginali, echilibrul general etc.

Teoria economica clasica considera ca piata liberei concurente este in stare sa rezolve orice problema economica. In opozitie cu aceste teze ale economiei clasice, J.M. Keynes fundamenteaza necesitatea interventiei statului in viata economica, motivand-o prin aceea ca piata libera nu mai este in stare sa faca fata fenomenelor negative ca recesiune, somaj, inflatie, etc. S-a format astfel directia dominanta a economiei moderne care, in conditiile actuale, o regasim in politica economica a statelor din America de Nord, Europa si Japonia.

In gandirea economica contemporana se remarca curente ca "Scoala din Chicago", "Macroeconomia asteptarilor rationale" avand orientari de dreapta si urmarind reducerea amestecului statului in functionarea pietei libere. John Kenneth Galbraith critica capitalismul modern in lucrarile: "The New Industrial State", "The Affluent Society" si "The American Capitalism". El ia apararea firmelor gigant considerandu-le suport al progresului tehnic contemporan. Condamna atitudinea guvernului american de neglijare a sectorului de stat in favoarea celui particular si dezavueaza reclama considerand-o mijloc de manipulare a consumatorului.

Economia radicala este un curent de extrema stanga care s-a inviorat in perioada de dupa socul petrolier din anii 1970. Reprezentantii lui resping piata promovand planificarea democratica. In viziunea lor preturile si salariile trebuie controlate si dirijate, fiind considerate instrumente in lupta contra inflatiei.

Pe taramul teoriei economice prezentul se remarca prin scaderea influentei economiei politice marxiste provocata de prabusirea sistemului totalitar de organizare a societatii intr-o serie de foste tari socialiste.

Viata economica si componentele ei

Corelatia nevoie-surse-productie caracterizeaza in modul cel mai complex esenta vietii economice relevand trasaturile sale de baza si scotand in evidenta scopul final al oricarui proces economic, satisfacerea nevoilor consumatorului.

I. Nevoile sunt cele mai dinamice categorii economice reprezentand punctul de pornire in analiza organizarii economice a societatii. Ele sunt cerinte obiective ale existentei membrilor ei. Dupa subiectul purtator nevoile pot fi: (a) individuale, (b) de grup, (c) 535i85f ale societatii. Dupa rolul lor in viata individului ele sunt: (a) primare, (b) secundare, (c) tertiare. Dupa natura lor distingem nevoi: (a) fizice, (b) spirituale, (c) economice, (d) extraeconomice.

II. Elementele componente ale resurselor reprezinta in fapt factorii productiei si se repartizeaza in procesul de productie in conformitate cu cerintele satisfacerii nevoilor oamenilor.

Factorii de productie traditionali sunt munca, pamantul si capitalul. Acestora li se adauga intr-o economie moderna neofactorii de productie: tehnologiile, informatia si abilitatea intreprinzatorului.

Pentru un economist munca "este rezerva de resurse umane, atat fizice cat si mentale, care este disponibila a fi implicata in productia de bunuri si servicii". Rezerva de munca depinde cel putin de urmatorii doi factori: 1) totalul fortei de munca disponibile in care nu intra acele categorii de populatie care nu muncesc (tinerii antrenati in formele procesului de invatamant, femeile care intrerup munca cand au copii, pensionarii) si 2) numarul de ore pe saptamana in care populatia este pregatita sa munceasca. Munca este principalul factor de productie masurandu-se in timpul cheltuit in procesul de productie in toate domeniile: industrial (fabrici de toate felurile), agricol (lucrul pamantului), invatamant (predarea cunostintelor in scoli), gospodaria casnica (pregatirea banalei omlete) etc. De eficienta muncii in acceptiunea de mai sus depinde in buna masura prosperitatea unei economii. Principalii factori care afecteaza eficienta muncii sunt:

Educatia si nivelul de informare generala a fortei de munca. Daca ea s-a nascut in era televiziunii si intr-o societate avansata, va fi bine informata, adaptabila si sofisticata. Daca ea a parasit recent comunitatea taraneasca, va fi simpla, superstitioasa, nervoasa si greu adaptabila.

Sanatatea generala a fortei de munca. Poate fi imbunatatita prin modul de alimentatie si prin servicii legate de bunastare. Eficientizarea fortei de munca depinde in buna masura de cresterea standardului sau de viata. Dar standardul de viata al unei natiuni poate creste numai bazandu-se pe o forta de munca eficienta. Rezulta un cerc vicios care explica de ce progresul unei natiuni in dezvoltare este atat de lent.

Stimulentele oferite muncii. Cu cat acestea sunt mai mari cu atat munca se va implica mai ferm in diferitele activitati.

Factorii de inalta calitate. Uneltele bine alese, rezervele potrivite de energie, tehnologiile performante, etc. maresc eficienta muncii. Aceasta este una din explicatiile bunastarii americane.

Prin "pamant" economistul intelege acele resurse care sunt puse la dispozitia proceselor productive prin generozitatea naturii. Ele constau din:

pamant folosit pentru agricultura dar si ca suport pentru case, fabrici si drumuri ; resurse de energie si resurse neenergetice, deci toate acele substante chimice si combinatiile lor din scoarta pamantului si din atmosfera;

mediul fizic inconjurator, in esenta apa (marile si oceanele globului) si aerul.

Pamantul si munca sunt numiti adeseori factori de productie primari pentru ca oferta lor este determinata in principal de factori neeconomici cum ar fi rata natalitatii, relieful tarii s.a. Pamantul nu mai e factor primar de productie cand terenul agricol a aparut in urma unei activitati constiente a omului de desecare a unei mlastini (o treime din pamantul Olandei), golire a unor lacuri (cele de langa Chicago).

Capitalul, un alt factor de productie traditional, poate fi definit ca fiind bunurile durabile ale unei economii, produse de economia respectiva pentru a produce mai departe alte bunuri. Deci, capitalul este un factor de productie derivat, o intrare durabila (imput) care constituie ea insasi un rezultat al activitatii economice (output). Daca asamblam, de exemplu, un computer intr-o fabrica specializata, el va fi un rezultat (output) al productiei. Cand acelasi calculator il folosim in procesul de instruire al elevilor el va fi un imput, o intrare durabila in sistemul de productie. In miscarea lui concreta capitalul se dedubleaza in capital fizic (real sau productiv), capital banesc si capital fictiv. Sub genericul de capital real sau productiv intalnim, de regula, urmatoarele tipuri de bunuri de productie:

fabrici, birouri, mine, centrale de putere, baraje, cheiuri, aeroporturi, drumuri, cai ferate,canale, spitale, scoli etc;

instalatii, masini, scule, echipamente;

stocuri de materii prime si bunuri semifinite.

Desi greu de masurat, de cuantificat, experienta de productie a unei natiuni se poate constitui intr-un capital pretios. Daca Angliei, care a debutat in revolutia industriala, i-au trebuit 150 de ani (1700-1850) sa descopere procesele industriale care i-au adus maretia, Germaniei i-au trebuit numai 50 de ani (1860-1910) sa asimileze si sa potenteze procesele industriale descoperite de englezi. Japonezii au facut pasi si mai rapizi. Germania a ajuns sa fie puternica in epoca electricitatii si nu in cea a aburului iar Japonia a progresat in epoca electronicii, deci s-ar putea spune ca daca incepi tarziu, pornesti de la o baza mai buna. Iata o constatare care ne-ar putea da sperante in privinta depasirii mai rapide a decalajului care ne mai desparte de tarile dezvoltate. Singura conditie ar fi aceea de a ne insusi si mentalitatea nemtilor sau a japonezilor in raport cu munca.

Dintre toate definitiile date notiunii de capital apreciem ca cea mai completa, in masura sa redea esenta termenului si complexitatea lui este urmatoarea:

« Capital: (1) in sens larg este stocul de valori sau de active care, intrate in circuitul economic, pot genera venituri posesorilor lor; (2) ca factor de productie cuprinde bunurile rezultate din productie si care sunt folosite pentru producerea altor bunuri economice ceea ce este sinonim cu capitalul tehnic sau capitalul real. Se delimiteaza clar de notiunile de capital banesc sau de capital financiar; banii si activele financiare (actiuni, obligatiuni etc.,) nu sunt factori de productie, deoarece cu ajutorul lor nu pot fi produse in mod direct, alte bunuri.

In definirea capitalului ca factor de productie distingem doua particularitati importante:

capitalul este un factor derivat, rezultat din procese de productie anterioare, iar producerea lui presupune un anumit sacrificiu (resursele economice limitate s-au folosit la producerea bunurilor de capital si nu a celor de consum care procura satisfactii imediate);

producerea si folosirea bunurilor de capital in activitatea economica mareste productivitatea celorlalti factori de productie (munca si pamantul). Acest spor de productivitate constituie rasplata sacrificiului facut in producerea si folosirea bunurilor de capital.

III. Procesul de productie cuprinde mai multe faze succesive: (a) productia propriu-zisa, (b) repartitia (stabilirea proportiei in care fiecare individ participa la ceea ce s-a produs), (c) schimbul sau circulatia (obtinerea bunurilor proportional cu partea dobandita prin repartitie), (d) consumul (transformarea bunurilor produse in obiecte ale insusirii individuale).

Corelatia nevoie-surse-productie se parcurge perpetuu deoarece in permanenta se aloca resursele asupra productiei (asupra ramurilor, subramurilor si unitatilor economice) in conformitate cu nevoile oamenilor si ale firmelor. Se constituie astfel proportiile economice dintre ramurile si subramurile economiei precum si cele din cadrul firmelor.

Corelatia nevoie-surse-productie se poate prezenta sub forma unui model matematic. Notand cu p_i productia ramurii "i"(i = 1, 2, , n) prin care reprezentam toate ramurile activitatii economice, cu p_ij partea din productia ramurii "i" necesara consumului firmelor in ramura "j"(j = 1, 2, , m), cu p_ic partea din productia ramurii "i" destinata consumului oamenilor si cu p_ia partea din productia ramurii "i" destinata acumularii, interdependentele se pot exprima sub forma urmatoarelor ecuatii:

Productia va acoperi nevoia sociala numai cu conditia ca produsul fiecarei ramuri sa satisfaca atat consumul intermediar al firmelor din toate ramurile , cat si cerintele consumului oamenilor si ale acumularii, adica, .

Se observa ca in procesul distribuirii si utilizarii produsului lor, intre diferitele ramuri se stabilesc relatii extrem de complexe.

In studiul corelatiei intre productie si nevoia sociala se pot ivi urmatoarele situatii:

(a) O anumita parte a nevoii sociale nu poate fi acoperita cand partea din produsul ramurii i care ramane dupa satisfacerea consumului firmelor este mai mica decat partea necesara consumului oamenilor si acumularii:

(b) O parte a produsului ramane neutilizata cand ceea ce ramane dupa acoperirea consumului firmelor si a acumularii depaseste consumul oamenilor: .

Modelul matematic al corelatiei "nevoie-surse-productie" este "Balanta legaturilor dintre ramuri". Pentru elaborarea ei economistul american W. Leontief a fost distins cu premiul Nobel.

Analiza vietii economice scoate in evidenta si faptul ca sistemele economice sunt sisteme cibernetice. In calitate de sistem cibernetic, sistemul economic are urmatoarele insusiri:

- este format din subsisteme (economia nationala cuprinde urmatoarele subsisteme: ramuri, subramuri, unitati de productie, de circulatie, financiar-bancare, etc.);

- functia de conducere se exercita atat la nivelul sistemului cat si al fiecarui subsistem;

- interdependenta si interactiunea intre toate verigile sistemului economic se realizeaza prin feed-back;

- circulatia informatiilor in sistem, reglarea si autoreglarea lui, modelarea sistemului, fenomenele probabilistice caracterizeaza de asemenea un sistem cibernetic;

- sistemul economic este dinamic, fiind in continua miscare, transformare si evolutie, modificandu-si permanent parametrii in functie de dezvoltarea sau restrangerea unor activitati;

- sistemul economic este un sistem deschis fiind interconectat cu sisteme exterioare de la care primeste impulsuri independent de evolutia sa;

- insuficienta circulatie a informatiilor in sistem, modesta lui organizare (in sens cibernetic) creeaza posibilitatea dezvoltarii entropiei sistemului cu toate efectele sale distructive.

Pe baza examinarii corelatiei "nevoie-surse-productie" se constata existenta a doua tipuri fundamentale de economie:

- o economie inchisa, naturala, "directa" in care elementele vietii economice (nevoile, sursele, productia propriu-zisa), fazele procesului de productie nu sunt despartite in timp si spatiu, ci sunt suprapuse. Astfel, o gospodarie patriarhala produce ea insasi toate bunurile de care are nevoie consumandu-le in cadrul familiei fara a stabili legaturi cu lumea exterioara;

- intr-o economie deschisa sferele productiei, ramurile, subramurile ei sunt despartite in timp si spatiu. Functionarea unei astfel de economii presupune stabilirea de interconexiuni intre elementele componente ale vietii economice ceea ce se realizeaza cu ajutorul parghiilor: piata, bani, cerere, oferta, etc. In cazul economiei deschise relatiile cu alte sisteme sunt o conditie indispensabila a existentei sistemului.

Obiectul economiei generale

Rezultatul procesului de productie se constituie in bunuri si servicii al caror consum satisface necesitati. Dar consumarea lor distruge rezultatele productiei care, trebuie, de aceea, reluata. Sursele societatii fiind limitate a fost nevoie de o stiinta care sa invete omenirea sa le gospodareasca. Aceasta a fost economia politica. Preocuparea de a defini cat mai complet obiectul de studiu al acestei stiinte a fost in atentia tuturor marilor economisti. Ca atare, definirea economiei politice ca fiind studiul modului in care omenirea produce utilitati pentru a satisface necesitati poate fi multumitoare. Studiul modului in care omul se comporta atunci cand exista posibilitati insuficiente pentru satisfacerea scopurilor pe care acesta le urmareste s-ar putea constitui intr-o alta incercare de definire a obiectului de studiu al economiei politice. Caracterul limitat al resurselor pune individul, grupul, societatea, tot timpul, in postura de a alege. Acest punct de vedere il regasim in urmatoarele definitii ale economiei politice.

"Economia politica reprezinta stiinta despre activitatea omeneasca, determinata de caracterul limitat al resurselor (de raritatea bunurilor) si caracterul nelimitat al trebuintelor, satisfacerea carora este scopul acestei activitati umane. Economia devine astfel teoria alegerii, alegere infaptuita de subiectul economic din mai multe variante posibile" ( Lionel Robbins)

"Teoria economica este stiinta despre modul in care oamenii si societatea invata sa aleaga, cu trecerea timpului, cu ajutorul banilor sau fara participarea lor, acele resurse de productie rare pentru producerea diferitelor marfuri in prezent si in viitor". (Paul A. Samuelson)

"A face economie nu inseamna nimic altceva decat optiunea (alegerea) continua intre diferitele posibilitati, iar economia politica nu este in fond decat stiinta alternativei"  (Wilhelm Röpke)

"Stiinta economica studiaza comportamentul uman impotriva raritatii. In primul rand, ea isi propune sa descrie metodele de gestionare a resurselor rare care se manifesta in timp si spatiu (.). In al doilea rand, ea organizeaza faptele de natura a face sa apara uniformitatile si regularitatile ce caracterizeaza comportamentul uman. Teoriei sau analizei economice ii revine obligatia sa elaboreze concepte, sa identifice determinantele si efectele fenomenelor, sa ordoneze legaturile generale si de durata ce se stabilesc intre ele,sa deduca din realitate o explicatie simplificata a functionarii economiei. In al treilea rand, ea contribuie la orientarea politicii economice (.). In fine, stiinta economica elaboreaza in functie de anumite obiective si in conditii concrete date regulile de utilizare optima a resurselor economice si modalitatile de realizare a bunastarii". (Raymond Barre)

Alegand intre diverse oportunitati, fie ca suntem constienti sau nu, facem rationamente economice. Alegerea noastra are totdeauna un cost. Spre deosebire de notiunea de cost cu care suntem familiarizati si care nu este altceva decat o cantitate de bani ce trebuie data pentru a obtine un bun sau un serviciu, costul unei ocazii nu se exprima in bani ci in functie de alternativele la care trebuie sa se renunte. Astfel, costul real al unei oportunitati pentru care s-a optat este alternativa cea mai buna dintre alternativele la care s-a renuntat. Facem alegeri zi de zi pentru ca viata ne pune mereu sa hotaram ce facem cu timpul si resursele noastre limitate. In functie de etapa in care ne aflam, ne framantam ce ar fi mai bine sa facem: sa mergem la un film sau sa invatam pentru un test care se apropie ? ; sa urmam cursuri postuniversitare sau sa incepem sa lucram imediat dupa absolvirea facultatii ?; sa facem o calatorie in strainatate sau sa ne schimbam masina ? etc. In fiecare din cazurile amintite, luarea unei decizii ne costa, de fapt, posibilitatea de a face altceva. Alternativa la care se renunta poarta denumirea generica de cost de oportunitate. Deciziile noastre au un anumit cost deoarece, potrivit principiului raritatii, alegerea unui anumit lucru inseamna renuntarea la un altul. Costul de oportunitate reprezinta valoarea bunului la care se renunta. Cateva exemple ne vor convinge.

Costul renuntarii la studiu pentru un test care se apropie in favoarea vizionarii unui film il reprezinta atat pretul biletului de cinema cat si posibilitatea obtinerii unei note mici la examenul de la disciplina respectiva. Observam cum costul de oportunitate include toate consecintele luarii unei decizii, fie ca ele sunt cuantificabile in bani la momentul respectiv sau nu.

Daca vrem sa aflam care este costul real al absolvirii unei institutii de invatamant superior in S.U.A. anului 1993 vom tine cont in rationamentul nostru de cel putin doua informatii : 1. costul cursurilor unei universitati de stat (taxe, manuale, transport) era de 12.000 dolari in 1993 si 2. salariul mediu, in acelasi an, al unui tanar absolvent de liceu de 19 ani era de 16.000 de dolari. Avand aceste informatii nu este corect a aprecia la 12000 de dolari costul de oportunitate al absolvirii unui an de studentie fara a lua in considerare timpul dedicat studiului individual si cel petrecut la cursuri de catre viitorul absolvent, timp in care cel ce a luat decizia sa lucreze castiga 16.000 de dolari pe an. Deci, calculul corect al costului de oportunitate pentru decizia de a fi student in S.U.A. in 1993 este 12000 + 16000 = 28.000 de dolari. Nu este de mirare atunci ca, la absolvire, tinerilor titrati li se ofera slujbe bine platite. In cazul absolventilor de facultati de bussines prestigioase (Princetown, Standford, Harward, Duke etc.) sumele se invart in jurul a 60-70.000 de dolari pe an. Este motivul care l-a determinat pe Calvin Coolidge sa afirme ca: "Afacerea Americii e afacerea."

Un alt exemplu menit sa ne lamureasca in privinta costului de oportunitate este acela al profesorului universitar, autor al unui insemnat numar de tratate, cursuri, studii etc. si care isi redacteaza textele la computer la fel de bine ca si secretara sa. Decizia lui de a face singur acest lucru are un cost de oportunitate foarte ridicat: toate articolele si cartile fundamentale pe care nu le va putea scrie din cauza timpului pierdut cu dactilografierea propriilor manuscrise.

Pentru intelegerea corecta a obiectului economiei generale este important sa facem distintie intre "economia pozitiva" si "economia normativa".

Economia pozitiva se ocupa de descrierea faptelor, a conditiilor in care au loc procesele economice. Ea raspunde intrebarilor de genul: "care este rata somajului?"in general si in randul diverselor categorii de indivizi; "cum influenteaza rata somajului inflatia?"; "cum va influenta un nou impozit consumul de benzina?" ; cati oameni traiesc sub " pragul saraciei " ? etc.

Economia normativa, in schimb, abordeaza fenomenele economice prin prisma eticii si a principiilor moralei. Ea raspunde la intrebari precum: "care este nivelul suportabil al inflatiei?"; "este corect ca sistemul de impozitare progresiva sa-i afecteze numai pe cei bogati si sa fie un ajutor pentru cei saraci?" ; "deficitul bugetar ar trebui redus prin taxe mai mari sau prin reducerea cheltuielilor bugetare ?" . Asupra acestor probleme se pot purta discutii, problemele neputand fi rezolvate de catre economisti cu ajutorul teoriei economice, ci numai cu ajutorul politicienilor, prin decizii politice.

Economia generala face parte din sistemul stiintelor socio-umane. Se spune despre ea ca este "regina" acestora. Economia generala este legata prin fire puternice cu celelalte stiinte socio-umane: politologie, antropologie, psihologie, istorie, etica, etc. Economia generala se gaseste in centrul sistemului stiintelor economice constituind baza teoretica a acestora. Sistemul stiintelor economice cuprinde: stiinte economice de ramura (economia industriei, a agriculturii, a comertului, etc.); stiinte ale unitatilor economice (industriale, agricole, de constructii, de transporturi, bancare, comerciale etc.); stiinte economice de granita (cibernetica economica, econometrie, sociologie economica, geografie economica, economia protectiei mediului, marketing, management etc.); stiinte economice istorice (istoria gandirii economice); economia mondiala; stiinte economice functionale (finante, contabilitate, statistica economica).

Metoda economiei generale

Metoda este sufletul oricarei stiinte. Caile, mijloacele, procedeele utilizate in cercetarea stiintifica joaca un rol deosebit de important. De regula, ele sunt elaborate de filozofie.

Astfel, pentru a putea patrunde in esenta proceselor si fenomenelor economice economia generala se foloseste de abstractia stiintifica care consta din eliminarea, in procesul cercetarii, a ceea ce este secundar, accidental si evidentierea trasaturilor esentiale proprii masei fenomenelor studiate.

Un alt procedeu folosit de economia politica este analiza si sinteza. Analiza este metoda de cercetare care se bazeaza pe descompunerea in parti componente a fenomenelor si proceselor, iar sinteza consta in reunirea intr-un tot a elementelor date la inceput in mod separat.

Economia generala utilizeaza si inductia adica modul de a rationa de la particular la general, de la fapte la generalizari, precum si deductia adica modul de rationare de la general la particular.

Multitudinea de intrebari carora economia este chemata sa dea raspuns este efectul existentei multor fenomene complicate, prost intelese si foarte controversate. Neposedand monopolul adevarului stiinta economica le va putea da raspuns numai apeland la abordari stiintifice bazate pe procedeele elaborate de filosofie si enumerate mai sus.

Printre metodele folosite de stiinta economica pentru a aborda problemele vietii economice se cuvine sa amintim: observatia, analiza economica, analiza statistica, experimentul economic.

Observarea fenomenelor economice pe baza studiului datelor istorice este una din sursele majore ale cunostintelor economice. Filosoful grec Santayana spunea ca « cei care uita istoria sunt condamnati sa o repete ». Pentru a evita repetarea sub forma virulenta a unor fenomene economice produse de-a lungul istoriei este deci absolut necesar sa se studieze cu atentie cauzele care le-au generat. Pentru exemplificare sa ne referim la fenomenul inflatiei. Se vor intelege mai bine prejudiciile aduse de ea, daca se va studia hiperinflatia germana din anii 1920 in timpul careia preturile au crescut cu 1.000.000.000 % in numai 2 ani.

Analiza economica este acea tehnica de abordare a fenomenelor economice, care dintr-o multitudine de date si fapte reuseste sa construiasca o imagine coerenta a realitatii, formuland totodata tipuri de comportament economic. Aplicand analiza economica mai multor studii de caz din industria de automobile americana s-a ajuns la concluzia ca restrictiile asupra importului de masini (in special japoneze) maresc intr-adevar numarul de locuri de munca in industria producatoare de masini indigena si ridica preturile automobilelor dar, duc la scaderea venitului national total. Aceasta concluzie neasteptata a putut fi scoasa la iveala numai cu ajutorul analizei economice.

Latura cantitativa a fenomenelor si proceselor economice este studiata de economia generala cu ajutorul analizei statistice care se bazeaza pe un aparat matematic complex. Ea permite ca pe baza unui numar limitat de observatii sa se ajunga la judecati pertinente cu privire la intregul fenomen sau proces. Folosind statistica la aflarea cauzelor pentru care femeile castiga in SUA in medie numai 60% din salariul unui barbat, s-a inceput prin a se aduna date reprezentative despre salariile barbatilor si femeilor, insotite de caracterizarea lor personala (educatie, ani de experienta, ocupatie etc.). Prelucrand aceste date cu ajutorul tehnicilor statistice s-a constatat ca o parte importanta a diferentei de castig se asociaza cu faptul ca barbatii au tendinta sa petreaca mai mult timp in fata lucrului, avand, de asemenea, si ocupatii mai bine platite. Partea importanta a diferentierii ramasa neexplicata se poate pune, fara a gresi, pe seama discriminarii intre sexe. Alte metode, tehnici si procedee matematice aplicate la economie sunt: cercetarile operationale (teoria firelor de asteptare, teoria jocurilor strategice, teoria uzurii si schimbarii echipamentelor, teoria stocurilor), programarea matematica prin minimizarea sau maximizarea unor functii de una sau mai multe variabile (lineara, dinamica, stohastica), modelarea in cercetarea economica (balanta legaturilor intre ramuri a lui Leontief din 1930) etc.

Experimentul economic joaca un rol tot mai important in studiul activitatii economice. Se recurge deseori la experimentul controlat, care inseamna examinarea efectului unui factor prin modificarea lui, restul factorilor fiind mentinuti constanti. Dar in economie experimentele sunt mult mai dificile decat in majoritatea stiintelor deoarece economistii nu pot masura variabilele economice cu precizia cu care fizicienii sau chimistii, de exemplu, pot masura masa, distanta, densitatea etc. De asemenea, e mult mai dificil de redat in laborator adevarata economie mai ales ca oamenii, principalii agenti economici, se comporta ciudat in situatii experimentale.

Folosind metodele si tehnicile descrise mai sus economistul nu detine insa niste arme infailibile, el fiind pasibil de a cadea in capcanele gandirii economice. Vrand sa evidentiem si sa cuantificam influenta unui singur factor asupra unui fenomen studiat (in ce proportie pretul masinilor influenteaza volumul vanzarilor de automobile, de exemplu), datorita multitudinii factorilor perturbatori (veniturile consumatorilor, pretul benzinei, starea drumurilor, psihoza datorata atacurilor teroriste), ne va fi foarte greu sa pastram aceasta multime de factori la o valoare constanta pentru a nu influenta rezultatul cuantificarii influentei singulare a factorului vizat de noi.

Nereusita in a pastra egalitatea intre elemente poate fi una din capcanele rationamentului nostru economic.

In procesul cercetarii fenomenelor si proceselor economice, a cauzelor lor, este important sa eliminam concluziile gresite de tipul "post-hoc" ("post-hoc, ergo propter hoc" inseamna in limba greaca: "dupa aceea, si necesarmente din acea cauza"). Faptul ca evenimentul "A" se produce inaintea evenimentului "B" nu dovedeste ca evenimentul "A" este cauza aparitiei si evolutiei evenimentului "B". Daca, de exemplu, nu vom corela rata mortalitatii in statul Florida cu varsta populatiei din peninsula vom comite lesne greseala reporterului american care, datorita ratei ridicate a mortalitatii in acest stat, a decretat Florida loc nesanatos si periculos de trai.

Este de asemenea indicat ca in procesul de investigare sa nu se extinda, in mod mecanic, constatarile valabile pentru parti ale intregului si asupra ansamblului (greseala de compozitie). Pentru exemplificare sa consideram un an cu o recolta de exceptie in agricultura. Productia record nu este o garantie ca venitul total realizat pe ansamblul agriculturii va fi mai mare decat in anul precedent. De regula, poate fi egal sau mai mic. Chiar daca productia obtinuta de fiecare fermier in parte va fi mai mare, venitul fermelor va fi mai mic decat in anul precedent, aceasta datorita faptului ca oferta mare va conduce la scaderea preturilor.

Subiectivismul pe care-l implicam in studierea lumii care ne inconjoara este cea mai adanca capcana in studiul economiei politice deoarece, pana la urma, felul in care percepem faptele observate depinde de "ochelarii teoretici pe care ii purtam". Prizonieri ai preconceptiilor lor teoretice pot fi si cei ce studiaza stiintele exacte (se crede ca insusirea temeinica a fizicii newtoniene i-ar putea incurca pe fizicieni in intelegerea teoriei relativitatii a lui Einstein). O ilustrare socanta a constatarii de mai sus ne ofera Max Planck (laureat al premiului Nobel pentru descoperirea teoriei revolutionare a cuantelor): "Un nou adevar stiintific nu triumfa convingandu-si oponentii si facandu-i sa vada lumina, ci mai degraba pentru ca oponentii sai mor eventual si urmeaza o noua generatie care este familiara cu acest nou adevar". Deoarece cei batrani "stiu" prea multe lucruri pe care nu le pot uita, stiinta apartine celor tineri, concluzioneaza Paul Samuelson. Dupa ce s-a studiat si s-a invatat un grup de principii economice realitatea este inteleasa intr-un mod nou si diferit. Dar, deoarece grupul de principii economice nu este totdeauna acelasi si pentru ca indivizii se afla in stadii diferite ale procesului de insusire a grupului de principii, putem intelege de ce oamenii care traiesc pe aceeasi planeta au perceptii economice fundamentale diferite - de ce unii considera capitalismul ca fiind cel mai bun sistem, pe cand altii inca mai cred ca cel mai bun e comunismul.

Economia politica nu este o stiinta exacta, nesiguranta in viata economica fiind o prezenta permanenta. Daca acum un secol, matematicianul francez Laplace considera ca avand timp si date suficiente, cu ajutorul matematicii s-ar putea prevedea viitorul tot atat de clar ca si prezentul, astazi, constienti, in sfarsit, de multimea infinita a factorilor perturbatori s-a ajuns la concluzia ca pana si in cele mai exacte stiinte exista o imposibilitate inerenta de previziune. Aceasta constatare este valabila cu atat mai mult in stiintele sociale care implica relatii mult mai complexe si trebuie sa prevada comportamentul uman. Unul din primele principii care trebuie insusite este acela ca legile economice sunt valabile in general, pentru situatii medii si nu pentru fiecare caz in parte. De altfel, legea mediilor afirma ca acest comportament mediu al grupurilor va fi mult mai usor de prevazut decat comportamentul indivizilor. Legile economice pot fi definite ca relatii esentiale intre procesele si fenomenele economice, ca raporturi repetabile intre agentii participanti la activitatea economica. Ele sunt legi probabilistice si nu legi ale relatiilor pure, riguros determinate. De regula, valabilitatea lor nu apare decat ca o medie, ele infaptuindu-se numai ca o tendinta dominanta.